SEPARATISMUL ARMAT - DEMOCRATIC

Alegerile parlamentare de ieri, din Transnistria, au fost validate, rata de participare fiind de 42,6%, a anunţat Comisia Electorală Centrală de la Tiraspol, relatează RIA Novosti. Însă, atît kosovarii, cît şi separatiştii transnistreni, dar şi găgăuzi au votat pentru alegeri legislative, deşi cele trei entităţi statale sînt considerate separatiste, după logica statelor naţionale şi a jurisdicţiei internaţionale a secolului trecut. La alegeri au fost acreditaţi observatori externi din alte state-separatiste cum ar fi Abhazia şi Osetia de Sud. Astfel, cei aproximativ 400.000 de alegători din Transnistria, de exemplu, au fost chemaţi să aleagă deputaţii Sovietului Suprem al autoproclamatei republici. În cursa electorală au fost înscrişi 123 de candidaţi, care au luptat pentru 43 de mandate. Miza acestui scrutin este mare în contextul viitoarelor alegeri prezidenţiale, care se vor desfăşura în 2011, la care unii analisti prognozează ca actualul lider, Igor Smirnov, să fie înlocuit cu Evgheni Sevciuk, fost preşedinte al Sovietului Suprem şi influent om de afaceri, care a demisionat în 2009 în urma unor neînţelegeri cu Smirnov.

Un total de 42,6 % dintre cei 400.000 de alegători au votat la cele 259 de birouri de vot, în timp ce 120 de candidaţi, majoritatea fiind oameni de afaceri, apropiaţi regimului separatist condus deja de 20 de ani de Igor Smirnov, au concurat pentru cele 43 de locuri cu un mandat de cinci ani din Parlamentul unicameral de la Tiraspol. Pentru ca scrutinul să fie declarat valid, cel puţin 25% dintre cetăţenii cu drept de vot trebuiau să se prezinte. Aproximativ 100 de observatori internaţionali din Rusia, Ucraina, Abhazia, Osetia de Sud, Republica Moldova, Belarus, Franţa, Cehia, Lituania şi Nagorno-Karabah au urmărit scrutinul. Presa moldoveană a anunţat că partidul premierului rus Vladimir Putin, Rusia Unită, a trimis observatori la alegerile legislative ce au loc duminică în Transnistria, deşi autorităţile de la Chişinău au făcut apel către organizaţiile internaţionale şi către alte state să ignore scrutinul, deoarece este neconstituţional. Totuşi, prezenţa observatorilor de la Kremlin, validează "existenţa" alegerilor şi trimit un semnal că Moscova nu cedează această fîşie de pămînt, strategică pentru spaţiul vital al Rusiei, în contextul apropierii de NATO. Chişinăul nu recunoaşte scrutinul din Transnistria.

Şi gagauzii au avut alegeri ieri, pentru funcţia de başcan al Regiunii Autonome Gagauz Yeri din sudul Republicii Moldova. Circa 110.000 alegători din Găgăuzia au fost aşteptaţi la urne. Această funcţie este cea mai importantă în autonomia găgăuză, în plus, başcanul este şi membru din oficiu al guvernului de la Chişinău. Candidatul cu cele mai multe şanse este Mihail Formuzal (51 ani). Acesta a fost primar de Ciadar Lunga, al doilea oraş ca importanţă din regiune şi a fost ales başcan cu prilejul alegerilor din 2006, în urma unei campanii electorale dificile şi în pofida piedicilor puse de către fosta guvernare comunistă. Formuzal este susţinut de organizaţia Găgăuzia Unită, care are o influenţă mare în regiune. Este considerat cel mai moderat candidat dintre cei trei. Nicolai Dudoglo (44 ani) este primar de Comrat, capitala autonomiei, din 2004. A candidat pentru funcţia de başcan şi în 2006, dar a fost învins în turul doi de scrutin de actualul başcan, Formuzal. Dudoglo este cunoscut ca liderul grupului de iniţiativă care intenţionează organizarea unui referendum pentru a introduce limba rusă ca limbă de stat în Republica Moldova, iniţiativă care este susţinută de marea majoritate a populaţiei din regiune. Dudoglo este susţinut şi susţine indirect Partidul Social Democrat din Moldova. Irina Vlah (36 ani) este deputat în parlamentul Republicii Moldova din 2005. Ea este susţinută în campanie de către Partidul Comuniştilor, formaţiune care a obţinut 60% din voturile populaţiei din regiune la ultimele alegeri parlamentare din 28 noiembrie. Unitatea Teritorial Administrativă Gagauz Yeri (Găgăuzia) are statut de autonomie în cadrul Republicii Moldova. Este situată în sudul Republicii Moldova, cu o populaţie de circa 155.000 persoane (4-5% din totalul populaţiei Moldovei), dintre care peste 80% găgăuzi (populaţie ortodoxă, de origine turcă). Găgăuzia are propriul guvern (Comitetul Executiv) şi parlament (Adunarea Populară). În regiune se vorbesc trei limbi oficiale – în primul rînd rusa, găgăuza şi mai puţin româna. Mai multe cercuri influente din regiune, mai ales cele din jurul lui Mihail Formuzal, încearcă permanent să obţină o autonomie mai largă faţă de guvernul de la Chişinău deşi politica acestora pare mai apropiată de cea a comuniştilor "statalişti" conduşi de Vladimir Voronin. Surse "bine informate" de peste Prut spun că la constituirea UTA Găgăuzia o contribuţie importantă şi-au adus-o "specialiştii" maghiari care au eşuat după acţiunea Tîrgu Mureş, din 1990. UTA este principalul atuu al Rusiei în proiectul de federalizare al Moldovei.

Dacă am fi discutat de alegeri libere în "provincii istorice" înainte de 1999, ar fi fost o blasfemie. Astăzi, bombardamentul NATO asupra Yugoslaviei stataliste pentru ruperea Kosovo au consfinţit "dreptul la autonomie şi autodeterminare al popoarelor", o chestie despre care s-a vorbit mai puţin la 1 Decembrie 1918, de exemplu! Aşa cum amintea Ionel Nicu Sava, globalizarea generează fragmentarea, care este sursă de instabilitate şi insecuritate. Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi. Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate. Ceea ce au în comun aceste state slabe, este nivelul ridicat de riscuri interne, care, oricînd se pot transforma în riscuri la adresa guvernării. În epoca globalizării, valorile fundamentale ale statului-naţiune, aşa cum îl cunoaştem azi, sînt din ce în ce mai vulnerabile. Xavier Raufer (op.cit. pag. 9) este de părere că globalizarea porneşte de la ideea diminuării importanţei statului-naţiune şi afirmă că « ordinea internaţională nu mai este una exclusiv inter-statală ». Statul-naţiune, în accepţia sa occidentală, clasică, a apărut după Revoluţia franceză. În sec. al 19-lea, naţiunea, bazată în principal pe limbă, cultură şi tradiţie comune a oferit un cadru adecvat pentru creşterea economică, securitate, stabilitate, îmbunătăţirea nivelului de trai şi afirmare în arena internaţională. După prima conflagraţie mondială a crescut numărul de state-naţiuni, fenomen amplificat prin de-colonizarea de la sfîrşitul celui de Al Doilea Război Mondial. După sfîrşitul Războiului Rece, procesul de remodelare politico-teritorială a continuat. Nu în puţine cazuri, statele-naţiuni s-au născut ca urmare a unor convulsii puternice, fapt ce a sporit insecuritatea în sistemul internaţional şi a creat impresia de anarhie. Dar, sfîrşitul Războiului Rece a făcut vizibilă şi o nouă realitate: existenţa statelor slabe sau falite care au devenit, în mod indiscutabil, cea mai importantă problemă a ordinii internaţionale. Un principiu – suveranitatea – e pe cale de a fi amendat, azi vorbindu-se tot mai pregnant despre „suveranitate limitată” sau „asistată” . Acesta este un discurs 100% globalist, într-o lume în care, mare parte din suveranitatea statelor-naţiune a fost transferată spre organisme pan-statale, de tipul UE , ONU, NATO.