Sînt un profan care încerc să înţeleg multitudinea de texte medievale, cronici şi bule papale. Lupta Bisericii pentru păstrarea puterii totale, controversele interne între diferite ordine şi congregaţii. Nu sînt un tip religios. Cred că religia este afacerea ta personală cu Dumnezeu! Pentru asta nu ai nevoie de intermediari, de "angrosişti" de rugăciuni şi smerenie. La încă începutul sec. XXI, religia ocupă în continuare un spaţiu important în viaţa comunităţilor sociale, în ciuda faptului că secularizarea şi raţionalismul au devenit temelii ale modernităţii, pe fundalul transformării lor radicale provocate de revoluţiile ştiinţifică, informaţională şi biologică pe planeta noastră. Într-o societate anomică şi destructurată, religia (asociată cu instituţiile specifice) este singura care asigură coeziunea socială, oferă o motivaţie (sens) în viaţă comunităţilor umane şi individului. Exercită, în numeroase cazuri, controlul social şi al funcţiei de educaţie socială . În anumite epoci, religia suplinea chiar ideologia politică, în primul rînd acolo unde reprezintă şi un element important al identităţii grupului social, în spaţiul musulman, de exemplu! În fostul spaţiu de dominaţie sovietică, fenomenul religios a înregistrat o recrudescenţă după prăbuşirea comunismului, cu toate că nu se poate vorbi de cristalizarea unui autentic fundamentalism religios în aria de predominare a Ortodoxiei. Cu toate acestea, popii au devenit omniprezenţi în viaţa politică, exprimîndu-şi, de multe ori făţiş, ataşamentul faţă de "putere". "Păcatul originar" al ortodoxiei pare să fie coabitarea cu puterea coruptă, la fel cum păcatul de moarte al catolicismului instituţional îl reprezintă Statul Vatican, ca donaţie a lui Mussolini! Cu toate că majoritatea marilor doctrine spirituale promovează pacea, religia rămîne pe mai departe suport ideologic preferat al unor conflicte sociale şi armate. De aceea analizele de securitate internaţională nu pot face abstracţie de factorul religios în estimările specifice.
Disputa între sărăcie şi opulenţă în sînul "slujitorilor Domnului" este la fel de veche ca Biserica însăşi. Îmi place, însă, un citat din Bernard, abate de Clairvaux, care în jurul anului 1120 spunea: "Vă onoraţi slujba nu prin veşminte alese, nu prin fastul trăsurilor şi nici prin amploarea edificiilor voastre. Asemenea găteli nu au nimic de-a face cu stigmatele lui Hristos. Dar tu, preot al preaînaltului Domn, cui vrei să placi? Lumii sau lui Dumnezeu? Dacă vrei să placi lumii, la ce bun să fii preot? Nu am nimic împotrivă să tac: mizeria săracilor va ţipa. Nouă ne aparţine risipa voastră, de la noi luaţi ceea ce cheltuiţi"... Am mai spus-o de multe ori: la noi, BISERICA S-A ÎNDEPĂRTAT DE DUMNEZEU! Se cheamă fariseism să invoci numele Domnului de jde ori pe zi, dar să nu te apleci într-u faptele fiiului Său, Iisus Hristos! Cîte şcoli aţi văzut păstorite de biserică, acum cînd învăţămîntul românesc e în derivă? Cîte grădiniţe sau centre sociale? Cîte centre pentru bătrîni sînt construite sau păstorite de oamenii în sutană, acum cînd bătrînii mai trăiesc o dată, pe viu, şocul din 33? Cîte centre medical-creştine (cum era la naştere Christiana!) salvează vieţi şi suflete, la propriu, şi reţin în ţară medicii români care vor să plece în occident? Cîte călugăriţe aţi văzut îngrijind în spitale? Dar în centrele sociale? Cîte reţele creştin-ortodoxe de asistenţă umanitară aţi văzut? Supa săracului? Preoţi care cumpără bătrînilor lapte şi pîne şi le duc acasă? Nimic din toate acestea! Doar o înfumurare fără margini! O catedrală uriaşă, risipă de fonduri, televiziune, spectacol. Biserica a ieşit, în primul rînd, din sufeletele păstorilor săi, căci Biserica lui Christos este în inima fiecăruia şi nu în betoanele turnate de Daniel, Boc şi Băsescu, ca un sarcofag uriaş, o piatră de mormînt peste Ţara Românilor! O altă erezie...
