RETRAGERE DIFICILĂ DIN AFGHANISTAN

NATO şi Statele Unite se pregătesc să părăsească Afganistanul la 31 decembrie 2014. Pentru acest deziderat, noile structuri de securitate afgane trebuie să fie pregătite să preia controlul ţării, în lupta cu talibanii şi crima organizată. Efectivele coaliţiei internaţionale din Afganistan, care numără aproximativ 140.000 de militari, au început deja procesul de retragere treptată din ţară. În acelaşi timp, forţele armatei şi poliţiei afgane vor ajunge la 352.000 de soldaţi, misiunea lor fiind de a menţine securitatea în ţară, ameninţată de 25.000 de talibani şi alţi insurgenţi, potrivit unor informaţii militare.  Forţa NATO în Afganistan (ISAF), prezentă în ţară de la sfârşitul anului 2001, urmează să transfere responsabilitatea securităţii către autorităţile naţionale înaintea retragerii trupelor străine, la sfârşitul lui 2014. Această retragere este considerată prematură de către numeroşi observatori din cauza nivelului redus de pregătire al forţelor de securitate afgane. Chiar în ultimul său număr, ziarul american STARS AND STRIPES titrează pe prima pagină: SECURITATEA AFGANĂ NU ESTE PREGĂTITĂ PENTRU 2014!  România are în Afganistan unii dintre cei mai buni instructori militari din ANA Training. De curînd, efectivelor MApN li s-au alăturat şi jandarmi români. Din păcate, nou createle forţe de securitate afgane sînt mîncate, deja, din interior, de corupţie şi de analfabetism: 9 din 10 recruţi sînt incapabili să citească o scrisoare! În consecinţă, rezultă unităţi sub-calificate profesional şi puţin eficiente! Un raport al ISAF, publicat oficial pe pagina de internet, spune că tot acest efort a costat Coaliţia, peste 27 de miliarde de dolari, dar rezultatul este sub aşteptări. La sfîrşitul anului trecut, doar jumătate din forţele armate, şi puţin peste 35% din forţele de poliţie erau capabile să acţioneze singure în teren!

România a anunţat oficial că va începe retragerea militarilor săi la jumătatea anului viitor. Însă, această retragere este condiţionată de nivelul de performanţă al forţelor afgane de securitate. Prezent, zilele trecute, în teatrul de operaţii, ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, vorbea despre o extindere a prezenţei forţelor militare româneşti în interiorul calendarului de retragere, adică, decembrie 2014.

Misiunea coaliţiei internaţionale este îngreunată şi de sprijinul acordat luptătorilor talibani, sunniţi, de către populaţie, facilitat şi de faptul că populaţia Afganistanului este atît de etrogenă, încît nu se poate vorbi, cu adevărat, despre un popor Afgan în sensul clasic al cuvîntului. Nici despre stat naţional nu se poate vorbi! Probabil că cel mai nimerit termen ar fi "Confederaţie etnică" bazată pe o comuniune tribală (Tribal Commonwealth), concept promovat intens de către liderii locali, mai ales pashtuni. Hamid Karzai şi-a exprimat public intenţia de a se retrage la sfîrşitul celui de-al doilea mandat, conform Constituţiei, iar acest aspect ameliorează într-un mod foarte sensibil perspectivele politice pentru Afganistan.  Karzai, aflat la conducerea Afganistanului de la sfîrşitul lui 2001, a fost reales în 2009, în urma unui scrutin marcat, potrivit comunităţii internaţionale, de fraude masive, majoritatea comise în favoarea şefului statului.

Mission Accomplished

La exact 10 ani de la prima mea vizită în teatrul de operaţii din Afghanistan, am revenit în acele locuri, într-un proiect ce marchează participarea militarilor români la efortul internaţional de stabilitate din această ţară. A fost un proiect susţinut de o mulţime de oameni, cărora, în numele colegilor mei, le mulţumesc! Finalul de proiect dedicat Afganistanului s-a produs odată cu vizita de lucru în teatrul de operaţii a delegaţiei militare condusă de ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, la Kabul şi la Kandahar, unde a avut loc o întîlnire cu militarii români dislocaţi în baza de pe aeroportul militar. În cursul serii, delegaţia s-a întîlnit cu comandantul Comandamentului Regional de Sud, general-maior Robert Abrams şi comandantul Bazei Aeriene Kandahar, general de brigadă Scott Dennis. Pe agenda discuţiilor s-au regăsit subiecte de interes comun precum: situaţia curentă şi de perspectivă din zona de respnsabilitate a Comandamentului Regional de Sud, locul şi rolul contingentului românesc şi intenţia de participare a Armatei României la viitoarea misiune NATO în Afganistan, post 2014. Sîmbătă, 3 noiembrie, membrii delegaţiei s-au întîlnit şi cu militarii Batalioanelor 1 şi 2 Manevră, dislocaţi în bazele înaintate (FOB) de la Al Masak şi Mescall, unde au discutat despre modul de îndeplinire a misiunilor, despre cooperarea cu militarii americani şi cu trupele de securitate afgane, dar şi despre gradul de asigurare a sprijinului logistic. Ministrul Dobriţoiu i-a felicitat pe cei peste 1.200 de militari din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, care sînt în misiune în Afganistan, chiar pe 3 noiembrie, cînd s-au împlinit 96 de ani de la înfiinţarea trupelor de vînători de munte. Din delegaţia militară au mai făcut parte şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, general-locotenent Ilie Botoş, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-locotenent Sorin Ioan, alţi reprezentanţi ai conducerii M.Ap.N.

La exact 10 ani de la declanşarea războiului împotriva terorismului, în seara de 7 octombrie 2001, cu bombardarea bateriei antiaeriene aflate pe dealurile Kabulului, şi la aproape 32 de ani de la invazia trupelor sovietice în Afganistan şi alungarea regelui, naţiunea afgană se zbate să-şi revină după decenii de secetă, cutremure şi război. După zece ani, chiar dacă în Kabul au apărut clădiri moderne, mulţi afgani îi consideră pe cei 140.000 de militari din forţa NATO aflată sub comanda Statelor Unite drept armată de ocupaţie, care nu şi-a respectat promisiunile de a aduce pacea şi prosperitatea. Deocamdată, Afganistanul rămîne locul unde istoria s-a sfîrşit şi despre care BMTF merită să relateze. Fie şi numai pentru eforturile naţionale ale României în acel spaţiu, pentru contribuţia noastră la eforturile NATO şi Coaliţiei internaţionale, pentru profesionalismul instructorilor români şi pentru sacrificiul militarilor noştri, care, anul acesta au împlinit şi ei 10 ani de misiune externă în aridul pămînt afgan! Mulţumesc tuturor celor care au sprijinit acest proiect!

AFGANISTANUL LA 10 ANI DE PARTICIPARE A ARMATEI ROMÂNE

La 10 ani de la declanşarea războiului împotriva terorismului, în seara de 7 octombrie 2001, cu bombardarea bateriei antiaeriene aflate pe dealurile Kabulului, şi la 33 de ani de la invazia trupelor sovietice în Afganistan şi alungarea regelui, naţiunea afgană se zbate să-şi revină după decenii de secetă, cutremure şi război. La 7 octombrie 2001, la mai puţin de o lună după atentatele din 11 septembrie, Statele Unite, susţinute de Marea Britanie, au lansat ofensiva împotriva regimului talibanilor şi a reţelei al-Qaida, care găsise refugiu în Afganistan. Înlăturarea rapidă a regimului fundamentalist a fost salutată euforic de populaţia eliberată de regimul brutal al talibanilor, practic izolat pe plan internaţional. După zece ani, chiar dacă în Kabul au apărut clădiri moderne, mulţi afgani îi consideră pe cei 140.000 de militari din forţa NATO aflată sub comanda Statelor Unite drept armată de ocupaţie, care nu şi-a respectat promisiunile de a aduce pacea şi prosperitatea. Mulţi experţi consideră că forţele coaliţiei au dat dovadă de o încredere excesivă în primii ani după declanşarea campaniei din Afganistan. În Kabul, ajutorul străin aduce o speranţă. În provincii, unde şefii de triburi şi sărăcia fac legea, ajutoarele şi speranţa sînt greu de găsit. Corupţia endemică, generată de sărăcie şi disperare, face ca, în comparaţie, România să pară o Suedie a corectitudinii politice şi administrative. Din păcate, în pofida tuturor realizărilor în domeniile educaţiei şi al reconstrucţiei infrastructurii, nu numai că Afganistanul nu a atins încă pacea şi securitatea, dar terorismul se extinde şi ameninţă mai mult ca oricînd Afganistanul şi regiunea sa.

2013 şi 2014 vor fi anii retragerii trupelor coaliţiei din ţară, după pradarea responsabilităţilor de securitate provincială noilor structuri de forţă ale Afganistanului. Armata României, care şi-a îndeplinit exemplar misiunea în acest teatru de operaţii, alături de aliaţii săi din NATO, a dovedit, încă o dată, că este un partener de nădejde şi un bun executant. N trece o săptămînă fără ca oficialii NATO să laude prestaţia militarilor români, în contextul rapoartelor privind succesul "implementării democraţiei" în Ţara lui Afgan. Din păcate, însă, realitatea din teren e uşor alta!  Potrivit unor informaţii, talibanii sînt la cel mai înalt nivel operativ de cînd au fost înlăturaţi de la putere, deşi acţiunile împotriva insurgenţilor s-au intensificat, din 2008, inclusiv în teritoriul pashtun al Pakistanului. Deşi comunicatele oficiale ale Alianţei Nord-Atlantice abundă de operaţiuni în care sînt ucişi mereu SUTE de talibani, Intelligence-ul NATO a făcut public numărul estimat al luptătorilor talibani: 25.000! O cifră enormă, de la 500 de luptători în 1993! Lor li se adaugă insurgenţii locali, civili înarmaţi, diferite clanuri care luptă pentru supravieţuire. Sigur, ei nu se află exclusiv în Afganistan, de aceea, dacă vrem să fim serioşi, trebuie să discutăm de Af-Pak, adică problema de securitate care include şi provinciile tribale paştune de la frontiera pakistaneză. Teoretic, raportul de forţe este de 12 la 1 în favoarea Aliaţilor, unul dintre cele mai mari în istoria războaielor de guerilla recente! La sfîrşitul Războiului din Vietnam, de exemplu, americanii aveau un avantaj de 5 la 1 faţă de Vietcong. Şi totuşi, peste 700 de militari NATO au fost ucişi în Afganistan anul trecut. Conflictul afgan a făcut, în 2010, peste 10.000 morţi, dintre care 20% au fost civili, potrivit cifrelor oficiale. Conform cifrelor publicate de Ministerul afgan de Interne, 8.560 persoane – civili, politişti şi insurgenţi – au fost ucişi în 2010. Ministerul afgan al Apărării a indicat, la rîndul său, că 810 de soldaţi afgani au pierit anul trecut.

De la alungarea de la putere a talibanilor şi instalarea în fruntea ţării a lui Hamid Karzai, problemele Afganistanului au persistat, deşi există o urmă de speranţă într-o viaţă mai bună. După 33 de ani de război continuu, observatorii Occidentali sînt tot mai sceptici în capacitatea Coaliţiei Multinaţionale şi a Guvernului Afgan în reuşită. Unii observatori spun că nu s-a schimbat nimic, nici măcar modul de producere al ambuscadelor sau structurile de luptă ale mujahedinilor, care, într-adevăr au fost scoşi din capitala Kabul, singurul oraş pe care Karzai îl controlează, APROAPE în totalitate. GRUPA DE LUPTĂ a fost şi a rămas principalul element tactic al mujahedinilor, şi el numără, şi în prezent, între 15 şi 50 de oameni. Grupa este formată din: comandant, 2/3 gărzi de corp ale acestuia, un comandant adjunct, 3/4 observatori - cercetaşi, 2/3 echipe de trăgători cu 6/8 oameni în echipă, una sau două echipe de apărare aeriană echipate cu mitraliere grele, 1/2 echipe de mortiere, 2/3 echipe cu lansatoare de grenade reactive (RPG) şi o echipă, din 4/5 persoane, specializată în fabricarea de bombe artizanale şi minări. Doar liderii militari s-au schimbat! Unităţile tactice, nu!

Nici pe teren nu s-a schimbat aproape nimic, din 2002. Afganii continuă să aibă numeroase probleme nerezolvate. Eu am identificat 7 dintre ele, care mi se par importante: 1) Reconstrucţia Armatei Naţionale Afgane. Anul trecut, revista TIME publica un articol savuros intitulat ARMED FARCES. Un camion cisternă a fost deturnat pe şosea, nu departe de Kandahar. Mai mulţi militari afgani au pus stăpînire pe combustibil şi au început să-l vîndă. Povestea ascunde o evidenţă: nou createle forţe de securitate afgane sînt mîncate, deja, din interior, de corupţie şi de analfabetism: 9 din 10 recruţi sînt incapabili să citească o scrisoare! Or, crearea unor forţe de securitate puternice mi se pare că reprezintă piatra de temelie a întregii re-construcţii afgane! Deşi numărul acestora trebuie să fie de 171.600 pînă în octombrie 2011, încă nu se face nimic în privinţa recrutării personalului cu un grad de alfabetizare acceptabil. În consecinţă, rezultă unităţi sub-calificate profesional şi puţin eficiente! Un raport al ISAF, publicat oficial pe pagina de internet, spune că tot acest efort a costat Coaliţia, peste 27 de miliarde de dolari, dar rezultatul este sub aşteptări. La sfîrşitul anului trecut, doar jumătate din forţele armate, şi puţin peste 35% din forţele de poliţie erau capabile să acţioneze singure în teren!
2) Corupţia endemică. După 30 de ani de război, "relaţiile nepotrivite", în toate domeniile, au devenit un mod de viaţă. Integrity Watch Afganistan a realizat, anul trecut, o anchetă pe 6500 de persoane din 32, din cele 34 de provincii ale ţării. 28% dintre ei au dcelarat că au dat şpagă pentru rezolvarea problemelor. Deşi sumele vehiculate sînt destul de mici (aprox 100 de euro pentru coruperea unui poliţist şi 110! pentru un judecător), rapoartele cifrează totalul banilor negri între 1 şi 2 miliarde de dolari anual. Remarcabil, într-o ţară în care venitul este de aproximativ 5 dolari pe lună! Spencer Ackerman, scria pe blogul DANGER ROOM, că afganii conştientizează faptul că principalele două obstacole în creşterea calităţii vieţii, sînt corupţia generalizată (în primul rînd!) şi... ineficienţa guvernului! Interesant este că, în spaţiul denumit SF "Zona N2KL" (provinciile Nangarhar, Nuristan, Kunar şi Laghman), populaţia este de părere că doar talibanii au creat o justiţie adevărată, religioasă, diminuînd corupţia şi fărdelegile!
3) Evaziunea fiscală. Merge mînă în mînă cu corupţia. Ca în România! Am să spun un truism: o economie robustă nu poate fi creată fără injecţii masive de capital. Un raport al serviciilor secrete americane, care citează statistici ale Ministerului Afgan de Finanţe, scrie că între 2007 şi iulie 2010 "au dispărut" 4,2 miliarde de dolari, bani lichizi! Banii au părăsit ţara legal, prin singurul aeroport internaţional, cel din Kabul. Problema e că nu se ştie exact de unde provin fondurile! Din deturnarea ajutoarelor internaţionale, sau din traficul cu droguri? De un control strict nu poate fi vorba nici măcar în cadrul Echipelor provinciale de reconstrucţie. Totuşi, evaziunea fiscală are dimensiuni mult mai reduse! Poate de aceea Karzai vrea să le expulzeze acum din ţară! Presa mai dă exemplu şi cazul unui chinez care a vrut să părăsească Afganistanul cu o valiză plină cu 1,1 milioane de dolari! Avea paşaport de om de afaceri, iar suma era declarată "profit periodic"!
4) Calendarul politic. Este o altă problemă a Afganistanului contemporan. Anunţul privind retragerea trupelor Coaliţiei din Afganistan, începînd din această vară, este o decizie de natură politică şi este, după părerea mea, TOTAL DECUPLATĂ DE REALITATEA DIN TEREN! Deşi comandanţii militari din teren, chisr şi cel francez, cel britanic ("trupele britanice vor mai rămîne aici încă 10 ani!) raportează că din punct de vedere militar retragerea este echivalentă cu o mare prostie, preşedintele american trebuie să se ţină de cuvînt, în pre-electorală!, şi să înceapă retragerea din Afganistan. Va fi, ca în bancul acela din anii 80: "va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va mai rămîne OM"!
5) Afganistanul - război american. Este o percepţie din teren, întipărită în conştiinţa partenerilor din NATO!, extrem de periculos. Generalul francez Desportes, comandantul Colegiului Naţional de Apărare Interarme, declara într-un interviu în "Le Monde": "este un război al americanilor. Cînd tu acţionezi cu doar 1% din efectivele totale angajate în teatru, nu ai nici un drept să-ţi exprimi părerea"! Mi s-a părut interesantă declaraţia, de aceea am pus-o bine, mai ales că, din punct de vedere politic, am avut impresia că Barack Obama şi Nicholas Sarkozy sînt pe aceeaşi lungime de undă. în 2002, pe 4 februarie, fostul secretar adjunct al apărării, Paul Wolfowitz, spunea: "misiunea determină coaliţia şi nu invers"! OK! Dar, cine determină misiunea? Cred că este şi întrebarea comandanţilor NATO prezenţi în teatrul de operaţii afgan.
6) Victimele colaterale ale Coaliţiei. Populaţia Afganistanului este, cu siguranţă, una dintre cele mai traumatizate din lume. Coaliţia Multinaţională, oricît de multă "delicateţe" ar avea nu reuşeşte să elimine victimele colaterale. Acest fapt îi nemulţumeşte profund pe localnici şi crează dorinţa de răzbunare, materializată în zeci de atentate împotriva militarilor prezenţi în teatrul de operaţii. O statistică spune că pentru fiecare civil inocent ucis, atentatele cresc cu 0,03 la 1000 de locuitori, în 6 săptămîni. Pare extrem de puţin. Dar, studiul spune că la o provincie cu 83.000 de locuitori, două victime inocente se traduc prin creşterea cu 6 atentate a numărului, faţă de perioada precedentă.
7) Măsura succesului. Ne place să credem că acţiunile militare şi de reconstrucţie din Afganistan sînt pe drumul cel bun. În definitiv, scopul final al intervenţiei în această ţară este: înlăturarea talibanilor, democratizarea şi reconstrucţia ţării. Eu, personal, sînt sceptic, în ciuda asigurărilor date de liderii politici şi unii lideri militari! Îmi amintesc de Operaţiunea Moshtarak, anunţată pe site-uri şi în presa de specialitate cu surle şi trîmbiţe! Ce s-a ales de ea? Nimic! Inamicii au luat la cunoştinţă din vreme, s-au repliat corespunzător, iar operaţiunea a fost un mare fîs! Acum, anunţul preşedintelui Obama şi cel al preşedintelui Karzai de la Munchen, privind retragerea trupelor coaliţiei, au acelaşi efect. Un lider afgan îmi spunea, în urmă cu cîţiva ani: "inamicul aşteaptă pînă plecaţi voi acasă şi apoi se întoarce. El are timp. Voi nu! Timpul curge altfel"! Constat că avea dreptate.

Pe lîngă aceste probleme, producţia şi consumul de droguri rămîne un flagel ce nu poate fi stopat.

Deşi apar semne ale emancipării sociale, Af-Pak-ul continuă să aibă probleme uriaşe care par să depăşească clar comunitatea internaţională. Dincolo de afacerea prosperă cu droguri, corupţia endemică, criminalitatea, înapoierea socială par de nerezolvat. Sprijinul popular faţă de talibani este confirmat şi de lucrătorii umanitari din Afganistan. "Mulţi oameni percep acum ISAF ca o forţă de ocupaţie", a spus Anne Jones, un activist umanitar care a trăit în Afganistan". Ei nu mai fac parte din soluţie, ci au devenit problema! Pe de altă parte, insistenţa cu care se vehiculează retragerea trupelor NATO în 2014, pot oferi talibanilor un target pînă la care să reziste, deci, încă 18-24 de luni. Indiferent de rezultatele finale, Armata României, parte a NATO şi ISAF în Afganistan şi-a făcut pe deplin datoria în provinciile în care a acţionat. Misiunile generale ale militarilor români au inclus: consolidarea securităţii pentru desfăşurarea proiectelor de reconstrucţie şi dezvoltare în zonele de responsabilitate; securizarea şi controlul liniilor de comunicaţii de-a lungul autostrăzii A1 (Kabul - Kandahar) şi în vecinătatea rutelor cheie; instruirea unităţilor Armatei Naţionale Afgane pentru a putea desfăşura acţiuni de luptă în mod independent (în vederea preluării responsabilităţilor privind asigurarea stabilităţii şi securităţii, de la forţele Coaliţiei); participarea la acţiuni militare de stabilizare şi securizare împreună cu partenerii din Coaliţie şi Forţele de Securitate Afgane; menţinerea progreselor obţinute prin interzicerea contactului forţelor insurgente cu populaţia; sprijinirea extinderii autorităţii guvernului afgan şi dezvoltarea capacităţii instituţiilor guvernamentale, în paralel cu coordonarea eforturilor de reconstrucţie; ofiţeri specialişti în construcţii, poliţie militară şi medici, care au avut ca responsabilităţi acordarea expertizei de specialitate în vederea stimulării procesului de reconstrucţie a Afganistanului, participarea la realizarea coordonării între organizaţiile care au participat la reconstrucţie şi la extinderea influenţei autorităţilor afgane centrale şi în afara capitalei. De aceea, orice contact direct cu teatrul de operaţii este binevenit!

NOPŢILE IGNORANŢEI...

... sau ignoranţilor, au văzut...  Lumina tiparului la Editura timişoreană a maestrului MARINEASA. Şoc! Cartea e neagră, precum coma profundă în care zace personajul, trup din trupurile ţării. Şoc! Am mai văzut cartea, demult, undeva... Şoc! Nu! O confund cu "Hai să ardem şcoala", a fostului meu coleg - excelentul fotoreporter- Matei Bîtea, la fel de neagră, dar apărută cu şase ani mai devreme! Parcă... Popoviciu e un Bîtea mai preţios, însă amîndoi cu o sensibilitate acută la suferinţă, o solidaritate cu victimele acestei lumi şi atenţi la realitatea de lîngă noi, pe care Dan Popoviciu o scuipă şi o blamează, din cînd în cînd. În fond, ambii sînt Foşti gazetari! Spun foşti, pentru că ambii, deşi predestinaţi, parcă, unei cariere jurnalistice, au abandonat această activitate de hoitari, de gunoieri, pentru a se dedica afacerilor. De Matei nu mai ştiu nimic, dar Dan păstoreşte o cîrciumă... Şi, am ştiut mereu că e foarte uşor să scoţi gazetarul din cîrciumă, dar extrem de greu să scoţi cîrciuma din gazetar! Aşadar, cei doi u abandonat efemeritatea clipei, îndreptîndu-se spre eternitatea literaturii, între două beri îndoite cu apă, la dozator! Ambii foşti colegi au ajuns la concluzia că nu pot schimba lumea şi... au părăsit-o! La fel cum unii dintre noi renunţă la lesa cîinelui de pază şi intră în politică, altora le vine să pună mîna pe puşcă - pentru că, nu-i aşa, glonţul nu minte niciodată! -, alţii, însă urlă din toţi rărunchii "cu pieptul pătruns de rădăcinile pămîntului din cruce" şi nările înţepate de cerneală tipografică.

Sînt Critic, dar nu literar! Nivelul, de-a dreptul ezoteric, al limbajului, al vocabularului, al trăirilor interioare puternice mă depăşesc şi nu reuşesc să mă concentrez foarte mult. Poate de aceea, amicul Popoviciu mi-a trimis un mail cu cartea - nu prea voluminoasă - să o citesc şi să spun două vorbe despre ea! Nici chiar eu nu pot să citesc, atît de mult, pe ecranul unui computer şi, în consecinţă, am aşteptat versiunea tipărită, convins fiind că dacă volumul va arăta bine, adică va fi "bibliotecabil", va fi, cu siguranţă şi o carte bună, de succes, vrăjit fiind de formă, mai mult decît de profunzimea ideilor. Cartea arată aşa cum spuneam în paragraful 1, deci, nu mai reiau (se reciteşte primul paragraf! n.a.). Revin la amicul meu, cîrciumarul cuvintelor şi ideilor profunde. În mod logic, autorul face invitaţii prietenilor, la lansarea unei cărţi, pregătindu-se o noapte întreagă să audă vorbe frumoase despre persoana sa şi despre talentul şi forţa de neoprit a scriiturii sale. Prietenii autorului, vin pregătiţi să rostească cuvinte pompoase despre autor, un melanj atent studiat şi exersat în faţa oglinzii, de arhaisme şi neologisme care marchează intelectualismul profund al vorbitorului, în schimbul unor binemeritate sticle de bere Lefe, neagră şi tare. De exemplu!

Din punctul meu de vedere, "Nopţile lor" este episodul 2 al reportajului despre ţiganii cărămidari de la Brebu, realizat cu ani în urmă de Dan Popoviciu, la TV TerraSat, reportaj clasic cu care a luat şi un premiu şi pe care l-a lansat în format electronic la Muzeul Banatului Montan. Vieţii grele, dar veselă şi profundă, marcată de obsesia libertăţii, de a trăi fără reguli, fără constrîngeri, fără bariere, ilustrată în primul episod, i se opune cămaşa de forţă întunecată şi imobilă a personajului comatos de pe patul de spital. O proză introspectiv-reflexivă, autobiografică chiar, atunci cînd dă glas angoaselor, frustrărilor pentru lucrurile neterminate, uşoare regrete pentru propria neputinţă de a schimba lumea, o căutare de sine, dar şi o luptă cu biserica pămînteană în apărarea Bisericii lui Dumnezeu: "Clopotele sînt sunetul neputinţei noastre de a fi oameni". Realitatea de marijuana a autorului - cu planuri fluide, care se întrepătrund, împerechiate cu propria fantezie masculină (doctor plus rezidentă ălus asistentă) -,este tăiată, din cînd în cînd, de luciditatea jurnalistică a scenelor din imediata apropiere a realului: ishtenem-ul bătrînei, auzit în copilărie pe malurile Timişului, la Caransebeş, şi, ulterior, în familie!

Şi totuşi, "Nopţile lor", parcă un pariu făcut cu singurătatea, nu provine din conştiinţa primordială a autorului atins de o prea mare dragoste de oameni: "Dacă iubire nu am, nimic nu sînt", citîndu-l pe Apostolul Pavel, într-un corolar avînd iubirea ca fundament al existenţei. Din potrivă! Păcatul biblic al Orgoliului îl împinge să publice acest acatist al însingurării şi rătăcirii între întrebări fundamentale. Ca orice gazetar, autorul are nevoie de recunoaştere: "nicio femeie din lumea asta nu va admite că este mama copiilor unui învins". Neputinţa unui vulcan activ de a erupe deplin, nu doar în afaceri sau ca părinte, este alt motiv al acestei scrieri: "suprema realizare a scroafei este aceea  de a potoli nevoia de sînge şi de jumări a viitorului CRăciun".

Cred că Dan Popoviciu, ca orice viitor autor de succes şi gazetar întrerupt temporar din activitatea sa vocaţională, speră şi aşteaptă un "doctor" care să-l salveze din propria noapte, care să-i spargă geamurile - poate opace?! - din sufletul lui. "Nopţile lor", un volum pe care v-il recomand, de astăzi, de la ora 17, la Azilul de Bătrîni al lui Pavel Fiştea.

LA MULŢI ANI, MAJESTĂŢILE VOASTRE!

Astăzi, Majestatea Sa Regele Mihai 1 De România, un simbol al istoriei naţionale, ultimul şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, împlineşte 91 de ani de viaţă! LA MULŢI ANI, BUNI, MAJESTATE! În ziua abdicării sale, fiinţe grobiene l-au agresat psihic, obligîndu-l să părăsească poporul şi naţiunea română în întunericul luminat de comunism. Anul trecut, dacă vă mai amintiţi, creaturi preistorice, degenerate, au încercat să-l împiedice să se adreseze Parlamentului de maimuţoi.Istoria se repetă. NU S-A SCHIMBAT NIMIC!

Astăzi, e şi ziua MAJESTĂŢII SALE ARMATA ROMÂNĂ! La mulţi ani, Majestate, oriunde te-ai afla! Istoric vorbind, ziua de 25 octombrie 1944, Ziua Armatei Române, semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie hortistă. Astăzi, foştii ocupanţi, ne conduc, "pretineşte" spre cele mai înalte culmi... ale disperării! Eliberarea ţării a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe cîmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947, care, apoi, ne-au trecut în planul doi al istoriei! Ca în prezent! Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi nemijlocit în luptă, între 23 august şi 25 octombrie 1944. Dintre aceştia au fost ucişi sau răniţi circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari dintre care 76 275 prizonieri. Eliberarea părţii de nord-vest a României nu a însemnat şi încetarea luptelor duse de Armata Română, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Naţiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, pînă la victoria finală. De remarcat că, după ce i-am eliberat pe unguri, românii s-au retras de la Budapesta! "Ajunse la frontiera din 1940, diviziile noastre - menţiona comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944 - sunt gata de un nou efort şi de noi lupte alături de marii noştri aliaţi, pînă la înfrângerea totală a forţelor germano- maghiare". Ziua Armatei Române a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, cînd Ziua Forţelor Armate a fost mutată din 2 octombrie (Decretul nr. 125/20 iulie 1951, care instituia Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.), în data de 25 octombrie. În Decret nu se faci nicio referire explicită la motivul acestei decizii.

25 octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua cînd armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele noastre ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte ARMATA şi pe cei care au fost sau sînt în slujba ei. Astăzi, umilită şi victimă a unui sistem politic ticăloşit, prea puţin recunoscător cu adevăratele simboluri naţionale, ARMATA ROMÂNĂ se poate mîndri că a tîrît România în NATO, organizaţie militară alături de care luptă, în prezent - anul acesta s-au împlinit 10 ani! - în Afganistan, în cele mai periculoase provincii. ARMATA ROMÂNĂ a făcut onoare TRICOLORULUI şi în Iraq, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Somalia, Angola, sau în misiunile navale din Mediterana şi Golful Aden.

Ziua Armatei va fi serbată în toată ţara. La Reşiţa, fără armată, pentru că armata a fost desfiinţată! Vor avea loc ceremonii religioase şi militare, depuneri de coroane, de la ora 10, şi un simpozion, la ora 12, iar drapelul naţional va fi arborat la toate sediile instituţiilor militare. La mulţi ani celor pentru care DRAPELUL, IMNUL ŞI UNIFORMA MILITARĂ înseamnă ceva! LA MULŢI ANI MAJESTĂŢILOR VOASTRE!

O CONFRUNTARE CARE NE PRIVEŞTE

Am privit ultima (a treia) confruntare televizată, tet-a-tet, dintre Barack Obama şi Mitt Romney, cu sufletul la gură, ca pe un film bun. Startul s-a dat la 04:02, 21:02 ora Universităţii Lynn din Boca Raton, Florida. în campusul căreia s-au înfruntat în "politică externă" cei doi candidaţi, democrat şi republican. De fapt, pe parcursdul celor 90 de minute noţiunile de "democrat" şi "republican" s-au topit într-o singură mare politică externă: cea a Statelor Unite ca superputere mondială! Preşedintele american Barack Obama a fost foarte ofensiv şi, din punctul meu de vedere, l-a depăşit în multe privinţe pe contracandidatul său. Obama l-a prezentat pe Mitt Romney, ca pe un incompetent şi indecis în politică externă: "De fiecare dată cînd exprimaţi o opinie, vă înşelaţi", a declarat, la un moment dat, preşedintele american, subliniind că EL a terminat războiul din Iraq, EL a decis retragerea din Afganistan în 2014 şi tot EL l-a ucis pe Osama Bin Ladden - filmul capturării şi uciderii acestuia de către un comando SEALS fiind difuzat pe 5 noiembrie, în pre-ziua alegerilor prezidenţiale, şi cîntărind greu, cu siguranţă, în favoarea actualului preşedinte.

Orientul Mijlociu şi Apropiat au fost alte două teme de dezbatere, miza discuţiilor fiind tensiunile dintre Israel şi Iranul nuclear, "cea mai mare ameninţare la adresa Statelor Unite", după cum a caracterizat-o Romney.Obama a punctat magistral dînd asigurări că "Iranul nu va deţine arme nucleare atîta timp cît voi fi preşedinte", apreciînd că principala ameninţare la adresa Statelor Unite o reprezintă terorismul, un subiect drag electoratului republican. Europa, în schimb, nu a fost deloc abordată în cadrul acestei dezbateri de 90 de minute. Fiind de acord cu Obama în privinţa punctelor importante de politică externă, Romney a jucat prudent şi a încercat să împingă discuţia către subiectele economice în privinţa cărora se consideră mai puternic, criticînd administraţia pentru capitalizarea companiilor americane de automobile: "şi mie îmi plac automobilele americane", a spus Romney, "însă acei bani cred că ar fi trebuit să fie daţi universităţilor, pentru cercetare, pentru ca produsele americane să fie, din nou, competitive pe pieţe".

În materie de apărare, cei doi candidaţi au viziuni diferite în legătură cu bugetul ce trebuie alocat forţelor armate, după un deceniu de creştere a bugetului Pentagonului. Barack Obama intenţionează să-l limiteze la 2,9% din PIB pentru următorii 10 ani. În pofida încheierii conflictelor din Iraq şi Afghanistan, Mitt Romney vrea să menţină bugetul apărării la 4% din PIB. Această promisiune va duce la o majorare totală a bugetului pe 10 ani de 2.000 de miliarde de dolari, cu 35% mai mult decît bugetul prevăzut de Barack Obama.

Indiferent de cine va ocupa Biroul Oval, după 6 noiembrie a.c., România continuă să rămînă, şi în următorii patru ani, în atenţia deosebită a Departamentului de Stat, nu prin calitatea excepţională de "partener", ci prin poziţia sa geostrategică importantă, care dă greutate atît scutului anti-rachetă, cît şi bazelor de la Kogălniceanu. Orientul Mijlociu, Iranul, sau Rusia tranzitează prin importanţă şi ţara noastră care rămîne, tradiţional în ultimii 2000 de ani, un FOB al lumii civilizate în "estul necunoscut şi barbar".

AFGHANISTAN - SFÎRŞITUL ISTORIEI

La 32 de ani de la invazia trupelor sovietice în Afganistan şi alungarea regelui, naţiunea afgană se zbate să-şi revină după decenii de secetă, cutremure şi război. În Kabul, ajutorul străin aduce o speranţă. În provincii, unde şefii de triburi şi sărăcia fac legea, ajutoarele şi speranţa sînt greu de găsit. Corupţia endemică, generată de sărăcie şi disperare, face ca, în comparaţie, România să pară o Suedie a corectitudinii politice şi administrative. Pentru întreţinerea celor 170.000 de soldaţi şi 130.000 de poliţişti afgani sînt necesare 6 miliarde de dolari anual! Naţionalismul fervent al afganilor şi resentimentele faţă de trupele de ocupaţie nu pot fi, însă, ignorate şi nici cumpărate. În urmă cu 10 ani, în 2003, la prima mea vizită în teatrul de operaţii afgan, un tînăr din Kandahar mă întreba retoric: "Cît veţi putea rezista aici? 10 ani, 20? Apoi, veţi pleca aşa cum au plecat şi englezii în urmă cu 85 de ani! Noi (afganii) avem tot timpul din lume"! Că tînărul Assedullah a avut dreptate o dovedesc rapoartele oficiale - şi nu numai! - care sosesc zilnic din statul aflat pe prima poziţie a statelor ONU. Indiferent ce face comunitatea internaţională în această ţară, este clar că CEVA trebuie schimbat, chiar dacă acum pare că, în ciuda eforturilor, istoria se sfîrşeşte sub ochii noştri.

Statele Unite ale Americii, NATO şi Afganistanul au semnat un pact strategic care să permită militarilor străini să rămână în această ţară pînă, cel puţin, în 2024, potrivit Agerpres. Acordul ar permite nu doar instructorilor militari să rămînă să continue reconstrucţia armatei şi poliţiei afgane, ci şi rămînerea militarilor americani din forţele speciale şi din aviaţie. Specialişti în contrainsurgenţă şi analişti în probleme de securitate afirmă, însă, că războiul din Afganistan nu poate fi „cîştigat“ militar şi că retragerea trupelor este inevitabilă. Indiferent de succesele tactice din teren, Coaliţia a pierdut bătălia pentru cîştigarea "sufletelor şi minţilor" afganilor. Democraţia occidentală, vînturată ca un nou tip de jihad, nu se potriveşte acelui spaţiu geografic, iar populaţia civilă şi negustorii sînt tot mai oprimaţi de noii conducători "democratici" ai ţării, lucru care nu se întîmpla în perioada Emiratului islamic! Pe de altă parte, talibanii nu au iniţiat acţiuni de terorism împotriva puţinilor occidentali aflaţi pe teritoriul afgan, nu au avut ambiţii în afara Afganistanului şi nu au fost deosebit de ataşaţi de Al Qaeda. Propulsat din industria americană a petrolului direct în fotoliul de preşedinte, Hamid Karzai, imprevizibil, a devenit cu timpul antioccidental. El este convins că singura cale de a rezolva conflagraţia din Afganistan este o înţelegere cu insurgenţii talibani. Încă din 2007, el a avut contacte cu liderii "moderaţi" ai acestora. Karzai crede că negocieri cu participarea ţărilor vecine, în special Pakistanul şi Iranul, ar crea condiţii favorabile pentru un acord politic, ar facilita participarea talibanilor la procesul de guvernare şi ar duce la pacificarea Afganistanului. El a declarat categoric şi repetat că „trupele internaţionale trebuie să-şi sisteze operaţiunile din Afganistan“. Un astfel de comportament, perpetuu în ultimii ani, exhibat repetat chiar la conferinţele donatorilor din Germania, mă face să mă îndoiesc de "buna credinţă" a negocierilor cu SUA. Poate, doar, dorinţa de "căpătuire" excesivă şi personală să-i mai "spele" din discursul său aniti-occidental!

În raportul “Asistenţă şi conflict în Afganistan” al International Crisis Group publicat recent şi de blogul "http://blackopssecurity.blogspot.com/" se arată ca la un deceniu de la intrarea trupelor SUA, eforturile din Afganistan nu au reuşit să stabilizeze această ţară, ce va ceda dacă asistenţa internaţională nu va fi reevaluată. În decursul războiului, liderii afgani s-au îmbogăţit personal prin acţiuni flagrante de corupţie, prin delapidarea fondurilor alocate de coaliţia NATO pentru reconstrucţie şi prin nepotism.  Potrivit raportului ICG: - strategiile derulate pînă în prezent s-au concentrat prea mult pe obiective militare şi nu au acordat suficientă atenţie dezvoltării – de exemplu strategia militară contrainsurgenţă adoptată în 2009, ce prevedea o suplimentare a trupelor pentru a contracara extinderea influenţei talibanilor, nu a dus la un Afganistan stabil din punct de vedere politic sau viabil din punct de vedere economic. Dovadă că trupele afgane de securitate au devenit "noile miliţii" şi că structurile democratice (Preşedinţie, Guvern, parlament etc) nu îşi exercită autoritatea decît în 70% din capitala Kabul; - nu există posibilitatea ca asistenţa internaţională pentru forţele de securitate afgane să stabilizeze ţara în următorii ani în cazul în care nu vor exista schimbări semnificative în strategiile, priorităţile şi programele internaţionale – în condiţiile în care comunitatea internaţională intenţionează să predea sarcina asigurării securităţii afganilor şi să retragă toate forţele străine pînă la sfîrşitul lui 2014; - În condiţiile în care preşedintele Karzai a cerut retragerea tuturor PRT-urilor din ţară, statul afgan nu va fi, în 2015, în poziţia de a oferi servicii de bază cetăţenilor săi, ceea ce va submina şi mai mult stabilitatea internă; - în pofida asistenţei umanitare şi pentru dezvoltare în valoare de miliarde de dolari şi a suplimentării personalului civil, pe lîngă cea a trupelor, eforturile s-au concentrat prea mult pe obţinerea de rezultate rapide; - o mare parte din ajutor nu ajunge de la guvernul central la nivelul provinciilor sau districtelor. Programele nu includ nici asistenţa, nici monitorizarea oficialilor locali afgani, pentru a asigura că acoperă nevoile populaţiei şi sînt subminate de corupţia de la Kabul. Ceea ce înseamnă că autorităţile locale nu obţin capacitatea sau mijloacele de a menţine proiectele în derulare pe termen lung; - insurgenţa se extinde în zone care erau considerate sigure, ceea ce poate afecta livrarea de ajutor umanitar şi submina reconstrucţia şi dezvoltarea.

Acestea sînt doar cîteva dintre concluziile desprinse din Raportul ICG. O retragere precipitată, dictată de raţiuni electorale în SUA şi Europa, şi planuri prost concepute, ameninţă cîştigurile minore din educaţie, sănătate şi drepturile femeilor după îndepărtarea de la putere a talibanilor. Probabil, revenirea la putere a talibanilor şi recunoaşterea internaţională a unui Emirat islamic ar simplifica lucrurile. Însă, acest rezultat ar declanşa o "euforie" puţin controlabilă a pashtunilor din Zona liberă tribală a Pakistanului, deloc pe placul puterii de la Islamabad, ameninţată serios de talibanii pakistanezi. Actualul război rece între Pakistan şi India menţine şi o situaţie instabilă în Afganistan, unde Islamabadul s-a dovedit un susţinător al pashtunilor, iar Delhi, al celorlalte comunităţi afgane. Deocamdată, Afganistanul rămîne locul unde istoria s-a sfîrşit şi despre care RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI merită să relateze în continuare. Fie şi numai pentru eforturile naţionale ale României în acel spaţiu, pentru contribuţia noastră la eforturile NATO şi Coaliţiei internaţionale, pentru profesionalismul instructorilor români şi pentru sacrificiul militarilor noştri! Sper, ca după 10 ani, să revenim în Afganistan...

ROMÂNIA FOTBAL ŞI ROMÂNIA UE

România a dovedit ieri, încă o dată, că se află într-o fază a evoluţiei ca societate, între scuipatul seminţelor pe stadion şi slugăritul boierilor străini. Căci, ce altceva au fost cele două activităţi lucrative de ieri, din Bucureşti, decît scuipatul seminţelor parlamantare sau linsul în kur, cu căşti de traducere pe urechi, ca să priceapă şi NKVD-ista Makovei unde-i e locul! Deşi românii consideră MAXIM gradul de nedreptate socială, nu se prea înghesuie nici cu protestele nici cu mobilizarea. Românul este un "lup singuratic" în materie de proteste! Cel mai "vivace" protestează întins pe spate, cu berea lîngă el, privind la micul şi bulbucatul ecran televizual. Iar în "turmă" are un comportament ciudat, mioritic...

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte securitatea ca fiind „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol“. Ca atare, securitatea apare, în cele mai multe situaţii, ca o precondiţie a funcţionalităţii oricărui (micro)grup social formal sau informal, a oricărei organizaţii sociale, economice, politice etc., în raport cu acţiunea unor factori perturbatori generatori de insecuritate, interni şi/sau externi organizaţiei respective. „Securitatea naţională este rezultanta sinergică a acţiunilor întreprinse prin mijloacele şi reglementările instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele şi valorile fundamentale ale României, contracarînd factorii interni şi internaţionali care ameninţă aceste interese şi valori“. În mod logic, insecuritatea naţională este rezultanta emergentă a acţiunilor factorilor interni şi externi care periclitează interesele şi valorile fundamentale ale României“. Starea de insecuritate este, aşadar, opusul stării de securitate şi se poate defini ca fiind pierderea capacităţii statului de a produce şi utiliza resurse informaţionale, energetice şi umane, de a-şi menţine coeziunea, omogenitatea, unitatea şi identitatea, ca urmare a gestionării politice ineficiente, a agresiunilor şi crizelor generatoare de situaţii sociale patologice, crize de sistem, ori de situaţii limită. Insecuritatea poate fi provocată prin agregarea unui set de factori care, la prima vedere, nici nu au o legătură directă, evidentă. Astfel, sărăcirea accelerată a populaţiei în etapa de tranziţie prelungită, educaţia insuficientă, moralitatea lacunară, salarizarea minimală şi hazardul natural sînt factori care nu par să aibă interconexiuni între ei, precum şi nici între ei şi Securitatea Naţională. Şi totuşi... Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate.

Lipsa de reacţie a societăţii româneşti (unii analişti europeni ne numesc chiar "plantele agăţătoare al Comunităţii Europene") este determinată, în principal, de doi factori: globalizarea elitelor (europenizarea lor, aş spune!) şi narcotizarea media. Există o mare fisură între elite şi societate. După P.S. Huntington (Who Are We: The Challenges to Americas National Identity, Simon and Schuster, New York, 2004) elitele se deznaţionalizează şi devin din ce în ce mai globale, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală. Globalizarea culturii generează o localizare a culturii tradiţionale, ceea ce reprezintă o resuscitare a vechilor identităţi regionale (I.N. Sava, Studii de securitate, pag.195, Centrul român de studii regionale, 2005). Aşa cum amintea Ionel Nicu Sava (op.cit. pp. 100-142), globalizarea generează fragmentarea, care este sursă de instabilitate şi insecuritate. Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi. Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate. Ceea ce au în comun aceste state slabe, este nivelul ridicat de riscuri interne, care, oricînd se pot transforma în riscuri la adresa guvernării. Una dintre aceste ameninţări o reprezintă grupurile sociale care au fost coagulate de existenţa unei ameninţări comune: pierderea locului de muncă, a locuinţei, sărăcia extremă, teama de pierdere a identităţii. Identităţile societale ţin de limbă, tradiţii, religie, cultură locală, mituri şi simboluri, motiv pentru care manifestă o puternică sensibilitate la ameninţările de orice fel. Teama de dispariţie conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre elitele globale sau spre statul-naţiune, perceput ca incapabil să asigure protecţia propriei identităţi sau valori, sau a stabilităţii economice (în condiţiile în care posibilitatea statului de a acţiona împotriva măsurilor luate de corporaţii pe teritoriul său devin din ce în ce mai reduse). Revoltele se pot radicaliza şi, de multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu delincvenţa, crima organizată, corupţia, traficul de bunuri şi persoane, ce afectează, deopotrivă grupurile neo-tribale, dar şi capacitatea societăţilor de a derula relaţii sociale normale, pozitive. De la găştile de cartier, la gherila urbană sau grupările teroriste, nu e decît un pas! Asociate cu rate înalte ale divorţului, avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se numeşte anomie socială şi reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277), „din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat”, statul-naţiune incapabil să apere organizaţia de efectele globalizării.

Agresarea mediatică prin radio şi televiziune este concepută astfel încît să se declanşeze concomitent, din interior şi din exterior, şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc natural, de la sine şi nu sînt induse de către o decizie agresoare (Mario Balint, "Target-operaţiuni militare externe în combaterea terorismului", Ed. Banatului Montan, 2010). Astfel de acţiuni duc la ruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot cuprinde: injectarea unui complex naţional de inferioritate, promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale, spolierea patrimoniului naţional, crearea unui sentiment de culpabilitate naţională, inducerea unui sentiment de inutilitate, etc. Cînd, însă, propriul decident politic utilizează tehnica agresării mediatice, avem de-a face cu o ameninţare directă la siguranţa naţională!

Sigur, se poate spune că actuala criză economică, din care nici măcar Europa Populară nu poate ieşi, poate impune ca în România conceptul economic social de piaţă să fie modificat. Barosso îl ceartă pe Ponta de cum îi vede ochii! O nouă lume se deschide perspectivelor, însă, NIMENI nu ştie cu siguranţă cum va arăta aceasta! Cu siguranţă, ACTUALA CONSTITUŢIE, ACTUALELE PARTIDE POLITICE, ACTUALA FORMĂ STATALĂ, ACTUALELE FORME DE ORGANIZARE SOCIALE AU DEVENIT ANACRONICE! Românii ar trebui să părăsească starea de stadion şi să treacă la fapte!

PPE REUNEŞTE BURSIERII SOROS

Reuniunea Partidului Popular European (PPE) a început, miercuri dimineaţă, la Palatul Parlamentului, cu un seminar în care vor avea intervenţii liderul grupului europarlamentar PPE, Joseph Daul, actualul preşedinte al PPE, Wilfried Martens, preşedintele PDL, Vasile Blaga, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor şi liderul delegaţiei române în grupul PPE al Parlamentului European, Theodor Stolojan. După ce vor ateriza pe Otopeni, vor lua cuvîntul preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, preşedintele Traian Băsescu, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, premierul bulgar Boiko Borisov, premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, premierul polonez Donald Tusk, deplasaţi la Bucureşti şi ultarpăziţi ca proaspeţi premianţi Nobel pentru Pace!

Ce le va spune para-suspendatul Traian Băsescu, liderilor PPE, veniţi tocmai pentru a da un nou imbold de campanie electorală formaţiunii de dreapta construită pentru salvarea unor "biznisuri" europene?  Despre reforma calităţii oamenilor, care trebuie să fie populari şi nu socialişti? Foarte corect! Însă, Traian Băsescu nu este reprezentantul extratereştrilor aterizat printre pămîntenii corupţi. El este o creaţie a sistemului "ticăloşit" pe care acum doreşte să îl reformeze, sătul, probabil, de putregaiul care sufocă această construcţie fragilă numită România. Din nefericire, nici Traian Băsescu şi nici ARD, din a cărui structură Monika Makovei şi MRU sînt chemaţi să pună osul, nu reprezintă REFORMA. Pentru că aceste personaje nu cunosc termenul!

ARD este o structură hibridă, în jurul PDL, o altă structură hibridă! Născut ca un partid social-democrat, s-a desprins de eternul "loc 2" prin geniala ideie a lui Frunzăverde de a se transforma în Partid Popular. PDL se revendică popular, dar este socialist în fiecare fibră a sa! Este un personaj nefericit pe scena politică românească, în interiorul căruia se dă o veşnică luptă pentru identitate. Este precum o locatară de la "Crucea de Piatră", care nu ştia exact ce este: domnişoară de pension sau curvă! Din păcate, nu se ştie exact nici cine este Ion Căcat: Emil Blaga, acest Ion Căcat cu acte, adică preşedinte, sau Traian Băsescu, fostul Căcat rămas să tragă sforile din umbră! În aceste condiţii, cum să reformezi societatea românească? Şi, mai ales, cum să-i ceri votul?

Prin prisma eşecului aspiraţiilor noastre, cu toţii am observat şi condamnat prezenţa din ce în ce mai scăzută, la vot, a românilor. Motivul? Greaţa de politic, faptul că aceleaşi figuri triste se tot perindă la putere, de 20 de ani, după un algoritm al “ schimbării “, în fapt, o nesimţită rotaţie a lor la guvernare! Iar omul simplu o duce din ce în ce mai rău, în timp ce ei, o duc din ce în ce mai bine. România a fost adusă în prag de colaps şi sîntem datori pe viaţă finanţelor internaţionale. Aceasta a fost politica de stat DELIBERATĂ a regimului Băsescu, plata pentru aducerea la putere, cu forţa, în bătălia cu Adrian Năstase. Vă mai amintiţi cum striga la microfon, cu venele unflate, la gît, că Adrian Năstase a furat alegerile? Vă amintiţi că ameninţa că dacă nu va fi desemnat cîştigător, Bucureştiul se va transforma într-un nou Kiew? Sute de milioane de dolari erau pregătite, în buzunarele ONG-urile afiliate Soros, să scoată lumea în stradă! Acum, a venit vremea scadenţei. Din cauza acestui trădător, milioane de români au plecat din ţară, pentru a-şi putea ajuta copiii, părinţii şi rudele bolnave!

În zilele de 1-5 decembrie 2009 tineri străini, aduşi la studii gratuite în România, au ieşit în stradă, împreună cu GDS, au facut acţiuni de protest în toate oraşele mari din România pentru susţinerea lui Băsescu. George Sörös este cel care a contribuit, prin mişcarea “revoluţia portocalie”, la schimbările politice din Ukraina, Georgia şi instaurarea Regimului Băsescu în România! Pentru această reuşită, Soros şi-a "făcut mîna" cu sîrbii de la OTPOR care l-au îndepărtat de la putere pe Slobodan Miloşevici, care au instruit, ulterior, activişti din toate ţările revoluţiilor portocalii! Şi „Mişcarea din 6 aprilie“, vîrful de lance al revoluţiei egiptene, a fost pregătită de OTPOR. Centrul pentru Acţiuni şi Strategii Non-violente Aplicate (CANVAS), cu sediul la Belgrad, este fundaţia unde lucrează mulţi veterani ai OTPOR. CANVAS este finanţat, printre alţii, de fundaţia Freedom House a lui George Soros şi de Institutul Internaţional Republican, care are sediul în biroul lui John McCain, fostul candidat la preşedinţia SUA, din 2008. Despre CANVAS, presa internaţională a scris că s-a implicat în majoritatea „revoluţiilor colorate" din fostul spaţiu sovietic, de la „Revoluţia trandafirilor" din Georgia, în 2003, la cea „Portocalie" din Ukraina, în 2004, şi pînă la cea a „Lalelelor" din Kîrkîzstan, în 2005.

"Organizaţiile Non-Guvernamentale" (ONG) au apărut la începutul anilor '80, prin "privatizarea" unor activităţi specifice CIA. Fondatorul lui "National Endowment for Democracy", Allen Wistein - un ONG binecunoscut - spunea: "Facem o mulţime de lucruri, pe care acum 25 de ani le făcea CIA." Ideea a fost foarte bună. Prin "privatizarea" unor activităţi CIA, SUA impiedicau astfel adversarii să o critice pentru "amestec în treburi interne". Aşa au apărut "Freedom House" (director James Woolley, fost director CIA), "National Democratic Insitute" (condus de fostul secretar de Stat, Madeleine Albright), "Open Society Institute" (patronata şi finanţată de George Soros). Metodele lui Soros sînt dezvăluite în "Washington Post" din 22 septembrie 1991. Ceea ce ridică, cel puţin, o problemă de "incompatibilitate"! În afară de bursele oferite unor oameni care au devenit, ulterior, consilieri prezidenţiali, miniştri, europarlamentari sau şefi de servicii secrete externe (ce stupid!), în România, Soros s-a mai ocupat şi de elaborarea şi tipărirea manualelor şcolare alternative, care au bulversat învăţămîntul de azi! În acest moment, presa internaţională vorbeşte despre prezenţa miliardarului Soros între acţionarii companiei Gold Corporation.

În aceste condiţii, despre care INTERES NAŢIONAL vorbim? Să mai înţelegi ceva? Fără cuvinte...

ADI CORNICI

Nu l-am văzut de 20 de ani şi, brusc, în week-end, ne-am întîlnit faţă în faţă, cinci minute, în Dedeman. Neschimbat! Cumpăra becuri. Nu pentru că ar fi vrut să-şi lumineze gîndurile sau ideile vis-a-vis de oraşul, sau ţara aceasta. Lumina asta, l-a străfulgerat acum 17 ani cînd a "mirosit" că e timpul să plece în Noua Zeelandă. Astăzi, e la Melbourne, în Australia, împreună cu fetele sale, pe care le mai văd, din cînd în cînd pe FB. Între cele cîteva zeci de cuvinte rostite telegrafic, Adi spune: "nu încerca să schimbi sistemul. Doar ce ţine de tine, de cercul tău, pentru a fi mai bine". Un sfat înţelept, al unui reşiţean care s-a realizat la Antipozi, deşi se pregătise pentru afaceri în Reşiţa primilor ani de după 1989!

Adrian Cornici are dreptate! Nici nu vă puteţi imagina cît e de frustrant, să te trezeşti dimineaţa, departe de casă, să porneşti televizorul cu programe româneşti şi să asişti neputincios la crizele de isterie din ţară! Haosul şi destructurarea societăţii româneşti par fără întoarcere. Din nefericire! De fapt, dacă aveţi curiozitatea să citiţi, în urmă cu 30 de ani, în perioada monarhiei, Afganistanul arăta aproape la fel ca România! 30 de ani de război au transformat total şi ţara şi oamenii, dar nu i-au şters de pe faţa pămîntului. Cei care plîng cu lacrimi de crocodil că România va dispărea ca ţară, ei bine, au exemplul de mai sus că Harta va rămîne aceeaşi, chiar dacă poporul va fi populaţie. Din fericire! Sentimentele confuze te năpădesc pentru că ştii că tot acest haos te afectează direct fără să poţi mişca un deget să te opui! Dacă facem abstracţie de faptul că sîntem cetăţeni ai ţării numite România, şi privim, ca profesionişti, la fenomenele „inexplicabile” care o bîntuie, apele devin mult mai clare, uneori chiar amuzante! Ca să folosesc, din nou, o comparaţie „foarte plastică” şi vulgară, am să întreb: ce faceţi cînd vreţi să vă bucuraţi soţia şi nu vreţi ca vecinii să audă cum scîrţîie canapeaua cadou de nuntă acum 20 de ani? Daţi muzica la maxim! Vecinii vor fi foarte ocupaţi să analizeze şi comenteze apucăturile dumneavoastră de mahala, calitatea muzicii ascultate, calitatea înregistrării, locurile ocupate de piese în diferite topuri. Nu vor sufla o vorbuliţă despre „activităţile lucrative” ce stau în spatele acestui gest, despre care habar nu au, pentru că nici un geamăt nu le trece pe la ureche! La fel stau lucrurile şi cu Românica! Bruiajul permanent creat de scandalurile politice, de indecizia guvernamentală, de nemulţumirea populară, acoperă, de fapt, activităţi economice clare, coerente şi profitabile, evident, pentru un mic grup de „băieţi deştepţi” care, probabil, nici nu se află în România! Din fericire, pe piaţă există informaţii destule referitoare la acest grup, sau aceste grupuri, care acţionează în întreaga lume în beneficiul prorpiilor interese. Din nefericire, o mare parte din clasa politică din România este subjugată, într-un fel sau altul, de aceste grupuri!

Nu ştiu dacă raţionamentul meu este 100% adevărat, el bazîndu-se exclusiv pe surse deschise pe care le-am exploatat jurnalistic, însă am convingerea că nu greşesc foarte mult! Prin 1994 scriam că România se întreaptă spre o societate de tip latino-american, caracterizată de decalaje sociale enorme, o destructurare a statului şi imposibilitatea acestuia de a mai asigura siguranţa propriilor cetăţeni, şi diverşi „investitori strategici” care-şi fac de cap şi transferă averi fabuloase pe fundalul acestei depersonalizări statale, în numele pieţei libere. Semnalele erau evidente încă de atunci, deşi conducerea social-democrată a ţării încerca să acopere cît mai bine aceste evidenţe. În 2009, scriam pe acest blog şi susţineam în mod public, la diferite emisiuni de televiziune, că adevărata bătălie care se dă în România (pe fundalul unui război neconvenţional şi asimetric declanşat împotriva ţării în 1989 şi despre care am scris de nenumărate ori în ultimii 10 ani!) acestor vremuri este cel între adepţii a două şcoli de gîndire: Keynes şi Friedman! Sau între „capitalismul social” şi „şcoala de la Chicago”! Larg răspîndite în Europa conservatoare şi retrogradă, principiile lui Keynes par naturale şi fireşti. Scăpate din hăţurile gîndirii planificate, teoriile Şcolii de la Chicago propăvăduiesc libera concurenţă totală şi statul minimal. Friedman este un adevărat Darwin al economiei mondiale care vorbeşte despre supravieţuire şi evoluţia celui mai puternic şi dispariţia firească şi naturală a celor slabi! Această adevărată revoluţie în conceptul economic nu poate fi cu adevărat implementată în absenţa haosului şi terorii care să macine, pînă la spulberare, pîrghiile de control şi echilibru ale statului social keynesian. Experimentat cu succes în „triunghiul de aur al Americii de Sud”, Chile, Argentina, dar şi în Polonia guvernului „Solidarităţii” sau în Rusia lui Elţîn, modelul economic al Şcolii de la Chicago a atins apogeul în perioada mandatului preşedintelui american G.W. Bush şi al neoconservatorilor, cînd, în afară de Iraq, sistemul a început să fie implementat în unele ţări partenere din Europa şi chiar în SUA, după dezastrul provocat de Katrina! Uman vorbind, din fericire, alegerile au fost cîştigate de Obama, care are altă viziune economică, democrat fiind! Din nefericire, darwinian vorbind, această „specie” de capitalişti, născuţi prădători, agili, hiperactivi, nu a fost „distrusă”! Ea s-a adaptat rapid noilor circumstanţe, s-a mutat pe alte pieţe, continuînd să se supravieţuiască foarte bine.

România nu face excepţie! Aici, bătălia e mult mai simplă: statul nu are resursele şi nici forţa de a se opune unui astfel de atac de tip velociraptor, pregătit cu mult timp înainte şi lăsat în rezervă, aşa cum hoitarii îşi îngroapă, uneori, putreziciunile, pentru a le devora în momente de restrişte, la concurenţă cu viermii, ce-i drept! Fără industrie proprie şi fără un sistem bancar propriu ţara noastră se poate declara „colonie”.

Din fericire, se spune despre români că au genă de supravieţuitori. Incertitudinea ca mod de viaţă, descoperită de aroganta Europă, pare a face parte din chiar fiinţa noastră! Să nu ne facem iluzii că Romania ar fi foarte diferită acum faţă de mult lăudata perioadă interbelică. Au existat şi atunci, tunuri imobiliare, samsari de camarilă regală, similare camarilelor domneşti sau fanariote din perioada medievală. Acest fenomen, l-am regăsit descris şi de publicistul interbelic M. Dragomir, teribil de actual: „S-a furat şi se fură. Cartiere întregi de vile şi palate au ieşit ca din pămînt. Totul se transformă, nimic nu se pierde; iar în virtutea acestui principiu universal, bugetul statului, avuţia publică, s-a tot transformat încît astăzi funcţionarii nu mai pot fi plătiţi pentru că transferul de bunuri din patrimoniul public în patrimoniul bandei organizate s-a operat în total. Şi aceasta în timp ce în întreaga ţară se fac mii de concedieri la industriile particulare şi ale statului. De la început se observă agitaţii printre muncitorii concediaţi în primul rînd deoarece concedierile se fac anapoda de cele mai multe ori la dispreţul celor mai elementare legi ca să nu mai pomenim de legile umanităţii". („Însemnări asupra laşităţii colective”, Gazeta Municipală, an II, nr. 55, 5 februarie 1933).

Aşadar, ca să rezum: Adi Cornici, dincolo de bucuria de a te revedea, trebuie să-ţi spun că doar schimbînd sistemul se poate crea confortul nostru propru. Cel puţin aici, în România! Haosul dirijat de astăzi cu bulibăşeala sistemului, atomizarea învăţămîntului şi insalubrizarea deliberată a sistemului sanitar, se datorează asimilării statului (mic şi slab, gata să fie înecat în cadă!) de către găşti, triburi sau frăţii, naţionale care îşi se luptă între ele pentru împarţirea României, puterii şi influenţei, undeva deasupra simplilor trăitori, spectatori nevolnici ce privesc ca viţeii la poarta nouă, înjurînd, eventual, boul aflat în rolul principal al acestui spectacol al neputinţei!

VINERI 13 (octombrie 1307)

Astăzi, e vineri. 12 octombrie. Mîine, sîmbătă, 13. Se spune că dacă astăzi, vineri, ar fi fost 13, ar fi fost o zi cu mare ghinion. A FOST! Vineri, 13 octombrie 1307, în zori, toţi Cavalerii Templieri din Franţa sînt arestaţi în comanderiile lor, la ordinul lui Filip cel Frumos. De la arestarea acestora, pînă la condamnarea lor la moarte, pe 18 martie 1314, se scurg aproape şapte ani, într-un proces trucat încă de la început. Filip cel Frumos se dovedeşte un jurist priceput, expert în manipularea opiniei publice, de la popor pînă la Papă, fără să mai vorbim de judecători! Un proces politic bazat pe stenograme trunchiate şi mărturii smulse sub tortură care ne aminteşte tuturor de zilele pe care le trăim astăzi! Odată cu Templierii a pierit o epocă, cea a spadei şi economiei agricole, şi zorii statelor "justiţiare" se iveau. Istoria Ordinului coincide, cu aproximaţie de cîţiva ani, cu cea a Cruciadelor, astfel încît nu îi putem înţelege pe templieri "scoşi din contextul istoric". Ordinul Templului se naşte în anul 1118, iar bula "Vox clamantis" a Papei Clement al 5-lea îi pune capăt în 1312. 20 de ani despart cucerirea Ierusalimului de naşterea ordinului. Alţi 20 despart sfîrşitul cruciadelor de dispariţia Ordinului. Odată cu dispariţia, Ordinul Cavalerilor Săraci ai lui Christos intră în istorie şi în legendă. Ei sînt "păstrătorii Graal-ului", menţiune care a ţesut mii de poveşti despre cupa cu sîngele lui Christos, cu Maria Magdalena, soţia, şi urmaşul de sînge al lui Iisus, fără să ne gîndim, nici o clipă, că graal-ul era un fel de colivă galeză, o mîncare obişnuită în Levantul acelei perioade. Avînd putere şi influenţă, Templierii păstrau grînele în depozitele comanderiilor. Legiunea Străină a împrumutat de la ei chipiul alb şi securea, precum şi modelul social al pensionarilor legionari. Francmasonii şi aiuriţii de pretutindeni vor să le moştenească trecutul pentru a se legitima public pe o scară socială superioară. Oricum ar fi, vineri 13, a fost cu mare ghinion pentru Templieri.

Ar fi util să înţelegem că astăzi, industria de securitate privată, probabil, este similară cu ordinele cavalereşti din perioada de 200 de ani a Cruciadelor. Atunci, ca şi acum, cele două tipuri de structuri trebuie privite în contextul istoric al apariţiei, dezvoltării şi... desfiinţării lor! Blackwater, Triple Canopy sau DynCorp., cele trei mari companii militare private pot fi asimilate uşor Ordinului Templului, Ordinului Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan, sau Cavalerii de Malta, Cavalerilor Sf. Maria, sau Cavalerii Teutoni: transnaţionale şi cu interese globale privind Cauza, bogate şi respectate, pizmuite, hulite şi invidiate, dar fără suportul cărora nici o armată "cruciată" nu s-ar fi aventurat în vechiul Orient Mijlociu. În jurul lor s-au ţesut legendele, favorabile şi nefavorabile, sub aura lor mîncarea galeză din grîu fiert, graalul, un fel de colivă dar mult mai rea la gust, s-a transformat în Potirul pe care-l caută şi astăzi o groază de lume. Evident, au existat şi alte ordine cavalereşti, "naţionale", cum ar fi Ordinul Jartierei, al cavalerilor spanioli, un fel de Armor Group. Bogăţiile ordinelor cavalereşti au fost semnificative, la fel cum sumele cîştigate de companiile de securitate în zonele de război sînt considerate uriaşe.

Păstrînd proporţia istoriei, cele mai importante Ordine Cavalereşti rămîn: Ordinul Sărmanilor Cavaleri ai lui Hristos şi ai Templului lui Solomon, cunoscut drept Ordinul Templier, Ordinul Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan, Ordinul Dragonului, din care a facut parte şi Vlad Ţepes, şi Ordinul Teutonic. Cîteva cuvinte despre fiecare.

Ordinul Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan este ordinul religios cel mai vechi, fondat la 1070, în prima cruciadă 1095-1098. La origine, Ordinul Ospitalierilor n-a fost un ordin militar, ci un ordin călugăresc dedicat asistenţei călătorilor şi pelerinilor în Ţara Sfîntă şi ingrijirii bolnavilor. La Ierusalim exista o instituţie de caritate, hospis, han pentru găzduirea pelerinilor şi, în acelaşi timp, spital, fondată de negustorii amalfitani încă din 1070. Ordinul Ospitalierilor, fondat de nobilul Gerard, se îngrijea de pelerinii bolnavi şi îi transporta la hospis, lîngă Biserica Sfântul Ioan Botezatorul din Ierusalim. Sub cel de-al doilea mare maestru, Raymond de Puy, ordinul a început sa capete atribuţii militare, astfel încît în 1200 funcţiile caritabile ale Ospitalierilor au trecut pe plan secund. După căderea Acrei, Ordinul Ospitalierilor s-a refugiat în Cipru. În 1310 au cucerit de la turci insula Rodos, pe care au guvernat-o pînă în 1552, intitulandu-se Cavalerii Sfântului Ioan din Rodos. În 1530, Împăratul Sfîntului Imperiu Roman de Naţiune Germană, Carol al V-lea le-a dat cavalerilor insula Malta, ca bază militară. Ordinul se numeşte, de atunci, Ordinul Cavalerilor de Malta. În 1961 Papa Ioan al XXIII-lea a recunoscut Ordinul ca o comunitate religioasă a Bisericii Catolice. Astăzi, ordinul continuă să conducă spitale.

Sărmanii soldaţi ai lui Christos şi ai Templului lui Solomon, cunoscuţi mai ales sub numele de templieri, sau Ordinul Templului, a fost unul dintre cele mai cunoscute ordine militare creştine. Şi cel mai controversat. Un fel de Blackwater al Evului Mediu. Pizmuiţi de toată lumea pentru uriaşele averi, templierii au fost desfiinţaţi de regalitate şi de papă. Cei care au sfîrşit în temniţe şi pe rug, precum ultimul Mare Maestru Jaques de Molay, au fost doar cavaleri bătrîni sau "birocraţii" din comanderiile franceze. Cavalerii în putere erau "ocupaţi" în luptele din Spania împotriva arabilor. Odată cu desfiinţarea ordinului, aceştia s-au împrăştiat prin diferitele ordine cavalereşti spaniole.

Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost fondat la Acra, în 1190, iar în 1198, Ordinul a primit un caracter net militar, înglobînd cavaleri germani (exclusiv de origine nobilă), capelani şi călugari-servitori (oblati). Teutonii foloseau acelaşi reguli monastice ca şi Templierii. Ei au fost recunoscuti oficial de papa Inocentiu al III-lea în 1199. Membrii ordinului purtau o tunica alba cu o cruce neagră. Activitatea lor războinică nu s-a limitat la zona Levantului, ei mutandu-şi sediul operaţiunilor în estul Europei, inclusiv cetatea de la Pescari (Coronini), judeţul Caraş-Severin, de pe malul Dunării, fiind administrată de către aceştia. Ei au conlucrat cu Ordinul Livonienilor, care a devenit parte integrantă a Teutonilor în 1237. În 1300 Teutonii au devenit cea mai formidabilă putere în zona central-estică a Europei, inclusiv în Transilvania.

Ordinul Dragonului (Societas Draconistrarum) a fost un ordin militar ce s-a instituit în zona centrală a Europei. A fost creat de împăratul Sigismund de Luxemburg în anul 1408, în principal pentru a proteja creştinătatea de ameninţarea otomană. La 12 Decembrie 1408 este instituit în numele lui Isus Cristos, Ordinul religios cavaleresc al Dragonului care numără în Primul cerc un număr fix de 24 de cavaleri. Printre cavaleri sînt nobili saxoni, unguri, polonezi, italieni, cehi, sîrbi şi valahi (Vlad Ţepeş).

Ordinul Cavalerilor Legiunii Sfîntului Danubius are ca blazon crucea ortodoxă, de culoare albastră, pe un scut negru. Deviza Ordinului este PIUS ET JUSTUS. În vremurile pe care le trăim...

Securitatea în şcoli: e timpul să existe!

Securitatea elevilor ne priveşte pe toţi. Toţi sîntem părinţi şi ne dorim ca "puii" noştri să înveţe în linişte şi siguranţă. Din păcate, violenţa în şcoală este o realitate pe care n-o putem nega şi nici neglija. Lucrul cel mai  important este să găsim metode eficiente de combatere pentru că, altfel, acest fenomen se va croniciza şi va fi greu de stăpînit în contextul societăţii actuale. Într-o notă liniştitoare, comanda Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin asigura părinţii, cadrele didactice şi pe cei 3000 de elevi din judeţ, că anul de învăţămînt 2012-2013 "se va desfăşura într-un climat de ordine, linişte şi siguranţă, atît în incinta unităţilor şcolare, cît şi în zona adiacentă acestora". După cum preciza inspectorul-şef al IPJ Caraş-Severin, comisarul-şef Grigore Stolojescu, patrulele de poliţie vor fi prezente în zonele şcolilor, iar fiecare unitate de învăţămînt va fi inclusă în intinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. Mai mult de atît, fiecare şcoală va fi dată în responsabilitatea unui poliţist ale cărui date de contact vor fi afişate la sediul şcolii. Echipajele de poliţie vor fi prezente zilnic în zona intrărilor în şcoli şi vor supraveghea permanent traseele de deplasare ale elevilor. O atenţie deosebită va fi acordată unităţilor de învăţămînt din mediul rural. Polţiştii de proximitate şi cei de la posturile de poliţie comunale vor organiza întîlniri cu reprezentanţii şcolilor, cu părinţii şi elevii. Agresiunile întîlnite în şcoală sînt injuriile, jignirile, îmbrîncelile, intimidările, vulgarităţile. Conflictele au de cele mai multe ori o justificare minoră, însă pot culmina cu agresiuni fizice. Altă problemă este aceea a taxelor de protecţie cerute de elevii mai mari sau de persoane din afara şcolii. Datorită măsurilor şi acţiunilor întreprinse anul trecut de poliţiştii cărăşeni, numărul infracţiunilor din incinta sau zona adiacentă şcolilor a scăzut cu 19%. În ceea ce privește infracțiunile, una a fost de vătămare corporală din culpă, două de ameninţare şi cîte opt de furt şi lovire. În aceeaşi perioadă a anului trecut, s-au înregistrat 24 de cazuri, cu 5 mai multe faţă de 2012. Potrivit Poliţiei, în Caraș-Severin, doar 10% din școli au paza asigurată. După cum a informat comisarul şef Dinu Nicorici, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului Județean de Poliție Caraş-Severin, este vorba de 41 din cele 471 de unităţi de învăţămînt. 24 au pază proprie, din rîndul angajaţilor şcolilor, 13 sînt supravegheate de societăţi specializate şi 4 au pază mixtă.

În aceste condiţii, mă îndoiesc că puţinii poliţişti şi poliţişti locali vor patrula prin faţa şcolii exact în momentul în care ŢIGANUL îi cere banii de corn fetiţei din clasa a doua, sau îi mănîncă sandwişul copilului meu. Şi nici atunci cînd FROSA, dintr-a IX-a D, îl pune pe Ochişor de la Club să-i bage două lui Mihăiţă care a prins-o pe Frosa fumînd în wc-ul liceului, de la et. 2. Nu, POLIŢIŞTII NU VOR FI PREZENŢI  la aceste "întîmplări de muzică şi poezie", iar copiii, se ştie, nu vor spune adulţilor de frică! Conform unei anchete-chestionar realizate de UNICEF pe un eşantion reprezentativ de 1207 unităţi de învăţămînt gimnazial şi post-gimnazial din România, un elev din zece declara că a fost agresat fizic şi un elev din cinci declara că a fost hărţuit. Conform aceleiaşi anchete, elevii au sesizat 673 de colegi agresaţi, dintre care 434 în incinta şcolii şi 239 în vecinătatea şcolii. Proporţia unităţilor de învăţămînt la nivelul cărora se înregistrează fenomene de violenţă depăşeşte 75%!

Pe 19 noiembrie, la nivel internaţional este marcată Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor. Violenţa în şcoli şi în spaţiul din vecinătatea acestora este un fenomen îngrijorător. Într-un singur an şcolar, mai mult de o treime dintre agresiunile asupra elevilor au avut loc în spaţiul din vecinătatea şcolii. Problemele de securitate cu care se confruntă şcolile, mediu de formare a tinerilor, privesc întreaga societate. Este necesar un efort coerent, conjugat pentru siguranţa copiilor noştri în şcoli.

În urmă cu doi ani, APCS lansa iniţiativa: “Sînt sigur la şcoală”. Pentru securitatea publică a copiilor noştri trebuie să ne unim forţele într-un efort comun. Cum pot contribui companiile de securitate? Adoptarea unei şcoli, donarea unui echipament, oferirea de servicii de pază sînt doar cîteva dintre posibilităţi. Industria de securitate privată din România este una puternică. Conform evidenţelor poliţiei naţionale, în România erau 1253 de societăţi de pază, 1715 societăţi de alarmare, 856 de dispecerate şi, conform statisticilor CoESS din anul 2008, 92.000 de agenţi de pază. De atunci, nu ştiu să se fi întîmplat mare lucru!

Ideile promovate de APCS în toamna anului 2010 rămîn, însă, de actualitate. Orice companie de securitate judeţeană poate ADOPTA o şcoală, mai ales dacă are şi alte contracte cu instituţii publice. În acest fel, părinţii ar fi scutiţi de plata unei sume de 5 lei/lună pentru a angaja o companie de profil cu trei posturi, cum ar fi cazul Şcolii Generale Nr. 11 din Reşiţa şi Liceului "Mircea Eliade", de care aparţine. Cinci lei nu poate părea mult. Chiar nesemnificativ pentru importanţa deosebită a siguranţei propriului copil. Însă, adăugaţi la banii pentru: caiete, cărţi, culegeri, culori, creioane, perdele etc. devin de nesuportat pentru multe familii sărace din cartierul reşiţean Lunca Bârzavei. Pe de altă parte, conducerea şcolii trebuie să fie sigură că în posturile de pază se vor afla agenţi de securitate special selectaţi pentru paza obiectivelor de învăţămînt. Profilul profesional al acestuia a fost întocmit de ARSS, la cererea APCS, însă NIMENI nu s-a interesat de acest aspect. Nici industria privată, nici Poliţia care avizează activitatea acestor companii. Indiferent cum, dar e timpul să existe securitate în şcoli nu doar în rapoartele Ministerului de Interne.

ADELIN PETRIŞOR: PRIMUS INTER PARES

Amicul Adelin Petrişor a mai pus mîna pe un premiu. De data aceasta, internaţional. Luni, pe 8 octombrie, i s-a înmînat premiul la categoria „Editorial non-pro“ a concursului "International Photography Awards" din Statele Unite. Potrivit organizatorilor, 10.000 de fotografi din 100 de țări au participat la ediția din acest an. Cei 80 de membri ai juriului au ales în final 16 cîștigători, 8 profesioniști și 8 amatori. Cel mai profesionist dintre amatorii planetei este confratele Adelin, care a renunţat la pantalonii cu buzunare laterale, şi-a pus costum de gală şi a intrat în sala de premiere din Los Angeles – Beverly Hills, precum un star la Oscar. Prin această distincţie, Adelin Petrişor este cel mai premiat corespondent de război din România şi cel mai vizibil. Probabil, cel mai bun!

L-am întîlnit pe Adelin de trei ori: prima dată, în fosta Yugoslavie, apoi în Iraq şi ultima dată la o emisiune "Duminica în familie" a Mihaelei Rădulescu. Mereu neschimbat. Zîmbitor şi modest. Îl apreciez pe Adelin pentru curaj. Şi pentru şansă! În primul rînd, curajul de a se desprinde de povara provinciei şi a juca în prima ligă. Apoi, curajul de a schimba mereu "teatrul de operaţii". Ar mai fi şansa de "opera" în misiuni dificile, de a găsi totdeauna resurse pentru aceste deplasări. Dar, şansa şi-o face fiecare, cu mîna lui, prin curaj, perseverenţă şi... talent. Pentru că, din fiecare peregrinare a sa, Adelin s-a întors cu o poveste excepţională. Din deplasarea în Koreea de Nord, reporterul de televiziune s-a întors cu: un excelent documentar pentru televiziunea publică (aflată într-o puternică criză de identitate!), un album foto şi... un premiu internaţional pentru 5 imagini pe care le-a shoot-at la gigantica paradă organizată în această primăvară, la Pyongyang, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Kim Il Sung.

Mai adăugaţi la acestea premiile APTR, albumul şi cartea precedente şi veţi avea imaginea completă a unui Adelin Petrişor, reporter excepţional şi polivalent în exprimare. PRIMUS INTER PARES! Felicitări, prietene!

P.S. Înţeleg că "lumea bună" a presei a ştiut din vreme de această nouă ispravă a lui Adelin. Eu, exact ca în bancul cu Mihai Viteazu şi ungurii, "acum am aflat"!

CE LASĂ NATO ÎN URMA RETRAGERII DIN AFGHANISTAN?

Ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, participă, astăzi şi mîine, la Bruxelles, la reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre NATO, scrie site-ul http://blackopssecurity.blogspot.ro/2012/10/ministrii-apararii-din-tarile-nato-se.html, citînd un comunicat al Ministerului Apărării. Tematica reuniunii este consacrată evaluării progreselor în implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Chicago. Accentul dezbaterilor va fi plasat pe cele două domenii prioritare ale agendei aliate curente, transformarea Alianţei şi operaţiile NATO, cu focalizare asupra operaţiei NATO din Afganistan – ISAF, respectiv asupra operaţiei NATO din provincia Kosovo – KFOR. Miniştrii se vor întîlni astăzi cu omologii lor din cele 22 de ţări "partenere" în cadrul ISAF pentru a dezbate liniile directoare ale viitoarei misiuni a Alianţei, destinată "antrenării şi asistării" soldaţilor afgani după plecarea forţelor combatante, prevăzută pînă la sfîrşitul lui 2014. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, reales pentru încă un an în fruntea Alianţei, a anunţat intenţia sa de a finaliza în 2013 planul acestei misiuni.

În urmă cu doi ani, aproximativ două treimi din totalul incidentelor din Afganistan se datorau IED-urilor. Astăzi, datorită MRAP, procentul s-a redus la o treime! Dar, asta nu înseamnă că forţele afgane de securitate au un merit din asta! Potrivit datelor ONU, numărul incidentelor violente "blue and green" a crescut cu 40%, iar cel al atentatelor sinucigaşe cu 50%. Forţa NATO în Afganistan contestă însă aceste cifre, afirmînd că numărul actelor de violenţă a scăzut cu 2%. Să admitem că atacurile teroriste au scăzut cu aproximativ un sfert în ultimele cîteva luni. Atacurile NATO asupra talibanilor şi a bazelor bandelor de traficanţi de droguri, asupra liderilor militari locali au avut impact şi rezultat. Însă, aşa cum se anunţă tot mai des şi pe tot mai multe voci, trupele străine vor începe, în curînd părăsească Afganistanul, iar în 2014 să se retragă de tot, iar liderii afgani, care cereau acestă retragere, nu mai sînt siguri dacă forţele de securitate afgane pot continua acest demers al militarilor NATO, lăsînd ţara, din nou, pradă violenţelor de neimaginat pentru occidentali. Militarii români aflaţi în misiune de 10 ani în acest teatru de operaţii au învăţat că afganii au o problemă gravă în ceea ce priveşte autocontrolul furiei. Un psiholog cu care am discutat recent (alături de care am fost şi în Iraq!) îmi spunea că managementul defectuos al furiei se datorează celor 30 de ani de violenţă continuă în această parte de lume! Astfel, militarii români, şi cei din NATO, ISAF, ANA etc au învăţat să nu aibă prea multă încredere în forţele afgane de securitate. Multe dintre "incidentele" şi "friendly fire" în care sînt implicaţi militari NATO nu se datorează atacurilor talibane ci chiar confruntărilor cu partenerii afgani, care, de multe ori, rămaşi fără argumente, deschid focul asupra militarilor din Coaliţie, chiar dacă ştiu că gestul lor este unul sinucigaş.

Afganistanul este un loc extrem de violent care fascinează, dar îi pune în dificultate pe expaţii aflaţi acolo. Fără să am pretenţii de psiholog, spun doar că violenţa se află la originea multor probleme sociale care îi face pe afgani să rămînă săraci, ignoranţi şi terorizaţi. Aceste sentimente debutează încă din copilărie. Occidentalii care ajung să cunoască realităţile din acest spaţiu sînt îngroziţi să descopere amploarea violenţei. Nu este vorba numai de bărbaţi care se ucid reciproc pentru chestiuni minore, dar, mai ales, de violenţa femeilor şi a copiilor. Medicii şi asistentele care lucrează în diferite spitale de campanie, sau participă la acţiuni CIMIC şi de Medical Care văd zilnic astfel de exemple: copii bătuţi cu sălbăticie, mutilaţi de părinţi, sau mame împuşcate de proprii fii. Conflictul dintre generaţii se extinde chiar în interiorul aceluiaşi trib. Există facţiuni care doresc să se adapteze şi să trăiască potrivit timpurilor moderne. Există altele (susţinute de talibani!) care vor să conserve actualul mod de viaţă, care nu acceptă alte şcoli decît cele religioase, care glorifică restricţiile în stilul de viaţă, fără televizor, muzică sau job-uri pentru femei. Vîntul schimbării suflă, timid, printre triburile pashtune, aducînd, însă, numeroase neplăceri şi o creştere a violenţelor interne!

Violenţa capătă noi dimensiuni la vîrsta adultă. De exemplu, în urma anchetei efectuate de NATO după asasinarea fratelui preşedintelui Karzai, Ahmad, guvernatorul Provinciei Kandahar, cu trei luni în urmă, s-a stabilit că moartea acestuia nu s-a datorat unui complot taliban şi nici unei reglări de conturi între clanurile de traficanţi de droguri (fratele preşedintelui fiind un fel de "guru" zonal în traficul cu droguri şi arme!). Asasinul a fost un apropiat al lui Ahmad Karzai, care a descoperit că, pentru o greşeală, urma să fie pedepsit în public, în faţa tuturor angajaţilor, adică acest gest însemna "ruşine publică". În consecinţă, angajatul şi-a ucis şeful, apoi s-a lăsat împuşcat de gărzile de corp ale acestuia, ieşind "din scenă" acoperit de onoare! Onoarea este la mare preţ în standardele afgane, mai ales atunci cînd vorbim de un anumit standard de viaţă şi de o oarecare educaţie (ar trebui să fie reinventată şi în România politică!). A muri pentru onoare reprezintă un factor comun în culturile tribale din Afganistan. Iar armele, tot mai ieftine şi mai multe după invazia sovietică din Afganistan (în decembrie 1979), au facilitat "scoaterea în evidenţă a onoarei".

Cultura ONOAREI este, în principiu, un lucru bun. O regăsim la toate popoarele. Mă rog, la majoritatea, unele preferînd să fie fidele proverbelor de genul: "capul plecat sabia nu-l taie"! În Afganistan, însă, această cultură este viciată mult de Islamul militant, introdus şi susţinut de Arabia Saudită, dar şi de Pakistan, în anii 1980 - 1990 ca o contrapondere la asaltul ideologiei sovietice, dar, mai ales, de proliferarea opiului, adus din zonele tribale ale Pakistanului, în anii 1990. Acest "cadou" pakistanez a revenit cîtorva sute de mii de traficanţi afgani, care deţin averi fără precedent, şi care exercită violenţă şi teroare împotriva conaţionalilor. Grupările militante islamice văd în traficul de droguri o sursă de venit. Talibanii, după ce au aplicat o politică de distrugere a culturilor de mac în Emiratul Islamic Afganistan, astăzi au făcut alianţe cu bandele de traficanţi pentru a finanţa contraofensiva împotriva militarilor NATO. Pentru majoritatea afganilor, însă, opiul este un blestem naţional, milioane de afgani devenind dependenţi! Nu este o problemă nouă, sînt doar prea mulţi bani în joc! Este nevoie de un guvern care să acţioneze coerent împotriva acestui flagel, însă mulţi miniştri şi oficiali de rang superior se regăsesc pe statele de plată ale lorzilor drogurilor (alţii, mai la început, se mulţumesc cu etnobotanicele!).

Producţia de opiu din Afganistan a crescut cu 61% anul acesta, comparativ cu producţia din 2010, arata un raport ONU. Creşterea producţiei a fost pusă pe seama creşterii preţurilor opiului, care i-a facut pe fermierii afgani să extindă cu 7% terenurile cultivate ilegal cu mac, în 2011, scrie BBC. Anul trecut, producţia de opiu a fost înjumătăţită de o infecţie care a afectat întreaga cultură. Producţia este adînc înrădăcinată în sudul ţării, iar bolile culturilor nu au produs pagube de durată. Afganistanul deţine 90% din producţia de opiu din lume, adica 5.800 de tone pe an, care constituie ingredientul principal al heroinei. Produs în cantităţi record, opiul i-a transformat în sclavi pe foarte mulţi copii. Dependenţa le este transmisă de multe ori de la naştere, de la mamele lor. Nu puţine sînt, însă, şi femeile care îi sedează special ca să îi liniştească, mai ales din lipsa hranei, procedeu practicat şi în satele din Moldova, în care copiilor flămînzi li se dau ceai din mac. Centrele de reabilitare din capitala afgană Kabul reuşesc cu greu să facă faţă numărului mare de dependenţi. Cel puţin 1 milion de afgani sînt dependenţi, inclusiv foarte mulţi copii. Analiştii spun că banii proveniţi din comerţul ilegal cu opiu finanţează insurgenţa talibană. Într-un astfel de climat de haos şi violenţă, politicienii occidentali, cuprinşi de febra alegerilor din 2012, retrag parte din trupele staţionate şi vorbesc de o retragere totală în 2014, lăsînd ţara să-şi trăiască viaţa după propriile dorinţe, în Evul MEdiu. Ceea ce pare un anunţ de bun augur, îngrozeşte guvernele vecine. Chiar şi Rusia, care este puternic afectată de opiul şi heroina provenind din Afganistan. Alţi vecini direcţi (Rusia nu mai are frontieră directă!), ca Pakisanul şi Iranul au, la rîndul lor, milioane de dependenţi de drogurile afgane şi o problemă socială în creştere! Pe de altă parte, Iranul şiit este extrem de îngrijorat de posibila revenire la putere a talibanilor, anti-şiiţi, care, în anii 1990 au ucis mii de afgani şiiţi.

După retragerea totală a forţelor NATO, afganii vor rămîne să trăiască între opiu şi onoare. Poate doar revenirea la putere a talibanilor va începe să "cureţe" Afghanistanul de droguri.

A TRECUT UN AN ŞI ALEŞII VORBESC...DISCUŢII

Multe discuţii, în ultimul timp, referitoare la securitatea internă a românilor! De la autorităţi şi oameni politici, la organizaţii profesionale şi nonguvernamentale. Faptul că dezbatem, şi astăzi, acest subiect, înseamnă că în "sistem" există o problemă majoră, că se vorbeşte mult şi nu se face nimic! Securitatea cetăţeanului român necesită un management permanent al  riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor, precum şi proiecte de dezvoltare şi protecţie a  infrastructurii critice necesare funcţionării în siguranţă şi la un nivel bine definit de cerinţele societăţilor actuale. Incertitudinea, imprevizibilitatea, nesiguranţa, teama, lipsa de informaţii utile şi chiar lipsa normelor legale care să orienteze modul de acţiune al cetăţeanului şi comunităţilor, constituie factori de risc care afectează nivelul securităţii umane şi, prin extensie, cel al securităţii naţionale a României. În acest context devine din ce în ce mai necesară iniţierea unui dialog ÎNTRE decidenţi, furnizori publici şi privaţi de securitate, şi cetăţeni, pentru a stabili în ce măsură cadrul normativ actual din România ESTE ADECVAT în ceea ce priveşte ameninţările la adresa securităţii cetăţeanului român şi a comunităţii din care el face parte.

În acest context, în urmă cu un an, s-a desfăşurat la Tomeşti, în judeţul Timiş, o conferinţă naţională a Asociaţiei Naţionale a Detectivilor Particulari din România care, printre subiecte specifice, dezbate şi “Includerea conceptului de securitate privată în conceptul de securitate naţionala” (Modificarea Legii 329/2004 – deziderat sau necesitate ? ), avîndu-l ca autor pe generalul în rezervă Mircea Chirilă, directorul Regiunii Banat al ANDP. În motivaţia audierii publice, pe această temă, s-a scris că dezbaterea a fost generată de "o problema din ce în ce mai gravă: criza majoră de siguranţă individuală a cetăţeanului onest. "Constatăm că simplul  CETĂŢEAN- contribuabilul onest şi răbdător, omul cetăţii, adică al statului, plătitorul de taxe şi impozite( tot mai mari!) în folosul bugetului statului, creatorul anonim al tuturor valorilor materiale şi spirituale –în mod cu totul paradoxal, se bucură din ce în ce mai puţin de protecţia individuală a drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale, care, ar trebui să-i  fie asigurate tocmai  de către statul pe care cetăţeanul onest şi simplu îl slujeste zi de zi. Simplul şi onestul cetăţean se află întro criză majoră de securitate individuală pentru că statul ori nu mai poate ori nu mai doreşte să i-o asigure. Credem că această soluţie poate fi identificată în interiorul domeniului  securităţii private ca şi componentă  a conceptului de securitate naţională. Promovarea conceptului de  securitate privată, ca alternativă la securitatea publică/naţională (cu accent asupra  intelligence-ului privat) respectiv amendarea Legii 329 /2003 privind exercitarea profesiei de detectiv  particular şi a Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, concomitent cu includerea domeniului securităţii private în conceptul de securitate naţională. Din punctul de vedere al doctrinei naţionale a informaţiilor pentru securitate,  conceptul de securitate naţională se refera la starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitatea economică, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestarea deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, atributelor sale fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional. Coloana vertebrală  a securităţii naţionale, dar în aceeaşi măsură şi a securităţii private o constituie  componenta informativă sau de intelligence : intelligence-ul guvernamental sau privat, după caz. Promovarea intelligence-ului privat, respectiv amendarea Legii detectivului particular, credem ca poate constitui o soluţie fezabilă pentru rezolvarea crizei de securitate individuală a cetăţeanului, concomitent cu includerea domeniului securităţii private în conceptul de securitate naţională".

Conform deciziei CSAT din 26 septembrie 2011, Ordinea Publică este transferată către administraţiile locale, respectiv Poliţiile locale, decizie care este, cel puţin, discutabilă, din moment ce NU EXISTĂ fonduri la bugetul local, suficiente, pentru un astfel de demers. Pe de altă parte, fără să jignesc pe nimeni, "poliţiile" locale au apărut pe structura vechilor "gardieni publici", extrem de puţin instruiţi în şcoli de specialitate pentru a se putea numi, astăzi "poliţişti". Lacunele legislative împiedică, de fapt, coerenţa acestor gesturi. Grupul pentru Securitate şi Democraţie (GSD) a lansat, încă din primăvara trecută, un proiect de reformară profundă a Ministerului de Interne, în acea perioadă nenorocită în care, la nivel politic şi la nivelul specialiştilor în problematica securităţii interne s-a vorbit doar de o restructurare de personal şi ajustări bugetare. GSD a propus trei mari linii de reformă "de dreapta" a Ministerului de Interne, între care remilitarizarea poliţiei naţionale şi re-modelarea structurilor de aplicare primară a legii (poliţie, poliţie de frontieră şi jandarmerie) pentru a nu încălca Legea Poliţiei Locale, iar prin redimensionarea aparatului profesional să sprijine profesionalizarea Companiilor private de securitate, ce funcţionau în baza Legii 333, prin ridicarea standardelor. Ar fi fost un lucru bun! asta nu înseamnă că poliţiştii pensionari, sau scoşi din sistem pe diverse criterii ar fi monopolizat piaţa forţei de muncă în domeniul securităţii private, ci doar că prezenţa lor în uniforma statului constituia un avantaj! Paşi timizi în direcţia parteneriatului public-privat s-au făcut în Bucureşti prin semnarea unui parteneriat între Poliţia Capitalei şi companii private de securitate pentru menţinerea şi impunerea ordinii publice!

Pe de altă parte, decidentul politic motivează că lipsa de parteneriat între stat şi securitatea privată este determinată de absenţa unor reguli clar definite în interiorul industriei. Între timp, a fost constituit un grup de lucru pentru elaborarea proiectului unei noi legii a securităţii private. La întîlnirile profesioniştilor din industrie au participat persoane desemnate de Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate, Federaţia Serviciilor de Securitate (A.R.T.S., A.R.I.S. şi P.S.S.), Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, Asociaţia Română a Băncilor, precum şi ofiţerii din cadrul I.G.P.R. - D.O.P. Aici, colegul ADRIAN BACIU, care este şi preşedintele APCS, a propus înfiinţarea unei AUTORITĂŢI DE SECURITATE PRIVATĂ, iar ARSS a susţinut demersul. În opinia mea, nu este cazul să inventăm roata sau mersul pe jos. O astfel de structură, la nivel de agenţie guvernamentală, există în Statele Unite. Însă, aceasta NU reglementează industria ci, doar o MONITORIZEAZĂ pentru a respecta propriile standarde de calitate a serviciilor etc. Aşadar,unele propuneri de trecere a industriei de securitate privată sub plapuma IGPR, mi se par un atentat la proprietatea privată!

Pe lîngă imposibilitatea statului de a asigura securitatea individuală a cetăţeanului, DOVEDITĂ, ne confruntăm şi cu lipsa unei legislaţii noi şi eficiente care să asigure cadrul pentru asigurarea securităţii individuale fie de către stat fie de către organisme, societăţi sau instituţii private ca alternative viabile la securitatea asigurată de către stat. Serviciile de securitate privată trebuie să devină principalul partener specializat, înalt calificat, al statului în gestionarea securităţii naţiunii. Legea care reglementează activitatea serviciilor private de securitate în România NU asigură aceste condiţii, de aici şi imposibilitatea asigurării eficiente a securităţii, de exemplu, la sucursalele bancare sau unităţi de învăţămînt. Apelul la aceste gen de firme este şi consecinţa neîncrederii publice în autorităţi. Doctrinar, securitatea cetăţeanului, ca sarcină a securităţii interne, presupune asigurarea stării de legalitate, de echilibru şi de pace, corespunzătoare unui nivel social acceptabil de respectare a normelor legale şi de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor constituţionale şi asigură starea de normalitate în organizarea şi desfăşurarea vieţii sociale şi economice locale şi naţionale.  Neîndeplinirea stării de legalitate poate avea ca efect atentarea la ori restrîngerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, acţiune ce duce la pierderea demnităţii umane. Statul este încă perceput ca principalul instrument de asigurare a securităţii instituţiilor, teritoriului, populaţiei şi coeziunii sale sociale. În cazurile a-normale, însă, statul devine principala ameninţare a vieţii şi libertăţii cetăţeanului.

Orice ne-specialist în probleme de securitate vă poate spune că riscurile şi ameninţările îndreptate asupra propriului sistem s-au amplificat. Potrivit specialiştilor, globalizarea multiplică numărul, frecvenţa şi intensitatea riscurilor de securitate non-militară în cadrul sistemului internaţional. Dimensiunea politică a riscurilor şi ameninţărilor rezidă în slăbiciunea unor guverne sau instituţii, care conduc la fenomenul "statului captiv", permeabil la recrudescenţa manifestărilor şi acţiunilor crimei organizate transfrontaliere ori ale grupurilor şi grupărilor teroriste. Un astfel de mesaj a fost transmis REPETAT, în Parlament, chiar de către Directorul SRI George Maior! Ameninţările de ordin economic, extrem de vizibile în aceşti ani de criză, Cuprumin, Oltchim, Roşia Montană etc, cuprind prezenţa sărăciei endemice şi crizele generate de problema asigurării apei şi energiei, alături de unele evoluţii negative pe piaţa mondială. Nesigurnţa generată de jocul pieţei este terenul fertil al unui pachet substanţial de ameninţări economice care pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale a unor state. Accesul la resurse este vital. Epuizarea acestora de către naţiunile sărace, în contextul menţinerii creşterii demografice, va determina mari fluxuri migratoare. Apa potabilă este, după hidrocarburi, a doua resursă vitală a omenirii! Care sînt, însă, principalele vulnerabilităţi şi ameninţări la adresa cetăţeanului şi comunităţilor locale din România? Coincid acestea cu cele considerate priorităţi de către decidenţii statului? Dinamica societăţii româneşti a dat naştere la noi provocări, iar acestor provocări este necesar să li se răspundă cît mai rapid, şi uneori prin politici şi măsuri care nu ţin de sistemul de securitate. Există o multitudine de inadvertenţe între activitatea instituţiilor statului în ansamblul, activitate declinată pe priorităţile stabilite oficial, şi ceea ce ar trebui cu adevărat să preocupe la cel mai înalt nivel. Iar aceste inadvertenţe au ca rezultat o gestionare deficitară a problemelor reale. Cîteva, identificate de GSD: * Diminuarea anuală a suprafeţei cultivate, cu efecte asupra securităţii alimentare; * Disoluţia autorităţii; * Cadru legislativ slab în domeniul legitimei apărări, sau subfinanţarea sistemelor agricol, medical, educaţional, militar, şi de ordine şi siguranţă publică. Pe lîngă acestea, la nivelul societal, ameninţările identificate privesc nevoia de păstrare a identităţii unor comunităţi, minorităţi sau naţiuni. Riscurile se apropie de cele politice şi au sursa din interior. Conflictele de muncă, inter-confesionale sau inter-etnice sînt tot atîtea riscuri de securitate non-militară. La acest nivel, societatea civilă şi organizaţiile non-guvernamentale joacă un rol important, de cele mai multe ori NU în beneficiul statului gazdă. Corupţia şi economia subterană, crima organizată, traficul de persoane şi drogurile (a doua afacere la nivel mondial!), pandemiile, siguranţa alimentară sînt alte tipuri de ameninţări şi riscuri de securitate. De asemenea, nu trebuie minimalizate nici accesul la educaţie şi sănătate al unor naţiuni, sau accesul la medicamente şi politica corporatistă de repartizare a acestora. Globalizarea face ca o mare parte a riscurilor şi ameninţărilor să tindă să se transforme în ameninţări cu caracter extins. Chiar dacă procesul menţionat face ca anumite atitudini şi modele comportamentale sau unele pattern-uri instituţionale să fie adoptate în cuprinsul unor mari spaţii geografice şi geopolitice, particularităţile regionale, identităţile regionale şi specificităţile din care pot deriva riscuri şi ameninţări de securitate rămîn un element de care trebuie să ţinem seama în analiza mediului de securitate internaţional.

    Revoltele din Nordul Africii, dar şi din Europa, au elemente comune de care orice guvern ar trebui să ţină seama. Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale  se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională.  La rîndul ei, în Strategia naţională de apărare a ţării, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinta comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se poate citii la "1.1. Valorile şi interesele naţionale", Principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sînt, printre altele: -respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; În baza acestor valori, interesele naţionale sînt, printre altele: - creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.). Sigur, se poate spune că actuala criză economică, din care nici măcar Europa Socială nu poate ieşi, impune ca în România conceptul economic social de piaţă să fie modificat prin prisma Şcolii economice de la Chicago! În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că:  Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; - nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

Nu trebuie doar să ne rezumăm la a constata şi a deplînge lipsa securităţii individului, ci trebuie să căutam soluţii şi alternative astfel încît să-i asigurăm cetăţeanului securitatea conferită de Constituţie, astfel încît, atît el, cît şi societăţii, în ansamblu, să-i fie oferit cadrul pentru o dezvoltare constantă şi armonioasă. Este tot mai evident că SECURITATEA devine, în secolul XXI, pilonul pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, implicit, bunăstarea populaţiilor. Securitate naţiunii nu mai poate fi  monopolul exclusiv al statului iar gestionarea sa efectivă trebuie sa se fundamenteze pe parteneriatul public-privat şi comunicarea performantă, în baza unor reglementări moderne privind colaborarea cu mediul academic şi ştiinţific, mediul de afaceri, societăţile furnizoare de servicii private de securitate şi societate în ansamblul ei. A trecut UN AN şi aleşii... vorbesc discuţii!