La iniţiativa organizaţiei “Reporteri fără frontiere”, la
20 aprilie, este marcată ziua internaţională a presei libere. Sărbătoarea a
fost instituită anul 1991. La 3 mai, este celebrată ziua mondială a libertăţii
presei, hotărîtă de Adunarea Generală a ONU în anul 1993.
Între două sărbători,
marcate doar de reprezentanții breslei, jurnalismul, în toate
formele sale, rămîne o profesie sub presiune, ameninţată în permanenţă în
diverse colţuri ale lumii, dovadă stînd victimele care se înregistrează an de
an. Rămîn numeroase cazurile de jurnalişti care mor, sînt răniţi sau
încarceraţi pentru curajul de a spune adevărul.
Următorii zece ani vor constitui, fără îndoială, „un
deceniu decisiv” pentru libertatea presei, criza sanitară actuală, dar și
crizele alimentară și climatică, suprapuse, amplificînd numeroasele dificultăţi
economice, politice, precum şi lipsa de încredere de care suferă acest sector,
trage un semnal de alarmă „Reporteri fără frontiere” (Reporters sans
frontieres, RSF).
„Epidemia este ocazia pentru statele cel mai jos clasate
să aplice strategia de şoc, teoretizată de Naomie Klein: ele profită de
stupoarea publică şi de slăbirea mobilizării pentru a impune măsuri imposibil
de adoptat în vremuri normale”, a declarat Christophe Deloire, secretar general
al organizaţiei.
Infodemia, „pandemia de informaţii false în jurul
maladiei”, este pretextul legilor represive, relevă Christophe Deloire,
subliniind că amestecul între propagandă, publicitate, zvonuri şi jurnalism
„dezechilibrează garanţiile democratice pentru libertatea de opinie şi de
expresie”.
Epidemia accelerează de asemenea criza economică a
presei: „în Liberia, ziarele tipărite au încetat să apară, în timp ce în SUA,
peste 30.000 de persoane care lucrau în media şi-au pierdut locurile de muncă
de la începutul crizei”, detaliază Christophe Deloire.
„Ce vor fi libertatea, pluralismul şi fiabilitatea
informaţiei pînă în 2030? Răspunsul la această întrebare se joacă astăzi”, a
apreciat Christophe Deloire.
„În Brazilia ca şi în SUA, preşedinţii îi atacă cu
violenţă pe jurnalişti. Jurnalişti au fost arestaţi în Algeria, Iordania şi în
Zimbabwe. În Ungaria, o lege orwelliană a impus un stat poliţienesc al
informaţiei. În Cambodgia, premierul utilizează criza de COVID-19 pentru a-şi
întări puterea. Fără a mai vorbi de China, unde reprimarea jurnalismului a
permis epidemiei să se propage, la Wuhan, iar apoi în restul lumii”, afirmă
RSF, citată de AFP.
Jurnalismul nu a fost niciodată mai periculos, iar
jurnaliștii spun că nu au simțit niciodată mai nesigure locurile lor de muncă.
Fie în mass-media publice – radioul public și TVR - , fie în cele private. Din
România, sau de aiurea! Un sondaj finalizat recent de către INSI, relevă faptul
că 88 la sută dintre jurnaliștii din întreaga lume spun că siguranța
jurnaliștilor și a lucrătorilor mass-media este o problemă mai mare decît în
urmă cu 10 ani, iar 86% dintre ei spun că jurnaliștii sînt mult mai amenințați
de violență. Cei mai expuși acestui risc sînt jurnaliștii locali!
Potrivit INSI, 1480 de jurnaliști și lucrători mass-media
și-au pierdut viața în ultimii 10 ani. Adică, o medie de 131 pe an!
Majoritatea, 822, a murit pe timp de pace! Tot mai multe grupări: teroriste, de
interese, politice, care doresc să controleze CÎMPUL DE LUPTĂ AL INFORMAȚȚILOR
își doresc să scoată din joc jurnaliștii. La rîndul său, managementul este tot
mai zgîrcit cînd vine vorba de proprii jurnaliști a căror misiune este privită
tot mai sceptic de la apariția rețelelor de socializare.
Lipsa de respect pentru profesie este o altă
vulnerabilitate scoasă în evidență de sondajul INSI care relevă faptul că
jurnaliștii NU MAI SÎNT VĂZUȚI CA OBSERVATORI IMPARȚIALI ȘI NEUTRI ci ca
susținători al unor interese economice sau politice, atît ei cît și
radiodifuziunile pe care le reprezintă și care distorsionează mesajul sau îl
ascund, în favoarea divertismentului faptului divers. Rolul jucat de
jurnaliștii cetățeni contribuie, de asemenea, la scăderea respectului față de
jurnaliștii profesioniști.
În orice situație, freelancerii sînt deosebit de
vulnerabili. Atacați de personaje care doresc să-i reducă la tăcere, sau de
managementul mass-media care le diminuează sau suprimă plățile și contribuțiile
bănești. Reducerea bugetelor pentru producție, de multe ori în favoarea
creșterii bugetelor de premiere a managementului!, se soldează cu închiderea
birourilor de corespondență.
Multe din organizațiile care au înțeles că investițiile
în oameni se întorc înzecit, au sporit furnizarea de echipamente și traininguri
pentru jurnaliștii proprii și freelancerii colaboratori. De asemenea, numărul
de furnizori de servicii de formare și training pentru securitatea
jurnaliștilor în medii ostile, revolte sociale și situații de urgență a
crescut, de serviciile acestora beneficiind freelancerii și jurnaliștii locali.
O mantră a jurnalismului spune că nu există nici o
poveste pentru care merită să mori. Dar, există povești valoroase pentru care
merită să-ți asumi riscuri! Problema pe care ne-o punem este de a evalua aceste
riscuri cît de clar și de atent putem. Nu a mai fost nici o altă perioadă în
care jurnaliștii, editorii lor și organizațiile mass-media, cum ar fi INSI, să
depună un efort atît de mare pentru a încerca să evalueze pericolele la care
sîntem expuși. Dar, nici nu a existat vreun moment în care jurnaliștii să se
afle de atîtea ori, la locul potrivit în momentul nepotrivit! În prea multe
zone, jurnaliștii nu mai sînt doar un risc calculat, predictibil, raportat la
linia frontului. Sîntem prima linie! Crimele nerezolvate, răpirile pentru
răscumpărare, decapitările jurnaliștilor se întîmplă, acum, într-un ritm
alarmant. Astăzi, de prea multe ori, am devenit povestea. Iar acesta nu este drumul
firesc al jurnalismului!
Jurnaliștii locali și freelancerii sînt printre cei mai
vulnerabili. Mult mai mult se face pentru a evidenția riscurile cu care se
confruntă aceștia, decît pentru protecția efectivă a lor, pentru alocarea de
resurse, de către organizațiile de știri pentru care lucrează.
Noi, toți, trebuie să fim atenți pentru fiecare dintre
noi! Jurnalismul este ceea ce facem și sperăm să continuăm să facem. Dar,
treaba noastră este de a spune povestea, nu de a fi povestea! Avem nevoie de
siguranță și de asigurări care permit ca noi, toți, să trăim pentru a continua
să spunem povestea! Și în următorii 10 ani!
În ultimii ani, amenințarea cu care se confruntă
comunitatea știriștilor a crescut în profunzime și diversitate. Am constatat că
amenințarea de a fi răpit cîntărește astăzi mult mai greu decît în urmă cu 10
ani. La fel ca riscurile și oportunitățile oferite de tehnologie și social-media,
pe care nici măcar nu le-am luat în considerare atunci cînd am scris despre cei
ce-și riscă viața pentru a spune povestea. Pericolele cu care se confruntă
freelancerii, persoanele fizice autorizate, care lucrează azi în peisajul
media, au fost mai mari și mai greu de suportat. De asemenea, am constatat că
trainingul și accesul la echipamente de protecție individuală au crescut și
este o mică garanție că vor continua să spună povestea.
Obiective
pe cîmpul de luptă al informației
Controlul și difuzarea informațiilor a devenit un cîmp de
luptă sîngeros, iar jurnaliștii, victime ale părților aflate în conflict. Că
lucrătorii mass-media sînt acum ținte, este deja un DAT, iar acest lucru a
devenit posibil și cotidian odată cu bombardarea televiziunii publice sîrbe, la
Belgrad în 1999 pentru a le opri difuzarea propriilor informații. Jurnaliștii,
indiferent de vîrstă, sînt combatanți pe cîmpurile de luptă, atît în zonele de
conflict, under fire, dar și în zonele de pace, România, Caraș-Severinul și Reșița
nu fac excepție, unde oameni puternici, politicieni corupți sau oameni de
afaceri, autorități locale au văzut jurnalismul ca pe un act împotriva
propriilor interese și AU CUMPĂRAT SAU AMENINȚAT jurnaliști.
Uciderea jurnaliștilor sau intimidarea acestora și
incitarea suporterilor și a simplilor cetățeni de a face acest lucru a devenit
o adevărată armă de război, nu doar a teroriștilor ISIS, dar și a autorităților
statale corupte. Reporterii spun că atacurile asupra mass-media, care odată
păreau un accident - aflîndu-te la locul nepotrivit în momentul nepotrivit! -,
acum sînt deliberate și reprezintă O OSTILITATE ACTIVĂ împotriva jurnaliștilor.
CEVA S-A SCHIMBAT ÎN PSIHICUL OAMENILOR. Ei îi văd pe jurnaliști ca
manipulatori de informație, dînd din ce în ce mai multă crezare social media.
Acum, ei nu mai au nevoie de noi. Au Facebook și Twitter.
Jurnaliștii au suferit întotdeauna de o reputație proastă
în rîndul unui anumit segment al populației. Dar, acum, o mulțime de oameni
pretind a fi jurnaliști, ba chiar afișează și o legitimație, și nu practică
profesiunea în normele etice învățate de noi. Acest lucru îndreptățește,
oarecum, publicul să manifeste o atitudine ostilă față de jurnaliști.
Totuși, potrivit unui raport al Școlii Superioare de
Jurnalism din Carddif, 67% dintre jurnaliști apreciază că la această oră,
grupurile teroriste reprezintă cea mai mare amenințare pentru lucrătorii
mass-media. 51% dintre cei chestionați cred că social-media a făcut jurnalismul
mai periculos, obigînd profesioniștii să-și asume mai multe riscuri. E o
situație dificilă. Se pare că singurii oameni care cred că jurnaliștii sînt
importanți, sînt jurnaliștii înșiși, iar tendința managementului este din ce în
ce mai înclinată spre contrar. Presiunea de aține pasul cu social-media, în ceea
ce privește știrile, 24 de ore din 24 și asumarea riscurilor din ce în ce mai
mari, duce la scăderea calității produsului jurnalistic în favoarea vitezei. De
multe ori sîntem în concurență cu tipul cu telefonul mobil!
Că tehnologia a schimbat modul de lucru al jurnaliștilor
este dincolo de orice dispută. Anul trecut, un singur reporter cu un iPhone
avea o capacitate similară cu echipele de știri din trei persoane, anii
trecuți, cu echipamente costisitoare și voluminoase. Freelancerii au confiscat
oportunitățile pe care tehnologia le-a oferit și înarmați cu telefoane, camere
ieftine și laptop-uri, cu puțin timp la dispoziție pentru documentare și
planificare și fără știința acesteia, au dus jurnalismul în cele mai
periculoase zone. Nivelul de intrare în jurnalism nu este la fl de scump sau
restrictiv, precum în notariat sau magistratură, de exemplu, și este folosit de
oameni cu un telefon performant care se numesc jurnaliști. Nu sînt calificați
pentru acest tip de muncă și își forțează norocul!
Aproape 79% dintre repondenții la sondajul menționat au
afirmat că freelancrii sînt mai expuși riscului decît în urmă cu 10 ani, din
cauza banilor puțini pe care îi obțin pe materialele realizate, a lipsei
echipamentelor de protecție și a trainingului de specialitate. În plan
internațional, conflictul din Lybia este notabil: enorm de mulți tineri
freelanceri au sosit pentru a acoperi povestea, atrași de proximitatea țării
față de Europa și de accesul relativ facil la grupările rebele, dar slab
pregătiți și prost informați despre istoria și cultura țării. Din păcate,
această tendință continuă, în România, pe timp de pace, numindu-se jurnalism pe
genunchi, încurajat de manageri dornici doar de like-uri pe rețelele de
socializare, mai mult decît de carne sau conținut!
Cu bugetele tăiate la maxim, astăzi managerii, chiar și
cei din zona publică, privesc știrile ca pe o simplă afacere cu riscul de a
compromite profesioniștii care lucrează în domeniu prin forțarea limitelor,
extinderea competențelor și reducere de personal. Este important să te uiți la
știri ca la știri nu ca la o modalitate de a face bani! Deși bugetele sînt
sufocate, o mulțime de mass-media au apărut în spațiul virtual, mușcînd din
audiențe. Proprietarii au agende politice sau de afacri și puțin interes pentru
etica tradițională în jurnalism. 68% dintre repondenții sondajului amintit spun
că astăzi, jurnalismul este văzut mai puțin independent sau neutru. Criza a
devastat jurnalismul. Diferite clanuri și grupuri de interese plătesc
jurnaliștii pentru a produce minciuni.
Cu cît devine mai riscant în teren, și locul de muncă mai
amenințat de nesiguranță, sănătatea mintală a jurnaliștilor este în pericol
real, despre care, cel puțin în România nu se vorbește.
Psihologii spun că persoanele care lucrează în mod
regulat cu imagini grafice riscă să fie supraîncărcate, în special în cazul în
care nu se poate vorbi sau scrie despre asta. Freelancerii, jurnaliștii locali
și fixerii sînt deosebit de expuși la probleme psihice.
EVALUĂRI DE RISC
PLANURI DE GESTIONARE A CRIZELOR
DEZVOLTAREA UNEI CULTURI A SIGURANȚEI
Planificarea și pregătirea de astăzi nu mai seamănă deloc
cu ce s-a făcut în anii 90 cînd făceam autostopul în Kosovo. Dar, mai multă
siguranță și securitate nu face neapărat lucrurile mai sigure pentru
jurnaliști.
Cînd nimeni nu moare, organizațiile uită de formare în
domeniul siguranței.
Concluzie
Este trist că jurnaliștii vor continua să fie uciși
pentru că își fac meseria. Indiferent de evoluția tehnologiei, cu atîtea
conflicte, regimuri brutale, rebeli sau teroriști care dețin puterea, este greu
de imaginat că situația se va îmbunătății. Jurnaliștii să nu mai fie prezenți
în teatrele de război este puțin probabil să se întîmple și ar fi contrar
rolului pe care aceștia îl joacă, de a patra putere. De fapt, nivelul în
creștere al concurenței îl va face să-și asume riscuri din ce în ce mai mari.
Chiar și cei care lucrează în spatele frontului se supun riscului de a fi
supravegheați de guverne sau oameni de afaceri corupți. Retragerea și
abandonarea misiunii publice nu este o opțiune. Pentru că, dincolo de
concurența acerbă din industrie, care ne fac să ne riscăm viețile, avem o
misiune publică de îndeplinit, pe front sau în spatele său! Este clar că avem
nevoie să ne știm în siguranță și să știm să gestionăm problemele, dacă acestea
apar.
Dialogul între managementul interesat de profit și
personalul angajat sau freelanceri, în cadrul organizațiilor care trimit echipe
în zone periculoase este esențial, în primul rînd în determinarea noțiunii de
RISC REZONABIL și dacă acest isc este RECOMPENSAT CA ATARE! Dacă nu vom face
acest lucru, vor muri și mai mulți jurnaliști. Este simplu! TOȚI jurnaliștii,
inclusiv cei noi, aflați în redacții, trebuie să fie instruiți corespunzător
pentru munca pe care o fac. Tensiunile cu care se confruntă trebuie să fie pe
deplin recunoscute și recompensate ca atare. Toți proprietarii media sau
editorii trebuie să-și redefinească raportul dintre profit și siguranță. Este
inadmisibil să trimiți în misiune jurnaliști fără echipament adecvat, pregătire
de specialitate și asigurare de riscuri și viață. De asemenea, este
inacceptabil ca jurnaliștii să părăsească universitățile fără o conștientizare
adecvată a importanței siguranței la locul de muncă. Cursuri opționale privind
siguranța jurnaliștilor în condiții extreme pot fi organizate pe lîngă fiecare
clasă universitară, de jurnaliști specializați, cu experiență, care să ofere
viitorilor reporteri ABC-ul siguranței personale.
De asemenea, trebui să ne asigurăm că întreaga societate
este la fel de șocată de atacurile și asmenințările asupra jurnaliștilor,
precum sîntem noi înșine. Avem nevoie să-i aducem pe cei care ne ucid, ne
rănesc, ne amenință, în justiție. Și această evoluție nu o putem vedea decît cu
sprijinul societății civile, a cititorilor care, în primul rînd, trebuie să
simtă că sîntem alături de ei pentru a putea fi și ei alături de noi, la
nevoie. Astăzi, avem nevoie de ei, mai mult ca oricînd!
Avem nevoie să prețuim și să onorăm curajul colegilor
noștri care-și riscă propria siguranță asigurîndu-se că nu sîntem orbi la ceea
ce se întîmplă în jurul nostru și prin aceasta asigurînd opinia publică de
continuarea luptei împotriva nedreptății.
Fiecare poveste are un preț, dar pentru nici o poveste nu
merită să mori! Nici în următorii 10 ani! Grei!
