MODA INDEPENDENŢILOR

Secolul 21 modifică din temelii lumea pe care am cunoscut-o în ultimii 50 de ani ai secolului trecut. Deşi totul pare de neînţeles, ne aflăm în plin proces al sfîrşitului lumii. O lume, pe care soţii Toffler (angajaţi "întîmplător" la Rand!) o descriau ca pe una a Societăţii industriale, de masă. Astăzi, societatea ultimelor decenii ale secolului ixix, cum era el denumit, s-a spart în bucăţi. Trăim într-o lume fracturată. Sfîrşitul vacanţei de 20 de ani, cum scriam într-un articol mai vechi pe www.mariobalint.blogspot.com. Din haosul aparent, o altă lume se naşte, în divergenţa dintre fondatorii regulilor de funcţionare a politicii şi hegemoniei internaţionale post 1945, cei care au pus bazele şi au menţinut, prin tratate, ideea de: suveranitate naţională, independenţă teritorială sau intangibilitatea frontierelor. Războiul rece s-a încheiat, iar lumea bi-polară s-a destrămat demantelînd o sumedenie de conflicte mocnite, renăscînd orgolii şi tensiuni crezute de mult apuse. Astăzi, unica putere mondială, Statele Unite, sînt tot mai rapid ameninţate de noii centrii de putere regională: China, Brazilia, Rusia, Turcia, India, Iranul. Lumea multi-polară stă să se nască, iar independenţa provinciilor este o "nouă modă în Europa naţiunilor"!

La 150 de ani de la aniversarea Unităţii Italiei, un sătuc din centru cu doar 550 de locuitori şi-a revendicat, spre surpriza tututor, propria independenţă. Modelul comunei Filettino este principatul Monte Carlo, adică un ţinut autonom, cu legi şi Constituţie proprii. La Filettino a apărut deja o „monedă" proprie, numită „Fiorito", precum şi o bancnotă, ambele în „valoare" de 20 de euro. În susţinerea „desprinderii" de restul Italiei, edilii locali invocă mai multe argumente. Pretenţiile primarului ­Luca Sellari îi vin ca o mănuşă turnată liderului Ligii Nordului, Umberto Bossi, care a relansat recent ipoteza înfiinţării statului Padania, întins în nordul bogat şi intens industrializat al Italiei. Nici ­Sicilia, care visează la rîndul său la propria autonomie, nu ar spune „nu" unei astfel de reîmpărţiri teritoriale, supranumită „Italia Mediteraneană". În Germania, unele landuri "cîrcotesc" deschis faţă de europenismul Germaniei, Belgia nu se simte foarte bine, în Spania "autonomiile" doresc mai multă autonomie. Criza a aprins gustul autonomiei economice şi în Ungaria sau în Grecia, iar despre România... ce să mai vorbesc! E o blasfemie să discutăm despre autonomie, acum cînd statele naţionale par să fi intrat în zodia falimentului? Eu spun că NU! Scoţia, ca şi Catalonia sau auto-proclamata Padania, vorbesc acum făţiş de independenţa lor. Şi pentru aceste regiuni, idealul european este un argument politic, deşi Europa nu este, neapărat, în avantajul lor. Scoţienii, evocă din ce în ce mai făţiş un stat suveran, un referendum privind independenţa este prevăzut în 2014. Luptele de stradă s-au potolit. Contextul şi felurile de a aborda situaţia s-au schimbat în ultimii ani. Acum, susţinătorii auto-determinării şi-au desfăşurat armele în atmosfera cabinetelor ministeriale şi a instituţiilor europene, precum şi prin evenimente culturale, sau promovarea limbilor regionale. Este o strategie mult mai profitabilă: în ajunul alegerilor, sau pentru a menţine o majoritate parlamentară, guvernele se supun cererilor separatiştilor, în schimbul sprijinului acestora. Vezi şantajul UDMR! În negocierile cu autorităţile de stat, separatiştii nu ezită să se bazeze pe o argumentare pro-europeană bine pusă la punct chiar cu sprijinul separatistului-etalon, Laszlo Tokes, în calitatea sa de vice al Parlamentului UE. Ei apără teza potrivit căreia independenţa Cataloniei, Ţării Bascilor, Scoţiei sau Ţinutului Secuiesc, nu ar face nici un rău naţiunii britanice sau spaniole, fiindcă federalizarea UE va reduce oricum rolul Statelor-naţiune! În cazul în care capitalele cedează în fiecare an puţin mai multă putere Comisiei Europene, de ce nu ar da un pic şi capitalei Edinburgh sau Barcelonei?

În Europa de astăzi noţiunea de "autoritate publică" este discreditată, dar ceea ce place în schimb este "descentralizarea", "apărarea limbilor locale", "protecţia produselor locale" şi în sfîrşit "cooperarea regională". Programul Euroregio şi euroregiunile au un succes imens! James Rosenau (Turbulence in World Politics. A Theory of Change and Continuity, Princeton University Press, 1990), citat de conf. George Cristian Maior, subliniază că procesul de globalizare implică simultaneitatea şi inter-cauzalitatea unor procese contradictorii – de integrare versus fragmentare, centralizare versus descentralizare şi regionalizare. Aceste polarizări creează tensiuni inerente între cupluri de procese: globalizarea relaţiilor implică în subsidiar anumite fenomene de localism/localizare, tensiuni între centru şi periferie, comunitarism şi cosmopolism, culturi şi subculturi, state şi pieţe, etc. Aşa cum amintea şi Ionel Nicu Sava, "globalizarea generează fragmentarea",

Ca să păstreze "moda", Preşedintele Traian Băsescu ne anunţa că trebuie musai să regionalizăm România pentru că actuala "conformaţie" administrativ-teritorială nu permite dezvoltarea entităţii noastre statale! Din punctul de vedere al bănăţenilor, ar fi ok dacă am vorbi, în continuare, de Banatul Istoric şi Independent! Un fel de mică Elveţie a Estului, guvernată, ca în vechime, pe „meritocraţie” şi nu pe legi idioate date de unii ca Boc sau Igaş. Propun un cîntec de lebădă pentru actuala organizare administrativ teritorială a României şi un concurs pentru Imnul Banatului!