REFORMA SISTEMULUI INTERN DE SECURITATE ARE MODELUL MApN!

Conform Strategiei de Securitate Naţională a României, prin securitate naţională se înţelege : „condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a statului român; ea are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi obiectivele naţionale. Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul securităţii regionale, euroatlantice şi globale”. În conformitate cu această definiţie "sacrosnctă", reforma Ministerului de INterne, începută de fiecare ministru ce i s-a perindat la cîrmă, ar trebui realizată fără ca securitatea naţională să fie pusă în pericol. Din păcate, oricît am căutat, nu am reuşit să identific un studiu ştiinţific, sau plan de acţiune documentat, în baza căruia Ministerul Mamut al Administraţiei şi Internelor din România să devină o structură suplă şi modernă, adaptată noilor realităţi. Pe site-ul oficial al MAI, NU există un astfel de program! Căutările cu ajutorul motoarelor specilizate identifică preocupările fraţilor de peste Prut în acest domeniu sensibil! Singurul "argument" solid este legat de bugetul insuficient al României: Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru acest an, este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, respectiv 1,38% din PIB, acesta prevăzînd şi disponibilizarea a 18.000 de angajaţi în 2011, în două etape, fără apelul la termeni precum: profesionalism, performanţă, eficienţă. MAI afirma, la sfîrşitul lunii decembrie 2010, că trebuie să implementeze măsuri de redimensionare a numărului de posturi ocupate de poliţişti, cadre militare, functionari publici şi personal contractual, România avînd o medie de 500 de lucratori la 100.000 de locuitori, cu 25 la sută peste media europeană, principalul argument al decidentului politic cînd vine vorba de restructurarea Ministerului!

Reforma sistemului securităţii naţionale nu trebuie evitată acum, chiar dacă la nivelul conducerii APROAPE EXCLUSIV poliţieneşti a Ministerului şi al sindicatelor există o rezistenţă acerbă, mai ales datorită existenţei unor factori care facilitează procesul de reformă precum: nevoia României de a prelua o parte din cultura profesională de tip occidental (corectitudine, eficienţă), accesul la noutăţile tehnice, ştiinţifice şi organizaţionale din toate domeniile, nevoia de respect al personalului pentru munca de calitate sau nevoia îmbunătăţirii imaginii publice. La acest capitol, pactizarea cu infractorii politici de genul celor de la Deta are efectul unei bombe nucleare în rîndul imaginii!!! Este adevărat, conceptul de reformă a sistemului intern de securitate (RSS) a devenit important pentru factorii de decizie din ţările din sud-estul Europei, şi pentru comunitatea internaţională!, abia în ultimii ani. RSS nu este un scop în sine, ci un proces îndelungat, cuprinzînd mai multe etape de-a lungul drumului, corelate cu celelalte reforme ale statului de drept: reforma justiţiei, economică, sănătate, educaţie etc. Creşterea siguranţei cetăţeanului se realizează prin diminuarea riscurilor şi a vulnerabilităţilor, aspect care presupune o analiză de detaliu a riscurilor posibile şi
vulnerabilităţilor la adresa societăţii în ansamblu, a individului în particular. Regîndirea sistemului intern de securitate românesc trebuie făcut în deplin acord cu noile provocări ale mediului contemporan de securitate, exemplul Norvegiei fiind cel mai aproape, ca timp, de noi, dar nici Grecia nu poate fi trecută cu vederea. Din punctul meu de vedere, reforma sistemului de securitate nu reprezintă doar o echilibrare contabilă, ci impune transformarea profundă a instituţiilor, creşterea calităţii actului de conducere, o mai bună coordonare naţională a acestora şi asigurarea integrării lor funcţionale şi optime în sistemele de securitate din care România face parte!

Din păcate, cum spuneam deja, pentru o ţară ca România, există o lipsă acută de studii privind reformele în domeniul securităţii interne, fapt ce produce o lacună în procesul de transformare a instituţiilor de securitate naţională, încetinindu-l şi făcîndu-l mai dificil de continuat. Un singur exemplu: cînd se vorbeşte de "reforma" inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, se spune că numărul angajaţilor acestor structuri VITALE trebuie corelat cu numărul de locuitori al judeţelor pe care le deservesc. Dacă luăm exemplul judeţului Caraş-Severin, de exemplu, al doilea ca suprafaţă din ţară şi... penultimul ca număr de locuitori, vedem cu ochiul liber că "formula" de reformă nu corespunde: raioanele de intervenţie sînt extrem de mari, infrastructura deficitară, relieful este muntos, acoperit cu suprafeţe uriaşe de pădure - rezervaţie naturală, fără tehnică performantă etc. Pe de altă parte, nu există nici o societate civilă bine informată şi cu păreri clare asupra acestui subiect, tentativele timide ale Grupului pentru Securitate şi Democraţie fiind ceva mai puţin decît o frecţie la un picior de lemn! RSS este un proces şi fiecare document ar fi trebuit să urmeze reforma ca un proces, nu doar pur şi simplu să prezinte status-quo.

Reforma Ministerului de INterne ar trebui să cuprindă cinci elemente:1- reforma este iniţiată de liderii politicii în concordanţă cu nevoile reale ale societăţii şi angajamentele asumate, 2-punctul de plecare este viziunea largă despre securitate, 3-reforma cuprinde toate instituţiile de securitate naţională (poliţie, jandarmi, frontieră, situaţii de urgenţă, poliţie locală etc), 4-reforma este un proces îndelungat (nu "pe picior" generat de încadrările bugetare) şi 5-reforma se concentrează nu numai pe structuri, ci şi pe resursele umane, ceea ce presupune profesionalizare, examinare continuă, legislaţie coerentă, echipare corespunzătoare. Eficienţa sistemului de securitate internă se cuantifică în valoare reală, în indicatori de securitate umană. Fără aplicarea acestor cinci elemente, rămîne o discrepanţă între intenţii generoase, precum "orice persoană este protejată prin lege...", şi mecanismele pentru asigurarea acestui scop.

Cel mai bun exemplu de reformă reuşită este cel al Ministerului Apărării Naţionale. În urma Tratatului privind Forţele Convenţionale, între 1989 şi 1992, armata a redus efectivul de tancuri de la 2 850 la 1 375, vehiculele blindate de la 3 102 la 2 100, piesele de artilerie de la 3 789 la 1 475 şi aeronavele de la 505 la 430.Armata şi-a redus efectivele de la 320.000, în anul 1989, la 207.000 în 1999 şi 140.000 în 2003, urmînd ca pînă în 2015 să ajungă la un efectiv de 70 000 de militari şi 10 000 de civili. Numărul ofiţerilor cu grad de colonel a fost redus de la 2300 la 630, iar cel al locotenenţilor-colonei de la 5600 la 1800, în 2003. După anul 1997, a fost adoptat conceptul managementului resurselor umane, pentru a face faţă restructurării. Astăzi, Armata României este o structură de elită în interiorul NATO, chiar dacă resursele bugetare au fost drastic diminuate după aderarea la Pactul Nord-Atlantic.