Experiența ultimelor 24 de ore mă face să-i dau dreptate lui George Damian care spune că o reconectare a clasei politice românești cu poporul român, nu mai este posibilă, s-a depășit de multișor punctul în care mai era posibilă o refacere a legăturilor. Aș spune că s-a căscat nu o ruptură, ci o falie imensă între poporul de rînd și clasa politică, la care aș adăuga și zona universitară. Sondajul ce va fi dat oficial publicității astăzi, marți, 22 iulie 2025, și comantariile pe marginea lui sînt relevante în susținerea acestei afirmații.
Un sondaj realizat de INSCOP Research în luna iulie 2025 arată că 66% dintre români cred că Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru România. Doar 24% dintre respondenți consideră că fostul lider comunist a fost un conducător rău, în timp ce 7,8% declară că nu știu sau nu pot aprecia. Datele fac parte din studiul intitulat „Percepția populației cu privire la comunism. Reperele nostalgiei”, realizat pe un eșantion de 1.500 de persoane, cu o marjă de eroare de +/- 2,5%. Sociologul Remus Ștefureac, directorul INSCOP, a calificat rezultatele drept „neimaginabile”, subliniind că nostalgia pentru comunism și percepția pozitivă asupra lui Ceaușescu nu sînt cauzate doar de nemulțumirile actuale legate de traiul zilnic. Acesta mai spune că această campanie de destabilizare socială nu a fost combătută nici de stat, nici de societate civilă și că lipsa unor anticorpi culturali și democratici este vizibilă în nivelul de acceptare al unor forme autoritare.
Un sondaj similar realizat în 1998 de Metro Media Transilvania arăta că 51% dintre repondenți îl regretă pe Nicolae Ceaușescu! În 17 ani popularitatea ultimului președinte comunist a crescut cu 15%, empiric vorbind, cu mai puțin de 1% pe an. Cauzele sînt multiple, de la îmbătrînirea populației și, deci, scăderea natalității, la politicile de susținere a tineretului și, evident, apariția termenului de comparație: clasa politică din democrația românească – cu întreaga pleiadă de 20.000 de specialiști ai CDR, aventurismul cuplului Băsescu-Boc sau priveghiul de 10 ani al lui Klaus Iohannis. Asta este cu adevărat înspăimîntător: că 66% dintre oameni consideră clasa politică actuală sub nivelul lui Ceaușescu. Nu are importanță dacă este sau nu adevărat - aceasta este părerea dominantă în societate. Același punct de vedere îl exprimă și sociologul Mirel Palada, a cărui postare am redristribuit-o, atrăgîndu-mi oprobiul universitarilor și diriguitorilor locali. Primul mă mustră spunîndu-mi că în locul tău, m-aș fi abținut să distribui aberațiile lui Palada! Ca să nu spun că mi-ar fi rușine..., cel de-al doilea – susținător înfocat al actualului premier - spune-le poveștile astea miilor de români care au înotat Dunărea ca să scape de comunism, sutelor de mii care stăteau la cozi pentru 10 oua și 1/2 pachete de unt, sau un kil de parizer. Sau, mai bine spune-le fiilor și nepoților celor morți în închisorile comuniste de la Aiud sau Gherla, celor bătuți și infometați, pentru că îndrăzneau să creadă în pluri partidism, în libertate. Adică, nu contează cît de ticăloase au fost guvernările din ultimii ani, tot sînt mai bune decît regimul lui Ceaușescu, fie doar și pentru singurul motiv că au înlocuit camarila comunistă cu camarile pluripartite!
Cineva cerea un miliard de euro pentru a îndrepta această anomalie de percepție, în timp ce apărătorii adevărului și a liberei exprimări sînt convinși că rușii și chinezii desfășoară un război hibrid împotriva românilor! În cazul de față, susținerea narativelor oficiale nu va face decît să adîncească falia între clasa conducătoare și popor. Dar, poate nu-i interesează! Reforma anunțată se aplică exclusiv asupra amantelor și șoferilor care căpușează instituțiile publice, cu salarii uriașe, în proporție de 20% din personal. În sectorul public din România, există aproximativ 1,3 milioane de angajați, conform datelor Ministerului Finanțelor, potrivit Digi24. Aceasta reprezintă 22% din totalul salariaților din țară. Structura angajaților în sectorul bugetar este următoarea: 380.000 în învățămînt, 245.000 în sănătate, 206.000 în instituții de forță (apărare, poliție, servicii), 23.000 în justiție, 130.000 în administrația centrală și 320.000 în administrația locală, conform Comunitatea Liberală. Asta înseamnă că în sistemul public există 260.000 de amante și șoferi care vor fi restructurați din sectorul bugetar! Care, probabil, vor primi indemnizații de șomaj, conform legii! Să se calculeze cît înseamnă indemnizațiile de șomaj în cazul familiei latifundiarului PSD Paul Stănescu, pe care Ioan Popa l-a dat exemplu, și dacă odată eliminați din sistemul bugetar acești 260.000 vor redreasa deficitul bugetar al României! E o problemă universitară, deja!
De fapt, ce vedem astăzi, toată această zbatere, zvîrcolire spasmodică este despre PUTERE în noua paradigmă globală care trece de la supremația legilor și tratatelor la supremația forței. Dar, ce înseamnă PUTERE? Extraordinar de sintetic, puterea înseamnă RESURSE, STRATEGII ŞI... REZULTATE! Doar analizînd, fiecare în propriul fotoliu, fiecare element în parte ne putem da seama dacă deţinem, sau nu, PUTEREA. Şi cînd vorbim de Naţiune şi Stat, celor trei alemente pomenite anterior îi mai adăugăm unul - esenţial, după părerea mea! -: PRESTIGIUL!
În ciuda globalizării, deocamdată, referenţialul în studiile internaţionale de securitate îl reprezintă "statul naţiune"! Ultimele evoluţii din vecinătatea apropiată ne duce cu ideea la Forţa şi Importanţa Statului Naţiune, concept combătut vehement de actuala conducere a Uniunii Europene din care facem parte. Securitatea este definită ca securitate naţională, iar modelul operaţional al acesteia cuprinde, în primul rînd, o viziune clară asupra interesului naţional, dar şi o evaluare a resurselor. Interesul naţional al statului naţiune are consistenţă atîta timp cît în construcţia sa sînt integrate o serie de aşteptări şi deziderate sociale, numite "valori": bunăstare, libertate, securitate, identitate (Ionel Nicu Sava, "Studii de securitate", Ed. Centrul român de studii regionale, 2005, pag.155). Pe de altă parte, valorile ţin de structura culturii. Prin urmare, INTERESELE sînt expresia unei cristalizări istorice a resurselor ideaţionale, a stilului de gîndire colectiv transferat instituţiilor politice care administrează chestiunile unei epoci (I.N.Sava, op.cit). Cu alte cuvinte, putem spune că sursa creşterii securităţii şi statalităţii este plasată în cultura naţională, pentru că mecanismele interne culturale sînt capabile să ofere modele alternative. Fondul cultural al unei naţiuni este sursa creşterii sale!
Dacă ne uităm la statul-naţiune România, ce vedem? O încremenire în proiect! Ba, mai mult, o diluare accelerată în ultimii 10 ani. O societate anomică incapabilă să se mişte, dar să evolueze! O ţară, localizată în spaţiu, dar anacronică şi atemporală, pe care, pare, că nici Apocalipsa nu o va ajunge decît peste 100 de ani, distanţa care ne separă de lumea civilizată! Lumea îşi face o retrospectivă pentru a se putea pregăti de viitorul "joc". România dezvoltă discuţii sterile, de secol 19, la toate nivelurile administraţiei. Avem o ţară mult prea polarizată social, conform specialiştilor și a rezultatelor sondajelor de opinie. Clasa de mijloc este reprezentată de doar 3-5 procente, în timp ce ocupăm locul 2, după Rusia, în ceea ce priveşte numărul de oligarhi! Racordarea noastră cu Occidentul, spre care tindem, este ca și inexistentă: infrastructura rutieră nu există, nici după 35 de ani, iar cea feroviară este o glumă proastă: viteza medie de deplasare a mărfurilor, pe calea ferată românească este de doar... 27 km/h! După 35 de ani de bulversare a sistemului de învăţămînt, constatăm că avem o slabă calitate a educaţiei, inclusiv pe "relaţii internaţionale", deci, nu avem specialişti care să comunice cu omologii lor de la Est de Szeged! Ne lipsesc şi studiile prospective în toate domeniile, dar "cunoaşterea" şi "expertiza", resursele nr.1 în societatea sec.21, sînt date, sistematic, la oparte! Priviţi în jur şi veţi constata că marea majoritate a "elitei" e construită pe loialitate şi nu pe competenţă!
Este România un stat puternic? Deloc! România este generator de insecuritate, iar factorii sociali care o generează sînt: sărăcia, subdezvoltarea, mortalitatea, scăderea demografică, bolile, epidemiile, alimentaţia articficială! PRESA ESTE o vulnerabilitate, însă NU pentru că presa independentă și neplătită de statul comprador cîrcoteşte, ci pentru că, în decursul anilor, a fost PARTE la îngenunchierea poporului român, fără atitudine, sau cu o atitudine complice cu tagma jefuitorilor! Puterea Presei a pactizat cu fărădelegile Puterii Militare, Puterii Politice, Puterii Economice, Puterii Comerciale şi Puterii Societale, în loc să opună rezistenţă şi să vină cu SOLUŢII alternative, CONSTRUCŢII alternative, politice şi sociale!
Astăzi, lumea îşi face o introspecţie pentru a se pregăti de viitorul joc. Sfîrşitul unei lumi tihnite, în ultimii 35 de ani, pe putregaiul căreia, se naşte o altă lume, o altă orînduire, despre care nimeni nu poate să spună, cu exactitate, cum va arăta! Singura certitudine pe care o putem avea este lipsa de certitudine! Ce aflăm despre ţara noastră?
Privind înlăuntrul nostru naţional, lumea aşezată şi predictibilă a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudine şi frica zilei de mîine. Coeziunea socială nu mai există, solidaritatea se manifestă din cînd în cînd, cînd cuţitul ajunge la os, compasiunea apare mai rar. Trăieşti acum într-o societate destructurată, incapabilă să se opună agresiunilor interne şi externe de orice fel! România pare o ţară eşuată! Cel puţin, din punct de vedere social!
De mai mulţi ani, în articolele pe care le scriu, atrag atenţia că România este o ţară sub ocupaţie. O ţară care renunţă la propria economie, la propriul sistem de valori, pentru a îmbrăţişa cu totul alte repere. Poate foamea cu care am ieşit din comunism ne-a făcut atît de hulpavi. Poate bruiajul de neînţeles - pentru cei mai mulţi - a recesiunii şi crizelor economice, valorice, politice, de sistem etc în care ne aflăm? Cauzele recesiunii prezentate de J K Galbraith în cartea lui “Marea Prăbuşire din 1929” erau: proasta distribuţie a veniturilor, un mediu de afaceri angajat în “furtul corporatist”, o structură bancară slabă şi un dezechilibru între importuri şi exporturi. Nu spunea nimic despre parazitarea politică a economicului, a instituţiilor etc. America Marii Crize nu ştia această realitate de secol 21 din România! După 20 de ani de la schimbarea „după manual” a Regimului Ceauşescu, România a dispărut de pe harta lumii. Avem nevoie de oameni care să gîndească un nou sistem şi cert este că paradigma trebuie schimbată!
Acest malaxor istoric este prielnic revoluţiilor şi reformelor structurale profunde. Dacă mă întrebaţi pe mine "reformele profunde" clamate de Guvernul Bolojan sînt echivalente cu măzgălitul tramvaielor cu vopsea revendicate ca un mare curaj al găşculiţei de cartier de periferie! Serios vorbind, în ultimii 20 de ani, România a avut parte doar de RĂUFORME! Că ROMÂNIA NU ARE RESURSE PENTRU AFIRMAREA INDIVIDUALĂ, singura ei şansă fiind cea a obedienței! Despre PRESTIGIUL pomenit la început, nici nu mai poate fi vorba! Poate sînt total tîmpit! Cer prea mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu