20 de ani de...TRANSNISTRIA!!!

Joi, 2 septembrie, nerecunoscuta Republică Moldovenească Nistreană celebrează 20 de ani la autoproclamarea independenţei! A devenit deja o tradiţie ca în această zi Tiraspolul să fie vizitat de politicieni ruşi, care veneau „pe cont propriu” la aniversare. În acest an însă, scrie Nezavismaia Gazeta, Moscova şi Kievul vor delega în mod oficial reprezentanţii săi să vină în Transnistria. Şi asta se va face, bineînţeles, fără acordul Chişinăului. Potrivit ministerului de externe transnistrean, Tiraspolul aşteaptă oaspeţi atît de la Moscova, cît şi de la Kiev, care vor veni să participe la festivităţile organizate cu ocazia aniversării celor 20 de ani de la autoproclamarea independenţei. La eveniment, care, potrivit ziarului rus, va fi organizat cu deosebit fast şi va dura trei zile, vor lua parte deputaţi din Duma de Stat a Federaţiei Ruse şi Rada Ucrainei. Totodată, ministerele de externe din cele două state au emis deja dispoziţii ambasadorilor acreditaţi în R.Moldova – Valerii Kuzmin (Federaţia Rusă) şi Serghii Pyrozhkov (Ucraina) prin care li se cere să se deplaseze cu această ocazie în Transnistria.

Sergei Lavrov a şi trimis o telegramă liderului de la Tiraspol, Igor Smirnov, în care îi mulţumeşte pentru invitaţie la „sărbătoarea” de pe 2 septembrie şi a evidenţiat că „factorii care împiedică găsirea unui compromis din cauza poziţiilor radicale ale unor forţe politice de pe malul drept al Nistrului, merită atenţie deosebită”, dînd asigurări că Rusia va contribui la menţinerea păcii în regiune.

Transnistria este considerată drept zonă de conflict îngheţat de la încheierea războiului din 1991, iar negocierile pentru reglementarea statutului regiunii separatiste sînt mediate de Rusia, Ukraina şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în timp ce Uniunea Europeană şi Statele Unite au statut de observatori. Deşi, alături de Ukraina, România este al doilea stat cu fronteră directă cu Republica Moldova, negociatorii au refuzat de fiecare dată implicarea ţării noastre în procesul de reglementare al diferendului. După dezmembrarea URSS, conflictul a fost declanşat tocmai de temerea Tiraspolului că Republica Moldova se va uni cu România.

După o perioadă de ignorare reciprocă, tensiunile din regiune au revenit după ce Alianţa pentru Integrare Europeană, pro-occidentală, a preluat puterea la Chişinău. Actualul preşedinte al Republicii Moldova, MIhai Ghimpu, a cerut ferm retragerea trupelor ruse din ţară şi înlocuirea actualului contingent de menţinere a păcii cu o misiune multinaţională cu mandat internaţional.

Ca răspuns la aceste cereri, Transnistria a solicitat Rusiei sporirea efectivelor actualei forţe de menţinere a păcii, regimul separatist afirmînd că se teme că Republica Moldova ar putea încerca să recurgă la o intervenţie armată pentru a prelua controlul asupra regiunii separatiste.
Negocierile privind statutul Transnistriei, desfăşurate în formatul 5 + 2, sînt practic blocate din februarie 2006 şi şi-au dovedit ineficienţa în decursul timpului, chiar dacă din cînd în cînd, ministrul transnistrean de externe, Vladimir Iastrebciak, şi viceprimministrul moldovean, Victor Osipov, mai petrec la Codru, în restaurant! Tiraspolul insistă asupra declarării independenţei şi chiar a integrării în Rusia, sau în Ukraina, de ce să nu respectăm adevărul istoric, în timp ce Republica Moldova vrea să ofere Transnistriei statut de autonomie extinsă.

După întâlnirea de la Praga, între preşedinţii American şi Rus, Barack Obama şi Dimitrii Medvedev, a putut fi observată o anumită tăcere în privinţa abordării raporturilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, tăcere spartă, însă, de discursul secretarului de stat Hillary Clinton, la Tblisi, cu un mesaj clar – trupele străine trebuie retrase de pe teritoriile statelor independente, chiar dacă acestea se confruntă cu regiuni separatiste. Un mesaj aproape identic a venit şi de la Berlin. Preşedintele României, Traian Băsescu, a propus, în Strategia de Apărare a României, adoptată de CSAT şi trimisă spre aprobare Parlamentului, ca armatele străine cantonate pe teritoriul statelor vecine ţării noastre să fie considerate ca potenţial ostile.

Conflictul din Transnistria este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistriană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stîng al râului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi rîu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor separatiste care au atacat şi ocupat sediul poliţiei din Dubăsari, din stînga Nistrului, în cursul nopţii. Separatiştii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În timpul conflictului, forţele fostei Armate a 14-a (care a aparţinut, pe rând, URSS, CSI şi Federaţiei Ruse) dislocate în Transnistria au luptat în numele forţelor armate transnistrene. O parte însemnată dintre ofiţerii acestei armate figurau în concediu, în realitate fiind instructori şi comandanţi ai plutoanelor separatiste. Pe 17 martie 1992, Republica Moldova a fost vizitată de un grup de deputaţi din Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, care s-au întîlnit cu preşedintele Mircea Snegur şi au căzut de acord să ofere Transnistriei statutul de „zonă economică liberă”, precizînd că: „Transnistria trebuie să aibă toate garanţiile ca în cazul reunirii Moldovei cu România să nu se pomenească teritoriu al statului reunificat România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.77). În acele luni, guvernul moldovean, sprijinit de autorităţile române, au accentuat exclusiv calea dialogului şi negocierilor paşnice. S-a creeat formatul cvadripartit de negocieri politice din care făcau parte miniştri de externe ai României, Moldovei, Rusiei şi Ucrainei. Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ucrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei...Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (op.cit. pag.96). La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului, iar „Conflictul transnistrean” a „îngheţat”, transformîndu-se, pentru analişti, în „diferend”.

De la încheierea ostilităţilor, zeci de întâlniri, negocieri, discuţii, au avut loc, sute de tratate şi angajamente, toate structurile trans-naţionale importante (ONU, NATO, OSCE, Crucea Roşie, CSI etc) au fost implicate, fără succes, în soluţionarea problemelor acestui spaţiu, o zonă gri, în care foarte multă lume are interese din cele mai diverse. Mii de declaraţii contradictorii au fost înregistrate de către jurnalişti şi sute de manevre militare, provocări, schimbări ale raporturilor de forţă şi influenţe au balansat firav, într-o parte, sau în cealaltă situaţia din regiune. Ca de exemplu, declaraţia liderului de la Tiraspol, Igor Smirnov, făcută în aprilie 1997 şi redată în cotidianul „Kievskie Vedomosti” - „Noi ardem de dorinţa să ne unim cu Ucraina!” De ce nu ar fi luate în serios declaraţiile liderului separatist, de atunci, aflat în căutarea unui „tutor”, mai ales dacă ne gândim că o treime din populaţia Transnistriei e formată din ucrainieni? Sau era, la momentul acela, o propunere voalată din partea Moscovei, de cedare a Transnistriei contra Sevastopol unde ancorează flota rusă la Marea Neagră...Cert este că de la acea declaraţie, Kievul începe să aibă un rol tot mai activ în încercarea de soluţionare a diferendului. De 18 ani, situaţia a rămas aceeaşi. În pofida dezbaterilor şi conferinţelor OSCE, a devenit evident că Rusia nu intenţionează să-şi retragă patrimoniul militar din Transnistria. Strategia politică de ocolire a deciziei OSCE s-a bazat cu precădere pe liderii comunişti de la Chişinău. Nedorind executarea reală a acestui angajament, Federaţia Rusă şi-a asigurat o conducere politică în Republica Moldova, care să-i asigure legalizarea prezenţei militare în Moldova. Vladimir Voronin a fost garantul ducerii la îndeplinire a unui proiect rusesc în care, sub pretextul soluţionării conflictului transnistrean, Republica Moldova ar deveni un fel de „stat comun”, o confederaţie cu doi membri (Chişinău, Tiraspol), sau chiar trei (dacă se adaugă şi Comratul) subiecţi egali în drepturi. Au fost elaborate diverse mecanisme de garantare a înţelegerilor dintre Chişinău şi Tiraspol care fixau rolul Moscovei şi calitatea de arbitru în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. Prezenţa militară a Federaţiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova ar fi fost pretextul constituirii „mecanismului de garantare”.

Căderea comuniştilor la Chişinău şi amplasarea elementelor scutului anti-rachetă în România reîncălzesc conflictul îngheţat de pe Nistru. Provocările, declaraţiile belicoase ale lui Smirnov, isteria panicardă a comuniştilor de la Chişinău şi problemele economice şi sociale cu care se confruntă actualii lideri moldoveni, fac ca problema transnistreană, deşi declarată „prioritate naţională” să rămînă în amorţire. Nu este exclus ca statutul de „gaură neagră” al acestui teritoriu să alimenteze, încă, interesele directe ale unor grupuri interesate în păstrarea incertitudinilor, în întregul spaţiu de negociere (Moldova, Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană).

Transnistria este o regiune geografică din Republica Moldova, situată pe malul stîng al râului Nistru. Numele de Transnistria desemnează aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană, regiune separatistă aflată de jure în componenţa Republicii Moldova. Autorităţile separatiste ale Republicii Moldoveneşti Nistrene controlează teritoriul Republicii Moldova aflate la est de râul Nistru, cu excepţia a şase comune, precum şi municipiul Tighina şi două comune la vest de Nistru. Regiunea are o populaţie majoritar slavă, care se teme de reunificarea cu România.
Populaţia regiunii la recensământul din 1989 era de 546.000 de locuitori. La recensământul din 2004, procentele de populaţie în fâşie arătau astfel: moldoveni (români): 32%; ucrainieni: 29%; ruşi: 30%; bulgari, găgăuzi, evrei, germani, belaruşi, polonezi şi alţii: 8%. Transnistria are 147 localităţi dintre care 1 municipiu, 9 oraşe, 69 comune şi 68 sate. Suprafaţa regiunii este de 3362,33 km², iar PIB-ul este de 1,182 miliarde USD, adică 3.030USD pe cap de locuitor.

Rolul militar al regiunii transnistrene este, în general, mult diminuat, faţă de 1992, când unităţile ruseşti din Transnistria reprezentau capul de pod al Rusiei spre Balcani. Multă tehnică militară a fost retrasă, multă a dispărut. Un singur exemplu - protocolul şedinţei de lucru al experţilor ministerelor Apărării ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, cu privire la aspectul tehnic al retragerii trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, din 27 aprilie 1994, a determinat volumul total de vagoane/platforme necesare pentru această operaţiune de amploare- 11.233 unităţi (inclusiv 1485 vagoane pentru retragerea muniţiilor). După şase ani, în cadrul Summit-ului de la Viena, din iulie 2000, reprezentantul Federaţiei Ruse a declarat oficial că pentru retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova sunt necesare 3000 vagoane grupate în 177 transporturi militare. Rezultă că între timp, din 1994 pînă în 2000, au dispărut 7000 de vagoane. În ceea ce priveşte trupele, evaluările arată că potenţialul forţelor militare din Transnistria este identic cu cel din 1992, operîndu-se doar schimbări de denumiri, treceri ale cadrelor ruse sub serviciul militar al unităţilor transnistrene, precum şi a tehnicii din dotare la înzestrarea acestora. Ca să nu fie nici un dubiu, astăzi, în caz de necesitate, autorităţile Transnistriei sunt apte să pună sub arme peste 20 mii de oameni, la care se mai pot adăuga şi 7-8 000 de membri ai unităţilor de cazaci din Rusia. „Ministerul Apărării" de la Tiraspol dispune de tancuri T-64 - 18 bucăţi; TAB (diferite tipuri) - 69 bucăţi. tunuri "Gaubits-122" – 18; tunuri 85mm – 12; "Alazan" – 3; lansatoare de mine – 69. Aviaţia include: 6 elicoptere MI-8T, 2 - MI-2, un avion AN-26, 2 - AN-2, două - IAK-18. Elicopterele MI-8T sînt dotate cu lansatoare de rachete.

În ceea ce priveşte „importanţa” economică, principalele uzine de interes sunt:

Uzina mecanică din Bender
Produce în serie, din anul 1995, sisteme de lansare a proiectilelor reactive cu 20 de ţevi (montate pe caroserii de automobile); aruncătoare de grenade antitanc pe afet (din anul 1995); aruncătoare de mine (de calibrul 82-mm, 120-mm, din anul 1996); aruncătoare de grenade antitanc portative (din anul 1996); pistoale de calibrul 5,45 mm; instalaţii de lansare a proiectilelor reactive de tip „Grad".

Uzina metalurgică din Rîbniţa şi cele afiliate
Din 1997, a fost începută producerea aruncătoarelor de mine de calibrul 82-mm. Testarea primelor aruncătoare şi tragerile de control au fost efectuate la 17 mai 1997. Tot în 1997, la uzină a fost produs primul lot experimental (100) de mine antipersonal în carcasă de lemn. Ulterior s-a trecut şi la producerea minelor antitanc.

Uzina de pompe
Produce aruncătoare de grenade antipersonal (cu fixare sub ţeavă) GP-25 de calibrul 40-mm.

Uzina “Electromas” (Tiraspol)
Produce în serie: - pistoale mitralieră de 9-mm, pistoale Macarov de 9-mm, pistoale de 5,45-mm, arme de vânătoare şi arme de luptă speciale fabricate în baza acestora. Partenerii principali sunt agenţi economici din Europa occidentală.

Nerecunoscută pe plan internaţional, enclava separatistă s-a înarmat până în dinţi şi a devenit o placă turnantă pentru traficul ilegal de arme către Abhazia, Cecenia, fosta Yugoslavie, Orientul Mijlociu, unele regiuni de pe continentul african. După cum am descris anterior, sursa acestui trafic cu arme o reprezintă atât arsenalul militar al Armatei a 14-a, cât şi uzinele care produc lansatoare pentru „Ciornaia Akula”, KA-50. În aceste condiţii, se pune întrebarea, firească, dacă este cineva interesat de reglementarea statutului acestei „Fîşii Ghaza” europene!

EMBARGOUL, ARMĂ ÎMPOTRIVA RECALCITRANŢILOR

Embargoul economic este o armă des folosită în politica internaţională. Cuba, Yugoslavia sau Iraqul s-au "bucurat" din plin de el înainte ca bombele să le îngenuncheze pe ultimele două. De obicei, embargoul nu soluţionează problema, nu pune presiune pe guvernele vizate, ci creează doar sărăcie şi foamete pentru a determina presiunea de jos în sus a maselor împotriva conducătorilor proprii. Asta în teorie, pentru că în practică s-a observat o coalizare a poporului cu elita conducătoare! În mod similar, dar nu paradoxal, Republica Moldova se confruntă acum cu o nouă restricţie economică impusă de Rusia. După discuţiile legate de interzicerea importurilor de vin moldovenesc, autorităţile de la Moscova elimină din afaceri peste trei sferturi din companiile moldoveneşti care exportau legume şi fructe. Motivul invocat este asemănător: nerespectarea standardelor de calitate ruseşti. Exportatorii spun că sute de TIR-uri cu prune, struguri, mere şi pere, care trebuiau să fie exportate în Rusia, staţionează în livezi. Autorităţile moldovene eliberează exportatorilor certificate de calitate, doar pentru 33 de companii, conform unei liste primite din partea Federaţiei Ruse, deşi Ministerul moldovean al Agriculturii a cerut aprobarea pentru 177 de companii. Unul dintre producători a spus că autorităţile ruse au invocat motive de calitate şi, în special, depăşirea nivelului admis de pesticide şi nitraţi. Interesant este că, din cele 33 de companii care au primit aprobarea autorităţilor ruse, majoritatea sînt companii noi pe piaţă, cu volume mici de export. Producătorii, convocaţi la o şedinţă la Ministerul Agriculturii, spun că sînt disperaţi, pentru că piaţa rusească le asigură partea cea mai mare din venituri şi chiar nu ştiu ce să facă cu fructele, produs uşor alterabil, care în cîteva zile nu vor mai fi bune de nimic. Autorităţile nu au o soluţie de moment, însă spun că au solicitat deja părţii ruse, printr-o scrisoare, o întrevedere la Moscova pentru ca experţii în domeniu să clarifice lucrurile. 80% din fructele şi legumele moldoveneşti sînt livrate în Federaţia Rusă, iar exporturile spre Uniunea Europeană nu pot deocamdată acoperi eventualele prejudicii cauzate de închiderea pieţei ruse. Recent, serviciul sanitar rus a limitat importul de vin din Republica Moldova, decizia fiind pusă de unii analişti şi politicieni pe seama semnării de către preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a decretului privind declararea zilei de 28 iunie 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice. După cum am mai spus şi cu alte ocazii, ultima dată cu ocazia unui interviu realizat cu deputatul Veaceslav Ioniţă, dacă ruşii blochează importurile de vin şi fructe din Moldova, iar cei aproximativ 2 milioane de moldoveni care muncesc peste hotare nu vor mai trimite bani acasă, mica republică din Estul României poate pune lacătul pe uşă. Ulti mul să stingă lumina!

Ce s-ar întîmpla dacă un embargou economico-politic ar fi impus, însă, României? Deteriorarea relatiilor bilaterale româno-ruse, determinată de declaraţiile nevricoase ale lui Traian Băsescu, ar putea intra pe teritoriu economic, a avertizat Konstantin Kosacev, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe din Duma de Stat. Conform Agenţiei HotNews, de la ruşi am importat, în prima jumatate de an, 1,8 milioane tone de marfuri în valoare totală de 1,03 miliarde de euro, în vreme ce la export, România a oferit, în aceeaşi perioadă, 65.000 de tone de mărfuri, în valoare de 366 milioane de euro. Avem un deficit comercial cu ruşii, de peste 670 milioane de euro. Asta dacă nu punem în calcul şi mărfurile exportate în Ungaria şi re-exportate de aceştia în Rusia. Mobila românească are mare căutare în Federaţie, legenda spune că fiecare al treilea rus este "proiectat" într-un pat de fabricaţie românească! Cea mai mare pondere a importurilor ruseşti este formată din combustibili şi uleiuri minerale, apoi importurile de fontă, fier şi oţel, iar pe locul al treilea, sînt minereuri, zgură şi cenuşă. În primele 6 luni din acest an, România a adus jucării din Rusia în valoare de aproape 400 milioane de euro, în vreme ce exportul românesc de jucării către Federaţia Rusă nu a depăşit nivelul simbolic de 4 kilograme (48 de euro). Cele mai vulnerabile sectoare sînt, aşadar, cel al combustibililor, minereurilor şi materiilor prime folosite în special în construcţii, sectoare în care o posibilă restrîngere a exporturilor ruseşti către România ar putea genera probleme economice.

Potrivit statisticilor, Federaţia Rusă reprezintă al 12-lea partener comercial, ca importanţă pentru România. Chiar şi aşa, în cazul schimburilor comerciale de 2-4%, companiile ruseşti din siderurgie, bine coordonate de GRU, construcţii de maşini, aluminiu, energie, petrol şi gaze, ultimele două în păstorirea FSB, au o pondere semnificativă pe piaţa românească. Este suficient ca Mekel să închidă combinatele, sau Rompetrol, care este parte a KazMunaiGaz, parte la rîndul ei a Gazprom!, să reducă rafinarea sau, mai rău, să închidă Petromidia!

Embargoul şi şicanele economice sînt strîns legate de delirul discursurilor politice. În aceste condiţii, este greu să ţii pasul cu Turcia sau cu Polonia cînd vine vorba de "palme" date Federaţiei ruse. Aici, sau în Moldova!

Paştunistan, războiul din AF-PAK

.
Generalul David Petraeus se confruntă cu tristele adevăruri ale societăţii afgane. Într-o singură zi, trupele americane aflate sub comanda sa, costă... 200.000.000 de dolari! Speriaţi de costurile uriaşe, financiare şi politice, corpul ofiţerilor americani încearcă o nouă abordare, să evite o înfrangere, de tip Vietnam, un motiv în plus pentru preşedintele Obama să ia decizii conforme cu interesele de securitate ale SUA. Pentru asta, trebuie să renunţe la termenul promis de retragere a trupelor din Afganistan, iulie 2011, pentru... 2014, probabil. Pentru că, un adversar care-şi gîndeşte mişcările la nivel de generaţii, este foarte dificil să-l înfrîngi calculînd mişcările în ore, săptămîni sau luni!

Duminică, 15 august a.c., un membru Al Qaeda a fost ucis de o lovitura aeriană în Afganistan. Este vorba de Abu Baqir, lider important şi unul dintre comandanţii din teren ai organizaţiei. El a fost depistat în oraşul Kunduz. Lovitura aeriană a fost executată de un avion fără pilot, ca parte a unei misiuni tipice războiului tăcut dus împotriva Al Qaeda. Practice şi eficiente, SUA şi-au sporit operaţiunile în care folosesc drone şi contractori plătiţi inclusiv pentru servicii de intelligence. Aceştia acţionează atît pe teritoriul afgan, cît şi în cel Pakistanez, în deja celebrul Paştunistan, zonă tribală de frontieră, creuzet al reformării talibanilor şi zonă de provenienţă a "satrapilor" care au răstălmăcit Coranul, Sharia şi perceptele islamului, scăldînd în sînge pămîntul Asiei. Provincia pakistaneză de nord-vest este aproximativ de două ori mai mare decît Belgia. Acolo locuiesc în jurul a 22 de milioane de oameni, majoritatea etnici paştuni. Acest teritoriu, numit de afgani Paştunistan (ţara paştunilor), este perceput drept ascunzătoare a teroriştilor Mullahului Omar şi ai lui Osama bin Laden. Acolo, talibanii devin o ameninţare nu numai pentru procesul de pace din Afganistan, ci şi pentru unitatea Pakistanului. Autorităţile de la Kabul şi Islamabad se acuză reciproc că poartă responsabilitatea pentru evoluţiile periculoase din zonă, dar ambele ţări manifestă multă ipocrizie la acest capitol. Relaţiile dintre Pakistan şi Afganistan au fost mereu marcate de neîncredere. Oficial se vorbeşte despre dialog şi cooperare dar, în fapt, este valabil contrariul. Conflictul între cele două ţări a izbucnit deja în anul 1947, cînd a luat fiinţă statul pakistanez. Motivul? Afganistanul a refuzat să recunoască graniţa trasată arbitrar în secolul XIX de coloniştii britanici prin mijlocul teritoriilor locuite de paştuni, doar pentru a ţine lucrurile mai bine sub control. Guvernul afgan din epocă a încercat să-i instige pe paştunii de dincolo de linia de demarcaţie la răscoală împotriva regimului de la Islamabad, dar fără succes. Astfel de tentative nu au reuşit de altfel nici pînă în ziua de azi.


În aceeaşi zi, 15 august, la 9 ani distanţă de la pierderea conducerii Afganistanului, talibanii au ordonat prima execuţie publică cu pietre, într-un sat aflat în nordul Provinciei Kunduz. În faţa unui tribunal religios, condus de un mullah, adept al aplicării legii sacre, au fost aduşi un bărbat de 25 de ani, Khayyam şi o tînără de 19 ani, Siddiqa, care şi-au recunoscut dragostea. Aproximativ 200 de bărbaţi – printre care tatăl şi fratele lui Khayyam şi fratele lui Siddiqa i-au lovind cu pietre pe cei doi îndrăgostiţi. Întîi a murit ea. Apoi el... Talibanii au hotărît că justiţia este de partea lor. Şi acţionează în nord şi în sud, după principiul „să fii pretutindeni şi nicăieri, să loveşti şi să dispari”. Aşa au pătruns în casa lui Atta Jan Kajrwal, directorul pentru problemele tribale şi de graniţă, din provincia Zabul, districtul Shahjoy, din sudul ţării, provincie în care acţionează şi cea mai mare grupare de forţe româneşti. Comandoul taliban i-a ucis pe Kajrwal şi pe soţia acestuia, ca parte a unei campanii de pedepsire a acelora care colaborează cu forţele NATO, în Afganistan. În aceeaşi zi, un raid organizat la o locaţie folosită de talibani pentru încarcerarea celor care se opun conducerii talibane, s-a finalizat cu eliberarea a 27 de civili afgani şi uciderea a 13 luptatori islamici, în districtul Musa Qala, din sudul provinciei Helmand. O asemenea escaladare a violenţei în partea de sud a statului afgan este considerată urmarea logică a pătrunderii forţelor NATO în teritoriile controlate de talibani. Această operaţiune militară vizează scoaterea insurgenţilor din locaţiile deţinute, pentru ca populaţia din aceste provincii să aibă o viaţă normală şi să beneficieze de ceea ce oficialii centrali şi locali doresc a fi o bună guvernare. Alungarea talibanilor din localitate, în urmă cu 8 luni, în condiţiile “cuceririi” nordului provinciei Helmand şi, implicit, a localităţii Musa Qala, a oferit forţei ISAF prima victorie cu adevărat “tangibilă” dupa 18 luni. Prin urmare, armata britanică a anunţat o serie de proiecte pentru reconstrucţia oraşului. Acum, sub soarele dogoritor al lui august (52 de grade Celsius la umbră), realitatea este cu totul alta. Proiectele de dezvoltare stagnează, fondurile sînt deturnate, corupţia şi intimidarea sînt prezente la tot pasul. Musa QAla – numele tradus este Fortareata lui Moise. Este un oraş comercial, din nordul provinciei Helmand, cu populaţie majoritar Paştună (aproximativ 20.000). Pînă în decembrie 2007, a fost sub influenţă talibană. Se află la întretăierea unor importante căi utilizate de traficanţii de droguri. Mullahul Abdul Salaam, actualul guvernator şi fost comandant taliban, a fost numit în funcţie de forţele britanice, după “recucerirea” oraşului de către acestea, anul trecut.

Aceste imagini dau naştere la o serie de întrebări. A eşuat misiunea din Afganistan? Se face o separaţie între Afganistan şi Pakistan? Mai ales această din urmă chestiune îi preocupă în clipa de faţă pe mulţi dintre experţi. Motivul rezidă dintr-un vechi conflict între cele două ţări, atît de vechi cît existenţa Pakistanului însăşi. În ultimii mai bine de 63 de ani, regiunile tribale de la graniţa comună constituie oficial provincie pakistaneză. Mulţi afgani consideră că, atîta vreme cît acest conflict nu va fi soluţionat, în sudul Asiei nu va fi pace. Să nu uităm că Pakistanul şi Arabia Saudită au fost primele ţări care au recunoscut regimul talibanilor şi Emiratul Afganistan! De-a lungul timpului, britanicii i-au instigat pe paştuni împotriva Rusiei ţariste, apoi au folosit Afganistanul pentru a slăbi Pakistanul şi viceversa. Planurile guvernului pakistanez au reuşit cînd Afganistanul a fost invadat de Armata Roşie. Atunci, provincia de nord-vest pakistaneză a devenit baza de regrupare a luptătorilor şi refugiaţilor afgani. Sub preşedintele Zia ul-Haq a fost iniţiat un proces de islamizare a Pakistanului. Mii de şcoli coranice, aşa-numitele madrase, au luat fiinţă peste noapte. Numeroşi "luptători ai lui Allah" au fost aduşi din ţări arabe la graniţele cu Afganistanul, pentru a lupta, sprijiniţi financiar şi militar de către occidentali, împotriva ameninţării comuniste. Unul din scopurile urmărite de atunci de către Pakistan a fost să-i înlocuiască pe inobedienţii şefi de trib din regiune cu tineri mulahi şi luptători fanatici. În ultimii doi ani au fost ucişi aproximativ 250 de şefi de trib influenţi. Ei nu mai există pentru a-şi putea controla teritoriile, comanda fiind preluată de talibani.

Situatia din Musa Qala, descrisă mai sus, este emblematică pentru Afganistan şi pentru zona de frontieră, disputată cu Pakistanul, Paştunistan. Societatea afgană refuză să se modernizeze şi să se transforme, după aproape 3 decenii de război neîntrerupt. Mentalitatea occidentală, pierdută odată cu abdicarea regelui şi lovitura de stat din 1978, re-adusă aici de militarii Coaliţiei, se loveşte de o mentalitate arhaică, îngheţată în evul mediu. Relaţiile tribale, străine occidentalilor, sînt cele care stabilesc modul de funcţionare al societăţii. Existenţa unor grupuri înarmate (aşa-zisele miliţii) face şi mai dificilă reconstrucţia. Desele prezenţe ale talibanilor şi ale recrutorilor Al Qaeda creează o presiune suplimentară asupra păturii sărace a societăţii dar şi asupra eventualilor oameni de afaceri locali. Cultura macului, rămîne “ramura economică” nr. 1, în lipsă de politici coerente, economice, alternative.

După preluarea atribuţiunilor, comandantul trupelor NATO din Afganistan (ISAF), generalul David Petraeus, a declarat, într-un interviu televizat, că îi va recomanda preşedintelui Obama să amîne retragerea dacă va considera că aceasta este prematură. Generalul a recunoscut că progresele forţelor aliate sînt “foarte lente” şi nu a exclus reconcilierea cu elemente moderate din rîndul talibanilor. Potrivit unei statistici independente, numărul soldaţilor străini ucişi în Afganistan a trecut de 2000, dintre care 15 români. În paralel cu aceste eforturi, London School of Economics and Political Science a publicat un studiu al lui Matt Waldman, profesor la Harward, potrivit căruia Servicul de Informaţii pakistanez (ISI), oferă finanţare, antrenament şi adăpost talibanilor din Afganistan, exact în provincia paştună de la frontiera intens disputată dintre cele două state. Studiul a fost realizat pe baza interviurilor cu nouă comandanţi talibani. Aceştia susţin că este oferit adăpost atît pentru grupurile talibane, cît şi pentru gruparea insurgentă Haqqani. Waldman arăta că ISI pare să controleze cele mai violente unităţi insurgente, Pakistan. Raportul arată că şi actualul preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari, i-a asigurat pe liderii talibani închişi că sînt “poporul nostru” şi chiar a susţinut eliberarea unora din închisoare.

Concluzia studiului e că efortul NATO în Afganistan contra insurgenţei va avea succes doar cu sprijin pakistanez. Şi prin soluţionarea diferendului de frontieră dintre cele două state.

BĂSE ŞI-A STINS ŢIGARA ÎN CONCEDIUL LUI FILAT

După ce m-am repatriat, astăzi am deschis şi eu ochii! Ochii minţii! M-am hotărît să sărbătoresc 23 august prin muncă şi am tras o "căutare avansată" prin tot internetul să văd ce am pierdut. Trec peste obsesia istorică de azi, 71 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, cu o remarcă "na pasaşok": de ce se "fibrilează" unii cînd e vorba de acest Pact şi resping în totalitate, de exemplu, Tratatul de la Trianon? Sau nu-şi propun să condamne conclavul de la Niceea? Mă rog, treaba lor! Două informaţii mi-au căzut, însă, sub ochi, şi nu pot să nu mă bag în seamă cu ele: Băse l-a chemat la Iaşi, din concediu, pe premeirul Filat care conduce detaşat în sondajele de opinie ale IMAS, date publicităţii astăzi, la Chişinău.

1) Citesc şi mă minunez: Bravul căpitan de navă, Traian Băsescu - mare coţcar, mare pezevenchi! - , l-a convocat la Iaşi, din concediu, pe premierul Vlad Filat să-i sugereze, conform unor surse deştepte, să-l susţină pe MIhai Ghimpu la funcţia de preşedinte al Moldovei. Acuma, ori Băse nu cunoaşte relaţia explozivă dintre cei doi, ori are mîna pe brichetă, pregătit să dea foc afacerilor cu ţigări pe care Filat le păstoreşte prin România. Şi ca să-l convingă să lase deoparte priveliştea funduleţelor de pe plajele greceşti pentru chelia stafidită a preşedintelui român, ca din întîmplare, şoferul noului ambasador moldovean la Bucureşti, Reniţă - apropiat al premierului Filat şi fost manager al unei importante multinaţionale de... ţigări! - a fost prins la vama Albiţa cu cîteva mii de pachete de ţigări de contrabandă în maşina oficială! Interesant, nu? Să revin, însă, la Filat. Adică, după ce s-a străduit să păstreze un echilibru în relaţiile internaţionale cu UE şi Rusia, mai ales, premierul Filat se vede pus în situaţia să aleagă acum să-l susţină pe actualul preşedinte, a cărui fermitate, dar şi un stil mai pasional şi emoţional de a face politică, atrage numeroase antipatii atît în interiorul ţării, cît mai ales în estul ei! Sincer, nu cred că Filat va marşa la cererea lui Băsescu, doar dacă afacerile personale îi vor fi grav ameninţate sau va fi şantajat că România nu va mai acorda ajutorul nerambursabil de 100 de milioane de euro şi ajutoarele pentru inundaţii! 42% dintre populaţie are încredere în Partidul Liberal Democrat din Moldova, 35% - în Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, 35% - în Partidul Democrat, iar 30% - în Partidul Liberal. Acestea sînt rezultatele unui sondaj de opinie, făcute publice azi, 23 august, de către IMAS Chişinău. Sondajul a fost realizat de IMAS Chişinău în perioada 26 iulie - 12 august 2010 pe un eşantion de 2012 persoane, avînd o marjă de eroare de 2,2%. Aşadar, Filat conduce detaşat, iar partidul preşedintelui se află pe locul 4! Re-coalizarea liberală nu ar face decît să scadă încrederea în PLDM şi să-i arunce pe comuniştii lui Muntean în fruntea preferinţelor.

2) La conferinţa de presă comună de la Iaşi, Traian Băsescu a vorbit din nou slobod, interesant şi năucitor pentru observatorii politici ai spaţiului răsăritean. „Ocupaţia rusă a Moldovei îi ameninţă integritatea teritorială", a rostit preşedintele român! „România are interesul ca Republica Moldova să îşi redobîndească integritatea teritorială, iar interesul nostru este legat de lucrurile în care credem. Credem că nici unui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu‘‘, a declarat Băsescu. Pe fond, declaraţiile şefului statului român sînt corecte! Numai că, ele se pot aplica şi în cazul Tratatului de la Trianon. Sau a Declaraţiei Balfour. Sau a tratatelor internaţionale de după Războiul de 6 zile şi statutul Înălţimilor Golan, de exemplu. Ca să nu mai vorbesc de Tibet! Singura problemă este că România, extrem de vocală şi iritantă în ultimul timp, nu are nici o pîrghie internaţională prin care să ajute la reglementarea paşnică a diferendului transnistrean, nici în formatul de negociere extins, nici în vreun organism internaţional care ar putea impune ceva pe teritoriul auto-proclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, care amuş face 20 de ani de existenţă! Vocalizele astea răguşite, specifice lui Băsescu, nu fac decît să irite urechile Vestului şi Estului, dopotrivă. „Se poate specula la nesfîrşit pe tema «ocupaţiei ruse» din motive propagandistice, chiar şi asumînd rolul de apărător al suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei‘‘, a spus purtătorul de cuvînt al Ministerului rus de Externe, Andrei Nesterenko, potrivit agenţiei ruse Interfax. „Prin acest lucru, se poate vedea iritarea faţă de scandalul în care este implicat un spion român, care nu a reuşit să strîngă informaţii la Moscova, în urmă cu cîteva zile‘‘, a adăugat oficialul rus. „Dacă se referă la prezenţa forţei tactice ruse în Transnistria, care se află acolo într-o misiune de menţinere a păcii, forţa a fost mobilizată în baza acordului privind reglementarea paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992‘‘, a adăugat Nesterenko. „Misiunea de menţinere a păcii are ca scop să menţină stabilitatea în regiune, necesară pentru a rezolva problema‘‘, a precizat el, subliniind că diferendul poate fi soluţionat doar prin promovarea discuţiilor în format cinci plus doi. E, aici, a spus şi Nesterenko ce trebuia să spună. Toată lumea ştie că prezenţa pacificatorilor ruşi NU rezolvă problema, iar formatul 5 plus 2 este un kkt! În declaraţia sa, Nesterenko s-a referit la acordul de încetare a focului semnat pe 21 iulie 1992. Ceea ce nu a spus Nesterenko este că Rusia s-a angajat în noiembrie 1999, la summitul OSCE de la Istanbul, să îşi retragă forţele militare din Moldova şi Georgia pînă la 31 decembrie 2002. Această retragere nu s-a produs niciodată, iar în cazul Georgiei, situaţia a degenerat pînă la conflictul din august 2008 şi împărţirea prin forţă a teritoriului georgian. Dat fiind acest precedent, este improbabil ca Rusia să cedeze vreodată Transnistria Republicii Moldova şi să îşi retragă trupele. Mai mult, actualul format de negociere 5+2 (Rusia, Ucraina, OSCE, SUA, UE + Moldova şi Transnistria) este dezechilibrat în favoarea Transnistriei în măsura în care UE şi SUA sînt mai curînd observatori, iar România nu este dorită ca parte a procesului, nici de ruşi, nici de americani. În aceste condiţii, poziţia exprimată de Băsescu este dificil de apărat, pentru că România nu are nici o carte de jucat care să modifice actuala situaţie. Uniunea Europeană ar putea fi pionul care ar putea debloca situaţia actuală, prin avansarea unui proiect de securitate după modelul Kosovo, evident, numai dacă AR avea un interes serios la Chişinău. Nici aici, însă, izolatul preşedinte de la Bucureşti nu ar putea spune prea multe.

În condiţiile date, recentele declaraţii agresive la adresa Rusiei, făcute de preşedintele Băsescu la Iaşi - pe lîngă faptul că i-au stricat ploile lui Filat pe la Moscova! - fac parte din acelaşi stil emoţional de a face politică externă, stil abandonat, spun istoricii, la ieşirea din Epoca de piatră şi intrarea în Epoca Bronzului! Dacă Băse nu e agent de influenţă rus, atunci, cu siguranţă, e periculos pentru politica externă a României!