joi, 23 aprilie 2009

JURNAL DE CHIŞINĂU. Ziua a-2-a. 23 aprilie 2009 6, 60, 600

Dimensiunile personalului diplomatic al unei ambasade dă semn de interesul ţării ambasadoare faţă de statul pe teritoriul căruia diplomaţii îşi desfăşoară activitatea. Faptul că Ambasada României la Chişinău este încadrată cu 6 oameni, vorbeşte de la sine despre interesul nostru faţă de Republica Moldova! Dar, mai scoate în evidenţă un fapt: din punct de vedere fizic, românii nu au fost capabili să pună la cale manifestaţiile din capitala moldavă! Cum nu au fost capabili nici să asigure o informare corectă şi complexă despre statul vecin. Cu atît mai puţin, informaţiile şi dialogul între cele două state nu îi pot asigura României rolul de purtător de cuvînt al Republicii Moldova la Uniunea Europeană! Doar în sens unilateral, declarativ şi... electoral!

O ambasadă încadrată cu 60 de diplomaţi, într-o ţară mică de dimensiunea Republicii Moldova poate gestiona altfel resursele politice regionale şi internaţionale în avantajul ambelor părţi. Ungaria, căci despre ea este vorba, şi-a obţinut demult rolul de deschizător de drum al Moldovei spre structurile europene. Nu este nici o mirare, în aceste condiţii, că astăzi, la Hotel Codru a avut loc conferinţa „ Dezvoltarea transportului, legătură între Baltica şi Regiunea Mării Negre”, conferinţă organizată de Fundaţia Visegrad! Proiectul prevede crearea unui coridor de transport între Tallin şi Odessa, coridor ce ar străbate Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România (în zona de nord – Satu Mare, Baia Mare, Suceava şi Botoşani), Moldova şi Ukraina. Inutil să spun că în faţa hotelului existau maşini cu numere de Polonia, Ungaria, Transnistria, Letonia etc, numai cu numere de România nu!

Cînd ai în ambasadă 600 de oameni, cum are Federaţia Rusă, lucrurile se schimbă radical! Înseamnă că ţara în care aceşti angajaţi lucrează este chiar importantă şi eşti capabil să creezi tu punţi de colaborare şi nu numai, nu doar să profiţi de oportunităţi şi evenimente! Revenind la Chişinău, fotografia de astăzi, din Parcul Central, înfăţişează un loc de tihnă. Un loc în care, tinerii se întîlnesc, se iubesc şi vorbesc ruseşte despre ei şi viitorul lor!

Am monitorizat presa, de stînga şi de dreapta, am revăzut imagini din timpul revoltelor. Impresia mea de acum este că în Republica Moldova nu există o opoziţie anti-comunistă, ci, mai degrabă, una anti-statală! Povestea „băietului în galben”, cel care, păzit de forţele de ordine, a urcat steagurile României Mari pe Preşedinţie şi pe Parlament este ciudată! Cum a ajuns el pe acoperiş şi, mai ales, cum i-a speriat un puşti de 19 ani pe instruiţii militari din „Scut”? În ziarul TIMPUL de vineri, 17 aprilie a.c., într-un interviu, generalul-maior de poliţie, Anton Gamurari, cel care a înfiinţat toate trupele speciale ale Ministerului de Interne, de la Batalionul de Patrulă şi Santinelă, Scut, OMON şi Brigada de Poliţie cu destinaţie specială, Fulger, acuză guvernarea comunistă că a înscenat acete revolte. Nu ar fi nici prima dată şi nici ultima. Nu ar fi Republica Moldova un caz separat! Practica e general valabilă, iar „democraţiile consolidate” ştiu asta. Dar dacă unele dintre aceste trupe au fost infiltrate? Teoria tentativei de „revoluţie portocalie” nu o exclud de tot, mai ales că opoziţia din această ţară stă de cam multă vreme pe tuşă, aşteptare care te cam face să te lase nervii! Nu cred, însă, că România este răspunzătoare de aceste fapte! Ce este surprinzător, pentru mine, sînt declaraţiile politologului Vladimir Socor, care, în 2004 cînd eu eram la Chişinău, era un anti-comunist convins şi dur pe postul de radio BBC! Citesc în ediţia de astăzi a ziarului „Moldova Suverană” o declaraţie a lui Socor, corectă, de altfel: „Relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană nu pot fi influenţate de declaraţiile preşedintelui român Traian Băsescu, pe motiv că în UE se cunoaşte faptul că România nu este obiectivă faţă de Moldova. Dacă aţi observat, România nu are o voce importantă. Deloc, chiar. Anume din cauza că multe ţări europene, practic toate, îşi dau seama că Bucureştiul are anumite scopuri nemărturisite, sau mărturisite pe un sfert, că Bucureştiul are propria sa agendă, diferită de agenda UE”! Această declaraţie vine în urma declaraţiilor făcute de Solana care susţin corectitudinea alegerilor în Republica Moldova şi spun că ţara este pe drumul cel bun şi dă dovadă de o democraţie consolidată. E clar că Solana este în campanie electorală. Cum e şi Băsescu! Însă, dacă preşedintele român speră să înfrîngă şmechereşte plutoanele de declaraţii ale oficialului european, într-o bătălie electorală fără miză pentru intereul naţional al României, se înşeală amarnic! Ba mai mult, dacă cineva ar dori să facă răul total României, sacrificînd Republica Moldova, ar forţa apariţia pe harta Europei a României Mari! În acel moment, vom putea vorbi de un spaţiu eşuat din punct de vedere economic, social şi politic, pentru că România nu va avea niciodată forţa financiară să susţină economic o Românie dodoloaţă!

De bine, de rău, la Chişinău, lucrurile par să meargă în direcţia cea bună. S-a construit modern, există o oarecare prosperitate, sute de firme, reclame de-ţi iau ochii. Vorba lui Deng Xiaoping: „Nu contează ce culoare are pisica, important e să prindă şoareci!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu