Scriu din 2010
despre acest subiect şi am atras mereu atenţia că “eforturile” organizaţiilor
de forţă din Europa, dar nu numai, de a contracara terorismul sînt inutile fără
truda susţinută şi sprijinită de a integra cultural generaţiile de imigranţi musulmani
de pe teritoriul Bătrînului Continent. La masa Ceciliei Malmstrom, comisarul
european pentru Afaceri Interne, s-a spus, atunci că principala îngrijorare a
Europei este RADICALIZAREA din interior şi nu importul de terorism. Occidentul
este un mediu propice dezvoltării unui terorism autohton, în care personajele
implicate se autorecrutează și se radicalizează într-un ritm foarte rapid. Ca
urmare a proceselor de dislocare socială și națională, determinate de
globalizare și de integrarea europeană (în cazul Europei!), majoritățile
adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minoritățile recurg la atitudini
ofensive, chiar extremiste!
Potrivit cifrelor
lor, 75% din tinerii luptători străini care au aderat la Statul Islamic au fost
încurajaţi să facă acest lucru prin prieteni sau cunoştinţe, 20% de către membri
ai familiei lor.
Potrivit lui
Cristian Barna (JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008, pag. 17), apariţia
statului-naţiune, ca mod definitoriu de viaţă, „dică organizarea oamenilor în
comunităţi imaginate atît în minte cît şi pe hartă” a generat secularismul,
prin separarea bisericii de stat, în lumea creştină şi prin colonizări şi
cuceriri succesive, în restul lumii. Topit într-o raţionalitate tehnocrată şi
ştiinţifică, preocupat să-şi gestioneze coloniile, secularismul a denunţat
religia ca fiind iraţională, tradiţionalistă şi, în consecinţă,
anti-modernistă! În zilele noastre, sub asaltul globalizării, musulmanii sînt
martori la destrămarea civilizaţiei şi instituţiilor islamice, baza morală
spulberîndu-se şi generînd un sentiment de instabilitate. Aflat sub sentimentul
de frustrare în faţa consecinţelor colonizărilor, brutale şi traumatizante,
(„Iraqul, această nebunie a lui Churchill care a pus la un loc două puţuri de
petrol, Kirkuk şi Basra” fără să ţină cont de incompatibilităţile societale din
acel spaţiu!) care au generat un profund sentiment de alienare.
Statul Islamic
pescuieşte dintr-un rezervor de tineri francezi radicalizaţi care, orice s-ar
întîmpla în Orientul Mijlociu, sînt deja intraţi în dizidenţă şi caută o cauză
pentru revolta personală. Zdrobirea SI va nu schimba faptul că această revoltă
există, scrie şi „Le Monde“, citat de RFI. Aderarea acestor tineri la ISIS este
oportunistă. Principala problemă pentru Franţa, scrie publicaţia franceză, nu
este, Califatul , care în cele din urmă se va evapora ca un vechi miraj devenit
coşmar, problema este revolta tinerilor.
Doctrina jihadului,
ca unică soluţie de luptă împotriva secularismului, blamează modernismul
secular sau lipsa de consideraţie faţă de valorile religioase care au dus, în
ultimii 30 de ani la crize identitare în rîndul populaţiei, ce permit
globalizarea, economică, în primul rînd. Din punct de vedere al securităţii
societale, Ionel Nicu Sava (STUDII DE SECURITATE, Ed. Centrul Român de Studii
Regionale, 2005, pag. 277) este de părere că terorismul reprezintă o formă de
război între societate şi stat, în sensul în care organizaţii violente (cum ste
Al-Qaida) îşi definesc identitatea şi luptă pentru idealuri politice
suprastatale (noul Califat). Cu perspective reduse de a-şi găsi un loc de
muncă, musulmanii săraci se îndreaptă spre madrassas-uri, şcolile coranice
dominate de ideologie fundamentalistă, pentru a primii „dreapta credinţă” şi...
o şansă, îndreptîndu-se spre terorism sau luptă armată, cu o cauză precisă,
evident, mai bine decît un destin în derivă şi un nivel de trai la limita
sărăciei. Fundamentalismul, islamic în cazul nostru (el fiind larg răspîndit în
toate religiile!) are, aşadar, motoare religioase şi economice. Pe de-o parte,
îndepărtarea de la credinţa tradiţională este considerată periculoasă, pe de
alta, globalizarea este acuzată de sub-dezvoltarea economică a spaţiilor
musulmane. În aceste condiţii, fundamentalismul nu este numai o mişcare
extremistă. Este o filosofie, o credinţă şi se bazează pe un sistem selectiv de
valori.
Aproate toţi
jihadiştii francezi fac parte din două categorii foarte precise: vin din a doua
generaţie de imigranţi, născuţi în Franţa ori sînt convertiţi, iar numărul
acestora din urmă a crescut cu timpul. Nu vorbim despre „revolta Islamului“ sau
de cea a "musulmanilor ». Vorbim
despre o islamizare a radicalismului şi nu despre o radicalizare a Islamului, după
cum publică şi ziarul Adevărul!