Spre deosebire de majoritatea confraţilor mei, eu cred sincer că Traian Băsescu s-a temut sincer de un conflict militar România-Rusia, în Transnistria, aşa cum arăta o telegramă WikiLeaks publicată, iniţial de Gândul, reluată apoi cu frenezie de majoritatea mass-media. Preşedintele a făcut această declaraţie în 2008, la o întîlnire cu senatorul american Richard Lugar, la Bucureşti. Cu "Senatorul Lugar", şi nu cu "un senator american", aşa cum au "decriptat" unii, Lugar fiind o adevărată instituţie republicană în Congresul Statelor Unite şi nu un simplu "ales" de la Urlaţi (5 minuteeee!). Ambasadorul SUA de la acea vreme, Nicholas Taubman (care nu era ambasador de carieră, dar nu era un ageamiu, fost consilier al premierului Boc, de exemplu, numit "în externe"!), a precizat că Traian Băsescu "este în mod clar îngrijorat" de posibilitatea unui conflict militar România-Rusia. "Băsescu este îngrijorat în mod clar că ruşii pot declanşa o provocare în Moldova, care ar necesita practic un răspuns militar al României cu implicaţii extinse pentru UE şi NATO", scria ambasadorul Nicholas Taubman, în concluzia relatării despre întîlnirea preşedintelui român cu senatorul Richard Lugar. În cazul în care ruşii ar fi lansat provocarea în Transnistria, Traian Băsescu spunea că România ar fi fost pusă în faţa unor "opţiuni foarte dure". Liderul României şi-a exprimat, totodată, temerea că ţara noastră ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia, urmîndu-se astfel un scenariu similar cu cel petrecut în cazul Georgiei. Aceeaşi telegramă WikiLeaks mai arată totuşi că Băsescu era "şocat" de "imensa lipsă de maturitate" de care au dat dovadă "aventurierii" din Georgia, cînd au răspuns provocărilor Rusiei. Rusia a invadat Georgia pe 8 august 2008, sub pretextul că militarii georgieni au atacat etnici ruşi din Osetia de Sud.
Din punctul meu de vedere, "îngrijorarea clară" a lui Traian Băsescu, din 2008, are două explicaţii. Prima, mai vulgară, se referă la dimensiunea umană a preşedintelui. Să fii preşedinte de ţară nu e acelaşi lucru cu a fi comandant de petrolier. Este, dacă vreţi, diferenţa dintre o cursă de Formula 1 şi un raliu de WRC, ca să păstrez şi unele aluzii la politica internă! Adică, una e să te concentrezi şi să dai tot ce poţi pe parcursul unei curse, relativ scurte, şi alta e să ţii la tăvăleală, într-o întrecere în care importante sînt strategia, tactica, forţa, dar şi materialul tehnic. Cu alte cuvinte, probabil, pe omul Băsescu l-au cam lăsat nervii! Şi l-au lăsat pe fondul unei dezamăgiri, probabil, cumplite din 2008: în contextul războiului din Georgia, Traian Băsescu şi-a dat seama că aliaţii din NATO, "parteneri cu drepturi egale în UE", se aflau, în acel moment, cu Rusia, în plină relaţie de tip Monika Lewinsky, iar poziţia, posibilă, beligerantă a României (care ar fi putut determina o retragere a contingentelor româneşti din Iraq şi Afganistan pentru a fi masate pe Nistru!) nu ar fi activat mecanismul NATO, pe care chiar Traian Băsescu l-a susţinut, aş zice, la un moment dat, cu disperare în cadrul Alianţei! Atunci şi-a dat seama Traian Băsescu, că România nu va fi niciodată cavalerul pe cal alb, ci doar scutierul îmbrăcat în negru, mereu pedestru şi împovărat de răspunderi, altele decît cele personale, pus mereu în situaţia să "pupe părţile intime" ale francilor, sau teutonilor, pentru a-şi dovedi loialitatea! Atunci, probabil, a realizat Traian Băsescu că este preşedintele unei naţiuni levantine şi, probabil, tot atunci i-a încolţit în minte ideea de revenire la naţionalismul moderat pe care, probabil, îl va contura mai precis în perioada pre-electorală. România ESTE o Ţară Levantină, fără reguli clare, cu o corupţie endemică, cu apariţii televizate ale preşedintelui, la concurenţă cu Hugo Cheavez, cu promisiuni şi retractări, cu umilinţe, sărăcii şi trădări uluitoare. Un fel de Georgie a UE! O astfel de "creatură" e clar că NICIODATĂ nu va urca pe calul alb al Europei. E bine să ne dăm seama de acest lucru şi să nu mai pupăm "părţile intime" ale nimănui în orgoliul şi trufia noastră de a sta la altă masă, decît cea care ne-a fost rezervată de Dumnezeu!
Cea de-a doua explicaţie, în opinia mea, se referă la dimensiunea informativă a situaţiei de securitate din acel moment. E clar că serviciile româneşti funcţionează mult mai bine decît şi-ar dori cineva, iar în acel moment Preşedintele României avea informaţii că "se întîmplă ceva"! Dacă îmi amintesc bine, şi-mi amintesc!, chiar fostul preşedinte moldovean, Mihai Ghimpu, spunea că "există tancuri ruseşti, multe, la Vladimirovka" şi se pregăteşte ceva pentru 2009! Între timp, s-a renunţat la idee, care ar fi putut fi, la fel de bine, un test de stres pentru "vecinătatea apropiată" UE şi Transnistriei!
Indiferent de explicaţie, Lecţia Georgiană nu trebuie tratată cu superficialitate. Ea ne dezvăluie, în opinia mea, trei lecţii: "testul Olimpiadei" a fost exemplul că Rusia nu a renunţat la poziţia sa dominantă în regiunea Mării Negre, că Zona Caucazului a rămas extrem de importantă pentru Rusia, în contextul tranzitului de hidrocarburi, dar şi a "spaţiului vital" în confruntarea tăcută cu otomanismul renăscut al Turciei, şi că, România trebuie să-şi găsească "fericirea" independent de Uniunea Europeană, într-o alianţă strategică - de conjunctură! - cu Statele Unite! În opinia lui Thomas L. Friedman (editorialist la New York Times), dacă războiul din Caucaz ar fi fost o Olimpiadă a brutalităţii, atunci cele trei locuri ar fi fost distribuite în felul următor: premierul Rusiei, Vladimir Putin, ar fi luat aur, "aventurierul" de Saakaşvili - cum l-a numit Băsescu, pe bună dreptate!- ar fi luat argint, iar responsabilii cu politica externă a administraţiilor Clinton&Bush ar fi luat doar bronzul. Georgia tocmai ratase (alături de Ukraina) invitaţia de aderare la NATO la Summit-ul de la Bucureşti, din aprilie 2008, în pofida unei acerbe susţineri americane. În aceste condiţii, confruntat cu o opoziţie internă puternică, naţionalistul, dar charismaticul, preşedinte georgian Saakaşvili- exponent al neo-liberalismului american!, a fost, probabil, tentat să joace la cacealma sensibila carte a provinciilor separatiste, degenerată într-un conflict care reflectă răbufnirea unei uri mocnite de generaţii întregi. Rusia lui Putin, redeşteptată după colapsul URSS şi degringolada elţînistă din anii ’90, îşi revendică cu aplomb un rol central la masa marilor puteri ale lumii, fiind deja iritată de proclamarea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo în februarie 2008 şi de proiectul amplasării scutului antirachetă american în Europa. Invazia Georgiei de către forţele terestre, aeriene şi navale ale Rusiei, din 8 august 2008, şi proclamarea independenţei provinciilor georgiene separatiste, Osetia de Sud şi Abhazia, au avut consecinţe politice, economice şi de securitate importante în regiune. În favoarea Moscovei. Şi nu numai: acţiuni de PR ale Georgiei, în defavoarea Rusiei. În timpul conflictului armat dintre Federaţie şi Georgia, denumit de presa rusă drept un „blietzkrieg mediatic antirus”, cotidianul britanic The Guardian a publicat ştirea potrivit căreia guvernul de la Tbilisi a utilizat serviciile unei firme de relaţii publice, Aspect Consulting, care avea filiale la Bruxelles, Londra şi Paris, şi care număra printre clienţii săi branduri sonore precum Exxon Mobil sau Procter&Gamble. Dar, PR-ul este doar "un mic detaliu" pentru a cîştiga "inimile şi minţile" opiniei publice internaţionale!
La 16 aprilie 2008, ca o replică previzibilă la independenţa Kosovo, Rusia a stabilit, prin decret, relaţii de tip stat-la-stat cu cele două provincii georgiene separatiste. Moscova a introdus în zonă mii de militari, echipament greu şi specialişti care au reabilitat şoselele şi căile ferate spre Georgia. În prima săptămînă din august 2008, provocările armate ale militarilor osetini contra satelor georgiene din Osetia de Sud au creat o situaţie intolerabilă. "Pacificatorii" ruşi nu au intervenit. La ordinul preşedintelui Saakasvili, trupele georgiene au atacat capitala sud-osteină, Tinvali. Nasolia a fost gata! Dimitri Medvedev şi Vladimir Putin au declarat că, aşa cum au acţionat occidentalii în Kosovo, militarii ruşi au intervenit în Georgia, în 2008, ca să prevină acţiunile de "genocid" şi "purificare etnică" ale georgienilor împotriva osetinilor.
Deşi nu a reuşit să schimbe regimul de la Tbilisi, controlul Osetiei de Sud îi permite Rusiei să "supravegheze" culoarele de transport pentru conductele de petrol şi gaze naturale care conectează bazinul Mării Caspice cu UE prin Georgia şi Turcia. Regiunea caucaziană este importantă atît pentru Occident, cît şi pentru Rusia. Transportul de petrol şi gaze dinspre bazinul Mării Caspice spre Vest, prin Azerbaidjan şi Georgia, ocolind teritoriul Rusiei, permite consumatorilor să evite monopolul energetic şi capacitatea de şantaj a Moscovei. Conducta de ţiţei Baku-Tbilisi-Ceyhan transportă peste un milion de barili de petrol zilnic! Liderii azeri au solicitat UE să se implice financiar pentru construirea gazoductului Nabucco, care ar concura direct cu sistemul de conducte South Stream elaborat la Moscova.
Cum spuneam deja, Uniunea Europeană, aflată într-o puternică şi chiar perversă relaţie nepotrivită cu Rusia! - în 2008, Germania, Franţa şi Italia au pus presiuni pe guvernul de la Tbilisi ca să accepte exclusiv "pacificatori" ruşi care, evident, nu erau imparţiali! - şi chiar NATO - organizaţia a arătat rezerve faţă de infantilitatea strategiei Georgiene! - au ripostat anemic, fapt ce l-a îngrijorat, sincer, pe preşedintele român. Să ne amintim de baletul penibil al hunului francez Szarkozy care " a adus normalitatea" în Caucaz, atunci, iar astăzi batjocoreşte românii din Legiunea Străină, morţi în Afgansitan pentru onoarea Franţei, de parcă nu Legio i-ar fi dat o patrie tatălui unguresc al francezului preşedinte! Cît despre România, ţară din Levant, lecţia georgiană poate să însemne o coagulare a naţionalismului intern! Să o spună Preşedintele Traian Băsescu, fără teamă şi îngrijorare. Europa, oricum e un cal mort!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu