O SINGURĂ DOCTRINĂ POLITICĂ PE AMBELE MALURI ALE PRUTULUI: FRICA!

 

Nu că ar interesa pe cineva, poate pe universitari, poate pe primarii ieșiți în ultimele 24 de ore să salveze, prin devoalări de suveici bine orchestrate în timp, onoarea nereperată (sic!) a unui reprezentant al sistemului, construit cu migală și trudă în ani!, sau, poate doar pe cei care lipesc cu sîrg etichete și visează la un spațiu septic, fără opinii contrare înghesuite rapid în pușcării – nu e o figură de stil, e o recomandare găzduită de un ziar pretins Quality – dar eu scriu, să rămînă. Dacă mă poziționez eu greșit în raport cu principiile în care am fost educat și în care cred, îmi cer scuze anticipat, a doua oară! Nu e din rea credință, nu sînt în solda nici unei entități capabilă să-mi deverseze fluxuri constante de ruble, dolari sau criptomonede. Nu cred în ideologii, în soluții miraculoase, în lideri – nu mai mulți de o companie, care se rotesc mereu și mereu precum vulturii deasupra hoiturilor - sau formațiuni care se sacrifică pentru binele comun și bunăstarea societății. Nu cred în apariția peste noapte a lui Mesia izbăvitorul și nici în șansa de a reuși prin forțe proprii nu cred. Nu mă droghez, nu sînt pe medicamente, nu consum alcool. Asta înseamnă că, dacă discursul – dezlînat și incoerent cîteodată – nu este corect politic, iar observatorii vigilenți ai Lumii Bune și Noi se revoltă, sînt bolnav și nu îmi dau seama de asta. Sigur, procurorii pot cere o expertiză psihiatrică pentru ca tribunalul poporului imaculat să hotărască internarea forțată și tratament de specialitate. Sau, evident, pot fi ignorat, iar algoritmii vor face restul. Vor îngropa în uitare și irelevanță acest text (și altele!), oricum, de mîine, 1 august, prin intrarea în vigoare a noii legi care stă pavăză împotriva opiniilor și faptelor ce nu sînt corecte politic.

Sigur, analismul este rudă de gradul întîi cu părerologia. Ambele sînt despre vorbe (emoții!). El, analismul, este ghidat de interesele fiecărui curent căruia i se supune, care te adoptă și te face mare, cunoscut și solvabil, frecventabil din punct de vedere internațional. Lumea bună are păreri bune. Lumea nebună, narațiuni toxice. Din cînd în cînd, lumea se schimbă. Nu și nelumea! Dar, jurnalismul este despre FAPTE nu despre vorbe. Despre ADEVĂR – spun că mai multe adevăruri tactice formează un adevăr strategic – care este supărător și de neacceptat. În ultimul timp, constat că jurnalismul și analismul sînt în confruntare deschisă. Faptele sînt îngropate de vorbe, adevărul este ascuns, distorsionat și înlocuit. Noile tehnologii favorizează acest efort.

Am să scriu cîteva rînduri despre cazurile României și Republicii Moldova care sînt emblematice, din punctul meu de vedere și despre care, cîndva, se va învăța la școală, care au devenit un model de urmat pentru întreg spațiul vonderleyan unde guvernarea prin frică, acoperită de mantia democrației cu 12 stele (triburi) galbene numită democrație europeană, a înlocuit buna guvernare morală. Dar, cum spunea chiar Machiavelli, în Principele: obiectul de cercetat devine ceea ce este și nu ceea ce ar trebui să fie, dar pentru asta, în Discursuri, ne sfătuiește: oricine dorește să înțeleagă ce va urma trebuie să înțeleagă ce a fost.  

 

Făcînd abstracție de faptul că de cînd a fost instalată la putere pe Bîc, Maia Sandu este cumva un Petrică și lupul care e hăituită 24/7 de haitele de moscoviți, președinta a declarat ieri, după o ședință a Consiliului Suprem de Securitate, că Rusia vrea „să controleze” Republica Moldova, iar în acest scop pregătește o serie de imixtiuni în alegerile parlamentare din septembrie. Sandu a declarat că Moscova ar folosi mai multe „vehicule politice” pentru a-și mări șansele de a obține o majoritate în Parlamentul de la Chișinău, după alegerile din 28 septembrie, adică tot atîtea cîte sînt înscrise în cursa electorală în afara partidului de casă.

Ea a spus că „vehiculele” sînt grupate în „așa-zisul curent suveranist”, cu euroscepticismul și care ar promova o așa-zisă „alternativă de dezvoltare a Moldovei”. Un alt astfel de „vehicul” ar fi și „curentul populist-agresiv” al grupării criminale Șor, care folosește rețele de cumpărare a voturilor, racolează persoane violente pentru proteste antiguvernamentale plătite și implică grupări de crimă organizată în acțiuni de vandalizare a sediilor instituțiilor de stat.

Potrivit președintei, unul dintre scopuri este și reducerea prezenței la vot în afara țării, prin provocări și corupție electorală. Dar, nu-i așa, autoritățile de la Chișinău ar urma să deschidă pentru alegerile parlamentare din toamnă un număr record de aproape 300 de secții de votare în diaspora.

Facem din nou abstracție de faptul că malformația statală numită Republica Moldova este sub pulpana Kremlinului de vreo 200 de ani, cum ignorăm cu entuziasm suveranismul de casă al președintei care e mai bun decît suveranismul de colhoz al lui Dodon. Săriți, hoții, este principalul vector de guvernare în Republica Moldova. Și, pare că singurul! El ascunde toate inepțiile, incapacitățile și abuzurile unor compradori de buzunar, de fapt o clică ce-și dorește mufarea totală la resursele donate de grupurile transfrontaliere agreate. Veți spune: da, îi mai bine cu rușii? Habar nu am! Întrebați cetățenii simpli din Moldova și nu doar pe cei din Chișinău!

Prefabricatul ăsta al dușmanului de clasă este rostogolit în întreaga mass-media, pe platforme etc astfel încît atunci cînd candidații anti-establishment utilizează aceste platforme, apare un val de acuzații – de la fraudă la finanțare ilicită și manipulare algoritmică care, se pierd odată ce jocul este rezolvat. Faptele sînt îngropate în vorbe, iar vorba (verba)... volant!  Ceea ce rămîne este o democrație tutelară, în care cetățenii votează, dar nu decid. Instituțiile există, dar servesc unei alte agende. Candidații au voie să existe doar atîta timp cît nu contestă consensul transnațional, cam ca în Iran. Procesul electoral este păstrat ca formă — dar golit de substanță. În acest context, mi se pare relevantă o altă declarație. Cea a Șefei Comisiei Electorale Centrale a Moldovei, Angela Karaman: „Cînd o țară ca Franța intervine în alegerile noastre, nu considerăm că este o interferență străină. Chiar și atunci cînd partidele politice primesc finanțare directă, nu o vedem ca pe o corupție electorală.” Ați înțele, da? Interferența este binevenită dacă vine din partea Bruxelles-ului! Declarația amazoanei de la CEC vine după ce Maia Sandu a acuzat Rusia că plănuiește să se amestece în alegerile parlamentare programate pentru sfîrșitul lunii septembrie.

De altfel, din perioada Epocii Băsescu, Republica Moldova joacă un rol important pentru politica românească și nu unul benefic, mai degrabă de supraveghere și control. Astăzi, pe ambele maluri ale Prutului cresc și înfloresc aceleași narative ce par ale unui singur autor.

Puterea din Republica Moldova – o malformație artificială care este o combinație incongruentă de componente etnice rusești și românești, unite într-o uniune politică dictată nu de alegere, ci de circumstanțe geopolitice - reclamă că este ținta unei campanii de destabilizare orchestrată din Rusia. Dintre numeroasele comploturi de destabilizare și scenarii subversive despre care se presupune că au fost încercate sau jucate efectiv în Moldova, nici unul nu a depășit faza afirmațiilor simple și nici unul nu a ajuns vreodată, în instanță, să fie prezentate dovezi plauzibile pentru pentru acuzațiile publice. Invocarea de-a lungul anilor a unei varietăți de amenințări la adresa securității Moldovei prezintă caracteristicile revelatoare ale unui Psyop. Regimul din Moldova condus Maia Sandu, este într-adevăr instabil, dar asta se datorează incapacității Guvernului PAS de a rezolva problemele sociale și etnice ale țării, nu din cauza ingerinței Rusiei.

Poziția geografică a Moldovei o face importantă pentru NATO și UE în înaintarea lor către Est (ca bază logistică pentru susținerea și aprovizionarea regimului din Ukraina) și o Transnistrie care controlează și dinamitează România. Cu toate acestea, populația moldovenească este sceptică față de orientarea pro-occidentală a elitei politice cumpărate și corupte, un fenomen evidențiat și în România vecină,  iar amenințarea străină inventată menține populația și presa permanent distrase de la agenda reală derulată în spate.  

Cum ar fi lani, de exemplu, pe Dîmbovița, unde aproximativ 30/100 de figuri se rotesc de 20 de ani în fruntea țării pentru îndeplinirea unor obiective care nu sînt nicidecum în favoarea cetățenilor. Ultima sperietoiare, cea cu creșterea costului vieții, concedieri și biruri este menită nu să reformeze statul în favoarea cetățeanului, ci să refacă stocurile în buzunarele profitorilor de ambele maluri ale Prutului, pînă la Nipru!

Pînă şi democraţia de vitrină, menţinută pentru a crea impresia solidităţii partidelor așa zis liberale, devine o nălucă. Justificări pentru această stare de lucru le dă tot florentinul Machiavelli, în al său Principe, personificat în ultimii 10 ani, la Cotroceni, de un Klaus W. I. mai nociv decît o otravă administrată zilnic, înlocuit la butoane de un grup: guvernarea autoritaristă și supunerea pînă la sclavie a semenilor! Dreptatea, libertatea și egalitatea sînt valori derizorii și iluzorii. Supușii, creduli și pasivi sînt masă de manevră. Lor trebuie să le fi cîștigat sprijinul contra nobililor trădători... adică, exact antagonizarea de care avem parte între clase sociale, între justitie și simpli cetățeni, gălăgie care ascunde, de fapt, adevăratul interes: schimbarea puterii, transferul banilor de la unii la alții, crearea de feude personale menite să genereze profit în anii ce vin, precum reorganizarea unei instituții emblematice pentru salvarea de vieți și bunuri pe teritoriul național și nu numai!

Supușii, care nu sînt creduli și pasivi, ci ticăloși promovează frica în societate. Iată un exemplu din Marea Britanie unde cercetătorii britanici au recunoscut că au încurajat utilizarea fricii pentru a controla comportamentului oamenilor în timpul pandemiei, după cum scrie The Telegraph, citat de SmartRadio. Acum, acești cercetători, membrii grupului științific (SPI-B), și-au exprimat regretul cu privire la tacticile folosite și spun că activitatea lor a fost „lipsită de etică” și „totalitară”.

Potrivit sursei citate, SPI-B a avertizat în martie 2020 că miniștrii trebuie să crească „nivelul de amenințare personală perceput”, deoarece „foarte mulți oameni încă nu se simt suficient de amenințați”. Vă amintiți de aceeași perioadă din România? Cu ministrul Vela și șeful DSU, Arafat pe post de gardieni ai marelui lagăr? Nu am auzit scuze sau justificări din partea lor pentru comportamentul de atunci.

„În mod clar, utilizarea fricii ca mijloc de control nu este etică. Folosirea fricii duce spre totalitarism. Nu este o poziție etică pentru nici un guvern modern. Sînt o persoană optimistă, dar toate acestea mi-au oferit o viziune mai pesimistă asupra oamenilor”, a declarat Gavin Morgan, psiholog care a făcut parte din echipa britanică. „Oamenii folosesc pandemia pentru a prelua puterea și a conduce prin lucruri care altfel nu s-ar întîmpla… Trebuie să fim foarte atenți la autoritarismul care se strecoară. Folosirea fricii a fost cu siguranță discutabilă. A fost ca un experiment ciudat. În cele din urmă am dat înapoi, deoarece oamenii s-au speriat prea mult, spun acum reprezentanții SPI-B”.

Pe lîngă avertismentele vădite legate de pericolul pe care îl reprezintă virusul, Guvernul a fost acuzat că a hrănit publicul doar cu vești proaste. Căci frica, sentimentul pe care îl manipulează păpuşarii, este instrumentul prin care se iniţiază controlul societăţii şi limitarea libertăţilor. Este exact ceea ce face Maia Sandu! Exact ce fac stăpînii României de azi și cozile lor de topor pregătite din timp.

Descrise cel mai des în contexte militare și academice, operațiunile psihologice (cunoscute pe scurt ca PSYOPS sau mai exact, sub forma Operatiuni de Suport Informational Militar (MISO) sînt initiative planificate menite sa influenteze emoțiile, motivele și comportamentele publicului țintă pentru a atinge obiective strategice. Acestea înglobează strategii psihologice și de comunicare și sînt utilizate cu scopul de a modela opinia și comportamentul publicului. În cazul nostru, acceptarea unei singure doctrine la guvernare: FRICA!

Instrumentalizarea domniei fricii, de la politicieni fără inhibiţii şi gata să intre în jocul populismului de orice orientare pînă la servicii secrete dornice să-şi întărească poziţia în interiorul statelor și o întreaga falangă ce intră în acţiune şi încearcă să profite de frică, a devenit doctrină politică singulară în guvernarea bicefală de la București și Chișinău.  

Frica a devenit un instrument puternic de manipulare, utilizat de state care urmăresc să exploateze diviziunile sociale. Frica, ca fenomen psihologic si social, este cultivată și amplificată prin operațiuni psihologice (PSYOPS). PSYOPS-ul - planificarea, analiza publicului țintă, diseminarea mesajelor și evaluarea impactului - este utilizat pentru a influența opinia publică, promovînd un „dușman” comun care nu este intern - este vorba de un grup etnic, o ideologie, o țară sau o boală – .

Opoziția descrisă ca un pericol pentru securitatea națională a devenit, de ieri, principalul cal de bătaie la Chișinău. Un risc exacerbat de o mass-media obediente care dețin un rol central în propagarea fricii. Titlurile alarmiste, imaginile șocante și repetarea constantă a mesajelor de pericol creează un climat de incertitudine și anxietate.

Nu contestă nimeni, eu cu atît mai puțin, interesul exercitat de Rusia imperială în acest spațiu geopolitic. Cum nu pot fi contestate interesele imperiale americane sau interesele coloniale europene. Ce-mi doresc eu este mai multă rațiune din partea noastră, a pulimii, atunci cînd înghițim pe nemestecate diferite kkt-uri servite drept adevăruri supreme și bucătărie de lux. Pentru că, în final, noi, cei care am fost mereu sub imperii, cei care nu am avut niciodată un cuvînt de spus – deși revolta nedreptăților clocotea în piepturile noastre – vom fi cei care vom suferi. Nu cei 30/100 de indivizi și camarilele lor care au pus mîna pe România și Moldova. Două inimi gemene, Chișinău și București. Un singur păpușar, o singură doctrină politică: FRICA!  

 

Marea fugă din Tuvalu

 

Peste 80% din populaţia insulei Tuvalu, o naţiunea insulară din Oceanul Pacific, solicită vize climatice permanente pentru a locui în Australia şi a scăpa de creşterea nivelului mării, cauzată de schimbările climatice. În fiecare an, guvernul australian oferă vize cetăţenilor din Tuvalu, ca parte a unui acord privind migraţia climatică, primul de acest fel din lume, scrie Corriere della sera.

"Am primit deja 8.750 de cereri, care reprezintă 82% din cei 10.643 de locuitori ai naţiunii insulare", a declarat într-un comunica Înaltul Comisar australian pentru Tuvalu. Cu toate acestea, în acest an, vor fi eligibile doar 280 de persoane.

Tuvalu este unul dintre locurile din lume cele mai ameninţate de efectele schimbărilor climatice: doi dintre cei nouă atoli de corali ai arhipelagului au dispărut deja în mare parte sub valuri, iar oamenii de ştiinţă estimează că în următorii 80 de ani toate insulele ar putea deveni nelocuibile.

În 2024, parţial pentru a stopa influenţa crescândă a Chinei în regiunea Pacificului, Australia a semnat cu Tuvalu pactul Falepili Union, introducând o nouă categorie de vize "sensibile la climă", speciale pentru cetăţenii arhipelagului. "Australia recunoaşte impactul devastator pe care îl au schimbările climatice asupra mijloacelor de trai, securităţii şi bunăstării ţărilor şi persoanelor vulnerabile la schimbările climatice, în special în regiunea Pacificului", a declarat luna trecută Departamentul australian pentru Afaceri Externe pentru Agence France Presse. "Acesta este primul acord de acest fel din lume, care deschide calea pentru o mobilitate demnă într-un moment în care impactul climatic continuă să se agraveze". Viza va oferi locuitorilor din Tuvalu oportunitatea de a trăi, studia şi lucra în Australia.

Pactul Falepili angajează Australia să apere Tuvalu de dezastre naturale, pandemii şi "agresiune militară". În plus, acordul oferă Australiei un cuvânt de spus în toate celelalte pacte de apărare pe care Tuvalu le semnează cu alte ţări. Tuvalu este unul dintre cele 12 state care continuă să menţină relaţii diplomatice formale mai degrabă cu Taipei, decât cu Beijingul, care încearcă de mult timp să aducă guvernul arhipelagului în sfera sa de influenţă. Statisticile privind cererile de azil au fost publicate aproape simultan cu o hotărâre istorică a Curţii Internaţionale de Justiţie, cel mai înalt organism judiciar al Naţiunilor Unite.

Judecătorii de la Haga au decis că schimbările climatice reprezintă "o ameninţare existenţială" şi că statele au "obligaţii clare" de a le preveni. Încălcarea acestor obligaţii constituie un "act ilicit", iar consecinţele juridice "pot include despăgubiri integrale pentru daunele suferite de statele vătămate sub formă de restituire, compensare şi satisfacţie". "Neexercitarea de către un stat a măsurilor adecvate pentru a proteja sistemul climatic de emisiile de gaze cu efect de seră, inclusiv prin producerea sau consumul de combustibili fosili, acordarea de licenţe de explorare sau furnizarea de subvenţii pentru combustibili fosili, poate constitui un act internaţional ilicit atribuibil statului respectiv", a clarificat miercuri judecătorul Iwasawa Yuji, preşedintele Curţii de la Haga. Avizul de 140 de pagini, chiar dacă nu este obligatoriu, introduce un principiu de drept internaţional care depăşeşte cu mult angajamentele asumate de guverne în 2015 în cadrul Acordului de la Paris pentru reducerea încălzirii globale. Curtea nu doar confirmă că responsabilităţile statelor în materie de drepturi ale omului includ respectarea limitei de 1,5°C, dar stabileşte şi datoria de a preveni daunele semnificative aduse mediului şi obligaţia de a compensa daunele care nu mai pot fi reparate.

Cerută de un grup de studenţi din arhipelagul Vanuatu, o naţiune din Pacific care, la fel ca Tuvalu, riscă să dispară sub apă, hotărarea Curţii Internaţionale de Justiţie va da un impuls suplimentar aşa-numitelor "procese climatice" intentate în diferite ţări de cetăţeni şi ONG-uri de mediu împotriva guvernelor sau companiilor considerate responsabile pentru criza actuală, fie prin inacţiune, fie prin emisii de gaze care modifică clima.

(www.corriere.it - 24 iulie)

SÎNT TOTAL TÎMPIT! LOIALITATE ȘI NU COMPETENȚĂ

 

Experiența ultimelor 24 de ore mă face să-i dau dreptate lui George Damian care spune că o reconectare a clasei politice românești cu poporul român, nu mai este posibilă, s-a depășit de multișor punctul în care mai era posibilă o refacere a legăturilor. Aș spune că s-a căscat nu o ruptură, ci o falie imensă între poporul de rînd și clasa politică, la care aș adăuga și zona universitară. Sondajul ce va fi dat oficial publicității astăzi, marți, 22 iulie 2025, și comantariile pe marginea lui sînt relevante în susținerea acestei afirmații.

Un sondaj realizat de INSCOP Research în luna iulie 2025 arată că 66% dintre români cred că Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru România. Doar 24% dintre respondenți consideră că fostul lider comunist a fost un conducător rău, în timp ce 7,8% declară că nu știu sau nu pot aprecia. Datele fac parte din studiul intitulat „Percepția populației cu privire la comunism. Reperele nostalgiei”, realizat pe un eșantion de 1.500 de persoane, cu o marjă de eroare de +/- 2,5%. Sociologul Remus Ștefureac, directorul INSCOP, a calificat rezultatele drept „neimaginabile”, subliniind că nostalgia pentru comunism și percepția pozitivă asupra lui Ceaușescu nu sînt cauzate doar de nemulțumirile actuale legate de traiul zilnic. Acesta mai spune că această campanie de destabilizare socială nu a fost combătută nici de stat, nici de societate civilă și că lipsa unor anticorpi culturali și democratici este vizibilă în nivelul de acceptare al unor forme autoritare.

Un sondaj similar realizat în 1998 de Metro Media Transilvania arăta că 51% dintre repondenți îl regretă pe Nicolae Ceaușescu! În 17 ani popularitatea ultimului președinte comunist a crescut cu 15%, empiric vorbind, cu mai puțin de 1% pe an. Cauzele sînt multiple, de la îmbătrînirea populației și, deci, scăderea natalității, la politicile de susținere a tineretului și, evident, apariția termenului de comparație: clasa politică din democrația românească – cu întreaga pleiadă de 20.000 de specialiști ai CDR, aventurismul cuplului Băsescu-Boc sau priveghiul de 10 ani al lui Klaus Iohannis. Asta este cu adevărat înspăimîntător: că 66% dintre oameni consideră clasa politică actuală sub nivelul lui Ceaușescu. Nu are importanță dacă este sau nu adevărat - aceasta este părerea dominantă în societate. Același punct de vedere îl exprimă și sociologul Mirel Palada, a cărui postare am redristribuit-o, atrăgîndu-mi oprobiul universitarilor și diriguitorilor locali. Primul mă mustră spunîndu-mi că în locul tău, m-aș fi abținut să distribui aberațiile lui Palada! Ca să nu spun că mi-ar fi rușine..., cel de-al doilea – susținător înfocat al actualului premier - spune-le poveștile astea miilor de români care au înotat Dunărea ca să scape de comunism, sutelor de mii care stăteau la cozi pentru 10 oua și 1/2 pachete de unt, sau un kil de parizer. Sau, mai bine spune-le fiilor și nepoților celor morți în închisorile comuniste de la Aiud sau Gherla, celor bătuți și infometați, pentru că îndrăzneau să creadă în pluri partidism, în libertate. Adică, nu contează cît de ticăloase au fost guvernările din ultimii ani, tot sînt mai bune decît regimul lui Ceaușescu, fie doar și pentru singurul motiv că au înlocuit camarila comunistă cu camarile pluripartite!

Cineva cerea un miliard de euro pentru a îndrepta această anomalie de percepție, în timp ce apărătorii adevărului și a liberei exprimări sînt convinși că rușii și chinezii desfășoară un război hibrid împotriva românilor! În cazul de față, susținerea narativelor oficiale nu va face decît să adîncească falia între clasa conducătoare și popor. Dar, poate nu-i interesează! Reforma anunțată se aplică exclusiv asupra amantelor și șoferilor care căpușează instituțiile publice, cu salarii uriașe, în proporție de 20% din personal. În sectorul public din România, există aproximativ 1,3 milioane de angajați, conform datelor Ministerului Finanțelor, potrivit Digi24. Aceasta reprezintă 22% din totalul salariaților din țară. Structura angajaților în sectorul bugetar este următoarea: 380.000 în învățămînt, 245.000 în sănătate, 206.000 în instituții de forță (apărare, poliție, servicii), 23.000 în justiție, 130.000 în administrația centrală și 320.000 în administrația locală, conform Comunitatea Liberală. Asta înseamnă că în sistemul public există 260.000 de amante și șoferi care vor fi restructurați din sectorul bugetar! Care, probabil, vor primi indemnizații de șomaj, conform legii! Să se calculeze cît înseamnă indemnizațiile de șomaj în cazul familiei latifundiarului PSD Paul Stănescu, pe care Ioan Popa l-a dat exemplu, și dacă odată eliminați din sistemul bugetar acești 260.000 vor redreasa deficitul bugetar al României! E o problemă universitară, deja!

De fapt, ce vedem astăzi, toată această zbatere, zvîrcolire spasmodică este despre PUTERE în noua paradigmă globală care trece de la supremația legilor și tratatelor la supremația forței. Dar, ce înseamnă PUTERE? Extraordinar de sintetic, puterea înseamnă RESURSE, STRATEGII ŞI... REZULTATE! Doar analizînd, fiecare în propriul fotoliu, fiecare element în parte ne putem da seama dacă deţinem, sau nu, PUTEREA. Şi cînd vorbim de Naţiune şi Stat, celor trei alemente pomenite anterior îi mai adăugăm unul - esenţial, după părerea mea! -: PRESTIGIUL!

În ciuda globalizării, deocamdată, referenţialul în studiile internaţionale de securitate îl reprezintă "statul naţiune"! Ultimele evoluţii din vecinătatea apropiată ne duce cu ideea la Forţa şi Importanţa Statului Naţiune, concept combătut vehement de actuala conducere a Uniunii Europene din care facem parte. Securitatea este definită ca securitate naţională, iar modelul operaţional al acesteia cuprinde, în primul rînd, o viziune clară asupra interesului naţional, dar şi o evaluare a resurselor. Interesul naţional al statului naţiune are consistenţă atîta timp cît în construcţia sa sînt integrate o serie de aşteptări şi deziderate sociale, numite "valori": bunăstare, libertate, securitate, identitate (Ionel Nicu Sava, "Studii de securitate", Ed. Centrul român de studii regionale, 2005, pag.155). Pe de altă parte, valorile ţin de structura culturii. Prin urmare, INTERESELE sînt expresia unei cristalizări istorice a resurselor ideaţionale, a stilului de gîndire colectiv transferat instituţiilor politice care administrează chestiunile unei epoci (I.N.Sava, op.cit). Cu alte cuvinte, putem spune că sursa creşterii securităţii şi statalităţii este plasată în cultura naţională, pentru că mecanismele interne culturale sînt capabile să ofere modele alternative. Fondul cultural al unei naţiuni este sursa creşterii sale!

Dacă ne uităm la statul-naţiune România, ce vedem? O încremenire în proiect! Ba, mai mult, o diluare accelerată în ultimii 10 ani. O societate anomică incapabilă să se mişte, dar să evolueze! O ţară, localizată în spaţiu, dar anacronică şi atemporală, pe care, pare, că nici Apocalipsa nu o va ajunge decît peste 100 de ani, distanţa care ne separă de lumea civilizată! Lumea îşi face o retrospectivă pentru a se putea pregăti de viitorul "joc". România dezvoltă discuţii sterile, de secol 19, la toate nivelurile administraţiei. Avem o ţară mult prea polarizată social, conform specialiştilor și a rezultatelor sondajelor de opinie. Clasa de mijloc este reprezentată de doar 3-5 procente, în timp ce ocupăm locul 2, după Rusia, în ceea ce priveşte numărul de oligarhi! Racordarea noastră cu Occidentul, spre care tindem, este ca și inexistentă: infrastructura rutieră nu există, nici după 35 de ani, iar cea feroviară este o glumă proastă: viteza medie de deplasare a mărfurilor, pe calea ferată românească este de doar... 27 km/h! După 35 de ani de bulversare a sistemului de învăţămînt, constatăm că avem o slabă calitate a educaţiei, inclusiv pe "relaţii internaţionale", deci, nu avem specialişti care să comunice cu omologii lor de la Est de Szeged! Ne lipsesc şi studiile prospective în toate domeniile, dar "cunoaşterea" şi "expertiza", resursele nr.1 în societatea sec.21, sînt date, sistematic, la oparte! Priviţi în jur şi veţi constata că marea majoritate a "elitei" e construită pe loialitate şi nu pe competenţă!

Este România un stat puternic? Deloc! România este generator de insecuritate, iar factorii sociali care o generează sînt: sărăcia, subdezvoltarea, mortalitatea, scăderea demografică, bolile, epidemiile, alimentaţia articficială! PRESA ESTE o vulnerabilitate, însă NU pentru că presa independentă și neplătită de statul comprador cîrcoteşte, ci pentru că, în decursul anilor, a fost PARTE la îngenunchierea poporului român, fără atitudine, sau cu o atitudine complice cu tagma jefuitorilor! Puterea Presei a pactizat cu fărădelegile Puterii Militare, Puterii Politice, Puterii Economice, Puterii Comerciale şi Puterii Societale, în loc să opună rezistenţă şi să vină cu SOLUŢII alternative, CONSTRUCŢII alternative, politice şi sociale!

Astăzi, lumea îşi face o introspecţie pentru a se pregăti de viitorul joc. Sfîrşitul unei lumi tihnite, în ultimii 35 de ani, pe putregaiul căreia, se naşte o altă lume, o altă orînduire, despre care nimeni nu poate să spună, cu exactitate, cum va arăta! Singura certitudine pe care o putem avea este lipsa de certitudine! Ce aflăm despre ţara noastră?

Privind înlăuntrul nostru naţional, lumea aşezată şi predictibilă a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudine şi frica zilei de mîine. Coeziunea socială nu mai există, solidaritatea se manifestă din cînd în cînd, cînd cuţitul ajunge la os, compasiunea apare mai rar. Trăieşti acum într-o societate destructurată, incapabilă să se opună agresiunilor interne şi externe de orice fel! România pare o ţară eşuată! Cel puţin, din punct de vedere social!

De mai mulţi ani, în articolele pe care le scriu, atrag atenţia că România este o ţară sub ocupaţie. O ţară care renunţă la propria economie, la propriul sistem de valori, pentru a îmbrăţişa cu totul alte repere. Poate foamea cu care am ieşit din comunism ne-a făcut atît de hulpavi. Poate bruiajul de neînţeles - pentru cei mai mulţi - a recesiunii şi crizelor economice, valorice, politice, de sistem etc în care ne aflăm? Cauzele recesiunii prezentate de J K Galbraith în cartea lui “Marea Prăbuşire din 1929” erau: proasta distribuţie a veniturilor, un mediu de afaceri angajat în “furtul corporatist”, o structură bancară slabă şi un dezechilibru între importuri şi exporturi. Nu spunea nimic despre parazitarea politică a economicului, a instituţiilor etc. America Marii Crize nu ştia această realitate de secol 21 din România! După 20 de ani de la schimbarea „după manual” a Regimului Ceauşescu, România a dispărut de pe harta lumii. Avem nevoie de oameni care să gîndească un nou sistem şi cert este că paradigma trebuie schimbată!

Acest malaxor istoric este prielnic revoluţiilor şi reformelor structurale profunde. Dacă mă întrebaţi pe mine "reformele profunde" clamate de Guvernul Bolojan sînt echivalente cu măzgălitul tramvaielor cu vopsea revendicate ca un mare curaj al găşculiţei de cartier de periferie! Serios vorbind, în ultimii 20 de ani, România a avut parte doar de RĂUFORME! Că ROMÂNIA NU ARE RESURSE PENTRU AFIRMAREA INDIVIDUALĂ, singura ei şansă fiind cea a obedienței! Despre PRESTIGIUL pomenit la început, nici nu mai poate fi vorba! Poate sînt total tîmpit! Cer prea mult.

ENCEFALOPATIA SPONGIFORMĂ BOVINĂ A UE

 

Europa sub von Der Leyen a deraiat total de pe șinele tratatelor internaționale care consfințeau Europa Națiunilor, a respectului, prosperității, păcii și suveranității. Pare că un duh rău a pus mîna pe întreaga construcție franco-germană în detrimentul popoarelor. Un virus al vacii nebune a afectat nu doar spațiul simbol al celor 12 stele de pe steagul albastru (sic!) cu galben provocînd exaltări genocidare, ci tulbură cortexul european provocînd automutilări, transpirații de război, urlete agresive. Encefalopatia spongiformă bovină se manifestă din birourile comisarilor, pînă în cabinetul 1 de pe Bîc!

Nimic nu este mai tulburător, mai uimitor, însă, în toată această patologie Creutzfeldt-Jakob decît manifestările de așa-zisă politică externă a comisarei ex-sovietice Kaja Kallas, care a atins nivelul penibilului. Este un haos incoerent, fără principii, fără coloană vertebrală și fără viziune. În ritmul actual, UE nu merge spre zid – intră bovin cu capul înainte, în el!

Declarațiile continue, belicoase, în formule standard, prestabilite, la adresa Rusiei par desprinse dintr-un preambul suicidar care, în alte părți, sînt atent monitorizate de medici, iar în filmele de nivel C, sînt anunțate la 911. Asta nu o împiedică pe Kaja / această Țoiu pe steroizi a Europei/ ca în Syria să susțină așa-zisul guvern democratic, compus din foști rebeli islamiști, membri ISIS – organizație dovedit înființată și susținută de Israel - care de la preluarea puterii masacrează sistematic diverse etnii. Apoi, vine Israelul, care atacă forțele guvernamentale syriene – nu pentru democrație, ci pentru a proteja anumite grupuri etnice aliate. În același timp, UE îl susține și pe Israel în Gaza, ezitînd să impună sancțiuni pentru genocid, de teamă să nu deranjeze Washingtonul ... care pe de altă parte, lovește economic exact în... Europa pe care vrea să o tapeze de bani pentru niște arme vîndute Ukrainei: impune tarife vamale crescute și taxează produsele europene. UE nu ripostează. Așteaptă „o înțelegere”. Adică Kallas stă în genunchi și speră. Mai sînt multe altele, mai profunde, dar pentru cititorul superficial, e suficient. Toate acestea nu se pot numi diplomație. Cel mult, imbecilitate patologică. Sistemică. Asumată. Sinucigașă.

Și asta în timp ce situația globală de securitate s-a deteriorat în trimestrul 2 al acestui an, odată cu atacul SUA și Israelului asupra instalațiilor nucleare iraniene, ceea ce a dus la acțiuni de represalii din partea Iranului, care a amenințat să închidă strîmtoarea strategică Hormuz.

SUA au atacat și instalațiile de comandă și lansare a rachetelor Houthi din Yemen înainte de a se ajunge la un acord de încetare a focului între cele două părți. În Africa, conflictele s-au intensificat în Sudan, Etiopia și în întreaga regiune Sahel.

Atacurile insurgenților asupra țintelor din Kashmirul indian au dus la un război scurt, dar intens, între Pakistan și India în luna mai. Conflictul de patru zile s-a încheiat odată cu acordul unui armistițiu mediat de SUA.

China a continuat să exercite presiuni asupra Taiwanului, efectuînd o serie de exerciții navale și aeriene în Strîmtoarea Taiwan.

SUA a făcut o pauză în livrarea de arme către Ukraina și a anunțat că va relua procesul după ce a întrebat, nevinovat: de ce Ukraina nu a lovit Moscova și Sankt Petersburgul?

Aglomerație mare în sanatoriul planetar...