Săraci deci vinovaţi

Liderii coaliţiei de guvernare de la Bucureşti au semnat, ieri, la Parlament, protocolul privind ratificarea tratatului de guvernanţă în cadrul UE, despre care Traian Băsescu vorbea zilele trecute la televizor, în plin "cod" de vreme rea meteorologică. Pentru că, puţină lume ştie că acest Tratat, ce trebuie ratificat de Parlament pînă la 1 martie şi "mutat" în Constituţie pînă în 2013, este tot un "cod de vreme rea" fiscală! Consiliul European care a avut loc pe 30 ianuarie va avea consecinţe semnificative. Cei 25, fiindcă Marea Britanie şi Republica Cehă au refuzat să participe (de ce oare?), au adoptat pactul fiscal şi bugetar pe care Germania, urmată de Franţa, doreau să-l impună. De îndată ce 12 state vor fi ratificat textul care urmează să fie semnat în martie, ţările aderente la pact nu vor mai avea dreptul de a declara un deficit anual de peste 0.5% din PIB, şi vor fi automat sancţionate dacă deficitul depăşeşte pragul de 3%. Pe scurt, politica economică a aproape tuturor ţărilor europene va trebui de acum înainte să se mărginească la un cadru european strict. Aproape imposibil pentru România care, în probabilitatea că va respecta acesastă marjă de deficit, va fi condamnată la stagnare. Ba mai mult, tratatul de bună guvernanţă leagă aproape exclusiv ţara noastră de economia europeană, iar trecerea la moneda euro, în 2015, devine obligatorie, politica fiscală fiind deja modelată astfel încît trecerea să devină ireversibilă. Practic, de astăzi, România poate renunţa foarte uşor la întregul Minister de Finanţe!

Dar criza din zona euro nu se rezolvă cu atât. În timp ce şomajul a atins un nivel record în Uniune, aproape un sfert din europenii care pînă acum aveau un nivel de viaţă decent riscă să alunece spre excluziunea socială. Un fenomen care compromite strategiile europene de luptă împotriva sărăciei, anul 2010 fiind, ce haz morbid!, Anul European de Luptă împotriva acestui flagel. Ba mai mult! De ceva vreme încoace, am asistat la fabricarea unei imagini obsedante a românului şi europeanului din sudul continentului, portretizaţi ca leneşi şi necumpăniţi. Conform mitologiei create - paradoxal, în cazul Sudului de către Nord, iar în cazul României de... propriul Preşedinte!), aceste vicii naţionale se afla la originea răului – a crizei în care au ajuns ţările respective, criză care a antrenat ulterior întreaga construcţie europeană. În mod normal orice sărman inspiră milă semenilor săi, dar discursul populist neoliberal (despre care am mai scris!) al preşedintelui Băsescu, reuşeşte performanţa de a dezrădăcina acest sentiment, scoţînd la iveală un amestec de dispreţ, furie şi revoltă justiţiară elitistă, ce se reduce grosolan la o singură recomandare: marş la muncă, putoare! Vă mai amintiţi de omul gras? Preşedintele susţine că săracul, bugetarul, pensionarul comit un abuz atunci cînd se lăfăie pe banii celor ce muncesc cu sudoarea frunţii! În România, paradoxul e că indiferent dacă munceşti şi unde, nivelul de trai rămîne extrem de scăzut. Familii întregi care acum cinci ani făceau parte din clasa medie-de jos, sînt astăzi noii săraci. Persoane care trebuie să aleagă între a-şi face o mîncare caldă sau a încălzi casa; între a plăti ratele la bancă, sau întreţinerea pe scară, gazul, sau a se hrăni. Tot mai des, sărăcia se asociază cu normalitatea! Sînt două feluri de sărăcie, cea moderată (cam 60% din media veniturilor) şi îi afectează pe cei care muncesc cu salariul minim pe economie, şi cea severă (cam 40%), cai care nu au nici un venit. Starea de sărăcie vinovată, în mai multe straturi ale societăţii nu este doar o problemă cu caracter social, ci are o proiectare politică evidentă: în fiecare zi există mai mulţi cetăţeni la marginile sistemului care, din păcate, nu au nici o speranţă de mai bine.

Potrivit Uniunii Europene, în 2009 existau 115 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială pe teritoriul celor 27 (23,1% din populaţie), “fără a număra alte 100 sau 150 de milioane pe muchie de cuţit, pentru că două luni de şomajul şi o rată la bancă pot nenoroci pe oricine. Prin asumarea totală a tratatului de bună guvernanţă, Preşedintele Băsescu pune în joc soarta dreptei politice în România, văzută deja ca o sumă de afaceri oneroase şi decizii ezitante. Pentru că, dacă ceva a subminat credibilitatea guvernului Boc, nu au fost măsurile de austeritate şi nici protestele de stradă, ci impresia de slăbiciune perpetuă, de veşnic compromis şi cedări. Asta în timp ce exemplele din stradă ne arată pe unde se scurg problemele: îndatorarea familiilor; falimentul statului social sau existenţa slujbelor de proastă calitate, precum şi milioanele de locuri de muncă pierdute în măsuri abracadabrante de "austeritate" unilaterală. Săracii au devenit şi mai săraci, dar este de asemenea adevărat că în această categorie au intrat oameni care nu au fost niciodată acolo.

Consecinţa este nu numai economică, ci şi culturală. Din ce în ce mai mult, spiritele se crispează, limbile se dezleagă, şi în Europa revine la modă evocarea trecutului nazist sau chiar prusac al germanilor. Mai insidioasă decît dificultăţile economice şi sociale, apariţia acestei tendinţe, conjugate cu creşterea naţionalismelor, este profund îngrijorătoare.