JURNALIST PROFESIONIST ȘI FĂCĂTOR DE CONȚINUT

Jurnalismul de calitate, televiziunea de calitate pot face lumea un loc mai bun” , Christiane Amanpour

A patra putere în stat, sau cîinele de pază al democrației – acesta e rolul jurnalistului în societățile care garantează libertatea de exprimare cetățenilor. Chiar și acolo unde libertatea de exprimare este limitată, jurnalismul apare ca o putere care poate schimba radical raportul de forțe din societate. Prin puterea cuvintelor sau a imaginilor, jurnaliștii sînt cei care creează temele pe care le discutăm și, deci, dau sens ideii de opinie publică. Atunci cînd jurnalismul este practicat la nivel de amator, și temele abordate și lansate ca agendă de discuții în spațiul public oglindesc capacitatea de percepție a autorilor.

Privind în urmă, regăsim un model al profesiei, cu un corp al jurnaliștilor, o breaslă în sensul de specialiști certificați. Studii de specialitate sau conexe, o legitimație/atestare care îți dădea apartenența la meseria de jurnalist, reguli de redactare însușite, control redacțional, pe alocuri legislație de reglementare. Toate acestea făceau ca produsul jurnalistic să fie un produs minim verificat la calitate înainte să fie scos pe piață. Departe de nevoia de vizualizări și click-uri care să-ți hrănească orgoliul de... creator! Pentru că, trebuie să recunoaștem, jurnalismul este o meserie de orgolii!

În Franța, de exemplu, se menţionează în lege că, pentru a beneficia de statutul social de jurnalist, trebuie să fii recunoscut ca profesionist, adică jurnalismul să fie activitatea principală, desfăşurată regulat şi care să asigure peste 50% din venituri. Adică, dacă ești polițist, inspector agricol, manager într-o instituție sau fotbalist, și încasezi venituri pentru acest gen de activitate, dar din pasiune nestăvilită pentru cuvîntul scris, sau din dorința de a cîștiga notorietate, scrii la gazetă, pe blog, faci lucruri la televiziune sau în radio – în speță moderezi o emisiune, NU TE NUMEȘTI JURNALIST!

Există cîteva definiții acceptate și astăzi, în plin avînt al jurnalismului cetățenesc și al platformelor de comunicare:

1) "Persoana care, în mod regulat și pe baza unei remunerații, depune o activitate ce constă în a contribui prin cuvînt sau imagine, la una sau mai multe mass-media" ("Statutul Federației Internaționale a Jurnaliștilor").

2) "Orice persoană, indiferent de naționalitate, care are un serviciu plătit și regulat de editor, reporter, fotograf, cameraman sau tehnician în presa scrisă, radio, teleziune, care își exercită profesiunea în acord cu principiile etice și cu normele silite de profesie; activitatea sa profesională constă în căutarea, primirea sau distribuirea informațiilor,
opiniilor, ideilor, studiilor sau comentariilor pentru publicațiile periodice, agenții de presă, servicii de radio-teleziune sau știri filmate" (K Nordenstreng, în Protocolul Jurnaliștiilor, încheiat în 1980).

3) " Ca jurnalist profesionist, potrit Codului Muncii din sistemul francez, art. 761, al. 2, acesta este "o persoană a cărei principală ocupație, efectuată regulat și remunerat, constă în exercițiul profesiunii sale pentru un cotidan sau altă publicație ori agenție de presă și care obține majoritatea veniturilor sale din această activitate".

4) În "International Encyclopedia of Social Sciences", prin jurnalist se înțelege "o persoană a cărei ocupație principală constă în strîngerea, scrierea și editarea unor materiale care în general, prezintă și interpretează evenimente curente".

În clasificarea ocupaţiilor din România (COR) profesia de jurnalist face parte din grupa 2642 –Jurnaliști. Așadar, nu din alte grupe de muncă destinate inspectorilor agricoli, juriștilor sau conducătorilor de instituții!

Din păcate, unii dobîndesc această calificare printr-o fraudă sau semi-fraudă, iar alţii şi-o asumă cu de la sine putere, iar obrăznicia golănească este confundată cu impetuozitatea, totuşi elegantă şi autorizată, a unui ziarist autentic.

În România de astăzi, oricine se poate declara jurnalist și pentru asta nu e nevoie de acreditare specială, ceea ce face profilul jurnalistului problematic, iar domeniul supus unei democratizări extreme. Practic, orice cetățean poate îndeplini rolul unui jurnalist, iar impostura, interesele personale și tehnologia au făcut ca granițele între cel care producea contentul și cel care îl asimilează, să se șteargă. Oamenii obișnuiți au devenit creatori de conținut. Totuși, nu oricine poate deveni jurnalist profesionist și recunoscut, iar drumul către performanță e pavat cu multe obstacole, pornind de la problemele economice ale presei tradiționale pînă la amenințările și alte abuzuri cu care se confruntă jurnaliștii, în special cei de investigație.

De cînd cu explozia internetului şi apariţia blogurilor, orice secătură analfabetă se crede ziarist, iar asta nu doar în România, ci şi în cam toate ţările cu acces la internet. Analfabetismul agresiv, însă, se manifestă cu precădere în primitivismul civilizator din județele uitate de Dumnezeu. După explozia internetului în anii 2000 sursele de informare au devenit infinite și presa și-a pierdut monopolul informației. Ca să reziste pe piață, și-a scăzut dramatic standardele de calitate pentru a produce ieftin, mult și repede. Verificarea din 3 surse? A devenit treaba consumatorului să verifice. La noi, presa a devenit ieftină și a fost arondată de politic. Oricine își poate face gratuit un canal media, unde să spună orice, iar „informația” să ajunge instant la toată populația globului, teoretic.

Sigur, consumatorul ar trebui să decidă ce anume consumă. Dar, consumatorul are același grad de cultură și vanitate ca moderatorul care face lucruri, nu jurnalism, și care transferă o cantitate uriașă din incultura și frustrările personale către, să zicem, ascultătorul fără apărare din bucătărie. Cel mai grav este atunci cînd făcătorul de lucruri se află sub sigla unui post național ce ar trebui să fie asimilat cu absolutul!

A face lucruri a devenit similar cu a face conținut pentru click-uri! Din păcate, EI sînt cei care vorbesc încă în numele jurnaliștilor...

ROMÂNIA ADEVĂRATĂ

În condițiile în care valorile românești sînt terfelite în fiecare zi, de ciocoi fără prea multă școală și cu coloana vertebrală demult mîncată de bolile linsului în cur, în condițiile în care o nouă lume, total diferită de valorile cunoscute de noi, ne este împinsă între propriile granițe – teritoriale, administrative, pshihice, spirituale, mentale, morale etc – a face vorbire despre un fenomen istoric adevărat și recent, la scara istoriei, poate părea o blasfemie ridicolă și un atac crunt la ordinea pre-stabilită! Și, totuși... Legionarii au apărut în istorie ca replică la politicianismul vid de orice răspundere pentru soarta neamului, pentru destinul individului cetățean într-o țară guvernată prin sperjur și crimă, prin minciună și fărădelegi, situaţie care semăna în datele ei esenţiale cu dezastrul în care a ajuns azi România! De aceea, merită să scriem măcar un text despre Mișcarea întemeiată pe dragostea de Neam şi de Dumnezeu, cultul muncii şi al profesianismului, corectitudine în toate momentele existenţei tale, respectul legii şi al valorilor umane, severitatea cea mai aspră faţă de trădătorii Neamului.

La 8 mai 1921 are loc primul congres, de constituire, al Partidului Comunist Român. Trei ani mai tîrziu, la 8 mai 1924, Corneliu Codreanu era acela care întemeia, la Ungheni, prima Tabără de Muncă din România și din Europa, începînd lucrul cu 26 de tineri. 

 

Nu fac partizanat legionar stupid, de partid! Avem datoria, ca români, să instaurăm o judecată dreaptă asupra legionarilor, să eliminăm orice partizanat în aprecierea fenomenului legionar și să nu ne sfiim să afirmăm adevărul, oricît de mult acest adevăr ar contrazice tezele aflate în circulație. Ca români-bănățeni, trebuie să consemnăm faptul că, practic, nu a existat familie care să nu aibă pe cineva, pe cel mai bun dintre ei, înscris în Mișcare și pătimind apoi din greu pentru această dăruire de sine… Se poate spune că Mișcarea Legionară, mai mult decît orice altă idee politică, îi reprezintă pe români. Un detaliu uluitor: la nunta sa, Corneliu Zelea Codreanu a avut 100.000 (o sută de mii) de participanţi!

Legionarismul a apărut şi ca reacție la amenințarea bolșevică dinspre Uniunea Sovietică. Românii au fost primii din Europa care au resimțit și înțeles pericolul comunist, reacţionînd cu toată vigoarea la Rogozinii epocii! Legionarii au fost, pe plan politic european, prima mișcare anti-bolșevică, primul partid cu program anti-comunist! Tocmai de aceea, asasinarea lui Nicolae Iorga, se ştie azi cu certitudine că este opera unei diversiuni anti-legionare. Diversiune bine gîndită, care a adus legionarilor o grea lovitură de imagine, nici azi vindecată! Uica Iosif Cireșan, din Duleu, județul Caraș-Severin, a mărturisit de multe ori, și azi, dacă ar mia fi în viață, ar spune-o cu mîna pe inimă!

Legionarii, în ciuda faptului că au atras elitele epocii, un Nae Ionescu, un Panait Istrati, un Mircea Eliade, un Emil Cioran, un Constantin Noica, Sextil Puşcariu, Radu Gyr, nu au știut niciodată să se apere de calomniile și acuzațiile ticăloase, cu rea credință formulate, care s-au adunat noian pe capul lor. În România post-belică, în perioada cominternistă, 1945-64, majoritatea deținuților politici au fost legionari. Zeci, poate sute de mii, au făcut în medie 10-15 ani de pușcărie în condițiile cele mai inumane, pedeapsă pe care o primeau legionarii din partea unui regim politic controlat de evreii comuniști. 

„ Să vină în aceste rînduri cel ce crede nelimitat. Să rămînă în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici”. 

 

Aşa a luat fiinţă primul „cuib” de legionari. El reprezenta un grup între 3 şi 13 oameni sub comanda unui Şef. Cuibul se conduce după şase legi: a disciplinei, a muncii , a tăcerii, a educaţiei, a ajutorului reciproc şi a onoarei. Cu timpul, cuibul a devenit elementul de bază al Mişcării Legionare. Au mai fost înfiinţate totodată cuiburi de doamne sau domnişoare denumite cetăţui, precum şi “Frăţii de Cruce”. Ele reuneau tineri pînă la 18 ani.

Crearea Mişcării Legionare a produs schimbări majore în istoria României, cu reverberaţii europene şi universale pînă în zilele noastre, dacă avem în vedere numarul important de intelectuali de marcă care au aderat la idealurilor acestei organizaţii, ale căror opere sînt cunoscute şi apreciate în întreaga lume. Ne referim, ca să dăm doar cîteva exemple, la Mircea Eliade, Lucian Blaga, Constantin Noica, Emil Cioran, Vintilă Horia, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr, George Manu şi alţii. Cu toate acestea, istoria acestei formaţiuni de dreapta rămîne controversată şi neclară pentru generaţiile de azi, deşi optica de tip comunist ar fi trebuit să dispară din cărţile de istorie şi discursul public după 1989. 

 

Noua organizaţie nu a fost înscrisă la Tribunal, deoarece Codreanu considera că Legiunea Arhanghelul Mihail nu era un partid politic, ci o mişcare politică şi naţională, care nu se putea încadra în prevederile legale (program, statut, conducere aleasă). 

 

Lupta pe care începe să o ducă Mişcarea Legionară este atît împotriva comunismului cît şi a mizeriei şi imoralităţii politice din ţară și mă raliez crezului strămoșilor mei lugojeni!

 

În perioada interbelică, abuzurile din partea guvernanţilor erau la ordinea zilei. Corupţia era în floare. Afacerile veroase care ruinau încet dar sigur ţara se înmulţeau de la o lună la alta. Alegerile se făceau cu bîta. Mii de oameni erau maltrataţi şi chiar omorîţi în timpul campaniilor electorale. Cenzura, percheziţiile ilegale şi confiscările de tot felul erau aplicate nonstop. Doar Justiţia civilă mai avea un grad de independenţă. Iată ce spune Căpitanul despre toamna anului 1928: „...după asalturile îndîrjite ale naţional-ţărăniştilor, care au ameninţat cu „violenţă” şi „revoluţie”, Partidul Liberal s-a prăbuşit. Naţional-ţărăniştii, după 8 ani de lupte, învingeau. Dar în curînd vor fi o decepţie pentru toată ţara. Vor începe să fure, la fel ca şi liberalii. Vor începe să facă „afaceri scandaloase”, la fel ca şi liberalii. Vor începe a „teroriza” cu jandarmii şi chiar împuşca pe adversari sau pe cei ce-şi vor manifesta nemulţumirile, la fel ca şi liberalii. Îşi vor crea bancherii lor, la fel ca şi liberalii. Dar mai ales vor fi sub sugestia necontenită a finanţei internaţionale căreia vor începe să-i cedeze, rînd pe rînd, contra unor împrumuturi pe ani, pe zeci de ani, bogăţie după bogăţie românească.”

Vă sună cunoscut?

În timpul scurtei guvernări legionare (Statul național-legionar a fost denumirea purtată de Regatul României timp de 138 de zile, în perioada dintre 14 septembrie 1940, cînd s-a format Guvernul Ion Antonescu și 14 februarie 1941, cînd Statul Național-Legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurîndu-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu) corupţia a dispărut practic. Deşi România era ciuntită şi existau în ţară un milion şi jumătate de refugiaţi cărora trebuiau să li se asigure toate cele necesare traiului, iar la începutul lunii noiembrie ţara a fost zguduită de un devastator cutremur, economia a prosperat. Dintr-un buget deficitar, în numai 3 luni, acesta a devenit excedentar, caz unic în istoria contemporană a ţării. Multe miliarde de lei –aur au intrat în visteria României. Se măresc salariile muncitorilor. Producţia agricolă şi cea industrială cresc cu peste 30%.

Legionarii limitează legile antievreieşti impuse de Carol II în perioada 1938 – 1940. Se creează, unic în Europa acelei vremi, Teatrul Evreiesc de Stat, Baraşeum, care există şi în ziua de azi. Cu toate că Antonescu a insistat, legionarii au refuzat să interneze în lagăre de detenţie pe evreii intraţi clandestin în România în urma persecuţiilor la care erau supuşi în ţările vecine. În schimb, ML a înfiinţat tabere de antrenament armat pentru sioniştii evrei, care urmau să plece în Palestina să-şi creeze un stat propriu. Între octombrie şi decembrie 1940 au plecat spre viitorul Israel peste 3000 de evrei sionişti evrei înarmaţi.

Totodată, ML desfiinţează, pentru prima oară în lume puşcăriile politice. Nimeni nu mai era închis pentru delictul de opinie. Dar culmea, legionarii sînt consideraţi şi astăzi extremişti!

Garda de Fier nu a figurat pe lista acuzaţilor Tribunalului Internaţional de la Nürnberg, fiind exclusă din rîndul colaboratorilor celui de al III-lea Reich, mai mult, s-a dovedit a fi o victimă a persecuţiilor regimului naţional-socialist (legionarii au fost înlăturaţi de la putere prin intervenţia lui Hitler şi internaţi în lagărele germane). Prin urmare, Eisenhower a cerut ca legionarii să nu fie urmăriţi sau extrădaţi.

Astăzi, a scrie despre Mișcarea Legionară altfel decît directivele oficiale înseamnă să dai idei, să deschizi ochii, fără părtinire, fără patimă, să așezi lucrurile în făgașul lor. Dacă ei au putut, noi...?