REPUBLICA SIMBIOT-SOROSIANĂ DINTRE PRUT ȘI NISTRU

 

Dacă nu ar fi avut loc lovitura de stat democratică din noiembrie, care să mențină în România ordinea săsească bazată pe reguli, mai că nu mi-ar fi trecut prin cap cît de prezenți sînt simbioții în viața noastră de zi cu zi.

După ce am consumat cantități destul de mari de literatură și filme științifico-fantastice am rămas cu convingerea fermă că SIMBIOTUL este o specie extraterestră care parazitează te miri ce ființe mai nevolnice din Univers pe care le utilizează după bunul plac: gîndește în locul lor, acționează în locul lor, în așa fel încît parazitatul nu-și mai dă seama dacă acțiunile sale sînt din capul lui, sau din căpșorul – de obicei hidos – al simbiotului.

În cazul nostru, în lumea reală, dincolo de pînza cinematografului, două specii de simbioți trăiesc și prosperă fără ca noi să ne dăm seama: sorosienii și schwabii. Ambele avînd un strămoș comun, caracterizați prin ferocitate și rapacitate. Specii prădătoare! Ambele specii s-au răspîndit precum molima în Europa și Statele Unite mai cu seamă reușind să paraziteze ființe cu imunitatea scăzută, sau cu o predilecție genetică spre simbioza ticăloasă. Acestea se află infiltrate în toate structurile de decizie, comandă și control ale statelor și formează adevărate comunități sectare care nu țin cont de frontiere și granițe westphalice.

Într-o evoluție darwinistă firească, în condiții de mediu prielnice, simbioții au evoluat și și-au cerut dreptul la o țară numai a lor, chiar dacă acest lucru a necesitat uneori o luptă între ei. Așa cum, în epoca medievală, Cavalerii Teutoni, de exemplu, au luptat cu Cavalerii Livonieni pentru Lituania! În epoca noastră, după numeroase tentative în Georgia și împrejurimi, specia sorosiană a pus stăpînire pe republica dintre Prut și Nistru, acolo unde și-a instalat propria stăpînire simbiotă. Republica Moldova a devenit o bază de operații înaintată pentru interesele simbioților. Nu este vorba despre Europa, Libertate, Prosperitate. Aiurea! Întregul format și acțiuni ale statului desprins din URSS se încadrează în logica simbioților. Cerem ajutorul UE, organism parazitat de simbioți. Cerem ajutorul wok-cilor, înrădăcinați în stînga marxistă, de la Ambasadă. Ajutorul primit este o afacere personală a simbioților care folosesc ființele și societățile slabe în propriul interes. Cerem ajutorul României pentru că simbioții sorosieni au decretat stare de urgență (nu pot guverna în situații democratice normale!) energetică. Și... ce să vezi? Potrivit unor documente, republica simbiot-sorosiană beneficiază de preț preferențial la energia luată de la simbioții din România, de circa 90 euro/MWh, asta în timp ce prețurile din piață au depășit 120 euro/MWh. Diferența de preț se regăsește în facturile mioriticului român. Potrivit ziarului Național.ro, dacă analizăm doar ziua de 16 decembrie 2024, de pe Real Time Electricity Tracker, al Agenției Internaționale a Energiei (IEA), observăm un lucru extrem de ciudat. Republica simbiot-sorosiană, în plină stare de urgență energetică, importa din România 0,50 GWh energie și exporta 0,37 GWh în Ukraina. Adică, ești în criză, te tai cu lama pe boașe că-ți îngheață curu că au lăsat rușii geamurile deschise și tu exporți! Culmea este că, în aceeași zi, simbioții schwab din România importă din Ukraina fix aceeași cantitate pe care o livrase Republica, de 0,37 GWh, creînd senzația unei suveici. Și asta pentru că republica simbiotă, cu toate oftaturile MaMaiei de aici din ultimele zile, prin care se plîngea că este posibil să achiziționeze și de pe OPCOM, este beneficiara unor prețuri preferențiale, de 90 de euro/MWh. Dacă în 16 decembrie Republica cumpăra energia de la noi cu 90 de euro/MWh și o transfera către Ukraina, exportul din Ukraina, alt simbiot cunoscut pentru văicărelile continue, către România se făcea la prețul de 147,15 euro/MWh, în condițiile în care prețul energiei în țara noastră în acea zi era mai mic, de 127,89 euro/MWh.

De altfel, Republica exportă constant cantități importante de energie către Ukraina, energie pe care o importă exclusiv din România! Culmea este că, deși avem interconexiuni cu Ukraina, țara noastră doar importă energie din Ukraina, în marea majoritate a timpului. Nici vorbă de placa zgîriată a nevoii de electricitate, de nenorocirea rachetelor rusești care au pus la pămînt 70% din sistemul energetic ukrainean, de bieții copilași care trăiesc, învață în frig, pe întuneric și suspine! Nici vorbă!

Cînd au pus mîna pe republica lor, simbioții au folosit mijloacele cunoscute deja: proteste de stradă, strigăte isterice, obrăznicii fără seamăn. Controlul justiției și instituțiilor de forță a fost ceva firesc. La fel de firesc și nebăgat în seamă, folosirea diasporei ca instrument de impunere a propriei agende. Și, am uitat, hăituirea a mii de persoane care primeu bani prin sms! Minciuna, dezinformarea și propaganda, grotești, au luat locul... cumsecădeniei! Așa îmi explic acum și DE CE partidul de guvernare de pe Bîc a monopolizat discursul european. SINGURUL PARTID PRO-EUROPEAN deși, în Republica Moldova mai sînt partide pro-europene! Maia Sandu o ținea leaura cu Europa! M-am luminat Europa Lor! A simbioților! A speciilor extraterestre non umane (despre care vorbea și candidatul independent CG). Ceilalți, europeni prăfuiți, promovau Europa lui Jean Monnet și Robert Schuman. Adică o Europă a Națiunilor!

Sesizați? În dreapta Prutului se vborbește de partide pro-europene și suveraniști. Adică de pro-simbioți și Europa Națiunilor! Fapt sesizat deja de persoane neinfestate de simbioți sorosieni sau schwab. Peter Koenig, analist geopolitic și fost Economist Senior la Banca Mondială și la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), unde a lucrat timp de peste 30 de ani, sesiza că independentul candidat se pronunțase, la fel ca puținele voci raționale de pe Bătrînul și ramolitul Continent, împotriva risipei de bani pentru suținerea Ukrainei, pentru stoparea uciderilor într-un război nesfîrşit – bani pe care România i-ar putea folosi mult mai bine pe plan intern. Evident, acest lucru a nemulțumit Bruxelles-ul,  WEF-ul şi Washington-ul, cuiburile globale ale simbioților (vedeți imaginea cu cuibul extraterestrului din Alien!). Deci, foarte probabil, Comisia Europeană a obligat Curtea Constituțională a României să anuleze alegerile, ordonîndu-i să repete ciclul electoral complet la o dată ulterioară. Pentru a fi suficient timp să se pregătească manipularea alegerilor (fraudă), astfel încît un candidat pro-simbiot să poată cîștiga și România să se unească cu republica sorosiană dintre Prut și Nistru, nu sub semnul Europei ci al haosului și destabilizării.

Evident, operațiunea nu putea avea loc fără aportul substanțial al parazitului principal schwab-sas-ul care ne-a nenorocit timp de 10 ani cum nici un președinte nu a mai făcut! Senin și cretin repetă aceeași placă stricată: subtilii ruși de pe o platformă chineză au us boții să bage buletinele în urna de vot... te-n bot!

CRIZA POLITICĂ ȘI CRIZA PSIHIATRICĂ

 

M-am uitat trei ore, recunosc, aseară, la o televiziune de știri afiliată unui canal american care făcea istorie în Primul Război din Golf. Mai aveam puțin și sunam la Salvare! Niciodată, dar NICIODATĂ în cei 35 de ani de cînd practic jurnalismul nu mi-a fost dat să văd, să aud sau să citesc despre o astfel de manifestare psihiatrică colectivă! Care pune cruce și cruci meseriei noastre – în general, oneste! -. Situația este cu atît mai teribilă cu cît unii dintre cei care au participat la manifestarea colectivă de delirium tremens se află în funcții de conducere a singurei organizații profesionale din România. Adică, al forului unde ar trebui să se discute și să se sancționeze, derapajele de la deontologia profesională. Nu intru în detalii, nu acesta este scopul demersului meu. Dar, criza de nervi a unor lucrători în domeniul mass-media are legătură directă cu criza politică în care au intrat finanțatorii și susținătorii politici ai acestora.

Alegerile parlamentare din România au generat un parlament divizat, din care doar Iohannis poate extrage un guvern. Cum a mai făcut-o! Rămîn incertitudini legate de alegerea președintelui și de poziționarea Statului Paralel.

Ne îndreptăm spre o criză politică? Este aceasta, şi evoluţia ei, predictibile? Citite într-o cheie de securitate naţională, eu zic că DA! Imbecil folosit, sau nu, cuvîntul CRIZĂ rămîne unul dintre cel mai utilizat, iar înţelesurile sale sînt multiple. Originea sa este în greaca antică. Pe vremea lui Platon, verbul KRINEIN avea înţelesul de “a judeca” sau “a decide”, însă esenţialul etimologiei cuvîntului rezidă în noţiunea de DECIZIE. Sigur, CRIZA are mai multe definiţii iar actul gestionării acesteia se numeşte MANAGEMENTUL CRIZEI.

Nu am să cad în damblaua didactică – deşi îmi vine, după experiența tv! – însă, am să reproduc o definiţie a crizei, atribuită lui Charles Hernu, fost ministru francez al apărării – acuzat că ar fi fost agent KGB! – între 1981 şi 1985, în perioada preşedinţiei lui Francois Mitterrand, de către autoarea Alexandra Schwartzbrod în cartea sa “Un preşedinte care nu iubeşte războiul” (Ed. Plon, 1995, pag.34): “Criza este acea formă de înfruntare neconcretizată, destinată a cîntări greu în balanţa decizională a celuilalt, pentru a-l constrînge să renunţe la interesele sale legitime şi a obţine de la el concesii care nu corespund mizei, pentru a evita riscul războiului total”!

Între ameninţări şi starea mediului internaţional există o strînsă interdependenţă. Astăzi, multipolarismul – a cărui evoluţie rapidă a fost determinată de Războiul din Iraq, care a dus, pentru SUA (putere unipolară după căderea URSS şi destrămarea sistemului bi-polar) la un consum accentuat de putere – impune Rusia ca o forţă de luat în seamă! Mai ales în contextul alianțelor dezvoltate după declanșarea războiului din Ukraina și a reacțiilor Occidentului Colectiv, dar și Turcia, din ce în ce mai consolidată ca putere regională și nu numai! Criza modifică ierarhiile puterii şi geografia acesteia, dinspre Occident spre Asia de Est şi dinspre actorii statali spre cei non-statali, exercitînd o presiune uriaşă asupra arhitecturii instituţionale şi de securitate de după Al 2-lea Război Mondial.

Consumul accelerat de putere al SUA a transferat resurse financiare incredibile, dinspre stat înspre actorii non-statali, reprezentaţi de ONG-uri, bănci, companii. Astăzi, lupta pentru STATUT, PUTERE ŞI INFLUENŢĂ se dă între state şi între actori statali şi non-statali. Bătălia este pe viaţă şi pe moarte, după cum vedem în Georgia. Dar și în România! Capitalismul liberal a reuşit să decupleze economia financiară de cea reală, astăzi, activele speculative depăşind de 11 ori PIB-ul mondial! Valoarea l-a făcut pe Valentin Lazea, economist şef al BNR să spună despre acest fenomen, la un moment dat, că “este împins la limitele nebuniei”! Rezultatul este accentuarea conflictualităţii internaţionale.

Într-un astfel de mediu, ameninţările se diversifică, însă ameninţarea asimetrică generată de actorii non-statali rămîne cea mai importantă, pe termen scurt, imediat, cel puţin. Aceştia speculează lipsa de capacitate a statelor de a le controla acţiunile şi se bazează pe imprevizibilitatea acţiunilor lor. Iniţiativa le aparţine, de aceea statele doar reacţionează în loc să prevină! Statul naţiune pe care îl cunoaştem astăzi de la Pacea Westfalică, în relaţia cu alte state a dezvoltat pîrghii de cooperare: tratate, înţelegeri, protocoale, sancţiuni. Cu actorii non-statali, aşa ceva NU există, ba chiar relaţiile sînt bizare. Deci, dependenţa statului de actorii non-statali a devenit o vulnerabilitate.

Incapacitatea de răspuns a statelor – şi, deci, a elitelor politice – reprezintă, la rîndul ei o ameninţare actuală, care, suprapusă peste o vulnerabilitate structurală, combinată cu un “trup slab” al statului-naţiune, depăşeşte capacitatea statului de a o combate! Situaţia mă determină să spun că elita politică, în special cea de la București, este subdezvoltată şi incapabilă de viziune pe termen lung, dincolo de ciclurile electorale. Din păcate, situaţia mai dificilă din România este determinată ŞI de faptul că ţara noastră, după 35 de ani, nu dispune de un sistem coerent de formare a acesteia, în condițiile în care SNSPA a devenit o officină a progresismului WOKE. Clientelismul şi lipsa de competenţă fac ca destul de rar să apară oameni potriviţi la locurile potrivite, fapt ce afectează grav coerenţa unor instituţii fundamentale! O guvernare diminuată – generată şi de faptul că actul de guvernare ţine de capacitatea elitelor chemate să-l exercite – rea, proastă, permite infiltrarea actorilor non-statali în zone cheie ale deciziei, producînd vulnerabilităţi structurale în procesul de decizie. A se vedea tentativa de deturnare a rezultatului votului popular!

“Revoluţiile” astea, spontane, cum este cea din Georgia de astăzi, sau cum a fost cea din Bucureştiul post-Colectiv, seamănă ca două picături de apă cu cele organizate prin 1989, sau cu cele “portocalii”. Dacă priviţi atent imaginile televizate nu puteţi să nu remarcaţi “grupuri tip” de revoluţionari, deplasări “haotice” de mase extrem de bine coordonate, lideri “spontani” care dau şi primesc indicaţii la telefon, în grupuri de 10-12 oameni etc. Mărturisesc că tare aş vrea să am informaţii “din interiorul” fenomenului. În lipsă de ele, mă mulţumesc şi cu cele provenite exclusiv din surse deschise, adică din surse publice, cu acces nereglementat, fie ele oficiale sau nu, jurnale de ştiri, rapoarte şi literatură de specialitate. Corect prelucrate, aceste informaţii pot fi valoroase. Potrivit specialiştilor, culegerea de informaţii din surese deschise este potrivită, în special, pentru combaterea ameninţărilor asimetrice deoarece: multe dintre operaţiunile acestora sînt pregătite în arii geografice care nu sînt acoperite de surse secrete şi sînt ieftine, legale şi etice!

Privită prin această lentilă, imaginea protestelor de stradă din Georgia, dar şi din America post-vot sau Europa, ar demonstra implicarea unor organizaţii non-guvernamentale. Probarea acestei afirmaţii ar putea fi o explicaţie, e adevărat, deloc convingătoare, pentru anchilozata reacţie a Europei, în care politica externă comună rămîne o farsă, comparabilă cu teza de doctorat “Rolul societăţii civile în democratizarea instituţiilor guvernării locale”, a lui Saif al Islam, fiul Colonelului Gaddafi! “Complicitatea” cu ONG-urile pare o explicaţie comodă, dar Europa are o problemă structurală de credibilitate.

De la căderea Zidului Berlinului, în 1989, patru momente transformatoare au re-format peisajul global. Richard Falk, profesor emerit de Drept Internaţional la Universitatea Princeton şi Raportor special al ONU pentru drepturile omului în Palestina, scrie, pentru Al Jazeera, că aceste fracturi în ordinea mondială au avut efecte transformatoare pentru procesul de luare a deciziilor ce afectează pe toată lumea. Prima fractură a produs un deceniu de globalizare neoliberală, în care puterea statală a fost eclipsată, anii ’90 reprezentînd prima dovadă a creşterii actorilor non-statali şi declinul geopoliticii centrate pe stat. A doua fractură a intervenit odată cu atacurile de la 11 septembrie 2001. Răspunsurile la atacurile de la 11 septembrie au implicat atît nerespectarea suveranităţii statelor, dar şi complicitatea multor state din Europa şi Orientul Mijlociu în violarea drepturilor omului. A treia fractură a constituit-o actuala criză economică globală care a început cu recesiunea din 2008 şi care a produs efecte pe plan mondial, în ceea ce priveşte şomajul, sărăcia, creşterea preţurilor, migrația. Cea de-a patra fractură în guvernarea globală este asociată cu criza nerezolvată din Orientul Mijlociu şi Africa.

Rezultatul acestor fracturi nu este încă cunoscut. Într-un interviu acordat ziarului Times (http://www.timesonline.co.uk) din 13 iunie 2004!, Noam Chomsky spunea: „Termenul globalizare a fost însuşit de Putere, atribuindu-i sensul de integrare economică, în care primordiale sînt interesele investitorilor şi numai foarte rar ale oamenilor. A treia cale este o variantă a programelor corporaţiilor de integrare economică internaţională, cu o faţă umană. Mişcările populare care au aparut peste tot nu au fost create în opoziţie faţă de acest program; mai degrabă, putem spune ca au adoptat o altă cale. Nu poate sta la baza lor un singur concept, întrucît sînt vizate o mare gamă de probleme umane. Dar toate abordările se bazează pe concepţii similare despre justiţie şi libertate. Prin contrast, mişcările politice dominate de ideologii sînt superficiale şi neinteresante din punct de vedere intelectual, în afară de înţelegerea relaţiei lor cu Puterea centralizată. (Prin 2015, n.a.) comunitatea serviciilor speciale americane, cu colaborarea unor experţi din lumea universitară şi din lumea afacerilor, a produs o prognoză pentru următorii 15 ani. Se aşteaptau ca globalizarea (în sensul dat acestui termen de centrele de putere) să fie aprofundată, conducînd la instabilitate financiară şi o mai mare diviziune economică. Instabilitatea financiară presupune o şi mai mică creştere economică decît în ultimii 25 de ani de globalizare, care sînt caracterizaţi prin degradarea indicatorilor macro-economici şi sociali în întreg Occidentul. Diviziunea economică presupune că globalizarea nu se va face în sens tehnic (de exemplu, globalizarea raportului între preţuri şi salarii), ci într-un sens ideologizat (concentrarea bogăţiei şi puterii). … Pornind de la ipoteza că va creşte diferenţa dintre săraci şi bogaţi se a crea o lume zguduită de dezordinile provocate de săraci”.

Astazi se aplică două metode pentru a promova, în lume, globalizarea economică și ideologică prin “schimbările de regim”: Prima este aceea a invaziilor militare, de tipul celor din Afghanistan, Iraq, Lybia sau Syria. A doua metodă este cea a “revoluţiilor”, metodă pusă la punct încă din anii ’80, prin care sînt identificate, finanţate, îndoctrinate şi mediatizate grupuri de presiune locale, cu care se încearcă răsturnarea “vechiului regim”. Distrugerea democraţiei şi puterii legii în stil revoluţionar este o problemă pentru Occident şi pentru ţările în care se încearcă crearea condiţiilor pentru izbucnirea revoluţiilor colorate (Iran, Cuba, Coreea de Nord, etc.). Portalul WikiLeaks scria: SUA au pompat sute de milioane în mişcarea democratică din Egipt! Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţionala (USAID) plănuia să aloce 66.5 milioane de dolari în 2008 şi 75 de milioane în 2009 programelor egiptene care promovau democraţia şi buna guvernare, arăta un document al ambasadei americane din Cairo publicat de WikiLeaks si preluat de The Daily Telegraph.

În lucrarea sa, „Breaking the Real Axil of Devil: How to Oust the World ’s Last Dictators by 2025”, M. Palmer descrie 25 de condiţii prin realizarea cărora s-ar asigura schimbarea radicală a regimurilor nedemocratice (înlăturarea dictatorilor) într-un stat. Printre acestea menţionez:

– Modelul Republica Moldova: înfiinţarea unor ONG-uri locale (în domeniul apărării drepturilor omului, pacificatoare, de tineret, studenţeşti) cu persoane ce împărtăşesc valorile liberale şi viziuni pro-occidentale; – desfăşurarea de către mass-media occidentală a unei campanii de propagandă a legitimităţii grupurilor şi organizaţiilor în opoziţie regimului politic şi crearea imaginii lor drept adevăraţi reprezentanţi ai poporului; – „înaintarea” în ONU, Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei şi alte organizaţii internaţionale a unor rezoluţii, care condamnă „încălcarea drepturilor omului”, „constrîngerea libertăţii presei” de către guvernare etc. în statul în care urmează să fie organizată ulterior „revoluţia democratică”; – antrenarea (training) grupurilor de opoziţie şi din cadrul societăţii civile în scopul organizării şi desfăşurării unor acţiuni stradale „neviolente”: manifestaţii, mitinguri, blocarea accesului la instituţiile publice ş. a. Ulterior, capturarea Statului și transferul de cadre dinspre ONG-uri spre structurile politice de guvernare și statale (instituții).

Palmer prezintă şi Strategiile de organizare, între care “Strategia Uncontrollable Urban Unrest”, adică, organizarea unor dezordini în masă care nu pot fi controlate de către forţele de ordine. Miza acestei strategii este numărul mare de participanţi la protestele paşnice, ca o forţă capabilă să paralizeze funcţionarea regimului politic. Scriam la începutul acestui text că Toate revoluţiile, se desfăşoară conform unor scenarii de bază: 1. Non-violenţa iniţială. Condiţia esenţială în pregătirea şi realizarea paşnică schimbării regimului politic. Mediatizarea publică a unor idei referitor la „neaplicarea violenţei” structurilor de forţă faţă de protestatari. 2. Nesupunerea civică. Asigurarea unei presiuni masive asupra organelor de decizie la diferite niveluri. Formele de presiuni: mitinguri, greve, greva foamei, blocarea liniilor de comunicaţii şi a căilor de transport, a instituţiilor publice, etc. în scopul paralizării activităţii organelor de stat. 3. Provocarea structurilor de forţă în aplicarea violenţei. Declarînd manifestaţia drept paşnică, organizatorii protestelor vor folosi practica învinuirii de aplicare a „violenţei nemotivate” de către organele de securitate faţă de propriul popor. Mediatizarea existenţei unui număr de răniţi şi morţi din rîndurile protestatarilor va avea un efect psihologic asupra conştiinţei de solidarizare în interiorul ţării şi în exterior, majorînd numărul adepţilor în lupta cu regimul. 4. Agresivitatea etnică. Elementul tipic al revoluţiilor colorate! 5. Crearea unor ştiri bombă.

Pierderea din relevanţă a statului naţional ca actor pe scena relaţiilor internaţionale este însoţită de promovarea acestuia ca ideal şi scop în sine de către entităţi ce luptă în continuare pentru afirmarea autonomiei naţionale şi recunoaştere statală. Kosovo în Balcani, Abhazia, Osetia de Sud şi Ajaria în Georgia, Transnistria în Republica Moldova, Sudanul de Sud, sînt doar o parte din zonele care au rămas în afara globa­lizării politice, economice şi culturale ce s-a conturat ca fenomen după 1990. Într-un studiu publicat de presa militară de specialitate, Gl. mr. dr. Teodor Frunzeti scria că:”începînd cu ultima decadă a seco­lului XX, pe scena relaţiilor interna­ţionale s-a conturat o nouă categorie de actori transnaţionali, anume organizaţiile neguvernamentale (ex.: Freedom House – SUA, Médecins sans Frontieres – Franţa) şi organizaţiile neguver­na­mentale internaţionale (ex.: Amnesty International, Greenpeace, Human Rights Watch). Factorii care au condus şi continuă să contribuie la dezvoltarea acestei tendinţe sînt de ordin politico-diplomatic (reprezentarea ONG-urilor în cadrul ONU), academic (dezbateri privind conceptul de socie­tate civilă globală, ai cărei agenţi prin­cipali sînt ONG-urile) şi tehnic (Internet, sistemele de comunicaţii ce favorizează răspîndirea rapidă a informaţiei). ONG-urile militează pentru scopuri bine determinate, urmărind să influenţeze indirect deciziile actorilor statali sau ale organizaţiilor internaţionale… Consolidarea puterii statale devine tot mai problematică, atît datorită eroziunii conceptului de suveranitate şi provocărilor din partea forţelor naţionaliste cît şi pierderii monopolului violenţei şi capacităţii diferitelor forţe transnaţionale de a-şi procura armament”. Rolul societăţii civile este amplificat de reţelele de socializare.

Unii specialişti consideră că ideologii revoluţiilor colorate sînt politologii americani, J. Sharp, M. Palmer şi politicienii, John McCain, J. Liberman care susţineau ideea „revoluţiei democratice”, adică lupta împotriva regimurilor prin organizarea de către opoziţie a unor acţiuni de nesupunere politică a maselor populare în scopul răsturnării guvernului local autoritar şi instaurarea democraţiei. Protestele în masă care au condus la izbucnirea revoluţiilor colorate, de exemplu, au mai multe elemente comune. Au fost bine organizate, avînd în centrul lor grupuri de tineri. Mişcările Kmara în Georgia şi Pora în Ukraina au jucat un rol important în politizarea şi mobilizarea generaţiei tinere, încurajînd-o să îşi susţină drepturile. Ambele organizaţii au fost inspirate de organizaţia sîrbă Otpor, al cărei pondere a fost crucială în înlăturarea de la putere în 2001 a guvernului lui Slobodan Miloşevici. Evenimentele care au rezultat în revoluţii colorate s-au desfăşurat gradual, protestele continuând timp de săptămîni. De fiecare dată manifestanţii erau susţinuţi de o „opoziţie civilizată” pentru a contribui la schimbarea regimului „nedemocratic” de stat.

În final, revoluţiile colorate au fost finanţate din fundaţiile unor instituţii non-guvernamentale din Europa şi Asia, prin intermediul diverselor instituţii, fonduri şi ONG-uri. USAID şi National Endowment for Democracy (SUA) au oferit asistenţă financiară şi consultanţă mass-mediei de opoziţie în în Georgia, R. Moldova, Ukraina, Kîrgîstan.

Ar fi interesant de cercetat transformarea Societăţii Civile în mișcare politică și tentativa de impunere a unui președinte susținut pînă la criză psihiatrică în România de astăzi…

 

 

UNDE VOM FI POIMÎINE?

 

 

Titlul tradus al unui film de succes despre instalarea bruscă a unei noi ere glaciare. Poate fi o parabolă despre rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din România? Poate!

Sînt analiști de securitate care clamează un atac hibrid la adresa României, o tentativă de distrugere a sistemelor politice de pe flancul estic al NATO, o amenințare directă la adresa democrației, libertății și chiar a sistemului liberal la nivel global, totul pentru că independentul Călin Georgescu a biruit Sistemul, atît de convenabil Unora.

Nici un cuvînt despre slăbiciunile complexe ale acestui sistem de care au profitat planificatorii acestei operațiuni hibride împotriva României. Nici un cuvînt despre  lăcomie, furturi, abuzuri de putere, prezențe nepotrivite, neadecvate din prim-planul politicii românești. Nici un cuvînt despre președintele-slugoi care a domnit/dormit 10 ani peste o Românie vîndută la bucată și dispărută din geopolitica europeană. Nici despre politicile neavenite, aplicate fără discernămînt, care ne-au îndatorat pînă la finalul acestui secol, cel puțin!

Toate TARELE sistemului trebuiau revelate opiniei publice de mass-media. Jurnaliștii sînt cei care au rolul de apărători ai societății. Dar, amorțită de milioanele de euro pompate de Sistem încă din pandemie, mass-media tradițională e... pa! Canalele de comunicare au scăpat de sub controlul industriei clasice, au apărut canale noi sub controlul unor entități obscure. Fermele de troli, par să ia locul activului de partid.

ALBĂ CA ZĂPADA NU S-A NĂSCUT ÎN MOLDOVA

 

Sfîrșit de octombrie, început de noiembrie. Este plin internetul de mesaje plîngăcioase, siropoase și exagerat emoționale prilejuite de alegerea președintelui în Republica Moldova și referendumul pentru modificarea Constituției, care să consfințească traseul european ireversibil al Moldovei. Limbajul, ales cu grijă. Lipsește cuvîntul ÎMPOTRIVĂ, atunci cînd vine vorba de președinta în exercițiu. ȚARA NU POATE FI ÎMPOTRIVA EI! Doar, HOȚII, RUSIA, care cumpără voturi, într-un spectacol de putere și influență exacerbate – pe care l-am mai văzut în spațiul public de la Miloșevici încoace! – cu sprijinul direct al organelor statului moldovean. Percheziții, razii, conferințe de presă ale serviciului de informații și... armata de troli democrați, alții cu ordin de zi pe unitate.

La primul tur și la referendum am fost prezent. La al doilea, NU! Am fluierat în biserica sorosistă al cărui dangăt de clopot acoperă rațiunea nu doar în această parte de Europă.

Să fim bine înțeleși: Albă ca Zăpada NU s-a născut în Republica Moldova! Iar, povestea din aceste zile este una între grupuri de interese din Occident și Rusia, proiectată direct pe Bîc. Unii spun că este povestea de succes a lui Alex Soros care a dorit să-i dovedească tatălui că merită statutul de moștenitor al imperiului său, mai ales după ce Georgia a ales să fie gruzină sau să nu fie deloc!

Este pentru prima oară în istoria Republicii, cînd un candidat reușește cîștigarea unui al doilea mandat consecutiv. Nu contează cum! Maia Sandu, care l-a învins detașat pe contracandidatul său, socialistul Alexandr Stoianoglo, cu o diferență de peste 10 procente, intră în istorie şi devine primul politician de peste Prut căruia moldovenii îi încredinţează, prin vot direct, două mandate succesive de preşedinte.

Fostul preşedinte comunist Vladimir Voronin, care a stat mai bine de opt ani la conducerea ţării, a fost ales de Parlament, înainte ca Moldova să revină în 2016 la sistemul alegerii preşedintelui prin sufragiu universal direct, aşa cum se făcea în primii ani după proclamarea independenţei.

Maia Sandu a candidat prima oară la preşedinţie în 2016, cînd a fost învinsă de socialistul Igor Dodon la patru procente diferenţă, apoi şi-a luat revanşa în 2020, graţie diasporei, cea care şi acum, în 2024, i-a adus victoria. Sandu a promis că va o urmări o „îmbunătăţire a actului de guvernare” și va schimba mai mulți miniștri. Ea a recunoscut că există cetăţeni care „sînt nemulţumiţi de situaţia din ţară”, arătînd că vor fi luate decizii „astfel încît lucrurile să fie mai bune de aici încolo”. „Am auzit vocea cetăţenilor şi a celor care au apreciat lucrurile pe care le-am făcut şi a celor care sînt nemulţumiţi de situaţia din ţară şi o să discutăm în continuare şi o să îmbunătăţim actul guvernării astfel încît lucrurile să fie mai bune de aici încolo”, a afirmat Maia Sandu.

„A fost un vot condiţionat şi de schimbări, schimbări aşteptate de societate. Vreau să ştiţi că am auzit toate vocile, inclusiv cele de critică, şi vă mulţumesc că am trecut peste supărări, nemulţumiri, ca să ne protejăm ţara” a mai afirmat președintele Republicii Moldova Maia Sandu.

Să ne protejăm țara, spune președinta aleasă NU cu voturile cetățenilor din țară, ci cu a celor plecați în Occident, în România. Adică, cei care au dorit Occident, au plecat. Cei care se simt bine cu Rusia, sînt în Rusia! Moldovenii au rămas între Prut și Nistru, la fel de săraci, umiliți și furați ca în ultimii 30 de ani. Ei vor să trăiască mai bine mîine, nu peste 10 ani, pe care mulți nu-i mai apucă! De aceea, poveștile de groază cu vînzarea voturilor mi se par batjocoritoare la adresa lor, mai ales că această practică este frecventă și în România lui NATO, UE și Klaus! Votul diasporei, care – vă amintiți? – a pus ștampila pe Băsescu, la Parisul lui Baconski, la fiecare 9 secunde!, reprezintă marea aberație a votului democratic! Adică, tu alegi să trăiești după alte standarde, alte regului, dar votezi și impui fraierilor și impotenților de acasă regulile tale, pe care crezi că le vei găsi cînd te vei întoarce. Dacă, te vei întoarce! Asta e povestea tuturor celor plecați! Care nu sînt nici occidentali, nici băștinași, ba, mai mult, în Occident sînt moldoveni/români, iar în Moldova/România sînt occidentali sadea.

În Moldova nu au triumfat nici democrația și nici lupta eficientă împotriva “influențelor Moscovei”. Astea sînt narative emoționale pentru cei părăsiți de rațiune. Rezultatul de 55 % al Maiei Sandu are 5 procente date de cancelariile occidentale angrenate într-o confruntare stupidă cu Rusia și care investesc în forme fără fond. De fapt, fondul, guvernarea, nu este interesantă. Calitatea vieții nu interesează Bruxellul care remarcă, ca și mine de altfel, parada de automobile de lux de pe străzile Chișinăului. Dacă Rusia mai are un interes în Moldova, asta se va vedea la alegerile parlamentare din iunie (la termen), care vor veni după o iarnă grea pentru moldoveanul de rînd de prin raioanele sărace.

Miza decisivă sînt alegerile parlamentare, pe care eu le văd anticipate, adică pînă nu se erodează definitiv PAS-ul aflat la guvernare și care, din cauza aroganței și incompetenței a îndepărtat toți posibilii aliați pro-europeni. Dar, rămîneți calmi, narativul cu “Rusia vrea să pună laba pi Moldova, o țărișoară pașnică” e unul care s-ar putea să nu aibă o susținere reală, dar dă bine în programul global de anxietate irațională indusă. Restul, sînt povești!  

Datele statistice arată că fostul procuror demis, Stoianoglo, la secțiile de votare dintre Prut și Nistru, a obținut cele mai multe voturi – 51,19 la sută. Maia Sandu a acumulat în interiorul Republicii Moldova 48,81 la sută din voturi. Diferența dintre cei doi este de circa 32 de mii de voturi în favoarea lui Stoianoglo! Cele cumpărate de hoții lui Șor, care stă la masă cu Zaharova, care se vede cu Putin, care i-a dat o mașină lui Kim, care i-a trimis trupe în Ukraina, pe care brava armată ukraioneană a început să le decimeze pînă vor dezerta toți flămînzii ăia în milioane de postări care vor spune: ce ironie, să te naști într-o dictatură și să mori pentru alta! Vedeți ce simplu se leagă toate? Banii confiscați pe Aeroportul Chișinău, listele cu oamenii Moscovei, sms-urile (Ursulei?) se vor face nevăzute. Rămîne un adevăr: Doamna Sandu a fost salvată de voturile din diaspora moldoveană! Și punctum, cum se zice pe Bîc. Alexandr Stoianoglo a învins între Prut și Nistru, dar a pierdut alegerile!

Din punctul de vedere al analistului Victor Nichituș, oficialii de la Bruxelles, care au tras o spaimă grozavă cu Stoianoglo, după ce au pierdut Georgia, fac planuri pentru alegerile parlamentare moldovenești care vor avea loc în vara anului viitor. Probabil ar trebui să își pregătească și punga.

Maia Sandu s-a născut în 1972 în satul Risipeni, aproape de graniţa cu România. Ea a obţinut un masterat în relaţii internaţionale la Chişinău şi un altul în politici publice după ce a studiat la Universitatea Harvard din Statele Unite. După un stagiu în Ministerul Economiei, a lucrat ca economist la biroul Băncii Mondiale din Chişinău timp de aproximativ şapte ani şi mai tîrziu a fost consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale. După doi ani petrecuţi la Washington, s-a întors în Moldova în 2012 pentru a deveni ministru al educaţiei, prim-ministru al socialistului Dodon și președinte. Gurile rele spun că reprezintă tabăra Lucinski aflată în dispută teritorială și financiară cu tinerii comuniști.

Oricum ar fi, țineți minte: Albă ca Zăpada nu s-a născut în Republica Moldova!