CARICATURĂ PRELUATĂ DIN FLUX.MD
"Exilat" în dreapta Prutului continui să privesc, oarecum detaşat, mişcările, uneori browniene, ale politicii moldoveneşti. Evident, nutresc "o simpatie deosebită" pentru personajul care m-a îmbrîncit la propriu pe holul Parlamentului, chiar înainte de a fi confirmat prim-ministru! În aceste condiţii, nu pot să nu am ochiul lipit de el, involuntar chiar, şi să nu constat că mişcările politice întreprinse de acest individ în interiorul alianţelor de guvernare în care a fost parte, au fost doar în propriul avantaj de imagine, politic şi, evident, financiar. Pentru că, Vladimir Filat măsoară "performanţa" propriei guvernări în zerourile adăugate propriilor conturi din Gibraltar etc! Îmi amintesc că una dintre primele mişcări făcute după preluarea guvernării de către AIE -1, a fost să subordoneze Guvernului "divizia" de ascultare şi interceptare a SIS, contrar legilor Republicii Moldova, a regulamentelor interioare ale SIS etc, etc. Pentru a păstra unitatea AIE, fostul preşedinte Mihai Ghimpu, nu a dorit să facă public acest diferend de putere, însă, cei care au cunoscut această informaţie şi-au putut da seama de dorinţa de putere absolută a liderului PLDM.
În cercurile de putere de la Chişinău se zvoneşte că astăzi, Vladimir Filat şi guvernul său şi-ar anunţa demisia! Şi o face din dorinţa de putere absolută, pentru că, spre deosebire de liderii din PL şi PD, Filat este unicul care în ambele formule ale AIE a obţinut tot ce a vrut. Cu votul PL şi PD, Filat a devenit prim-ministru, pozitionîndu-se, de facto, ca unicul conducător al statului după căderea regimului Voronin! Să nu uităm nici "baletul" pe care-l face, unilateral, în relaţia cu separatistul (căzut în dizgraţie!) Igor Smirnov...
Dacă la începutul existenţei sale, comparam AIE - 1 cu vechiul CDR dîmboviţean, astăzi, este tot mai clar că în spatele conflictelor interne din AIE-2 stă interesul unor forţe interne, şi externe!, de a reconfigura spectrul politic şi geopolitic moldovean. Spun asta gîndindu-mă direct la cochetăriile tandre între PLDM şi PCRM, la neagresiunea judiciară reciprocă, chiar la construcţia şi succesul PLDM - Mihai Godea şi Sandu Tănase pot "da din casă" mai multe referitor la sprijinul, indirect al altor Vladimiri!, în acest sens. Succesul politic înregistrat de comunişti în alegerile pentru Chişinău, chiar dacă Dodon nu a devenit primar!, demonstrează lipsa de consistenţă a "Aliaţilor pro-occidentali" şi fragilitatea vectorului politic pro-european. Liderii AIE nu au venit la putere cu un proiect politic comun, ci doar cu interese economice clare! Retorica pro-europeană a fost o simplă şmecherie electorală! AIE-2 a fost adusă la putere cu banii oligarhiei moldoveneşti, pentru care, astăzi, a sosit ora decontului, dar şi cu fondurile companiilor ruse, care utilizează Moldova ca o poartă de intrare spre Uniunea Europeană şi ca o poartă de intrare a dividendelor europene spre Rusia. Este suficient să amintesc că TOATE afacerile mari din comerţul moldovenesc aparţin ruşilor, iar banii trimişi în ţară de moldovenii care lucrează în Occident, sînt cheltuiţi în marile magazine ruseşti!
Aici, pe acest palier, apar şi dilemele AIE-2, iar incapacitatea cronică a liderilor Alianţei de a dialoga nu e generată de faptul că ar avea puncte de vedere diferite faţă de ritmurile reformelor sau metodele de combatere a corupţiei (!), ci de lipsa unei viziuni unice asupra destinului politic al Moldovei de mîine: spre Vest sau spre EST?! Ba mai mult, această dilemă este dată nu de analizele geo-politice ci de "orientarea" şi pieţele pe care acţionează două dintre clanurile care conduc astăzi Moldova: Filat - spre Vest - şi Plahotniuc - spre est! - . Filat nu-i Ghimpu şi nici chiar Lupu… Este un multimilionar arogant ce şi-a făcut averea în perioada în care a fost un modest secretar de stat în Guvernul Sturza, dar care a fost "tolerat" de comunişti chiar în perioada despre care s-a spus că aceşti bau-bau preluau afacerile profitabile ale "sărmanilor" întreprinzători liberali... Pragmatici fiind, ambii "naşi" îşi dau seama că afacerile lor au de suferit prin stagnarea politică instaurată în sînul AIE şi sînt gata să reconfigureze scena politică moldavă. Primul care cocheta demult cu o astfel de variantă, prin noi alegeri anticipate, este chiar "pro-europeanul" Filat, care este convins că un nou scrutin electoral i-ar propulsa partidul pe primul loc şi el va putea astfel să preia controlul politic total în Moldova. Vă mai amintiţi discuţiile despre modificarea Constituţiei? Filat propunea cu jumătate de gură un regim prezidenţial în care preşedintele să fie şi şeful executivului! Este clar că acesta este scopul final şi pentru aceasta nu precupeţeşte nici un leuţ, practic, toate actiunile sale fiind de PR! Filat nu numai că se pregăteşte de alegeri, dar toate acţiunile sale sînt orientate spre provocarea anticipatelor! Întîmplător, sau NU!, şi PCRM doreşte alegeri anticipate, mişcare agreată de stăpînul comun de la Moscova care, să nu uităm, a pompat bani pe faţă în campania lui Dodon pentru primăria Chişinăului...
Ce mă face să spun asta? Păi, cititul ziarelor de la Chişinău. Nici chiar "Moldova suverană" nu-l mai cataloghează pe Filat drept "contrabandist de frunte", iar războiul cu mafia, lansat de Filat, pare să se îndrepte spre apropiaţii lui Plahotniuc mai mult decît spre vechile ţinte reprezentate de Voronin jr! Ba mai mult, vă reamintesc, dacă aţi uitat, că anul trecut, înainte de alegeri, o formulă de guvernare PLDM-PCRM era acceptată şi încurajată tacit chiar de la Bruxelles, prin vocea de soprană de coloratură a lui Kalman Mizsei, reprezentantul UE şi portavocea Moscovei...
O astfel de formulă de guvernare ar crea mai multă predictibilitate pentru cancelariile europene, Rusiei ar asigura liniştea spaţiului său vital, iar alegătorilor din Moldova confortul siguranţei şi dezgustul total faţă de nesiguranţa zilei de mîine afişată de AIE 1 şi 2!
Excelent articol. Ma intreb si eu oare cati mai inteleg la fel aceste realitati in dreapta Prutului pentru ca mesajul din partea ceea a tarii e cam slab? Nu mai vad pe nimeni sa ia o patitudine serioasa fata de dezastrul de la Chisinau. Inteleg ca nici la Bucuresti lucrurile nu stau mai bine, dar oricum in loc sa ne apropiem noi ne departam mai tare...
RăspundețiȘtergere