joi, 27 ianuarie 2011

POLIŢIA LOCALĂ


De la 1 ianuarie 2011 ar fi trebuit să funcţioneze, cu acte în regulă, POLIŢIA LOCALĂ, o entitate menită să asigure siguranţa cetăţeanului şi ordinea publică de la oraşe şi sate. Acest lucru ar fi fost posibil, urgent, prin transformarea poliţiei comunitare, care, la rîndul ei, a luat naştere din transformarea gardienilor publici. Numai că, din păcate, legea a fost făcută cam pe picior şi superficialitatea ei s-a suprapus, „în mod fericit” peste criza sistemului şi „reforma” Ministerului de Interne. Făcută în fugă, de sus în jos, legea poliţiei locale se bate cap în cap cu OG nr.63/2010 privind restructurările la nivel local şi cu alte acte normative cu privire la organizarea concursurilor pentru posturile vacante în sistemul public.

Ieri, acest lucru a fost „prezentat” primarilor din Caraş-Severin chiar de către Prefectul Octavian Ţunea, care, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului Păcă-Boc în teritoriu, a susţinut-o pînă în pînzele albe! Şi asta, la doar două zile de la anunţarea „reformării” Ministerului de Interne şi desfiinţării Poliţiei rurale, de exemplu. Oricum ar fi, un poliţist local, ce va sta la dispoziţia Primarului, va avea un salariu de 500 de lei pe lună, adică ceva mai mult decît o bătaie de joc! Dacă facem un calcul, ridicol, contractul de pază la un obiectiv privat, tariful minim, pentru un agent de securitate este de 8,5 lei pe oră. Dacă împărţim cei 500 de lei la 22 de zile lucrătoare şi la 8 ore pe zi, ajungem la un tarif de 2,84 de lei pe oră, ceea ce înseamnă că viitoarea poliţie locală sau va apăsa asupra bugetului local, sau va face evaziune fiscală! Unde mai punem că un poliţist local nu este un agent de securitate privată şi trebuie să fie „de veghe” 24 de ore din 24!

Scriam în urmă cu puţin timp că Noul Management Public este un concept european care favorizează participarea firmelor private în livrarea de bunuri şi servicii publice, inclusiv în domeniul apărării şi al securităţii naţionale, domenii considerate pînă nu demult ca monopol al statului. Scopul promovării acestui concept este acela de a mări eficienţa serviciilor publice, inclusiv al guvernului, mai ales în ţări în care conceptul de "guvernare eficientă" figurează în Strategia Naţională de Securitate. Din 1990, în Europa, de Noul Management Public au beneficiat şi Companiile de Securitate Private, care au absorbit forţă de muncă înalt calificată, în urma reformelor la nivelul structurilor de securitate, privite destul de "exotic" la noi în ţară. Acestea sînt societăţi comerciale care oferă servicii care, deseori, implică cunoştinţe temeinice în folosirea forţei. Nu vorbesc de firmele de pază cu agenţi burtoşi, nespălaţi şi neglijenţi, nici de cei cu echipament de portar pe care îi întîlneşti, mai nou, pe la uşile Consiliilor Judeţene din România!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu