Cineva i-a spus Omy.
Cu Ygrec! Nu pentru că ar fi avut ceva în comun cu Mama Omida, că
mamă…, ci pentru că ar fi fost în stare să desfacă toate cele
opt perechi de picioare odată în faţa oricărei jivine care îi
promitea că o face fluture. Pe stejărel! Şi la atîtea picioare,
zeci de perechi de pantofi! Natural!
Pentru trăirea
acestui vis a rînduit, cum se cuvine, mai mult de o roabă de
mătărîngi ce i-au ieşit în cale. Care în aşternuturile din
frunze de dud, care prin scorburi umbroase de copaci găunoşi, ca pe
Ciocănitorul begmeister, despre care toată pădurea ştie de a
intrat în poveste, cînd în Poiana Roşie a lovit un pui de cioară
căzută pe potecă. Un sticlete de bine spune că ciocănitorul nu a
fost atent pentru că tocmai atunci, Omy îi lucra un felaţio
intreruptus… Vorbe, ştiţi cum sînt sticleţii! Umplu pădurea cu
note false şi stridente, bîrfe pe care nici măcar Pescăruşul nu
le crede, Omy pozînd în neprihănirea supremă şi ingenuă, de
timpuriu, încă dinainte de a se dedulci la frunzele publice ale
pădurii pentru care avea un apetit în creştere.
Ajunsă fluture,
după pohta ce a pohtit, maestru al camuflării, şi şefă peste
albine, Omy a continuat să pozeze în bufniţă, templu nepîngărit
al înţelepciunii şi virtuţii. S-a înconjurat de viespi, care-i
proslăveau neobosit, coloritul, anvergura aripilor şi inteligenţa
nativă, aia care spunea că toţi bondarii sînt trîntori şi
trebuie aruncaţi din stup.
În acelaşi timp,
de poveste, în pădure trăia Fazanul. Avea o coadă lungă şi
colorată, nu chiar ca de Păun, dar suficient de vizibilă şi
serioasă încît să atragă atenţia tuturor animalelor. Şi avea
credit Fazanul, catalogat drept serios. De aceea, într-o zi, cînd
aflat pe miriştea de lîngă lizieră, Faz a reprodus un zvon, cum
că Omy ar vrea să-şi facă un stup nou-nouţ, cu frunze dintr-o
pădure îndepărtată, Omy s-a supărat foarte şi l-a vrut mort! A
plîns, teatral, coborîndu-şi antenele şi acoperindu-şi capul mic
între aripile colorate. Un gînd de răzbunare, ca o pală de vînt
rece, de toamnă, a trezit-o la realitate şi l-a chemat pe Fazan la
judecata animalelor. Cu stup cu tot! Avidă de lux şi frumuseţe,
Omy i-a cerut 157.500 de frunze de stejar pentru atingere la “onoare,
demnitate, reputaţie şi imagine". O nimica toată!
S-a judecat Omy cu
Fazanul, zi de vară pînă-n seară, dar cele spuse de Fazan erau
adevărate şi nici păunul, nici gîsca, nici măcar corbul nu i-au
dat dreptate. Sticletele spunea, pe o cracă înaltă, că Omy ar fia
apelat, din nou la Ciocănitor care, nu ştim cum, i-a picurat în
urechile consoartei credinţa în nevinovăţia omidei ajunsă
fluture.
În final, răţuşca
şi ciocănitoarea aveau să dea verdictul mult aşteptat de întreaga
pădure. Răţuşca spunea că fazanul e nevinovat, ciocănitoarea că
merită jumulit şi gătit cu portocale. Pentru că nu s-au putut
pune în acord, au apelat la rabinul ţestos de sub fagul cel bătrîn.
Acesta, înmarea sa înţelepciune a spus: “şi tu ai dreptate, şi
tu ai dreptate”! Aşa că, fazanul a fost obligat să plătească
doar 500 de frunze din cele 157.500, pentru repararea onoarei,
demnităţii, reputaţiei şi imaginii fluturelui Omy. Cam cît adună
o cioară într-o zi, la colţ de poiană, dar o cantitate cu care o
omidă moare de foame!
Puţin, foarte
puţin, la cîte cheltuieli a făcut Omy să-l vadă pe fazan la
cuptor… Şi ziua e pe terminate. Doar, ştiţi: fluturii nu trăiesc
foarte mult. Pînă la 40 de zile!