NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

joi, 13 aprilie 2017

100 PENTRU BISERICĂ ŞI CREŞTINISM

Zilele acestea a văzut lumina tiparului numărul 100 al Foii Govândariului, publicaţie a Parohiei Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din Reşiţa, apărută prin osîrdia Părintelui Paroh Petru Berbentea. Este o dovadă de trăinicie spirituală a unei echipe înflăcărată de păstrarea Dreptei-Credinţe într-o lume pe care analiştii o numesc a "post-adevărului". Şi dacă ar fi să aduc în discuţie, total în afară de politică şi insinuări rău-voitoare!, nevoia unui astfel de demers publicistic, aş da două exemple:

Prima. Povestea regelui spartan Leonidas şi a celor 300 de războinici care l-au însoţit la Porţile de Foc (asta înseamnă, de fapt, Termopile) a fascinat generaţii întregi de oameni, din toate colţurile lumii. E o poveste spusă neîntrerupt de mai bine de 2000 de ani, despre una dintre cele mai tragice confruntări din istoria omenirii.

Secunda. La 24 iunie 1927, Corneliu Codreanu şi cîţiva prieteni apropiaţi au fondat, la Iași, Legiunea „Arhanghelul Mihail“. Organizaţia promitea să lupte pentru „renaşterea“ României, bazîndu-se pe forţa naţiunii „subjugate“ de politicienii lacomi şi pe puterea credinţei în Dumnezeu. Codreanu a ales special ziua de 24 iunie, deoarece se prăznuia naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Codreanu a decis ca şedinţele cuiburilor să aibă loc întotdeauna sîmbăta seara, pentru ca legionarii să se roage în ajunul zilei Domnului. Şefii de cuib aveau datoria să-i îndemne pe camarazi să meargă a doua zi la biserică, pentru ca Dumnezeu să le călăuzească săptămîna care urma.

O recurgere la istorie nu face rău nimănui, niciodată! Şi o alta:

De o mie de ani, unitatea spirituală a Europei a fost sfărîmată. Cea mai mare parte a Răsăritului, precum şi Peninsula Balcanică, au păstrat credinţa ortodoxă, cu excepţia regiunilor sau mediilor sociale în care influenţa curentelor de gîndire de origine occidentală a fost preponderentă. Dimpotrivă, partea occidentală a continentului, în cea mai mare parte romano-catolică din secolul al XI-lea pînă în secolul al XVI-lea, a cunoscut noi sfăşieri spirituale în secolele al XVI-lea si al XVII-lea datorită Reformei protestante, iar începand cu secolul al XVIII-lea, ca urmare a Filosofiei Luminilor, Revoluţiei franceze şi curentelor de idei născute din ele, o parte din ce în ce mai mare a societăţii europene s-a îndepărtat de la tradiţia creştină. În decursul ultimului mileniu "polul ortodoxiei" s-a mutat doar de două ori. Prima oară a migrat de la Constantinopol spre Atena, odata cu puternica influenţă mondială a călugărilor eleni. A doua deplasare s-a produs în prima jumătate a secolului al-VI-lea, cînd "polul" s-a mutat în Rusia. În ultimele două secole, influenţa rusă s-a simtit puternic pentru întreaga comunitate Ortodoxă, iar în plan politic aceasta a căpătat dimensiuni planetare. Astăzi, această influenţă se simte în interiorul sfîşiat al Levantului, dar şi în interiorul civilizaţiei inspirată din Evanghelia lui Hristos, iar nevoia de unitate creştină se citeşte într-o cheie politică.

Cultul creştin ortodox este adorarea unui singur Dumnezeu în trei ipostaze (Sfînta Treime): Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Dumnezeu s-a descoperit oamenilor mai întîi incomplet, în Vechiul Testament, prin Moise şi prin Profeţi şi apoi complet, în Noul Testament, prin însuşi Fiul Său, Domnul Iisus Hristos. Unitatea fiinţei lui Dumnezeu face ca acolo unde se găseşte una dintre ipostazele Sfintei Treimi să fie întreaga Dumnezeire. Proprietăţile Dumnezeirii sînt şi ale fiecărei ipostaze în parte. Singurele caracteristici proprii ipostazelor Sfintei Treimi în parte sînt: Tatăl care este nenăscut, naşte din veci pe Fiul şi purcede din veci pe Duhul Sfânt, Fiul este născut din veci de Tatăl, iar Sfântul Duh este purces din veci de Tatăl.

Biserica Ortodoxă Română este una dintre bisericile autocefale ale creştinismului ortodox. Majoritatea etnicilor români aparţin Bisericii Ortodoxe Române, dar biserica are şi credincioşi de alte naţionalităţi. Numai în România, numărul credincioşilor ortodocşi este, potrivit recensămîntului din 2011, de 16.307.004, deci 86,45% din populaţia ţării. Biserica Ortodoxă Română deţine la nivel naţional 35.000 de hectare de pădure şi 40.000 de hectare de teren arabil. Valoarea acestora este estimată la 420 milioane euro, potrivit unei investigaţii realizate în 2011 de Televiziunea Naţională. Aceasta instituţie se află în topul celor mai profitabile din ţară. Arhiepiscopiile şi Mitropoliile deţin averi uriaşe, de la clădiri, terenuri, mii de hectare de pădure pînă la trusturi de presă. Şi totuşi...

Mecanismul dezinformării puse pe picioare împotriva Bisericii Ortodoxe Române este cel clasic, dar eficient: minciuni şi jumătăţi de adevăr îmbrăcate în forme credibile (multe cifre „exacte”!) plasate unor gornişti de presă cu acoperire naţională. Apoi toată lumea citează acele cifre mincinoase, toţi ştiu că preoţii primesc salarii de 540 milioane euro, că Biserica a primit 600 milioane euro pentru Catedrala Mîntuirii Neamului etc. Momentul şi metoda sînt alese bine: este criză, toată lumea este atentă la bani – efect maxim!

“În ultimii 20 de ani peste 4.000 de biserici au fost construite în România, mulţumită sprijinului guvernamental. Statistic, asta înseamnă că la fiecare două zile a fost încheiată construcţia unei noi biserici. Între timp, în fiecare zi sînt închise cîte trei şcoli şi din ce în ce mai multe spitale.” Şcolile şi spitalele sînt, într-adevăr, instituţii foarte legate de soarta oamenilor, care sînt extrem de sensibili la aceste chestiuni. Mie unuia mi se pare, însă, o mîrşăvie să legi aceste probleme de Biserică, Biserica Ortodoxă Română chiar nu are nici o vină pentru jaful din domeniul sănătăţii!  Dacă ar fi să fim pe deplin corecți, potrivit statisticilor oficiale, sînt 20.240 de şcoli cu personalitate juridică şi arondate, și nu 4. 700 de şcoli aşa cum dezinformează propaganda anti-ortodoxie. Avem 425 de spitale. Acest număr raportat la populaţie ne dă undeva aproape de 2 spitale la 100.000 locuitori. În alte ţări (evident mai civilizate, cum altfel?!…) găsim: Olanda 1.18, Danemarca 1.09, Slovenia 1.44 etc.  În aceeaşi categorie cu România se află Italia cu 2.18, Polonia cu 2.08, Belgia cu 2.04.

La fel şi cu educaţia!

Să mai spun şi că Statul român nu plăteşte integral salariile personalului clerical şi neclerical, ci asigură doar o contribuţie de aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor (comparabile cu cele ale profesorilor din Învăţământul preuniversitar), impozitele, asigurările de sănătate şi contribuţiile sociale sînt plătite din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti.

Însă, în acest război total împotriva creştinilor ortodocşi mijloacele nu mai contează! Atacul anti-ortodoxie este deosebit de puternic şi este desfăşurat în mod profesionist. Biserica strămoșească este atacată pentru că promovează valorile pașnice, iubirea de oameni, de viață, coeziunea socială și alte valori similare, care atîta timp cît se află în mințile și sufletele oamenilor, celalte “valori” care duc la însingurare și dispariție a neamului nu se pot instala. Iar fără acestea din urmă, victoria inamicului în îngenunchierea neamului românesc nu poate fi completă.

Biserica Ortodoxă Română trebuie să găsească metode pentru a face faţă acestei ofensive. Creştnii de bună credinţă, asediaţi continuu de această ofensivă a Răului, ajung să se creadă singuri în această luptă, în lipsa unor asemenea riposte. Ei bine!… Prin apariţia celor 100 de numere ale FOII GOVÂNDARIULUI, vreau să se vadă că nu sînt singuri. Sîntem mai mulţi noi, cei care nu dorim să capitulăm în faţa prostiei, în faţa mercantilismului, în faţa inculturii, în faţa falsificării istoriei!

LA MULŢI ANI!