joi, 12 noiembrie 2009

ARMATA NOASTRĂ, MEREU SURPRINZĂTOARE, ŞI ARMATA LOR!


Am mai scris o dată şi, atunci, am fost dojeniţi cu mailuri de la minister: Ministrul Apărării , Mihai Stănişoară, a declarat că militarii vor fi trimişi în concediu fără plată 12 zile calendaristice, 6 în luna noiembrie şi 6 în decembrie, în timp ce angajaţii civili, 8 zile lucrătoare, aşa cum prevede Legea de reorganizare a unor instituţii. Întrebat dacă legea se va aplica şi în cazul militarilor din teatrele de operaţii, Stănişoară a răspuns că se caută o soluţie pentru ca aceştia să fie exceptaţi de la aplicarea acestei legi! „Legea nu prevede excepţii, dar trebuie să căutăm o soluţie pentru militarii din teatrele de operaţiuni”, a mai afirmat acesta. În ceea ce priveşte sporurile restante, ministrul Stănişoară a declarat că se caută o rezolvare, pentru ca acestea să fie achitate integral pînă la sfîrşitul anului. În cazul intrării în concediu fără plată, un militar din teatrele de operaţii pierde aproximativ 1000 de euro, în cele 12 zile, nefiind scutit de participarea la misiuni care îl pot ucide! După subvenţionarea cronică a armatei (vezi video!), şi tăierea sporurilor, concediul fără plată este încă o lovitură dată militarilor români de propriul ministru!

În tabăra „aliaţilor”, caporalul Katrina Hodge a fost înregistrată Miss Anglia, urmînd să se deplaseze în Africa de Sud pentru a li se alătura celorlaltor concurente la Miss World! Katrina a acceptat această nouă provocare pe care i-a oferit-o viaţa cu acelaşi entuziasm cu care a întîmpinat vestea că va lupta în Iraq, vreme de şapte luni. Supranumită, de ai săi colegi de arme, drept „Luptătoarea Barbie" (vezi video!), caporalul, în vîrstă de 22 de ani a surprins plăcut întreaga lume cînd a luat decizia de a combina două activităţi total diferite: lupta pe front cu modelling-ul, lucru interzis în România!!!! Amintindu-şi de prima zi de carieră, Hodge îşi aminteşte: „Cînd am terminat perioada de pregătire şi m-am prezentat la cazarma regimentului de care urma să aparţin, în Hampshire, purtînd tocuri, gene false şi trăgînd de nişte valize roz, caporalul de acolo a început să rîdă de mine şi să strige <>! Tînăra Barbie a Armatei Britanice s-a întors din Iraq şi cu o distincţie pentru curaj şi cu laude deosebite din partea comandantului unităţii sale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu