AN NOU FERICIT! LA MULŢI ANI 2011!

EU LUPU. MARIAN LUPU

Nu am greşit în "previziunea" de ieri, aşa cum m-a apostrofat un bun prieten de la Chişinău. Alianţa de centru-stînga era pregătită de lansare, iar Vadim Mişîn - care nu-şi bate gura degeaba niciodată! - a confirmat acest lucru miercuri, de mai multe ori. Informaţiile mele spun că în noaptea de miercuri spre joi, CINEVA (să fi fost "avionul" privat de la Moscova???) l-a strîns de OO pe fostul şi viitorul premier Vladimir Filat, pînă ce acesta a mai lăsat nasul jos. Ciudată coincidenţă, vă invit să urmăriţi fenomenul!, de cîte ori Filat are pusee de paranoia, de atîtea ori "cade" cîte o reţea de contrabandă cu ţigări în România, la frontiera "Shengen" din Est! Filat a mai renunţat la pretenţii, Partidul Liberal a mai obţinut nişte portofolii, între care şi controlul Serviciului de Informaţii şi Securitate. Evident, Partidul Democrat a votat cu Alianţa, că doar nu şi-ar dori, ca partid tînăr şi de perspectivă, să rămînă cu eticheta re-instalării comuniştilor în Moldova! Pe cale de consecinţă, liderul PDM, Marian Lupu, a fost ales ieri, de către deputaţi, Preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar al Republicii Moldova. Deputaţii comunişti nu au participat la alegerea lui Lupu. Liderul democrat a fost ales de 57 de deputaţi din Alianţa pentru Integrare Europeană, formată de PLDM, PDM şi PL. În continuarea şedinţei Parlamentul i-a ales pe Vlad Plahotniuc (PDM) în funcţia de prim-vicepreşedinte şi pe Liliana Palihovici (PLDM) în funcţia de vicepreşedinte ai Legislativului. Marian Lupu le-a oferit şi comuniştilor şansa să propună un vicepreşedinte, dar ei au cerut o pauză pînă la 17 ianuarie.

Spuneam zilele trecute că Marian Lupu reprezintă "produsul" Moscovei la Chişinău şi că nu sînt deacord cu cei care spuneau că Moscova forţează o alianţă cu comuniştii. Strategii de la Kremlin au misiunea de a-l proteja pe Marian Lupu, indiferent de formula de guvernare în care se află. Niciodată Rusia nu a mizat pe un cal mort, cum aproape că este PCRM-ul, deşi o alianţă socialistă ar fi dat mai puţine bătăi de cap în Piaţa Roşie, sau în Piaţa Lubianka! Urmează să vedem care va fi continuarea acestei construcţii şi dacă PCRM va fi convins că e necesar să nu boicoteze lucrările Parlamentului şi să voteze preşedintele pentru a evita o nouă rundă de alegeri anticipate care, oricum, le vor fi fatale! Că despre integrare europeană... nici nu poate fi vorba!

P.S. AN NOU FERICIT!

CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA... DE ZI CU ZI ÎN MOLDOVA

Dacă informaţiile mele se confirmă, atunci astăzi, ar trebui anunţată, la Chişinău, alianţa oficială între Partidul Democrat şi Partidul Comuniştilor, ceea ce înseamnă re-aducerea PCRM la conducerea statului, după o pauză de un an! Dacă acest lucru se concretizează, trei sînt cauzele acestui rezultat: 1) În primul rînd, LĂCOMIA lui Vladimir Filat în negocierile pentru formarea "ediţiei a doua" a Alianţei pentru INtegrare Europeană. După scorul din alegerile de luna trecută, preşedintele PLDM nu a renunţat la aroganţa şi aerul de superioritate cu care-şi trata în Guvern colegii de coaliţie, ba mai mult, percepţia că i se cuvine totul, s-a amplificat. În acest context, supralicitările portofoliilor, la masa negocierilor au condus la impasul de care vorbeam. 2) A doua cauză ţine de eşecul guvernării de un an a AIE, aşteptată cu foarte multe speranţe de populaţia tînără din Republica Moldova şi cu mult scepticism de vîrstnicii societăţii. După un an de promisiuni europene bombastice şi de susţinere declarativă din partea Guvernului American, tinerii studioşi ai Moldovei, întorşi acasă în vacanţă, au constatat că părinţii lor au dreptate. 60% dintre tinerii care au votat partidele liberale, la alegerile din noiembrie, se află peste graniţele ţării, în consecinţă, votul lor poate fi considerat unul acordat idealurilor şi nu unul concret! AIE nu a reuşit nici să stopeze şi nici să explice scăderea nivelului de trai al populaţiei majoritare. 3) Eşecul politicii româneşti în Republica Moldova, dacă această politică a existat vreodată în mod coerent! În relaţia cu Republica Moldova, România nu a depăşit nivelul mental şi fizic al "Podurilor de flori"(îmi amintesc foarte bine o discuţie cu Roberta Anastase!), iar intervenţia brutală şi oarecum nejustificată a lui Traian Băsescu în politica de peste Prut, fără a fi urmată de măsuri concrete - din ajutorul de 100 de milioane de euro nu s-a dat nici un şfanţ! - nu valorează mai mult decît o înjurătură de mamă care nu a făcut altceva decît să polarizeze şi să antagonizeze societatea moldovenească. Nimic nou sub soare!

Eu îndrăznesc să spun că o guvernare PCRM-PD (dacă nu va fi întreruptă nefiresc de către o nouă rundă de alegeri anticipate!) este benefică pentru Republica Moldova ÎN ACEST MOMENT al istoriei. Să mă explic: PCRM şi PD sînt apropiate doctrinar şi elementul convergent al acestora îl reprezintă POLITICILE SOCIALE, care vor fi apreciate de către societatea moldovenească. Pe de altă parte, cele două partide se întîlnesc şi în ceea ce priveşte STATALITATEA. Înainte de a fi "decimat" în malaxorul globalizării Uniunii Europene, Republica Moldova are nevoie să se definească pe sine, ca stat independent, unitar, cu un popor şi mai multe populaţii, care are interese, idealuri şi obiective concrete în viitor. Ca stat mic şi de frontieră, borderland, Republica Moldova trebuie să facă o politică externă proprie, mare, şi să menţină un echilibru între Est - de care este legat de mai bine de 200 de ani! - şi Vest - de cultura căruia este legat istoric! -. Pe de altă parte, vertijul reaşezărilor geo-politice actuale - care sfărîmă proaspăta construcţie europeană cu renaşterea propriilor naţionalisme şi identităţi, şi inconsistenţa politico-economică a vecinei Românii, ar trebui să determine o politică naţională proprie a Republicii Moldova pentru următorii 10 ani! În al treilea rînd, PCRM şi PD sînt deacord că micuţa ţară exportatoare de vin ar trebui să rămînă NEUTRĂ din punct de vedere militar. Timp de un an, cu un excelent ministru al apărării - Vitalie Marinuţă - AIE nu a reuşit să determine drumul concret spre Vest, adică spre NATO - aşa cum sugeram în mai multe articole la vremea respectivă! - şi să-şi asume şi rolul de furnizor de securitate în această zonă a Europei. Politica "diplomaţiei militare" ar fi dat roade mult mai consistente decît temenelele făcute de Filat pe la uşile de la BRuxelles. În condiţiile unei guvernări PCRM-PD, revenirea la textul constituţional de "neutralitate" este convenabil politic atît celor două partide, societăţii moldoveneşti - neinformate în domeniu -, vecinilor ruşi - care au şi impus conceptul la Astana, prin 1990! -, dar şi "aliaţilor" occidentali ai Moldovei, care au scăpat de povara respectării promisiunilor. Ar fi o tîmpenie să afirmi că Alianţa Socialistă de la Chişinău se va întoarce la politicile comuniste ale brejnevismului sovietic, sau că nu se va mai uita provocator sub rochiţa financiară a Uniunii Europene, care, în treacăt fie spus, adoră să fie "hărţuită" financiar în acest fel, din cînd în cînd, pentru o stabilitate de durată - negociată cu Rusia în demersurile individuale de atragere a bunăvoinţei! - în "vecinătatea apropiată"!

Cu orice risc, spun din nou, că la acest moment, istoric, guvernarea PCRM-PD este soluţia cea mai bună pentru Republica Moldova. Orice altă combinaţie ar fi adus în discuţie vînzarea de iluzii cu privire la posibila-probabilă integrare europeană a Moldovei, la Sfîntu Aşteaptă.

O MESERIE DE KKT!

Am fost la fel de nedumerit, amuzat şi apoi indignat, de persistenţa menţiunii de VULNERABILITATE, în Strategia de Securitate Naţională, lipită presei din România. Adică, jurnalismul românesc, admiţînd că este ŞI de proastă calitate, este o meserie de KKT! O astfel de idioţenie ar trebui să nască, în mod logic, un Minister al Informaţiilor, după modelul iraqian al lui Saddam Hussein, pe care l-am gustat din plin în 2003: "Vrei să munceşti azi? 50 de dolari"! Ministerul ar pute fi condus chiar de către Iulian Fota, sau de Lăzărescu, sau chiar de Baconschi după ce zboară de la Externe! Scuze! Baconschi NU zboară de la externe! Şi dacă zboară, zboară spre Cotroceni (cică e pila lui Merkel!)! Ce dacă a fost ambasador la Paris şi tocmai Parisul ne-a sărutat franţuzeşte pe Shengen? Ce dacă diplomaţii aruncaţi în posturi prin Europa nu au măcănit primii despre măsurile împotriva României? Eu zic aşa: dacă nu intrăm în martie în Shenghen, FRUNZĂVERDE E DE VINĂ! Să-şi dea demisia! Că era popular şi l-a atacat "necolegial" pe bietul Baconschi! Evident, toate aceste kkturi nu vor apărea în presă. Presa va fi "responsabilizată" pentru a nu mai constitui o vulnerabilitate.

Lăsînd gluma la uşă, chiar făcută prost şi inconştient, meseria de jurnalist rămîne una dintre cele mai periculoase din lume! De aceea mă străduiesc ca în fiecare an cel puţin 10 colegi să urmeze cursuri de perfecţionare. Că jurnalismul NU este o meserie de kkt, care va dispărea atunci cînd vor unii, o dovedeşte şi statistica internaţională. Cel puţin 105 jurnalişti au fost ucişi în timpul serviciului în 33 de ţări în 2010, mai puţini, însă, decît în 2009, potrivit statisticilor făcute publice presa din întreaga lume. Anul 2010 a fost "mai puţin sumbru" decît 2009, cînd 122 de jurnalişti au fost găsiţi morţi, după un masacru în Filipine ce viza un candidat pentru alegerile locale. Însă, cifra pentru 2010 este mai mare ca cea din 2008, cînd au fost ucişi 91 de jurnalişti. Mexicul, cu 14 jurnalişti ucişi în ciocnirile violente dintre autorităţi şi traficanţii de droguri, şi Pakistanul, cu 14 jurnalişti ucişi, mai ales în zonele frontaliere din Afganistan, au fost în 2010 cele mai periculoase ţări pentru mass-media. Honduras s-a plasat pe locul 3 în clasament, cu nouă jurnalişti ucişi, urmată de Iraq, cu şapte jurnalişti ucişi. Printre cele mai riscante ţări pentru mass-media figurează mereu Filipine (6 morţi), Rusia (5 morţi) şi Columbia (4 morţi). Alţi doi jurnalişti au murit în Afganistan, unde doi reporteri francezi ai canalului de televiziune France 3 sînt reţinuţi de aproape un an în estul ţării, unde staţionează şi o parte din forţele franceze. În Republica Moldova, ne-au ratat la mustaţă, chiar dacă în luna aprilie intimidările s-au ţinut lanţ! Doru Dendiu ştie foarte bine ce spun!

În condiţiile de mai sus, o întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecărui jurnalist român: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”! Dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, sau seara, cînd obosit de viermuiala de peste zi ţi-ai dori o lume numai a ta, constaţi cu amărăciune că tranziţia în care te zbengui nu e ceva trecător, că existenţa e ceva la limita hazardului şi că singurele certitudini sînt, şi de acum încolo, schimbarea şi nesiguranţa! Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate. Chiar şi instituţiile care fac parte din Sistemul Naţional de Apărare pierd treptat din încredere, incapabile să se apere de atacurile constante la care sînt supuse, dar şi mîncate pe interior de un cancer teribil. Societatea românească contemporană pare să-şi fi pierdut busola şi minţile! Lumea aşezată şi predictibilă pe care o cunoşteai a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudineşi frica zilei de mîine. Şi, mai presus de toate, constaţi cu amărăciune, că nici nu ai cui să spui, să mărturiseşti, temerile şi angoasele tale. Eşti singur, într-o societate de oameni singuri, care-şi vede fiecare de propria luptă pentru supravieţuire. Coeziunea socială nu mai există, solidaritatea se manifestă din cînd în cînd, compasiunea apare mai rar. Societatea în care te-ai născut nu mai există! Trăieşti acum într-o societate destructurată, incapabilă să se opună agresiunilor interne şi externe de orice fel! România este o ţară eşuată! Cel puţin, din punct de vedere social!

„Prăbuşirea” unor state din cauza proastei guvernări, condiţiilor economice precare (Atenţie România!), tulburărilor sociale etc., răspîndirea conflictelor de tip etnico-religios, precum şi inconstanţa relaţiilor transatlantice rămîn o realitate a mediului de securitate actual. Dar, despre toate acestea, ar trebui să citeşti în presă. În presa ta zilnică! Care presă? Presa din România este oglinda societăţii. Ori, într-o societate destructurată, presa este aşişderea! După o perioadă de pionierat în care jurnalismul românesc a însemnat mai mult terapie post-comunistă, iată că a venit „timpul profesionismului”, ar spune deontologii. Mass-media s-a împărţit, destul de repede în trusturi, corporaţii şi presă locală. Corporaţiile la rîndul lor, sînt de două feluri: cele străine şi cele cu capital românesc. Pentru consumatorul de media din România, însă, acestea nu sînt decît de două feluri: bune şi proaste! Puţin îi pasă de interesele trusturilor care se află în spatele ştirilor sau campaniilor de presă. Nici nu are timp să se gîndească la aest lucru. Îşi dă seama totuşi că actul jurnalistic este din ce în ce mai slab. La televizor urmăreşte, sau varianta mişcată a tabloidelor, sau false vedete, pline de ifose, grasiate şi tîmpe care pun întrebări prestabilite cu grijă în aşa fel încît discuţia din studiourile televiziunilor de ştiri să nu cumva să alunece într-o direcţie care nu mai este convenabilă proprietarului. Jurnalismul de slabă calitate este o realitate! O realitate întreţinută chiar de breasla noastră! Din păcate! Organizaţiile de media, atîtea cîte sînt, puţine, nu pot influenţa, şi nici nu şi-au propus, actul urnalistic. Şi asta pentru că, ani de zile, deontologii presei româneşti au încercat să ne convingă că presa nu mai este cureaua de transmisie între societate şi conducători! Presa are menirea primordială de a distra! Ori pentru distracţie, nu e nevoie de multă specializare! Aşa au dispărut cea mai mare parte dintre specialiştii presei autohtone. A fi jurnalist specializat pe justiţie, securitate, economie, cultură, era sinonim cu a fi jurnlist comunist! Presa centrală, economică, culturală, sportivă, a atras o mică parte dintre jurnaliştii specializaţi. Restul, însă, s-au pierdut în noul mecanism de a face presă în România. Astăzi, presa e anti PDL şi pro PDL. Adică, "o vulnerabilitate" şi "responsabilă".

Presa locală este cea mai afectată de aceste transformări. În ultimii ani, ziarele şi-au redus numărul şi tirajele, proprietarii au „sărăcit”, ziariştii locali au devenit mai vulnerabili şi mai puţini. Despre independenţa presei se vorbeşte numai la şcoală! Dacă vei căuta, rar vei găsi în provincie un jurnalist care să-ţi spună că e specializat pe un anumit domeniu. Cei mai mulţi au în portofoliu mai multe domenii, majoritatea fără nici o legătură între ele. Ca să nu mai vorbesc de contra-modelul promovat la Radio Reşiţa (post al SRR!) conform căruia aceeaşi persoană scrie ştiri, moderează o emisiune socială şi prezintă programul de muzică populară! Un specialist, evident, costă! Ori, în presa locală salariile sînt la limita supravieţuirii, iar oferta de candidaţi impresionantă. Noile facultăţi de jurnalistică au pregătit, în ultimii ani, forţă de muncă pentru această „industrie”, iar posturile de conducere se lasă moştenire, din tată în fiică, precum în Coreea de Nord, la radioul public, pe banii contribuabililor! În aceste condiţii, profunzimea actului jurnalistic a dispărut aproape definitiv, iar presa se face vinovată, şi ea, de situaţia gravă în care a ajuns societatea românească.

Cu toate acestea, cred că jurnalismul de specialitate este necesar şi obligatoriu. Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Dacă la nivelul presei centrale există cîţiva reporteri specializaţi pe situaţii de urgenţă, conflicte armate, sau dezordini sociale, la nivelul presei locale, astfel de specializări se regăsesc mai greu. În ultimii 20 de ani, au fost puţine tentative de a specializa jurnalişti în astfel de domeniu. E adevărat, nici interesul jurnaliştilor sau conducătorilor de redacţii a fost pe măsură. Amplificarea CRIZEI la nivel naţional şi mondial, implică, însă, urgent, adoptarea de măsuri excepţionale, inclusiv din partea mass-media românească. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală! Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. Dar, pentru toate acestea, nu este nevoie de un Minister al Informaţiilor, şi nici ca mass-media să fie considerată o vulnerabilitate de către preşedintele tuturor românilor!

AFGANISTAN 31

Ministrul Apărării din Republica Moldova, Vitalie Marinuţă, a depus ieri flori la memorialul „Feciorilor Patriei – Memorie Eternă”, unde a fost marcată a 31-a aniversare de la intrarea trupelor sovietice în Afganistan, informează un comunicat al Ministerului Moldovean al Apărării (semnat de lt.col. Alex Josanu, alt ofiţer instruit de armata americană, şi se vede!). Evenimentul a fost marcat la Chişinău de cîteva sute de persoane, în mare parte veterani ai războiului din Afganistan. Potrivit datelor oficiale, în războiul din Afganistan au participat aproximativ 12.500 de moldoveni, dintre care 297 au căzut pe cîmpul de luptă, iar alţi patru au fost daţi dispăruţi. Retragerea trupelor sovietice din Afganistan a început în anul 1987, iar ultimele unităţi au fost evacuate în februarie 1989. Ministrul moldovean al apărării, Vitalie Marinuţă, a menţionat că cei patru militari dispăruţi în perioada războiului din Afganistan în anii 1979-1989 vor fi căutaţi în continuare. Aceştia sînt: Vasilcovschii Ion Petru, din Sîngerei, David Gheorghe Vasile, din Cantemir, Belecci Ion Eugen, din Vulcăneşti, şi Şalaru Mihail Ilie, din Chişinău.
Retragerea trupelor sovietice din “căldarea” Afganistanului nu a adus pacea mult sperată, din potrivă! Războiul antiterorist a fost declanşat în toamna anului 2001, după atacurile din 11 septembrie asupra turnurilor gemene din New York, cînd SUA au cerut activarea Articolului 5 din Carta Alianţei Nord Atlantice, care spune că atunci cînd un stat membru este atacat, celelalte state membre sînt obligate să acorde ajutor. Intervenţia în Afganistan a fost considerată perfect legitimă şi a primit, printr-o rezoluţie, acceptul Consiliului de Securitate al ONU.

Agenţiile de presă transmiteau săptămîna trecută, că Iranul a pus în libertate mai mulţi oficiali de rang înalt ai Al-Qaida, aflaţi pînă în prezent în detenţie, pentru ca aceştia să reconstruiască organizaţia islamistă la frontiera dintre Afganistan şi Pakistan, relatează The Times. Printre liderii Al-Qaida eliberaţi figurează egipteanul Saif al-Adel, care este înscris pe lista celor mai căutaţi terorişti de către FBI pentru presupusa lui implicare în atentatele de la ambasadele americane din 1998 din ţările Africii de Est, potrivit cotidianului. Saif al-Adel a fost numit recent şef de operaţiuni în Afganistan şi Pakistan, potrivit unor oficiali pakistanezi, citaţi de The Times. Kuwaitianul Suleiman Abu Ghaith, purtător de cuvânt al Al-Qaida în momentul atentatelor din 11 septembrie 2001, Abu Khayr al-Masri, un apropiat al numărului doi în ierarhia organizaţiei Ayman Al-Zawahiri, precum şi trei membri ai familiei lui Osama ben Laden, au fost eliberaţi, potrivit aceloraşi surse. Numeroşi lideri Al-Qaida şi-au găsit refugiu în Iran după invadarea Afganistanului de către americani, după atentatele din 11 septembrie 2001. Unii dintre ei au fost plasaţi în detenţie de autorităţile iraniene. Informaţia poate să fie doar o perdea de fum, pentru ca serviciile pakistaneze să-şi conserve rolul de principal furnizor de informaţii tactice în zona Afganistanului. Un cotidian kuwaitian anunţa în noiembrie că mai mulţi lideri ai Al-Qaida, între care Abu Ghaith, au părăsit Iranul pentru a merge în Yemen. Aceste „jocuri informative” demonstrează, din punctual meu de vedere, că războiul din Afganistan va rămîne deosebit activ şi în anul 2011, însă, fără evoluţii spectaculoase de nici o parte a baricadei, poate, totuşi cu o consolidare a poziţiilor talibane în interiorul ţării.
Astăzi, după 31 de ani de la invazia sovietică, poziţionarea geografică a acestei ţări va menţine în permanenţă viu interesul marilor puteri de a staţiona în regiune, dar poate mai important, asigură un cap de pod într-o zonă sensibilă din punct de vedere geostrategic., la interferenţa dintre Iran, China, Pakistan şi India, adică tocmai Centrul lumii în sec.21! Iar, istoria ne dovedeşte că Afganistanul se va lupta pînă la eliberarea sa. Adică, încă mulţi ani de acum încolo, nici vorbă de retragere în 2014!

Afganistanul a fost pe rînd călcat de perşi, apoi de macedonenii lui Alexandru, apoi de sasanizi şi arabi, de unde au şi preluat religia islamică. În 1747, afganii pastuni şi-au construit un stat, condus de un rege (Mario Balint şi Raico Cornea, “Primul război al mileniului”, Ed. Augusta, 2001). În secolul XIX, englezii încearcă să ocupe Afganistanul. Începe astfel primul război colonial, care ţine din 1839 pînă în 1842. Luptele reizbucnesc în perioada 1878-1880. În cele din urmă, Imperiul Britanic se retrage, în 1919, dintr-o ţară care îi aducea mai multe necazuri decît beneficii (op.cit.). În iulie 1973, regele este înlăturat şi are loc proclamarea republicii. În 1978, cu implicarea Moscovei, comuniştii afgani preiau puterea, provocînd război. URSS se retrage încă din 1989, cînd îşi recunoaşte neputinţa în lupta cu mujahedinii (războinici religioşi).
Evident, în perioada Războiului rece, în ajutorul rezistenţei afgane intervin Statele Unite care, prin intermediul CIA şi Serviciului pakistanez, îi livrează arme. Islamişti, dar mai ales arabii, vin să lupte cu necredincioşii. Al Qaeda şi Osama bin Laden găsesc în munţii Afganistanului o casă bună în pregătirea pentru activităţile teroriste, sprijinite de CIA, cît timp au fost îndreptate împotriva sovieticilor. În 1992 se pune capăt regimului comunist, cînd demisionează preşedintele Mohammad Najibullah. Talibanii instituie un regim draconic, fiind interzise orice influenţe occidentale. În Afganistan, majoritatea populaţiei este analfabetă şi lipsesc, în general, apa potabilă, electricitatea, infrastructura rutieră, televiziunea, radioul, ziarele. Excepţie fac capitala Kabul şi cîteva oraşe importante. În regiune, se înfruntă astăzi cea mai bine înzestrată armată a lumii, trupele NATO, cu o forţă eterogenă, formată din talibani, foşti mujahedini, mercenari arabi şi, bineînţeles, teroriştii aflaţi sub stindardul Al Qaeda.
În Afganistan sînt implicate cu trupe 48 de ţări, totalizînd 131.730 de militari, dintre care cei mai mulţi americani - 90.000, în cadrul misiunii International Security Assistance Force/ISAF. România are în Afganistan aproximativ 1600 de militari, iar Republica Moldova, o escadrilă de elicoptere de transport, la dispoziţia ONU, pentru misiuni umanitare. Ţara cu cei mai puţini militari trimişi în Afganistan este Austria, cu doar trei persoane.

PIZDEŢUL DE CRIZĂ

E limpede, colegii din Moldova care au conceput afişul de mai sus, nu au pre mare habar de Emil Boc, Traian Băsescu, Roberta Anastase sau Mircea Geoană. Şi nici măcar de faptul că Doamna Paul-Vass a reuşit, cu un simplu telefon, să scoată, de Crăciun, un milion de euro din buzunarul ciuruit al Ministerului Sănătăţii, pentru un aparat de investigaţii cardiace pentru copii, care, în alte condiţii, ar fi fost achiziţionat la Paştele Cailor! Gestul, dacă nu ar fi scîrbos, ar reprezenta chiar o faptă nobilă! Evident, colegii din Moldova, care astăzi stau cu ochii pe cei trei Crai care ba re-fac Alianţa, ba fuck Alianţa, habar nu au că la Reşiţa, Societatea Română de Radiodifuziune are un post regional, plătit din bani publici, care este, de fapt, un post privat, proprietatea fondatorului său - merite incontestabile! - Doru Dinu Glăvan, care-l conduce ca pe propria feudă. În 14 ani de la înfiinţare, Radio Reşiţa - Radio Semenic-Sunetul Banatului Montan - Dragostea mea - Prietenul dumneavoastră!, studioul a adunat o autentică FAMIGLIE, ca la carte! Este o construcţie pe termen lung! 8 sînt membrii familiei DDG care ţin în mînă pîrghiile în această afacere de familie. Ba, să vedeţi înbîrligături cu Fundaţia Radio! Cert este că, postul de redactor-şef a fost scos la concurs pentru a fi ocupat pe linie de sînge! Ar fi pentru prima oară, în istoria de peste 80 de ani a Radioului Public, cînd conducerea unui post se transmite ca în Coreea de Nord! Dar, nu ar fi de mirare! E treaba DNA-ului să verifice cum s-au făcut angajările, pe ce criterii, cum s-a rămas în funcţie - deşi şcolile nu-i prea ajută pe unii! -, cîte camioane cu Daruri au plecat regulat spre Bucureşti etc! Evident, colegii din Moldova care au creeat afişul de mai sus, habar nu au că un impostor notoriu, ministrul român de externe, Teodor Baconschi, naşul ambasadorului român la Chişinău, se contrează cu vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde, care i-a reproşat că eşecul Shengen i se datorează, în bună parte, prin politica externă labilă promovată de favoritul pentru viitorul Cotroceni!

Revenind la lucruri de fond, analiza specialiştilor în domeniul securităţii scoate în evidenţă că la acest început de mileniu, popoarele doresc condiţii mai bune de viaţă şi de muncă pentru ei şi generaţiile următoare. Pretenţiile faţă de autorităţi au crescut depăşind, uneori, realităţile şi posibilităţile de rezolvare a unor situaţii. A crescut, de asemenea, intoleranţa faţă de cei din jur, faţă de lideri. Dacă la acestea mai adăugăm şi moştenirile istoriei, deducem că multiplele situaţii de criză din ultimii 20 ani, multe rămase nerezolvate, nasc o serie de întrebări care se pot rezuma astfel: sînt oare crizele inevitabile în viaţa popoarelor?; sînt oare popoarele conştiente de urmările crizelor?; guvernele sînt pregătite să gestioneze crizele în favoarea popoarelor pe care le conduc? Răspunsul este unul singur şi comun pentru toate aceste întrebări: NU! În opinia mea, criza reprezintă acea perioadă din viaţa unei societăţi caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăţilor şi izbucnirea conflictuală a tensiunilor. Ea se concretizează prin expunerea unor aspecte temporare sau permanente ale modului de organizare al sistemului, care nu-i mai permit acestuia să funcţioneze. Ieşirea din criză se face fie prin schimbarea fundamentală a sistemului şi înlocuirea acestuia, fie prin modificări importante, ale structurii sale! Criza are la bază cauze economice, politice, sociale, religioase, juridice, etnice etc., care nu au fost rezolvate în cadrul sistemului în timp util şi în mod paşnic, în scopul echilibrării raportului dintre nevoi şi posibilităţi. Este important de subliniat că, niciodată, o criză nu are la bază numai una din categoriile de cauze enumerate mai sus! În consecinţă, situaţiile de criză au la origine cauze multiple, de natură obiectivă şi, ca urmare, ele NU se rezolvă şi NU POT fi lăsate să se rezolve de la sine! De aceea, este nevoie de o conducere de criză, care să INFORMEZE, în primul rînd, populaţia, să o stimuleze şi să o mobilizeze pentru a depăşi faza lozincardă şi a urni din loc căruţa românească! Indiferent că e Guvern, sau instituţie media, ambele aflate în simbioză pe lanţul trofic al infrastructurilor critice!

Conform manualelor de specialitate, principiul de funcţionare al managementului crizelor exclude menţinerea aberantă în funcţie a unui guvern ce s-a dovedit depăşit de situaţie, sau incapabil să gestioneze situaţia de criză, fie din incompetenţă, neştiinţă sau rea-voinţă, chiar incapabil să gestioneze comunicarea cu victimele crizei! Crizele sînt diferite în funcţie de domeniul de manifestare şi caracteristicile lor generale.
• lipsa totală de informare sau informarea unilaterală;
• pierderea controlului asupra situaţiei;
• chiar dacă este o criză internă, în majoritatea cazurilor, radiografia ei este urmărită şi din exterior;
• procesul de luare a deciziilor înregistrează disfuncţionalităţi frecvente, ceea ce duce, de cele mai multe ori, la crearea panicii în rîndul părţilor;
• de regulă, organizaţia care gestionează criza îşi concentrează atenţia spre planificarea acţiunilor pe termen scurt, arareori se ajunge ca o criză să fie gestionată pe termen lung. Un exemplu, doar: Cum s-a intamplat şi cu Uniunea Sovietica, în urmă cu 20 de ani, Uniunea Europeană se prăbuşeşte sub povara propriilor contradicţii economice, cred analiştii internaţionali. Speculatorii iau în calcul şi datoriile generate de sistemele de pensii, care au nevoie de fonduri din ce în ce mai mari, deşi cei care cotizează sînt mai puţini. De asemenea, autodistrugerea sistemului de sprijin de la stat este predictibilă, avînd în vedere o rată a natalităţii mai scazută, o rată a şomajului mai mare, economiile mai mici şi taxele mai mari;
• parte din crize pot afecta securitatea naţională, dar cele mai multe au doar implicaţii în planul interesului public al ideii de oportunitate, valoare, şi au avut ca efect stagnarea dezvoltării economico-sociale şi chiar regresul social. Apropo de oportunitate, analiza lui George Friedman, proprietarul STRATFOR, referitoare la Turcia ca mare putere a sec 21, am privit-o, recunosc cu scepticism, considerînd că interconexiunile internaţionale în materie de securitate regională nu vor putea fi modificate prea curînd. Iată, însă, că gesturile politice care au însoţit tentativa de spargere a blocadei maritime spre Fîşia Ghaza mă fac să reiau logica afirmaţiilor lui Friedman şi să reconsider evoluţia INDEPENDENTĂ a Turciei în noul context de securitate, politic, dar şi economic sfîşiat de criză.

România este, cred, în acest moment, într-o situaţie extrem de gravă, crizele internaţionale despre care am menţionat deja, grefîndu-se pe crizele noastre locale multiple. E bine de ştiut, criza debutează cu multă confuzie şi lipsă de control şi se dezvoltă cu viteze imprevizibile! În România, acum, oricare dintre ramurile crizei se acutizează va afecta securitatea naţională! În domeniul crizelor care pot afecta securitatea naţională, cîteva manifestări sînt comune:
• creşterea infracţionalităţii, prin apariţia unui grad de violenţă care-l depăşeşte pe acela specific situaţiilor normale;
• deplasarea unor grupuri mari de oameni dinspre zonele afectate de criză spre cele neafectate sau în sens invers, în scopul sprijinirii şi amplificării acţiunilor elementelor turbulente;
• izbucnirea unor tulburări şi manifestaţii de mare amploare, cu caracter revendicativ, de diverse nuanţe, greu de soluţionat şi care degenerează în acţiuni de încălcare gravă a normelor de drept, punînd în pericol ordinea constituţională şi stabilitatea internă, ce se pot desfăşura la nivel naţional sau zonal;
* Imposibilitatea contracarării informaţiilor agresoare şi părăsirea diasporei.

Gestionate corect, printr-un management de criză eficient, CRIZA se poate transforma în OPORTUNITATE. Trebuie doar ca factorii de decizie, de la nivelul statului să acţioneze în sensul sprijinirii dezvoltării eficienţei şi schimbărilor la nivelul societăţii, popoarele singure avînd forţa interioară de a produce anticorpii necesari supravieţuirii!

CRĂCIUN FERICIT

POATE SCHIMBĂM CEVA!

Ieri, scriam despre demnitate şi onoare. Fără să ştiu ce se va întîmpla! Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul Parlamentului într-un gest extrem, de protest. În urmă cu o lună, un alt angajat al televiziunii publice s-a sinucis. În dimineaţa zilei 18 noiembrie, Marian Ciobanu (45 de ani), angajat ca liftier al TVR, a fost găsit spînzurat în subsolul televiziunii din cauza datoriilor pe care le avea către bancă. Soţia mea spune că nu este deacord cu aceştia. Că şi-au făcut familia să sufere suplimentar. Eu spun că gestul lui ADRIAN a fost gestul unui BĂRBAT care s-a simţit neputincios, neajutorat şi incapabil să-şi apere familia! Pentru că în războiul cu propriul popor, actuala putere nu i-a oferit nici o şansă! Gilda Popa a scris, ieri, pe blogul său, un text superb! "Neantul în plen. Mineriada postacilor" (http://gildapopa.blogspot.com/2010/12/neantul-in-plen-mineriada-postacilor.html). Au mai fost jandarmi, pompieri, militari, care s-au sinucis din cauza datoriilor. Despre ei ştim pentru că au fost mereu mai aproape de noi, de jurnalişti, de opinia publică. Dar, cîţi dintre semenii noştri îşi pun capăt zilelor din cauza neajunsurilor şi, despre care habar nu avem!?

Europa se revoltă şi se radicalizează pentru mult mai puţin! Ieri, ambasadele Elveţiei şi Chile au fost atacate cu colete capcană de către o grupare anarhistă. Grecia este sub asediu! Ce este greu de suportat în România?: UMILINŢA, LIPSA DE PERSPECTIVĂ şi NEÎNCREDEREA FAŢĂ DE CLASA POLITICĂ! Cred că gestul de ieri al lui Adrian Sobaru a fost unul îndreptat împotriva întregii clase politice! Împotriva tandemului Boc - Băsescu, dar şi împotriva unei opoziţii de carton, incapabilă să schimbe ceva. Dar şi împotriva unor sindicate, obosite şi impotente, împotriva unor lideri care-şi bat cartea democraţiei pe burtă şi plîng televizat de mila acestei ţărişoare. Lumea se schimbă şi vremurile se schimbă. Poate reuşim să schimbăm şi noi ceva! Propun ca acesta să fie staegul propriei noastre revolte! De ce să nu ne construim o ţară liberă de hoţie, minciună, impostură, laşitate, ticăloşie? O ţară cu DEMNITATE ŞI ONOARE! Poate schimbăm ceva, că tot e decembrie!

MIHAI GHIMPU, PREŞEDINTELE TUTUROR ROMÂNILOR!

Nu, fotografia de mai sus nu reprezintă momentul TRANSFERULUI de putere la Palatul Cotroceni. Deşi, sincer, mi-aş dori acest lucru. Şi nu numai eu! Sondajul găzduit de acest blog dovedeşte din plin acest lucru. La întrebarea: "PE CINE VĂ DORIŢI VIITOR PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI?", 26% dintre repondenţii de pînă acum au votat MIHAI GHIMPU! următorii clasaţi, în ordinea preferinţelor, sînt: Crin Antonescu, 23%, Mugur Isărescu, 19% şi Sorin Frunzăverde cu 15%! Acest vot, deşi nesemnificativ la nivelul societăţii, îmi spune mie, un lucru foarte important: românii s-au săturat de maimuţoi politici şi vor BĂRBAŢI DE STAT! Am mai scris-o şi voi mai scrie de cîte ori este cazul: istoria unei naţiuni este făurită de bărbaţi de stat, iar popoarele au nevoie de bărbaţi care FAC ISTORIA nu care FAC PARTE DIN ISTORIE! Pentru aceasta, ONOAREA şi DEMNITATEA sînt esenţiale şi nu doar vorbe de paradă. Inutil să spun că pentru ONOARE, în japonia, nişte luptători loiali îşi tăiau burta şi-şi scoteau maţele afară!

Din păcate, conducătorii României din ultimii ani nu ştiu ce e aceea ONOARE sau DEMNITATE. Cîtă ONOARE credeţi că are "bărbatul de stat" Emil Boc, cel care înghite zilnic sute de tone de kkt şi milioane de muie? Sau cîtă DEMNITATE are un preşedinte ca Traian Băsescu care în afară de vorbe goale nu a oferit nimic alegătorilor săi, nici măcar celor din diaspora, care l-au votat cu două mîini, fără să realizeze efectul gestului lor, tîrziu realizînd că hăhăitul prezidenţial nu este al lui Moş Crăciun... Aşezaţi pe fotoliile de decidenţi politici, aceşti măscărici jalnici nu acceptă consiliere sau sfaturi, nici măcar de la "serviciile" legate de mîini şi de picioare, dar aflate în slujba cetăţeanului, care sînt, însă, obligate să raporteze decidentului politic şi nu pot să intervină direct, să corecteze anomaliile, furunculii şi buboaiele societăţii. El, decidentul, în multe cazuri capul puroios al buboiului, trebuie să decidă. Ambasadorul George Maior, şeful SRI, trage din nou un semnal de alarmă, în ziarul ADEVĂRUL: „Nu este momentul marginalizării elementului profesionist şi tehnocratic din societate", avertizează Maior, care militează pentru depolitizarea accelerată a instituţiilor statului. Deşi a respectat rigorile de exprimare ale funcţiei pe care o deţine, invitatul Adevărului a dat de înţeles că revigorarea economiei româneşti nu va fi posibilă fără reprofesionalizarea aparatului administrativ. Cuvinte goale în urechile politrucilor de pe Dîmboviţa, Olt, Jiu, Timiş, Bega sau Bîrzava! Cum goale au rămas şi avertismentele aceluiaşi SRI că România s-ar putea să aibă probleme cu aderarea la Shengen! Degeaba! În afară de "instituţii inteligente", vorba prietenului Nichituş, o ţară mai are nevoie şi de POLITICĂ EXTERNĂ, de apărare, de securitate etc! Din păcate, IMPOSTURA stă la masă cu preşedintele!

Pe malurile Bîcului, situaţia tinde să devină oglinda Bucureştiului. Aflaţi de un an în fruntea bucatelor, liderii şi lideraşii Alianţei pentru Integrare Europeană au purces la împărţirea acestora pentru ei, familiile ,lor şi grupurile de interese care i-au sprijinit politic. În acest fel, nu mă mir deloc că "disputele politice" între PL şi PLDM se dau în jurul controlului asupra Pieţei Centrale. Sau că Vlad Filat şi-a subordonat ILEGAL Serviciul de Comunicaţii Speciale, întreprindere de stat aparţinînd SIS-ului, condus de omul lui Lupu, dar aflat în subordinea directă a preşedintelui, fie el şi interimar, Mihai Ghimpu! Straşnic, nu? Lăsînd deoparte disputele politice, Mihai Ghimpu a dovedit în scurtul său mandat prezidenţial, că este un preşedinte care are ONOARE ŞI DEMNITATE! Că ştie să reprezinte interesele poporului român, indiferent în ce parte a rîului trăiesc, sau cît de la Vest, sau cît de la ESt. Sînt convins că MIHAI GHIMPU, ar avea grijă mai multă de românii din diaspora decît o face actualul Guvern de păcălici de la Bucureşti, cu mînuţele alea două a lui Eugen Tomac. Statul român are o admirabilă lipsă de reacţie la problemele şi discriminările cetăţenilor români, din interiorul şi din exteriorul frontierelor actuale. În Serbia, pe Valea Timocului, românii-vlahi nu cunosc zicala: "România are doi prieteni - sîrbul şi Marea Neagră"!

Potrivit unor informaţii, membrii comunităţii româneşti au fost citaţi la poliţie pentru a da declaraţii despre presupusa finanţare de către România a campaniei electorale pentru alegerile Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Vlahe (CMNV). Există informaţii că clasa politică din Serbia, dar şi presa de la Belgrad, consideră vizitele vlahilor la Bucureşti, un act de trădare. Românii din Serbia au fost împărţiţi artificial de autorităţile de la Belgrad în două comunităţi etnice distincte şi organizaţi în Consiliul Naţional al Minorităţii Române, cu sediul la Novi Sad - Voivodina (comunitate recunoscută ca fiind românească) şi Consiliul Naţional al Minorităţii Vlahe, cu sediul la Petrovac - Valea Timocului (comunitate nerecunoscută ca fiind românească). Autorităţile sîrbe au făcut şi fac tot posibilul pentru a legitima o minoritate vlahă şi o limbă vlahă, create artificial. Cazul este unic în Serbia, niciunui alt consiliu naţional al unei minorităţi nefiindu-i interzisă folosirea limbii materne! Dar, despre asta, Ministerul Român de Externe nu se pronunţă! În Serbia românii trăiesc în Voivodina, dar şi în Timoc numărul lor fiind între 250.000-300.000, majoritari în 154 sate şi în 46 de sate cu populaţie mixtă. Pentru că nu-i recunoaşte drept români, statul sârb nu respectă reciprocitatea culturală, stipulată de tratatele şi acordurile diplomatice bilaterale încheiate de reprezentanţii guvernelor României şi Serbiei. Românii din Timoc nu se bucură de niciun fel de drepturi lingvistice, educaţionale, culturale specifice minorităţilor. Marea "bătălie" a românilor timoceni este în 2011,ca în urma recensămîntului naţional, din primăvară, să se dovedească numărul real al românilor din Serbia de Răsărit. Există, însă, serioase suspiciuni că autorităţile vor încerca să falsifice acest recensămînt. Tot anul viitor se aşteaptă în Serbia alegeri parlamentare anticipate, iar dacă se va adopta noua lege a administraţiei locale, atunci vor avea loc şi alegeri locale. Totul pe fondul "parcursului european" al Serbiei.

Din păcate, nevoia unui plan de urgenţă pentru românii din Timoc, pus în aplicare de la 1 ianuarie 2011, pe tot parcursul anului, nu există! Românii din Timoc nu votează PDL la alegeri! Nu există un Proiect Timoc, cum nu există un proiect concret Basarabia! Ba mai mult, astfel de afirmaţii irită oficialii de la Cotroceni! În aceste condiţii, propun ca actualul marinar să predea puterea lui Mihai GHimpu! Care are charisma, onoarea şi demnitatea de a fi PREŞEDINTELE TUTUROR ROMÂNILOR! Indiferent de frontierele viitoare.

EROII REVOLUŢIEI

Peste tot, în ţară, e săptămîna dedicată Revoluţiei. Se împlinesc 21 de ani de atunci şi astăzi, ştiu şi sînt convins că dacă "făcătorii de istorie" nu şi-ar fi băgat degeţelele, noi şi astăzi l-am fi înjurat printre dinţi pe Ceauşescu. Cei care au avut curajul nebunesc să se alăture provocării profesioniste au fost aceia pe care nervii i-au lăsat primii.

Mă deranjează la culme faptul că participarea asta la povestea din Decembrie 1989 s-a lăsat cu o cumetrie românească de toată frumuseţea! "Revoluţionarii" au pus la punct o maşinărie infernală de spălat bani şi de acumulat privilegii, de parcă au ocupat şi cucerit Stalingradul nu au fost răniţi întîmplător, într-o iarnă călduţă, pe o stradă asfaltată din România Comunistă. Mă fac, însă, să vomit cînd îşi spun EROI! Eroismul este un gest asumat, departe, însă, de cele mai multe din "poveştile" şi "personajele" "revoluţiei"! Să fie clar: comunismul în România cădea şi fără "ajutorul" revoluţionarilor eroi care se ceartă de 20 de ani pe privilegii, în timp ce veteranii de război, care şi-au apărat ŢARA şi NEAMUL mor de foame şi frig în mizerie, iar militarii care slujesc interesele României moderne în teatrele de operaţii, la mii de kilometri depărtare de casă, nu pot primi titlul şi atenţiile unor veterani de război!

Cu legende despre EROI am crescut. Îmi citea tata înainte de culcare. Dar cea mai fascinantă legendă este una modernă, despre EROII DE LA CAMERONE. Este dovada că EROISMUL înseamnă ASUMARE! Legiunea Străină, a luat fiinţă prin ordonanţa emisă la 10 martie 1831, semnată de regele Franţei Louis Philippe, ca un vîrf de lance al armatei coloniale franceze în operaţiunile împotriva triburilor kabile şi berbere, conduse de Abd el Kader, pentru cucerirea Algeriei, începută în anul anterior. Sute de campanii militare au trecut peste chipiurile albe. Poate mii! Însă, în timpul campaniei din Mexic, se consumă evenimentul cel mai reprezentativ din istoria Legiunii, unul din momentele care au dat naştere LEGENDEI... La 30 aprilie 1863, compania căpitanului Danjou, formată din 60 de legionari, ţine piept într-o fermă din sătucul Camerone, pînă la ultimul om, asaltului a mai bine de 2.000 de mexicani. De atunci, 30 aprilie, ZIUA CAMERONE, este cea mai importantă sărbătoare a Legiunii străine!

Este un exemplu pe care-l dau frecvent interlocutorilor mei. Popoarele mari din istoria noastră dăinuie prin simboluri. Nu degeaba, maghiarii se aşează mereu sub Coroana Sfîntului Ştefan, sau Jobbik a înfiinţat Garda Maghiară! Noi, ne vom certa în fiecare an, în Decembrie, pentru că nu cădem deacord care este mai EROU! Şi vom celebra în continuare, probabil, Ziua soarelui! Nici măcar căluşari nu mai avem. Sînzienele sînt acum pe centuri în Italia... Noi am rămas cu EROII şi REVOLUŢIONARII de mucava. Ca şi politicienii! Mare popor, mare caracter! Dar, mai e un lucru pe care vreau să-l spun astăzi: orice lucru bun vei face PENTRU ţara ta, el va DERANJA pe Cineva dintre ai tăi! Vei fi aspru pedepsit!

RADIO REŞIŢA PE DRUMURI ŞI PODURI?

Excelent articolul lui ADRIAN MOGOŞ, din JURNALUL NAŢIONAL. Eu l-am agăţat de pe Facebook. Printre alte chestii interesante zice şi una de pomină: "... Drumuri şi Poduri SA Caraş-Severin era deja cu un picior în groapă. Din 1999 până în 2004 firma a avut o cifră de afa­ceri care a crescut constant, ajungând la 2,7 milioane de euro. În 2010 firma era deja în insolvenţă. Declinul a în­ce­put o dată cu numirea lui Valen­tin Rusu în septembrie 2004 ca director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Drumuri şi Po­duri. Mandatul lui Rusu a expirat în 2008, când a ajuns deputat din partea PDL. În decembrie 2008, după pleca­rea lui Rusu la Bucureşti, la condu­ce­rea societăţii comerciale au apărut alţi trei administratori. Printre ei, o ziaristă de radio. Acest fapt nu e o în­­tâm­plare. Radio Reşiţa este ins­ti­tu­ţia preferată de propagandă politică lui Frunzăverde, care a pus-o în func­ţia de administrator pe Oana Maria Cenan Glăvan.

Acum, Radio Reşiţa îşi caută un nou redactor-şef. Doru Dinu Glăvan, tatăl Oanei, cel care a condus postul de radio, se pensionează (S-A PENSIONAT!). SRR a organizat un concurs pentru un post pentru care nu s-a făcut publicitate. Un sim­plu anunţ lipit pe uşa de la in­trarea în sediul Radio Reşiţa şi pe site-ul SRR informează posibilii candidaţi de existenţa acestui concurs. La sediul Radio Reşiţa am întrebat dacă pot obţine o copie a condiţiilor de participare. "Nu se poate. Doar dacă vă scrieţi de pe el", a venit răspunsul unei doamne dolofane, despre care am aflat ulterior că este fata redactorului-şef. Concursul trebuia să aibă loc pe 20 decembrie, dar a fost amâ­nat. De menţionat că pentru funcţia de redactor-şef nu s-a înscris evident decât un singur candidat: fata lui Doru Dinu Glăvan, care a reuşit să creeze o adevărată afacere de familie la Radio Reşiţa. Pe lângă fiica sa, a mai angajat-o şi pe Ana Cenan pe post de contabil cu un salariu de aproape 80.000 de ron anual. Ana este sora ginerelui lui Glăvan, Mihai Cenan, soţul Oanei, care şi el lucrează în aceeaşi instituţie, terorizând angajaţii din funcţia de lider de sindicat. Salariul de redactor-şef este de puţin peste 72.000 de ron anual, iar interesul scăzut pentru acest concurs trebuie să ridice un semn de întrebare celor din SRR"!

Puţin probabil ca cineva de la SRR să sesizeze. Radio Reşiţa este considerat BIJUTERIA COROANEI. Nu cred că interesează pe nimeni din Consiliul de Administraţie (multe CA-uri şi-au umplut sarsanalele de la Radio Reşiţa!) acest detaliu NESEMNIFICATIV. Şi nici că Radio Reşiţa fără FUNDAŢIA RADIO REŞIŢA dispare, pur şi simplu. Sînt curios de ce dracu dintre ăia de la DNA, AVAS, APPS, RAPPS, UCMMRSA, etc şi alte milioane de instituţii de control, nu se abat şi pe la RRR. Cert este că habar nu am cînd Radio Reşiţa România va înceta să mai promoveze interese de grup şi va trece la INTERESUL NAŢIONAL!

ZIUA SERVICIILOR

Astăzi e Ziua Serviciilor Secrete ruseşti. Aceasta, mai este denumită şi “Ziua cekistilor”, tocmai în amintirea unuia dintre cele mai temute organisme represive şi de spionaj care au existat vreodată – CEKA. Această instituţie, care se ocupa în special de poliţie politică, a fost înfiinţată la 20 decembrie 1917 de catre Vladimir Ilici Lenin, marele conducător sovietic şi a servit ca model temutei Securităţi a lui Nicolae Ceauşescu.

Un proverb rusesc spune că “Rusia nu are servicii secrete, ci serviciile secrete au o ţară”. Proverbul poate fi valabil în mai multe colţuri ale lumii, inclusiv în Statele Unite. Ca să dea o notă modernă acestei sărbătoari, "cel mai beţiv preşedinte din istoria Rusiei", Boris Elţîn, i-a schimbat denumirea în “Ziua membrilor serviciilor de securitate”. În Rusia, însă, este folosită, în continuare, vechea denumire, cu atît mai mult cu cît menţinerea datei de 20 decembrie stabileşte filiaţia directă dintre serviciile sovietice şi cele ruse, de la CEKA la GRU, NKVD sau KGB-FSB. Astfel de zile de sărbătoare se marchează prin succese "pe ramură". În acest context, nu mică ar trebui să ne fie mirarea dacă astăzi un anunţ important vine dinspre Cişinău. Acolo, în micuţul teritoriu dintre Prut şi Nistru, serviciile ruseşti, dincolo de LEGENDA ce învăluie orice serviciu din lume, continuă să joace un rol important în politica "naţională". Iar fratele Nichituş a anticipat corect, în urmă cu ceva vreme, într-un interviu publicat pe blogul său, cu un fost şef al Serviciului Intern de Securitate din Moldova.

Nu toata lumea priveşte, însă, această zi ca pe o sărbătoare. Intelectualii ruşi, formaţi în umbra altor servicii, raliaţi în grupurile de interese din jurul Sankt-Petersburgului şi Moscovei, sfătuiţi de servicii secrete private!, privesc această zi ca pe una plină de momente sîngeroase, în care milioane de persoane au fost executate cu cruzime sau trimisă în lagărele de muncă din Siberia. Dar, fără CEKA sau KGB nu ar fi existat Uniunea Sovietică, iar imperiul nu ar fi fost niciodată acelaşi! Oficialii moscoviţi doresc să pună, firesc, accentul pe succesele serviciilor speciale ruseşti şi se mîndresc de fiecare dată cu orice reuşită înregistrată de acestea, mai ales asupra Occidentului. Chiar la începutul lui decembrie, SVR-ul, unul dintre serviciile de informaţiile externe al Moscovei, a amplasat pe unul din zidurile exterioare ale clădirii, o placă în memoria lui Kim Philby, ofiţer şi reprezentant al serviciilor de informaţii britanice şi agent dublu care a spionat în favoarea Moscovei în timpul Războiului Rece, din cauza căruia sute de agenţi occidentali au fost deconspiraţi şi ucişi de sovietici. Dar, în lumea serviciilor secrete nu există culoare politică ci doar INTERESUL NAŢIONAL. Evident, orice serviciu secret străin este odios pentru naţiunea pe care NU o slujeşte! Oricîtă putere ar fi avut KGB în perioada sovietică, trebuia să dea socoteală Partidului Comunist. Astăzi, FSB beneficiază de libertate nelimitată şi nu dă socoteală nici Parlamentului, nici opiniei publice.

AIE 2 PÎNĂ LA REVELION, preşedinţi de la Kremlin şi dinozauri

Vladimir Filat, cel mai european premier pe care l-a avut Republica Moldova în ultimii 10 ani, se tot duce la Bruxelles să provoace declaraţii de susţinere a unor birocraţi care nu prea au cum să cunoască realităţile din teren, de acolo, din clădirile alea sinistre, uriaşe, ca nişte buncăre. Nici nu-i interesează. Ei primesc informaţii pe care inteligenţii lor le culeg, dar analizele decidenţilor politici europeni seamănă, mai degrabă, cu ignoranţa. Filat promite că în maxim 13 zile AIE Reloaded, iar un lucru e clar: comuniştii au sfeclit-o şi de această dată! Narâşkin, deşi a propus, nu a forţat, totuşi, constituirea unei coaliţii PCRM-PDM, cum greşit au speculat colegii din presă. Serghei a venit la Chişinău pentru a se asigura că "investiţia" Kremlinului rămîne de viitor! Adică, omul cel mai apropiat tandemului Medvedev-Putin rămîne în cărţi pentru funcţia de preşedinte, inclusiv cu sprijinul Comuniştilor cioroiului bătrîn! Presa de la Chişinău speculează că liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, s-ar afla la Moscova împreună cu numărul doi de pe lista deputaţilor democraţi, Vlad Plahotniuc. Cei doi ar plănui să discute cu Vladislav Surkov, primul adjunct al şefului Administraţiei prezidenţiale ruse. Plahotniuc şi-a confirmat vizita, spunînd însă că ar fi una de afaceri. Dar Lupu declarase luni că ar merge nu la Moscova, ci în Germania într-o vizită privată de cîteva zile. Foarte corect! Cea mai valabilă instrucţiune este cea primită "în centrală". Şi, probabil, a fost mare nevoie de ea în negocierile cu durul "contrabandist" Vlad Filat. Oricum, prin plasarea lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte al statului, Moscova va rămîne cu un ochi vigilent în Moldova, indiferent de direcţia pe care o va lua această ţărişoară. Să mă explic, scurt şi vulgar!

Cioroiul Voronin a avut tupeul să respingă soluţionarea crizei Transnistriene şi să-l trimită pe Vladimir Putin înapoi, la Moscova, după ce acesta se pieptănase, parfumase şi spălase pe dinţi ca să vină la Chişinău. Afrontula a fost uriaş. Şi cum în zilele noastre nu mai poţi să dai buzna cu puşcociul pe străzi şi să-l razi pe micuţ de pe caldarîm, nici chiar la Chişinău (unde doar negustorii de vin se împuşcă, nu-i aşa?), în mintea Omului de la Kremlin s-a născut dorinţa de răzbunare. Aşa l-a crescut pe Marian Lupu (l-au crescut bine!), dizidentul comunist care doreşte o reformă radicală a stîngii în Republică şi care a refuzat 10 milioane de dolari ca să bată palma cu Voronin, conştient fiind că bătrînul cioroi o să-l ciugulească de viu cu bani cu tot, ca pe Prometeu. Lupu a fost preferatul lui Ghimpu pentru funcţia de preşedinte pe care l-a avut alături la summit-ul CSI de la Chişinău. Ba, mai mult, Lupu s-a comportat ca un şef de stat, folosind reşedinţa oficială la întîlnirea cu Dimitri Medvedev! Ceea ce, nu-i puţin lucru! Sper că nu-şi imaginează nimeni că într-un spaţiu ex-sovietic un lider apare aşa, pur şi simplu, din neant, ca o "emanaţie" a unei revoluţii de conştiinţă, eventual! De aceea, Lupu avea nevoie de instrucţiuni de la sursă, mai ales în ceea ce priveşte răspunsul la obrăzniciile lui Filat. La fel cum Vlad Filat a apărut brusc ca om politic, şi deşi cuvintele îi porneau greu din gură, şi-a tras partid şi a făcut şi scoruri de pomină! Filat este, însă, un produs al altei "firme"... Şi el, tot după instrucţiuni la sursă, în timpul negocierilor, mai ales despre cît să cedeze în faţa lui Marian Lupu!

Produsul Kremlinului, Marian Lupu, mai are un avantaj: este partenerul Edinaia Russia, partidul premierului-preşedinte Putin. Vladimir Putin. Agentul 001 al Noii Rusii, aflată, în mod firesc, într-un proces de consolidare a frontierelor, a vecinătăţilor, a intereselor şi puterii, după o perioadă de re-găsire a propriei identităţi. Dar, partener al Rusiei Unite este şi fostul preşedinte al Sovietului Suprem de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, liderul celui mai influent partid - Obnovlenie -,devenit deputat din nou, în urma alegerilor legislative de duminică. Şevciuk, care şi-a anunţat candidatura pentru preşedinţie, a intrat în actualul Parlament şi ar putea fi folosit de Chişinău în alegerile prezidenţiale care vor avea loc în 2011 în Transnistria. Este semnalul că Moscova s-a cam săturat de Igor Smirnov şi de gîndirea lui încremenită în perioada Războiului Rece. La fel ca în cazul lui VOronin, sînt convins că Kremlinul l-a "crescut" pe puternicul oligarh ca înlocuitor a lui Smirnov, la momentul potrivit. Iar Narîşkin a promis, la Chişinău, un avans al negocierilor în problema transnistriană. Evident, aceste negocieri vor avea loc la nivel de preşedinţi, între Marian Lupu şi Evgheni Şevciuc, sub atenta "mediere" a Rusiei Unite, un partid cu un alt tip de gîndire, modern, adaptat rapid noului secol, al "informaţiilor calde".

P.S. Din Sovietul Suprem de peste Nistru nu va mai face parte venerabilul fost-sindicalist Grigore Mărăcuţa, unul dintre deputaţii care au proclamat independenţa Republicii Moldoveneşti Nistrene la 2 martie 1990. Mărăcuţa a deţinut şi funcţia de preşedinte al Sovietului Suprem de la Tiraspol. La fel, din Parlamentul de la CHişinău nu mai face parte fostul primar AMN Serafim Urechean, fost şef pe linie de sindicat al lui Mărăcuţă, care, în perioada în care era primar, în 2004, mai precis, mi-a aranjat o întrevedere cu "distinsul" separatist. Asta e soarta dinozaurilor...

EDUCAŢIA PRIN CERCETĂŞIE

Astăzi, 16 decembrie, ora 16.00, Andrei Marga şi Cristian Adomniţei vor participa la dezbaterea „Perspectivele sistemului educaţional din România“. Întîlnirea organizată de PNL Caraş-Severin se va desfăşura în Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean. Foştii miniştri ai învăţămîntului vor prezenta proiectul de reformă a sistemului educaţional, proiect elaborat de Comisia de specialitate a PNL. Totodată se va analiza situaţia actuală din învăţămîntul românesc. Alături de Andrei Marga şi Cristian Adomniţei vor fi prezenţi membri ai Comisiei de specialitate. Liberalii consideră că orice reformă trebuie precedată de o amplă dezbatere publică, dezbatere la care să-şi expună punctele de vedere toţi cei interesaţi de acest domeniu. Punctul meu de vedere îl reprezintă sistemul SCOUT pe care îl propun de a fi introdus ÎN TOATE ŞCOLILE DIN ROMÂNIA!
Asta, după ce organizaţia internaţională a creat un nucleu pînă şi în Afganistan (vezi video) ca o şansă de re-construcţie socială a tinerei generaţii. Aş fi vrut să vă spun mai multe despre SCOUT, dar voi prelua cîteva informaţii de pe site-ul oficial al acestei organizaţii.

Fondatorul mişcării, Lordul Baden Powell, s-a născut la Londra în 1857. După terminarea şcolii, Baden Powell alege cariera militară. Pleacă în India în 1876 unde cîştigă cel mai rîvnit trofeu printre ofiţerii britanici, faimosul „Kadir Cup“ (vînătoare de mistreţi cu o lance lungă). În regimentul său el încearcă să reformeze metodele de pregătire militară, introducînd activităţi distractive pentru ridicarea moralului trupelor. Între 1899 şi 1900 este şef al garnizoanei Mafeking din Africa de Sud. În urma unui succes de excepţie, dat fiind faptul că a reuşit să apere acest oraş în timpul războiului cu burii, este distins, la Londra, de către regina Victoria, cu Ordinul Bath şi avansat la gradul de general-maior. Această avansare marchează finalul strălucitei sale cariere militare, urmînd ca Sir Robert Baden Powell să îşi dedice viaţa promovării păcii şi toleranţei. În 1907, între 27 iulie şi 8 august, organizează pe coasta de sud a Angliei (insula Brownsea), o tabără pentru 20 de tineri în care promova prin educaţie non-formală spiritul de aventură, lucrul în echipă şi progresul personal, prin forţele proprii. Acesta este momentul cînd ia naştere Cercetăşia, o mişcare care, în scurt timp, va lua o amploare deosebită în toate regiunile lumii. Cercetăşia a fost fondată de către tinerii care au răspuns ideilor şi idealurilor formulate în lucrarea “Scouting for Boys”, scrisă de Baden Powell în 1908. Ideea initială nu a fost aceea de a crea o organizaţie pentru tineret, ci mai degrabă de a promova nişte idei pentru educarea caracterului aşa-zis “de cercetaş” – pe care apoi, organizaţii deja existente (ca Boys Brigade, spre exemplu), să le preia şi să le adapteze programului propriu. Oarecum neaşteptat însă, imediat dupa aceasta, pe întreg cuprinsul Marii Britanii, grupuri de tineri au început să se organizeze singuri în patrule, pe baza materialului conceput de Baden Powel. Astfel, încă de la începuturile sale, o dată cu organizarea primei patrule, Cercetăşia a fost organizată şi condusă de către tineri.

Gheorghe Munteanu-Murgoci, un om de ştiinţă român, aflat în vizită în Anglia, ia contact cu cercetăşia de aici. Întorcîndu-se la Bucureşti, el va deveni principalul iniţiator şi conducător al primelor grupuri de cercetaşi români. În 1912 apăreau primele grupuri de cercetaşi români (Blaj, Braşov, Bucureşti) pentru ca în 1914, datorită activităţii lor creative, să ia fiinţă Asociaţia Cercetaşii României, recunoscută oficial. În timpul Primului Război Mondial, cercetaşii români au dat o mînă de ajutor în spatele liniei frontului, fiind prezenţi acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri, telegrafişti… În memoria celor ce au murit atunci, la Tecuci a fost ridicat un monument, singurul din lume dedicat cercetaşilor. În 1922 Asociaţia Cercetaşii României devine membru fondator al Organizaţiei Mondiale a Mişcării Cercetăşeşti. În 1937, anul desfiinţării sale, Organizaţia se afla peste tot unde era nevoie de ajutorul ei. În urma ordinului de abolire dat de Carol al II-lea, Asociaţia îşi suspendă orice activitate. Renăscută în 1990, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României“, cea mai mare mişcare neguvernamentală de tineret din România, se face repede cunoscută atît în ţară cît şi în străinătate. În 1993, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României“ este singura mişcare cercetăşească din România reprimită în Organizaţia Mondială a Mişcării Scout care numără în prezent peste 28.000.000 membri activi în 216 ţări şi teritorii. În România, peste 2.500 de membri îşi desfăşoară activitatea în 63 de filiale.

Misiunea Cercetăşiei în societatea româneasca este de a contribui la educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe Promisiune şi Lege, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sînt împliniţi ca indivizi şi joacă un rol constructiv în societate. Aceasta se realizează prin: Implicarea tinerilor într-un proces educativ non-formal, pe toată durata anilor în care se formează ca indivizi. Utilizarea unei metode specifice, care face din fiecare individ principalul agent al propriei dezvoltări ca persoană încrezatoare, motivată, responsabilă şi deschisă. Sprijinirea tinerilor în stabilirea unui sistem de valori bazat pe principii spirituale, sociale şi individuale, aşa cum sînt ele exprimate prin Promisiune şi Lege. Deşi am trecut demult de vîrsta cercetăşiei şi am fost pionier de frunte, cred în aceste valori şi în nevoia de a promova Cercetăşia, pe scară largă în România!

CINE-ŞI MAI AMINTEŞTE?

Trailer Reporter Special RRA from Ilie Pintea on Vimeo.

SIRENELE MOLDOVEI

Îl mai ştiţi pe Ulise? Cel care s-a legat de catargul corabiei pentru a nu se sinucide ascultînd cîntecele amăgitoare ale sirenelor. Moldova este acum un Ulise pentru care sirenele europene şi cele ruseşti muncesc din greu. Evident, ambele sînt înşelătoare, evident ambele se bazează pe influenţa spaţiilor şi, mai puţin, pe cea umană! Moldova are o alegere grea de făcut. Extrem de grea! Pentru generaţii de acum înainte! Este forţată să aleagă între Rusia şi Uniunea Europeană într-un moment în care Wikileaks şi "Thea Party" dau grele lovituri conceptului de stat şi sferă de influenţă. Se demonstrează că o sumă de indivizi este mai puternică decît orice construcţie statală. Este un efect al globalizării şi al corporatizării supra-statale! Apărătorii noţiunii de stat consideră Wikileaks un atentat la stabilitatea sistemului internaţional, prin subminarea poziţiei şi influenţei diplomatice a SUA în lume. Magnitudinea consecinţelor şi efectelor finale nu poate fi nici pe departe evaluată, după publicarea a doar puţin peste 1.000 de telegrame din cele 250.000 promise de Wikileaks, cea mai impresionantă operaţiune acoperită cu "surse deschise", după umila mea părere, de simplu cetăţean! De partea cealaltă a oceanului, nici Uniunea Europeană nu se simte prea bine. Miniştrii de externe ai celor 27 au declarat, mai voalat sau mai direct, că EXTINDEREA UNIUNII S-A ÎNCHEIAT. Cel puţin pentru următorul deceniu, ce va fi marcat de derapaje economice grave şi de preconizata prăbuşire, în 2012 a monedei Euro (al cărei singur pilon de sprijin este doar voinţe Băncii Centrale Europene şi nicidecum ancore în economia reală a unui spaţiu eterogen cum este Uniunea Europeană!). În aceste condiţii, perindarea pe la Chişinău a unui întreg "corp de balet", miniştrii de externe ai Poloniei şi Suediei, statele iniţiatoare ale Parteneriatului Estic, apoi însuşi preşedintele Parlamentului European, Jerzi Buzek, nu face decît să adauge puţină mişcare scenică la cîntecul de sirenă amăgitor al Uniunii Europene, care promite guvernării Filat-Lupu-Ghimpu, în prima fază, creşterea cotelor de export la vinul moldovenesc şi 2,5 miliarde de euro, promişi de ministrul de externe român Teodor Baconschi, care, ştiţi foarte bine ce cotă de încredere are la CHişinău! Dinspre partea rusă, a venit şeful Administraţiei Prezidenţiale, mai puţin graţiosul Serghei Narîşkin (mesagerul fostului şi, posibil, viitorului preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin!), care le-a promis moldovenilor, în schimbul constituirii în Republica Moldobva a unei alianţe de guvernare în jurul comuniştilor, reducerea preţului de import a gazului rusesc, undă verde vinurilor şi producţiei agricole moldoveneşti pe piaţa rusească, deschiderea uşilor Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan pentru aderarea Republicii Moldova, plus "anumite progrese" în soluţionarea problemei transnistrene, după cum scria, la Chişinău, "Ekonomiceskoie obozrenie". În aceste condiţii, coaliţia guvernamentală întîrzie să se formeze, după alegerile din 28 noiembrie din Republica Moldova!

La Chişinău, pînă şi reputatul analist politic Victor Nichituş, rămîne prudent în ultima sa analiză postată pe blogul său http://victornichitus.podomatic.com/: "... la Bruxelles, şeful de la Kremlin primea asigurări din partea preşedintelui Consiliului Uniunii Europene, Hermann van Rompuy că Uniunea Europeană este în parteneriat strategic cu Federaţia Rusă. La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso declara că a descifrat spiritul Rusiei şi că acest spirit este animat de dorinţa de a lucra pe cât mai strâns posibil împreună cu Uniunea Europeană. Obiectivul lui Medvedev de la Bruxelles a fost obţinerea acordului UE pentru ca Federaţia Rusă să adere la OMC, ceea ce s-a şi întâmplat, gazdele s-au grăbit să confirme şi să sublinieze acest rezultat. Totul pentru ca atmosfera bună de la Bruxelles să fie sesizată la Kremlin şi de către Putin, pentru ca micile şi cochetele orăşele europene să nu cumva să îngheţe la iarnă". Să fie acestea semnele unei dispute între cei doi coloşi politico-economici pentru minuscula Moldovă, aflată la mijloc? Dar care să fie miza?

Vorbind din punctul de vedere al securităţii, Moldova pune mari probleme Uniunii Europene din cauza conflictului îngheţat din Transnistria, problemă în care Rusia se simte ca peştele în apă, însă pierderea influenţei într-o altă fostă republică sovietică, după dezertarea balticilor şi disidenţa georgienilor, ar da apă la moară şi altor mici foste republici din extremul orient şi Caucaz, ceea ce nu ar fi tocmai bine pentru influenţa Rusiei la Marea Neagră, de exemplu! O opţiune pro-europeană la Chişinău ar da semnale de încurajare şi în alte state ex-sovietice, ar oferi Georgiei o alternativă la calea NATO, ar încuraja forţele pro-europene din Ucraina şi Belarus sau Armenia, ca să nu mai vorbesc de Azerbaijanul extrem de bogat în resurse energetice, pe care se bazează fragila construcţie Nabucco! Toate aceste manevre irită la culme Rusia şi mă fac să mă întreb dacă reprezintă voinţa COMUNITARĂ sau doar ambiţiile PERSONALE ale unor personaje individuale din capitalele europene!

Deocamdată, negocierile de la Chişinău sînt destul de dure, iar Marian Lupu este Ulise, ispitit cînd de o sirenă, cînd de alta. Ar fi interesant de ştiut al cui e catargul de care stă legat... "Soarta celor mulţi e în mâna celui care abia vede. Şi în orbecăiala noastră chiorul, e rege", scrie Victor Nichituş pe blogul său!

RADICALIZARE ŞI GLOBALISM

În urmă cu cîteva săptămîni am fost la Bruxelles la prezentarea Strategiei Interne de Securitate a Uniunii Europene. La masa Ceciliei Malmstrom, comisarul european pentru Afaceri Interne, s-a spus, atunci că principala îngrijorare a Europei este RADICALIZAREA din interior şi nu importul de terorism. Nu a trecut nici o lună şi Suedia a fost victima unui atentat cu maşină capcană. În Franţa, un tînăr a luat ostatici copii de grădiniţă. Două acţiuni teroriste îndreptate împotriva "vechii Europe", din interior. Are globalizarea vreo legătură cu aceste două acţiuni? Eu cred că da!

Este foarte răspîndită ideea că terorismul nu poate fi definit! Înlocuitor al romanticei guerilla (Che Guevara nu mai e la modă!), mijloc de exprimare al celor slabi, activitate alternativă la diplomaţiei, termenul îi denumeşte pe opozanţii oficiali ai unor regimuri. Ca şi „fascist”, „terorist” poate desemna pe oricine. Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependenţa nu încetează, îşi schimbă doar substanţa şi strategiile... invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, transplantul cultural, asistenţa financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin prioritare, cum prioritară devine organizarea internaţională a inegalităţii culturale şi economice. Subdezvoltarea latino-americană este o consecinţă a dezvoltării altora, că noi, latino-americanii sîntem săraci, deoarece pămîntul pe care călcăm este bogat şi că locurile binecuvîntate de natură au fost blestemate de istorie”. Galeano, un intelectual de marcă, cu acces la educaţie, ştiinţă şi cultură, la tiparniţe şi mass-media, la avantajele economice ale societăţii de consum, dă glas frustrărilor unei întregi naţiuni, mari cît un continent, cu un trecut şi o cultură puternică şi comune. Dar şi cu frustrări pe măsură născute din secole de colonialism, uneori sălbatic, care a lăsat în urmă state independente sărace şi îndatorate. Această „reţetă de succes” a fost aplicată şi în alte colţuri ale lumii. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numeşte „centrul prăpastiei” (T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ultimelor două secole. Evident, Orientul Mijlociu suferă din aceleaşi cauze: sfîrşitul Primului Război Mondial a dus, invariabil la smulgerea „hălcilor mari şi suculente” din „trupul bolnavului Europei”, fostul Imperiu Otoman, fără a se ţine cont de interesele indigenilor. Acest asediu economic şi cultural a culminat, în 1948, cu înfiinţarea Statului Israel care a declanşat „rezistenţa generaţiilor” în Orientul Mijlociu. Aceste frustrări, cumulate cu privaţiuni, activitate infracţională, temperament, dau naştere la terorism.Culturile împart valorile şi motivează indivizii să acţioneze într-un mod ce pare iraţional pentru observatorii externi. Alinarea vieţii este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului. În societăţile în care indivizii se identifică unui grup, apare dorinţa de autosacrificare, rar întîlnită în altă parte. Un factor cultural major îl reprezintă percepţia celor din afară care ar putea ameninţa suveranitatea grupului etnic. Teama de exterminare culturală poate conduce la o violenţă iraţională! Vasile Simileanu (ASIMETRIA FENOMENULUI TERORIST, Ed. TOP FORM, 2003, pag. 114) este de părere că toţi oamenii devin sensibili cînd le sînt ameninţate valorile cu care ei se identifică: limbă, religie, pămînt natal. Terorismul în numele religiei este extrem de violent. Potrivit lui Cristian Barna (JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008, pag. 17), apariţia statului-naţiune, ca mod definitoriu de viaţă, „dică organizarea oamenilor în comunităţi imaginate atît în minte cît şi pe hartă” a generat secularismul, prin separarea bisericii de stat, în lumea creştină şi prin colonizări şi cuceriri succesive, în restul lumii. Topit într-o raţionalitate tehnocrată şi ştiinţifică, preocupat să-şi gestioneze coloniile, secularismul a denunţat religia ca fiind iraţională, tradiţionalistă şi, în consecinţă, anti-modernistă! În zilele noastre, sub asaltul globalizării, musulmanii sînt martori la destrămarea civilizaţiei şi instituţiilor islamice, baza morală spulberîndu-se şi generînd un sentiment de instabilitate. Aflat sub sentimentul de frustrare în faţa consecinţelor colonizărilor, brutale şi traumatizante, („Iraqul, această nebunie a lui Churchill care a pus la un loc două puţuri de petrol, Kirkuk şi Basra” fără să ţină cont de incompatibilităţile societale din acel spaţiu!) care au generat un profund sentiment de alienare, spaţiul islamic a generat JIHADUL interpretat, care reprezintă, de fapt, potrivit lui Radu-Costin Dobriţoiu (op.cit. pag.23) „inabilitatea unor societăţi musulmane de a acumula modernizările puse la dispoziţie de civilizaţia şi cultura occidentale”. Doctrina jihadului, ca unică soluţie de luptă împotriva secularismului, blamează modernismul secular sau lipsa de consideraţie faţă de valorile religioase care au dus, în ultimii 30 de ani la crize identitare în rîndul populaţiei, ce permit globalizarea, economică, în primul rînd. Din punct de vedere al securităţii societale, Ionel Nicu Sava (STUDII DE SECURITATE, Ed. Centrul Român de Studii Regionale, 2005, pag. 277) este de părere că terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat, în sensul în care organizaţii violente (cum ste Al-Qaida) îşi definesc identitatea şi luptă pentru idealuri politice suprastatale (noul Califat). Cu perspective reduse de a-şi găsi un loc de muncă, musulmanii săraci se îndreaptă spre madrassas-uri, şcolile coranice dominate de ideologie fundamentalistă, pentru a primii „dreapta credinţă” şi... o şansă, îndreptîndu-se spre terorism sau luptă armată, cu o cauză precisă, evident, mai bine decît un destin în derivă şi un nivel de trai la limita sărăciei. Fundamentalismul, islamic în cazul nostru (el fiind larg răspîndit în toate religiile!) are, aşadar, motoare religioase şi economice. Pe de-o parte, îndepărtarea de la credinţa tradiţională este considerată periculoasă, pe de alta, globalizarea este acuzată de sub-dezvoltarea economică a spaţiilor musulmane. În aceste condiţii, fundamentalismul nu este numai o mişcare extremistă. Este o filosofie, o credinţă şi se bazează pe un sistem selectiv de valori.

Unele manifestări militante sau teroriste ţin de sentimentul de insecuritate şi, în consecinţă, de criza de identitate naţională, religioasă, etnică, culturală şi chiar individuală. Altele ţin de criza de sistem politic, destructurat violent şi rapid, în ultimul timp, de procesul de globalizare economică şi regionalizare. ACESTA ESTE, DE FAPT, PRIMUL PAS ÎN PROCESUL RADICALIZĂRII! Pentru că orice tip de discurs radical este în fapt o formă de opoziţie la globalizare. El propune o întoarcere la tema „epocii de aur”, la nostalgia pentru o vîrstă pierdută a umanităţii a cărei replicare astăzi ar readuce un set de valori liniştitoare, certitudini simple şi soluţii universale. Sursa răului devine, în viziunea tuturor formelor de extremism, uşor de anihilat prin mijloace rudimentare şi violente, pentru că ea este identificată, printr-un procedeu simplu de proiecţie mentală, într-un soi de ţap ispăşitor care influenţează, într-un fel sau altul, evoluţia propriei societăţi, sau chiar de o întreagă civilizaţie. Mecanismul valorizării negative a celuilalt, ca sursă a răului, este însă întotdeauna acelaşi. El implică proiectarea angoaselor din interior către exterior şi identificarea celuilalt care nu trebuie tolerat şi prin a cărui suprimare se poate anihila sursa răului. În sine acest proces este unul adesea reiterat în istorie. El marchează momentele de criză ale societăţii, momentele de lipsuri, cataclismele, revoluţiile şi toate celelalte fenomene care presupun o răsturnare a lumii, o dislocare a ei din formele ce ne sunt familiare. Şi totuşi, de ce a devenit acest fenomen atât de endemic zilelor noastre, de ce a căpătat el o aşa de mare greutate în evoluţia actuală? De unde survine necesitatea de a identifica şi sancţiona “un ţap ispăşitor”? Răspunsul cel mai probabil vine, în mod paradoxal, tocmai de la fenomenul care a promovat acceptarea marginilor .... globalizarea.

Potrivit lui Simileanu (op.cit. pag.18), secolul 21 va fi secolul fragmentării statelor naţionale, al transformării lor instituţionale şi structurale, al regionalizării şi etnicizării lor, al recunoaşterii particularismelor. Odinioară, statul asimila. Astăzi, el purifică! Ca urmare a proceselor de dislocare socială şi naţională, determinate de globalizare şi de integrarea europeană (în cazul Europei!), majorităţile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minorităţile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste! Traseul extremist este cu un singur sens, sens unic!, şi conduce la: TERORISM, SECESIONISM şi, în cele din urmă, la FORMAREA DE NOI STATE!, o rearanjare pe harta globalistă a comunităţilor şi intereselor acestora. Această „destructurare” pe fondul globalizării se simte, deja, la nivelul fenomenului terorist odată cu apariţia „religiei” Al-Qaida. Sincer vorbind, Al-Qaida – Baza, Fundaţia (în arabă n.n.) – nu există! La origine, acest termen a fost utilizat de către mujaheddini pentru a desemna una dintre locuinţele de importanţă secundară ale milionarului saudit Oussama Ben Ladden, din Afganistan. Aici se adunau tineri musulmani din lumea întreagă înainte de a fi trimişi în taberele de antrenament pentru dobîndirea, sau îmbunătăţirea, cunoştinţelor militare. Apoi, din nume comun, Al-Qaida a devenit un nume propriu, căruia militanţii, serviciile de informaţii şi mass-media au sfîrşit prin a-i conferi existenţă! Apariţia şi existenţa Al-Qaida sînt strîns legate de Afganistan. În anii 80, combatanţii musulmani din această ţară constituiau reţele de recrutare la nivel mondial, „graţie sprijinului financiar saudit şi american”(Mario BALINT şi Raico CORNEA; Primul război al mileniului, Ed. AUGUSTA, 2001, pag.46). După retragerea sovietică din 1989, aceste reţele de luptători s-au desprins de proprii finanţatori. Aici, trebuie deschisă o paranteză: Afganistanul a fost eliberat de sub ocupaţie sovietică, principalul scop al mişcării tallibane. Cu toate acestea, instaurarea Califatului şi dobîndirea unui mod de viaţă – cu modificări la nivelul psihicului şi mentalului colectiv – au determinat apariţia, poate, a unei „noi specii” de care trebuie ţinut cont pe termen lung!, am închis paranteza. Al-Qaida a „coagulat” atunci, în jurul personalităţii lui Oussama Ben Ladden, întîi, mujahedini credincioşi din taberele de antrenament din Afganistan şi Pakistan, apoi, mai multe reţele neteritorializate, organizaţii politice violente şi autonome, în întreaga lume musulmană: Algeria, Egipt, Maroc, Turcia, Iordania, Tadjikistan, Uzbekistan, Siria, Pakistan, Malaezia, Indonezia, Filipine, Liban, Iraq, Arabia Saudită, Kosovo, Bosnia, Cecenia, Daghestan, Sudan, sau Europa Occidentală şi America de Nord. Grupările din aceste spaţii se revendică ideologic la Al-Qaida, „dar îşi apără şi îşi vor apăra autonomia proprie şi capacitatea lor de acţiune dacă Al-Qaida va fi, într-o zi, distrusă” (Marret, Jean-Luc: TEHNICILE TERORISMULUI, Ed. Corint, 2002, pag.18). Jihadul iniţiatic afgan s-a continuat în Bosnia şi Cecenia, în Iraq şi Europa. Cauzele rămîn aceleaşi, societatea secularistă fiind incapabilă să le anuleze! În acest context, jihadul rămîne resortul fundamental al Al-Qaida, ca nouă ideologie de luptă, şi altor grupări islamiste de inspiraţie afgană. Interesant mi se pare că Al-Qaida ca ideologie a inspirat şi alte grupări fundamentaliste, nu neapărat islamice. Fraţii Ierusalimului este o grupare creştină, identificată în 2007 în Siria şi Liban. În ultimul timp, după declanşarea procesului de globalizare economică şi regionalizare, organizaţiile teroriste au pus accent, în rîndul populaţiilor autohtone, pe sentimentul înstrăinării teritoriale sau sociale, dispariţia minorităţilor naţionale, degradarea condiţiei umane, îmbogăţirea exagerată a unor cercuri şi influenţarea unor grupări politice naţionale, toate pe fondul respingerii dogmaticii occidentale. La acest început de mileniu, caracterizat prin radicalizare şi violenţă în politică, terorismul reprezntă doar „o formă mai concretă şi mai zgomotoasă” de politică. Majoritatea cercetătorilor sînt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism violent este aproape mereu precedată de o aşa-zisă „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice şi religioase, şi chiar o reevaluare a sinelui; „evenimentele catalizatoare” sînt decisive în facilitarea tranziţiei de la membru al unei simple grupări nemulţumite, la statutul de extremist violent; potenţialii sinucigaşi cu bombă au avut cel puţin un prieten sau o rudă ucisă de presupusul duşman , şi că, acest eveniment – în majoritatea situaţiilor – l-a determinat pe cel în cauză să realizeze că „ceva” trebuie făcut. Poate nimeni nu cunoaşte mai bine acest sentiment decît martirii din Partidul lui Dumnezeu!

HEZBOLLAH, CU RĂZBUNAREA ÎN SÎNGE!

„Şi să nu vorbiţi despre aceia care sînt ucişi în felul lui Allah ca morţi, căci (sînt) vii, dar nu îi observaţi”. (Surat Al-Baqarah, 154, Coranul)

În ziua de 11 noiembrie 1982, şi-a făcut în mod şocant debutul un nou stil de război, cînd un tînăr a intrat cu un Mercedes alb, plin cu explozivi, în cartierul general din Tyr al armatei israeliene, tzahal. Explozia a distrus clădirea cu opt etaje şi a omorît 141 de persoane. A fost prima bombă umană! Martirul făcea parte din Jihadul Islamic, o aripă a Hezbollah-ului.

Fugit dintr-un Iraq măcinat de revolte tribale, Musa Al-Sadr, unchiul liderului radical şiit iraqian Muqtada Al-Sadr pune bazele, în Liban, unui partid şiit puternic. Prieten cu Ayatollahul Khomeiny, Musa este ales, în 1959, lider al comunităţii şiite libaneze care avea să aibă o ascensiune fulminantă din 1979, odată cu instituirea Republicii Islamice Iran şi victoria Revoluţiei. Sărăcia şi alienarea culturală a comunităţii şiite, dar şi invazia israeliană condusă de Ariel Sharon, au jucat un rol fundamental în ascensiunea organizaţiei Hezbollah, o bizară combinaţie de spirit revoluţionar şi izolare politică, apărută în izolarea Văii Bekaa şi sudul Libanului. În anul 1974, Al-Sadr a creat Harakat al-Mahroumeen, Mişcarea Nevoieşilor, organizaţie socio-religioasă care a silit guvernl libanez să acorde minorităţii şiite recunoaştere totală. Odată cu declanşarea războiului civil, în 1975, şiiţii înfiinţează propriile miliţii, Amal, care în 1982 se situează de partea Israelului în invadarea Libanului, dar, un an mai tîrziu luptă împotriva ocupaţiei israeliene. După modelul iranian, supravieţuitorii persecuţiilor iraqiene, emigraţi în Liban, membrii ai Partidului Al-Dawa, formaţiune politică islamică desfiinţată de Saddam Hussein, înfiinţează aici Partidul lui Allah. În 1992, Sayyed Hassan Nasrallah, dezertează din mişcarea Amal şi preia conducerea Organizaţiei Hezbollah. În interviul acordat cotidianului libanez Al-Safir, liderul mişcării recunoaşte că membrii Partidului au „spiritul Jihadului, al jertfei de sine şi al dăruirii nemărginite angajaţi în faţa Dumnezeului Atotputernic şi care iau hotărîri de auto-martiraj cînd se opun inamicului”. Urmare a unei pregătiri de excepţie în spiritul Jihadului şi al unui radicalism exacerbat, Hezbollah deţine formaţiuni de martiri numite Al-Amaliya al-Istishhadaya (Simileanu,Vasile, op.cit. pag. 138). Acestea apără cu pasiune această practică şi le displace termenul de atentate sinucigaşe. Folosirea bombelor umane face parte integrantă din jihad. Potrivit autoarei Hala Jaber (HEZBOLLAH, Ed. Samizdat, 1997, pag. 79), deşi mulţi învăţaţi islamici argumentează că în Coran e interzisă sinuciderea, şiiţii din Partidul lui Dumnezeu o consideră jertfa supremă pentru a-şi apăra credinţa şi existenţa. „Promovarea sacrificiului de sine este inspirată de soarta Imamului Husseinm care a murit luptînd pentru a-şi afirma dreptul de a conduce poporul musulman”(Hala Jaber, op.cit.). Filosofia martirajului se regăseşte obligatoriu în programa analitică a şcolilor patronate de Hezbollah, iar emisiunile religioase şi crol-ul cu nuleme martirilor se regăsesc zilnic în grila de programe a televiziunii proprii, Al-Manar (Farul)! Contrar convingerii generale că brigăzile de martiri atrag numai mentalităţile şi sufletele celor cu tulburări psihice, săraci, neinstruiţi sau care au suferit o pierdere în familie de pe urma războiului, în rîndurile candidaţilor la atentate sinucigaşe se regăsesc de la şomeri la ingineri, profesori şi medici. Numărul martirilor cu studii superioare în Occident, bărbaţi şi femei, a crescut în ultimii 10 ani de 5 ori, potrivit unui raport al CIA, difuzat în 2007 în ziarul Stars and Stripes.

Din 1983 şi pînă astăzi, Hezbollahul a evoluat în pas cu vremurile. Globalizarea a transformat grupările locale în grupări regionale şi transnaţionale. Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277) este de părere că din punct de vedere al luptei politice, terorismul transnaţional a înlocuit gherila naţională (apărut în Valea Beeka ca o grupare paramilitară pentru a lupta împotriva ocupaţiei israeliene, Hezbollah operează în Orientul Mijlociu şi Europa pentru eliminarea influenţei iudeo-creştine şi forţarea Occidentului să părăsească Orientul Mijlocu cu mijloace tipice pentru grupările teroriste de influenţă Al-Qaida!). Dacă gherila convenţională încerca atingerea unor scopuri politice pe calea războiului armat, în care scop dezvolta sisteme militare de apărare, mai mult sau mai puţin evoluate, terorismul transnaţional nu poate dezvolta sisteme militare, nu poate obţine sprijinul direct al populaţiei locale şi, în consecinţă, poate desfăşura exclusiv acţiuni ofensive! Fără linii de apărare, terorismul transnaţional devine o formă de război asimetric, după Ionel Nicu Sava, sau o nouă formă de conflict internaţional, ca o nouă formă de război, de altă anvergură, specific timpurilor în care trăim. Războiul Mileniului 3 va fi terorist şi informaţional, după Vasile Simileanu. Dacă beligeranţii de ieri (statele) erau... statici, predictibili, omogeni, ierarhici, rigizi şi rezistenţi la schimbare, „combatanţii” de astăzi sînt dinamici, imprevizibili, fluizi, legaţi în reţele (ideologice, mediatice sau logistice), cu structură celulară autonomă care evoluează şi se adaptează constant. Dacă în 1983 Hezbollah avea 500 de membri permanent implicaţi în activităţi teroriste, astăzi, se estimează că 7000 de combatanţi, antrenaţi de pasdarani – Gardienii Revoluţiei din Iran – sînt gata să moară în lupta cu inamicul sionist. Pe lîngă forţele proprii, Hezbollah duc acţiuni teroriste în colaborare cu Comandamentul Gărzilor Revoluţionare Iraniene, împreună cu care a format celule în Europa, Africa, America de Sud şi de Nord şi în Asia. Cartierul general al al Partidului lui Dumnezeu s-a păstrat în Valea Bekaa din sudul Libanului, dar funcţionează şi în suburbiile sudice ale capitalei libaneze, Beirut, pe „centura mizeriei”, mahala sordidă care amplifică sentimentele de frustrare şi revoltă. Coordonarea o deţine Iranul şi Consiliul Consultativ, shura, care are în subordine trei consilii zonale: Beirut, Valea Bekaa şi Libanul de Sud. Comitetele subregionale fac recomandări privind politica organizaţiei şi au rol executiv. Potrivit lui Vasile Simileanu (op.cit. pag. 139) obiectivele Hezbollah s-au modificat în decursul anilor. De la rezistenţa armată împotriva ocupantului sionist s-a ajuns la: constituirea unui stat islamic şiit în Liban, eliminarea influenţei non-islamice şi forţarea Occidentului să părăsească regiunea, transformarea mişcării în principala mişcare islamică din Liban.

RADICALIZARE ŞI IMPLICARE SOCIALĂ

Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă (Simileanu, Vasile, op.cit. pag.139). O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că, tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată, sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 139), au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor. Hezbollahul nu face excepţie. Din potrivă!

Suburbiile şiite din sudul Beirutului au dobîndit reputaţia de „Centura Mizeriei”. „Munţi de gunoaie amestecaţi cu zoaie din conductele sparte, umpleau străzile, răspîndind mirosuri pestilenţiale... băltoacele cu apă murdară atrăgeau muştele şi şobolanii. Curentul electric era un lux, în 90% din district lipsea canalizarea, iar cele cîteva cabluri telefonice existente nu mai funcţionau. Era greu de înţeles cum supravieţuiau locuitorii într-un mediu atît de sordid. ... Guvernul nu mişca un deget ca să amelioreze situaţia. Ignora prezenţa şiiţilor, sperînd că aveau să dispară” (Hala Jaber, op.cit. pag.130-131). Pe acest fundal, cu ajutorul Iranului, Hezbollahul a construit o întreagă infrastructură care acordă asistenţă socială şi săracilor de alte religii! În doar cîţiva ani, Hezbollahul a construit spitale, clinici, şcoli, centre de învăţămînt superior, institute de cercetare, orfelinate şi sanatorii pentru handicapaţi. Prin intermediul Comisiei de Ajutor, Hezbollah acordă împrumuturi şcolare şi universitare şi încurajează dezvoltarea meşteşugurilor, mica industrie şi iniţiativa agricolă. De asemenea, acordă ajutor material tinerilor căsătoriţi, precum şi împrumuturi locative, programul „Prima Casă” şi de afaceri. Pentru împrumuturile de la Hezbollah nu se plăteşte dobîndă, această practică nefiind permisă de legea islamică! Unele familii primesc utilaje sau animale domestice pentru a pune bazele unei mici afaceri sau a unei ferme, de la maşini de tricotat la vite sau familii de albine. Hezbollahul a înfiinţat primele şcoli de arte şi meserii din Liban şi a deschis primul birou de şomaj din această ţară. Banii pentru astfel de întreprinderi, vin din Iran şi de la sutele de mii de şiiţi libanezi de pe tot globul care, conform legii islamice, plătesc anual: zakatul – taxa pe patrimoniu şi khoms – taxa pe beneficiul net. Totalul colectelor nu este dat niciodată publicităţii. Conform lui Hajj Hussein Al-Shami, şeful programelor de asistenţă socială ale Hezbollah, citat de Hala Jaber (op.cit. pag. 135), „suma poate egala bugetul intern al unei naţiuni bogate”!

CONCLUZIE

Devine tot mai clar că actualele grupări teroriste, atomizate dar prinse în reţele transnaţionale, au motive diverse de a acţiona. Majoritatea acestora sînt de natură culturală şi socială, apărute pe fondul globalizării şi destructurării statului de origine. Combaterea terorismului – în formele bine cunoscute de disrupere a reţelelor (război asimetric), izolare a liderilor, privare de libertate – nu mai poate fi singura formă de reacţie la actele teroriste. Devene evident că a contracara doar forma finală de manifestare, violentă, este ca şi cum te-ai adresa doar efectului, nu şi cauzelor care stau la rădăcina problemei. Terorismul clasic, cu grupări şi celule în strînsă legătură, este acum înlocuit de o formă destructurată, multiformă, bazată pe o foarte bună strategie de comunicare şi promovare a ideologiei extremiste şi prin emergenţa unor nuclee sau indivizi care acţionează în mod voluntar, la distanţă şi fără o legătură explicită cu nucleul terorist ce îi inspiră.

Se poate spune că există spaţii albe, rămase neexplicate, uneori înadins!, şi a unui cod de răspuns, din ce în ce mai radical, specific celor care aderă la o ideologie extremistă, un cod imposibil de accesat din afara ecuaţiei culturale, psihologice şi emoţionale la care cei radicalizaţi aderă.