NEGOCIERI DURE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU EXTINS

M-am bucurat să o revăd aseară, pe Oana Popescu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor, în emisiunea lui Moise Guran, şi mi-am amintit cu plăcere de cursul pentru corespondenţi de război de la Predeal, la care Oana a participat împreună cu prietenul meu Ilie Pintea (conform foto!). Oana a demonstrat că analiza de securitate şi cunoaşterea unor spaţii geo-politice, EXISTĂ în România, dincolo de analiştii de serviciu promovaţi, sau auto-promovaţi în anumite mass-media. Bravo, Oana!

Revenind la subiectul discuţiei de aseară, despre tensiunile ce stau să crape în Orientul Mijlociu, eu spun, în limbajul "analistului de gang", evident, în război deschis cu "analiza cultă"- care pune directori şi administratori la posturi supraevaluate, dar plătite, ulterior, de 4 ori mai puţin, din simplu patriotism -, PRIETENII ŞTIU DE CE!, că rahatul nu a ajuns încă pe ventilator, iar mişcările tactice care se fac acum, în Liban, Israel, Siria, Turcia, Iran, Golful Persic şi Estul Mediteranei, nu sînt decît nişte capete de pod pentru negocieri. Extrem de dure! De la Cruciade încoace, Orientul mijlociu fierbe sub presiune ca o oală minune. Presiunea stă să izbucnească, din nou, în lunile următoare. “Primăvara arabă” riscă să se transforme într-o “iarnă islamistă”, aşa cum remarca, de curînd, un înalt oficial israelian. Egiptul, Libia, chiar Tunisia intrate în siajul “remorcherului” turc proferează ameninţări, mai mult sau mai puţin voalate la adresa Israelului. Siria e în postura “fetiţei cu chibrituri” care scapără, din cînd în cînd, în ultimele luni, cîte un băţ, în aşteptarea focului cel mare. Libanul pare că-şi adună forţele şiite, în sud, sub protecţia Iranului, iar escaladarea diferendului diplomatic, momentan, între Turcia şi Statul Evreu, pare să le vină ca o mănuşă. Mai multe rachete au explodat în regiunea Galileii de vest fără să provoace victime. Armata israeliană a replicat atacînd sectorul de unde au fost trase aceste rachete, a informat un comunicat de presă al armatei israeliene, fără a oferi detalii suplimentare. “Armata israeliană consideră că este vorba despre un incident grav şi estimează că evitarea acestui gen de tiruri este responsabilitatea guvernului libanez şi a armatei libaneze“, a subliniat armata. Semne de turbulenţe anti-israeliene se simt şi la Aman, deşi Regele rămîne un aliat declarat al Israelului. În Maroc au cîştigat islamiştii, iar la Teheran, ce să mai vorbesc, ameninţările anti-israeliene şi atacul asupra ambasadei britanice sînt provocări pe faţă. Potrivit cotidianului britanic „The Telegraph", un grup care se intitulează „Studenţii Musulmani Partizani ai Liderului Suprem" a revendicat atacurile. Liderul suprem al Iranului este ayatolahul Ali Khamenei şi reprezintă cea mai mare autoritate politică şi religioasă din republica islamică. Acest grup a dat publicităţii un comunicat, care, potrivit unor surse citate de presa britanică, ar fi fost „scris cu sînge". „Oamenii noştri nu vor să fie umiliţi în nicio împrejurare şi preferă o moarte roşie decât o viaţă condamnată la mizerie. Suntem gata să murim pentru această cauză", se arată în comunicat. În acest răstimp, un bombardament supralicitat al NATO a scos, cel puţin pentru moment, însă cu reale şanse de permanentizare, Pakistanul din rîndul aliaţilor SUA, ceea ce în actuala geometrie, extrem de variabilă a zonei, nu înseamnă nimic bun! În ciuda sancţiunilor aplicate în bloc, de Europa şi Liga Arabă, regimul de la Damasc continuă să reziste. Bashar al-Assad, a avertizat puterile occidentale să nu intervină în Siria, afirmînd că ar putea cauza un “cutremur” şi ar putea inflama tot Orientul Mijlociu. “Orice problemă în Siria va incendia întreaga regiune. Dacă planul este de divizare a Siriei, acesta va diviza întreaga regiune”, a declarat preşedintele sirian, adăugînd: “Vreţi să vedeţi alt Afganistan sau zeci de Afganistanuri?”.

Există informaţii, potrivit cărora Bashar Al-Assad nu se mai poate baza pe cei 400.000 de militari şi poliţişti, gata oricînd să întoarcă armele, ci doar pe cei 100.000 din Garda Republicană şi serviciile speciale, la care se adaugă luptători Hezbollah sosiţi din Liban (! interesant, nu?!). Deşi pare că a pierdut şi sprijinul Iranului (la începutul luni trecute, Mahmoud Ahmadinejad i-a cerul lui Assad să înceteze reprimarea manifestanţilor!), clanul Assad pare, totuşi pregătit să lupte pînă la capăt, sprijinit de structurile tribului său şiit Allawit, care reprezintă doar 10% din structura Siriei, riscînd un război regional în care să atragă TOATE ţările Orientului Mijlociu plus Iranul! Atît Turcia şi NATO, dar şi Iranul au, în momentul de faţă, interesul ca Siria să NU se dezintegreze, chiar dacă Siria şi actualul regim, reprezintă platforma cea mai potrivită şi apropiată de luptă împotriva Israelului, iar pro-reformiştii sirieni au dat "aripi" noi contestatarilor regimului de la Teheran. Pe de altă parte, NATO ar dori să elimine capetele de pod Iraniene din regiune, fără însă o intervenţie armată directă, care ar presupune, ulterior, o blocare a forţelor armate în misiuni directe de pacificare. Pericolul dezintegrării Siriei, în perioada imediat următoare, este, însă, enormă! Există riscul apariţiei unei mulţimi de micro-state sectare şi a unui triunghi kurd chiar "sub burta" Turciei!

În faţa unor astfel de pericole, serviciile speciale reacţionează. La două săptămîni după explozia care s-a produs la baza militară de lîngă Teheran şi care, potrivit unor informaţii, ar fi provocat moartea a 36 de persoane, în Iran s-a produs o nouă explozie puternică: de data aceasta în apropiere de oraşul Isfahan, unde este situat unul dintre cele mai importante obiective nucleare ale ţării. Explozia a avut loc luni, însă nici la această oră nu este clar ce anume a explodat şi care sînt consecinţele. Autorităţile iraniene oferă mass-media informaţii contradictorii, astfel că s-a ajuns la singura concluzie posibilă: autorităţile din Isfahan şi Teheran se află ele însele într-o stare de debusolare, notează NEWSru.com.

Deocamdată, aceste provocări sînt parte din procesul de negociere care se poartă în interiorul şi PENTRU controlul Orientului Mijlociu. Este însă, extrem de clar că evoluţiile din regiune au intrat în faza în care se apropie de explozie. Dacă aceasta va fi controlată, ar fi interesant să aflăm "de către cine" şi ce efecte va avea acest control. SUA par că ar dori să intre într-un "Secol Pacific" - şi la propriu şi la figurat! - , UE se zbate în dilema recesiunii şi a propriei existenţe, iar Rusia lui Putin este singura care încasează puncte din toate poziţiile. Deşi, după calcule extreme, nici SUA, nici UE nu le-ar strica un nou război. Asta aşa, pentru o uşoară revigorare economică. Şi doar falsa pudibonderie a Cancelariilor VEstice face ca uşile dulapului cu scheleţi să nu fie deschise în exclamaţia revelatoare: "O, dar vai, ce comoară"!

HAINELE CELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI

Pînă mai ieri, preşedinţii americani erau îmbărbătaţi de impresia că au lumea la picioare. Sub balcon, precum divele "iepuraşului". Zecile de maşini de marfă, aflate sub piciorul stîng, reprezintă, de fapt, forţa şi lejeritatea cu care SUA se mişcă prin lume, fără să aibă nimic de ascuns! Din păcate, greşelile NATO din Af-Pak ar trebui să-l facă pe Obama să pună pe el o haină mai groasă, gerul siberian anunţîndu-se în relaţiile cu Pakistanul. Pe de altă parte, US Army ar trebui să nu se mai bazeze foarte mult pe NATO, care seamănă tot mai mult cu Împăratul din poveste umblînd gol în faţa supuşilor!

Sute de pakistanezi furioşi pe Statele Unite au protestat pe străzile mai multor oraşe din Pakistan duminică, unde au incendiat efigii ale preşedintelui Barack Obama şi drapele americane, pentru a denunţa moartea a 24 de militari pakistanezi în urma unui raid al NATO, principalul aliat al Americii în regiune. Protestele au fost organizate de partide de opoziţie şi de grupări islamiste de dreapta în principalele oraşe din Pakistan, o ţară cu 167 de milioane de locuitori care deţine arma atomică. La Karachi, portul utilizat de Statele Unite pentru tranzitul proviziilor destinate trupelor din Afganistan, peste 700 de persoane s-au adunat în faţa consulatului SUA, scandînd “Jos America“, “Nu vă atingeţi de Pakistan”, “Vom fi mînă în mînă cu armata noastră“. Forţele de ordine au desfăşurat un cordon de protecţie în jurul consulatului SUA. În faţa Clubului de presă de la Karachi, zeci de militanţi politici au incendiat efigii ale preşedintelui Obama, potrivit unui fotoreporter al AFP. La Multan (centru), peste 300 de partizani ai fostului premier Nawaz Sharif, precum şi comercianţi au ieşit în stradă şi au incendiat drapele ale Statelor Unite şi NATO. Exprimîndu-se în faţa manifestanţilor, deputatul de opoziţie Javed Hashmi a cerut Guvernului pakistanez să pună capăt alianţei cu Statele Unite. La Islamabad, circa 200 de militanţi ai partidului islamist radical Jamaat-e-Islami (JI) au participat la o manifestaţie. Islamabadul, a decis să blocheze transporturile de provizii pentru ISAF care tranzitează teritoriul său. De asemenea, Islamabadul a cerut militarilor americani să se retragă în termen de 15 zile de la baza aeriană Shamsi, situată în sud-vestul Pakistanului.

Atacul elicopeterelor americane a fost executat sîmbătă dimineaţă asupra unui post al armatei pakistaneze de la frontiera cu Afganistanul, din Sala, în districtul Baizai, regiune aflată în nord-vestul Afganistanului, în regiunea tribală. Zonele tribale din nord-vest sînt fiefuri ale talibanilor şi principala zonă de dispunere a celulelor Al-Qaeda care comit, în mod regulat, atacuri împotriva ISAF pe teritoriul afgan. SUA execută lovituri aeriene în zona tribală şi la frontiera afgano-pakistaneză, în general cu avioane fără pilot, în urma acestora fiind înregistrate în repetate rînduri pierderi în vieţi omeneşti din rîndul civililor şi militarilor pakistanezi. Pînă în prezent nu a fost înregistrat un atac similar în urma căruia să fie ucişi un număr atît de mare de militari pakistanezi. Ruta de aprovizionare terestră prin Pakistan este ruta principală de aprovizionare a trupelor ISAF, ruta nordică prin Rusia, Kîrgîstan, Tadjikistan fiind încă în fază incipientă. Din acest motiv, blocarea aprovizionării trupelor americane din Afganistan, acum, ar însemna un dezastru!

Pe de altă parte, un eventual refuz al Rusiei de a coopera cu NATO la transportarea livrărilor spre Afganistan ar însemna finalul "resetării" relaţiilor ruso-americane, a opinat luni expertul în spaţiul ex-sovietic al Fundaţiei Heritage, Ariel Cohen. Expertul de la Washington a comentat astfel declaraţiile ambasadorului Rusiei la Alianţa Nord-Atlantică, Dmitri Rogozin, potrivit cărora Moscova ar putea să-şi revizuiască relaţia cu NATO în special în dosarul afgan, dacă Occidentul ignoră doleanţele ţării sale în privinţa apărării antirachetă. SUA transportă prin Rusia între 60% şi 75% din încărcăturile destinate trupelor lor din Afganistan, potrivit postului Vocea Rusiei.

Independent de posibilul blocaj al aprovizionării prin Pakistan, Guvernul britanic a propus, iar NATO a acceptat, să se lanseze o nouă iniţiativă destinată să pună capăt insurgenţei talibane, şi anume plata cu 150 de dolari lunar a talibanilor care sînt de acord să renunţe la luptă. Mai mult, potrivit iniţiativei, talibanii vor avea voie să-şi păstreze armele. Programul de “reintegrare”, care a fost propus de guvernul britanic, are drept scop să ferească forţele internaţionale din Afganistan de atacurile militanţilor talibani. Luptătorii talibani care vor să iasă din insurgenţă vor urma un program de trei luni de “dez-îndoctrinare”, la care vor fi învăţaţi despre valorile pe care trebuie să le preţuiască un bun cetăţean. Ei trebuie să-şi dorească să rupă orice legături cu Al Qaeda, să nu mai ia parte la violenţe şi să susţină legea în Afganistan. Profesori islamici le vor preda talibanilor “pocăiţi” lecţii prin care le vor explica de ce adevărata cale a islamului este non-violentă. În timpul acestei perioade, voluntarii sînt plătiţi cu circa 150 de dolari pe lună. Peste 2.700 de insurgenţi talibani au fost reintegraţi în societarea afgană începînd din octombrie 2010. Dintre aceştia, numai cinci s-au întors la insurgenţă, în timp ce alţi 800 şi-au manifestat deja “interesul” de a-i părăsi pe militanţi.

Totuşi, numărul talibanilor care părăsesc insurgenţa nu a fost într-atît de mare pe cît erau aşteptările şi puţini dintre cei care spun că “au dezertat” sînt, în realitate, insurgenţi. “Din aproape 30.000 de insurgenţi, numai 8% au fost ‘reconvertiţi’, iar 99% dintre ei nu sînt din sud, acolo unde influenţa talibană este puternică”, a declarat Hanif Atmar, fost ministru de interne, citat de publicaţia britanică The Sunday Telegraph.

Planul te face să zîmbeşti! El nu poate ascunde realitatea despre hainele cele noi ale Împăratului: NATO şi-a cam epuizat ideile (şi resursele!) în ceea ce priveşte Afgansitanul!

DESPRE BUGETE, APĂRARE ŞI SIGURANŢĂ

Guvernul a aprobat, pe 25 noiembrie, în şedinţă, Bugetul de stat şi Buget privind asigurările sociale pentru anul 2012.

Potrivit acestuia, bugetul Ministerul Apărării Naţionale creşte de la 5 miliarde lei la 5,1 miliarde lei, cel al Serviciul Român de Informaţii – de la 971,4 milioane lei la 986,9 milioane lei, Serviciul de Informaţii Externe – de la 187,5 milioane lei la 193,9 milioane lei, Serviciul de Protecţie şi Pază – de la 129 milioane lei la 132,3 milioane lei. Bugetul de stat pe 2012 reduce bugetul la Ministerul Administraţiei şi Internelor – de la 9,5 miliarde lei la 7,8 miliarde lei! Interesant! Pare să aibă legătură cu criticile publice ale preşedintelui Traian Băsescu faţă de "reforma" din Ministerul de Interne, în care s-a renunţat, de multe ori, la oameni competenţi în favoarea soţiilor, surorilor, fraţilor, cumnaţilor, prietenilor de maidan etc. E deja clasic cazul unei telefoniste restructurate dintr-o mică unitate de provincie care, din cauza "reformei" a ajuns direct în structura centrală de relaţii publice!!! Explicaţiile se pot găsi cu uşurinţă. Limbaj ambiguu, mesaj haotic sau ceva în genul ăsta sînt, însă declaraţiile făcute de Igaş în conferinţa de presă pe tema bugetului alocat MAI. Deşi bugetul alocat pe 2012 a fost drastic redus, Igaş afirmă: “Din bugetul pe 2012 putem cofinanţa proiectele cu fonduri structurale, proiectele privind facilitatea Schengen, putem achita partea pentru organismele internaţionale precum Interpol, putem plăti concediile de creştere a copilului, contractele de leasing auto, consolidarea sediilor de la nivelul inspectoratelor judeţene şi alte proiecte ale ministerului”. Acesta a precizat că deşi bugetul alocat pentru MAI, pe 2012 a scăzut, banii vor fi de ajuns, deoarece ministerul a fost restructurat şi sînt mai puţini angajaţi în sistem decît în 2011. “MAI e pregătit să prezinte în CSAT o situaţie detaliată cu ce s-a întîmplat în 2011. Am venit pe un program pe doi ani de zile, care în opinia mea a fost îndeplinit 100%”, a mai spus Traian Igaş, răspunzînd astfel criticilor aduse de Preşedintele României. Nici "o emoţie" în legătură cu siguranţa naţională, cu intervenţiile la dezastre sau cu statutul social al angajaţilor! Din potrivă, optimism pe toată linia. Igaş a promis că toate posturile care se vor vacanta în această perioadă vor fi “strînse într-un coş” şi promoţia Academiei de Poliţie 2012 va fi angajată în sistem. “Nu vor fi restructurări, dar dacă vor exista reorganizări în structurile de dezvoltare regională putem discuta de un număr important de oameni care acum îşi desfăşoară activitatea într-un birou sau altul care vor fi trecuţi în operativ sau vor fi disponibilizaţi”, a precizat Igaş. Vai de Ministerul de Interne!

Situaţie similară la Ministerul Apărării. Bugetul adoptat de guvern şi care va fi trimis Parlamentului, prevede pentru MApN 5,1 miliarde de lei – 1,18 mld euro (!?), aproximativ 0,88% din PIB. Acesta se află totuşi în creştere nominală, faţă de 2010, cu 0,1 miliarde lei – 23 milioane euro. Prin tratatul de aderare la NATO, România şi-a asumat cheltuieli pentru apărare de 2,3% din PIB.

Unsprezece luni de revoltă în lumea arabă

De la Cruciade încoace, Orientul mijlociu fierbe sub presiune ca o oală minune. Presiunea stă să izbucnească, din nou, în lunile următoare. “Primăvara arabă” riscă să se transforme într-o “iarnă islamistă”, aşa cum remarca, de curînd, un înalt oficial israelian. Egiptul, Libia, chiar Tunisia intrate în siajul “remorcherului” turc proferează ameninţări, mai mult sau mai puţin voalate la adresa Israelului. Siria e în postura “fetiţei cu chibrituri” care scapără, din cînd în cînd, în ultimele luni, cîte un băţ, în aşteptarea focului cel mare. Libanul pare că-şi adună forţele şiite, în sud, sub protecţia Iranului, iar escaladarea diferendului diplomatic, momentan, între Turcia şi Statul Evreu, pare să le vină ca o mănuşă. Semne de turbulenţe anti-israeliene se simt şi la Aman, deşi Regele rămîne un aliat declarat al Israelului. Deocamdată! Agenţia MEDIAFAX, citînd AFP-ul, face o trecere în revistă a celor 11 luni de la declanşarea revoltelor în spaţiul arab, unde mişcările de contestare au condus la înlăturarea regimurilor tunisian, egiptean şi libian şi determinîndu-l pe preşedintele yemenit să semneze un acord pentru transferul puterii.

YEMEN
La 27 ianuarie începe mişcarea de contestare care cere plecarea lui Ali Abdallah Saleh, aflat la putere din 1978.
Preşedintele, care refuza din aprilie să semneze un plan de ieşire din criză propus de monarhiile din Golf, a semnat miercuri un acord care prevede predarea puterii pentru o perioadă de interimat vicepreşedintelui, în schimbul imunităţii lui şi a apropiaţilor săi.
Tinerii contestatari au respins totuşi acordul.
Reprimarea manifestaţiilor a provocat moartea a sute de persoane începând din ianuarie.
TUNISIA
La 17 decembrie 2010, incendierea unui tânăr vânzător ambulant la Sidi Bouzid (centru-vest) declanşează mişcarea de contestare. La 14 ianuarie, Zine El Abidine Ben Ali se refugiază în Arabia Saudită după 23 de ani de regim.
Fostul preşedinte a fost condamnat la peste 66 de ani de închisoare în trei procese.
La 23 octombrie, partidul islamist Ennahda a câştigat alegerile pentru noua Adunare constituantă.
EGIPT
Data de 25 ianuarie 2011 marchează începerea manifestaţiilor care vor mobiliza sute de mii de persoane, în special în piaţa Tahrir din Cairo. La 11 februarie, Hosni Mubarak, aflat la putere de 30 de ani, demisionează şi predă puterea armatei. Aproximativ 850 de civili au fost ucişi în timpul revoltei. Mareşalul Hussein Tantawi conduce de facto ţara.
Din 19 noiembrie au loc confruntări între poliţie şi mii de manifestanţi care cer plecarea de la putere a militarilor.
Procesul lui Mubarak, acuzat de corupţie şi de uciderea unor manifestanţi, a început la 3 august. Alegerile legislative urmează să înceapă la 28 noiembrie.
LIBIA
Protestele faţă de regimul lui Muammar Kadhafi au izbucnit la jumătatealui februarie în estul ţării. Contestarea, reprimată violent, se extinde în ţară, apoi se transformă în război civil. În martie, o operaţiune este lansată de Washington, Paris şi Londra sub mandat ONU, înainte ca NATO să preia comanda. Rebelii ocupă Tripoli în august.
Fostul lider a fost ucis la 20 octombrie, în timpul bătăliei din Sirt, ultimul său bastion.
Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) tocmai a format un Guvern de tranziţie.
SIRIA
Regimul lui Bashar al-Assad se confruntă din 15 martie cu o mişcare de contestare reprimată violent (peste 3.500 de morţi, potrivit ONU). În pofida sancţiunilor, Assad ignoră apelurile la încetarea reprimării. La 12 noiembrie, Liga Arabă a suspendat Siria de la reuniunile sale, ameninţând cu sancţiuni pentru refuzul său de a aplica un plan arab de ieşire din criză.
Majoritatea curentelor opoziţiei au înfiinţat Consiliul naţional sirian (CNS).
BAHRAIN
Ţara a cunoscut de la jumătatea lui februarie la jumătatea lui martie manifestaţii pentru reforme politice, animate de şiiţi, majoritari în rândul populaţiei. Militari, în principal saudiţi, au fost mobilizaţi pentru a ajuta monarhia sunnită să limiteze revolta.
La 23 noiembrie, o Comisie de anchetă independentă a denunţat "folosirea excesivă şi nejustificată a forţei". Guvernul susţine că "întâmpină favorabil rezulatele anchetei" şi "recunoaşte criticile sale", în timp ce regele promite "reforme".
IORDANIA
Iordania a cunoscut din ianuarie un val de manifestaţii care cer reforme politice şi economice şi eliminarea corupţiei.

Aşadar, 11 luni de foc pentru Orientul mijlociu, care ar putea declanşa conflicte între actorii extrem de înfierbîntaţi din zonă. Preocupată de propria criză, Europa nu pare conştientă de ochiul ciclonului format chiar în vecinătatea sa apropiată, dar un conflict armat i-ar veni ca o mănuşă atît ei, cît şi Israelului, pentru o redresare economică. Cît de cît!

MOLDOVA FEDERALĂ

Victor Nichituş, prietenul meu de la Chişinău are perfectă dreptate în ultimul său articol de pe blog. Poate este cel mai bun text produs de Victor în ultimul an, semn al unei maturităţi "crescute", dar şi a unei abandonări a chingilor ideologice. În titlul articolului, Nichituş îl "alege" pe Vlad Filat ca viitor preşedinte al Republicii Federale Moldova, fără să explice, însă, în continuare, această "premoniţie" analitică. Am să încerc să o fac eu, prin prisma evenimentelor petrecute în ultimele zile, dar şi în urma unor analize mai vechi.

Sigur, dorinţa lui Vlad Filat de a comasa cele două demnităţi, de preşedinte şi prim-ministru, într-o republică prezidenţială, este extrem de cunoscută. Această soluţie ar depăşi actualele blocaje constituţionale din politica moldovenească şi ar da mai multă coerenţă actului administrativ şi politic. Însă, ar comasa întreaga putere în mîna unui singur om care, dacă ar fi Vlad Filat, ar transforma "afacerile de stat" în business personal, ceea ce ar fi în defavoarea moldovenilor!

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut marţi o întrevedere cu membrii delegaţiei Curţii Constituţionale a României, aflaţi într-o vizită în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, părţile au discutat despre experienţa ambelor state privind modificarea Constituţiilor, rolul şi activitatea Curţii Constituţionale, precum şi despre racordarea cadrului legislativ naţional la acquis-ul european. Nu pot să nu leg declaraţia lui Lupu de această întrevedere. Declaraţia, publicată de Unimedia, spunea, în linii mari, că actualul şef al statului ar fi favorabil alegerilor anticipate - ce se prefigurează tot mai clar pe orizontul politic de la Chişinău! - concomitent cu referendumul pentru modificarea Constituţiei care ar permite alegerea preşedintelui ţării prin vot direct, de către cetăţeni. Gestul lui Lupu mi se pare extrem de matur şi o provocare adresată lui Filat cu care, se pare, are cele mai proaste relaţii de la înfiinţarea AIE.

În acest răstimp, liderul separatist Igor Smirnov, calul mort al alegerilor prezidenţiale din Transnistria, s-a întâlnit luni cu Vlad Filat, la Tighina, unde cei doi au semnat o declaraţie comună prin care au convenit reluarea negocierilor oficiale în format “5+2” la sfîrşitul lui noiembrie, la Vilnius. Întrevederea dintre Igor Smirnov şi Vlad Filat a avut loc la sediul misiunii OSCE de la Tighina. Filat l-a aşteptat cîteva minute pe Smirnov, după care cei doi au discutat aproape o oră. Vlad Filat pare că pariază pe un cal mort. În momentul de faţă, cel puţin la nivel declarativ, Igor Smirnov a căzut în dizgraţie la Moscova. În ciuda evidenţelor, liderul transnistrean neagă că Moscova refuză să îl mai susţină la alegerile din decembrie din regiunea separatistă. A uitat probabil că şeful administraţiei de la Kremlin, Serghei Narîşkin, a declarat deschis că Rusia îl sprijină pe Anatolii Kaminski. Despre acest moment vorbeşte Victor Nichituş pe blogul său!

Interesant este că la Chişinău s-a aflat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, iar discuţiile între Filat şi Smirnov - business personal, cum spunea la emisiunea LOrenei Bogza, Marian Lupu! - vin în întîmpinarea mesajului lansat de şeful diplomaţiei de la Moscova. Rusia îşi reiterează poziţia şi spune că trebuie elaborat "un statut special pentru regiunea transnistreană". Lavrov, a declarat că la baza acestui statut trebuie să stea "principiul de integritate teritorială a Moldovei". Logica înşiruirii evenimentelor este decriptată chiar de ministrul moldovean de externe, Iurie Leancă: “Pentru noi este important să reluăm procesul de negocieri după o pauză de cîţiva ani. Aş vrea să menţionez că acest lucru este posibil datorită sprijinului din partea Federaţiei Ruse. Sperăm că anul viitor vom putea avea un proces amplu de negocieri. Scopul nostru este "elaborarea unui statut special pentru regiunea transnistreană". a declarat Leancă, pe picior de plecare la... Berlin... Serghei Lavrov, a accentuat necesitatea de a rezolva conflictul transnistrean, cu "respectarea strictă a suveranităţii Republicii Moldova". “Considerăm că este important pentru toţi să contribuim la dezgheţarea acestei situaţii şi să ne concentrăm pe căutarea soluţiilor, care ar asigura o reglementare politică concretă. Transnistria are nevoie de un statut special, dar cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”, a menţionat Lavrov. Cum spuneam deja, Uniunea Europeană, aflată într-o puternică şi chiar perversă relaţie nepotrivită cu Rusia!

În ultimul timp, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat de mai multe ori că Transnistria trebuie să fie un test de sinceritate pentru Rusia în politica europeană de securitate şi a afirmat că Moscova este gata să facă tot ce este posibil pentru rezolvarea problemei transnistrene. Adică, după cum înţeleg eu această declaraţie, Rusia este gata să pună pe masă, la negocierile de avantaje cu Europa, îngustul bandaj care pricinuieşte bătăi de cap în ultimii 20 de ani. Probabil, UE îşi va creşte influenţa în formatul de negocieri, chiar dacă, după aproape 20 de ani de independenţă, Transnistria nu va mai fi niciodată o provincie a Moldovei. Este de presupus, în actualul context, că viitorul Moldovei, ca "vecinătate apropiată" a UE, va fi federal, cum bine remarcă - destul de tîrziu! - şi Victor Nichituş! La Chişinău, ministrul de externe, Iurie Leancă, a salutat faptul că problema transnistreană a ajuns pe agenda discuţiilor dintre UE şi Rusia. Discuţiile nu sînt noi. Anul trecut, şeful Comisiei de afaceri externe din Duma de Stat de la Moscova, Konstantin Kosacev, spunea că europenii au respins Memorandumul Kozak din 2003, pentru că înţelegerea se făcuse fără ei. Conflictul transnistrean ar fi putut fi rezolvat în urmă cu 5-6 ani - susţinea şeful Comisiei de afaceri externe din Duma de Stat de la Moscova. Aflat la Bruxelles, Konstantin Kosacev a subliniat că europenii au respins Memorandumul Kozak din 2003, pentru că înţelegerea se făcuse fără ei. O declaraţie similară a făcut şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la o întîlnire cu diplomaţi germani, francezi şi polonezi legată de negocierile în format 5+2 privind conflictul transnistrean.

Vara trecută, experţi din 15 ţări au discutat, timp de două zile, la Chişinău, despre arhitectura de securitate în vecinătatea estică a Uniunii Europene. Dezbaterile, la care am luat parte, au fost cu atît mai interesante cu cît în acele zile, potrivit publicaţiei ruseşti NEZAVISIMAIA GAZETA, Germania condiţionase ratificarea proiectului rusesc al unui nou sistem de securitate europeană de retragerea trupelor din Transnistria!

Conflictul îngheţat din Transnistria reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, dar şi a regiunii de Est a Uniunii Europene. În acest context, găsirea de soluţii paşnice pentru soluţionarea acestui diferend este o prioritate atît pentru Republica Moldova, dar şi pentru Uniunea Europeană şi Rusia, care doresc relaţii bilaterale solide. Dovada corectitudinii afirmaţiilor mele vine, şi de această dată, de la Berlin: Germania cerea Rusiei să îşi retragă trupele sale din Transnistria şi abia atunci Berlinul va susţine iniţiativa preşedintelui Dmitri Medvedev privind crearea unui nou sistem de securitate europeană, scrie, după cum spuneam la începutul acestui articol, în ediţia din 22 iunie 2010, publicaţia "Nezavisimaia Gazeta", cu referire la surse confidenţiale. Cotidianul moscovit nu suflă o vorbă despre o posibilă înlocuire a trupelor ruseşti cu căşti albastre europene ş aplicarea celor 3 paşi de bază în pregătirea păcii: retragerea şi controlul armelor mici şi mijlocii, unificarea financiară şi controlul frontierelor.

Conflictul din Transnistria este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistriană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stîng al râului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi râu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor separatiste care au atacat şi ocupat sediul poliţiei din Dubăsari, din stînga Nistrului, în cursul nopţii. Separatiştii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În timpul conflictului, forţele fostei Armate a 14-a (care a aparţinut, pe rînd, URSS, CSI şi Federaţiei Ruse) dislocate în Transnistria au luptat în numele forţelor armate transnistrene. O parte însemnată dintre ofiţerii acestei armate figurau în concediu, în realitate fiind instructori şi comandanţi ai plutoanelor separatiste. Pe 17 martie 1992, Republica Moldova a fost vizitată de un grup de deputaţi din Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, care s-au întîlnit cu preşedintele Mircea Snegur şi au căzut de acord să ofere Transnistriei statutul de „zonă economică liberă”, precizînd că: „Transnistria trebuie să aibă toate garanţiile ca în cazul reunirii Moldovei cu România să nu se pomenească teritoriu al statului reunificat România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.77). În acele luni, guvernul moldovean, sprijinit de autorităţile române, au accentuat exclusiv calea dialogului şi negocierilor paşnice. S-a creeat formatul cvadripartit de negocieri politice din care făcau parte miniştri de externe ai României, Moldovei, Rusiei şi Ucrainei. Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei...Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (op.cit. pag.96). La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului, iar „Conflictul transnistrean” a „îngheţat”, transformîndu-se, pentru analişti, în „diferend”.

De la încheierea ostilităţilor, zeci de întîlniri, negocieri, discuţii, au avut loc, sute de tratate şi angajamente, toate structurile trans-naţionale importante (ONU, NATO, OSCE, Crucea Roşie, CSI etc) au fost implicate, fără succes, în soluţionarea problemelor acestui spaţiu, o zonă gri, în care foarte multă lume are interese din cele mai diverse. Mii de declaraţii contradictorii au fost înregistrate de către jurnalişti şi sute de manevre militare, provocări, schimbări ale raporturilor de forţă şi influenţe au balansat firav, într-o parte, sau în cealaltă situaţia din regiune. De 18 ani, situaţia a rămas aceeaşi. În pofida dezbaterilor şi conferinţelor OSCE, a devenit evident că Rusia nu intenţionează să-şi retragă patrimoniul militar din Transnistria. Strategia politică de ocolire a deciziei OSCE s-a bazat cu precădere pe liderii comunişti de la Chişinău. Nedorind executarea reală a acestui angajament, Federaţia Rusă şi-a asigurat o conducere politică în Republica Moldova, care să-i asigure legalizarea prezenţei militare în Moldova. Vladimir Voronin a fost garantul ducerii la îndeplinire a unui proiect rusesc în care, sub pretextul soluţionării conflictului transnistrean, Republica Moldova ar deveni un fel de „stat comun”, o confederaţie cu doi membri (Chişinău, Tiraspol), sau chiar trei (dacă se adaugă şi Comratul) subiecţi egali în drepturi. Au fost elaborate diverse mecanisme de garantare a înţelegerilor dintre Chişinău şi Tiraspol care fixau rolul Moscovei şi calitatea de arbitru în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. Prezenţa militară a Federaţiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova ar fi fost pretextul constituirii „mecanismului de garantare”. Căderea comuniştilor la Chişinău şi amplasarea elementelor scutului anti-rachetă în România reîncălzesc conflictul îngheţat de pe Nistru. Provocările, declaraţiile belicoase ale lui Smirnov, isteria panicardă a comuniştilor de la Chişinău şi problemele economice şi sociale cu care se confruntă actualii lideri moldoveni, fac ca problema transnistreană, deşi declarată „prioritate naţională” să rămînă în amorţire. Nu este exclus ca statutul de „gaură neagră” al acestui teritoriu să alimenteze, încă, interesele directe ale unor grupuri interesate în păstrarea incertitudinilor, în întregul spaţiu de negociere (Moldova, Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană).

Ce este Transnistria şi de ce este ea atît de disputată?

Transnistria este o regiune geografică din Republica Moldova, situată pe malul stîng al rîului Nistru. Numele de Transnistria desemnează aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană, regiune separatistă aflată de jure în componenţa Republicii Moldova. Autorităţile separatiste ale Republicii Moldoveneşti Nistrene controlează teritoriul Republicii Moldova aflate la est de rîul Nistru, cu excepţia a şase comune, precum şi municipiul Tighina şi două comune la vest de Nistru. Regiunea are o populaţie majoritar slavă, care se teme de reunificarea cu România.
Populaţia regiunii la recensământul din 1989 era de 546.000 de locuitori. La recensămîntul din 2004, procentele de populaţie în fîşie arătau astfel: moldoveni (români): 32%; ucrainieni: 29%; ruşi: 30%; bulgari, găgăuzi, evrei, germani, belaruşi, polonezi şi alţii: 8%. Transnistria are 147 localităţi dintre care 1 municipiu, 9 oraşe, 69 comune şi 68 sate. Suprafaţa regiunii este de 3362,33 km², iar PIB-ul este de 1,182 miliarde USD, adică 3.030USD pe cap de locuitor.

Rolul militar al regiunii transnistrene este, în general, mult diminuat, faţă de 1992, cînd unităţile ruseşti din Transnistria reprezentau capul de pod al Rusiei spre Balcani. Multă tehnică militară a fost retrasă, multă a dispărut. Un singur exemplu - protocolul şedinţei de lucru al experţilor ministerelor Apărării ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, cu privire la aspectul tehnic al retragerii trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, din 27 aprilie 1994, a determinat volumul total de vagoane/platforme necesare pentru această operaţiune de amploare- 11.233 unităţi (inclusiv 1485 vagoane pentru retragerea muniţiilor). După şase ani, în cadrul Summit-ului de la Viena, din iulie 2000, reprezentantul Federaţiei Ruse a declarat oficial că pentru retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova sunt necesare 3000 vagoane grupate în 177 transporturi militare. Rezultă că între timp, din 1994 pînă în 2000, au dispărut 7000 de vagoane.

În ceea ce priveşte trupele, evaluările arată că potenţialul forţelor militare din Transnistria este identic cu cel din 1992, operîndu-se doar schimbări de denumiri, treceri ale cadrelor ruse sub serviciul militar al unităţilor transnistrene, precum şi a tehnicii din dotare la înzestrarea acestora. Ca să nu fie nici un dubiu, astăzi, în caz de necesitate, autorităţile Transnistriei sunt apte să pună sub arme peste 20 mii de oameni, la care se mai pot adăuga şi 7-8 000 de membri ai unităţilor de cazaci din Rusia. „Ministerul Apărării" de la Tiraspol dispune de tancuri T-64 - 18 bucăţi; TAB (diferite tipuri) - 69 bucăţi. tunuri "Gaubits-122" – 18; tunuri 85mm – 12; "Alazan" – 3; lansatoare de mine – 69. Aviaţia include: 6 elicoptere MI-8T, 2 - MI-2, un avion AN-26, 2 - AN-2, două - IAK-18. Elicopterele MI-8T sînt dotate cu lansatoare de rachete.

În ceea ce priveşte „importanţa” economică, principalele uzine de interes sînt:

Uzina mecanică din Bender
Produce în serie, din anul 1995, sisteme de lansare a proiectilelor reactive cu 20 de ţevi (montate pe caroserii de automobile); aruncătoare de grenade antitanc pe afet (din anul 1995); aruncătoare de mine (de calibrul 82-mm, 120-mm, din anul 1996); aruncătoare de grenade antitanc portative (din anul 1996); pistoale de calibrul 5,45 mm; instalaţii de lansare a proiectilelor reactive de tip „Grad".

Uzina metalurgică din Rîbniţa şi cele afiliate
Din 1997, a fost începută producerea aruncătoarelor de mine de calibrul 82-mm. Testarea primelor aruncătoare şi tragerile de control au fost efectuate la 17 mai 1997. Tot în 1997, la uzină a fost produs primul lot experimental (100) de mine antipersonal în carcasă de lemn. Ulterior s-a trecut şi la producerea minelor antitanc.

Uzina de pompe
Produce aruncătoare de grenade antipersonal (cu fixare sub ţeavă) GP-25 de calibrul 40-mm.

Uzina “Electromas” (Tiraspol)
Produce în serie: - pistoale mitralieră de 9-mm, pistoale Macarov de 9-mm, pistoale de 5,45-mm, arme de vânătoare şi arme de luptă speciale fabricate în baza acestora. Partenerii principali sunt agenţi economici din Europa occidentală.

Nerecunoscută pe plan internaţional, enclava separatistă s-a înarmat pînă în dinţi şi a devenit o placă turnantă pentru traficul ilegal de arme către Abhazia, Cecenia, fosta Yugoslavie, Orientul Mijlociu, unele regiuni de pe continentul african. După cum am descris anterior, sursa acestui trafic cu arme o reprezintă atît arsenalul militar al Armatei a 14-a, cît şi uzinele care produc lansatoare pentru „Ciornaia Akula”, KA-50.

În sudul Republicii, Gagauzia lui Formuzal stă la pîndă. Gagauzia este o Unitate Teritorial Administrativă Autonomă în sudul Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi şi bulgari. În aprilie 1994 a obţinut statutul de autonomie lărgită în cadrul RM. Başcanul Gagauziei, Mihail Formuzal, care este şi membru al Guvernului Filat, s-a pronunţat clar în favoarea federalizării Republicii Moldova şi a sugerat posibilitatea ca Gagauzia să devină independentă în cazul în care statutul juridic al Moldovei va fi schimbat. Găgăuzii sînt urmaşii turcilor selgiucizi stabiliţi în Dobrogea, împreună cu pecenegii, tribul Uz (Oguz) şi cumanii (Kipchak), poporul care l-a urmat în Anatolia pe sultanul Izzeddin Keykavus II (1236-1276). Mai exact, un clan de turci, Oghuz, a migrat către Balcani în timpul conflictelor inter-tribale. Acest clan s-a convertit de la Islam la Creştinismul Ortodox, după ce s-a stabilit în Bulgaria, şi a fost numit turc - găgăuz. Un grup mare de găgăuzi a părăsit, mai tîrziu, Bulgaria şi s-a stabilit în sudul Basarabiei împreună cu un grup de etnici bulgari.

Naţionalismul găgăuz a început ca o mişcare intelectuală, în anii 1980. Mişcarea devine mai puternică la sfîrşitul deceniului, cînd Uniunea Sovietică a demarat perestroika.
În 1988 activişti din intelectualitatea locală, uniţi cu alte minorităţi etnice, creează o mişcare cunoscută sub numele de „Poporul Găgăuziei”. Un an mai tîrziu, a avut loc prima adunare a acestei mişcări în care a fost adoptată o rezoluţie care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei, cu capitala la Comrat .
Mişcarea naţională găgăuză s-a intensificat atunci cînd limba româna a devenit limbă oficială a Republicii Moldova, în august 1989, înlocuind rusa. Găgăuzii au fost îngrijoraţi şi în cazul în care Moldova s-ar fi reunit cu România, aşa cum părea foarte probabilă în acel moment.
În august 1990 Comrat s-a declarat republică autonomă, dar guvernul Republicii Moldova a anulat declaraţia ca fiind neconstituţională. În decembrie 1990 mişcarea separatistă Gagauz Halkı („poporul găgăuz”), cu sprijinul tacit al autorităţilor centrale din Moscova, proclamă în raioanele Comrat, Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti ale RSS Moldoveneşti aşa-numita Republica Găgăuză. În decembrie 1994 Parlamentul de la Chişinău, dominat de agrarieni a recunoscut autonomia teritorială a găgăuzilor. În anul 1995 hotarele noii regiuni autonome au fost stabilite în urma unui referendum zonal.

Suprafaţa regiunii autonome este de 1.830 km². Regiunea este divizată în trei districte administrative (dolai): Comrat, Ciadîr-Lunga şi Vulcăneşti. Conform recensămîntului din anul 2004, populaţia era de 155.587 locuitori (găgăuzi 82,6%, români/moldoveni 4,6%, ucraineni 3,0%, ruşi 3,7%, bulgari 5,1%, alte naţionalităţi 1%). Centrul administrativ al regiunii este oraşul Comrat (25.000 de locuitori). Limbile oficiale sînt găgăuza, româna, vorbită în dialect moldovenesc, şi rusa.
Adunarea Populară a Găgăuziei se compune din 35 de deputaţi aleşi pentru un mandat de 4 ani, iar Başkanul, Guvernatorul Găgăuziei exercită conducerea activităţii autorităţilor administraţiei.

OK! Ce înţelegem noi din acest text lung şi dezlînat? Că Vlad Filat vrea să fie preşedinte şi premier într-un stat, oricare ar fi forma lui de organizare! Că "integritatea teritorială" a Republicii Moldova este negociată între Moscova şi Berlin şi este O GARANŢIE a stataliştilor că Moldova nu se va uni niciodată cu România! Dar, nici nu va adera NICIODATĂ la Uniunea Europeană, "cal alb" pe care a venit la putere Vlad Filat! În aceste condiţii, neutralitatea nu poate fi pusă în discuţie. Cam, asta...

PE CE LISTĂ ESTE VLAD FILAT?

LISTA LUI ŞANDROVSKI, de pe http://inconstantin.ro/ e discutată în emisiunea "Preamoi Razgovor" din 18 noiembrie de la Jurnal TV. Despre lista foştilor agenţi ai KGB din Republica Moldova se discută mai spre final. La rugămintea pan.md de a evalua autenticitatea listei informatorilor şi agenţilor KGB - URSS, fostul conducător al serviciului moldovenesc de securitate, generalul de divizie Fiodor Botnaru, a spus că această listă “este realizată respectînd cele mai bune tradiţii ale dezinformării şi pare a fi o provocare a cuiva”. “De unde să aibă românii date ale arhivelor KGB care la sfîrşitul anilor 80 au fost duse la Moscova? Nu ştiu cine are nevoie de această provocare. Cineva, desigur, trebuie să fie tras la răspundere pentru această dezinformare, dar cine anume e de datoria Serivicului moldovenesc de Informaţii şi Securitate să stabilească”, a adăugat fostul conducător al KGB Moldova.

În lista dată publicităţii apar agenţi KGB cunoscuţi alături de unii necunoscuţi, nume importante ale politicii moldoveneşti contemporane, alături de neica nimeni, jurnalişti de marcă şi colege de breaslă care în perioada URSS dădeau în gît cel mult păpuşile care nu şi-au băut tot laptele, cum lipsesc nume importante ale politicii moldoveneşti actuale şi agenţi KGB cunoscuţi. Pe de altă parte, anumite funcţii au fost amestecate în aşa fel încît pe unii să-i plaseze în poziţii mai importante. Am şi exemple. Cunoscătorii ştiu să-i plaseze corect pe Valentina Basiul, Dumitru Diacov, Urechean, Formuzal, Serebrean sau Clipii. Pe de altă parte, să nu fim naivi şi să credem că anumiţi intelectuali de marcă nu au fost informatori ai structurilor informative din Republică. Principala ocupaţie a serviciului era cunoaşterea mediilor culturale, academice, ştiinţifice, a grupurilor naţionale şi naţionaliste, a scriitorilor care puteau avea o anumită influenţă în rîndurile publicului. Existau, cu siguranţă, pe lîngă informatori şi agenţi de influenţă sau dezinformare. Însă, conform procedurilor, nu existau rezidenţi în aceste grupuri care rămîneau cu o încredere scăzută şi datorită "calităţii boeme" a membrilor săi!

La fel de evident este faptul că o parte dintre agenţii, informatorii, rezidenţii fostului serviciu au evoluat alături de noul FSB, de SIS, sau au intrat în adormire. Alţii au intrat în afaceri şi în politică. Acţiunile lor, pe parcursul timpului, au fost din cînd în cînd corectate "din centrală". Grupuri disciplinate au urmărit, în ultimii 20 de ani, anumite interese. Dacă analizăm pe fiecare în parte vom avea surpriza să constatăm că fiecare a adus cîte o corecţie "necesară" la un anumit moment. Interesant, aşa cum spun colegii de peste Prut, este că pe listă nu apare Iurie Roşca. Cum nu apar nici nume din PCRM-ul generalului Voronin, care nu întîmplător a vorbit la NIT de cei 16 ofiţeri români de informaţii din conducerea Guvernului Filat! Această declaraţie, în aparenmţă nevinovată, are două obiective: să-l plaseze pe Vlad Filat (marele absent de pe lista agenţilor KGB!) în curtea serviciilor româneşti de informaţii şi să credibilizeze lista lui Şandrovski, într-un moment în care toată lumea acuză o manipulare grosolană! Între noi fie vorba, dacă serviciile româneşti au ajuns la performanţa de a impune şi controla întîi un lider, apoi un partid, apoi un guvern în Republica Moldova, atunci înseamnă că această performanţă şterge cu buretele toate porcăriile pe care guvernele lui Traian Băsescu le-au făcut în ultimii 10 ani. Nu vă bucuraţi! Dacă, însă, Filat NU este agent român, pe lista CUI se află el? Cine se află în spatele reuşitelor remarcabile în afaceri şi politică ale acestui obscur bişniţar de televizoare color la Iaşi, creator DIN NIMIC al unui partid extrem de puternic? Poate, evoluţiile viitoare ne vor da răspunsul. Pînă atunci, citiţi Lista lui Şandrovski şi căutaţi-vă prietenii! Merită!

Mazilu Gheorghii - Zaraza - Agent-informator, Zapadninski Robert - Maşa - informator, Morăraş Mihail - Jucka - informator, Şişcanu Ion - Maurul - informator, Moşanu Alexandru - Maxim - agent/ informator, Ţurcanu Andrei - Mefistofeli - agent sub acopere, Ciobanu (Dabija) Nicolae Ion - Nicu - agent/ informator, Reniţă Valeriu - Kotovski - agent/ informator, Butnaru Vasile - faust - rezident, Emil Galaicu - apostol IOAN - informator, Veaceslav Plugaru - Kain - informator, Vitalii Ciobanu - alex - informator, Vasile Gîrneţ - sara - informator, Alexandru Bantoş - zare - informator, Vasile Galaicu - bahus - informator, Valeriu Senic - ala - informator, Mihail Bendas - pitbull - informator, Burcă Sergiu - oswald - agent/ informator, Mihail Dinu - Românul - agent/ informator, Saharneanu Valeriu - calipso - rezident, Fedor Galaico - stepan - informator, Colesnic Iurii - Gagarin - informator, PAVLICENCO VITALIA - FIDEL - AGENT SUB ACOPERIRE, Nedelciuc Vasile - mi-7 - agent sub acoperire, Moraru Harlampie - sasha - persoana de încredere, Donos Alexandru - dora - informator, Negru Nicolai - belinski - agent/ informator, Butnaru Valentin - flober - agent/ informator,
Mahu Rodica - felix - persoana de încredere, Gîlcă Petru - cupcini - informator, Bileţchi Nicolai - asea - informator, Moraru Victor - roza - agent sub acoperire, PETRENCO ANATOL - PLUTONIUS - AGENT/INFORMATOR, Serafim Urechean - ara - informator, Serebrean Oleg - acrobat - agent sub acoperire, Bogatu Petru - Zavet - agent/ informator, Clipii Igori - Egor - informator, Nantoi Oazu - Viteazi - informator, Doraş Victor - şobolan - informator, Tanase Constantin - corbul - agent/informator (A), Marciuc Nicolai - cili - informator, Alexandru Dorogan - Prohor - agent, Condrea Irina - Leana - informator, Galben Andrei - Galin - agent/ informator (R), Rosca Nicolai - molot - informator, Ţîra Nicolai - ilya - agent/ informator (P), Pelin Pavel - stan - agent/ informator, Durakov (Dubrovschi) Anatol - vanea - informator, Pohila Vladimir - pimen - informator, Popov Andrei - goblin - agent/ informator (K), Neagu Ion - niku - informator, Gorea Elena - selena- informator, Andronic Nicolai - lara - ofiter, Josu Victor - koni - ofiter, Ciobanu Ceslav - avram - agent/informator (F), Tampiza Constantin - savelii - agent/ informator (D), Ciornîi Nicolai - pegas - agent/ informator (K), Butnaru Leonid - dinamo - informator, Ceşuev Visarion - jocker - informator, Thorov Alexandr - telegin - agent sub acoperire (FR), Vareniţa Alexandr - druzi - agent sub acoperire (Sv), Viscalov Alexandr - krest - agent sub acoperire (Vr), Plesca Valeriu - plevna - informator, Ludmila Gremalschi - emanuella - informator, Stati Alexandru - lucifer - persoana de încredere, Antocel Dionisie - leu - informator, Cosovanu Olga - adriana - informator, Golea Anatol - profetul - agent sub acoperire, Diacov Dmitrii - dacul - ofiter/ agent subacoperire (SR), Braghiş Dumitru - dejurnîi - agent sub acoperire (SR), Guţu Ivan - vostok - informator, Stefanoglo Dmitrii - cingishan - informator, Maleţ Petru - marcu - informator, Muşuc Ivan - mikola - agent sub acoperire (SD), Şova Vasilii - ravin - agent sub acoperire (SI), Marciukov Nicolai - ţvetnoi - Informator, Bratu Ilie - decebal - informator, Golban Valentina - casandra - informator, Stati Serghei - babeli - informator, Mocanu Alecu - stinger - informator, ??u Nicolae - cabala - agent/ informator,
Buruiana Alexandru - borada - agent/ informator, Fruntaşu Platon - marx - agent/ informator, Costaş Andrei - filea - agent/ informator, Gîscă Alexandru - gavel - informator,
Hodorogea Silvia - irişa - informator, Dorogan Alexandru - dorian - agent/Informator, Cucu Ion - vizir - informator, Marian Boris - mars - agent/ informator, Filip Iulian - filin - informator, Şarban Nicolae - sarbu - informator, Grozavu Vasilii - glava - informator, Budeanu Gheorghii - bug - agent/ informator, Mateiciuc (Matei) Valeriu - Che Guevara - agent/ informator, Buzdugan Veronica - baza - agent/ informator, Tamizlicaru Ecaterina - tania - informator, Burac Andrei - baciul - informator, Ciocanu Aurel - aurar - informator, Manastîrli Nicolai - monastîri - informator, HADÎRCĂ ION - HARITON - AGENT/ INFORMATOR, Druţă Boris - dubina - informator, Amihalachioaie Dumitru - Dantes - agent/ informator, Mazur Marin - miza - informator, Munteanu Petru - piman - informator, Guzun Mihail - gama - informator, Şleahtiţchi Mihail- minea - informator,
Cernenco Mihail - casiopea - agent/ informator, Caba Pavel - casablanca - informator, Certan Semion - dumbrava - informator, Grecu Alexandr - phoenix - informator,
Angheli Feodor - feoghen - agent sub acoperire (SG), Bodrug Tudor - bodrîi - informator, Kindighilean Mihail - kidala - agent sub acoperire, Ungureanu Ion - wiliams - agent sub acoperire, Krîlov Valentin - Timur - agent/ informator, MOREI ION - METEORIT - AGENT SUB ACOPERIRE, Morev Victor - most- informator, Panin Alexandr - Oragon - agent sub acoperire (ST), Luchian Andrei - luna - agent sub acoperire (SU), Alexandru Palii - palme - informator, Andrei Dumbrâveanu - dunarea - informator, Nicolenco Olga - nora - informator, Sima Gheorghe - secarika - informator, Guţu Lidia - liza - informator, Cosarciuc Valeriu - oscar - informator, Laguta Maia - manya - informator,
Colţa Vasile - ghideon - informator, Ciobanu Victor - vahtang - informator, Iov Vasilii - molotov - informator, Petrache Mihail - postulatul - informator, Kirilov Silvia - steliana - informator, Matei Ştefan - marian - informator, Ghelici Feodor - gregorean - informator, Grec Ivan - ivanov - informator, Ciubotaru Arhip - constantin - informator, Formuzal Mihail - tamerlan - agent sub acoperire (bG), Silvestru Aurelian - ecoul - informator, Valentina Basiul - efimia - informator, Valentina Ursu - claudia - informator, Cubasenco Dmitrii - prizrak - informator.

4 STELE DE N STELE ŞI-O POŞIRCĂ ORDINARĂ

Băuturile contrafăcute sînt o adevărată nenorocire pe capul românilor. Excelentă ancheta PRO TV care demonstrează că românii beau mult şi prost! Beau diferite substanţe toxice fără să aibă habar că pe etichete sînt folosite ABUZIV anumite cuvinte: "stele, original, calitate superioara" etc. Aşa se întîmplă, din păcate, în toate domeniile vieţii noastre. Sîntem contemporani cu falsul, cu impostura, cu viclenia, cu scîrboşenia, cu greţa, cu desconsiderarea celui de lîngă tine.

În ultimii 20 de ani, în România fără busolă, fără cîrmaci şi fără orizont, ARMATA ROMÂNĂ a fost condusă, din fericire, de generali de armată, de 4 stele, adevăraţi profesionişti ai armelor, care au făcut ca, în ciuda furiei oarbe cu care unii încearcă să ne rupă de neam şi ţară, haina militară să fie un garant al stabilităţii şi al continuităţii neamului nostru pe aceste meleaguri. Chelaru, Degeratu, Mihai Popescu sau Eugen Bădălan sînt PATRU dintre şefii Statului Major General al Armatei Române care au transformat oastea ţării la cele mai înalte standarde militare ale vremii. Pe ultimii doi, îi cunosc bine şi viaţa a făcut ca în ultimii ani să petrecem împreună zile şi nopţi în teatrele de operaţii din Iraq sau Afganistan, drumuri nesfîrşite, zeci de ore de zbor, sau onorante întîlniri în ţară ÎMPREUNĂ şi PENTRU militarii români! Am descoperit atunci că în afară de profesionalismul exemplar, aceşti GENERALI DE 4 STELE sînt ŞI de o omenie dezarmantă. Cei 4 şefi de stat major general au făcut ca Armata Română să devină unul dintre principalii aliaţi ai Armatei Americane în războiul global împotriva terorismului. Există GENERALI AMERICANI CU 4 STELE care au adresat mai multe elogii militarilor români decît mulţi dintre DECIDENŢII POLITICI DE LA BUCUREŞTI! Francks, Petraeus sau Sanchez au fost mereu alături de Armata Română în Iraq sau Afganistan. Pe ultimii doi i-am şi cunoscut şi am realizat două interviuri interesante pentru Radio România Actualităţi! Întîlnirea cu ei echivalează cu a savura o băutură fină, de N stele!

Acelaşi sentiment îl am faţă de miniştri care au condus POLITIC Armata Română spre reformă, restructurare şi modernizare. Doi dintre ei, Ioan Mircea Paşcu şi Sorin Frunzăverde sînt o dovadă incontestabilă de profesionalism şi devotament exemplar faţă de armata ţării. Anii petrecuţi alături de ei m-au convins de acest lucru şi îl afirm fără să-mi fie frică! Cum de profesionalism şi respect pentru Armata Română a dat dovadă şi Secretarul American al Apărării, Robert Gates, care mi-a oferit un interviu în exclusivitate la cîteva săptămîni doar după ce a fost instalat în funcţia de şef al celei mai mari şi mai puternice armate dintre toate care au fost în lume! Şi pe ei îi consider miniştri de N stele! Cum lideri de N stele, ataşaţi INTERESULUI NAŢIONAL au fost şi în alte instituţii care, în ultimii 10 ani, au promovat imaginea ROMÂNIEI peste hotare. DRAGOŞ ŞEULEANU este unul dintre aceşti lideri, o spun chiar dacă vor sta unii în cap între Băneasa şi Otopeni, aliniaţi!

Din păcate, nu există pădure fără uscături. Despre aceste uscături am evitat să vorbesc DIN RESPECT PENTRU ARMATA ROMÂNĂ! O instituţie pe care o consider, alături de IMN şi DRAPEL o INSTITUŢIE SACRĂ pentru poporul român! Din nenorocire, substanţe toxice pozează în băuturi fine, poşirca ordinară erijîndu-se în lider absolut! Există un general cu 4 stele, Gabriel Oprea, pe numele său, pe care l-am ignorat pînă astăzi, din motivele expuse mai sus. Însă, personajul acesta foloseşte ABUZIV cu atîta lejeritate cuvine ca INTERES NAŢIONAL, ROMÂNIA, STABILITATE, ARMATA ROMÂNĂ, încît te înfiori! Întreb profesioniştii armelor dacă ştie careva căror fapte de vitejie se datorează apariţia pe AZP-urile lui OPrea a stelelor, 4, făcîndu-l egalul în grad al lui Bădălan sau David Petraeus? Ghinionul face ca acest produs toxic al distilăriei politice româneşti să fie şi ministru al apărării. Un ministru care nu a fost la nici o reuniune NATO de la instalare, pe care nu-l cunosc omologii săi - poate doar din poza de pe cruce! - dar care ÎŞI PERMITE SĂ CONFIŞTE SIMBOLURILE NAŢIONALE, ARMATA ROMÂNĂ şi resursele de imagine ale acesteia ÎN INTERES PERSONAL! Scandalos e că în instituţiile PUBLICE există consumatori devotaţi ai acestui produs. La noi, în Banatul de Munte, se cheamă POŞIRCĂ ORDINARĂ! Fac apel la PROTECŢIA CONSUMATORULUI să retragă de pe piaţă acest IMPOSTOR nenorocit, care pozează în bărbat de stat! Iar FABRICANŢII să fie imediat amendaţi şi să li se retragă licenţa de producţie a retardaţilor de stat! E ÎN INTERESUL NAŢIONAL!

Kandahar Strike Force

FOTO: La jumătatea timpului, în 2005, la Kandahar, împreună cu Generalul de Brigadă, Ioan Ion, şeful Înzestrării armatei române, şi Maestrul Ion Cristoiu!

Scriam ieri, că potrivit unor sondaje, 82% dintre afgani sînt deacord cu prezenţa talibanilor în guvern, iar 29% sprijină obiectivele talibane de instituire a unui emirat islamic radical în ţară. Procentul susţinătorilor fideli regimului taliban a scăzut, însă, în ultimii ani, după reconstrucţia ţării de către Coaliţia Multinaţională, de la 56% în 2009, la 56% anul trecut şi 29% acum! În timp ce trupele străine nu sînt o prezenţă populară pe străzile afgane, talibanii sînt consideraţi, tot mai mult, ca oameni depravaţi, care s-au alăturat "forţelor întunericului", fiind dependenţi acum de finanţarea traficanţilor de droguri. Loya Jirga are de luat hotărîri epocale: să se alăture talibanilor, să permită ruperea ţării şi crearea Pashtunistanului, sau să accepte un viitor ca al Somaliei. Dificilă alegere... Pentru că, pentru a face pace cu talibanii, fie ei şi moderaţi, e nevoie ca forţele de securitate afgane să oprească "vînătoarea" acestora. Oprind vînătoarea, ANA intră în conflict direct cu forţele internaţionale dislocate pe tot teritoriul ţării.

