Australia îşi va retrage cea mai mare parte din trupe din Afganistan în 2013, cu un an înaintea calendarului stabilit de NATO pentru retragerea forţelor coaliţiei internaţionale, a anunţat marţi premierul australian Julia Gillard, relatează AFP. Retragerea trupelor australiene va începe imediat ce preşedintele afgan Hamid Karzai va da undă verde transferului securităţii către forţele naţionale în provincia Uruzgan (sud), unde sunt staţionaţi majoritatea soldaţilor australieni, a precizat premierul. Decizia preşedintelui Karzai este aşteptată 'în lunile viitoare'. Retragerea va dura ulterior între 12 şi 18 luni, potrivit dnei Gillard. Forţa NATO în Afganistan (ISAF), prezentă în ţară de la sfârşitul anului 2001, urmează să transfere responsabilitatea securităţii către autorităţile naţionale înaintea retragerii trupelor străine, la sfârşitul lui 2014. Această retragere este considerată prematură de către numeroşi observatori din cauza nivelului redus de pregătire al forţelor de securitate afgane.
Din păcate, deşi pînă vineri nu mai sînt decît cîteva ore, nu am auzit o dezbatere (nici măcar neseriosă!!!) despre strategia României în Afganistan. Evident, se va spune că ţara noastră va adopta aceeaşi strategie cu NATO, însă strategia Alianţei este modelată în funcţie de interesele naţionale ale ţărilor ce fac parte din structură şi se negociază la summit. CU CE MANDAT merg reprezentanţii României la Chicago? Care este strategia ţării noastre? Interesele?
Însă, Statele Unite ale Americii şi Afganistanul sînt pe punctul de a semna un pact strategic care să permită militarilor americani să rămână în această ţară pînă, cel puţin, în 2024, potrivit Agerpres. Acordul ar permite nu doar instructorilor militari să rămînă să continue reconstrucţia armatei şi poliţiei afgane, ci şi rămînerea militarilor americani din forţele speciale şi din aviaţie. Specialişti în contrainsurgenţă şi analişti în probleme de securitate afirmă, însă, că războiul din Afganistan nu poate fi „cîştigat“ militar şi că retragerea trupelor este inevitabilă. Indiferent de succesele tactice din teren, Coaliţia a pierdut bătălia pentru cîştigarea "sufletelor şi minţilor" afganilor. Democraţia occidentală, vînturată ca un nou tip de jihad, nu se potriveşte acelui spaţiu geografic, iar populaţia civilă şi negustorii sînt tot mai oprimaţi de noii conducători "democratici" ai ţării, lucru care nu se întîmpla în perioada Emiratului islamic! Pe de altă parte, talibanii nu au iniţiat acţiuni de terorism împotriva puţinilor occidentali aflaţi pe teritoriul afgan, nu au avut ambiţii în afara Afganistanului şi nu au fost deosebit de ataşaţi de Al Qaeda. Propulsat din industria americană a petrolului direct în fotoliul de preşedinte, Hamid Karzai, imprevizibil, a devenit cu timpul antioccidental. El este convins că singura cale de a rezolva conflagraţia din Afganistan este o înţelegere cu insurgenţii talibani. Încă din 2007, el a avut contacte cu liderii "moderaţi" ai acestora. Karzai crede că negocieri cu participarea ţărilor vecine, în special Pakistanul şi Iranul, ar crea condiţii favorabile pentru un acord politic, ar facilita participarea talibanilor la procesul de guvernare şi ar duce la pacificarea Afganistanului. El a declarat categoric şi repetat că „trupele internaţionale trebuie să-şi sisteze operaţiunile din Afganistan“. Un astfel de comportament, perpetuu în ultimii ani, exhibat repetat chiar la conferinţele donatorilor din Germania, mă face să mă îndoiesc de "buna credinţă" a negocierilor cu SUA. Poate, doar, dorinţa de "căpătuire" excesivă şi personală să-i mai "spele" din discursul său aniti-occidental!
Perspectiva unui astfel de acord nu este văzută cu ochi buni nici de vecinii Afganistanului. Iranul s-a exprimat deja public împotriva unui astfel de pact strategic, în timp ce Pakistanul a exprimat acelaşi punct de vedere, dar într-un cadru mai privat. Există şansa ca acordul să fie respins şi de talibani. Potrivit unor informaţii din teren, talibanii sînt la cel mai înalt nivel operativ de cînd au fost înlăturaţi de la putere, deşi acţiunile împotriva insurgenţilor s-au intensificat, din 2008, inclusiv în teritoriul pashtun al Pakistanului. Deşi comunicatele oficiale ale Alianţei Nord-Atlantice abundă de operaţiuni în care sînt ucişi mereu SUTE de talibani, Intelligence-ul NATO a făcut public numărul estimat al luptătorilor talibani: 25.000! O cifră enormă, de la 500 de luptători în 1993! Lor li se adaugă insurgenţii locali, civili înarmaţi, diferite clanuri care luptă pentru supravieţuire. Sigur, ei nu se află exclusiv în Afganistan, de aceea, dacă vrem să fim serioşi, trebuie să discutăm de Af-Pak, adică problema de securitate care include şi provinciile tribale paştune de la frontiera pakistaneză. Teoretic, raportul de forţe este de 12 la 1 în favoarea Aliaţilor, unul dintre cele mai mari în istoria războaielor de guerilla recente! La sfîrşitul Războiului din Vietnam, de exemplu, americanii aveau un avantaj de 5 la 1 faţă de Vietcong. Şi totuşi, peste 700 de militari NATO au fost ucişi în Afganistan anul trecut. De la alungarea de la putere a talibanilor şi instalarea în fruntea ţării a lui Hamid Karzai, problemele Afganistanului au persistat, deşi există o urmă de speranţă într-o viaţă mai bună. După 30 de ani de război continuu, observatorii Occidentali sînt tot mai sceptici în capacitatea Coaliţiei Multinaţionale şi a Guvernului Afgan în reuşită. Unii observatori spun că nu s-a schimbat nimic, nici măcar modul de producere al ambuscadelor sau structurile de luptă ale mujahedinilor, care, într-adevăr au fost scoşi din capitala Kabul, singurul oraş pe care Karzai îl controlează, APROAPE în totalitate.
În raportul “Asistenţă şi conflict în Afganistan” al International Crisis Group publicat recent şi de blogul "http://blackopssecurity.blogspot.com/" se arată ca la un deceniu de la intrarea trupelor SUA, eforturile din Afganistan nu au reuşit să stabilizeze această ţară, ce va ceda dacă asistenţa internaţională nu va fi reevaluată. În decursul războiului, liderii afgani s-au îmbogăţit personal prin acţiuni flagrante de corupţie, prin delapidarea fondurilor alocate de coaliţia NATO pentru reconstrucţie şi prin nepotism. Hamid Karzai a fost reales în 2009 ca preşedinte al Afganistanului prin alegeri fraudate. Guvernul actual de la Kabul, dezbinat, corupt şi incompetent, nu beneficiază de legitimitate, respect şi loialitate din partea populaţiei afgane, terorizate tocmai de actualele trupe de securitate afgane, antrenate, echipate şi...plătite de Occident, dar şi de temutul serviciu de spionaj afgan. Menţinerea trupelor străine în Afganistan necesită fonduri imense. Pentru cei 100.000 de militari americani, de exemplu, Statele Unite cheltuiesc în jur de 120 de miliarde de dolari anual. Alte miliarde sînt necesare pentru trupele din ţările NATO aliate cu SUA, inclusiv România. Cu toate acestea, conform principiilor războaielor de contrainsurgenţă, numărul actual al militarilor coaliţiei din Afganistan este departe de a fi suficient pentru „pacificarea“ ţării. Raportul de forţe l-am prezentat în articolul precedent!
Potrivit raportului ICG referitoar la Afganistan: - strategiile derulate pînă în prezent s-au concentrat prea mult pe obiective militare şi nu au acordat suficientă atenţie dezvoltării – de exemplu strategia militară contrainsurgenţă adoptată în 2009, ce prevedea o suplimentare a trupelor pentru a contracara extinderea influenţei talibanilor, nu a dus la un Afganistan stabil din punct de vedere politic sau viabil din punct de vedere economic. Dovadă că trupele afgane de securitate au devenit "noile miliţii" şi că structurile democratice (Preşedinţie, Guvern, parlament etc) nu îşi exercită autoritatea decît în 70% din capitala Kabul; - nu există posibilitatea ca asistenţa internaţională pentru forţele de securitate afgane să stabilizeze ţara în următorii trei ani în cazul în care nu vor exista schimbări semnificative în strategiile, priorităţile şi programele internaţionale – în condiţiile în care comunitatea internaţională intenţionează să predea sarcina asigurării securităţii afganilor şi să retragă toate forţele străine pînă la sfîrşitul lui 2014; - În condiţiile în care preşedintele Karzai a cerut retragerea tuturor PRT-urilor din ţară, statul afgan nu va fi, în 2015, în poziţia de a oferi servicii de bază cetăţenilor săi, ceea ce va submina şi mai mult stabilitatea internă; - în pofida asistenţei umanitare şi pentru dezvoltare în valoare de miliarde de dolari şi a suplimentării personalului civil, pe lîngă cea a trupelor, eforturile s-au concentrat prea mult pe obţinerea de rezultate rapide; - o mare parte din ajutor nu ajunge de la guvernul central la nivelul provinciilor sau districtelor. Programele nu includ nici asistenţa, nici monitorizarea oficialilor locali afgani, pentru a asigura că acoperă nevoile populaţiei şi sînt subminate de corupţia de la Kabul. Ceea ce înseamnă că autorităţile locale nu obţin capacitatea sau mijloacele de a menţine proiectele în derulare pe termen lung; - insurgenţa se extinde în zone care erau considerate sigure, ceea ce poate afecta livrarea de ajutor umanitar şi submina reconstrucţia şi dezvoltarea.
