Pentru a doua oară de la căderea lui Saddam Hussein, iraqienii sînt chemaţi sîmbătă la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Consiliile Provinciale. Secţiile de votare vor fi deschise la ora 7, ora 6 ora României, pentru ca iraqienii cu drept de vot sa aleaga peste 14.400 de candidaţi pe cele 440 de locuri din cele 18 provincii ale Iraqului. Aproape 4000 de femei şi-au depus candidatura pentru un post de consilier provincial, deşi un studiu dat publicităţii zilele trecute arată că femeile iraqiene vor vota masiv cu bărbaţii prezenţi pe liste.
Miercuri s-a derulat votul special, anticipat, în 347 centre de votare, la care au fost prezenţi aproape 615.000 de militari, poliţişti, bolnavi, prizonieri şi deţinuţi.
Alegerile provinciale de la sfîrşitul acestei luni au o mare importanţă pentru viitorul Iraqului. Potrivit premierului iraqian, alegerile garantează unitatea, suveranitatea şi puterea de eliminare a sectarismului din viaţa iraqienilor. Iraqul nu este puternic prin forţa militară care ar constitui o ameninţare la adresa vecinilor sai, ci este puternic prin unitatea sa internă, a subliniat premierul Nouri Al-Maliki în finalul unui miting electoral. Şi pentru clericul radical şiit Muqtada Al-Sadr alegerile sînt importante. O plasare bună în consiliile provinciale ar putea însemna revenirea în forţă a partidului său pe scena politică, sau, dimpotrivă, o înfrîngere ar însemna o retragere definitivă. Al-Sadr deţine supremaţia în Consiliile provinciale din Basra, Amarah şi Najaf.
80 de partide sau blocuri politice se află pe buletinele de vot ale iraqienilor care, potrivit unui sondaj, ar vota în proporţie de doar 50 la sută cu partidele religioase!
Globalizarea tot mai accentuată a economiei a dus inevitabil la adîncirea disparităţilor economice între regiunile lumii – statele/uniunile de state bogate devin tot mai bogate
(SUA, UE, Japonia, China), iar zonele în curs de dezvoltare sau subdezvoltate devin tot mai sărace (Africa, Asia de Est şi de Sud-Est). Sărăcia extremă, crizele financiare şi de resurse
energetice, presiunile exercitate de statele dezvoltate şi marile organizaţii economice asupra zonelor mai puţin dezvoltate sau instabile economic se constituie în tot atîtea ameninţări la
adresa securităţii zonale şi internaţionale. Creşterea dominaţiei economice a unor state sau
organizaţii/corporaţii multinaţionale aduce în discuţie problema sărăciei persistente şi de mare amploare din unele regiuni. Problemele demografice (creşterea populaţiei/consumului în
raport cu resursele disponibile, condiţiile insalubre de trai şi răspândirea bolilor infecţioase, urbanizarea iraţională etc.), problemele legate de hrană (sărăcia, foametea, consumul în
exces, degradarea terenurilor cultivabile şi a resurselor de apă etc.), problemele economice (menţinerea unor modele nesustenabile de producţie, instabilitate socială legată de
existenţa lipsurilor şi a distribuţiei inegale a resurselor etc.) constituie un ansamblu de factori ce impietează procesul de dezvoltare a zonelor mai puţin favorizate, creşterea şi circuitele
economiei globale. Cu adevărat îngrijorător este faptul că PIB-ul însumat al celor mai sărace 48 de state e cu mult mai mic decît cel al celor mai prospere trei ţări ale lumii.
Principali factori de insecuritate ai lumii contemporane sînt profund interdependenţi, iar probleme ca terorismul, conflictele interetnice şi interreligioase sau sărăcia nu pot fi
tratate independent unele de altele. România nu este în afara acestui tablou. Doar o manipulare perfidă a opiniei publice ne face să nu realizăm cît de gravă este situaţia în care ne aflăm şi cît de incert este viitorul copiilor noştri.
Voi da, din nou, exemplul Irakului. Mercenarii care au venit în Irak, la izbucnirea invaziei, sînt acum oameni bogaţi. Unii sînt„războinici profesionişti" din ţările Europei de Est, din zona ex-yugoslavă, precum şi mercenari din unele state africane, la care fostul preşedinte Bush a făcut apel în mod special. Salariul lor minim este de cel puţin 1000 de dolari pe zi! Fără uniforme şi carduri de identificare, angajaţii firmelor de securitate din Irak se deplasează adeseori în vehicule fără numere de înmatriculare. Aceasta pentru că mercenarii se bucură de imunitate, datorită unei legi promulagte de "US Coalition Provisional Authority" (CPA). Denumirea oficială a acestor firme particulare de securitate şi asistenţă militară este "Private Military Companies" (companii militare private). În total, în Irak funcţionează, cu contract, 35 de astfel de companii, care au avut la dispoziţie 15.000 de veterani, din care cel puţin 6000 înarmaţi şi apţi pentru misiuni speciale de mare dificultate, în zonele cele mai periculoase. Pe lîngă securitatea a numeroase proiecte de reconstrucţie, companiile particulare de securitate asigură şi paza altor înalţi funcţionari prin cele mai periculoase zone, apără localităţi-cheie, inclusiv cele 15 cartiere generale americane şi fosta Zonă Verde din Bagdad, centrul puterii americane din Irak." Cîştigurile sînt, însă pe masură! Din 18,6 miliarde de dolari alocaţi de Bush pentru „reconstrucţia" Irakului, cel puţin 25% au fost utilizaţi pentru plata companiilor private de securitate! David Claridge, directorul unei firme de securitate din Londra, estima că din contractele pe un singur an din Irak, compania sa a cîştigat circa 320 de milioane de dolari.
De ce insist pe astfel de companii? Pentru că ele sînt viitorul în materie de securitate şi de... insecuritate. Pe fundalul degringoladei politico-economice din România doar o astfel de companie, singură, plătită de cei interesaţi, ar putea declanşa un război civil, care ar demonstra, încă o dată, că România, creată de interesele marilor puteri la 1859 şi 1918, este ne-guvernabilă în lipsa unui principe străin. De preferinţă neamţ!
Care este contraponderea, dacă ea există? O implicare socială puternică la nivelul tinerei generaţii. Am desfiinţat organizaţiile de pionieri, UTC şi acum, armata obligatorie. Cercetaşii României sînt destul de timizi. Nu am pus nimic în loc. Nu am obligat nici un tînăr care nu doreşte să se instruiască sub arme, să se dedice, 6 luni sau un an, comunităţii. Să se facă util acesteia, să înveţe să ajute în situaţii de urgenţă, sau să reconstruiască post! Nu avem nici o instituţie gen Armata Salvării, iar ONG-urile din România demonstrează încă o dată, că nu au nici o treabă cu interesul naţional. Pot propune ca fiecare absolvent de liceu să activeze un an în Armata Salvării României? Apoi poate da la facultate, se poate integra în societate cum crede el de cuviinţă!
Primele două submarine româneşti au fost produse la... Reşiţa şi ansamblate aproape de gurile Dunării. A fost o victorie a uzinelor reşiţene care au demonstrat, ulterior, că sînt capabile să producă şi alte tipuri de armament competitiv: tunul de 75 mm cu dublu scut a fost considerat unul dintre cele mai performante din Al Doilea Război Mondial, cu două tipuri de tragere etc. Din păcate, piesa de artilerie a intrat tîrziu în producţie, iar armata a achiziţionat un număr insuficient de bucăţi şi... la spartul tîrgului. A urmat tunul de 100 mm, cel mai vîndut produs al uzinei de pe Bîrzava. Dacă în anii 50 aveam cea mai mare forţă navală fluvială din Europa, războiul din Kosovo ne-a distrus şi ultimul împingător care avea rute comerciale spre Marea Nordului. Achiziţia de nave de luptă reducîndu-se la două „coji” britanice plătite la preţ de Faberger! Anul acesta urmează achiziţia unei flotile de avioane care stau, probabil, şi ruginesc în deşerturile americane, sau ies direct din silozurile europene, în funcţie de cît de repede se mişcă samsarii instalaţi acum pe la Ministerul Apărării sau Ministerul de Finanţe. Gruparea Vlădescu-Stănişoară are o mare problemă: subfinanţarea cronică a armatei, despre care am mai scris, şi anul de criză (de nervi!) pe care îl traversăm cu toţii. Nu mai vorbesc de degringolada cu pensiile militarilor sau repartizarea unităţilor militare în teritoriu a cărei logică nu am reuşit încă să o pătrund în profunzime. Preferam repartizarea unui batalion pe fiecare judeţ, fie şi din raţiuni economice locale, sau de sprijin în situaţii de urgenţă, cam ca pe vremea fostului preşedinte Ceauşescu (FOTO),care pe 26 ianuarie ar fi împlinit 91 de ani. Nici el şi nici Arafat nu mai sînt, vînzătorii de neam şi ţară au rămas, însă, la locul lor! Şi de aici, putem dezvolta discuţia, dar nu cred că e cazul!
Nu numai România achiziţionează echipament militar la mîna a doua. Guvernul irakian intenţionează să cumpere pînă la 2.000 de tancuri de concepţie sovietică T-92 din ţări din Europa Centrală şi de Est, dar blindatele nu vor intra în dotarea armatei Irakului înainte de modernizarea lor de către companii americane, anunţă în ultimul său număr săptămânalul american Defence News, citînd responsabili de la Pentagon şi o declaraţie a preşedintelui companiei Defence Solutions, colonelul (r) Timothy D. Ringgold. Firma Defence Solutions, cu sediul central în Exton (Pennsylvania), ar fi doar una din companiile alese de Ministerul american al Apărării pentru reutilarea tancurilor de fabricaţie sovietică. Patronul Defence Solutions subliniază, în declaraţia făcută pentru săptămânalul citat, că guvernul condus de premierul irakian Nouri al-Maliki doreşte ca aceste tancuri să constituie „pumnul blindat” al noii armate a Irakului care va avea în sarcină apărarea securităţii şi integrităţii ţării după retragerea trupelor americane din Irak în 2011. Între altele, executivul de la Bagdad va achiziţiona tancuri din Ucraina, Cehia, Polonia şi Slovacia. Directorul Defence Solutions se aşteaptă ca un contract pentru modernizarea tancurilor T-92 să fie semnat pînă la sfârşitul lunii februarie, urmînd ca blindatele reutilate să intre în dotarea armatei irakiene sub denumirea de T-91. În opinia colonelului (r) Timothy D. Ringgold, chiar şi modernizat T-92 va fi mai slab decît tancul american M1A1 „Abrams”, însă recunoaşte că Irakul va face o economie de cel puţin 13 milioane de dolari optînd pentru blindatele sovietice modernizate. T-92 este un tanc proiectat şi produs de URSS şi apoi de Rusia timp de peste 30 ani. Este unul din puţinele tancuri care au fost construite în cinci ţări din fostul bloc comunist sub licenţă şi are multe variante. A intrat în activitate în 1971 şi în ziua de azi chiar dacă are un substitut, T-90 continuă să fie o piesă fundamentală pentru unităţile de tancuri din multe ţări. Este tancul cel mai produs din lume cu mai mult de 40.000 unităţi repartizate pe tot globul, fiind şi cel mai reprezentantiv tanc al armatei ruse, care dispunea în 2004 de 9.000 de astfel de unităţi.
După cum se vede, România nu e pe lista furnizorilor de echipament. Cum, de altfel, nu mai e pe nici o listă! De ce? Pentru că s-a dovedit că vorbim mult şi facem extrem de puţin, chiar şi atunci cînd e vorba de interesul nostru personal. Cît a vorbit Traian Băsescu de Nabucco? Pînă i s-a răcit ciorba! Concret, ungurii au pus mîna şi au organizat o reuniune europeană coerentă. Despre rezolvarea situaţiei din Transnistria? Aşişderea. Ungurii se implică direct în negocieri! Despre parteneriatul cu Irakul? O-ho-ho! Numai că ministrul Stănişoară l-a delegat pe Excelenţa Sa dl Voicu, însărcinatul cu afaceri în capitala Iraqului, că ambasador nu avem de aproape un an!, să semneze acordul de staţionare a trupelor pe acelaşi document cu ministrul irakian al apărării! În acest răstimp, ministrul sîrb al apărării a fost la Baghadad să negocieze servicii şi furnizare de echipament militar! Nu ştiu dacă e vorba de dezinteres, prostie, rea-voinţă sau boicotarea intereselor naţionale ale României! Măcar Ceauşescu era cinstit şi patriot! Na, că am zis-o şi pe asta!, dar chiar mă doare stomacul de nervi cînd văd ce se întîmplă în jurul meu!
Despre Ceauşescu şi 26 ianuarie am vorbit, despre semnarea acordului am vorbit, două rînduri despre Obama: l-am revăzut la ceremonia de instalare şi senzaţia a fost că seamănă cu Papa Ioan Paul al-2-lea. Aceeaşi serenitate, pace şi linişte. O figură non-violentă, o forţă a binelui. Spre deosebire de Hillary Clinton care, sînt convins, că va impune o politică proprie la Departamentul de Stat, fără să ţină cont de preşedintele ales. Pentru că, nu-i aşa, dacă păpuşarii au ales pentru poziţia de lider (formal) un simbol, au nevoie în spate de o mînă de fier într-o mănuşă de catifea să-şi continue proiectul de remodelare a lumii. Pe această linie, Arabia Saudită – Iranul- Pakistanul poate deveni o nouă Axă a Răului! Mai vorbim despre asta!
Poate nu întîmplător presa corporatistă vorbeşte despre revolte sociale în mai toate zonele Europei, inclusiv în România. Salariaţi, funcţionari îngrijoraţi de preţul alimentelor curente, muncitori săraci, pensionari scurmînd printre gunoaiele marilor magazine, problema puterii de cumpărare distruge creditul de care mai beneficiau guvernele. În Franţa, în Italia, în Marea Britanie, partidele aflate la putere au suferit înfrîngeri dramatice la alegerile locale. În Statele Unite, la alegerile legislative parţiale, republicanii au pierdut trei din bastioanele partidului, deşi se aflaseră la putere de treizeci şi trei de ani într-una din aceste circumscripţii, de douăzeci şi doi într-a doua, în vreme ce în a treia republicanul înfrânt câştigase precedentele alegeri cu 66% din voturi. Pentru cea mai mare parte a populaţiei, viaţa cotidiană devine din ce în ce mai grea. În Italia şi în Spania, vina este aruncată pe seama monedei euro. Însă „coşul de consum” britanic costă şi el cu 15% mai mult decât cu un an în urmă. În acelaşi timp, în Statele Unite, preţul ouălor a crescut cu 30%, cel al laptelui şi al roşiilor cu 15%, iar cel al orezului, al pastelor şi al pîinii cu 12%. Nici costul chiriilor, nici cel al energiei nu sînt în măsură să liniştească spiritele… Inevitabilă, dar nu neprevăzută, criza economică încinge spiritele, nu le liniştesc, nici la Bucureşti, nici aiurea. După un război împotriva salariaţilor dus în numele goanei după „competitivitate” şi după „costul muncii”, stagnarea sau diminuarea puterii de cumpărare sunt consecinţele unor alegeri politice. Mai multe supermagazine pentru a „mări concurenţa dintre distribuitori”, este propunerea preşedintelui Sarkozy de Nagy Bocsa. Mai multe „sacrificii” pentru ca creşterea preţurilor alimentare sau a costurilor energiei să fie absorbită, fără compensări pentru salariaţi, iar ţelurile sacre (inflaţie de 2%) ale unei Băncii centrale europene grijulie faţa de rentieri şi de puterea de cumpărare a acestora să nu fie puse în pericol. Ceilalţi… ei pot întotdeauna, precum avarul lui Molière, „să se descurce cu cîţiva bănuţi”. În condiţiile în care singura politică este să munceşti mai mult şi să trăieşti mai prost, revoltele sociale sînt inevitabile. Chiar şi disensiunile în rîndul alianţelor vor avea de suferit, după cum afirmă unele institute serioase de cercetare! NATO, UE etc vor primi un pumn în gură. Între timp, noi avem proştii noştri care ar trebui aruncaţi peste bord. Dacă nu o revoluţie, măcar o răscoală mică, acolo să nu rămînem, din nou, laşii Europei!
...the Constitution of the United State, au fost cuvintele de început ale jurămîntului celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite. Adică, în traducere, chiar dacă doreşte să inaugureze o nouă eră, el, primul „black american” din istorie care devine cel mai puternic om al planetei, nu doreşte modificarea Legii Fundamentale, scrisă şi impusă de Părinţii Fondatori în urmă cu sute de ani şi care a dat forţă şi strălucire naţiunii americane, după chipul şi asemănarea sa! O ceremonie fastuoasă, încărcată de simboluri, cu Abraham Lincoln şi abolirea sclaviei în plan central, dar şi cu Drapel, Imn şi Constituţie (o Sfîntă Treime cînd vine vorba de Naţiune!), punctată, în Iraq, de exemplu, de atacuri cu mortiere de 82 mm, exact în momentul în care vicepreşedintele Joe Biden Jr. Rostea finalul jurămîntului; „Aşa să-mi ajute Dumnezeu”! La Washington, în schimb, două milioane de oameni au dorit „să fie o parte din această energie”, după cum declara un vizitator, la AFN, care nu a reuşit, din cauza aglomeraţiei, să ajungă la ceremonia din faţa Capitoliului. Ce s-a întîmplat „la peluza” acestei ceremonii? Fiecare a făcut ce a ştiut mai bine.
În materie de mass-media, snoaba francofonă de la Realitatea TV, care nu-şi lasă invitaţii să vorbească numai din dorinţa de a debita cît mai multe prostii pe secundă, a găsit de cuviinţă să rîdă, la propriu de fostul preşedinte George W. Bush: „ce va face fostul preşedinte, care nu are talent de orator şi care nici măcar nu vorbeşte corect limba engleză, zice NUCLEER în loc de NUCLEAR! Ha, ha, ha”! Unde eşti tu, Dumnezeu al ziariştilor? Aceeaşi cucoană ne spune că Doamna Obama poartă o rochie creată de „o americancă”; „deşi mari creatori, în frunte cu Oscar de la Renta, Donatella Versace s-au oferit să o îmbrace în ziua ceremoniei, Doamna Obama a ales creaţia unei cubaneze”! „Maiami is not Cuba”, sună o replică dintr-un film celebru!
În materie de politică externă, clownul Europei, preşedintele Sarkozy de Nagy Bosca!, face cea mai amuzantă declaraţie din aceste zile: „Abia aştept să schimb lumea împreună cu Obama”! Propun să înceapă din Har-Cov dacă îl ţin talonetele! Mai puţin amuzant este faptul că entitatea Kosovo şi-a inaugurat cu mare fast armata proprie, Macedonia este ţinută în şah de singurul furnizor naţional de energie electrică, o firmă austriacă ce deţine monopolul, iar puternicii lumii au hotărît să se întîlnească într-un summit mondial al energiei, conştienţi de faptul că cine deţine monopolul resurselor şi coridoarelor de transport va răzbi în faţa provocărilor noului mileniu. Mileniu ce pare că va fi zguduit din temelii ca o consecinţă a dezastrului colonial britanic în Palestina, Iraq, India sau Afganistan.
În ţară, situaţia mi se pare şi mai îngrijorătoare, chiar dacă România se apropie, doar, de ochiul ciclonului. Ca la o comandă, presa corporatistă a început din nou campania de denigrare a serviciilor româneşti de informaţii. Nici o vorbă, însă, despre serviciile private, puse în slujba unor interese de grup, sau despre serviciile străine, interesate de sertarul cu bomboane al României. Balaurul este acum comunitatea românească de intelligence care monitorizează telefoanele tuturor, chiar dacă, în situaţii de criză profundă, cum este cea care spasmodiază societatea românească, traficul comunicaţional ostil se intensifică. România se află în plin război şi nea Gică de la Sculărie nu realizează acest lucru! Băncile din România repatriază lichidităţi şi obligă clienţii la rambursări anticipate de credite, punînd presiune uriaşă pe moneda naţională. ING ameninţă că 2009 va fi catastrofal pentru ţara noastră. Corul Casandrelor cer acord cu FMI! Ţara e în pragul unor revolte sociale, structurile naţionale de forţă, armata şi internele sînt ţinte ale unor tentative de destabilizare,iar Boc-ciii din fruntea bucatelor par să aibă alte preocupări. În aceste condiţii, serviciile naţionale de informaţii ar trebui să deschidă o celulă de criză, ca să nu zic un guvern paralel. Dar, nu! Tocmai ele sînt lovite acum cu furie de cei care le cunosc puterea şi competenţa!
Dar, dacă tocmai beneficiarii informaţiilor furnizate de structurile informative sînt cei ce luptă ÎMPOTRIVA intereselor naţionale? O întrebare la care aştept, retoric, răspuns în zilele următoare.
Au spus-o, în 1963, Martin Luther King Jr., în urmă cu cîteva săptămîni, preşedintele Traian Băsescu şi o zîc şî io acu! În somn! Pentru că de astăzi, SUA vor avea primul preşedinte de culoare din istorie... (mă pregăteam să aberez pe acestă temă întocmai ca presa românească plină de piţipoance...)... mă deranjează bocăitul din calorifer! Cineva încearcă să-mi strice visul cu bocăială ieftină! Renunţ la reverie şi am să împroşc textuleţul de faţă cu citate, înţelepciuni şi constatări!
Iulia Timoşenko s-a lăsat pompată cu gazul lui Putin. Între două oftaturi şi un scuipat pus la valvă, să se asigure că nu răsuflă, presa internaţională a anunţat că tancurile Merkava s-au retras din Fîşia Gaza (pe care saudiţii o vor sponsoriza pentru reconstrucţie cu un miliard de dolari! Aşa se fac afacerile în construcţii!) pentru ca pacea să se aştearnă peste lume la investirea lui Obama... şi totuşi, dinspre Bucureşti nu e linişte... bocăie cineva... o fi rămas în lift?... o fi pe ţeavă?... Să revin! Obama va avea lîngă el în politica externă, femeia pe care nici un bărbat nu şi-o doreşte alături! ... Bocăilă o are alături în politica turistică pe femeia la care tot mîrlanul politic pofteşte... Opa! E linişte! E prea multă linişte în cafenele, pe holul blocurilor, în budoare... Intelectualii tace! De ce tace intelectualii, români fireşte, acum cînd feştila ne pîrleşte părul de pe cur? Cînd statistica spune că în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic sînt tot mai mulţi şomeri intelectuali? Să-şi fi amintit brusc de Joseph Goebbels, care, în înţelepciunea lui, spunea: „Cînd aud de cultură îmi vine să scot pistolul”!? Sieg Heil!
Mă întorc pe partea cealaltă. Obama pare să promită un nou secol american. De pace şi prosperitate. Milioane de fani din întreaga lume cred în visul noului preşedinte. Nimeni nu mai pare dispus să-şi amintească cuvintele lui Troţki: „S-ar putea să nu te intereseze războiul, dar tu îl interesezi pe el”! Pentru că pe fondul euforiei Obamice, lumea se schimbă în pas alergător! Controlul spaţiului Orientului Mijlociu Lărgit, care include sudul fostei URSS, a rămas cheia marilor imperii de la Alexandru Macedon încoace. Jocul a rămas acelaşi. Marea politică şi marile războaie sînt doar dispute între grupuri de indivizi care, uneori, antrenează în aceste dispute „toţi copiii de la bloc” sau naţiuni întregi. Alteori, presa internaţională vorbeşte de conflicte inegale gen Israel – gruparea Hammas! Marile mize sînt interpretate de micii actori! Apropo de Hammas, sper că noul preşedinte american va fi conştient de faptul că în Orientul Mijlociu se vorbeşte pe propria voce. Iraqul afirmă opoziţia faţă de un eventual atac asupra Iranului şi încheie contracte comerciale cu China şi Rusia chiar sub ochii armatei americane de ocupaţie, e adevărat, în retragere. Israelul vorbeşte despre conflictul din Gaza ca de o repetiţie pentru atacarea unilaterală a Iranului, iar Afganistanul, prin vocea preşedintelui său jumătate american, nemulţumit de echiparea prea lentă a armatei naţionale de către NATO şi SUA, a cerut ajutor... Rusiei!
Iarăşi bocăne cineva... mai – mai să mă trezesc... Văcăroiu, trezit primul din amorţeală, rosteşte un mare adevăr (gura păcătosului...): „FMI e în criză şi are nevoie de România”! Corect! Asta am zis şi eu! Nu numai de România că nu e întîmplătoare criza asta internaţională... Boc, însă, o tot dă cu un acord stand-by, deşi Ariel Cohen, de la Fundaţia Heritage (nu, nu e fundaţia lui Pippidi...) ne avertizează că „SUA nu vor mai avea aceeaşi relaţie privilegiată cu Europa de Est, deci nici cu România”! Corect! Nu mai sîntem interesanţi! Conflictele majore se mută la graniţa cu China, ori România a dat cu piciorul în cur la tot ce a însemnat legătură tradiţională cu Siamul! Aud, în ziare, că şi Miron Cozma are un vis, un mare partid muncitoresc (mă înscriu, să moară mama!), cu aer iliescian, cu faţă umană, dar tot aplecat spre cei obidiţi, prea mulţi în România de azi, după părerea mea! De aceea, cred că dacă Cozma va reuşi va fi capabil să schimbe eşicherul politic de pe Dîmboviţa! Era şi timpul! Din păcate, coşmarul vine de pe Tamisa. The Observer şi The Guardian „prevăd” că în cîteva luni România va ieşi în stradă, cu violenţe şi dezordini publice. Corect, şi în visul meu se zăreşte ceva, dar asta nu înseamnă să ies pe balcon, în pijama şi să strig asta la vecinul de sub mine. Nici dacă e Luca Niculescu! Concomitent, ca să nu adoarmă, „Mişcarea tinerilor din cele 64 de comitate” a pornit într-o excursie prin Transilvania. Europa ne avertizează că va fi rău, şi mai rău, rău de tot! Boc cel harnic şi cel drept zice că nu e aşa! Pe cine să mai cred? Să fie vis sau coşmar? Se făcea că Boc semăna tot mai mult cu Obama... salvator... salvare... mesia... 112... dacă nu ar fi zgomotul ăla disperant... Bocăiala devine enervantă. Mai bine mă trezesc şi-i spun: GOD BLESS OBMA!
Israelul a încetat focul, în războiul din Gaza, unilateral. Motiv pentru televiziunile de ştiri din România să comenteze implicaţiile acestui gest şi să-şi facă, din nou!, de ruşine moderatorii. La Realitatea TV (postul meu „preferat”!) beleaua a căzut pe Delia Vrînceanu, care şi-a dovedit prostia şi infatuarea, încă o dată. Nu e nici o ruşine să nu ştii subiectul, sau, în cazul piţifelnicei, meserie, e scandalos să te erijezi, cu riduri pe frunte, în profesor. Aşa cum scriam şi în textul precedent, încă o dată s-a dovedit că mass-media din România nu mai are un corp profesional de jurnalişti de politică externă care să înţeleagă pe ce lume trăim. Doamne fereşte, vraiştea asta internaţională să ne lovească la noi acasă, că nu sîntem pregătiţi sub nici o formă să o gestionăm. Presa românească înebunită după senzaţional ieftin ne omoară mai brutal decît, să zic, un atac terorist. Pentru că, rolul mass-media în propagarea mesajului de teroare este covîrşitor. Arta comunicării în cadrul fenomenului terorist a evoluat, post 11 septembrie, ajungînd la un nivel atît de ridicat, încît teroriştii pot controla întreg procesul de producţie al comunicării – îi pot determina conţinutul, contextul, mediul de emitere a mesajului, emiţătorul. Implicaţiile acestei evoluţii sînt semnificative. Teroriştii sar peste elemente bezmetice gen Delia Vrînceanu şi pun în discuţie şi subminează monopolul agenţiilor media asupra ştirilor legate de fenomenul terorist.
Scopurile, ţintele şi victimele terorismului sînt variate, la fel cum se poate vorbi de o multitudine de tipuri de grupări şi ameninţări teroriste, de la grupările teroriste de natură socială, Frontul pentru Libertatea Animalelor, la grupările separatiste, secesioniste, la cele conduse de ţeluri religioase, milenare. Ceea ce au însă în comun aceste grupări, cu o vastă motivaţie de culise, este faptul că nici unul nu comite actele teoriste la întîmplare. Numitorul comun al tuturor actelor de terorism este dat de cauze, motivaţie, mijloace, abilitare, grad de teroare, ţinte, victime, şi nu în ultimul rînd de recunoaştere şi publicitate, cei patru stîlpi ai fenomenului terorist, conform manualului “Global Terrorism” al UNITARPOCI fiind “motivaţie, obiectiv, ţintă şi coerciţie”. Chiar dacă publicitatea, media sînt esenţiale pentru supravieţuirea şi dezvoltarea unei grupări teroriste, există însă şi cazuri în care acestea sînt ocolite- unii terorişti îşi ascund identitatea, evită să revendice anumite atentate – este situaţia terorismului militar şi paramilitar – al terorismului care generează epurare etnică, rasială, depopulare, PENTRU A PUTEA REVENI IN LUMINA REFLECTOARELOR CA PROTAGONISTI RESPECTABILI, ca în cazul UCK, de exemplu!
Mass-media au un rol important în generarea şi răspîndirea terorii! Îmi amintesc de lunile petrecute în 2003, în Baghdad, cînd transmiteam, împreună cu alte zeci de televiziuni şi posturi de radio din lume, de pe terasa hotelului Palestina. La ora 18, cînd primele televiziuni intrau în emisie, şi pînă la ora 22, cînd ultimele părăseau tronsonul de ştiri, cerul era acoperit de rachete, exploziile erau constante, războiul era război! Intensitatea luptelor era sporită. Înainte de acest interval orar, parcă o voce necunoscută le spunea beligeranţilor: DON’T SHOOT! WE’RE NOT ON PRIME TIME! Asta e PROPAGANDĂ! Prin intermediul propagandei teroriştii urmăresc transmiterea unui anumit mesaj către un public ţintă. Scopul acestui tip de comunicare este incert, el depinde, evident, de canalul de comunicare, de receptor, etc. Mesajul comunicat poate fi didactic, cu scop informativ, educativ, practic, solicitarea de suport material sau logistic, spiritual, de înregimentare a maselor, poate fi deci şi o manieră de recrutare, o forţă de convingere, poate fi un mecanism de intimidare strategică, slăbirea gradului de încredere al populaţiei în guvern sau preşedinte, instituţii ale statului, incapabile să acţioneze prompt şi eficient pentru a stopa acest fenomen în cazul unor atacuri.
Sînt puţine descoperirile tehnicii care au avut un impact atît de semnificativ ca internetul, care, într-un timp foarte scurt a revoluţionat lumea comunicării, permiţînd schimbul de informaţii la nivel global într-un mod rapid, complex şi, cel mai important – ieftin. Prin intermediul internetului, grupurile îşi pot promova dialectica globală, care permite activismului, radicalismului, recunoaşterii valorilor sociale să fie prelucrate şi stimulate la nivel local şi apoi incluse într-un proces amplu, la nivel global. Internetul permite eludarea cenzurii oficialilor, mesajele pot fi trimise rapid, eficient, anonim, ieftin. Utilizarea internetului atrage după sine un alt element care face din internet mijlocul de comunicare preferat de organizatiile teroriste- este vorba de capacitatea de strîngere de fonduri pentru finanţarea activităţilor. Transferul de bani se realizează uneori în timp real, aducînd beneficii semnificative grupărilor teroriste. Al-Qa’ida ocupă o poziţie foarte importantă în acest sens, fiind primul grup terorist care a asimilat cunoştinţe de tehnologia informaţiei, cunoştinţe folosite ulterior în scop logistic, tactic, de propagandă. Structura Al’Qaeda de dinainte de evenimentele din 11 septembrie vine în sprijinul afirmaţiilor de mai sus, gruparea avînd deja în momentul formării (1988) comitete operaţionale în domeniul media şi al comunicării, pe principiul: aproape fiecare membru Al’Qaeda duce, pe lîngă Kalashnikov cîte un laptop!
Abdullah Azzam, şeful reţelei MAK a fost cel care a militat pentru utilizarea tehnologiei de ultimă generaţie în jihad. Din acel moment, internetul a devenit un element cheie în antrenamentul luptătorilor Al’Qaeda. Legitimarea luptei în cyber-spaţiu a fost dată abia în 2003, printr-o fatwa cu 39 de puncte, unde, la numarul 34 se discuta de legitimarea luptei jihadiste în eter! După acea dată, reţeaua informatică Al’Qaeda ia amploare – un site islamist generat de diviziile aflate în subordinea lui Al Zarkawi “thurwat al-sinam” detalia
operaţiunile din Irak, făcea apologia martirilor, chema tinerii la înregimentare în armata sacră a jihadului, existau chiar şi cursuri practice despre fabricarea unei bombe, întrebuinţarea otrăvurilor, etc. Elementul central al prezenţei Al’Qaeda în spaţial virtual este Forntul Internaţional Media pentru Islam, un site care se schimbă constant, dar care are linkuri către sute de alte site-uri jihadiste, un site care a lansat cel mai nou program, televiziune live, “Vocea califatului”, un program emis cu regularitate şi care îşi ţinea telespectatorii la curent cu cele mai recente ştiri despre insurgenţa irakiană.
Am dat exemplul celei mai cunoscute grupări teroriste pentru a prezenta mai uşor metodele de lucru ale acestor grupări. Ele nu sînt invenţii sau descoperiri revoluţionare ale grupărilor damnate. De ele se folosesc statele şi partidele politice în acelaşi scop: PROPAGANDA! Pentru ca şi o parte piţifelnicii de la Realitatea TV să înţeleagă acest lucru, OPAL SERVICE, va publica GRATUIT astfel de analize şi în perioada următoare! Internetul...
Nu am văzut filmul lui Adelin Petrişor, „Vînătorii de talibani”, programat de RealitateaTV sîmbătă seara la 19 şi 15. Şi mi-am notat, să nu-l pierd! Am un mare respect pentru Adelin şi pentru munca sa. Nu e teribilist şi ştie ce face. Acţiunile, imaginile, informaţiile şi comentariile lui sînt la obiect. Orice organizaţie de media şi-ar dori o expertiză ca a lui. Din păcate, redacţiile de politică externă sînt considerate a şaptea roată la căruţă. În ultimii ani, din motive care îmi scapă, ele au fost decimate şi depopulate de profesionişti. Astăzi, cei mai mulţi dintre ei, preferă să transmită o ştire despre chiloţii Madonnei, sau despre frigul din Thailanda. Ştiri disparate, haotice, de fapt divers. Deşi are un corp de corespondenţi externi şi speciali de elită în presa românească, Radio România Actualităţi procedează la fel în ultimii ani. Pentru diverşii alţi angajatori situaţia este comodă şi nu dă bătăi de cap, iar consumatorul de media din România nu conştientizează că acţiunile vînătorilor de talibani din Afganistan, aduşi pe sticlă de Adelin, le influenţează direct, sau indirect, viaţa. Şi le va influenţa, pe termen lung! Fie că e vorba de drogurile provenite din Afganistan şi vîndute la colţul şcolii din Crîngaşi, fie că instabilitatea endemică din acea zonă riscă să se cloneze în Cecenia sau Kosovo, fie că unul din tinerii români luptă pe fronturile muntoase de la graniţa cu Peshawar.
Am prins ultimele 15 minute din discuţia televizată la care participa ministrul apărării, Stănişoară şi analistul de calibru Bogdan Chiriac. Letiţia Zaharia, cu tot şarmul ei, …pe lîngă subiect. Adelin a adus în discuţie cîteva adevăruri uitate: dotarea armatei române, vîrf de lance în intrarea în NATO şi UE, lasă de dorit. Bocancii de piele care îţi fierb picioarele la 60 de grade, în deşert, veste anti-glonţ greoaie care nu-ţi permite acţiuni suple şi rapide, vehicole blindate şi ne, depăşite tehnic. Peste toate acestea, statutul militarilor participanţi la astfel de misiuni este total necorespunzător, iar titlul de veteran de război nu se aplică.
Este foarte clar că în stil tipic românesc, după primii ani de investiţii în armata română, politicienii, văzîndu-se cu sacii în căruţă, nu mai acordă importanţa necesară acesteia. După principiul: “Aaaaaaaaa, sîntem în NATO? Foarte bine! Afară nu poa să ne dea, aşa că… ia mai daţi banii şi în altă parte. Achiziţiile s-au blocat, banii alocaţi Ministerului Apărării nu au fost cheltuiţi, parcă într-o inconştienţă bolnavă. Adelin are dreptate! Vînătorii de talibani sînt nişte eroi a căror onoare este pîngărită de talibanii politicii româneşti, de piticii de grădină preferaţi ai preşedintelui (mulţumesc Mircea Badea!) şi de toţi teroriştii cu gulere albe din instituţiile aşa zis guvernamentale. Mai urmăriţi un fenomen: partidele româneşti par că au înebunit. Cîrtiţe şi spărgători se găsesc peste tot. Încrederea populaţiei în aceste ONG-uri scade constant şi nu e departe momentul cînd “omul providenţial” va salva ţara. Poate chiar “omul providenţial” să fi însămînţat clasa politică cu sămînţa cretinismului, pentru ca, mai apoi, să pară Mesia? De ce nu? E o tehnică de manual! Dacă am avea un corp de redactori externi mult mai calificaţi, mai multă lume s-ar prinde mai repede de şmecherie. Se practică peste tot în lume şi chestia asta e chiar O ŞTIRE EXTERNĂ! Am avea ochii mari deschişi! Ca vînătorii de talibani!
Curtea Constituţională a restabilit adevărul! Ordonanţa care interzice cumularea pensiilor cu veniturile de la stat a fost desfiinţată! Micuţul Boc, zîmbăreţ permanent, de cînd a căzut în cap la Andrei Gheorghe!, a îmbrăcat cămaşa morţii, precum liderii revoluţiei de acum 20 de ani, şi a declarat, în direct, că „Guvernul este hotărît să continue bătălia împotriva pensiilor de lux”! Auoleeeu, ţaţoooo! Să punem mîna pe furci, pe topoare, pe coase, pentru că micuţul Bolek, trăgînd cu ochiul (vezi foto!) la „sîngele tînăr” pentru care pune mîna pe paloş, a identificat cîteva sute de mii de pensionari de lux! Ai, să-mi trag basca! Sute de mii de pensionari de lux, demonstrează că sîntem o ţară de capabili! Pentru că pensiile speciale apreciază munca de o viaţă a unor oameni speciali! „Foarte multe persoane”, cum spune micuţul Bolek, dînd exemple doar din Autoritatea Aeronautică Civilă, diplomaţie, magistratură, armată, poliţie şi nesuflînd o vorbă despre muritorii de rînd. Nici o vorbă despre CÎŢI pensionari au pensii „nesimţite” (citat), exact nu... braşoave, şi CÎT, exact s-ar economisii la bugetul de stat printr-o astfel de măsură legislativă hei-rupistă!
Micuţul Bolek se face că nu înţelege şi declară că „Guvernul are determinarea să meargă mai departe în momentul în care avem nevoie de fiecare bănuţ”! Foarte tare, frate! Bolek a găsit soluţia să scoată ţara din găleata de căcat! Nici o vorbă despre măsuri economice anti-criză, investiţii în infrastructură, generatoare de locuri de muncă, de reducerea impozitelor, pentru a facilita consumul, de revenirea la impozitul progresiv sau impunerea industriei autohtone! Turuie ca o meliţă (mă tot întreb dacă la naştere nu l-a încurcat cu Berceanu, că Boc pare mai oltean decît ministrul transporturilor, care vorbeşte aşezat şi argumentat ca un ardelean veritabil!), chiar dacă la trei săptămîni de la învestire nu are buget, ţara stă să intre în colaps economic, nu are secretari de stat, are un ministru demisionat şi doar ordonanţe făcute din burtă. Alo, Bolek, campania electorală s-a terminat! Parcă sîntem într-o ţară nebună! Deşteptarea! În Europa de Est poporul iese în stradă! Poate se va întîmpla şi la noi şi va fi chiar nevoie să se pregătească de bătălii!
Mia-m tot pus întrebarea, de la alegeri încoace, de ce a mers preşedintele Băsescu pe formula PD-L/PSD la formarea actualului guvern, într-un an electoral în care domnia sa mai vizează un mandat. Memoria (care este de genul feminin şi te lasă cînd ţi-e lumea mai dragă!) ne spune că în cei 20 de ani de democraţie sălbatică, jumătate au fost guvernaţi de executive minoritare. S-a speculat că Băsescu ar fi bătut palma cu Geoană pentru ca PSD-ul atras la guvernare să nu mai arunce în lupta pentru Cotroceni un candidat redutabil. Eu cred că motivul e unul mult mai lumesc, după chipul şi asemănarea preşedintelui. Ştiţi bancul acela în care un ţăran aduce la tîrg, la vînzare, un cal şchiop, chior, costeliv, ştirb şi surd pentru simpla dorinţă de a-l face de căcat? Dacă nu-l ştiţi, îl puteţi viziona la tv, în aceste zile. Băsescu a tîrît PSD-ul la guvernare pentru a-l face de căcat într-un an electoral important pentru domnia sa, prin prisma interesului personal.
Aaaaaa, daaaaa! Interesul personal este liantul guvernului patronat de maimuţa zîmbitoare şi scălămbăită Emil Boc. „Costel”, ascuns după uşa de la baie, cum l-a numit liberalul Tăriceanu. Prostul echipei, cum ar zice plastic creatorii reclamei cu pricina, sau prostul satului cum ar spune buna de la Apadia! Pentru că ce altceva pare acest guvern desprins parcă din execrabilul film Borat? Un guvern al oricui numai al României nu! Un guvern care nu este capabil să articuleze nici o măsură coerentă, într-un moment istoric, pot să spun, PERICULOS nu numai pentru România, care se apropie cu viteza unui avion F-16, neachiziţionat încă!, de ochiul ciclonului!
Românii au început să-şi piardă masiv locurile de muncă şi să iasă timid în stradă. Gazul pe conductele Ukrainei (o altă entitate care îşi caută identitatea şi se joacă de-a ţara mare putere!) nesimţite şi mafiote se opreşte la intrarea în România. Leul s-a muiat la 4,30, să nu spun cum... Scumpirile se ţin lanţ. FMI şi Banca Mondială încearcă să ne agaţe cu un nou împrumut împovărător. Speculatorii sînt iar în oraş şi ne fac la buzunare. În acest răstimp, analiştii care ne scad ratingurile sau ONG-uri de tip STRATFOR se uită ca capra la ceas la maimuţăreala guvernamentală care are cu totul şi cu totul alte probleme. Cum ar fi, generalul Oprea care este mult prea apropiat de Băsescu şi arogant cu Prostănacu! Ei, na! Programul anti-criză e înlocuit cu unul de criză de nervi!
Aaaaaaaaa, nuuuuuuu! Să mă scuze Cristi Diaconescu, pentru care am un respect deosebit şi nu face obiectul nici unui singur semn din acest text!, Guvernul Costel lucrează! A bîlbîit ceva cu stare de urgenţă, de era să pun mîna pe coasă şi să merg la Prefectură!, şi a schimbat procedura de achiziţie a combustibililor alternativi, ca să încarce tunurile la băieţii deştepţi! A schimbat metodologia de atribuire a licitaţiilor pentru drumuri şi autostrăzi, ca să plătească sprijinul din campania electorală cu gura plină de gogoşi. Şi a mai dat şi ordonanţa dementă care interzice cumulul pensiei cu salariul. Acuma, pentru că informaţiile se fac din informaţii, ştiu că un contra-amiral bărbos a iniţiat porcăria de act normativ numai aşa ca să plătească o poliţă. Vorba generalului Mihail Popescu, fostul şef al Marelui Stat Major General al Armatei Române, de cînd sînt eu nu am auzit ca un conducător al armatei să fie împotriva armatei sale! Prietenii ştiu de ce! Numai că ordonanţa loveşte în cîteva mii de militari obligaţi să iasă la pensie la 45 şi chiar la 35 de ani, odată cu decimarea Armatei Române, numită restructurare după standarde NATO. Acum, cele cîteva mii de foste cadre militare nu au decît să iasă în stradă, dacă nu au fost capabile în 1989 să impună o democraţie militară, ca în Israel, de exemplu. Micuţul Boc zîmbeşte! A zîmbit chiar şi cînd a anunţat că a trimis preşedintelui decretul de revocare din funcţie a lui Gabriel Oprea, care l-a numit în fruntea SIPI pe generalul Virgil Ardelean Vulpea, care în 2006 şi-a dat demisia odată cu plecarea din ţară a lui Omar Haissam, ca să facă credibil comportamentul terorist al sirianului, pînă la capăt. Mare domn, părerea mea! Problema e că noul scandal al ursului păcălit de Vulpe se traduce printr-o nouă încercare de stigmatizare a serviciilor secrete româneşti. Problemele vor fi reluate la numirea, sau nu, a şefilor SRI şi SIE, ca să nu mai vorbesc de DGIA, servicii cu lucrători profesionişti, oneşti, patrioţi şi... frustraţi de faptul că rapoartele transmise de ei nu au nici un ecou în rîndul politicienilor care se plimbă mînă în mînă, prin parcurile din ţară, întocmai ca la paradele gay, cu vînzătorii de ţară şi serviciile secrete străine. Asta e miza! Belirea noastră de tot!
Norocul nostru e că ne-am păstrat umorul. Vedem noul preţ la lapte, ne pufneşte rîsul. Privim ca boii eticheta la salam şi ne tăvălim pe pardoseala supermarketului care, probabil, stă să se închidă. Dar, să fim români, cu frică de Dumnezeu şi răbdători, pînă prin vară, că doar nu ne-a ajuns cuţitul, încă, la os. Şi dacă nu ieşim în stradă să le sucim gîtul ca la pui, ne merităm soarta şi putem privi liniştiţi cum un deltaplan se loveşte de balconul de la etajul opt. Vorba aia: ţară de căcat, atentate de căcat!
Mi-a fost destul de greu să mă apuc de scris în acestă dimineaţă. Afară suflă un vînt rece, în rafale pe desupra deşertului. Citesc ziarele. Adevărul. Brusc îmi creşte „glecemia”, Doamne fereşte! Prin articolul „Faţa macabră a crizei care a zguduit lumea”, scris într-un stil plîngăcios şi senzaţionalist, Alexandra Diaconu şi Elena Stănescu scuipă pe inteligenţa mea! În multe mii de semne, piţifelnicele deplîng sinuciderile miliardarilor care au pierdut de pe urma crizei care, apropos, nu „a zguduit” ci ZGUDUIE lumea în care trăim. Nici o vorbă despre amărîţii care vor fi daţi afară din serviciul mizer de la care, oricum, cîştigă atît cît să trăiască de azi pe mîine. De ce? Pentru că piţifelnicele au uitat o îndatorire primordială a profesiei de jurnalist: aceea de a fi aproape de cititorii tăi, ascultători sau privitori, dar au băgat la cap regulamentele corporaţiei pentru care lucrează. “Lumea ştirilor contemporane este o lume care există pentru VIP-uri. Vieţile lor de fiecare zi sunt importante: dacă se căsătoresc, dacă divorţează, dacă mănîncă, ce haine poartă şi ce haine dezbracă aceste celebrităţi din lumea filmului sau a politicii. Oamenii obişnuiţi apar doar pentru un moment, cînd ucid pe cineva, sau cînd mor”, spunea subcomandante Marcos, o legendă a revoluţiei Mexicane, despre lumea ştirilor internaţionale, servite privitorilor de telenovele obligaţi să-şi trăiască viaţa, fericirile, liniştea prin procură!
Înainte de a se „urina” pe inteligenţa mea, piţifelnicele au dreptate: totul pleacă de la bani! Criza actuală, deşi nu are legătură cu „poze, proze şi nevroze de pintea”, te poate arunca pe panta disperării, mai ales atunci cînd constaţi că ceea ce ţi se întîmplă nu este întîmplător ci programat. Mă deranjează că analiştii marilor televiziuni nu atrag atenţia asupra a două fenomene, referitoare la România: la 3 zile de la declaraţia lui Tăriceanu că România nu este atinsă de criză (n-am crezut că voi scrie asta niciodată!) criza bate cu pumnii şi picioarele în uşa ţării. Tot Tăriceanu declara că România nu are nevoie de FMI, dar, iată că „dragă Stolo”, creditat drept un specialist în economie şi finanţe zice altceva. Pariu că vom lua un nou împrumut? Referitor la România şi la tanti Flori, de la colţ, e bine să ştim că ce ne aşteaptă anul acesta e de coşmar şi e bine să strîngem cureaua şi să fim foarte chibziţi. Pentru că, istoria ne învaţă că CRIZA E SERIOASĂ!
Vorbeam de istorie şi de faptul că dacă uiţi istoria eşti condamnat să o retrăieşti. Sînt cîţiva bîieţi deştepţi în lumea asta care nu au alt scop decît să domine planeta. Ei sînt mai presus de guverne şi de maimuţoii politici. Au două tipuri de afaceri pe care le fac şi le fac bine: speculaţiile financiare şi războiul! Tradiţia şi interesele se transmit din generaţie în generaţie. Spuneam că banii sînt motorul acestor crize. Să revenim la istoria elementară: În 1783 Statele Unite îşi declară independenţa faţă de Anglia. De unde şi pînă unde această dorinţă de independenţă? În primul rînd de la bani! Regele Angliei, George al 3-lea a scos în afara legii banii liberi de dobîndă pe care coloniile îi emiteau şi îi foloseau în tranzacţiile dintre ele. În schimb, le-a obligat să împrumute bani de la Banca Centrală a Angliei, cu dobîndă, îndatorînd imediat coloniile în cauză. Benjamin Franklin, unul din Părinţii Fondatori ai Americii, scria: ”Refuzul Regelui George al 3-lea de a permite coloniilor să opereze un sistem monetar onest care elibera omul de rînd din ghearele manipulatorilor financiari a fost, probabil, cauza primară a Revoluţiei”. Din acest motiv, America s-a opus înfiinţării unei bănci centrale. Conform lecţiilor de economie generală, o bancă centrală emite monedă naţională şi se bucură de două puteri specifice: controlul ratelor dobînzii şi controlul masei monetare. Banca Centrală nu susţine un stat cu bani, ci îi dă sub formă de împrumut cu dobîndă. Prin alternarea măririi şi micşorării rezervei monetare, o bancă centrală regularizează valoarea monedei pe care o emite. Efectul pe termen lung al acestui sistem este datoria! Fiecare ban emis de Banca Centrală este împrumutat cu dobîndă. Avînd în vedere că doar Banca Centrală emite monedă, de unde vin banii de dobîndă? Tot de la Banca Centrală care împrospătează permanent cantitatea de bani pentru a acoperii temporar datoria creată. Noii bani sînt daţi tot cu dobîndă! Rezultatul final al acestui sistem fără pierderi este... SCLAVIA!, pentru că Guvernul şi, deci, populaţia va trebui să reuşească să acopere datoria aceasta auto-garantată. Un alt american „de bine”, Thomas Jefferson, declara: „Cred că instituţiile bancare sînt mai periculoase decît armatele invadatoare”! Cu toate acestea, istoria e scrisă de cei din spatele cărţilor!
La începutul sec. 20, familiile care făceau legea în afacerile şi în sistemul financiar mondial, Rockfeller, Morgan, Warburg şi Rothschild, au dorit forţarea creării unei bănci centrale americane, deşi Guvernul şi opinia publică erau împotrivă. Aveau nevoie să întoarcă „soarta” în favoarea lor (Lecţia 1 din istoria noastră!). J.P. Morgan a lansat zvonul că o bancă respectabilă din New York este în faliment. Isteria în masă s-a produs, au avut loc retrageri masive, nevoie de lichidităţi, vînzări de garanţii şi... falimente. Panica de la 1907, un fel de răscoală financiară! Consecinţa a fost că, prin manipulare politică, s-a înfiinţat Rezerva Federală, Trezoreria, aprobată de preşedintele Woodrow Wilson, în schimbul sprijinirii campaniei electorale! În acest fel, Banca Centrală Americană a devenit o maşină în mîinile cîtorva bancheri pentru a-şi pune în practică ambiţiile personale şi este la fel de Federală cum este ... Federal Express. Crearea Băncii Centrale a fost primul exerciţiu în crearea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional! Din acest moment, crizele devin „profesioniste”!
Între 1914 şi 1919 Trezoreria a mărit masa monetară de pe piaţa SUA cu 100%, ceea ce a dus la creşterea împrumuturilor pe termen lung către băncile mici şi populaţie. În 1920 a retras masiv masa monetară existentă, ceea ce a obligat băncile mici să retragă foarte multe împrumuturi şi a dus la falimente. Peste 5.400 de bănci, în afara Rezervei Federale, s-au prăbuşit consolidînd monopolul unui mic grup de bancheri internaţionali. Din 1921 pînă în 1929 s-a mărit din nou masa monetară, cu 62%, ceea ce a dus, firesc, la o creştere masivă a împrumuturilor. Pe 24 octombrie 1929, familia Rockfeller declanşează vînzări masive pe Bursă, ceea ce duce la falimentul a 16.000 de bănci mici şi la vînzarea de corporaţii întregi la echivalentul 1 dolar – 1 peny! Acesta a fost cel mai mare jaf din istoria Americii! Se poate vorbi şi de terorism? Rezerva Federală a continuat să reducă cantitatea de bani şi a provocat cea mai mare recesiune de pînă atunci. Dacă ar fi trăit atunci, piţifelnicele de la Adevărul ar fi scris, cu siguranţă despre valul de sinucideri înregistrate în urma recesiunii! Cu motivul de a pune capăt fenomenului creat intenţionat, în 1933 se declanşează Criza Aurului: sub ameninţarea cu închisoarea pe 10 ani, fiecare cetăţean american a fost obligat să predea tot aurul către Trezorerie. Din 1933 aurul, ca standard financiar a fost desfiinţat! Şi s-a născut întrebarea retorică: „Nu mă întreba cum am făcut primul milion de dolari”! În afara acestui terorism financiar mondial, doar războiul este mai profitabil. Despre mecanismul de declanşare al acestora voi scrie cu altă ocazie!
O întrebare se pune cu obstinaţie: unde ne va duce actuala criză mondială? Răspunsurile au doar fragmente de adevăr. La o consolidare a instituţiilor financiare mondiale, gen Banca Mondială, la o redesenare a sistemului global de afaceri, la un nou război. Poate la o nouă valută forte? Posibil! În 2005, prea ocupaţi să-l prindem pe Ben Ladden, am scăpat din vedere semnarea Tratatului Pan-American între SUA, Canada şi Mexic care prevede nu numai comerţul şi circulaţia fără frontiere dar şi... o monedă unică! AMERO, la care se lucrează deja, va fi, probabil noua valută mondială ce va permite revenirea la supremaţia financiară mondială!
Şi noi? Noi vom fi şi în continuare „pagube colaterale” neînsemnate. Pentru că nimeni nu dă pe noi nici doi bani! E bine, totuşi, să ştim ce ne aşteaptă şi să nu fim luaţi prin surprindere. E bine să fim urîţi, dar nu şi proşti!
Început de an spectaculos, văzut la televizor: criza economică şi financiară din Statele Unite continuă în efect de dominou, Israelul atacă Fîşia Gaza pentru a forţa capitularea grupării Hamas, Rusia opreşte gazul pentru Europa motivînd diferendul cu Ukraina. Aflată deja în Anul Boului, Uniunea Europeană priveşte, aşa cum ne-am obişnuit, la poarta nouă! ONU este incapabilă să ia o hotărîre „în vremurile cînd atacă ulii”, ca să-l citez pe Mussolini, iar în România politicienii sînt aşa cum ne-am obişnuit: din alt film, altă epocă, alt timp! Cum nu se poate mai rău, într-o lume aflată într-o transformare rapidă din bi-polară în uni-polară şi, potrivit analiştilor, în viitorul imediat multi-polară cu China, India, Rusia, Iranul, Brazilia, SUA, UE şi Africa de Sud mari puteri regionale. Centrul de greutate din centrul Atlanticului se mută în Cercul de Foc al Pacificului. Pentru că, am învăţat că nimic nu este întîmplător!
Actuala geografie politică a Orientului Mijlociu nu permite pacea, este de părere lt.-col. (r) Ralph Peters, profesor la "National War Academy", unul dintre comentatorii favoriţi ai fostei administraţii americane, deja. Peters susţine că la rădăcina tuturor relelor din regiune se află harta nedreaptă trasată, secolul trecut, de Imperiul britanic şi Franţa colonială. O hartă aleatorie, întocmită în funcţie de interesele din epocă ale marilor puteri, fără să ţină cont de aspiraţiile şi coeziunea populaţiilor a căror soartă se decidea. Mai mult decît Islamul fanatic, aceste state "artificiale", impuse prin forţă, reprezintă marea problemă a Orientului mijlociu, consideră Ralph Peters. El propune o redesenare radicală a graniţelor, de la Bosfor şi pînă în India, şi din Balcani pînă în Himalaya. Un spaţiu imens, definit de strategii americani drept "Orientul Mijlociu lărgit". "Noul Orient Mijlociu" este un proiect comun promovat de Washington şi Ierusalim, au anuntat Condoleezza Rice şi premierul israelian Ehud Olmert, în iunie 2006, în timpul crizei din Liban. Anunţul celor doi înalţi oficiali a dat apă la moara analiştilor care vorbesc despre o "foaie militară de parcurs", americano-israeliană, care vizează întregul Orient Mijlociu. Ei avertizează ca proiectul, pregătit timp de mai mulţi ani, vizează, de fapt, crearea unui "arc de criză" - prin instabilitate, haos şi violenţă - din Liban pînă în Siria, Irak, Golful Persic şi Afganistan. Strategie descrisă de un alt concept geopolitic - "haos constructiv" ("constructive chaos") -, prin care se pot crea condiţii de violenţă şi război, cu scopul final de a retrasa graniţele, în funcţie de obiectivele geopolitice urmărite (vezi Mark Levine, "The Creative Destruction", "Asia Times", 22 august 2006). Potrivit consilierului de strategie al lui Bush, Michael Leeden, "distrugerea creatoare" este o "forţă revoluţionară". Orientul Mijlociu apare astfel drept "poartă de intrare" a Statelor Unite în Asia Centrală petroliferă. Din acest punct de vedere, Orientul Apropiat (Liban, Siria etc.), Afganistanul şi Pakistanul sînt adevărate pietre de hotar pentru extinderea influenţei americane în Asia Centrală. Orientul Apropiat apare drept "rîndul din faţă" al viitorului teatru de război, iar Asia Centrală constituie "cheia" penetrării SUA spre Rusia. De altfel, Kremlinul consideră republicile ex-sovietice din Asia Centrală drept "vecinătate apropiată". Adică un spaţiu de manevră care trebuie să rămînă prioritar rus. Conform hărţii lui Peters, cele mai mari amputări teritoriale ar trebui să le sufere Arabia Saudită, Iranul şi Pakistanul.
Strategia transformării unor minorităţi etnice sau religioase în state naţionale, cu amputarea statelor existente, este o veche tehnică a marilor puteri, cînd în joc se află interesele lor. Amintim doar Kuweitul - un district al provinciei Basra - separat de britanici de Iraq şi transformat în stat din motive petroliere. Sau destrămarea violentă a Yugoslaviei, tolerată de marile puteri ca federaţie timp de 170 de ani. Ori, Cehoslovacia! Încurajarea separatismului etnic sau religios - sub pretextul reparării unor nedreptăţi făcute tot de marile puteri (nu întotdeauna aceleaşi) - stîrneşte ingrijorarea. Oare are Rusia, de exemplu, şi hărţi pentru secesionarea unor teritorii şi transformarea minorităţilor în naţiuni şi pentru Europa de Est? Într-o Europă amorţită şi incapabilă de decizii comune majore, Ukraina, marea problemă a Rusiei, cu tendinţe euro-atlantice, ar putea fi divizată. La fel Georgia şi alte entităţi statale aflate pe coridoarele de transport ale hidrocarburilor. Orientul Mijlociu ar putea deveni un precedent periculos.
Sîmbătă spre duminică noaptea, adică 3 spre 4 ianuarie, am asistat, în direct, la a doua fază a conflictului israeliano-palestinian din Gaza: invazia terestră, anunţată cu momentul deschiderii frontierei de la Rafah pentru cetăţenii străini. Deşi a difuzat o „ediţie specială”, Antena 3 a tratat subiectul mai mult amatoristic, trimisul special al postului la frontiera cu Gaza fiind mai mult decît depăşit de situaţie, în tragismul evenimentelor reuşind să stîrnească hohote de rîs prin „ciudăţeniile” debitate: „... israelienii au nişte arme speciale care aruncă instalaţii luminoase...” Se referea la proiectile de iluminare trase de orice armată din lume, pe timp de noapte, cu aruncătoarele de pe blindate sau tancuri!
Am schimbat canalul. Rău am făcut! Realitatea tv seamănă, uneori, cu o televiziune bolnavă de nervi. Adelin Petrişor, aflat într-o postură curioasă, altfel decît îl cunosc: în spatele mesei, şi nu în linia întîi, comentînd transmisiunile lui Cristi Zărescu şi informaţiile venite în flux, corectînd cu delicateţe inexactităţile şi afirmaţiile politice ale fostei senatoare liberale Norica Nicolai, cîndva în comisia de apărare, şi încercînd să facă faţă tonului obraznic, gargarisit şi tîmp al Cristinei Şincai.
Cea mai enervantă invazie la care eu am asistat! Domnişoara Şincai, „fac-totum”-ul emisiunii Fabrica a stricat o ediţie specială care prin prezenţa lui Adelin şi liu Jabar avea o garanţie în ceea ce priveşte calitatea informaţiilor. Obsedată de propria voce, turuind miliarde de tîmpenii pe minut, fătuca are impresia că ştie tot şi că se pricepe la tot. O bănuiam demult de prostie, dar asaltul din Gaza mi-a confirmat bănuiala. O logoree de neoprit s-a revărsat valuri (ca şi în alte dăţi! Specificul duduiei!) asupra invitaţilor întrerupţi de zeci de ori. A întrerupt de atîtea ori, a debitat prostii cu carul, a revenit la subiecte logice, repeta obsesiv întrebarea dacă Israelul va avea de suferit sancţiuni din partea comunităţii internaţionale, încît, la un moment dat, nu am mai ştiut dacă vorbeşte despre Fîşia Gaza sau despre întreruperea furnizării gazelor spre Ukraina. Oricum, ambele subiecte departe de puterea ei de a înţelege! Pe ecran, rualu imagini de tot felul. Trupele israeliene regulate, speciale şi din rezervişti, fie aşteptau să intre în luptă (vezi foto blog!), fie erau în formaţie gata să pătrundă în dispozitiv, sau, FS erau demult în Gaza! Postul mai transmitea imagini de la punctul de frontieră Rafah şi... cu militari români în Iraq! Nici o legătură cu Gaza, pentru liniştea celor de acasă, dar, probabil că dădeau bine în cadru! Adelin Petrişor a fost, încă o dată, un erou!
Spectacolul războiului trăit prin procură a continuat duminică. Postul cu pricina găzduieşte, în direct, un medic palestinian din Gaza City care povesteşte că de zeci de ore stă în spitalul central, lipsit de facilităţi, medicamente şi materiale medicale, încercînd să-i ajute pe răniţii din explozii. Întrebarea „cheie” vine de la francofona postului, Laura Chiriac: „Reuters transmite că în acest moment a fost bombardat un mall în centrul oraşului, ce puteţi spune?” Doctorul, cu mult bun simţ, în ciuda tensiunii crescute, îi repetă jurnalistei că stă de zeci de ore închis în spital şi nu poate să spună ce se întîmplă în diverse locuri din oraş. Guguştiuca Şincai revine pe la ora 15 cu ştiinţa că în Gaza se află mai mulţe zeci de cetăţeni români. Într-o avalanşă de cuvinte inutile îl întreabă pe Iulian Chifu, invitat în platou: „Ce fac românii noştri acolo”? Omul, rămîne siderat neştiind dacă guguştiuca glumeşte sau e chiar proastă foc! Românii din Gaza sînt familii mixte, românce căsătorite cu palestinieni, copiii acestora etc.
Cu, sau fără, pupezele de la Realitatea Tv şi indiferent de partea cui va fi victoria, cert este că Fîşia Gaza se va întoarce în evul mediu.
De la 1 ianuarie 2009, Iraqul a intrat într-o nouă fază. Începînd de astăzi şi-a recuperat suveranitatea asupra spaţiului aerian, parţial, iar ceremonia de preluare a Palatului Prezidenţial, cu faţade de culoarea nisipului, este în toi la ora la care scriu aceste rînduri. Simbol al puterii fostului Rais Saddam Hussein, Palatul a fost ocupat în 2003 de Armata Americană, care astăzi predă atribuţiile de securitate Guvernului Iraqian, asupra Zonei Internaţionale, IZ, dar şi asupra Aeroportului Internaţional Basra. 16 din cele 18 provincii iraqiene au beneficiat, deja, anul trecut de transferul de securitate.
Din punct de vedere militar, Guvernul USA şi Guvernul Iraqian au semnat un acord prin care se permite armatei americane să rămînă în Iraq pînă în 2011, cu unele condiţii: retragerea din oraşe pînă în iulie 2009, posibilitatea reţinerii şi judecării militarilor americani etc. Începînd de astăzi, se aplică rezoluţia 1959 a Consiliului de Securitate al ONU care prevede încetarea existenţei Coaliţiei Multinaţionale sub comandament american. Şi totuşi, Parlamentul Iraqian a împuternicit Guvernul să negocieze acorduri individuale cu cinci state plus NATO pentru rămînerea în Iraq cu trupe pînă în mai 2009 şi cu tehnică pînă în iulie acest an. Negocierile trebuiau încheiate pînă ieri, la miezul nopţii. Cu toate acestea, purtătorul de cuvînt al Ministerului Iraqian al Apărării, un general maior, a declarat, marţi noapte, că după negocieri anevoioase, care au durat toată ziua, guvernul ţării sale a încheiat acorduri cu Marea Britanie, care este a doua forţă militară în Iraq, şi Australia. Despre România nimic, deşi, ştiam că la Baghdad se află o delegaţie română care negociază, de asemenea, din greu, dar care şi pleacă în ţară în cursul serii de marţi. Aşa s-a şi întîmplat! Marţi seara, ministrul român de externe, Cristian Diaconescu, prezent la Paris la reuniunea miniştrilor de externe pentru problemele Orientului Mijlociu, a declarat corespondentului RRA, Roxana Vasile, că trupele române din Iraq nu vor rămîne nici o secundă în această ţară fără existenţa unui acord juridic/politic între guvernele celor două ţări, dar că acest acord a fost negociat, urmînd a se stabili, în continuare, tipul de misiuni pe care militarii români prezenţi în teatrul de operaţii le vor executa. Pînă una alta, există un ordin al Ministerului Apărării Naţionale care spune că în perioada 1-5 ianuarie 2009, militarii români vor desfăşura activităţi în interiorul Campului. Seara, miercuri, înainte de a ne aşeza la masa de Revelion, purtătorul de cuvînt al Ministerului Iraqian al Apărării, declară că în două/trei zile acordurile individuale se vor semna şi cu România şi cu Estonia. Ce nu ştiam, şi am aflat ulterior, că negociatorii români s-au întors la Bucureşti cu hîrtiile nesemnate! Acum totul are sens! Şi declaraţia lui Cristi Diaconescu, un tip exact, excelent profesionist, poate cea mai bună piesă a Guvernului Boc! Generalul iraqian a făcut o menţiune specială în ceea ce priveşte România şi aportul ţării noastre în continuare: provide intelligence suport! Adică, cei 61 de oameni din Detaşamentul de Informaţii de la Diwaniya, dotat cu dronele de la Giarmata, detaşament care a fost, este şi trebuie să rămînă o piesă importantă în structura noii Coaliţii de Voinţă, cum se numeşte începînd de astăzi.
Mai există, însă, un scenariu pesimist: începînd de astăzi, gherilele insurgente se vor reactiva brusc şi ţările Coaliţiei vor intra sub tirul rachetelor de 122mm sau al mortierelor de 85 şi 65 mm. Cu ce se poate solda acest asalt? Cu o prelungire a prezenţei americane în ţară, pentru re-impunerea stabilităţii!!!!, după 2011. De altfel, pe teren, Unchiul Sam dă semnale contradictorii vis-a-vis de retragerea tehnicii sau primenirea acesteia. Oricum, Iraqul este mult mai aproape de Iran, Siria, Afganistan, Pakistan şi... China!, iar problemele şi petrolul şi problemele Noului Orient Mijlociu vor continua să fie o prioritate a politicii externe americane, chiar şi în mandatul lui Obama, care a „avertizat” Israelul după declanşarea ofensivei în Gaza: „Mai uşor cu civilii”!
Cel putin 310 de companii private de securitate internationale, printre care si firme romanesti, au primit contracte din partea administratiei americane pentru protejarea oficialilor, institutiilor, convoaielor si altor entitati americane si irakiene. Contractele au fost incheiate din 2003. Numele celor peste 310 de companii internationale figureaza in cel mai complex raport care vizeaza rolul jucat de firmele private de securitate in conflictul din Irak, redactat de o agentie federala americana, scrie The New York Times.
