TRADIŢIE ŞI CONTINUITATE:

LEGIUNEA STRĂINĂ

Legiunea straină face parte din armata terestră, respectînd aceleaşi reguli şi regulamente, unităţile sale avînd aceeaşi structură, echipament, aceleaşi misiuni ca toate unităţile de acest tip, diferenţiindu-se prin statutul particular al legionarului.
A luat fiinţă prin ordonanţa emisă la 10 martie 1831, semnată de regele Franţei Louis Philippe, ca un vîrf de lance al armatei coloniale franceze în operaţiunile împotriva triburilor kabile şi berber conduse de Abd el Kader, pentru cucerirea Algeriei începută în anul anterior. Această formaţiune militară era alcătuită din voluntari străini cu soldă, angajaţi prin contract pe un număr de ani, de regulă oameni aflaţi în afara legii sau animaţi de spiritul de aventură. Cartierul general al Legiunii a fost instalat pe colina de la Sidi bel Abbes, la 50 km sud de Oran, acesta fiind precedat de posturi şi forturi înaintate implantate în adîncul deşertului saharian şi atacate veşnic de triburi rebele.
Legiunea straină este o trupă profesională de soldaţi care aparţine armatei franceze. Deci, Legiunea straină îndeplineşte aceleaşi misiuni şi beneficiază de acelaşi echipament militar ca orice unitate de infanterie sau de tancuri din armata franceză. Un soldat din Legiune este un voluntar. Legiunea straină are 7.867 militari dintre care 5.768 de soldaţi, 1.705 subofiţeri şi 394 ofiţeri.
În această perioadă, Legiunea straină participa la războiul Crimeei, în Italia, împotriva habsburgilor, în Indochina, dar şi în Franţa, în timpul războiului franco-prusac din 1870. În timpul campaniei din Mexic se consumă evenimentul cel mai emblematic din istoria Legiunii, unul din momentele care au dat naştere legendei. La 30 aprilie 1863, compania căpitanului Danjou, formată din 60 de oameni, ţine piept, într-o fermă din sătucul Camerone, pînă la ultimul om, asaltului a mai bine de 2.000 de mexicani. De atunci, 30 aprilie, ziua Camerone, este cea mai importantă sărbatoare a Legiunii străine.În 1900, un detaşament de 400 de legionari, comandat de 9 ofiţeri, a început cucerirea sultanatului marocan, campanie care a durat pînă în 1934. Cele mai aprige confruntări au avut loc în perioada 1921-1926, cînd a fost înăbuşit în sînge de către armata şi Legiunea străină, revolta triburilor rifano-berbere din munţii Rif, condusa de Abd el Krim. În 1958 unităţile Legiunii au părăsit Marocul trecînd definitiv graniţa în Alger, iar după înfrîngerea suferită în războiul de peste 7 ani cu luptătorii algerieni, legionarii şi-au luat rămas bun de la cazărmile din Sidi bel Abbes, reîntorcandu-se la 24 octombrie 1962 în Franţa. De atunci, Legiunea a mai intervenit în Djibouti (1970), de 4 ori în Ciad (1969-1970, 1978-1979, 1983-1984, 1988), în Congo - fost Zair (1978, 1997), în Republica Centrafricană (1979), Guyana Franceză (1988), Războiul din Golf (1991), Bosnia (1993-1996), Kosovo (1999), Afganistan (2007).
Din 1980, Legiunea a fost complet reorganizată devenind o forţă de reacţie rapidă, avînd în componenţă trupe specializate, fiind capabilă să participe şi la acţiuni de menţinere a păcii, ca şi în cazul misiunii din Kosovo ce se desfăşoară şi în prezent şi unde Legiunea are un sector deosebit de dificil.
În ziua de azi, sediul Legiunii şi centrul de primire al noilor recruţi se află la Aubagne, dar mai există baze situate în sudul Franţei şi Insula Corsica, Guyana Franceză, Djibouti, Polinezia Franceză şi Insulele Comore.