7 ANI ÎN IRAQ

O colaborare de excepţie, un proiect unic în mass-media românească plină de efemer: Radio România Actualităţi şi Ministerul Apărării Naţionale! O serie de emisiuni, transmise în luna iulie 2009, care să rememoreze această colaborare de excepţie. Colegul meu RADU DOBRIŢOIU, un profesionist de excepţie va conduce ostilităţile, din Iraq, post pe care el l-a inaugurat în iulie 2003 şi susţinut de-a lungul timpului. „Aventura” iraqiană a început, însă, în februarie 2003 atunci cînd am ajuns în Baghdadul lui Saddam Hussein. Proiectul lui Radu Dobriţoiu m-a obligat să scotocesc notele de reporter şi să scutur de praf cîteva. Dacă veţi avea răbdarea să citiţi „24 de ore în Ţara Rafidayn”, o culegere de comentarii difuzate de emisiunea „24 de ore” la RRA, veţi vedea că, fără a avea pretenţie de oracol, despre autonomia Kirkuk-ului, „balcanizarea Iraqului”, sau apariţia pe harta lumii a Kurdistanului am scris cu mulţi ani în urmă! Deocamdată...

... NOTE DE REPORTER

20 martie 2003. SUA atacă Iraqul. La Baghdad sunt desfăşurate 6 divizii ale Gărzii Republicane. 16 divizii ale trupelor regulate, din care 6 divizii de blindate, sunt împrăştiate în întreaga ţară. Hotelul Melia Mansour, aflat vis-a-vis de Ministerul Informaţiilor şi televiziunea iraqiană, se cutremură de bombe. Părăsim zona în fugă, cu toate bagajele.

Liga Arabă a semnat un document în unanimitate- Kuweitul s-a abţinut- prin care cere încetarea imediată a războiului. Siria, care este convinsă că va fi următoarea victimă, afirmă că nu va aştepta să fie atacată. Peter Arnet, primul reporter american care a transmis atacul asupra Baghdadului în primul război din Golf, laureat al Premiului Pullizer, ex CNN, ex CBS, a condamnat războiul la televiziunea iraqiana. A fost concediat de la revista National Geographic, a doua zi. 5 aprilie 2003, ora 7, ora Baghdadului: 20 de tancuri Abhrams şi 10 blindate Bradley americane, aparţinînd Diviziei a 3-a, au pătruns în centrul Baghdadului fără să întîmpine rezistenţă. Agenţia israeliană Debka informează că Saddam Hussein a părăsit Baghdadul în urmă cu cîteva zile şi se află în staţiunea siriană Latakia, împreună cu întreaga familie. Acum, Iraqul este condus de două facţiuni rivale: una doreşte continuarea luptei cu ocupantul american, cealaltă negocierea capitulării. În urmă cu cîteva zile, Debka lansa ipoteza că Saddam a transferat armele NBC în Siria. Siria, a doua ţintă! Agenţia iordaniană Al Bawaba lansează ştirea că Saddam se află în oraşul său natal, la Tikrit. Israelul instigă SUA la atacarea Iranului, Siriei şi Libiei! Apare şi prima contradicţie între aliaţi: SUA doreşte o administraţie americană pentru Iraq, în timp ce Marea Britanie vede o administraţie iraqiană sub mandat ONU. 9 aprilie 2003: Baghdadul a căzut. În 13 aprilie 2003 sosesc la Amman, în Iordania. Duminică seara, pe canalul de televiziune pan-arab, Al-Jazeera, un analist politic iraqian spunea că Saddam Hussein a fost văzut luptînd, cu lacrimi în ochi, într-un cartier din Baghdad. Există informaţia că toţi deţinuţii de drept comun din Kuweit au fost eliberaţi şi transportaţi cu autobuze ale armatei americane la Baghdad. Aceştia au fost protagoniştii primelor filmări cu „localnici” manifestîndu-şi bucuria şi scandînd sloganuri pro-americane. Tot ei au fost filmaţi în postura de prizonieri iraqieni şi tot ei au jefuit Muzeul de Istorie din Baghdad, unde se aflau piese din patrimoniul mondial, inclusiv originalul primului contract comercial încheiat cu 3500 de ani î.e.n., între Siria şi Babilon: un import de bitum pentru drumuri. Artefactele au fost duse într-o casă şi, apoi, au fost cărate cu camioanele americane sau cu autobuze vopsite în alb şi albastru deschis. Un spălător de parbrize egiptean, de la Hotel Royal, din Amman, şi-a recunoscut fratele la televizor, care a fost închis în Kuweit pentru trafic de ţigări. El a fost văzut şi la dărîmarea statuii lui Saddam Hussein, din faţa Hotelului Palestina, dar şi la jefuirea muzeului din Baghdad. „Căra o statuie în braţe”, ne-a spus la o bere egipteanul, profund nedumerit de ce i se întîmpla fratelui său. Există informaţia că după „moartea” lui Saddam Hussein, generalii sunniţi au încheiat un acord cu armata SUA, care au permis căderea Baghdadului fără luptă. Prezenţa lui Amir Al-Saadi, general şi consilier ştiinţific al lui Saddam Hussein la TV, dezvăluirea faptului că acesta era agent american, dezvăluirea poziţiilor a şapte depozite de armamant din Baghdad, confirmă presupunerea de trădare. Formula nu e nouă. Se ştie deja că înaintea trupelor Delta şi a avioanelor de atac, în Afganistan au fost trimise valizele cu bani, cu care s-a cumpărat neutralitatea şefilor de trib afgani. Tikritul încă rezistă. Rezistă şi Najaful, unul dintre cele două oraşe sacre ale şiiţilor. Generalul Tommy Franks, 57 de ani, a declarat, în sfîrşit, că regimul baasist de la Baghdad a căzut, misiunea a fost îndeplinită cu 170 de morţi şi este gata să predea guvernarea provizorie a ţării, generalului în rezervă, Gardner, favoritul Pentagonului, producător de armamant şi unul din importanţii furnizori ai armatei americane. Nu s-a reuşit, însă, demonstrarea că Iraqul a deţinut arme de distrugere în masă şi nici unde a dispărut Saddam Hussein, după modelul „teroristului nr.1” al lumii, şeicul Oussama Ben Ladden. Şi Biblioteca Naţională din Baghdad e în flăcări. A ars în voie întreaga colecţie de papirusuri! Distrugerea istoriei Iraqului este foarte importantă pentru americani pentru că trecutul este rădăcina, dar şi motorul lumii arabe! Televiziunea poloneză a transmis că SUA, Marea Britanie, Australia şi Polonia sunt singurele patru ţări care vor participa la reconstrucţia şi la administrarea securităţii Iraqului. Procesul verbal al întîlnirii a fost parafat în…Israel. Cotidianul israelian Haarez (foarte citit de ambasadorul român la Amman, Vasile Sofinetti), foarte implicat în manipularea regiunii, a publicat azi, luni, 14 aprilie 2003, un interviu cu Ariel Sharon care-l acuză pe Bashar Al-Assad că ascunde armele chimice iraqiene şi sprijină cu 25.000 USD fiecare familie de martir ucis în Iraq. Corespondentul ziarului italian La Stampa, la Ierusalim, aminteşte, de asemenea, că Assad are relaţii strînse cu liderul Hezbollah şi este singurul lider arab care a rămas pe poziţie şi care polarizează simpatia întregii lumi arabe, umma, spre deosebire de Regele Abdullah al 2-lea al Iordaniei, care a studiat în America şi care nu vorbea corect limba arabă cînd a fost înscăunat. Surse arabe şi israeliene spun că în perioada septembrie – noiembrie 2003 se pregăteşte atacarea Siriei. Poliţia iraqiană a semnat un acord cu Armata SUA şi 20.000 de poliţişti s-au întors la muncă. Uniunea Europeană a aprobat 327 milioane Euro, ajutor umanitar pentru victimele războiului din Iraq, a anunţat Robert van der Meulen, ambasador, şeful Comisiei Europene în Iordania. Din aceştia, 100 de milioane sunt repartizaţi Comisiei de Ajutor Umanitar. ECHO, partenerul Crucii Roşii Internaţionale, consideră Iordania ca un coridor umanitar spre Iraq. 21 de milioane de Euro au fost repartizate pentru repatrierea refugiaţilor aflaţi pe teritoriul Iordaniei, între 3 şi 6 milioane pentru transportul rapid al cazarmamentului de primă necesitate pentru 75.000 de asistaţi în spitalele din Baghdad. Pentru a treia săptămînă consecutiv, presa iordaniană ţine prima pagină cu ceea ce numesc ei „agresiunea anglo-americană” împotriva Iraqului. Cvasitotalitatea analizelor apărute s-au concentrat asupra eventualelor consecinţe ale agresiunii asupra Orientului Apropiat, dar şi a lumii întregi. Abdel Hakim Al-Husban, jurnalist la cotidianul Star, de limbă engleză, spune că „analizele din presă au fost ecoul cititorilor, în aceste condiţii, ele s-au axat pe masacrele comise împotriva civililor iraqieni de forţele americane de agresiune, rezistenţa poporului iraqian, ameninţările americane împotriva Siriei şi Iranului, acuzate de susţinerea rezistenţei iraqiene, tăcerea oficialilor arabi în faţa acestei agresiuni şi monopolul american al contractelor în ceea ce ei numesc reconstrucţia Iraqului”. „După epoca de lumină a lui Saddam Hussein, Iraqul va intra în cea mai neagră beznă, la cele peste 350 mld. USD datorie externă fiind adăugate şi cele peste 200 mld.USD costul războiului, în aceste condiţii, datoria externă a ţării vecine se ridică la 600 mld USD, costuri ce vor fi suportate de poporul eliberat, din Iraqul democrat”. În ziarul Addustour, Bater Werdam scrie că Partidul Baas şi anti-baasiştii au ajuns la un consens naţional şi au semnat un acord de urgenţă ca ţara să lupte „împotriva celor care au ocupat bogăţiile Iraqului, sub pretextul răsturnării regimului lui Saddam Hussein”.

LEGIO PATRIA NOSTRA!

Despre disoluţia autorităţii statale în acest an, am mai scris în acestă pagină. Despre atacurile sistematice asupra structurilor de ordine publică, poliţie, jandarmerie etc, am scris de mă doare tastatura. În corul scuipătorilor se află mai mulţi jurnalişti, lideri de opinie şi organe de presă. Eu spun că nu e întîmplător acest atac. Şi totuşi, cine ne apără? Dacă poliţia nu face faţă? Poate poliţia militară să suplinească golul de forţă şi... de încredere? Sau alte structuri? Am dat exemplul unităţilor de forţe speciale sayeret, din Israel. De data aceasta, am alt exemplu. Legendar şi încărcat de istorie: LEGIUNEA STRĂINĂ!

Legiunea straină face parte din armata terestră, respectînd aceleaşi reguli şi regulamente, unităţile sale avînd aceeaşi structură, echipament, aceleaşi misiuni ca toate unităţile de acest tip, diferenţiindu-se prin statutul particular al legionarului. A luat fiinţă prin ordonanţa emisă la 10 martie 1831, semnată de regele Franţei Louis Philippe, ca un vîrf de lance al armatei coloniale franceze în operaţiunile împotriva triburilor kabile şi berbere, conduse de Abd el Kader, pentru cucerirea Algeriei începută în anul anterior. Această formaţiune militară era alcătuită din voluntari străini cu soldă, angajaşi prin contract pe un număr de ani, de regulă oameni aflaţi în afara legii sau animaţi de spiritul de aventură. Cartierul general al Legiunii a fost instalat pe colina de la Sidi bel Abbes, la 50 km sud de Oran, acesta fiind precedat de posturi şi forturi înaintate implantate în adîncul deşertului saharian şi atacate veşnic de triburi rebele. Legiunea străină este o formaţiune profesională de soldaţi care apaţtine armatei franceze. Deci, Legiunea străină îndeplineşte aceleaşi misiuni şi beneficiază de acelaşi echipament militar ca orice unitate de infanterie sau de tancuri din armata franceză. Un soldat din Legiune este un voluntar.

Legiunea straină are 7.867 militari dintre care 5.768 de soldaţi, 1.705 subofiţeri şi 394 ofiţeri. În această perioadă, Legiunea străină participă la războiul Crimeei, în Italia împotriva habsburgilor, în Indochina, dar şi în Franţa în timpul războiului franco-prusac din 1870. În timpul campaniei din Mexic se consumă evenimentul cel mai reprezentativ din istoria Legiunii, unul din momentele care au dat naştere legendei... La 30 aprilie 1863, compania căpitanului Danjou, formată din şaizeci de oameni, ţine piept într-o fermă din sătucul Camerone, pînă la ultimul om, asaltului a mai bine de 2.000 de mexicani. De atunci, 30 aprilie, ziua Camerone, este cea mai importantă sărbătoare a Legiunii străine. În 1900, un detaşament de 400 de legionari, comandat de 9 ofiţeri, a început cucerirea sultanatului marocan, campanie care a durat pînă în 1934. Cele mai aprige confruntări au avut loc în perioada 1921-1926, cînd a fost înăbuşit în sînge de către armată şi Legiunea străină, revolta triburilor rifano-berbere din muntii Rif, condusă de Abd el Krim. În 1958 unităţile Legiunii au părăsit Marocul trecînd definitiv graniţa în Alger, iar după înfrîngerea suferită în războiul de peste 7 ani cu luptătorii algerieni, legionarii şi-au luat rămas bun de la cazărmile din Sidi bel Abbes, reîntorcîndu-se la 24 octombrie 1962 în Franţa. De atunci, Legiunea a mai intervenit în Djibouti (1970), de 4 ori în Ciad (1969-1970, 1978-1979, 1983-1984, 1988), în Congo - fost Zair (1978, 1997), în Republica Centrafricană (1979), Guyana Franceză (1988), Războiul din Golf (1991), Bosnia (1993-1996), Kosovo (1999). Din 1980, Legiunea a fost complet reorganizată devenind o forţă de reacţie rapidă, avînd în componenţă trupe specializate, fiind capabilă să participe şi la acţiuni de menţinere a păcii, ca şi în cazul misiunii din Kosovo ce se desfăşoară şi în prezent şi unde Legiunea are un sector deosebit de dificil. În ziua de azi, sediul Legiunii şi centrul de primire al noilor recruţi se află la Aubagne, dar mai există baze situate în sudul Franţei şi Insula Corsica, Guyana Franceză, Djibouti, Polinezia Franceză şi Insulele Comore.

Primul regiment străin al Legiunii străine

Primul regiment al Legiunii străine a fost stabilit la Aubagne în anul 1841. Primul decan al acestui regiment străin este ocrotitorul relicvelor şi depozitarul tradiţiilor. Zidurile sale adăpostesc celebrul muzeu al Legiunii străine. La Aubagne a fost creat şi imprimat ziarul „Kepi Blanc" (Şapca Albă), lunarul oficial al Legiunii străine, care există din anul 1947.

Viaţa unui legionar începe la Aubagne, trece şi retrece prin Aubagne, şi se termină la Aubagne. Primul regiment străin este, într-adevar, un regiment cu vocaţie administrativă care are misiunea recrutării şi a gestiunii ansamblului personalului neofiţeresc al legiunii. Marile servicii din Aubagne constituie placa turnantă a legiunii. Regimentul este format din 800 de soldaţi împărţiţi în patru companii, dintre care una este stabilită la Fort de Nogent, lîngă Paris, şi este încărcată de tranzit spre regimentele stabilite dincolo de mare

Primul regiment străin de cavalerie

Primul regiment străin de cavalerie a fost stabilit la Orange în anul 1921. El este, alături de primul regiment de spahii, unul dintre cele două regimente de cavalerie al celei de-a şasea divizii uşoare blindată (DLB). Primul regiment străin de cavalerie se caracterizează prin puternica sa putere de foc, prin mobilitatea sa foarte mare şi prin experienţa oamenilor săi. El este articulat în 7 escadroane blindate, echipate cu AMX 10 RC, un escadron antitanc echipat cu Vab Hot, un escadron de comandă şi alte servicii. Regimentul este compus din 950 de soldaţi.

Al doilea regiment străin de infanterie

Al doilea regiment străin de infanterie a fost înfiinţat în 1841 şi este unul dintre cele două regimente de infanterie blindată pe Vab, al celei de-a şasea divizii uşoare blindate. El cuprinde 6 companii: 4 companii de luptă, o companie de luminare şi de sprijin şi o companie de comandă şi servicii. Regimentul are 1.300 de soldaţi. Al doilea regiment străin de infanterie are garnizoana la Nimes şi, ca celelalte regimente ale celei de-a şasea divizii uşoare blindate (DLB), este supus unui ritm operaţional foarte intens.

Al doilea regiment străin de paraşutişti

Al doilea regiment de paraşutişti se află la Calvi şi a fost înfiinţat în 1948. El aparţine celei de-a unsprezecea divizii de paraşutişti şi el însuşi, cunoaşte un ritm de angajare foarte susţinut. Este regimentul care a salvat Kolwezi în 1978. Apropiat al Africii, a intervenit în mod egal la Beirut în momentele cele mai dificile, şi mai recent, la Sarajevo. Regimentul numară 8 companii: o C.C.S., o C.E.A., o U.B.I., o companie de menţinere, creată recent, şi 4 companii de luptă. Fiecare dintre aceste companii este specializată într-o disciplină de luptă particulară. Regimentul are 1.050 de soldaţi.

Al doilea regiment străin de geniu

Al doilea regiment străin de geniu este cel mai tînăr regiment al Legiunii străine. El a fost înfiinţat în anul 1999 şi are sediul în Saint Christal. Este un regiment compus din 6 companii şi are 870 de soldaţi.

Al treilea regiment străin de infanterie

Aflat în Guyana, la Kourou, al treilea regiment străin de infanterie a fost creat în 1920, are 630 de soldaţi şi este specialistul în pădurea deasă. El primeşte, în centrul său de antrenament în pădurea ecuatorială, stagiari francezi şi străini. Regimentul este format din 4 companii şi este întărit, în permanenţă, de o unitate circulară. Cele două companii de luptă se împart între apărarea liniei de lansare aerienă şi misiunile în profunzime. Compania de luminat şi de ajutor regrupează mijloacele antiaeriene ale regimentului: tunuri de 20 mm şi rachete Mistral şi o secţiune de lucrări genistice.

Al patrulea regiment străin

Al patrulea regiment străin este regimentul instrucţiei Legiunii străine. El este, din acest motiv, în acelaşi timp, „creierul” şi „şcoala”. Infiinţat în anul 1920, regimentul este compus din 6 companii care totalizează 570 de soldaţi permanenţi şi 700 de stagiari.

El formează şi perfecţionează tot personalul neofiţeresc al Legiunii străine.

Al cincilea regiment străin

Aflat în Mururoa, al cincilea regiment străin este plasat, pentru folosire, sub autoritatea direcţiei de centre de experimentări nucleare. Are o misiune triplă şi asigură susţinerea bazei interarmate din Mururoa. El execută muncile de infrastructură în profitul centrului de experimentare a Pacificului, dar in mod egal, al apărării poziţiilor şi de intervenţii în Pacificul de Sud. Al cincilea regiment străin are trei unităţi: o companie de comandament şi de servicii, o companie de luptă şi de lucrări şi o companie de transport şi de reparaţie.

Al şaselea regiment străin de geniu

Al şaselea regiment străin de geniu este fixat în tabăra Laudun şi este format din 7 companii care numără 1.000 de soldaţi. Acest regiment de geniu luptă la cea de-a şasea DLB. El numără 5 companii: 3 companii de luptă echipate cu Vab şi cu MPG, o companie de sprijin care regrupează mijloacele grele de eliberare şi de obstrucţie şi o companie de comandament şi de logistică care servesc plonjării de ajutor pentru eliberare şi Dinops-ul.

A treisprezecea semibrigadă a Legiunii străine

A treisprezecea semibrigadă a Legiunii străine se află la Djibouti şi a fost înfiinţată în anul 1940. Este un regiment interarme, format din 5 companii: o companie de comandament şi de servicii, o companie de luptă echipată cu VLRA, un escadron blindat echipat cu ERC 90 Sagaie şi o companie de ajutor şi de munci, care regrupează secţiunile Milan şi aruncătorii de mine şi o secţiune de munci. Totalul soldaţilor este de 740.

Detaşamentul Legiunii străine la Mayotte

Detaşamentul Legiunii străine la Mayotte are garnizoana pe o stancă din Dzaoudzi şi a fost înfiinţat în anul 1973. Este compus din două unităţi elementare: un escadron de comandament şi de susţinere, care este nucleul permanent al detaşamentului, şi o unitate circulară, furnizată de regimentele FAR. Detaşamentul Legiunii străine la Mayotte asigură o funcţie de susţinere a profilului construcţiilor marinei naţionale şi chiar muncile de infrastructură şi de asistenţă necesare vieţii locale civile şi militare. Detaşamentul Legiunii străine la Mayotte are 240 de soldaţi şi constituie o forţă de prezenţă. El poate constitui o platformă pentru intervenţia unităţilor exterioare sau poate să acţioneze prin propriile mijloace.

ROMÂNIA CA O PRADĂ!

E titlul unei cărţi adevărate semnată de Radu Theodoru, dar nu despre ea va fi vorba, deşi... rămînem în domeniu, oarecum! Doamne, geniali sînt ăştia de la Lupa mea.ro! Olteni cu simţul umorului adînc înfipt unde trebuie că numai frunzele de la praz mai mătură pe jos cînd grăbesc paşii! Recunosc, multe texte mi-au fost inspirate din „reclamele” lor! Nici kk-tul ăsta nu face excepţie, deşi subiectul e foarte serios: prada, captura de război, materia primă a bandiţilor, hoţilor, pungaşilor, escrocilor, jefuitorilor... etc care ne conduc, de m-am săturat de România. E drept, şi italienii s-au săturat, dar ce contează... Aici e vorba de lăcomia şi aroganţa sfidătoare cu care noii puternici ai zilei, PDL-iştii şi PSD-iştii şi-au ascuţit cuţitele pentru împărţirea ciolanului. Spectacolul e nu doar dezgustător, ci şi primejdios. Pe faţă, fără nicio fereală, Guvernul Boc dă cu flit în nasul europenilor care ne-au acceptat cu condiţia, printre altele, a depolitizării funcţiilor de prefect şi subprefect. Sanchi! Acelaşi partid care se declara atunci crucişătorul euro-integrării şi se lăuda că a smuls steguleţele roşii de pe harta cu probleme a României face tricolorul zdreanţă! Iar, dacă Bucureştiul colcăie acum de rechini, de ce nu s-ar lăfăii în teritoriu phirania? Am propus şi în alte texte „să ne descurcăm cum putem”, adică după modelul comisarului Ali Mănescu, cel care a pacificat Bucureştiul şi l-a inspirat pe Sergiu Nicolaescu în filmele sale!

Ţara e acum „tagma jefuitorilor” mincinoşi şi ipocriţi. De aceea, mă alătur campaniei anti-furat! Mi-e totuşi greu să cred că din arsenalul Românicii NATO armele se fură mai uşor decît deodorantele din Plus! Mi-e greu să cred că au dispărut total oamenii buni, capabili, competenţi şi cinstiţi. Ei se ascund în cotloane, ca şobolanii, şi speră să treacă valul acesta de minciună şi ură care se instalează deasupra României. Am înţeles că vă distrează la culme chestia aia cu promisiunile neonorate din campania electorală, dar luaţi-vă labele alea jegoase de pe viitorul copiilor mei! Furaţi-mă doar pe mine, nu prădaţi şi generaţiile viitoare! Cum se cheamă furtul cu abuz de papagal? Înşelăciune? Abuz de încredere? Şi acum doriţi pace socială? Mi-e teamă că pacea asta, dacă va fi!, va fi mai devastatoare decît un război declarat!

Trăim deja într-un stat rechiziţionat de politicieni care legiferează lipsa de speranţă în ziua de mîine. Să ne fie clar: al lor e viitorul, nu al tău! Ca să-l parafrazez pe un fost, Emil Constantinescu, „capitalul de încredere le permite...” În aceste condiţii, eu nu voi mai scrie despre actuala clasă politică amorţită în proiect! Aştept un „alt film”!

CE ÎNŢELEGEM NOI, DE AICEAAAAAAA...

Nimic! România este o ruină, din toate punctele de vedere, incapabilă acum, chiar dacă şi-ar dorii (şi sînt convins că Cristi Diaconescu şi-o doreşte!) să mai ia atitudine, să mai ridice capul, să mai repare ceva. România este o ţară condamnată! România este o ţară a clanurilor, a jafurilor, a şmecherilor, a băieţilor deştepţi, a infractorilor din politică, poliţie şi magistratură… România este o ruină economică. Este o ţară care a pierdut controlul asupra finanţelor, asupra industriei, asupra rezervelor naturale, asupra preţurilor, asupra deficitului comercial. În fiecare zi se demarează sau se finalizează falimentarea a sute de firme, în fiecare zi, mii de oameni sînt concediaţi, sau sînt trimişi în somaj tehnic, în fiecare zi producem tot mai puţin, tot mai scump şi tot mai prost. O ţară în care instituţiile statului sînt defăimate sistematic de mass-media şi clasa politică, la concurenţă, în care cetăţenii nu au încredere în aceste instituţii şi în care infractorii le acoperă de ridicol. Tot ce poate să facă Romînia este să mimeze supravieţuirea! “Ne aflăm în mijlocul unei ere în care naţiunile se redefinesc, iar viitorul lor se rescrie fundamental”, nota recent mogulul Rupert Murdoch, cel care a furat funcţia de preşedinte pentru Bush cu al său FoxNews! Este o observaţie pertinentă, care vine de la un om foarte informat cu privire la originile crizei mondiale. Pe acest fond economic precar, apar şi se dezvoltă noi riscuri pentru securitatea naţională a statelor naţionale! Vechile imperii revin obsesiv pe căile ştiute, iar ţările mici trebuie să se apere.

Vedeam deunăzi la televizor o remarcă virulentă şi categorică: „Să ne înţelegem, în România nu există terorism, nici verde, nici roşu, nici gri nici de altă culoare”! În acest răstimp, România e atacată furibund din toate părţile şi cei pe care i-am votat să ne apere, ne lasă de izbelişte. Cosmonautul Geoană vrea să bage România în G20 şi să trecem urgent la moneda Euro, deşi noi nu ne putem căca de foame. Nu e de mirare că privind stupefiaţi la gradul de infantilism al clasei noastre politice, Europa ne dă cu tifla. Valul de xenofobie împotriva românilor din Italia – orchestrat sau nu de serviciile secrete italiene pentru a-şi apăra locurile de muncă, după unele surse, pus la cale de serviciile ruseşti, din alte surse, pregătit, finanţat şi provocat de reţeaua internaţională a lui Soros, din alte zone de informaţii, sau lansat de liberalii lui Medvedev strîns uniţi în jurul finanţelor lui Soros, după alte concluzii – a dovedit că România nu e în stare să-şi apere cetăţenii şi interesele, nici în ţară şi nici în străinătate, fiind tot mai izolată pe scena internaţională. În acest timp, unuia dintre cei mai tăioşi critici, analist valoros, care înţelege ce se întîmplă şi are şi curajul să o spună public, l-am numit pe Radu Tudor, i se propune şefia Colegiului Naţional de Apărare pentru a nu mai putea să deschidă gura! Şi cred că va accepta pentru că Geoană nu e singurul imbecil de serviciu în aceste zile zbuciumate pentru ţară. Mogulul Voiculescu propune concesionarea României bucată cu bucată, pe parcele. Felix Motanul începe, firesc, cu Delta Dunării. Urmează Ţinutul Secuiesc, se pregăteşte Transilvania sau Moldova – spre bucuria Voroninului! -! Cît de cretin să poţi fii să accepţi o astfel de ofertă? Cu banii rezultaţi mai păstrăm în viaţă încă un an viermuiala politică de la Bucureşti, pe cadavrul unei ţări în putrefacţie? În aceste condiţii vreau Banatul meu! Banatul de Caraş şi Severin! Liber şi independent! Şi muritor de foame! Pot spune că am predat armele. M-au înfrînt! Instalat pe şustache în Guvern, ministrul apărării, Stănişoară, dă dovadă de jigodism fără margini. Nimic nu e inutil pentru a pune mîna, împreună cu Sebastian Vlădescu şi anonimul secretar de stat Aurel Lascu pe comisioanele din achiziţia de avioane. Nici înlăturarea grosolană a lui Croitoru, nici numirea şi instalarea lui Stanciu – ambele pe burtă -, nici mascarada Ciorogîrla, nici ignorarea militarilor cu care nu s-a întîlnit niciodată de aproape 5 luni! După îmbrăţişarea afonului Cioroianu cu infractorul Costică Argint, tîlharii au prins curaj şi au obţinut posturi în Guvern şi deconcentrate în Guvernul Boc. El se jură că nu fură/dar l-am prins cu nepoata-n gură! Bine că n-am zis altă rimă! Toţi labagiii sînt propulsaţi în posturi cheie în timp ce oamenii de valoare (ex: Dan Preda, unul din marii profesionişti ai radioului românesc pe care l-am re-descoperit de curînd într-o dezbatere televizată referitoare la Insula Şerpilor!) sînt ţinuţi pe bară din scîrbavnice motive politice, meschine şi jegoase.

Dacă pe plan intern ne-a luat Dumnezeu minţile de ne comportăm ca fumătorii de iarbă, pe plan extern am răsucit-o rău de tot! Relaţia cu Italia, poate cea mai apropiată naţiune de noi, a fost dinamitată din 2007. Aflată pe Axa Washington – Londra – Bucureşti, România pare că este frigăruia preferată. Nimeni important de la Bucureşti nu a fost chemat la întronizarea lui Obama! Hillary Clinton, noua şefă a diplomaţiei de la Washington, s-a întîlnit cu toţi ambasadorii ţărilor central şi est-europene care au aderat recent la NATO. Cu o singură excepţie: ambasadorul României. Nici la ONU nu mai cooperăm, deşi colaborarea era tradiţională încă de pe vremea regimului comunist. (Şi patriot!). În Orientul Mijlociu, Africa, Iraq, Iran, China, Coreea nu mai contăm! SUA are o ofertă pentru Coreea de Nord (RPDC), privind ajutoare economice, umanitare, repatrierea cetăţenilor străini deţinuti în Coreea etc. Americanii vor derula programul prin ţări est-europene care au relaţii cu RPDC: Bulgaria, Cehia, Slovacia şi, suprema umilinţă, Republica Moldova! Preşedinţii şi premierii României au făcut potecă la Tel Aviv pînă în 2005. Vizita actualului preşedinte s-a tot amînat! Preşedinţii şi premierii români şi turci făcuseră o tradiţie din întîlnirile anuale, ba chiar Adrian Năstase s-a înrudit cu premierul turc prin năşie! Ambiţiosul şi complexatul Nicolas Sarkozy a venit la Bucureşti să ne anunţe că va asocia România la preşedinţia franceză a UE şi apoi nimic. Ambiţiosul şi deloc complexatul preşedinte al României a fost în vizită în Germania la preşedintele Kohler, dar întîlnirea cu Angela Merkel s-a anulat din cauza unei catastrofe feroviare, fără a mai fi reprogramată. La preluarea preşedinţiei europene de către Cehia, ministrul român de Externe a lipsit! Mai mult, UE ne obligă să recunoaştem că am fost „depozitarii” închisorilor zburătoare ale CIA – probabil, via BlackWater -, o ciorbă mereu reîncălzită de popularii liberal democraţi. Unde este preşedintele jucător cu atribuţii constituţionale pe politică externă? Tace ca purtătorul de şoric în cucuruz!

Şocaţi sau nu de falimentul politicii noastre externe, ruşii au declanşat şi ei atacul. Potrivit publicaţiei electronice Forum.msk, explozia recentă din laboratorul militar românesc ar fi semnalul că România pregăteşte o bombă atomică. Articolul de pe Forum.msk reaminteşte că la sfîrşitul anilor '80 au existat informaţii potrivit cărora România are un program separat, sub umbrela programului privind energia nucleară, care îşi propunea crearea pînă în anii 2000 a armei nucleare. Vă daţi seama ce impact? Babuinii agresivi şi primitivi din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic au, şi pot folosii, arma nucleară! Marş cu ei pe Axa Răului! Şi ca şi cum nu ar fi fost suficient, Pravda ne acuză că vrem să luăm înapoi ţinuturile româneşti de la Ukraina, deşi, între noi fie vorba, ni se cuvin din plin! La fel ca Insula Şerpilor care a detonat tensiunile din spaţiul estic. Adevărat sau nu, cei doi portocalii de kko nu se vor mai întîlnii!

Cît va mai supravieţui România? Ce se va alege de noi şi de copiii noştri? Va mai avea Darius-Omar cetăţenie română? Dar, mai ales, se va găsi cineva care să dea cu bîta în caru ăsta cu oale goale şi periculoase! Ce înţelegem noi de aicea? Nimic!

Boala

de Marin Sorescu

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

LA REVEDERE, TABĂRĂ DRAGĂ!