E clasic, deja, şi predictibil, dar pe principiul repetiţia e mama "studiorum": "ce mic, negru, urît şi bate la uşă? Viitorul"! Evident, ghicitoarea asta o spun de cîţiva ani, în debutul cursurilor HEST, dar şi în articole, la TV, sau, ori de cîte ori vreau să par mai inteligent decît sînt! Din păcate, statisticile îmi confirmă ideile puţine şi fixe. Dacă în materie de revolte sociale, zilele prime din ianuarie sînt "o bucurie pentru profesionişti" (sic!), în materie de dezastre naturale şi acoperirea acestora, fiecare bilanţ este unul venit să sprijine efortul meu de 5 ani. În ultimii ani, aproape 2000 de jurnalişti şi lucrători media au fost ucişi în timp ce-şi făceau datoria. Ei au murit pentru că ceea ce au spus sau au scris a deranjat pe cineva, pentru că investigau ceea ce nu se dorea a fi investigat, pentru că anumite persoane nu agreează jurnaliştii sau pur şi simplu pentru că se aflau la locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Cînd subiectul reportajelor îl constituie războaiele, conflictele civile, revoltele sociale sau situaţiile de urgenţă riscurile cresc şi unii jurnalişti îşi pierd viaţa. Fiecare deces reprezintă o tragedie pentru prieteni şi familie, dar şi o risipă de talent. De asemenea, se vorbeşte mai puţin despre cei care sunt afectaţi fizic şi psihic, fără posibilitatea de a mai profesa jurnalismul.
Inundaţiile, alunecările de teren, accidentele chimice, pot schimba viaţa a mii de oameni în cîteva clipe. În aceste situaţii, comportamentul uman suferă modificări radicale şi bruşte, iar jurnalistul este pus în faţa unor situaţii extreme. În cazul situaţiilor de urgenţă: Colaboraţi direct şi nemijlocit cu biroul de ralaţii publice şi presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din raza de acţiune. Respectaţi semnalistica afişată de ofiţerii de specialitate. Există posibilitatea să pătrundeţi, fără protecţie, în raioane contaminate chimic. Organizaţi-vă în „media-pool”-uri pentru a facilita transportul pe uscat sau pe apă spre zonele sinistrate. Nu blocaţi căile de acces spre taberele de refugiaţi. Organizaţi-vă munca în aşa fel încît să nu blocaţi acţiunile de salvare. Puteţi deveni victime! Este important să amintesc că din cei aproape 2000 de jurnalişti ucişi începînd cu 1990, mai mult de 90% s-au născut şi au crescut în locurile în care au fost ucişi. Majoritatea celor care cad victime sunt corespondenţi locali şi nu străini. Cînd victima este un jurnalist care lucrează în propria comunitate ştirea are un impact minim în afara acestui loc. Jurnaliştii locali sunt expuşi unor riscuri mai mari deoarece ei continuă să trăiască în locurile de unde au transmis, neputînd să părăsească zona după ce şi-au încheiat documentarea. 70 % dintre victime sunt freelancer. Aceştia nu beneficiază de asigurare, echipamentul sau sprijinul pe care le au corespondenţii internaţionali, angajaţi ai unor reţele de media consacrate şi este puţin probabil ca ei să fi participat la un curs de pregătire. Unele echipe internaţionale obioşnuiesc chiar să angajeze jurnalişti locali care să-şi asume riscurile în locul lor, fără a le asigura aceeaşi protecţie ca în cazul propriului personal. Siguranţa este o calitate, un bun de preţ, nu o obligaţie. Menirea jurnalistului este aceea de a relata un eveniment, nu de a deveni el însuşi evenimentul. Un jurnalist care se expune inutil unui risc se comportă într-un mod neprofesional, împiedicînd relatarea evenimentelor sau vizionarea imaginilor.
Despre Grupul pentru Securitate şi Democraţie şi HEST
GSD este o organizaţie non-guvernamentală ce-şi propune să asigure sprijin şi să dezvolte programe pentru jurnalişti şi lucrători media, inclusiv corespondenţii independenţi, în special în regiunile de conflict, să organizeze cursuri de iniţiere în meseria de jurnalist şi de pregătire pentru jurnaliştii profesionişti care doresc să lucreze în medii ostile, dar şi să înfiinţeze şi să coordoneze un centru de presă şi o forţă de reacţie rapidă pentru jurnaliştii aflaţi în situaţii de urgenţă.
Scopul atelierului HEST este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Se urmăreşte sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia. Este esenţial ca intervenţiile umanitare în cazul unor calamităţi naturale să fie realizate în mod profesional, parcurgînd anumite etape pentru a creşte eficienţa (a acorda ajutor celor mai afectaţi, în bunuri, de care au nevoie reală) şi a minimaliza pierderile de resurse.
etapa 0. Evaluarea nevoilor imediate şi resurselor disponibile de urgenţă. În cazul tuturor programelor sociale în general, dar în mod special în cazul intervenţiilor de urgenţă, o evaluare corectă a situaţiei înseamnă eficientizarea sprijinului. Din păcate mulţi uită acest lucru, şi văzînd catastrofa care afectează zeci, sute, poate chiar mii de familii, încep să le trimită ajutoare, uitînd că pentru aceste intervenţii există organizaţii specializate, profesioniste şi cu multă experienţă. Această etapă include şi inventarierea şi sincronizarea intervenţiilor cu cele întreprinse de instituţiile de stat locale, respectiv centrale cît şi ale altor organizaţii.
etapa 1. Intervenţie de urgenţă. Intervenţiile de urgenţă au ca scop asigurarea bunurilor de imediată necesitate celor sinistraţi, dar şi ajutorul acordat prin muncă voluntară, respectiv intervenţie de specialitate a echipelor pregătite pentru acesta (prim ajutor, debarasare în caz de cutremur, curăţenie în caz de inundaţii etc.). Bunurile de primă necesitate, sînt în cele mai multe cazuri alimente neperisabile şi obiecte de igienă corporală. Concomitent cu prima intervenţie se realizează evaluarea nevoilor de sprijin pe termen mediu şi lung (de reconstrucţie). Pe termen mediu, avem în vedere cazarea temporară a celor care şi-au pierdut locuinţa, reparaţii de urgenţă medie la gospodăriile afectate. Ajutorul pe termen lung are întotdeauna şi o latură de prevenţie, scopul fiind ca în cazul reperării catastrofei, efectele acesteia să fie diminuate. În această etapă este esenţială colaborarea cu autorităţile de stat.
Etapa 2. Sprijin pe termen lung. După primul şoc şi impulsul de moment concretizat în ajutoare de urgenţă, mulţi uită după o vreme de cei sinistraţi.
Dezastrul natural nu te anunţă. Te ia pe nepregătite! Totuşi, un om prevenit este pe jumătate salvat. De aceea, responsabilitatea presei faţă de o comunitate, în cazul unui dezastru natural, începe cu mult înainte de producerea acestuia. În faza pre-dezastru, atunci cînd se derulează acţiunile de prevenire, realizate de reporterul specializat în colaborare cu ofiţerul de relaţii publice şi compartimentul de prevenire din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.
ALTE DETALII, SFATURI, DISCUŢII, LA CURSURILE HEST DIN 4 MAI 2012, DE LA REŞIŢA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu