JURNALISMUL. ÎN 2021, ÎNFOMETARE. ÎN 2022, REGLEMENTARE ŞI SUPRAVEGHERE!

 

Jurnalismul este o ''profesie cu adevărat riscantă'' în unele state membre ale Uniunii Europene, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, într-un interviu publicat luni de euractiv.cz, adăugînd că ea ''va negocia bilateral cu aceste state'', scrie AGERPRES.

În România, “de la tăcerea surselor intervievate, cărora le e uneori prea teamă să vorbească despre ceea ce știu, la lipsa de transparență a instituțiilor publice sau chiar la politicieni care dau în judecată jurnaliștii pur și simplu pentru că publică adevăruri prea incomode, realitatea meseriei de jurnalist în România anului 2021 poate părea, uneori, desprinsă dintr-un scenariu de film”, se scrie în preambului Raportului „Jurnalismul în 2021: o cursă cu obstacole și cu tot mai puțini câștigători”, al Centrului pentru Jurnalism Independent. Iar ultimul an și jumătate ne-a arătat cît de periculoasă poate fi tăcerea „surselor oficiale”, dar și vîrtejul dezinformării creat de opinia „vîndută” pe post de știre.

În luna septembrie, Comisia Europeană a adoptat un set de recomandări cu privire la protecţia şi siguranţa jurnaliştilor, cu scopul de a asigura condiţii de lucru mai sigure pentru toţi lucrătorii din domeniul media. Vera Jourova doreşte să se întîlnească cu reprezentanţii statelor UE pentru a se asigura că aceste recomandări nu vor fi ignorate.

''Vrem ca statele UE să ofere protecţia specială pentru media, de exemplu atunci cînd jurnaliştii se tem că le sînt piratate computerele'', a spus Jourova în interviu. Această protecţie, sau, mai corect, de nici un fel de protecţie nu se bucură jurnaliştii în România – mai mult!, în instituţiile publice de presă! - atunci cînd le sînt accesate computerele şi descărcate documente private!

În opinia sa, modul în care jurnaliştii sînt trataţi în Ungaria şi Slovenia este inacceptabil. 'Este împotriva tradiţiei îndelungate a presei libere. Nu trebuie să existe nicio presiune asupra muncii lor, în special din partea politicienilor importanţi'', a susţinut reprezentanta executivului UE.

''În general, sectorul media se află sub o presiune economică enormă. În Slovenia, am văzut că statul decide să înfometeze media publică, poate face asta prin stoparea finanţării'', a subliniat ea.

Media Freedom Act, care va fi introdusă în UE în toamna anului viitor, va avea ca scop creşterea transparenţei în acest sector. Noua legislaţie ar urma să ofere un nivel de protecţie sporit pentru media pe piaţa unică europeană.

''Ne-ar plăcea ca statele membre UE să aibă o reţea de autorităţi de reglementare independente sau autorităţi de supraveghere independente pentru piaţa media. Astfel de autorităţi ar putea lua măsuri împotriva entităţilor care nu reuşesc să acţioneze în concordanţă cu ideea de pluralism al media'', a explicat Vera Jourova.

În România, presa este “Obosită, în depresie, atacată de oameni politici, dar și de public, hărțuită prin procese de unii, acuzată de alții că e „trompeta” Guvernului, media din România încearcă să își adune puterile pentru a merge mai departe. Pentru că, dacă pandemia ne-a învățat ceva, chiar dacă nu suntem pregătiți încă să ne asumăm lecția, este că avem nevoie de jurnalism, avem nevoie de informații, avem nevoie de oameni care să pună întrebări în numele nostru și să tragă la răspundere autoritățile”, după cum scrie Cristina Lupu, în „Jurnalismul în 2021: o cursă cu obstacole și cu tot mai puțini câștigători” .

Anul 2020 a împărțit mass-media românească în două - cei care s-au chinuit și cei care s-au îmbogățit; cei care au informat și cei care au transformat o criză medicală într-un spectacol grotesc, se afirmă corect în raportul publicat de CJI. Soluţiile salvatoare de genul “eu îmi văd de bucăţica mea” au dus la îmbogăţirea unora şi la erodarea credibilităţii întregii industrii. Mai mult, “Jurnalismul făcut de acasă, de pe canapea, este frustrant și pentru jurnalist, și pentru redacție, și pentru public”.

“Burnout-ul începe să se simtă abia acum, iar uzura a venit din lupta cu autoritățile, numărul mare de ore muncite, dar și din grozăviile întâlnite pe teren. La uzura psihică s-au adăugat și comentariile din partea publicului. Dintr-o dată, jurnaliștii s-au trezit în poziția de inamici ai poporului. În presă există această suprasolicitare care vine din ritmul inegal de lucru, multe instituții de presă funcționează 24 din 24 și asta îți dă o încărcare suplimentară și o tensiune suplimentară. Problema finanțării, a supraviețuirii afacerii, s-a adăugat și ea situației deja complicate. Pandemia a accentuat și ea depopularea redacțiilor. În primele luni de criză, a crescut volumul de muncă, dar s-au redus salariile și așa mici, uneori cu 30 sau 50%. Mai mult, în unele cazuri, managerii au fost nevoiți chiar să renunțe la reporteri. Contractele de publicitate de la Guvern au contribuit și ele, uneori nejustificat, la scăderea credibilității”.

“Televiziunea și radioul public au, de anul acesta, noi conduceri. Este un moment bun ca cele două instituții atât de importante să își afirme independența de politic și să își asume răspunderea care vine din misiunea publică a acestor instituții. Atât TVR, cât și Radioul Public, au expertiza necesară, au resursele și au oameni care să le permită să facă jurnalism. Este nevoie să aibă și voința”.

Acestea sînt, rezumatul şi concluziile desprinse din Raportul editat de CJI. Sigur, raportul a omis fapte şi atitudini particulare instituţiilor publice de presă din România care, dacă nu au probleme majore externe, îşi crează în intern, După cum remarcau şi colegii din TVR, deciziile editoriale se lasă extrem de greu de luat. Şi asta pentru că, la butoanele instituţiilor se regăseşte o castă de şefi şi şefuţi, instalaţi pe viaţă, care încasează de 3 pînă la 5 ori salariul unui realizator tv sau de radio! În condiţiile în care managementul NU se face pe criterii de performanţă, această castă are tot interesul să se conserve, în detrimentul performanţei editoriale. Mai mult, în cele mai multe cazuri, sindicatele funcţionează precum grupurile infracţionale organizate, din care fac parte, noaptea minţii!!!, inclusiv manageri care da, nu-i aşa, sînt tot salariaţi pe durată nedeterminată! Acest mecanism mafiot face ca inechităţile şi abuzurile să persiste în cele două instituţii de presă care adoptă” legea tăcerii”, constrînse, tocmai de melanjul atît de direct şi de toxic cu clasa politică.

Pentru 2022? Aşa cum spuneau şi Cristina Lupu și Ioana Avădani, de la Centrul pentru Jurnalism Independent(CJI), în raportul citat, noi, jurnaliștii și managerii de presă trebuie să începem „curățenia din propria ogradă”, să condamnăm derapajele din profesie, pentru că fără solidaritate asumată profesia va continua să se scufunde în irelevanță. Şi ar mai fi ceva: Uniunile şi Asociaţiile profesionale ar trebui să discute serios despre aspectele care conturează şi reglementează profesia, înainte ca “genii politice” din România şi din Uniunea Europeană să reglementeze şi să supravegheze munca jurnaliştilor.