AFGANISTAN LA EUROATLANTICA

În această seară, la Radio România Actualităţi, de la ora 21,05, ascultaţi o nouă ediţie a emisiunii EUROATLANTICA, produsă de Nicu Popescu şi moderată de Radu Dobriţoiu. Şi astăzi, un subiect fierbinte la ordinea zilei, Afganistanul - de la atacul asupra căruia se împlinesc 10 ani, în 7 octombrie - şi evoluţiile următoare din acest spaţiu, despre care voi vorbi şi eu, anticipînd cîteva elemente aici, pe blog. NATO a predat, oarecum "de probă", demonstrativ, controlul în provinciiile afgane centrale Bamiyan şi Helmand, urmînd ca de acum încolo de securitatea în regiune să se ocupe forţele afgane. Acestea sînt primele din cele şapte regiuni care vor trece sub controlul forţelor afgane conform planului anunţat de preşedintele Hamid Karzai în martie. Personal, nu ştiu cît de inspirat este acest transfer de autoritate. Helmand, provincie controlată de forţele britanice, este recunoscută pentru instabilitatea sa. Bamiyan este relativ paşnică, dar este o provincie săracă, ce depinde în totalitate de ajutorul străin, iar transferul controlului este considerat un pas critic în tranziţia de putere înainte ca forţele străine să-şi încheie operaţiunile, în 2014. Deci, ar trebui să fie un succes. Din păcate, componenţa etnică a provinciei, corupţia şi slaba pregătire a forţelor afgane de securitate mă fac să spun, astăzi, că predarea provinciei Bamiyan este similară cu trimiterea la tăiere a mielului hazar, un sacrificiu nemeritat şi inutil!

Să mă explic: O zicală talibană spunea despre grupările etnice non-pashtune ale Afganistanului: "Tadjicii în Tadjikistan, uzbecii în Uzbekistan şi hazarii în goristan", adică în mormînt! De fapt, cînd Buda au fost dărîmaţi cu rachete, forţele talibane asediau Hazarajatul, dînd foc satelor pentru a face regiunea nelocuibilă. Hazarii sînt în mare parte musulmani şiiti, într-o ţară copleşitor musulman sunnită. Trăsăturile lor asiatice - ochi mici, nas turtit, obraji laţi - i-au pus deoparte, într-o castă inferioară, demnă doar de a sluji populaţia pashtună în toată istoria modernă. Numărînd cam o cincime din populaţia Afganistanului, hazarii au fost de mult etichetaţi ca indezirabili, iar predarea "responsabilităţii" securităţii în provincia hazară unor trupe de securitate dominate de pashtuni este periculoasă, dar reprezintă o decizie politică impusă de realitatea electorală din unele ţări NATO şi nu de realitatea din teren. În aceste condiţii, orice victorie politică în alegerile din SUA, sau Franţa, în 2012, ar trebui să contabilizeze şi un număr de civili afgani ucişi de la momentul retragerii contingentelor naţionale ale NATO!

Decizia de retragere a unei treimi din militarii americani dislocaţi în Afganistan, pînă în vara lui 2012, este, însă, “rezultatul progreselor” realizate pe teren împotriva insurgenţei, spune Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Decizia luată de SUA a fost salutată atît de Marea Britanie cât şi de Franţa.

Însă, potrivit unor informaţii din teren, talibanii sînt la cel mai înalt nivel operativ de cînd au fost înlăturaţi de la putere, deşi acţiunile împotriva insurgenţilor s-au intensificat, din 2008, inclusiv în teritoriul pashtun al Pakistanului. Deşi comunicatele oficiale ale Alianţei Nord-Atlantice abundă de operaţiuni în care sînt ucişi mereu SUTE de talibani, Intelligence-ul NATO a făcut public numărul estimat al luptătorilor talibani: 25.000! O cifră enormă, de la 500 de luptători în 1993! Lor li se adaugă insurgenţii locali, civili înarmaţi, diferite clanuri care luptă pentru supravieţuire. Sigur, ei nu se află exclusiv în Afganistan, de aceea, dacă vrem să fim serioşi, trebuie să discutăm de Af-Pak, adică problema de securitate care include şi provinciile tribale paştune de la frontiera pakistaneză. Teoretic, raportul de forţe este de 12 la 1 în favoarea Aliaţilor, unul dintre cele mai mari în istoria războaielor de guerilla recente! La sfîrşitul Războiului din Vietnam, de exemplu, americanii aveau un avantaj de 5 la 1 faţă de Vietcong. Şi totuşi, peste 700 de militari NATO au fost ucişi în Afganistan anul trecut. De la alungarea de la putere a talibanilor şi instalarea în fruntea ţării a lui Hamid Karzai, problemele Afganistanului au persistat, deşi există o urmă de speranţă într-o viaţă mai bună. După 30 de ani de război continuu, observatorii Occidentali sînt tot mai sceptici în capacitatea Coaliţiei Multinaţionale şi a Guvernului Afgan în reuşită. Unii observatori spun că nu s-a schimbat nimic, nici măcar modul de producere al ambuscadelor sau structurile de luptă ale mujahedinilor, care, într-adevăr au fost scoşi din capitala Kabul, singurul oraş pe care Karzai îl controlează, APROAPE în totalitate.

