ŞAPTESPREZECE FĂRĂ DOUĂZECI

 

Ocupat, în ultimul timp, cu ce se întîmplă prin Ukraina şi la fraţii noştri de peste Prut, am uitat să vă spun că a apărut ultima mea carte: ŞAPTESPREZECE FĂRĂ DOUĂZECI. Am tot vorbit despre ea, aşa că, nu cred că mai reprezintă o noutate pentru cineva, dar înainte de apariţia unui semnal editorial, sau cronică, scriu eu cîteva rînduri despre ea.

Titlul cărţii l-am pomenit pentru prima dată în emisiunea EUROATLANITICA, la Radio România Actualităţi, în 2020, atunci cînd ne-am retras din Afghanistan. O emisiune retrospectivă, produsă şi moderată de Nicu Popescu. Cartea, chiar e ultima! Ultima scrisă şi apărută şi ultima care abordează tema războiului împotriva terorismului. Cred că e ULTIMA şi din perspectiva scriitorului de cărţi, din mai multe motive, nu e momentul să detaliem că sărim rău din subiect!Şi NU, nu voi lansa cartea!

Am petrecut 17, din cei 20 de ani, în Războiul împotriva Terorismului Global. O marcă înregistrată a preşedintelui american George W. Bush, singurul preşedinte care s-a ţinut de cuvînt! A promis “cel puţin 10 ani de război cu terorismul”? Ne-a dat 20! Să fie! Dacă la experienţa celor 17 ani de misiuni în Iraq, Afghanistan, Siria, Iordania şi Tunisia mai adaug experienţele din fosta Yugoslavie, din Transnistria şi, mai nou, de la începutul războiului din Ukraina, acumulez fix 53 de luni în şase războaie în ultimii 30 de ani. Ca fapt divers, Primul Război Mondial s-a desfăşurat pe o durată de exact 53 de luni!

Despre aceste experienţe am scris şi am vorbit. La radio, la tv, în interviuri, conferinţe şi seminarii. Am scris cîteva cărţi, am avut cîteva expoziţii de poze. POZE, nu fotografii! Pentru că, dincolo de faptul că nu sînt talentat, am considerat necesară imaginea doar ca document de lucru, în perspectiva dezvoltării ulterioare a naraţiunii. Această carte, cu care pun punct anilor dedicaţi războiului împotriva terorismului (o viaţă de om!), conţine 20 de povestiri pe care nu le-am scris niciodată. Poate, doar le-am povestit off the record! Sînt povestiri despre oameni, fapte şi întîmplări care mi-au deschis ochii, care au făcut lumină sau care au răspuns unor întrebări pe care nu am avut curajul să le formulez. Se spune că jurnaliştii cînd nu au dovezi scriu povestiri şi romane. Eu am ales povestirile, unele cu personaje fictive, despre fapte reale şi oameni vii! 17 ani din cei 20, cu 20 de povestiri! Ultimele despre Iraq şi Afghanistan, două războaie care mi-au ocupat două treimi din cariera publicistică şi care au format liderii de astăzi ai României aflaţi la examenul final al istoriei început cu războiul din Ukraina.

După retragerea trupelor sovietice din Afghanistan, în 1989, țara a rămas, vorba poetului, ca o pradă, la mîna acestor lorzi ai războiului care, din 1991, au început să lupte pentru putere. Kabulul a fost distrus aproape în totalitate de confruntările armate între facțiunile care și-au împărțit capital cartier cu cartier, stradă cu stradă. Era periculos să încerci să părăsești cartierul în care locuiai. Puteai fi ucis! Aveai nevoie de documente speciale și, mai ales, de șpagă! Șpaga, mita, peșcheșul erau, la propriu, prezente la fiecare colţ de stradă! Pentru a putea trece dintr-o parte în alta a orașului, pentru piață sau magazine, locuitorii Kabulului au săpat tunele prin interiorul caselor sau pe sub fundații.

Luptele pentru putere au distrus țara. Și oamenii! Și au facilitat venirea talibanilor fundamentaliști la putere, care au readus pacea pe frămîntatul pămînt al afghanilor. Și au fost extraordinar de bine primiți de populația de rînd, epuizată de anii de război.

Seamănă cu România? Păstrați povestea. Schimbați personajele! Și caii! Hai că se poate! După 20 de ani de război global cu terorismul am învăţat că se poate orice. Trebuie doar să ai voinţă!