vineri, 20 aprilie 2012

LINIA MAGINOT DE LA CHIŞINĂU

Astăzi, Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, efectuează o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia omologului Vitalie Marinuţa. În cadrul convorbirilor oficiale, cei doi miniştri vor analiza relaţiile militare bilaterale, probleme legate de pregătirea şi instruirea personalului, dar, în special, aspecte privind situaţia regională. Potrivit informării transmise de prietena mea, căpitan Ala Diaconu, excelentul specialist principal în cadrul  Serviciului Relaţii Publice al Ministerul Apărării al Republicii Moldova, cu care am avut o colaborare exemplară în perioada precedentă, programul vizitei ministrului Apărării de la Bucureşti cuprinde primiri la preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi la primul-ministru Vlad Filat. Gabriel Oprea va depune o coroană de flori la Monumentul domnitorului Ştefan cel Mare din Chişinău şi va vizita Cimitirul ostaşilor români din Călăraşi, unde va fi organizată o ceremonie de depunere de flori în memoria eroilor români căzuţi la datorie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În iulie 1941, pe locul unde a fost ridicat Cimitirul Eroilor Români şi-au pierdut viaţa 42 de militari români. La finalul întîlnirii, cei doi miniştrii vor semna, la sediul Ministerului Apărării de la Chişinău, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar.

La precedenta întîlnire, de la Bucureşti, ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea a discutat cu omologul său moldovean despre propunerea Republicii Moldova de creare a unui batalion mixt. Cele două părţi au apreciat că iniţiativa ar putea constitui un sprijin real în îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două state şi au agreat faptul că este necesară o analiză aprofundată a elementelor practice care să permită punerea ei în aplicare. “Salutăm propunerea dumneavoastră de constituire a unui batalion mixt româno-moldovean, mai ales că Armata României a acumulat o experienţă valoroasă în acest domeniu prin activităţile desfăşurate în cadrul batalionului mixt româno-ungar şi al batalionului multinaţional de geniu româno – ungaro – slovaco – ucrainean Tisa”, a declarat ministrul român al apărării, Gabriel Oprea. Ministrul Apărării a mai spus că, în opinia sa, Moldova trebuie să se transforme din consumator în furnizor de securitate în regiune. În acest scop, spunea responsabilul moldovean, constituirea Batalionului mixt de menţinere a păcii româno-moldovenesc şi participarea unui contingent militar moldovenesc în Afganistan, alături de NATO, vor demonstra comunităţii internaţionale că „contribuim la securitatea regională şi problemele de pe agenda comunităţii internaţionale în domeniul securităţii sînt şi pe agenda noastră.” După această declaraţie, fostul general Ţurcanu, parlamentar rusofon i-a cerut demisia ministrului Marinuţă. Sînt extrem de curios ce s-a ales de această iniţiativă extraordinară care poate demonstra că diplomaţia militară poate face mai mult decît diplomaţia clasică, în momente delicate ale istoriei. Experienţa României poate constitui o „lecţie învăţată" şi pentru oficialităţile de la Chişinău, iar diplomaţia militară moldoveană poate deveni vîrful de lance al eforturilor Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, fără a periclita statutul de „stat neutru", prevăzut de Constituţie.

Şi traversăm astfel de momente! Moldova a devenit un fel de Linie Maginot în relaţia NATO cu Rusia şi, implicit, în relaţia ţării noastre cu vecinul-frate de la răsărit. În data 12 aprilie, ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, a efectuat o vizită de lucru în regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova. Anatoli Serdiukov a inspectat unităţile şi obiectivele grupului operativ al forţelor ruseşti, desfăşurate în zona separatistă şi a promis armament nou şi amplasarea unui radar puternic, ca o contrapondere la elementul scutului anti-rachetă amplasat la Deveselu! Astfel, vizita ministrului Gabriel Oprea în Moldova vine ca o contrapondere la mutarea lui Serdiukov! Dincolo de antipatia mea personală faţă de ministrul român, trebuie să spun că astăzi, dacă Gabriel Oprea mută inteligent în favoarea batalionului-mixt poate surclasa multe "mutări" anapoda ale diplomaţiei române din ultimii doi ani, pe tabla de şah a Moldovei. Şi ar trebui să mute bine, mai ales că Danciu şi Narcis reprezintă două piese importante pe tabla de joc!

Experienţa României poate constitui o „lecţie învăţată" şi pentru oficialităţile de la Chişinău, iar diplomaţia militară moldoveană poate deveni vîrful de lance al eforturilor Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, fără a periclita statutul de „stat neutru", prevăzut de Constituţie. Batalionul mixt de menţinere a păcii româno-moldovenesc, propus de România cu mult timp în urmă, poate dovedi, dincolo de aspectul militar, că relaţiile corecte între cele două ţări favorizează destinderea şi cooperarea la frontierele estice ale NATO şi UE. Tratatul din 2000 între România şi Republica Moldova este fundamentul relaţiilor de bună vecinătate şi cooperare între cele două ţări, dar şi de cooperare în Europa de Est şi de Sud-Est. Relaţiile României cu RM se bazează pe comunitatea de limbă, cultură şi tradiţii. În urma schimbării politicii externe a autorităţilor moldovene, autorităţile de la Bucureşti şi-au definit noua orientare diplomatică privind relaţiile româno-moldovene ca fiind bazată pe pragmatism şi pe sprijin total în relaţiile economice, sociale, culturale şi politice, în vederea integrării rapide a RM în marea familie europeană. Din punct de vedere militar, batalionul mixt româno-moldovenesc este o punte de interoperabilitate între armata RM şi NATO, posibilitatea de a obţine experienţă în teatre de operaţii reale, va spori credibilitatea ţării în cadrul Parteneriatului pentru Pace, la care Moldova a aderat în 1994, şi mai multe şanse de alăturare pachetului Balcanii de Vest în procesul de aderare la UE.

Crearea Batalionului Mixt şi trimiterea de trupe în Afganistan ar putea înscrie Republica Moldova în tendinţa de emancipare strategică în spaţiul post-sovietic şi va dovedi voinţa de articulare a interesului naţional pe termen lung. Iar diplomaţia militară îşi va dovedi eficienţa! Iar sprijinul României, prin ministrul Gabriel Oprea, de nepreţuit!