În afară de talibani, de ideea formării unui stat nou, al Pashtunilor, şi de ostilitatea crescută a Pakistanului, afganii continuă să aibă numeroase probleme nerezolvate. Eu am identificat 7 dintre ele, care mi se par importante:
1) Reconstrucţia Armatei Naţionale Afgane, despre care am amintit la începutul acestui material. Nou createle forţe de securitate afgane sînt mîncate, deja, din interior, de corupţie şi de analfabetism: 9 din 10 recruţi sînt incapabili să citească o scrisoare! Or, crearea unor forţe de securitate puternice mi se pare că reprezintă piatra de temelie a întregii re-construcţii afgane! Deşi numărul acestora trebuie să fie de 171.600 pînă în octombrie 2011, încă nu se face nimic în privinţa recrutării personalului cu un grad de alfabetizare acceptabil. În consecinţă, rezultă unităţi sub-calificate profesional şi puţin eficiente! La sfîrşitul anului trecut, doar jumătate din forţele armate, şi puţin peste 35% in forţele de poliţie erau capabile să acţioneze singure în teren!
2) Corupţia endemică. După 30 de ani de război, “relaţiile nepotrivite”, în toate domeniile, au devenit un mod de viaţă. Integrity Watch Afganistan a realizat, anul trecut, o anchetă pe 6500 de persoane din 32, din cele 34 de provincii ale ţării. 28% dintre ei au dcelarat că au dat şpagă pentru rezolvarea problemelor. Deşi sumele vehiculate sînt destul de mici (aprox 100 de euro pentru coruperea unui poliţist şi 110! pentru un judecător), rapoartele cifrează totalul banilor negri între 1 şi 2 miliarde de dolari anual. Remarcabil, într-o ţară în care venitul este de aproximativ 5 dolari pe lună!
3) Evaziunea fiscală. Merge mînă în mînă cu corupţia. Un raport al serviciilor secrete americane, care citează statistici ale Ministerului Afgan de Finanţe, scrie că între 2007 şi iulie 2010 “au dispărut” 4,2 miliarde de dolari, bani lichizi! Banii au părăsit ţara legal, prin singurul aeroport internaţional, cel din Kabul. Problema e că nu se ştie exact de unde provin fondurile! Din deturnarea ajutoarelor internaţionale, sau din traficul cu droguri? De un control strict nu poate fi vorba nici măcar în cadrul Echipelor provinciale de reconstrucţie. Totuşi, evaziunea fiscală are dimensiuni mult mai reduse! Poate de aceea Karzai vrea să le expulzeze acum din ţară!
4) Calendarul politic. Este o altă problemă a Afganistanului contemporan. Anunţul privind retragerea trupelor Coaliţiei din Afganistan, este o decizie de natură politică şi este, după părerea mea, TOTAL DECUPLATĂ DE REALITATEA DIN TEREN!
5) Afganistanul – război american. Este o percepţie din teren, întipărită în conştiinţa partenerilor din NATO!, extrem de periculos.
6) Victimele colaterale ale Coaliţiei. Populaţia Afganistanului este, cu siguranţă, una dintre cele mai traumatizate din lume. Coaliţia Multinaţională, oricît de multă “delicateţe” ar avea nu reuşeşte să elimine victimele colaterale. Acest fapt îi nemulţumeşte profund pe localnici şi crează dorinţa de răzbunare, materializată în zeci de atentate împotriva militarilor prezenţi în teatrul de operaţii. O statistică spune că pentru fiecare civil inocent ucis, atentatele cresc cu 0,03 la 1000 de locuitori, în 6 săptămîni. Pare extrem de puţin. Dar, studiul spune că la o provincie cu 83.000 de locuitori, două victime inocente se traduc prin creşterea cu 6 atentate a numărului, faţă de perioada precedentă.
7) Măsura succesului. Ne place să credem că acţiunile militare şi de reconstrucţie din Afganistan sînt pe drumul cel bun. În definitiv, scopul final al intervenţiei în această ţară este: înlăturarea talibanilor, democratizarea şi reconstrucţia ţării. Eu, personal, sînt sceptic, în ciuda asigurărilor date de liderii politici şi unii lideri militari!

Pe lîngă aceste probleme, producţia şi consumul de droguri rămîne un flagel ce nu poate fi stopat.

Deşi apar semne ale emancipării sociale, Af-Pak-ul continuă să aibă probleme uriaşe care par să depăşească clar comunitatea internaţională. Dincolo de afacerea prosperă cu droguri, corupţia endemică, criminalitatea, înapoierea socială par de nerezolvat. Potrivit analiştilor, anul 2011 va fi hotărîtor pentru soarta războiului din Afganistan. Deşi toată lumea este de acord că ISAF a preluat iniţiativa pe teren (nu pentru că talibanii ar fi fost învinşi, ci pentru că aceştia s-au retras efectiv de pe teren!), potrivit informaţiilor, inclusiv din surse HUMINT gestionate de români!, talibanii vor încerca să preia controlul provinciilor Kandahar şi Helmand, iar asasinarea fratelui preşedintelui Kharzai - şi modul direct şi ostentativ în care aceasta a fost executată! - pare să confirme această analiză. Mulţi afgani percep acum ISAF ca o forţă de ocupaţie. Ei nu mai fac parte din soluţie, ci au devenit problema! Pe de altă parte, insistenţa cu care se vehiculează retragerea trupelor NATO în 2014, pot oferi talibanilor un target pînă la care să reziste, deci, încă 18-24 de luni. Părerea mea!