2015 poate fi
descris ca anul în care acţiunile teroriste şi-au pus puternic amprenta, chiar
în primele zile ale lunii ianuarie atentatul de la Paris, îndreptat împotriva
publicaţiei satirice Charlie Hebdo, generînd stupoare şi indignare în rîndul
comunităţii internaţionale, catalogat drept un atac fără precedent la adresa
presei, dar va ramîne în istoria Europei şi anul în care a “explodat” criza
imigrantilor. Arcul de instabilitate de la est la sud și insecuritatea de la
granițele europene au fost importate, în 2015, în Uniunea Europeană. Un an care
a început cu un atentat ce a zguduit Parisul și lumea și care se încheie cu un
eveniment similar, mult mai sporit ca impact, tot în capitala Franței, dar şi
cu un aflux, fără precedent de la Al Doilea Război Mondial, de imigranţi
non-europeni. Europa s-a confruntat aproape concomitent cu patru crize: criza
de securitate din est, criza migrației și a refugiaților din sud, pericolul
terorist, atît la granițele sale, cît și intern, și criza datoriei elene.
Potrivit celor mai
noi cifre facute publice de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM),
numărul celor care au pătruns anul acesta în Europa a depăşit un million! Peste
jumătate din imigranti provin din Syria, 14% din Afghanistan şi restul din alte
zone de conflict sau măcinate de sărăcie. Pe de altă parte, potrivit datelor
ONU, dintre toţi aceşti migranţi 69% sunt bărbaţi, majoritatea tineri, şi numai
18% copii şi 13% femei. De altfel, şi imaginile cu refugiaţii veniţi în Europa
evidenţiază o predominanţă a bărbaţilor tineri.
Fluxul masiv de
oameni provenind din Orientul Mijlociu şi nordul Africii care fug din faţa
violenţelor şi încearcă să ofere copiilor lor un viitor a generat o criză de
proporţii atît în statele individuale, cît şi la nivelul Uniunii Europene.
Războaiele civile
provocate de aşa-numita Primăvară Arabă în Lybia şi Syria au lăsat graniţele
acestor ţări nesupravegheate, iar această evoluţie coroborată cu decizia unor
lideri europeni de a relaxa politica primirii imigranţilor extracomunitari -
estimînd că vor rezolva în acest mod problema deficitului de forţă de muncă în
ţările pe care le conduc - a provocat un val migrator fără precedent în
perioada postbelică.
De la Paris la
Ankara şi din nordul Africii pînă în California, atacatori inspiraţi de
jihadiştii cu baza în Syria au împrăştiat teroarea în numele grupării: DAESH!
În Syria, teroriştii au profitat de lupta pentru putere şi au pus bazele unui
califat islamic de inspiraţie medievală, cu baza în oraşul syrian Raqqa. Un
sistem administrativ rudimentar, dar eficient prin teroarea care a înnăbuşit
orice opoziţie. Jihadiştii conduşi de Abu Bakr al Baghdadi au îngrozit opinia
publică mondială şi populaţia locală prin masacrele, execuţiile sumare şi
tratarea civililor ca sclavi. Nici în Iraq, nici în Syria nu există un bilanţ
exact al masacrelor SI pentru că nu există confirmări din surse independente.
Statul Islamic au
comis atentate în Tunisia, la Muzeul de Istorie din capitala Tunis şi pe o
plajă din staţiunea Sousse, unde cele mai multe victime au fost turişti
europeni aflaţi în vacanţă. De asemenea, jihadiştii au dus o campanie de atentate
în Lybia, unde au atacat clădiri oficiale sau reprezentanţele unor ţări
străine. În unele zone au preluat controlul comerţului cu petrol, principala
sursă de venit a statului libian.
În 2 aprilie,
organizația teroristă Al-Shabaab a ucis 148 de oameni (majoritatea studenți)
într-un atac asupra Universității Garissa din Kenya.
Teroriştii au
atacat Marea Sinagogă din capitala Copenhaga, şi o cafenea din oraş în care era
programată o conferinţă despre libertatea de expresie şi caricaturile care îl
înfăţişează pe profetul Mahomed. Doi oameni au murit şi cinci poliţişti au fost
răniţi înainte ca atacatorul să fie ucis. Unul dintre cele mai grave atentate
din afara spaţiului controlat de SI a avut loc în aceasta toamna în capitala
Turciei, Ankara, la un miting al minoritaţii kurde, unde au fost ucişi peste
100 de oameni.
Totuşi, atacurile
care au îngrozit o lume întreagă au avut loc la Paris, în ianuarie şi
noiembrie. Legăturile evidente dintre tinerii radicalizaţi şi gruparea Statul
Islamic, faptul că atacatorii erau cetăţeni occidentali antrenaţi sau inspiraţi
de jihadişti arată cît de vulnerabile sînt statele occidentale în faţa unui
inamic atît de greu de identificat şi contracarat înainte de a produce masacre
precum cele de la Charlie Hebdo sau Bataclan.
În anul 2005,
fostul preşedinte libian Muammar Gaddafi a ameninţat UE că, dacă nu îi acordă
ajutoare financiare, va lăsa imigranţii ilegali africani să pătrundă în Europa,
iar acest continent va deveni negru.
După înlăturarea lui Gaddafi de la putere, în anul 2011, rebelii care au luptat
atunci împotriva lui s-au scindat în numeroase facţiuni ce-şi dispută
supremaţia. De atunci, în această ţară ce are două guverne şi două parlamente
rivale domneşte anarhia. În consecinţă, sute de mii de migranţi africani au
reuşit în ultimii să traverseze teritoriul libian, în pofida dificultăţilor
călătoriei prin deşert şi pericolelor implicate de prezenţa grupărilor
înarmate. Odată ajunşi pe coasta Mării Mediterane, ei pornesc către Italia la
bordul unor ambarcaţiuni oferite de traficanţi şi aflate de cele mai multe ori
în stare precară, fapt ce a provocat naufragii soldate anul acesta cu mii de
victime.
Pe măsura intensificării
războiului civil din Syria, unde gruparea jihadistă Statul Islamic a cucerit
teritorii întinse pe care le-a unit într-un califat împreună cu cele pe care le
controlează în Iraq, valul de refugiaţi a căpătat proporţiile unui exod, în
statele învecinate Syriei refugiindu-se peste patru milioane de sirieni, dintre
care circa jumătate în Turcia şi ceilalţi în Liban şi Iordania.
Copleşit de acest
număr foarte mare de refugiaţi - dintre care numai cîteva sute de mii se află
în tabere, ceilalţi descurcîndu-se pe cont propriu - şi nemulţumit de stagnarea
negocierilor pentru aderarea Turciei la UE, guvernul de la Ankara nu a depus
eforturi pentru a-i opri să plece mai departe către Europa. Prin urmare, pe
coasta turcă a Mării Egee traficanţii au reuşit să pună la punct un sistem de
transport al migranţilor către insulele greceşti, folosind bărci pneumatice.
Cei mai mulţi ajung pe insula Lesbos, situată la circa 20 de kilometri de
Turcia, iar de acolo sunt transportaţi organizat de autorităţile greceşti cu
feriboturile către portul Pireu, la Atena, şi apoi către graniţa cu Macedonia,
de unde îşi continuă călătoria prin Europa pe aşa-numita rută a Balcanilor.
După confuzia
iniţială generată de natura fluxului migrator, a urmat uimirea cu privire la
adevărata dimensiune a crizei.
Imaginea şirurilor
lungi de oameni flămînzi şi obosiţi, cu copii în braţe şi avutul de-o viaţă strîns
într-o boccea, a impresionat în aceeaşi măsură în care a înspăimîntat.
Curînd, în pofida
protestelor de la Bruxelles, Ungaria ridica garduri la frontiera cu mai multe
state învecinate, inclusiv România. Cum imigranţii nu au mai reuşit să
traverseze Ungaria, s-au îndreptat spre Croaţia, care s-a trezit curînd
copleşită. Au urmat tensiuni şi chiar incidente violente între maghiari şi
croaţi.
Întreaga zonă
Schengen a fost pusă în dificultate de valul de închidere de frontiere, în
condiţiile în care pînă şi Germania, care anunţase că poate absorbi pîna la un
milion de imigranţi anul acesta, a adoptat temporar măsura reintroducerii
controalelor la graniţă, pentru a putea gestiona fluxul masiv. Dincolo de argumentul
umanitar adesea invocat, oficialii de la Berlin admit şi motivaţia pragmatică a
acestei politici a frontierelor deschise faţă de migranţi, şi anume nevoia de
forţă de muncă. Conform unor estimări, îmbătrânirea populaţiei şi rata scăzută
a natalităţii vor provoca în Germania o scădere a populaţiei active de circa o
jumătate de milion pe an, astfel că numeroase domenii riscă să se lovească de
insuficienţa forţei de muncă, mai ales pentru activităţile precare şi slab
remunerate, pe care în general cetăţenii germani le ocolesc.
Acest fenomen al
îmbătrânirii populaţiei active este de altfel generalizat la nivelul Uniunii
Europene, astfel că unele guverne - nu doar cel german, un alt exemplu relevant
fiind cel al Suediei - văd în primirea şi instruirea profesională a migranţilor
o soluţie la problema deficitului forţei de muncă. Acest argument este susţinut
şi la nivelul conducerii Comisiei Europene, preşedintele acesteia, Jean-Claude
Juncker, evidenţiindu-se de asemenea printre susţinătorii politicii de primire
a migranţilor.
Peste toate aceste probleme
s-a suprapus temerea că printre imigranţi s-ar putea infiltra pe continent şi
terorişti, temere alimentată de politicienii populişti. Cei mai înverşunaţi
critici ai cotelor obligatorii fost premierii ungar şi slovac, Viktor Orban şi
Robert Fico. Ultimul a calificat decizia Consiliului JAI drept un 'diktat' şi a
promis că, atât timp cât el va fi prim-ministru, Slovacia nu va primi
refugiaţi, indiferent de consecinţe, în condiţiile în care mai mulţi
responsabili europeni, în special din Germania, Austria şi Olanda, au ameninţat
ţările care nu acceptă cotele de migranţi că vor face demersuri pentru a le fi
diminuate fondurile europene.
Criza a scos la iveală
binele şi răul din societăţile europene.
Prin urmare, blocul
comunitar se găseşte în faţa unei provocări fără precedent în istoria sa.
Amploarea pe care a căpătat-o fenomenul migraţiei în anul 2015 a creat o
sensibilitate deosebită în rândul opiniei publice europene, care se vede acum
divizată între susţinătorii şi adversarii primirii refugiaţilor.
Resentimentele
provocate în rândul unei părţi a populaţiei de afluxul de migranţi arabi,
africani şi asiatici, majoritatea musulmani, are ca efect şi o ascensiune a
formaţiunilor naţionaliste şi eurosceptice, aceste resentimente fiind recent
amplificate şi de atacurile teroriste desfăşurate la Paris pe 13 noiembrie, cel
puţin doi dintre teroriştii kamikaze care au acţionat în capitala Franţei
venind din Syria cu valul de refugiaţi.
Astfel, în Austria,
Partidul Libertăţii (FPO, de extremă-dreapta), a obţinut la alegerile regionale
un scor fără precedent, de peste 30%, fiind foarte aproape să preia conducerea
Vienei, deţinută de zeci de ani de social-democraţi.
În Polonia,
partidul conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), condus de Jaroslaw
Kaczynski - fratele geamăn al fostului preşedinte mort în 2010 în accidentul
aviatic de la Smolensk - a obţinut majoritatea absolută la alegerile
legislative şi a reuşit să-şi instaleze propriul guvern, despre care unii
analişti afirmă că se îndreaptă spre modelul celui condus de premierul ungar
Viktor Orban.
În Danemarca,
populaţia a respins prin referendum o iniţiativă de aplicare parţială a
deciziilor europene ce privesc Justiţia şi Afacerile Interne. Alături de Marea
Britanie şi Irlanda, Danemarca beneficiază de aplicarea opţională a hotărârilor
luate în Consiliul JAI, aşadar ele nu sunt obligate nici să accepte cotele
obligatorii de refugiaţi.
Dar cea mai mare
surpriză a venit din Franţa, unde Frontul Naţional (FN, de extremă-dreapta),
condus de Marine Le Pen, a obţinut la alegerile regionale un rezultat istoric
în primul tur, acest partid fiind votat de aproape 28% dintre participanţii la
scrutin, iar ultimul sondaj arată că, dacă s-ar organiza alegeri prezidenţiale,
Marine Le Pen ar ajunge în turul doi.
Şi în Germania
sondajele evidenţiază o creştere a popularităţii formaţiunii de extremă-dreapta
Alternativa pentru Germania (AfD), acuzată adesea de autorităţile de la Berlin
de numeroasele atacuri asupra taberelor de refugiaţi.
De asemenea, în
Marea Britanie, unde cel târziu în anul 2017 se va desfăşura un referendum la
care populaţia se va pronunţa asupra rămânerii în UE, premierul David Cameron a
avertizat că afluxul de migranţi poate înclina balanţa votului în favoarea
taberei care doreşte părăsirea blocului comunitar.
Acest referendum
readuce în atenţie problema fundamentală a Uniunii Europene, şi anume disputa
dintre cele două principale concepţii privind evoluţia blocului comunitar. De o
parte este abordarea care susţine o Europă federalistă în care autoritatea
guvernelor naţionale să fie cât mai mult diminuată în favoarea instituţiilor
europene, iar de cealaltă parte consolidarea statelor naţionale şi a
suveranităţii, eventual şi prin repatrierea către guvernele naţionale a unor
atribuţii transferate instituţiilor europene.
Atîta vreme cît planul
UE de relocare a imigranţilor nu a început să fie pus în aplicare, iar situaţia
din Syria nu dă semne de ameliorare, criza va continua să facă victime şi să
genereze tensiuni şi tulburări în Europa. Prin urmare, cel mai probabil acest val
migrator masiv va continua în anul 2016, iar efectele sale politice, economice
şi sociale ar putea contribui într-o anumită măsură în anii următori la
remodelarea arhitecturii Uniunii Europene, despre care Jean-Claude Juncker a
declarat că trebuie regândită, întrucât nu toate statele pot merge cu aceeaşi
viteză, preşedintele Comisiei Europene readucând astfel în dezbatere ideea unei
Europe cu mai multe viteze. După un an extrem de sîngeros şi de violent,
atacurile de la Paris din noiembrie, au schimbat fundamental optica occidentală
faţă de ameninţarea teroristă de inspiraţie jihadistă.
