
Dilentantismul şi impostura au invadat întreaga viaţă publică, de la Deconcentrate, la Parlament, Preşedinţie, instituţii de forţă. Din fericire, cunoscînd destul de mulţi români patrioţi, ştiu că marile acte de subminare economică a resurselor de subzistenţă a naţiunii sînt cuantificate şi documentate. Din nefericire, DECIDENTUL POLITIC este DUŞMANUL NAŢIUNII! Numai caracteristicile transpartinice şi transnaţionale ale vinovaţiilor fac ca dosarele să fie blocate. "O mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul", mi-a spus cîndva, dezamăgitor de sincer, un lider marcant al PNŢCD! Această situaţie absolut incredibilă, îmi aminteşte de umorul afgan, ceva asemănător povestirilor cu Nastratin Hogea, mai cunoscute pe la noi, şi de plimbarea lui Nassredin (!) cu calul mort! Dacă România este CALUL MORT, avem cîteva sfaturi utile de a ieşi cu el la plimbare: - CUMPĂRĂ UN BICI MAI PUTERNIC - dacă nici criza, nici imbecilitatea, nici corupţia, nici FMI, nici Băsescu nu seamănă cu "biciul lui Dumnezeu", e clar că românii au nevoie de un par pe spinare; - SCHIMBAREA JOKEULUI - asta e mai greu, că nu se lasă nici împuşcat, iar explicaţia sondajelor favorabile sună cam aşa: "nu a făcut el nimic bine, dar măcar a întors totul cu curul în sus, de nu le mai pune nici dracu la loc!"; - SCĂDEREA STANDARDULUI - şi aşteptărilor, astfel încît să poată include şi caii morţi; - RECLASIFICAREA CALULUI - de la mort la "viu-depreciat", care sună mai bine electoral (ascultaţi-l pe Boc şi veţi înţelege esenţa!); - ANGAJAREA UNUI CONSULTATNT EXTERN - care să ne spună cum se plimbă mai bine un cal mort, ceea ce şi face FMI-stul cu pantofii găuriţi; - POMPAREA DE FONDURI PENTRU FORMARE PROFESIONALĂ - cu scopul de a creşte performanţele profesionale ale calului mort, ceva de genul "reformei" educaţiei, sau a programelor de reconversie profesională care au crescut şomajul; - sau, în ultimul rînd - SCHIMBAŢI NUMELE CALULUI MORT şi păstraţi-l de echitaţie - adică un fel de regionalizare care schimbă doar denumiri şi interese, dar nu şi oameni sau concepte!
Amuzante aceste sfaturi afgane pentru România, dar războiul împotriva ţării, purtat de 20 de ani, este o ameninţare perpetuă ce nu poate fi contracarat din cauza unor mari vulnerabilităţi induse sistemului politic, economic şi social de: - guvernarea bazată pe minciună, corupţie şi trădare; - promovarea sistematică a incompetenţei la nivel instituţional; - absenţa unei clase politice responsabile şi imună la tentanţiile asociate puterii; - lipsa clasei economice autohtone cu conştiinţă naţională; - lipsa orizonturilor strategice în relaţiile internaţionale şi incompetenţa în gestionarea relaţiilor cu vecinii, fără excepţie, foşti ori actuali revizionişti; - înstrăinarea în condiţii mai mult decît dubioase a resurselor strategice vitale pentru prezervarea existenţei, independenţei şi suveranităţii naţionale; - nevalorificarea extraordinarelor resurse ale solului şi subsolului ţării. Prima urgenţă ar fi ca în România să nu rămînă parcelă de teren agricol care să nu producă!
Din păcate, ca în bancul acela cu calul fără dinţi adus la tîrg pentru a fi făcut de ruşine, România este, astăzi, o mîrţoagă cu un picior în groapă, scoasă la plimbare în Centru, în dangăt de clopote de la nenumăratele biserici îngrămădite în loc de ateliere de potcovit. O mărţoagă proastă şi fudulă, incapabilă să gîndească în viitor. Dacă acum, îmbătată de sondajele roz-bombon se mai simte în putere, peste cîţiva ani, nu va mai fi decît o epavă scofîlcită, arsă şi trecută, incapabilă să mai impresioneze pe cineva. Să bem o bere pentru asta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu