NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

miercuri, 25 august 2010

EMBARGOUL, ARMĂ ÎMPOTRIVA RECALCITRANŢILOR



Embargoul economic este o armă des folosită în politica internaţională. Cuba, Yugoslavia sau Iraqul s-au "bucurat" din plin de el înainte ca bombele să le îngenuncheze pe ultimele două. De obicei, embargoul nu soluţionează problema, nu pune presiune pe guvernele vizate, ci creează doar sărăcie şi foamete pentru a determina presiunea de jos în sus a maselor împotriva conducătorilor proprii. Asta în teorie, pentru că în practică s-a observat o coalizare a poporului cu elita conducătoare! În mod similar, dar nu paradoxal, Republica Moldova se confruntă acum cu o nouă restricţie economică impusă de Rusia. După discuţiile legate de interzicerea importurilor de vin moldovenesc, autorităţile de la Moscova elimină din afaceri peste trei sferturi din companiile moldoveneşti care exportau legume şi fructe. Motivul invocat este asemănător: nerespectarea standardelor de calitate ruseşti. Exportatorii spun că sute de TIR-uri cu prune, struguri, mere şi pere, care trebuiau să fie exportate în Rusia, staţionează în livezi. Autorităţile moldovene eliberează exportatorilor certificate de calitate, doar pentru 33 de companii, conform unei liste primite din partea Federaţiei Ruse, deşi Ministerul moldovean al Agriculturii a cerut aprobarea pentru 177 de companii. Unul dintre producători a spus că autorităţile ruse au invocat motive de calitate şi, în special, depăşirea nivelului admis de pesticide şi nitraţi. Interesant este că, din cele 33 de companii care au primit aprobarea autorităţilor ruse, majoritatea sînt companii noi pe piaţă, cu volume mici de export. Producătorii, convocaţi la o şedinţă la Ministerul Agriculturii, spun că sînt disperaţi, pentru că piaţa rusească le asigură partea cea mai mare din venituri şi chiar nu ştiu ce să facă cu fructele, produs uşor alterabil, care în cîteva zile nu vor mai fi bune de nimic. Autorităţile nu au o soluţie de moment, însă spun că au solicitat deja părţii ruse, printr-o scrisoare, o întrevedere la Moscova pentru ca experţii în domeniu să clarifice lucrurile. 80% din fructele şi legumele moldoveneşti sînt livrate în Federaţia Rusă, iar exporturile spre Uniunea Europeană nu pot deocamdată acoperi eventualele prejudicii cauzate de închiderea pieţei ruse. Recent, serviciul sanitar rus a limitat importul de vin din Republica Moldova, decizia fiind pusă de unii analişti şi politicieni pe seama semnării de către preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a decretului privind declararea zilei de 28 iunie 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice. După cum am mai spus şi cu alte ocazii, ultima dată cu ocazia unui interviu realizat cu deputatul Veaceslav Ioniţă, dacă ruşii blochează importurile de vin şi fructe din Moldova, iar cei aproximativ 2 milioane de moldoveni care muncesc peste hotare nu vor mai trimite bani acasă, mica republică din Estul României poate pune lacătul pe uşă. Ulti mul să stingă lumina!

Ce s-ar întîmpla dacă un embargou economico-politic ar fi impus, însă, României? Deteriorarea relatiilor bilaterale româno-ruse, determinată de declaraţiile nevricoase ale lui Traian Băsescu, ar putea intra pe teritoriu economic, a avertizat Konstantin Kosacev, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe din Duma de Stat. Conform Agenţiei HotNews, de la ruşi am importat, în prima jumatate de an, 1,8 milioane tone de marfuri în valoare totală de 1,03 miliarde de euro, în vreme ce la export, România a oferit, în aceeaşi perioadă, 65.000 de tone de mărfuri, în valoare de 366 milioane de euro. Avem un deficit comercial cu ruşii, de peste 670 milioane de euro. Asta dacă nu punem în calcul şi mărfurile exportate în Ungaria şi re-exportate de aceştia în Rusia. Mobila românească are mare căutare în Federaţie, legenda spune că fiecare al treilea rus este "proiectat" într-un pat de fabricaţie românească! Cea mai mare pondere a importurilor ruseşti este formată din combustibili şi uleiuri minerale, apoi importurile de fontă, fier şi oţel, iar pe locul al treilea, sînt minereuri, zgură şi cenuşă. În primele 6 luni din acest an, România a adus jucării din Rusia în valoare de aproape 400 milioane de euro, în vreme ce exportul românesc de jucării către Federaţia Rusă nu a depăşit nivelul simbolic de 4 kilograme (48 de euro). Cele mai vulnerabile sectoare sînt, aşadar, cel al combustibililor, minereurilor şi materiilor prime folosite în special în construcţii, sectoare în care o posibilă restrîngere a exporturilor ruseşti către România ar putea genera probleme economice.

Potrivit statisticilor, Federaţia Rusă reprezintă al 12-lea partener comercial, ca importanţă pentru România. Chiar şi aşa, în cazul schimburilor comerciale de 2-4%, companiile ruseşti din siderurgie, bine coordonate de GRU, construcţii de maşini, aluminiu, energie, petrol şi gaze, ultimele două în păstorirea FSB, au o pondere semnificativă pe piaţa românească. Este suficient ca Mekel să închidă combinatele, sau Rompetrol, care este parte a KazMunaiGaz, parte la rîndul ei a Gazprom!, să reducă rafinarea sau, mai rău, să închidă Petromidia!

Embargoul şi şicanele economice sînt strîns legate de delirul discursurilor politice. În aceste condiţii, este greu să ţii pasul cu Turcia sau cu Polonia cînd vine vorba de "palme" date Federaţiei ruse. Aici, sau în Moldova!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu