Susţinerea
separatismului de către unele state europene şi situaţia din
Kosovo au declanşat amplificarea tendinţelor separatiste, care au
avut ca rezultat criza din regiunea spaniolă Catalonia, a declarat
recent preşedintele
rus Vladimir Puțin, care știe ce spune cînd se referă la
separatismul din interes.
Practic,
Europa a salutat divizarea mai multor state de pe continent, fără
a-şi ascunde bucuria în legatură cu asta. Iar acum, iată, avem
Catalonia şi Kurdistan, dar
și Veneto și Lombardia,
iar autonomiile etnice maghiare bat la ușă! Disoluţia lentă și
atomizarea de interese din sînul Uniunii Europene, populismul cras
al liderilor din jur, chiar scăderea factorului de inteligență la
leadership-ul european, statul slab în care domnesc grupări de
interese care-i mimează neoficial serviciile, greoi, incomplet,
sărac şi birocratizat, o corupţie mare, care o păzeşte pe cea
mică, favorizează această mișcare pe care mulți se feresc să o
numească... genetică! Alunecarea Austriei spre grupul eurosceptic
Vişegrad (V4-Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia), deriva Vişegrad
spre marginea Uniunii şi chiar posibilitatea spargerii grupului,
ieşirea Marii Britanii din UE, eforturile disperate ale Spaniei de a
împiedica independenţa Cataloniei, terorismul
european, legăturile
tensionate dintre UE şi Turcia, o ţară vitală în rezolvarea
crizei refugiaţilor, şi incertitudini legate de viitorul în sine
al UE sînt contextul în care reașezarea politică a Bătrînului
Continent, la 100 de ani de la Marele Război, trebuie discutată cu
luciditate.
Președintele
Parlamentului European, italianul Antonio Tajani, a estimat că
Europa trebuie să se teamă de înmulțirea micilor patrii, într-un
moment în care Catalonia luptă pentru independența sa și în
regiunile italiene Lombardia și Veneto a
avut loc un referendum
pentru o mai mare autonomie. "Evident că Europa trebuie să se
teamă de proliferarea statelor mai mici. De aceea nimeni în Europa
nu intenţionează să recunoască independenţa Cataloniei. Chiar şi
(premierul britanic) Theresa May, în plină furtună de Brexit, a
spus că Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată Catalonia.
Spania a fost de-a lungul istoriei un stat unificat, cu multe regiuni
autonome, cu diverse populaţii care vorbesc de asemenea limbi
diferite, dar care fac parte dintr-un stat unificat. Nu prin
degradarea conceptului de naţiune vom consolida Europa", a spus
Tajani, într-un interviu pentru cotidianul Il Messaggero.
Italienii
din regiunile Lombardia și Veneto au votat duminică la
referendumuri pentru autonomie sporită față de guvernul de la
Roma. Participarea la vot a fost semnificativă în ambele regiuni,
iar potrivit rezultatelor, peste 90% din participanți au răspuns
"da" la întrebarea dacă doresc ca autoritățile
regionale să solicite celor centrale mai multă autonomie. În
Veneto, regiunea din jurul Veneției, participarea la vot a fost de
50,1%. În Lombardia, cu metropola la Milano, s-au prezentat la urne
doar 30,5% din cetățeni, dar nu există un prag minim pentru
validarea referendumului. Cele două regiuni din nord sînt
cele mai bogate din Italia, contribuind împreună cu circa 30% din
produsul intern brut. Ele înregistrează un excedent fiscal —
diferența între sumele vărsate la bugetul central și cele alocate
de la Roma pentru cheltuieli publice — de aproximativ 70 de
miliarde de euro anual, menționează AFP.
Liga
Nordului, formațiune politică activă în aceste regiuni, a cerut
multă vreme în programul său politic independența față de sudul
mai sărac al Italiei. În prezent, Liga nu mai are acest obiectiv,
dar a susținut organizarea referendumului alături de partidul de
centru-dreapta Forza Italia al magnatului Silvio Berlusconi și de
populiștii din Mișcarea Cinci Stele. Criticii referendumului au
arătat că nu era necesar, întrucît Constituția Italiei permite
oricum regiunilor să ceară autonomie sporită.
În
Spania, șeful
guvernului, Mariano Rajoy, s-a
ținut de cuvînt și a
anunțat convocarea de alegeri regionale în Catalonia în termen de
șase luni, pentru revenirea la normalitate, precizînd
că puterile administrației catalane vor fi transferate guvernului
central, transmit Reuters și AFP. Conform unui comunicat al
guvernului spaniol, Madridul își va asuma
responsabilitatea în materie de securitate, ordine publică,
finanțe, măsuri fiscale și bugetare, telecomunicații. La 1
octombrie, în ciuda interdicției justiției, în Catalonia a avut
loc un referendum în baza căruia autoritățile catalane amenință
cu declararea independenței.
De
partea cealaltă, sute
de mii de manifestanți catalani, în frunte cu liderul separatist
Carles Puigdemont, au umplut sîmbătă
centrul Barcelonei pentru a cere independența după ce guvernul
central a solicitat destituirea executivului catalan. Mulțimea,
densă și statică, 450.000
de persoane, a ocupat
mai multe străzi din centrul orașului și a fost de două ori mai
importantă ca număr decît
marți, atunci cînd
200.000 de persoane au protestat față de arestarea celor doi lideri
separatiști.
Atît
la nivel istoric, cît şi juridico-filozofic, sistemul internaţional
din ultimii 25 – 30 de ani a fost marcat de tensiunea profundă
între tendinţele naționale conservatoare şi cele revoluţionare
anti-sistem împotriva lipsei
de scrupule a unui stat hegemonic care abuzează de conceptul de
suveranitate în manufacturile asociate cu corupția. În mod clar,
Catalonia și Kurdistanul pun în discuție consecințele semnării
Păcii de la Westphalia (24 octombrie 1648), un troc prin care
învingătorii şi învinşii îşi împărţeau diferitele
provincii. Suveranitatea
de tip westphalic, care se prezintă ca o suveranitate absolută,
inflexibilă, a devenit, în noile condiţii, o piedică care
impietează asupra capacităţii de a construi modele de guvernare
adecvate mai ales în zonecu suveranitate contestată, cum este cazul
Spaniei sau a Iraq-ului.
Într-o
asemenea situație, chiar cerrerile de autonomie cele mai fanteziste
nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă
corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea
îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că
însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri
și instituții subordonate.
Presiunile
migraționiste și terorismul european, mărunt dar în creștere
spectaculoasă, contribuie la acest fenomen. După numeroasele
atacuri cu arme albe, luări de ostatici, din ultimul timp, în
Franța, Belgia, Germania, Elveția, un
individ înarmat cu un pistol a luat ostatici într-un centru
comercial din orăşelul britanic Nuneaton, afirmă surse din cadrul
serviciilor de securitate citate de cotidianul The Guardian. Potrivit
Poliţiei din regiunea West Midlands, nu este vorba despre un
incident terorist.
Majoritatea
actelor de violență din ultimii ani sînt puse pe seama
refugiaților și a migranților economici. În
ultimii doi ani,
Europa s-a confruntat cu cele mai ample mișcări de masă de oameni
de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Peste un milion
de refugiați și de migranți au sosit în Uniunea Europeană,
majoritatea fugind de războiul și teroarea din Syria
și din alte țări aflate în dificultate. În spatele politicii
Germaniei de primire a refugiaţilor syrieni
stă un compromis care nu poate fi ignorat. Preţul pentru azilul
syrienilor
este plătit de imigranţii din Balcani, care sînt
deportaţi pe capete, scrie Wall Street Journal. Criza migraţiei din
Europa se îndreaptă spre un punct critic, în care pilonii
politicii în vigoare se află sub stres constant: valurile
neregulate de imigranţi care vin din Turcia, incapacitatea Greciei
de a se descurca cu miile de imigranţi care rămîn
blocaţi pe teritoriul ţării, lipsa de voinţă a ţărilor
europene de a se uni în spatele unei politici comune și epuizarea
răbdării politice în Germania, principala destinaţie pentru
imigranţii care ajung în Europa. În faţa acestor probleme
urgente, ţări diferite răspund în mod diferit. Ungaria
reprezintă etalonul nesupunerii voinței Bruxellului, printr-o
politică naționalistă considerată deșănțată!
Și
în alte state, însă, politica naționalistă a revenit în
prim-plan.Tînărul
lider conservator Sebastian Kurz, a cărui formațiune - Partidul
Poporului (OeVP) - a cîștigat
alegerile parlamentare anticipate desfășurate la 15 octombrie în
Austria, a fost mandatat oficial de președintele Alexander Van der
Bellen cu formarea noului guvern de la Viena. Această etapă
deschide calea lansării negocierilor pentru formarea unei coaliții
guvernamentale, cea mai probabilă fiind o alianță cu Partidul
Libertății (FPOe, extrema dreapta), care
a obținut 26% la alegeri.
Presiunea
economică asupra Europei devine, la rîndul ei, o discuție
indispensabilă și lucidă pentru orice lider, sau grup, care
dorește reconstrucția europeană, deși economia continentului a
atins un maxim istoric.
De trei luni încoace, Banca Centrală
Europeană, prin vocea guvernatorului Mario Draghi, cere marilor ţări
ale Europei, în frunte cu Germania, să majoreze salariile
angajaţilor pentru a creşte consumul şi a produce inflaţie! În
spatele economiilor sînt modificări profunde - structurale,
sociale, demografice - care pot duce la apariţia unei noi revoluţii!
De
ce nu pot să crească salariile, pe medie, de la sine?, se întreabă
analiștii Ziarului Financiar. Economiile şi companiile au devenit
prea productive, iar acest lucru, coroborat cu lipsa inflaţiei,
schimbă toate regulile!
1.
Globalizarea,
începută în anii ’80, a frînt
clasa de mijloc, care este cea mai afectată în ţările
occidentale.
Multe joburi ale clasei de mijloc au plecat în ţările low cost,
mai ales odată cu căderea comunismului, deschiderea pieţei
est-europene şi creşterea Chinei.
2.
Emigraţia în ţările vestice
– acest lucru a dat posibilitatea companiilor să angajeze oameni
pe salarii mai mici, ceea ce a pus presiune pe piaţa forţei de
muncă şi pe sindicate.
3.
Intrarea pe piaţa de muncă a femeilor –
ultimele trei decenii au adus pe piaţa forţei de muncă din ce în
ce mai multe femei care preiau şi poziţiile bărbaţilor, dar la
salarii mai mici. În aceste condiţii, salariile nu cresc.
4.
Echipamentele
şi acum roboţii înlocuiesc forţa de muncă pe un cost mai redus
- în ultimele decenii tot mai multe companii încearcă să
înlocuiască oamenii cu echipamente sau roboţi pentru a deveni mai
productive şi a face faţă concurenţei. Un echipament sau un robot
nu oboseşte, nu cere majorări salariale, nu cere bonusuri, nu
pleacă cînd
vrea el, nu plăteşte taxe şi contribuţii la stat. Echipamentele
au înlocuit joburile de mijloc. Iar acum, roboţii înlocuiesc
procesele repetitive din companii, atacînd
de data asta joburile low-cost.
5.
Companiile
mari au devenit din ce în ce mai mari, ceea ce a dus la scoaterea
competitorilor de pe piaţă, darea oamenilor afară şi scăderea
presiunii pe creşterea salariilor
- în economiile occidentale cuvîntul
de ordine este consolidarea, fuziunile şi achiziţiile, întărirea
poziţiilor pe piaţă, cumpărarea concurenţilor şi închiderea
lor, creşterea preţului produselor fără creşterea salariilor din
companii.
6.
Supracapacitatea
de producţie
– ultimii 30 de ani a adus o supracapacitate de producţie în
toată lumea, ceea ce face ca firmele să aibă ca obiectiv într-un
mod continuu reducerea costului prin toate mijloacele: înlocuirea
oamenilor cu echipamente, cumpărarea concurenţei, trimiterea
joburilor de mijloc în alte ţări pentru a reduce costul salarial.
7.
Lipsa
investiţiilor
- în economiile puternice nu se mai fac investiţii de către
companiile private decît
dacă sînt
noi tehnologii care înlocuiesc anumite modele de business, reduc
numărul de salariaţi şi reduc costul salarial. Din
acest motiv nu există cerere pentru noi locuri de muncă şi în
consecinţă nu există presiune pe piaţa forţei de muncă în
sensul creşterii salariilor.
8.
Apariţia
share
economie
şi a modelelor de business disruptive
– de mai bine de două decenii, establishmentul economic mondial
este dat peste cap de apariţia altor modele de business şi mai ales
de apariţia de nicăieri, din alte zone, de tehnologie, a unor
companii care lovesc în plin modelele tradiţionale. Google şi
Facebook au distrus industria media, Uberul schimbă regulile în
transportul persoanelor, Amazon a rupt din piaţa retailerilor
tradiţionali, Tesla a ajuns să se bată cu marii producători auto,
Apple a schimbat regulile în comunicare, digitalizare etc.,
low-costurile aeriene au răvăşit piaţa de transport tradiţională,
ducînd
la scăderea tarifelor, ceea ce a produs schimbări fundamentale în
mobilitatea oamenilor, aducînd
reduceri de costuri salariale în alte industrii pentru că pot să
aducă oameni mai ieftin din alte ţări într-un timp foarte scurt.
9.
Pentru că nu există inflaţie iar marile ţări occidentale sînt
pline de datorii, nu mai au bani de investit în infrastructură
- acest lucru nu creează locuri de muncă, nu creează cerere, nu
creează presiune pe salarii.
10.
Marile
economii ale lumii, marile bănci, marii administratori de bani,
marile companii de asigurări au prea mulţi bani, administrează
prea mulţi bani.
Pentru că sînt
prea mulţi bani în lume care au fost economisiţi în ultimele
şapte decenii prin diferite forme – democratizarea bursei, fonduri
de investiţii, fonduri de pensii - şi nu există unde să fie
investiţi în economii pentru că există supracapacitate, aceste
mii de miliarde stau efectiv degeaba în conturi, cu 0% dobîndă.
Pentru că aceşti bani nu sînt
investiţi decît
în titluri de stat, în blue-chipsuri, în real-estate, în
terenuri, ei nu creează noi locuri de muncă, nu creează cerere, nu
aduc majorări salariale ci, dimpotrivă, pun presiune pe companii să
reducă costurile, să dea oameni afară, să investească mai puţin
pentru a le aduce randamente mai mari.
Dacă
establishmentul nu este atent, din rîndul tinerilor de astăzi care
ştiu cel puţin două limbi străine, care se mişcă într-o parte
şi-n alta, care vor şi speră la bani mai mulţi pentru a
experimenta mai mult în domeniul vieţii personale, se va naşte
noul Lenin, spune Cristian Hostiuc, Director Editorial ZF.
În
urmă cu 100 de ani, imperiile s-au mărunțit în state naționale,
dornice să-și afirme identitatea sufocată de abuzurile, birocrația
și incompetența imperială. După un veac, aceleași tare trezesc
în populațiile naționale abuzate dorința regăsirii identității
regionale pentru o auto-guvernare onestă și echitabilă! Există o
amprentă genetică socială primordială și nucleară: tribul și
familia, pentru cea din urmă luptînd cu înverșunare motivată o
parte a societății civile tradiționale, în frunte cu Biserica
Națională. În România! Observația nu e nouă, juristul elveţian
Gustav Moynier a propus în 1872 crearea unui tribunal internaţional
care să judece dreptul ginţilor!
Într-o
asemenea situație, chiar cererile de autonomie cele mai fanteziste
nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă
corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea
îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că
însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri
și instituții subordonate.
Nemulţumurile
electoratului spaniol sau
italian nu
sînt
cazuri
izolate.
În întreaga Europă partidele antisistem au cîştigat teren din
cauza nemulţurilor populare faţă de politicile de austeritate
implementate de guverne, a nivelului ridicat al inegalităţii
sociale şi ca reacţie la criza imigranţilor. Europa
este în schimbare, iar România
este vulnerabilă!