Răspuns: realizează un proiect măreţ, pentru 100 de ani, cea mai mare coproducţie la nivel naţional care s-a făcut pînă acum.
Spectacolul „Ne ştim de 100 de ani”, s-a jucat în week-end, la Reşiţa, cu sala arhiplină. Cel mai important proiect al Teatrului de Vest Reşiţa, realizat în colaborare cu Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul „Anton Pann“ Râmnicu Vâlcea, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad şi Asociaţia ATARAXIA Râmnicu Vâlcea, este finanţat de Ministerul Culturii prin Programul Centenarul Marii Uniri şi de AFCN.
„Ne ştim de 100 de ani” este un spectacolul regizat de Ștefan Iordănescu, pe un text de Vlad Tăușance, iar actorii reşiţeni Camelia Ghinea, Ana Maria-Cizler, Lucreţia Mandric şi Daniel Beşleagă de la Piatra Nemţ, Andrei Cătălin şi Andrei Brădean (Râmnicu Vâlcea), Iulia Alexandra Dinu şi Sorin Calotă ( Arad), au oferit reşiţenilor momente inedite.
„Ne ştim de 100 de ani” e un proiect de peste 100.000 de euro, care se întinde pînă în anul 2020 ce va fi jucat, anul acesta, la Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Arad şi Piatra Neamţ, iar în 2019 spectacolul se va juca în principalele Institute Culturale Române din Europa.
Spectacolul, total
neconvenţional, este o imagine în oglindă a realităţii
contemporane, la un secol de la Unire: români superficiali,
dezrădăcinaţi, oportunişti, fripturişti, amatori de chilipiruri
între două sarmale, parveniţi şi stridenţi, descotorosiţi de
bunul simţ ancestral, ghicit mai mult din documentele vremii.
În călătoria spre
intimitatea poporului român, regizorul Ştefan Iordănescu alege un
start de teatru antic grecesc. Între vestalele musulmane de pe
aeroportul din Dubai, două bacante din familia Aflăcău încearcă
să ajungă la Bucureşti. Ciudat început, după părerea mea, cu
trimitere, spre descifrare, tocmai la Oracolul din Delphi…
Înveşmîntate cu abaya şi hijab-uri albe, siluetele feminine te
trimit cu gîndul la înmormîntare, la doliu, albul, în cultura
islamică, fiind culoarea doliului. Chiar fără mănuşi, femeia
fiind înveşmîntată pînă în vîrful unghiilor, ritualul
vestalic din debutul spectacolului te poate trimite la ideea morţii
culturii occidentale, în confruntarea cu valul islamic al migraţiei,
dar, repet, o scenă demnă de Oracolul din Delphi!
Aeroportul din Dubai
este locul de întîlnire al personajelor noastre: românca
Borbely (Ana-Mari Cizler), ministru “delegat”, femeie fatală,
superbă, sexy, cea mai hot româncă de pe aeroport, conştientă de
calităţile ei şi ajutată de poziţia politică, cele două
moldovence, mamă şi fiică, prima băgăcioasă şi isistentă, cea
de-a doua, absolventă de facultate şi master, degeaba, dar trăind
sub papucul mă-sii, un pierde-vară, vlogger cu potenţial de
protestatar, intelectualul tînăr, scîrbit de sistem, angajaţii
companiei aeriene, şpăgari şi miserupişti şi, pată de culoare,
un preot din Alba, reprezentantul minorităţii oneste din ţară,
aflat într-o luptă inegală cu parveniţi libidinoşi, curve şi
ahtiaţi de putere.
Toţi cei opt sînt
prinşi într-un reality-show, trăit de curînd, textul scris de
Vlad Tăuşance înglobînd chiar scena de la Mitingul Diasporei,
protestele #Rezist şi aberaţiile de Teleorman. Cele trei scene sînt
legate de statistica reală, “recitată” de Andrei Cătălin,
actor la Teatrul “Anton Pann”, din Râmnicu Vâlcea. Momentele de
sinceritate disonează crunt cu celelalte scene de isterie colectivă
care pot fi văzute, de fapt, 24 de ore din 24 la televiziunile de
ştiri. Tocmai aceste momente de sinceritate şi vocea extraordinară
a lui Andrei Cătălin, readuc spectatorul, pierdut în cotidian, în
sala de spectacol.
Camelia Ghinea leagă
personajele între ele. Camelia este şi angajată la compania
aeriană, aeriană şi ea!, şi divă trecută de prima tinereţe, ce
trăieşte din amintiri şi ciupeală ieftină alături de escrocii
tranziţiei, şi ministru şi protestatar. Complexă şi implicată,
Camelia interpretează modelul româncei care “se învîrte şi
trăieşte binişor”: fără prea multă şcoală, griji, caracter,
morală. Poate cel mai dificil personaj din spectacol!
Ne ştim de 100 de
ani este o oglindă a societăţii româneşti actuale. Problema
ungurilor şi ţiganilor este pusă tranşant pe tapet, discuţia
despre unirea Banatului şi multiculturalitatea acestui spaţiu,
minunile! Ei, da, minunile, pentru că, probabil, la 100 de ani de la
Unire, este o Minune că mai sîntem uniţi într-o singură ţară!
O replică de poveste: “Unirea merge prost pentru că a fost făcută
în post”!
Un spectacol care ne
înfăţişează aşa cum sîntem. Un spectacol deloc comod. Pe
alocuri contondent ca o bîtă. Oare, ne ştim, de 100 de ani?
