vineri, 3 decembrie 2010
OZN-uri uriaşe ar putea ateriza pe Pămînt în 2012
Tot mai multe ştiri şi informaţii referitoare la extratereştrii răzbat în presă în ultimul timp. Ne pregăteşte, oare, cineva, pentru Marea Întîlnire? Ieri, l-am întrebat pe Darius, care are 4 ani jumate, ce ar face dacă s-ar întîlni cu un extraterestru? "I-aş sparge botul!", îmi spune el, firesc, deloc speriat, într-o perfectă logică terestră şi masculină, cea a confruntării. Repet o ştire care a apărut în preajma Paştelui, anul acesta, dar a trecut neobservată: China a inaugurat primul BVatalion de Infanterie Stelară!!! Astăzi, AGERPRES-ul, o agenţie considerată serioasă, difuzează pe flux ştirea de mai jos:
Washington, 3 dec/Agerpres/ - Trei gigantice Obiecte Zburătoare Neidentificate (OZN), cu o lungime de zeci de kilometri, se îndreaptă în prezent spre Pământ. Potrivit calculelor făcute de oameni de ştiinţă, aterizarea OZN-urilor pe Terra ar putea interveni la mijlocul lunii decembrie 2012. Aceasta dată coincide cu sfârşitul calendarului Maya, potrivit portalului thedailybizarre.
Anunţul privind apropierea OZN-urilor de Terra a fost făcut de câţiva oameni de ştiinţă din cadrul organizaţiei SETI - un proiect destinat căutării inteligenţei extraterestre. Aceştia susţin că invazia extratereştrilor este absolut reală, iar agenţia spaţială americană NASA ar încerca să ascundă de populaţie această informaţie importantă.
Potrivit astrofizicianului Craig Kasnov, o serie de obiecte foarte mari se apropie de Pământ, dintre care unul are forma cilindrică, iar un altul, sferică. Pentru o confirmare a spuselor sale, savantul le recomandă scepticilor să caute pe Internet hărţile online spaţiale interactive şi să introducă coordonatele OZN-urilor gigantice. Primul mare obiect poate fi descoperit la coordonatele 19 25 12 - 89 46 03, al doilea /cilindric/- la 16 19 35 - 88 43 10, al treilea /sferic/ - la 02 26 39 - 89 43 13.
Anunţul a suscitat reacţii diferite: unii consideră că extratereştrii vin să salveze pământenii de vreo nenorocire teribilă care ar putea apărea în cazul în care predicţia Maya despre sfârşitul lumii în 2012 se va adeveri; alţii îi suspectează pe călătorii din spaţiu de intenţii agresive. 'Vom trăi şi vom vedea', rezumă Craig Kasnov, adăugând că toate cele trei OZN-uri vor putea fi văzute în curând cu telescopul.AGERPRES/
Poate comentăm împreună...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu