ALERTĂ MAXIMĂ: Mosul - cimitir al informaţiei libere

Atacurile asupra jurnaliştilor care acoperă crizele din Orientul Mijlociu au atins un nivel fără precedent, a atras atenţia Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor, care face apel la Adunarea Generală a ONU să abordeze problema libertăţii presei. După anul 1999, jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI, recunoscută chiar de către oficialii militari. Reglementările internaţionale, juridice şi în materie de presă, NU au nici o relevanţă în zone de conflict unde acţionează grupări, de cele mai multe ori, îndreptate împotriva ordinii internaţionale actuale, chiar dacă nu anarhiste.

Statul Islamic a executat cel puţin 13 jurnalişti din cei 48 de profesionişti media răpiţi la Mosul, de cînd a ocupat acest al doilea oraş ca mărime din Iraq în 2014, potrivit unui raport al organizaţiei Reporteri fără Frontiere.  Din cei 48 de jurnalişti şi angajaţi media răpiţi la Mosul, 13 au fost executaţi, unii au fost eliberaţi şi nu se ştie nimic despre unul din cei 10 ziarişti care se mai află în mîinile jihadiştilor, potrivit RSF. Aproximativ 60 de jurnalişti şi angajaţi mass-media au reuşit să fugă din oraş.

Mosul a devenit un cimitir al informaţiei libere, titrează raportul publicat de RSF şi de organizaţia sa parteneră din Iraq, Journalistic Freedoms Observatory (JFO).

Islamiştii au folosit structurile mediatice deja existente la Mosul pentru ca Statul Islamic să-şi creeze propriile canale de difuzare, cum ar fi postul de radio Al-Bayan sau canalul de televiziune Dabiq.

RSF cere guvernului iraqian, ţărilor vecine şi marilor puteri occidentale să ofere o mai bună protecţie, permis de muncă sau azil jurnaliştilor care au reuşit să fugă din Mosul.

Potrivit Barometrului libertăţii mondiale a presei, de la începutul anului 2015 şi pînă astăzi, 48 de jurnalişti şi lucrători media şi 15 jurnalişti-cetăţeni au fost ucişi, 147 de jurnalişti şi 167 de jurnalişti-cetăţeni se află în închisori!

Lumea stă pe un butoi cu pulbere de revolte sociale, ce riscă să explodeze pe masură ce drepturile omului sînt erodate de criza economică, a avertizat organizaţia Amnesty International, încă din 2009. "Există din ce în ce mai multe semne de nelinişte politică şi violenţă, care se adaugă insecurităţii globale ce există deja din cauza conflictelor pe care comunitatea internaţională pare incapabilă, sau nu vrea să le rezolve. Cu alte cuvinte, stăm pe un butoi cu pulbere de inegalitate, nedreptate şi insecuritate, şi este pe punctul de a exploda", arăta şefa Amnesty, Irene Khan.

Privind evenimentele aflate în derulare, cred, cu tot mai multă tărie, spre deosebire de unii colegi ai mei!, că jurnalismul de specialitate este necesar şi obligatoriu! Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Dacă la nivelul presei centrale există cîţiva reporteri specializaţi pe situaţii de urgenţă, conflicte armate, sau dezordini sociale, la nivelul presei locale, astfel de specializări se regăsesc mai greu. În ultimii 20 de ani, au fost puţine tentative de a specializa jurnalişti în astfel de domenii. E adevărat, şi interesul jurnaliştilor sau conducătorilor de redacţii a fost pe măsură.

Amplificarea CRIZEI la nivel naţional şi mondial, implică, însă, urgent, adoptarea de măsuri excepţionale, inclusiv din partea mass-media românească. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală! Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. În aceste condiţii, jurnalistul trebuie să se pronunţe în cunoştinţă de cauză, nu trebuie să pună în pericol securitatea personală a victimelor, nu trebuie să încurce salvatorii,dar, mai ales, trebuie să rămînă personal în siguranţă pentru a relata, pentru ca reportajele sale să poată fi tratate ca „lecţii învăţate” de comunităţile cărora se adresează. Jurnalistul de criză trebuie să furnizeze ştiri, nu să devină o ştire!

Preocupări pentru specializarea jurnaliştilor de criză au apărut în Occident în urmă cu mai mult timp, imediat după războiul din Vietnam. Războiul din fosta Yugoslavie a coagulat, însă energiile şi a structurat aceste preocupări. Organizaţiile internaţionale importante, Reporteri Fără Frontiere sau Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, dar şi marile corporaţii de presă, precum BBC, au elaborat reguli stricte, au scris cursuri şi au creat o piaţă pentru echipamente de protecţie.

LA MULŢI ANI, MAJESTĂŢILE VOASTRE!

Duminică, 25 octombrie, Majestatea Sa Regele Mihai De România, un simbol al istoriei naţionale, ultimul şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, împlineşte 94 de ani de viaţă! LA MULŢI ANI, BUNI, MAJESTATE!

Duminică, 25 octombrie, e şi ziua MAJESTĂŢII SALE ARMATA ROMÂNĂ! La mulţi ani, Majestate, oriunde te-ai afla! Istoric vorbind, ziua de 25 octombrie 1944, Ziua Armatei Române, semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie hortistă.

Despre aceste două simboluri naţionale voi vorbi astăzi, de la ora 18:00, pe www.radioresita.ro şi VestTv Reşiţa, cu preşedintele executive al Grupului pentru Securitate şi Democraţie, Dan Sârbu. O emisiune pe care merită să o urmăriţi, vă garantez!

Astăzi, foştii ocupanţi, ne conduc, "pretineşte" spre cele mai înalte culmi... ale disperării! Eliberarea ţării a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe cîmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947, care, apoi, ne-au trecut în planul doi al istoriei! Ca în prezent! Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi nemijlocit în luptă, între 23 august şi 25 octombrie 1944. Dintre aceştia au fost ucişi sau răniţi circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari dintre care 76 275 prizonieri. Eliberarea părţii de nord-vest a României nu a însemnat şi încetarea luptelor duse de Armata Română, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Naţiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, pînă la victoria finală. De remarcat că, după ce i-am eliberat pe unguri, românii s-au retras de la Budapesta! "Ajunse la frontiera din 1940, diviziile noastre - menţiona comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944 - sunt gata de un nou efort şi de noi lupte alături de marii noştri aliaţi, pînă la înfrângerea totală a forţelor germano- maghiare". Ziua Armatei Române a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, cînd Ziua Forţelor Armate a fost mutată din 2 octombrie (Decretul nr. 125/20 iulie 1951, care instituia Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.), în data de 25 octombrie. În Decret nu se faci nicio referire explicită la motivul acestei decizii.

25 octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua cînd armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele noastre ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte ARMATA şi pe cei care au fost sau sînt în slujba ei. Astăzi, umilită şi victimă a unui sistem politic ticăloşit, prea puţin recunoscător cu adevăratele simboluri naţionale, ARMATA ROMÂNĂ se poate mîndri că a tîrît România în NATO, organizaţie militară alături de care luptă, în prezent în Afghanistan, în cele mai periculoase provincii. ARMATA ROMÂNĂ a făcut onoare TRICOLORULUI şi în Iraq, Kosovo, Somalia, Angola.

Ziua Armatei va fi serbată în toată ţara. La Reşiţa, fără armată, pentru că armata a fost desfiinţată! Vor avea loc ceremonii religioase şi militare, concerte şi lansări de carte, iar drapelul naţional va fi arborat la toate sediile instituţiilor militare. La mulţi ani celor pentru care DRAPELUL, IMNUL ŞI UNIFORMA MILITARĂ înseamnă ceva! LA MULŢI ANI MAJESTĂŢILOR VOASTRE!

13 octombrie

13 octombrie 2015. Marţi. Se spune că dacă vineri, ar fi fost 13, ar fi fost o zi cu mare ghinion. A FOST! Vineri, 13 octombrie 1307, în zori, toţi Cavalerii Templieri din Franţa sînt arestaţi în comanderiile lor, la ordinul lui Filip cel Frumos. De la arestarea acestora, pînă la condamnarea lor la moarte, pe 18 martie 1314, se scurg aproape şapte ani, într-un proces trucat încă de la început. Filip cel Frumos se dovedeşte un jurist priceput, expert în manipularea opiniei publice, de la popor pînă la Papă, fără să mai vorbim de judecători! Un proces politic bazat pe stenograme trunchiate şi mărturii smulse sub tortură care ne aminteşte tuturor de zilele pe care le trăim astăzi! Odată cu Templierii a pierit o epocă, cea a spadei şi economiei agricole, şi zorii statelor "justiţiare" se iveau. Istoria Ordinului coincide, cu aproximaţie de cîţiva ani, cu cea a Cruciadelor, astfel încît nu îi putem înţelege pe templieri "scoşi din contextul istoric".

Ordinul Templului se naşte în anul 1118, iar bula "Vox clamantis" a Papei Clement al 5-lea îi pune capăt în 1312. 20 de ani despart cucerirea Ierusalimului de naşterea ordinului. Alţi 20 despart sfîrşitul cruciadelor de dispariţia Ordinului. Odată cu dispariţia, Ordinul Cavalerilor Săraci ai lui Christos intră în istorie şi în legendă, mai ales datorită blestemelor ultimului Mare Maestru, ars pe rug, Jaques de Molai, în 1314, dar, mai ales urgiilor biblice abătute asupra Europei, generate, probabil, de hulirea celui mai mare ordin militar crestin.  În secolul al XIV-lea Europa a intrat în ceea ce se denumește Mica Vîrstă de Gheață, care a durat pîna în veacul al XIX-lea si a afectat mai ales nord-vestul continentului (Marea Britanie, țările-de-Jos și Scandinavia). Dincolo de "vîrfurile" de frig atinse în ani precum 1600, 1710 și 1815, ceea ce a caracterizat aceasta epoca de ev mediu a fost o instabilitate climatică accentuată, cu o haotică și abrupăa alternanță intre cicluri scurte de foarte frig si precipitații intense și altele mai calde și secetoase.

Punctul care a marcat trecerea la noua eră de frig medieval l-a constituit anul 1315; in timpul primăverii și verii sale a plouat intens și făra încetare, ceea ce a distrus recoltele care trebuiau să hrănească populația în timpul iernii și să asigure semințele pentru sezonul viitor. Apa căzută a condus la alunecări de terenuri și astfel s-a inaugurat un ciclu de precipitații continue care a durat 6 ani. O foamete cumplită a cuprins atunci Europa, care s-a soldat cu pierderea a un milion și jumătate de vieți omenești.

Ei sînt "păstrătorii Graal-ului", menţiune care a ţesut mii de poveşti despre cupa cu sîngele lui Christos, cu Maria Magdalena, soţia, şi urmaşul de sînge al lui Iisus, fără să ne gîndim, nici o clipă, că graal-ul era un fel de colivă galeză, o mîncare obişnuită în Levantul acelei perioade. Avînd putere şi influenţă, Templierii păstrau grînele în depozitele comanderiilor. Legiunea Străină a împrumutat de la ei chipiul alb şi securea, precum şi modelul social al pensionarilor legionari. Francmasonii şi aiuriţii de pretutindeni vor să le moştenească trecutul pentru a se legitima public pe o scară socială superioară. Oricum ar fi, vineri 13, a fost cu mare ghinion pentru Templieri.

Ar fi util să înţelegem că astăzi, industria de securitate privată, probabil, este similară cu ordinele cavalereşti din perioada de 200 de ani a Cruciadelor. Atunci, ca şi acum, cele două tipuri de structuri trebuie privite în contextul istoric al apariţiei, dezvoltării şi... desfiinţării lor! Blackwater, Triple Canopy sau DynCorp., cele trei mari companii militare private pot fi asimilate uşor Ordinului Templului, Ordinului Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan, sau Cavalerii de Malta, Cavalerilor Sf. Maria, sau Cavalerii Teutoni: transnaţionale şi cu interese globale privind Cauza, bogate şi respectate, pizmuite, hulite şi invidiate, dar fără suportul cărora nici o armată "cruciată" nu s-ar fi aventurat în vechiul Orient Mijlociu. În jurul lor s-au ţesut legendele, favorabile şi nefavorabile, sub aura lor mîncarea galeză din grîu fiert, graalul, un fel de colivă dar mult mai rea la gust, s-a transformat în Potirul pe care-l caută şi astăzi o groază de lume. Evident, au existat şi alte ordine cavalereşti, "naţionale", cum ar fi Ordinul Jartierei, Ordinul de Calatrava, al spaniolilor, un fel de Armor Group. Bogăţiile ordinelor cavalereşti au fost semnificative, la fel cum sumele cîştigate de companiile de securitate în zonele de război sînt considerate uriaşe.

Păstrînd proporţia istoriei, cele mai importante Ordine Cavalereşti rămîn: Ordinul Sărmanilor Cavaleri ai lui Hristos şi ai Templului lui Solomon, cunoscut drept Ordinul Templier, Ordinul Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan, Ordinul Dragonului, din care a facut parte şi Vlad Ţepes, şi Ordinul Teutonic. Cîteva cuvinte despre fiecare.

Ordinul Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan este ordinul religios cel mai vechi, fondat la 1070, în prima cruciadă 1095-1098. La origine, Ordinul Ospitalierilor n-a fost un ordin militar, ci un ordin călugăresc dedicat asistenţei călătorilor şi pelerinilor în Ţara Sfîntă şi ingrijirii bolnavilor. La Ierusalim exista o instituţie de caritate, hospis, han pentru găzduirea pelerinilor şi, în acelaşi timp, spital, fondată de negustorii amalfitani încă din 1070. Ordinul Ospitalierilor, fondat de nobilul Gerard, se îngrijea de pelerinii bolnavi şi îi transporta la hospis, lîngă Biserica Sfântul Ioan Botezatorul din Ierusalim. Sub cel de-al doilea mare maestru, Raymond de Puy, ordinul a început sa capete atribuţii militare, astfel încît în 1200 funcţiile caritabile ale Ospitalierilor au trecut pe plan secund. După căderea Acrei, Ordinul Ospitalierilor s-a refugiat în Cipru. În 1310 au cucerit de la turci insula Rodos, pe care au guvernat-o pînă în 1552, intitulandu-se Cavalerii Sfântului Ioan din Rodos. În 1530, Împăratul Sfîntului Imperiu Roman de Naţiune Germană, Carol al V-lea le-a dat cavalerilor insula Malta, ca bază militară. Ordinul se numeşte, de atunci, Ordinul Cavalerilor de Malta. În 1961 Papa Ioan al XXIII-lea a recunoscut Ordinul ca o comunitate religioasă a Bisericii Catolice. Astăzi, ordinul continuă să conducă spitale.

Sărmanii soldaţi ai lui Christos şi ai Templului lui Solomon, cunoscuţi mai ales sub numele de templieri, sau Ordinul Templului, a fost unul dintre cele mai cunoscute ordine militare creştine. Şi cel mai controversat. Un fel de Blackwater al Evului Mediu. Pizmuiţi de toată lumea pentru uriaşele averi, templierii au fost desfiinţaţi de regalitate şi de papă. Cei care au sfîrşit în temniţe şi pe rug, precum ultimul Mare Maestru Jaques de Molay, au fost doar cavaleri bătrîni sau "birocraţii" din comanderiile franceze. Cavalerii în putere erau "ocupaţi" în luptele din Spania împotriva arabilor. Odată cu desfiinţarea ordinului, aceştia s-au împrăştiat prin diferitele ordine cavalereşti spaniole.

Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost fondat la Acra, în 1190, iar în 1198, Ordinul a primit un caracter net militar, înglobînd cavaleri germani (exclusiv de origine nobilă), capelani şi călugari-servitori (oblati). Teutonii foloseau acelaşi reguli monastice ca şi Templierii. Ei au fost recunoscuti oficial de papa Inocentiu al III-lea în 1199. Membrii ordinului purtau o tunica alba cu o cruce neagră. Activitatea lor războinică nu s-a limitat la zona Levantului, ei mutandu-şi sediul operaţiunilor în estul Europei, inclusiv cetatea de la Pescari (Coronini), judeţul Caraş-Severin, de pe malul Dunării, fiind administrată de către aceştia. Ei au conlucrat cu Ordinul Livonienilor, care a devenit parte integrantă a Teutonilor în 1237. În 1300 Teutonii au devenit cea mai formidabilă putere în zona central-estică a Europei, inclusiv în Transilvania.

Ordinul Dragonului (Societas Draconistrarum) a fost un ordin militar ce s-a instituit în zona centrală a Europei. A fost creat de împăratul Sigismund de Luxemburg în anul 1408, în principal pentru a proteja creştinătatea de ameninţarea otomană. La 12 Decembrie 1408 este instituit în numele lui Isus Cristos, Ordinul religios cavaleresc al Dragonului care numără în Primul cerc un număr fix de 24 de cavaleri. Printre cavaleri sînt nobili saxoni, unguri, polonezi, italieni, cehi, sîrbi şi valahi (Vlad Ţepeş), care a trădat Creştinătatea în alianţă cu Turcii, prădînd împreună bogatele cetăţi ale Banatului: Severinul şi Caransebeşul!

Şi nu ne mai învăţăm minte...

RĂZBOIUL MEDIATIC PRIN BLOGGURI

Manipularea şi dezinformarea au devenit arme ofensive în secolul nostru. Jurnaliştii nu mai sînt protejaţi de legile internaţionale, deşi organizaţiile de profil cer insistent acest lucru, ci sînt consideraţi combatanţi şi, trataţi ca atare! În ultimii doi ani, bloggurile fac o concurenţă reală media clasice în ceea ce priveşte viteza de diseminare a informaţiilor, mai ales în spaţiul exclusiv virtual. Pe de altă parte, bloggerii au devenit principalele surse de informare din zone de război inaccesibile jurnaliştilor din pricina riscului uriaş. O astfel de zonă de război este Syria, de unde răzbat veşti contradictorii, lansate de blogguri şi multiplicate de media clasice.

În această seară, de la ora 18:00, pe www.radioresita.ro şi VestTv Reşiţa, o discuţie despre profesia de blogger în situaţii excepţionale, împreună cu prof. univ. dr. Ileana Rotaru, expert în comunicare,  şi bloggerul Petre Dalea.