NOPŢILE IGNORANŢEI...

... sau ignoranţilor, au văzut...  Lumina tiparului la Editura timişoreană a maestrului MARINEASA. Şoc! Cartea e neagră, precum coma profundă în care zace personajul, trup din trupurile ţării. Şoc! Am mai văzut cartea, demult, undeva... Şoc! Nu! O confund cu "Hai să ardem şcoala", a fostului meu coleg - excelentul fotoreporter- Matei Bîtea, la fel de neagră, dar apărută cu şase ani mai devreme! Parcă... Popoviciu e un Bîtea mai preţios, însă amîndoi cu o sensibilitate acută la suferinţă, o solidaritate cu victimele acestei lumi şi atenţi la realitatea de lîngă noi, pe care Dan Popoviciu o scuipă şi o blamează, din cînd în cînd. În fond, ambii sînt Foşti gazetari! Spun foşti, pentru că ambii, deşi predestinaţi, parcă, unei cariere jurnalistice, au abandonat această activitate de hoitari, de gunoieri, pentru a se dedica afacerilor. De Matei nu mai ştiu nimic, dar Dan păstoreşte o cîrciumă... Şi, am ştiut mereu că e foarte uşor să scoţi gazetarul din cîrciumă, dar extrem de greu să scoţi cîrciuma din gazetar! Aşadar, cei doi u abandonat efemeritatea clipei, îndreptîndu-se spre eternitatea literaturii, între două beri îndoite cu apă, la dozator! Ambii foşti colegi au ajuns la concluzia că nu pot schimba lumea şi... au părăsit-o! La fel cum unii dintre noi renunţă la lesa cîinelui de pază şi intră în politică, altora le vine să pună mîna pe puşcă - pentru că, nu-i aşa, glonţul nu minte niciodată! -, alţii, însă urlă din toţi rărunchii "cu pieptul pătruns de rădăcinile pămîntului din cruce" şi nările înţepate de cerneală tipografică.

Sînt Critic, dar nu literar! Nivelul, de-a dreptul ezoteric, al limbajului, al vocabularului, al trăirilor interioare puternice mă depăşesc şi nu reuşesc să mă concentrez foarte mult. Poate de aceea, amicul Popoviciu mi-a trimis un mail cu cartea - nu prea voluminoasă - să o citesc şi să spun două vorbe despre ea! Nici chiar eu nu pot să citesc, atît de mult, pe ecranul unui computer şi, în consecinţă, am aşteptat versiunea tipărită, convins fiind că dacă volumul va arăta bine, adică va fi "bibliotecabil", va fi, cu siguranţă şi o carte bună, de succes, vrăjit fiind de formă, mai mult decît de profunzimea ideilor. Cartea arată aşa cum spuneam în paragraful 1, deci, nu mai reiau (se reciteşte primul paragraf! n.a.). Revin la amicul meu, cîrciumarul cuvintelor şi ideilor profunde. În mod logic, autorul face invitaţii prietenilor, la lansarea unei cărţi, pregătindu-se o noapte întreagă să audă vorbe frumoase despre persoana sa şi despre talentul şi forţa de neoprit a scriiturii sale. Prietenii autorului, vin pregătiţi să rostească cuvinte pompoase despre autor, un melanj atent studiat şi exersat în faţa oglinzii, de arhaisme şi neologisme care marchează intelectualismul profund al vorbitorului, în schimbul unor binemeritate sticle de bere Lefe, neagră şi tare. De exemplu!

Din punctul meu de vedere, "Nopţile lor" este episodul 2 al reportajului despre ţiganii cărămidari de la Brebu, realizat cu ani în urmă de Dan Popoviciu, la TV TerraSat, reportaj clasic cu care a luat şi un premiu şi pe care l-a lansat în format electronic la Muzeul Banatului Montan. Vieţii grele, dar veselă şi profundă, marcată de obsesia libertăţii, de a trăi fără reguli, fără constrîngeri, fără bariere, ilustrată în primul episod, i se opune cămaşa de forţă întunecată şi imobilă a personajului comatos de pe patul de spital. O proză introspectiv-reflexivă, autobiografică chiar, atunci cînd dă glas angoaselor, frustrărilor pentru lucrurile neterminate, uşoare regrete pentru propria neputinţă de a schimba lumea, o căutare de sine, dar şi o luptă cu biserica pămînteană în apărarea Bisericii lui Dumnezeu: "Clopotele sînt sunetul neputinţei noastre de a fi oameni". Realitatea de marijuana a autorului - cu planuri fluide, care se întrepătrund, împerechiate cu propria fantezie masculină (doctor plus rezidentă ălus asistentă) -,este tăiată, din cînd în cînd, de luciditatea jurnalistică a scenelor din imediata apropiere a realului: ishtenem-ul bătrînei, auzit în copilărie pe malurile Timişului, la Caransebeş, şi, ulterior, în familie!

Şi totuşi, "Nopţile lor", parcă un pariu făcut cu singurătatea, nu provine din conştiinţa primordială a autorului atins de o prea mare dragoste de oameni: "Dacă iubire nu am, nimic nu sînt", citîndu-l pe Apostolul Pavel, într-un corolar avînd iubirea ca fundament al existenţei. Din potrivă! Păcatul biblic al Orgoliului îl împinge să publice acest acatist al însingurării şi rătăcirii între întrebări fundamentale. Ca orice gazetar, autorul are nevoie de recunoaştere: "nicio femeie din lumea asta nu va admite că este mama copiilor unui învins". Neputinţa unui vulcan activ de a erupe deplin, nu doar în afaceri sau ca părinte, este alt motiv al acestei scrieri: "suprema realizare a scroafei este aceea  de a potoli nevoia de sînge şi de jumări a viitorului CRăciun".

Cred că Dan Popoviciu, ca orice viitor autor de succes şi gazetar întrerupt temporar din activitatea sa vocaţională, speră şi aşteaptă un "doctor" care să-l salveze din propria noapte, care să-i spargă geamurile - poate opace?! - din sufletul lui. "Nopţile lor", un volum pe care v-il recomand, de astăzi, de la ora 17, la Azilul de Bătrîni al lui Pavel Fiştea.