Atacurile sinucigaşe coordonate, lansate duminică de către talibani la Kabul şi în alte trei oraşe din Afganistan, marchează un eşec al serviciilor de informaţii ale forţelor afgane şi NATO, a apreciat luni preşedintele Hamid Karzai, relatează AFP. "Infiltrările de terorişti în Kabul şi în alte provincii reprezintă un eşec al serviciilor de informaţii, atît pentru noi, dar mai ales pentru NATO, şi trebuie să facă obiectul unei anchete serioase", a declarat el, citat într-un comunicat. Talibanii, invocând încă de la primele asalturi "începutul" "ofensivei de primăvară", au trimis zeci de kamikaze, care au vizat Parlamentul, ambasade occidentale, Forţa NATO în Afganistan (ISAF) şi un vicepreşedinte afgan la Kabul, dar şi instalaţii ale Guvernului şi poliţiei din trei provincii. Aceste atacuri s-au soldat, după 17 ore de lupte în capitală, cu un bilanţ total de 36 de insurgenţi ucişi de către forţele afgane sau bombele pe care le-au avut asupra lor, dar şi cu uciderea a opt militari sau poliţişti afgani şi a trei civili. Luptătorii, cel mai probabil aparţinînd HIG, s-au baricadat într-o clădire în construcţie de lîngă Banca Azizi situată pe Zambaq Square. A fost aceeaşi tactică utilizată în atacul din septembrie anul trecut, doar că de data aceasta s-a tras din sens opus! Din punctul ăsta de vedere, da, este un eşec! Poate părea ciudat, dar victoriile tactice sînt acum lipsite de sens pentru toate părţile aflate în conflict. Însăşi faptul că atacul a avut loc constituie o victorie pentru insurgenţi care ştiu că pentru opinia publică termenul se topeşte în AFGANI!
Atacurile sinucigaşe coordonate declanşate la Kabul şi în estul Afganistanului au fost comise de militanţi din cadrul reţelei talibane Haqqani, a declarat luni George Little, purtătorul de cuvînt al Pentagonului, relatează AFP. Statele Unite reproşează influentelor servicii secrete pakistaneze ISI că îi menajează pe membrii reţelei din bazele aflate aflate în spatele zonelor tribale din nord-vest, de unde lansează atacuri asupra forţelor internaţionale din Afganistan. Forţele afgane au depus un "efort foarte eficient" în respingerea atacurilor, a apreciat Little. În opinia sa, atacurile demonstrează "îngrijorarea (membrilor reţelei) Haqqani şi altor insurgenţi faţă de progresele înregistrate în Afganistan", deoarece ei au vizat mai ales instituţii, cum ar fi Parlamentul afgan. Eu aş spune că Little ar trebui să aibă o altă îngrijorare: legată, în primul rînd, de capacitatea - DEMONSTRATĂ! - a insurgenţilor, de a depozita arme şi muniţii în interiorul celei mai sigure zone din Kabul, iar pentru asta a avut nevoie de timp, bani, acces şi... colaboratori din cadrul SERVICIILOR DE INFORMAŢII AFGANE şi noilor structuri de securitate (ANA şi ANI!).
Forţa NATO în Afganistan (ISAF), prezentă în ţară de la sfîrşitul anului 2001, urmează să transfere responsabilitatea securităţii către autorităţile naţionale înaintea retragerii trupelor străine, la sfîrşitul lui 2014. Această retragere este considerată prematură de către numeroşi observatori din cauza nivelului redus de pregătire al forţelor de securitate afgane şi a colaboraţionismului demonstrat cu insurgenţii şi talibanii. Doar aşa se explică de ce în ciuda prezenţei celor 130.000 de soldaţi ai ISAF, care acordă asistenţă celor 352.000 de militari şi poliţişti afgani, Kabulul nu a reuşit să înfrîngă insurgenţa condusă de talibani.