joi, 11 august 2016

Stuart Ramsay şi sabotorii ukrainieni din Crimeea

O "bombă" de presă dată de postul britanic de televiziune Sky News a pus în mişcare sîngele jurnaliştilor şi autorităţilor din România. Chiar dacă DIICOT a arătat că presupusa tranzacție cu armament la care a participat reporterul Sky News Stuart Ramsay este o înscenare a ziariștilor britanici, postul de televiziune Sky News susține că reportajul despre traficul de arme în România este corect. Ramasay insistă că "după luni de negocieri cu o bandă românească. Sky News a fost îndrumată spre o regiune îndepărtată a țării, pentru a se întîlni cu membri ai bandei gata să ne arate ce pot oferi". "Nu e niciun subterfugiu aici. Știau că sîntem o organizație de media care dorește să ilustreze ușurința relativă cu care se pot procura arme și au crezut că le vom cumpăra", mai scrie corespondentul televiziunii. O purtătoare de cuvînt a Sky News, citată de The Guardian, afirmă că "Stuart Ramsay este unul din jurnaliștii noștri cei mai experimentați și tenaci, cu un istoric îndelungat de producere a unor relatări importante din lumea întreagă. El a prezentat un raport solid despre afacerile cu arme din România, iar Sky News susține fără rezerve reportajul".

Ramsay este cel mai longeviv corespondent extern al Sky News. El a realizat anchete despre cartelurile de droguri din Mexic, a relatat despre maidanul de la Kiev şi despre catastrofa avionului MH17, prăbuşit în estul Ukrainei. În 2013, a stat mai mult timp în Syria, unde a realizat interviuri cu jihadişti britanici.

Bomba de presă, care pune într-o lumină proastă România, din nou în Marea Britanie!, este doar o chiflă uscată, fără mici şi muştar, servită pe o terasă, la mese de fier, pe vremea lui Nicolae Ceauşescu! Pentru telespectatorul britanic, însă, traficanţii români aduc arme din Ukraina şi le vînd în Occident "lupilor singuratici" pregătiţi să comită atentate. Nu este prima chiflă de acest gen servită drept "adevăr absolut", garantat de statura profesională a autorului! E foarte adevărat că Sky News este în Marea Britanie un fel de România TV, adică o televiziune aproape tabloidizată, britanicii fiind mari consumatori de tabloide!

Practica oferirii banilor în schimbul declaraţiilor bombă nu e nouă. Încă din perioada războiului din Algeria, sau, mai nou, din Liban, au fost identificate personaje care trăiau din declaraţii date reporterilor de la marile televiziuni, chiar în grădinile hotelurilor luxoase unde aceştia stăteau, sau chiar pe aeroport. O investigaţie veche de 20 de ani a realizat chiar o listă cu fotografii ale acestor "martori oculari" la diverse tragedii care au mişcat opinia publică din Vest şi au susţinut diverse acţiuni politice ulterioare. În condiţiile de astăzi, cînd "jurnalismul cetăţenesc" şi reţelele de socializare fac o concurenţă acerbă media clasice, practica nedeontologică la care a recurs Sky News poate fi introdusă în categoria: "Mai aproape dinţii decît părinţii"!

Am cîteva observaţii, pe caz: 2000 de euro plătiţi în România, pentru o dramatizare într-un documentar - aşa cum a afirmat fixerul român! - e un preţ bun pentru actorii de ocazie şi o sumă modestă pentru Sky şi Ramsay. Propun agenţiei de publicitate să introducă în reclamele pentru Leroy Merlin şi această "schiţă jurnalistică" şi pe Ramsay care spune la final: "m-a costat puţin, foarte puţin"!

Autorităţile române, respectiv DIICOT-ul şi, cu siguranţă SRI!, au lucrat impecabil, demontînd, pentru prima dată oficial ceea ce eu numesc o intoxicare de presă. Deloc dezinteresată! Potrivit unui comunicat al IGPF, din 2013 pînă în prima jumătate a anului 2016, la punctele de trecere a frontierei cu România poliţiştii au găsit şi confiscat 400 de arme. Dintre acestea, 258 au fost depistate doar în anul 2013. Ulterior, în anul 2014 au fost confiscate 62 de arme iar în 2015 au depistat 45. În primele şase luni ale anului în curs, la punctele de trecere a fronterei au fost confiscate 25 de arme. Pe primul loc, în ceea ce priveşte tipul de armă, sînt pistoalele şi puştile cu aer comprimat, în peste 81% din cazuri, urmate de pistoalele cu gaze şi armele de vînătoare. Din punct de vedere al cetăţeniei, din datele statistice din ultimii ani rezultă ca în cele mai multe cazuri, deţinătorii au fost cetăţeni români, restul provenind din Italia, R. Moldova, Spania, Cehia, Bulgaria, Turcia, Austria, Anglia, Ungaria, Grecia, Elveţia, Rusia, Serbia, Bulgaria, Ucraina, Austria, Elveţia, Franţa, Germania, Slovacia, Paraguay, China, Turcia şi Germania. Deci...

Ambasadorul României la Londra, celebrul Dan Mihalache, a fost penibil! Ca de obicei!

Sigur, discuţia despre traficanţii români de arme care tranzitează nestingheriţi frontiera Shengen cu Ukraina, pe care funcţionează Sistemul integrat de securizare a frontierei realizat de EADS Deutschland şi Fujitsu Siemens Computers (650 milioane dolari!) prin subcontractori care au primit avizul serviciilor secrete SRI şi DGIPI, ar fi rămas la stadiul de chiflă jurnalistică dacă un comunicat al FSB nu mi-ar fi atras atenţia.  FSB acuză o serie de presupuse raiduri ale serviciilor secrete ukrainene în Crimeea! Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, la Moscova, că acțiunile Kievului au fost "prostești" și "criminale" și a afirmat că Moscova va lua măsuri de securitate importante pentru a garanta siguranța în Crimeea și a subliniat că SUA și Europa trebuie să ia măsuri concrete pentru a schimba comportamentul Ukrainei.

Ukraina este, aşadar, un spaţiu cu o situaţie volatilă, un potenţial pericol nu doar pentru Rusia ci şi pentru Occident, iar România este parte în această poveste. Reportajul Sky News "demonstrează" acest lucru!

Nu spun că Ramsay a realizat chifla de televiziune la propunerea lui Putin, dar potrivit unor oficiali europeni, mai multi experţi în comunicare şi relaţii publice au început lucrul în luna martie, la Bruxelles pentru o prezentare a măsurilor de contracarare a dezinformării deliberate coordonată de Kremlin în privinţa rolului şi intenţiilor Rusiei în Ukraina şi în Europa. Se ştie că Moscova a lansat o ofensivă propagandistică nemaiîntîlnită din perioada Războiului Rece îndreptată împotriva Occidentului. Țintele prioritare sînt fostul spațiu sovietic și fosta Europă Comunistă, iar România nu este scutită. Atacul propagandistic este parte a noului război asimetric declanșat de Rusia împotriva Vestului, iar Londra este o placă turnantă a acestor operaţiuni mediatice. Războiul mediatic include difuzarea de informații false, cultivarea asiduă a unei varietăți de teorii ale conspirației, kompromatul ( termen rusesc care desemnează șantajul și distrugerea publică a adversarilor prin materiale compromițătoare!), dar și acțiuni „acoperite” cum ar fi crearea de false partide de opoziție, false ONG-uri independente ori false publicații independente, care sub aparenta onorabilitate să servească interesele stăpînilor politici.

Cumpărarea de jurnalişti care să servească unei cauze face şi ea parte din arsenal şi dacă mă gîndesc că Ramsay a tot fost în Ukraina... Acest jurnalism sub acoperire este văzut de ruși ca absolut necesar în țări în care neîncrederea față de Rusia este mare, țări precum statele baltice, Polonia sau România.

Războiul propagandistic lansat de Rusia nu este o "chiflă de presă", este parte a unui război cît se poate de real, chiar dacă hibrid, împotriva Occidentului, iar România se află în prima linie. Uniunea Europeană, deși conștientă de influența propagandei ruse, ezită să creeze propria instituție media care să contracareze ofensiva Kremlinului. De curînd, Sputnik a deschis la Chişinău un "punct de lucru" şi va emite şi în eter în limba română! Ce face România pentru a contracara aeastă ofensivă mediatică? Ca de obicei, nimic!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu