SABIA TOCITĂ A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

MOTTO:

         „Biserica Ortodoxă a fost dintotdeauna una cu neamul românesc, identificându-se cu toate aspiraţiile acestui neam, a sprijinit şi binecuvântat, prin cuvânt şi faptă, luptele, jertfele, strădaniile poporului nostru pentru apărarea pământului strămoşesc, pentru independenţă şi unitate statală, mulţi dintre ierarhii, preoţii şi călugării ei jertfindu-se pentru credinţă, neam şi ţară. Străluciţii noştri voievozi, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, Constantin Brâncoveanu şi toţi ceilalţi, s-au identificat până la sacrificiul suprem cu credinţa ortodoxă strămoşească, luptând, biruind şi murind pentru ea.”

                                                                                                         Nicolae Iorga

Creştinismul Ortodox este parte integrantă a Istoriei şi existenţei Neamului Românesc. Teologia Bisericii Ortodoxe, a celor șapte sinoade are la bază dragostea, căci "Dumnezeu este iubire", Ioan IV: 8. Astăzi, Biserica Ortodoxă Română este crucificată și arsă pe rug, fără ca sabia credinței strămoșești să sclipească în lumina soarelui. Sigur, oștile păgîne sînt numeroase și-și zăngăne armele temute la porți, evident, Biserica a fost infiltrată cu cozi de topor, trădători și fățarnici, dar, nimic nou cînd vine vorba de credința bi-milenară. Astăyi, Biserica Ortodoxă Română este considerată ERETICĂ și împotriva ei s-a pornit o cruciadă. Nimic nou, în istorie...

Trecuseră patru ani de cînd a fost cucerit Constantinopolul de către cruciaţi. Într-o predică rostită pe 10 martie 1208, papa Inocenţiu al III-lea declară că există într-o ţară creştină eretici „mai răi decît sarazinii“ şi lansează o chemare la arme şi la cruciadă. Erezia catară, din Europa apuseană a sec. X, înrudită cu bogomilismul, respingea ierarhia catolică şi considera proprietatea privată ca un păcat. Astăzi, BOR consideră un păcat abandonarea credinței strămoșești și a obiceiurilor străvechi, în onflict aproape deschis cu globalizarea, uniformizarea culturală, sincretismul religios, ce acţionează împotriva identităţii creştine şi culturale.

Este o luptă deschisă împotriva tendinţei sistematice de descreştinare, deznaţionalizare şi deculturalizare! Din păcate, sabia Bisericii este tocită, conducătorii ei nu pot lupta de sub mantiile opulente cu care își acoperă micimia sufletească și își fersc odăjdiile de ochii lui Dumnezeu!

Personal consider că astăzi, cînd pericolul este atît de mare, Biserica are datoria MORALĂ față de creștini și TOTALĂ față de Dumnezeu, să se lapede de Satana, să se reformeze radical și rapid și să pună mîna pe sabie, chiar dacă politic intră în contradicție cu UE și Germania. Europa să nu uite, însă - și clopotele din bisericile apusene ce bat în fiecare zi la ora 12 nu-i lasă! - că datorează unui principe creștin ortodox, Iancu de Hunedoara, șansa ca astăzi, prin tratatul UE să se dezică de Dumnezeu! Primul Papă germanic, Nicolae I (858-867) este însă şi cel care face tot posibilul pentru a rupe Biserica Apusului de cea a Răsăritului. Peste 1000 de ani, Tratatul UE, prin grija Cancelarului german Angela Merkel, reprezentanta Partidului Crestin Democrat!, NU conține referiri la caracterul creștin al Europei! Dezbaterea privind includerea referirii la Dumnezeu în text e veche: ea a aparut in 2002, de la redactarea Constituției europene, ce a fost ulterior respinsă de francezi și de olandezi. Statele catolice, cum ar fi Polonia și Vaticanul, susțineau includerea „rădăcinilor creștine“ ale civilizatiei continentului în text, în timp ce Parisul și Londra își exprimau temerile privind îndepărtarea de secularism și antagonizarea Turciei, țară candidată!

Chiar dacă România este un stat secular ce nu are o religie de stat - conform art. 29.5 din Constituție, cultele religioase sînt autonome față de stat -, România este un stat creștin ortodox! Cu toate acestea, pe teritoriul actual al României, mai exact în Transilvania, prin Edictul de la Turda, din 1568, a fost aplicată pentru prima oară în Europa, Declarația privitoare la toleranța religioasă! Mai trebuie menţionat că Biserica Ortodoxa Română a fost declarată în constituţiile din anii 1923, 1938 Biserică Naţională şi în conştiinţa poporului român a rămas aşa, chiar dacă în anul 1948 puterea comunistă i-a retras acest titlu.
Numai 6% dintre europeni au enumerat religia între valorile care contează cel mai mult pentru ei, potrivit EUROBAROMETRULUI realizat în anul 2011. Tot religia a ocupat locul 10 din 14, ca răspuns la întrebarea care sînt valorile cu care identifică Uniunea Europeană, fiind urmată de împlinirea personală şi de respectul pentru alte culturi. În medie, 47% dintre cetăţenii europeni ce aparţin statelor membre UE declară că sunt creştini şi cred în Dumnezeu, în timp ce 27% cred într-un spirit superior şi 18% nu cred că există o fiinţă superioară. Procentul din ce în ce mai ridicat al credinţei într-un spirit este asociat cu afilierea la spiritualitatea de tip New Age.

Dincolo de creştinismul declarat, în ţările cu o puternică tradiţie catolică, precum Spania, Portugalia, Italia şi Polonia, numărul credincioşilor practicanţi este mai mare decît în ţările luterane. La fel se întîmplă şi în ţările de rit ortodox (Grecia, România) unde zelul religios este, potrivit comentatorilor de la Deusche Welle, şi „o formă de recuperare identitară, după deceniile de comunism doctrinar şi ateu".

Majoritatea românilor aparțin Bisericii Ortodoxe Române. Numărul credincioșilor ortodocși este, potrivit recensămîntului din 2011, de 13.108.227, deci 72,59% din populația țării . În cadrul unui sondaj sociologic desfășurat în Moldova de peste Prut în anul 2000, 21,5% din populația totală și un sfert din populația creștină au precizat că aparțin de Mitropolia Basarabiei, o subdiviziune a B.O.R. (aproximativ 720.000 de enoriași). După unele surse, printre românii din Ukraina și Occident, se află încă sute de mii de ortodocși care își afirmă subordonarea canonică față de Biserica Ortodoxă Română. Aceasta face ca numărul total al ortodocșilor români să fie de aproximativ douăzeci de milioane.

Biserica Ortodoxă Română este organizată în șase Mitropolii, 13 Arhiepiscopii și 15 Episcopii în România, cu un total de 13.527 parohii și filii, deservite de 14.513 preoți și diaconi, ce slujesc în 15.218 lăcașuri de cult. Pentru românii ortodocși din diaspora există 3 Mitropolii (constituite din 3 Arhiepiscopii și 6 Episcopii) în Europa; o Arhiepiscopie pe continentul american și o Episcopie a Australiei și Noii Zeelande. În țară există 631 mănăstiri, în care trăiesc circa 3.500 de monahi și 5.000 de monahii. Trei Mitropolii diasporale și patru Episcopii diasporale se află în afara României din granițele actuale, fără a socoti aici și Basarabia. În România pentru ortodocși există mai mult de 14.500 biserici, adică O BISERICĂ LA 905 CREDINCIOȘI!
De facto Biserica Ortodoxă Română a luat ființă odată cu constituirea Sfântului Sinod de la București în anul 1872, acest eveniment marcînd transformarea mitropoliilor și episcopiilor ortodoxe din părți componente ale Patriarhiei de Constantinopol în părți componente (subdivizuni) ale noii structuri. Mitropolia Ardealului s-a unit cu Sfântul Sinod în 23 aprilie 1919, la patru luni de la Marea Unire.

Potrivit cifrelor, Biserica Ortodoxă Română deține la nivel național 35.000 de hectare de pădure și 40.000 de hectare de teren arabil. Valoarea acestora este estimată la 420 milioane euro, potrivit unei investigații realizate în 2011 de Televiziunea Națională. Un alt motiv de pizmă...

NOI NU SÎNTM PLĂTIȚI SĂ FIM MORALI!, sună o replică celebră din PR negru aflat în slujba războiului din Bosnia-Herțegovina, ce a distrus imaginea sîrbilor în lume. Atunci cînd vorbește de Biserica Ortodoxă Română, presa, deținută sau finanțată în cea mai mare parte de străini, împreună cu întreaga propagandă anti-românească de pe internet, manipulează brutal, dar eficient, scoțînd în evidență racilele BISERICII CA INSTITUȚIE PĂMÎNTEASCĂ: instituție putred de coruptă, formată din oameni cu un caracter urît, din „preoți șpăgari plini de bani”, „prelați cu limuzine de lux”, “preoți alcoolici”, „credincioși spălați pe creier”, „dobitoci care se îmbulzesc și se calcă în picioare pentru apă sfințiță” sau „pupători de moaște”. Din păcate, cu toate că BOR deține un întreg imperiu mediatic nu contracarează această imagine, întorcînd și celălalt obraz.

Dacă Biserica Ortodoxă Română NU ar avea o importanță foarte mare în cadrul Neamului Românesc, DE CE se ÎNCEARCĂ ATÎT DE MULT distrugerea și ruperea de poporul român? DE CE BOR nu luptă deschis împotriva acestei cruciade făă precedent? Orice drum începe cu primul pas. Trei ar fi esențiali: curățirea de elementele corupte și imorale, indiferent de funcție și grad, înnoirea BOR, inclusiv prin adoptarea unui PR realist și energic, implicarea DIRECTĂ în politică și sprijinirea formațiunilor civice creștine, prefațînd o luptă deschisă cu sistemul!

În veci ortodocşi

– de Adrian Păunescu, 12 noiembrie 1997 –

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei,
aceasta e credinţa mea creştină,
am învăţat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înţeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fi del pe veci credinţei mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat
credinţa lor pe niciun fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificaţi,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunuri.

În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu
în fiece istorică furtună
credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toţi ai mei, Biserica străbună.

Şi m-am opus căderii în neant
şi celor care dărâmau altare
şi clopote-n Ardeal am construit
şi calendare pentru fiecare.

Şi „Noul Testament de la Bârlad”
eu l-am crezut aducător de leacuri
şi m-am zbătut ca să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri.

Şi-am fost convins că niciun leninism
credinţa ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt
ar vrea să o transforme-n surdomută.

Dar dintr-odată ce mi-e dat să simt?
a început la Bucureşti să crească
un demonism bogat şi indecent,
ce-ameninţă credinţa strămoşească.

Nevolnicii lovesc în ortodocşi,
îi tot mânjesc şi culpabilizează,
îi fac răspunzători de bolşevism,
îi umplu de lehamite şi groază.

E clipa când mă simt dator să spun
că nu ne poate frânge vijelia,
că nu sunt bunuri pe acest pământ,
ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni
sau, altceva, conform unei reţete,
noi suntem ortodocşi definitiv
oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut ca, într-o zi, s-aud,
această fărădelege epocală:
„Ortodoxia naşte comunism!”
Deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj
cu care ar putea să ne îmbie
catolici, evanghelici, protestanţi,
să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim
să fi e ortodox când nu o simte,
noi suntem pe vecie ortodocşi,
cu leagăne, cu vieţi şi cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui
s-o părăsim pe mamă în etate
din tragicul motiv că pe pământ
există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
când ni-i credinţa însăşi în pericol,
îi salutăm pe ceilalţi fraţi creştini,
că harul de-a iubi nu e ridicol.

Şi îi iubim pe toţi aceşti creştini
ce, dincolo de orice paradoxe,
la rândul lor, respectă şi iubesc,
pe credincioşii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
o comedie pare tragedia,
e în pericol cultul ortodox,
se deromânizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
când sumbre acuzaţii se adună,
ia-n mână crucea de la est,
ai grijă de biserica străbună.

Şi dă-ne dreptul de-a ne apăra
chiar dacă de la fraţi asediul vine,
permite-ne să fim în veci creştini,
ca ortodocşi urmându-Te pe Tine.

Adrian Păunescu