vineri, 8 iulie 2011

VORONIN DĂ CU CIOCUL LA UE


Indiferent cum, Traian Băsescu ştie "să se facă iubit" peste tot: cînd nu transformă Marea Neagră în lac rusesc, se ciondăneşte "amical" cu Szarko şi UE, ca să treacă, mai apoi, cu forţe proaspete, Prutul. Nu e de mirare că Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, sprijină poziţia Federaţiei Ruse şi dă cu ciocul la UE cerîndu-i să condamne declaraţiile făcute de la Bucureşti. Această idee a fost susţinută de liderul PCRM, atît în cadrul întrevederii cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cît şi în cadrul discuţiilor cu ambasadorii statelor OSCE. „Sîntem profund indignaţi de cele menţionate de Traian Băsescu, preşedintele României, pe data de 22 iunie anul curent la un post de televiziune românesc. Practic, preşedintele unei ţări membre a UE, a admis şi recunoscut ca fiind corecte acţiunile unui criminal de război şi un călău nazist, Antonescu, cu participarea căruia nemijlocită au fost exterminaţi mai mult de 300 mii de oameni. Preşedintele României, a menţionat că în locul lui Antonescu, 70 de ani în urmă, ar fi dat acelaşi ordin de a trece Prutul. Sîntem în aşteptarea condamnării publice din partea UE a acestor declaraţii”, a afirmat Voronin în cadrul întrevederii cu preşedintele Consiliului European. Potrivit lui Voronin, declaraţiile preşedintelui României vor afecta procesul de reglementare a conflictului transnistrean. „Un factor extrem de distructiv în acest sens îl constituie poziţia Bucureştiului. Vă întreb, această declaraţie a îmbunătăţit atmosfera în reglementarea transnistreană? A adus poate cumva mai multă stabilitate în acest conflict? A adîncit încrederea între Uniunea Europeană şi poporul Moldovei? Sîntem în drept să aşteptăm din partea OSCE condamnarea publică a respectivelor declaraţii”, a subliniat preşedintele PCRM, în cadrul reuniunii cu ambasadorii statelor OSCE.

Ce le-a dat, din nou, apă la moară, comuniştilor? Pe 22 iunie, în ziua comemorării a 70 de ani de la intrarea României în al Doilea Război Mondial, Băsescu a declarat că dacă ar fi fost în locul mareşalului Antonescu, în anul 1941, şi el ar fi trimis ostaşii români să ia parte în atacul împotriva Uniunii Sovietice. Declaraţia se menţine în linia condamnării anterioare a Pactului Ribentrop-Molotov, care consfinţeşte pierderea Basarabiei. Pe de altă parte, susţinerea - FRAGILĂ - a Alianţei pentru Integrare Europeană, "democrată", de la Chişinău, este dinamitată de acest gen de declaraţii care dau apă la moară PCRM şi "formaţiunilor civice" conduse de exemplare ca Maia Laguta, sau rusofonilor lui Klimenko, suficient de puternic ancoraţi în realitatea Republicii Moldova. De cealaltă parte, Ministerul de externe rus a calificat drept revoltătoare declaraţiile Preşedintelui: "Este absolut evident că o astfel de bravadă neruşinată, care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria milioanelor de victime ale nazismului, este inadmisibilă şi merită o reacţie adecvată din partea Europei civilizate", se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvînt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici. De la Bucureşti, Baconschi a răspuns în stilul personal, adică, fără nici un stil! Dar, la întîlnirea NATO-Rusia, Dimitri Medvedev era să-l ia la palme pe Băse. Rasmunsen a declarat că nu se bagă, iar meciul între cei doi, micuţi cîr-muitori (de statură!) s-ar fi arătat mult mai interesant decît meciul lui Bute! Să mai spun că şi Smirnov "s-a arătat preocupat"? Smirnov oricum nu mai contează în cărţi, Moscova găsindu-şi "o prospătură" în Transnistria!

În aceste condiţii, nu este de mirare că mass-media rusească se alătură celei ukrainiene în campania permanentă şi susţinută de denigrare a României, o ţară periferică a UE, care nu contează nici economic şi nici energetic (prin România NU TRECE şi NU VA TRECE nici o magistrală importantă de gaz sau energie dinspre Rusia spre UE, în timp ce prin Polonia, de exemplu, sau Ukraina, trec TOATE!), iar dacă nu ar fi scutul anti-rachetă, ar cădea de tot de pe hartă!

Potrivit ruşilor (şi ukrainienilor!!!) activişti din România militează pentru unirea cu ţara vecină, Republica Moldova, pînă anul viitor, în 2012, în care se împlinesc 200 de ani de cînd Moldova a fost pierdută pentru prima dată de către România. Acum, grupul Actiunea-2012, o alianţă care reuneşte mai mult de 30 de ONG-uri din România, spune că independenţa Republicii Moldova ar trebui sacrificată în numele reunificării. Unificarea este subiect TABU la Chişinău şi în dreapta politică, în timp ce stînga comunistă cîştigă masiv capital electoral pe această temă!

Băsescu a mai declarat că Moldova va fi din nou alături de România, în Uniunea Europeană, peste, poate 25 de ani, iar Moldova pare să se afle pe calea cea dreaptă în finalizarea implimentării angajamentelor sale faţă de Consiliul Europei (CE) şi în procesul său de integrare europeană. La această concluzie a ajuns Comitetul de miniştri al CE, care a adoptat pe 6 iulie decizia privind stadiul cooperării cu Moldova.

Ce înţeleg eu de aici? Că Voronin a cerut UE să-i dea m UE lui Traian Băsescu nu de frica unirii Moldovei cu România ci de spaima unei minuni care să integreze Moldova în Uniune. Pe de altă parte, România nu are nici forţa economică şi nici INTELECTUALĂ de a se uni cu Republica Moldova. Să fie declaraţiile lui Băsescu pusee de furie faţă de impotenţa noastră? Sau are un plan de unire în 2012, "prin referendum", că tot se pricepe la manevra asta, fapt ce i-ar şterge toate păcatele, de la flotă la dezastrul naţional? Ar mai fi ceva... Dacă Preşedintele e agent de influenţă rus care, din cînd în cînd, mai pune gaz pe foc în relaţia României cu Rusia, via Republica Moldova? Sau, poate fi doar "român verde" sătul de limbi la Uniunea Europeană sau Rusia! Eu cred că puţin din fiecare! Asta înseamnă că Preşedintele e pe făraş, face greşeli. Dar, nu e nici un român care să-i curme sufernţa...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu