sâmbătă, 4 decembrie 2021

ROMÂNIA PE AVARII

 

Au trecut doi ani de la inaugurarea lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Expertizele tehnice realizate în ultimele luni pe tronsonul de 21 de kilometri arată mai multe deficienţe, care impun, potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), o monitorizare specială a lucrărilor.

În 1 decembrie, CNAIR a scos la licitaţie publică serviciile de urmărire specială comportării construcţiilor din Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Tronsonul rutier dintre localităţile Holdea şi Ilia, a fost deschis circulaţiei în decembrie 2019, însă reprezentanţii CNAIR au reclamat atunci calitatea slabă a lucrărilor.

Deci, după ce că nu avem drumuri moderne, cele care sînt, sînt scumpe şi în dorul Lelii! De altfel, după jde ani de parteneriat strategic asumat, generalul american Ben Hodges a subliniat necesitatea infrastructurii în România, în cazul necesității unei intervenții rapide a aliaților. În opinia lui Hodges, „România este centrul de greutate pentru SUA în regiune şi este centru de greutate pentru NATO în regiune”. Sînt trei ţări NATO în bazinul Mării Negre, alături de trei parteneri, pe lîngă adversarul nostru, Federaţia Rusă. România este pe locul I - datorită geografiei, dar şi datorită modului în care operează - cel mai bun din care Alianţa poate face exerciţii”, a spus el. El a vorbit, în contextul eventualelor operaţiuni militare, despre nevoia unei infrastructuri potrivite. „Există cîteva aspecte legate de mobilitate. Unul este infrastructura. Podurile - aveţi podurile peste multele rîuri ale României, mai ales Dunărea? Autostrăzi, tuneluri care permit deplasarea rapidă spre şi în România, cînd aliaţii trebuie să fie vină rapid - susţine infrastructura aşa ceva?”, a spus Ben Hodges.


Deci, am rezolvat-o! Chestia asta cu securitatea, cu NATO şi cu parteneriatul strategic cu SUA o tot ridicam pe gard atunci cînd “dujmanii dujmănoşi ai boborului”, sputnikcii şi wagneriştii ruseşti, spuneau că România arată ca o ţară în service, avariată la toate capitolele.


Să mai spun! Am propus şase teme de reportaj/anchetă regăsite şi în Strategia Națională de Apărare a Țării din iunie 2020. Cele şase teme editoriale sînt: 1) Ameninţarea schimbărilor climatice în România;

2) România – groapă de gunoi; 3) Traficul de persoane; 4) Involuţia demografică a României; 5) România, ţară de emigranţi; 6) De ce credem în fake news.


Cele şase teme alese au un impact major atît asupra cetăţenilor ţării – ascultători de RRA! - , cît şi asupra securităţii României ca stat, la care totă lumea se pricepe, mai ales propagandiştii bine plătiţi. Ceilalţi, fakenewsiştii o fack gratis, de cele mai multe ori din motive de educaţie. Sau de carenţe educaţionale… SRR a fost, după ştiinţa mea, un bastion al adevărului, împotriva fake news ului. Şi acest lucru a fost apreciat de ascultători: cu o cotă de piață de 26,7% la nivel național și cu peste 3,4 milioane de ascultători zilnic, Radio România este lider de piață. Radio România a dovedit că se poate adapta situațiilor dificile și că rămîne un factor de echilibru, credibil, un mediu vital pentru un public care a avut nevoie, mai mult ca oricînd, de informații veridice într-un context sufocat de știri false, teorii ale conspirației și dezinformări concertate.


Trei factori predispun România la consumul de fake news, potrivit specialiştilor: Neîncrederea în stat, firească după mascaradele din ultimii ani; Șocul schimbării, este o lume care s-a prăbușit, care se dezintegrează. Sînt oameni care caută soluții iraționale la probleme foarte grave ale prezentului pentru că relația lor cu realitatea a devenit foarte, foarte dificilă; şi Educaţia precară Avem impresia că ne pricepem la toate.

Sigur, de cele şase teme ar trebui să se ocupe posturile publice de radio şi televiziune pentru că, nu-i aşa, sînt teme de interes major pentru siguranţa naţională. Dar, în primul rînd ar trebui să se ocupe CSAT-ul şi păcăliciul cu România educată. Vă mai amintiţi? Unul cu nume… îmi scapă acum! Sîntem pe avarii, prieee-teee-neee! Pe avarii!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu