Pînă în prezent,
cel puţin 20 de jurnalişti au fost ucişi în războiul izbucnit la
24 februarie a.c., a informat Uniunea Naţională a Jurnaliştilor
din Ukraina pe canalul său Telegram, potrivit BBC.
Instituţia a
publicat o listă cu numele lor şi a spus că acestea sînt doar
decese confirmate de procuratura generală.
Printre cei
care şi-au pierdut viaţa se află un cameraman de la Fox News,
Pierre Zakrzewski, care a fost ucis în timp ce transmitea,
regizorului american Brent Renaud, care a fost ucis în oraşul
ukrainean Irpin. Fotograful ukrainean Maksim Levin, despre care nu
mai existau veşti de trei săptămîni, a fost găsit mort după
retragerea trupelor Rusiei de pe teritoriul apropiat Kievului, a
anunţat preşedinţia ukraineană, potrivit Le Figaro.
Reporteri
fără Frontiere consideră
că atacurile împotriva jurnaliștilor constituie o crimă de
război, iar task force-ul BMTF, specializat
în analiza, consultanţa şi trainingul jurnaliştilor în situaţii
excepţionale, inclusiv în condiţii de război, consideră că din
momentul în care jurnalismul a devenit o armă de război,
combatanţii consideră firească eliminarea acesteia de pe linia
frontului.