EUROPA ÎN SCHIMBARE

Susţinerea separatismului de către unele state europene şi situaţia din Kosovo au declanşat amplificarea tendinţelor separatiste, care au avut ca rezultat criza din regiunea spaniolă Catalonia, a declarat recent preşedintele rus Vladimir Puțin, care știe ce spune cînd se referă la separatismul din interes.

Practic, Europa a salutat divizarea mai multor state de pe continent, fără a-şi ascunde bucuria în legatură cu asta. Iar acum, iată, avem Catalonia şi Kurdistan, dar și Veneto și Lombardia, iar autonomiile etnice maghiare bat la ușă! Disoluţia lentă și atomizarea de interese din sînul Uniunii Europene, populismul cras al liderilor din jur, chiar scăderea factorului de inteligență la leadership-ul european, statul slab în care domnesc grupări de interese care-i mimează neoficial serviciile, greoi, incomplet, sărac şi birocratizat, o corupţie mare, care o păzeşte pe cea mică, favorizează această mișcare pe care mulți se feresc să o numească... genetică! Alunecarea Austriei spre grupul eurosceptic Vişegrad (V4-Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia), deriva Vişegrad spre marginea Uniunii şi chiar posibilitatea spargerii grupului, ieşirea Marii Britanii din UE, eforturile disperate ale Spaniei de a împiedica independenţa Cataloniei, terorismul european, legăturile tensionate dintre UE şi Turcia, o ţară vitală în rezolvarea crizei refugiaţilor, şi incertitudini legate de viitorul în sine al UE sînt contextul în care reașezarea politică a Bătrînului Continent, la 100 de ani de la Marele Război, trebuie discutată cu luciditate.

Președintele Parlamentului European, italianul Antonio Tajani, a estimat că Europa trebuie să se teamă de înmulțirea micilor patrii, într-un moment în care Catalonia luptă pentru independența sa și în regiunile italiene Lombardia și Veneto a avut loc un referendum pentru o mai mare autonomie. "Evident că Europa trebuie să se teamă de proliferarea statelor mai mici. De aceea nimeni în Europa nu intenţionează să recunoască independenţa Cataloniei. Chiar şi (premierul britanic) Theresa May, în plină furtună de Brexit, a spus că Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată Catalonia. Spania a fost de-a lungul istoriei un stat unificat, cu multe regiuni autonome, cu diverse populaţii care vorbesc de asemenea limbi diferite, dar care fac parte dintr-un stat unificat. Nu prin degradarea conceptului de naţiune vom consolida Europa", a spus Tajani, într-un interviu pentru cotidianul Il Messaggero.

Italienii din regiunile Lombardia și Veneto au votat duminică la referendumuri pentru autonomie sporită față de guvernul de la Roma. Participarea la vot a fost semnificativă în ambele regiuni, iar potrivit rezultatelor, peste 90% din participanți au răspuns "da" la întrebarea dacă doresc ca autoritățile regionale să solicite celor centrale mai multă autonomie. În Veneto, regiunea din jurul Veneției, participarea la vot a fost de 50,1%. În Lombardia, cu metropola la Milano, s-au prezentat la urne doar 30,5% din cetățeni, dar nu există un prag minim pentru validarea referendumului. Cele două regiuni din nord sînt cele mai bogate din Italia, contribuind împreună cu circa 30% din produsul intern brut. Ele înregistrează un excedent fiscal — diferența între sumele vărsate la bugetul central și cele alocate de la Roma pentru cheltuieli publice — de aproximativ 70 de miliarde de euro anual, menționează AFP.

Liga Nordului, formațiune politică activă în aceste regiuni, a cerut multă vreme în programul său politic independența față de sudul mai sărac al Italiei. În prezent, Liga nu mai are acest obiectiv, dar a susținut organizarea referendumului alături de partidul de centru-dreapta Forza Italia al magnatului Silvio Berlusconi și de populiștii din Mișcarea Cinci Stele. Criticii referendumului au arătat că nu era necesar, întrucît Constituția Italiei permite oricum regiunilor să ceară autonomie sporită.

În Spania, șeful guvernului, Mariano Rajoy, s-a ținut de cuvînt și a anunțat convocarea de alegeri regionale în Catalonia în termen de șase luni, pentru revenirea la normalitate, precizînd că puterile administrației catalane vor fi transferate guvernului central, transmit Reuters și AFP. Conform unui comunicat al guvernului spaniol, Madridul își va asuma responsabilitatea în materie de securitate, ordine publică, finanțe, măsuri fiscale și bugetare, telecomunicații. La 1 octombrie, în ciuda interdicției justiției, în Catalonia a avut loc un referendum în baza căruia autoritățile catalane amenință cu declararea independenței.

De partea cealaltă, sute de mii de manifestanți catalani, în frunte cu liderul separatist Carles Puigdemont, au umplut sîmbătă centrul Barcelonei pentru a cere independența după ce guvernul central a solicitat destituirea executivului catalan. Mulțimea, densă și statică, 450.000 de persoane, a ocupat mai multe străzi din centrul orașului și a fost de două ori mai importantă ca număr decît marți, atunci cînd 200.000 de persoane au protestat față de arestarea celor doi lideri separatiști.

Atît la nivel istoric, cît şi juridico-filozofic, sistemul internaţional din ultimii 25 – 30 de ani a fost marcat de tensiunea profundă între tendinţele naționale conservatoare şi cele revoluţionare anti-sistem împotriva lipsei de scrupule a unui stat hegemonic care abuzează de conceptul de suveranitate în manufacturile asociate cu corupția. În mod clar, Catalonia și Kurdistanul pun în discuție consecințele semnării Păcii de la Westphalia (24 octombrie 1648), un troc prin care învingătorii şi învinşii îşi împărţeau diferitele provincii. Suveranitatea de tip westphalic, care se prezintă ca o suveranitate absolută, inflexibilă, a devenit, în noile condiţii, o piedică care impietează asupra capacităţii de a construi modele de guvernare adecvate mai ales în zonecu suveranitate contestată, cum este cazul Spaniei sau a Iraq-ului.

Într-o asemenea situație, chiar cerrerile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate.

Presiunile migraționiste și terorismul european, mărunt dar în creștere spectaculoasă, contribuie la acest fenomen. După numeroasele atacuri cu arme albe, luări de ostatici, din ultimul timp, în Franța, Belgia, Germania, Elveția, un individ înarmat cu un pistol a luat ostatici într-un centru comercial din orăşelul britanic Nuneaton, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de cotidianul The Guardian. Potrivit Poliţiei din regiunea West Midlands, nu este vorba despre un incident terorist.

Majoritatea actelor de violență din ultimii ani sînt puse pe seama refugiaților și a migranților economici. În ultimii doi ani, Europa s-a confruntat cu cele mai ample mișcări de masă de oameni de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Peste un milion de refugiați și de migranți au sosit în Uniunea Europeană, majoritatea fugind de războiul și teroarea din Syria și din alte țări aflate în dificultate. În spatele politicii Germaniei de primire a refugiaţilor syrieni stă un compromis care nu poate fi ignorat. Preţul pentru azilul syrienilor este plătit de imigranţii din Balcani, care sînt deportaţi pe capete, scrie Wall Street Journal. Criza migraţiei din Europa se îndreaptă spre un punct critic, în care pilonii politicii în vigoare se află sub stres constant: valurile neregulate de imigranţi care vin din Turcia, incapacitatea Greciei de a se descurca cu miile de imigranţi care rămîn blocaţi pe teritoriul ţării, lipsa de voinţă a ţărilor europene de a se uni în spatele unei politici comune și epuizarea răbdării politice în Germania, principala destinaţie pentru imigranţii care ajung în Europa. În faţa acestor probleme urgente, ţări diferite răspund în mod diferit. Ungaria reprezintă etalonul nesupunerii voinței Bruxellului, printr-o politică naționalistă considerată deșănțată!

Și în alte state, însă, politica naționalistă a revenit în prim-plan.Tînărul lider conservator Sebastian Kurz, a cărui formațiune - Partidul Poporului (OeVP) - a cîștigat alegerile parlamentare anticipate desfășurate la 15 octombrie în Austria, a fost mandatat oficial de președintele Alexander Van der Bellen cu formarea noului guvern de la Viena. Această etapă deschide calea lansării negocierilor pentru formarea unei coaliții guvernamentale, cea mai probabilă fiind o alianță cu Partidul Libertății (FPOe, extrema dreapta), care a obținut 26% la alegeri.

Presiunea economică asupra Europei devine, la rîndul ei, o discuție indispensabilă și lucidă pentru orice lider, sau grup, care dorește reconstrucția europeană, deși economia continentului a atins un maxim istoric.

De trei luni încoace, Banca Centrală Europeană, prin vocea guvernatorului Mario Draghi, cere marilor ţări ale Europei, în frunte cu Germania, să majoreze salariile angajaţilor pentru a creşte consumul şi a produce inflaţie! În spatele economiilor sînt modificări profunde - structurale, sociale, demografice - care pot duce la apariţia unei noi revoluţii!

De ce nu pot să crească salariile, pe medie, de la sine?, se întreabă analiștii Ziarului Financiar. Economiile şi companiile au devenit prea productive, iar acest lucru, coroborat cu lipsa inflaţiei, schimbă toate regulile!

1. Globalizarea, începută în anii ’80, a frînt clasa de mijloc, care este cea mai afectată în ţările occidentale. Multe joburi ale clasei de mijloc au plecat în ţările low cost, mai ales odată cu căderea comunismului, deschiderea pieţei est-europene şi creşterea Chinei.

2. Emigraţia în ţările vestice – acest lucru a dat posibilitatea companiilor să angajeze oameni pe salarii mai mici, ceea ce a pus presiune pe piaţa forţei de muncă şi pe sindicate.

3. Intrarea pe piaţa de muncă a femeilor – ultimele trei decenii au adus pe piaţa forţei de muncă din ce în ce mai multe femei care preiau şi poziţiile bărbaţilor, dar la salarii mai mici. În aceste condiţii, salariile nu cresc.

4. Echipamentele şi acum roboţii înlocuiesc forţa de muncă pe un cost mai redus - în ultimele decenii tot mai multe companii încearcă să înlocuiască oamenii cu echipamente sau roboţi pentru a deveni mai productive şi a face faţă concurenţei. Un echipament sau un robot nu oboseşte, nu cere majorări salariale, nu cere bonusuri, nu pleacă cînd vrea el, nu plăteşte taxe şi contribuţii la stat. Echipamentele au înlocuit joburile de mijloc. Iar acum, roboţii înlocuiesc procesele repetitive din companii, atacînd de data asta joburile low-cost.

5. Companiile mari au devenit din ce în ce mai mari, ceea ce a dus la scoaterea competitorilor de pe piaţă, darea oamenilor afară şi scăderea presiunii pe creşterea salariilor - în economiile occidentale cuvîntul de ordine este consolidarea, fuziunile şi achiziţiile, întărirea poziţiilor pe piaţă, cumpărarea concurenţilor şi închiderea lor, creşterea preţului produselor fără creşterea salariilor din companii.

6. Supracapacitatea de producţie – ultimii 30 de ani a adus o supracapacitate de producţie în toată lumea, ceea ce face ca firmele să aibă ca obiectiv într-un mod continuu reducerea costului prin toate mijloacele: înlocuirea oamenilor cu echipamente, cumpărarea concurenţei, trimiterea joburilor de mijloc în alte ţări pentru a reduce costul salarial.

7. Lipsa investiţiilor - în economiile puternice nu se mai fac investiţii de către companiile private decît dacă sînt noi tehnologii care înlocuiesc anumite modele de business, reduc numărul de salariaţi şi reduc costul salarial. Din acest motiv nu există cerere pentru noi locuri de muncă şi în consecinţă nu există presiune pe piaţa forţei de muncă în sensul creşterii salariilor.

8. Apariţia share economie şi a modelelor de business disruptive – de mai bine de două decenii, establishmentul economic mondial este dat peste cap de apariţia altor modele de business şi mai ales de apariţia de nicăieri, din alte zone, de tehnologie, a unor companii care lovesc în plin modelele tradiţionale. Google şi Facebook au distrus industria media, Uberul schimbă regulile în transportul persoanelor, Amazon a rupt din piaţa retailerilor tradiţionali, Tesla a ajuns să se bată cu marii producători auto, Apple a schimbat regulile în comunicare, digitalizare etc., low-costurile aeriene au răvăşit piaţa de transport tradiţională, ducînd la scăderea tarifelor, ceea ce a produs schimbări fundamentale în mobilitatea oamenilor, aducînd reduceri de costuri salariale în alte industrii pentru că pot să aducă oameni mai ieftin din alte ţări într-un timp foarte scurt.

9. Pentru că nu există inflaţie iar marile ţări occidentale sînt pline de datorii, nu mai au bani de investit în infrastructură - acest lucru nu creează locuri de muncă, nu creează cerere, nu creează presiune pe salarii.

10. Marile economii ale lumii, marile bănci, marii administratori de bani, marile companii de asigurări au prea mulţi bani, administrează prea mulţi bani. Pentru că sînt prea mulţi bani în lume care au fost economisiţi în ultimele şapte decenii prin diferite forme – democratizarea bursei, fonduri de investiţii, fonduri de pensii - şi nu există unde să fie investiţi în economii pentru că există supracapacitate, aceste mii de miliarde stau efectiv degeaba în conturi, cu 0% dobîndă. Pentru că aceşti bani nu sînt investiţi decît în titluri de stat, în blue-chipsuri, în real-estate, în terenuri, ei nu creează noi locuri de muncă, nu creează cerere, nu aduc majorări salariale ci, dimpotrivă, pun presiune pe companii să reducă costurile, să dea oameni afară, să investească mai puţin pentru a le aduce randamente mai mari.

Dacă establishmentul nu este atent, din rîndul tinerilor de astăzi care ştiu cel puţin două limbi străine, care se mişcă într-o parte şi-n alta, care vor şi speră la bani mai mulţi pentru a experimenta mai mult în domeniul vieţii personale, se va naşte noul Lenin, spune Cristian Hostiuc, Director Editorial ZF.

În urmă cu 100 de ani, imperiile s-au mărunțit în state naționale, dornice să-și afirme identitatea sufocată de abuzurile, birocrația și incompetența imperială. După un veac, aceleași tare trezesc în populațiile naționale abuzate dorința regăsirii identității regionale pentru o auto-guvernare onestă și echitabilă! Există o amprentă genetică socială primordială și nucleară: tribul și familia, pentru cea din urmă luptînd cu înverșunare motivată o parte a societății civile tradiționale, în frunte cu Biserica Națională. În România! Observația nu e nouă, juristul elveţian Gustav Moynier a propus în 1872 crearea unui tribunal internaţional care să judece dreptul ginţilor!

Într-o asemenea situație, chiar cererile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate.

Nemulţumurile electoratului spaniol sau italian nu sînt cazuri izolate. În întreaga Europă partidele antisistem au cîştigat teren din cauza nemulţurilor populare faţă de politicile de austeritate implementate de guverne, a nivelului ridicat al inegalităţii sociale şi ca reacţie la criza imigranţilor. Europa este în schimbare, iar România este vulnerabilă!