De fapt, se pare că în unele zone, balansarea de partea cealaltă a început, iar la Kandahar, fostul fief al talibanilor, balanţa pare că se înclină NU în favoarea forţelor NATO! O informaţie, parvenită pe mai multe surse mă face să-i dau credibilitate: forţele speciale destinate să-i vîneze pe liderii talibani au fost dezarmate şi au intrat în închisoare. Liderul comandoului, Atal Afghanzai este acuzat de uciderea unui înalt responsabil corupt din poliţie, în plină zi. Alţi 40 de membri ai FOS afgan sînt arestaţi departe de privirile indiscrete, se pare nu numai cu încuviinţarea tacită a autorităţilor centrale, ba mai mult, cu ordin direct din partea lui Hamid Kharzai.

Se ştiu foarte puţine lucruri despre Forţa de Operaţiuni Speciale "Kandahar Strike Force", un grup controversat, finanţat de CIA, care operează după modelul "vigilante", adică, fac dreptate acolo unde autorităţile se dovedesc neputincioase. Format la Kandahar, KSF acţionează în provnciile Kandahar, Zabul şi Uruzgan. Grupul este format din membri de elită ai armatei regulate afgane, selectaţi de ofiţeri CIA şi instruiţi de Forţele Speciale americane la Kandahar, în Camp Gecko, o fostă bază Al-Qaeda, construită de către forţele lui Osama Bin Ladden în 1996. Grupul operează în afara "parametrilor instituţionali ai guvernului afgan" şi se subordonează direct CIA. Operaţiunile de tip "blackops" erau derulate în întreaga ţară, însă, comandourile fiind transportate de către forţele americane cu ajutorul elicopterelor Blackhawk. Afghanzai susţine, pentru presa americană, că acţiunile grupului său au fost atît de eficiente, încît a primit numeroase scrisori de apreciere, chiar din partea preşedintelui Hamid Kharzai! De la moartea fratelui preşedintelui, Ahmed Wali Karzai, care din traficul de droguri finanţa gruparea, KSF pare să se fi angajat într-un război brutal nu cu talibanii, sau Al- Qaeda, ci cu autorităţile afgane provizorii, tot mai corupte. Din acel moment, relaţia idilică dintre Guvern şi "Kandahar Strike Force" s-a încheiat. Grupul a fost desfiinţat, iar cei 41 de membri ai săi au fost arestaţi sub diferite acuzaţii, de la execuţii extrajudiciare, la tortură, furt şi viol. Este clar că gruparea stătea în calea "reconcilierii" cu talibanii, subiect fierbinte şi extrem de discutat în Loya Jirga.

Pe acest fundal obscur şi extrem de neclar, un nou contingent de militari români se pregăteşte să ia drumul Afganistanului. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, va participa astăzi, începînd cu ora 11.00, la Galaţi, la ceremonia prilejuită de plecarea în teatrul de operaţii Afganistan a Elementului de Comandă şi Control Zabul şi a Batalionului 300 Infanterie Mecanizată "Sf. Andrei". Dumnezeu să fie cu ei şi să ne întîlnim la Kandahar zilele următoare! Radio România, din nou la Kandahar, după 10 ani de la prima transmisiune directă din acest teatru de operaţii! Să fie într-un ceas bun!

Loya Jirga: alegere deficilă

Fondul Monetar Internaţional a anunţat că a decis să acorde Afganistanului un credit de 133,6 milioane de dolari, pentru a susţine economia acestei ţări în perioada retragerii forţelor militare străine. Creditul urmează să fie eliberat în mai multe tranşe de-a lungul a trei ani. Într-o primă fază vor fi deblocate imediat 18,9 milioane de dolari. "În următorii trei-cinci ani, retragerea prezenţei militare internaţionale şi scăderea aşteptată a ajutorului internaţional vor reprezenta sfidări importante pentru politica economică" - a explicat directoarea adjunctă a FMI, Nemat Shafik, în comunicatul citat. "Statul afgan va trebui să preia în sarcina sa activităţi care, în acest moment, sînt finanţate de donatori şi, deci, să suporte o parte mai mare din cheltuielile de securitate", a menţionat responsabila Fondului. Un alt obiectiv al acestui credit este de a "întări sistemul bancar", întrucît criza a afectat şi cea mai mare instituţie bancară din Afganistan, Kabul Bank, scoţînd la iveală "probleme legate de guvernanţă şi de definirea responsabilităţilor".

Acordul cu FMI, în premieră pentru Afganistan, discutat zilele acestea în Loya Jirga, demonstrează că preşedintele Karzai şi oficialii de la Kabul... se tem de retragerea Coaliţiei Multinaţionale, în 2014! Asta după ce, la un moment dat, liderii tribali, politicienii şi preşedintele cereau insistent retragerea trupelor străine din ţară. De data aceasta, la ultima Loya Jirga, desfăşurată la Kabul, care a reunit peste 2000 de lideri tribali şi politicieni afgani proeminenţi din toate provinciile ţării, retragerea militarilor străini a stîrnit îngrijorare. Nu pentru că localnicii ar "muri" de dragul democraţiei şi legilor occidentale, ci pentru că se pune problema plecării celui mai important finanţator, "sector" economic al ţării. Peste 60% dintre afganii angajaţi lucrează pentru Coaliţia Internaţională, iar piaţa imobiliară a cunoscut un boom tot datorită prezenţei militarilor străini. La Loya Jirga de anul trecut, preşedintele Hamid Karzai clama o pace cu talibanii şi lansa aluzii belicoase la adresa forţelor coaliţiei. Acordul nu s-a înfăptuit, iar cei mai mulţi afgani NU au încredere în talibani, priviţi drept o grupare de pashtuni radicali care doresc să-şi impună în întreaga ţară o dictatură religioasă pashtună. Însă, mai mult de jumătate din cei prezenţi în Loya Jirga cred că prezenţa în guvern a talibanilor ar destructura nucleul dur al acestora. Karzai a declarat în faţa reprezentanţilor afgani că anula acesta va realiza acordul cu talibanii, fără să ofere prea multe detalii, în cel mai curat spirit afgan, foarte vag, încercînd să ofere încredere în interiorul Loya a cărui principală funcţie este de a clădi un sentiment de încredere între triburi.

Loya Jirga este un cuvînt Pushtun, dar reprezintă o practică comună printre triburile indo-europene, care au ocupat regiunea în urmă cu peste 5.000 de ani. Loya Jirgas este o întîlnire anuală şi o oportunitate de a realiza un fel de consens naţional. Din cauza tehnologiei, întîlnirea nu mai este una între străini, de aceea se constată că axistă punce de vedere comune mai multor triburi aflate în colţuri diferite ale ţării. Reuniunea de la acest sfîrşit de an a fost "pigmentată" cu un incident de securitate, talibanii punînd mîna pe planurile de securitate ale reuniunii. Planul unor atentate teroriste a fost dejucat, însă, incidentul spune totul despre modul în care funcţionează lucrurile în Afganistan. Corupţia nu este o noutate în această zonă a securităţii tribale, însă creşterea comerţului cu droguri, în ultimul deceniu, a amplificat fenomenul. Talibanii au fost decişi să plătească o sumă bună pentru a pune mîna pe planurile de securitate. Subiectul CORUPŢIE nu a fost niciodată unul foarte popular în Afganistan, fiind considerat ca făcînd parte din cultura naţională! Formele moderne de guvernare sînt încă prost înţelese aici. Dar obtinerea de bani, prin orice mijloace, pentru familie, clan sau trib, este văzută nu doar admirabil, ci esenţială!

Discuţiile din Loya Jirga se axează pe viitorul ţării, iar cei 2000 de reprezentanţi au în interiorul Forumului, aceleaşi probleme ca întreaga populaţie! Afganistanul este încă o ţară foarte săracă, şi pînă la sosirea armatelor străine şi ajutorului internaţional, cu un deceniu în urmă, sărăcia era enormă! Numai bandele de droguri au fost bogate şi înainte. Într-o ţară cu sărăcie extremă, ajutorului străin a adus bogăţie în cantităţi fără precedent. În anii 1990, vînzările opiu şi heroină au făcut mii de membrii tribului Pushtun, din partea de sud, incredibil de bogaţi. Apoi a venit ajutorul extern, care a fost răspîndit în întreaga ţară, talibanii pushtuni au fost alungaţi, iar majoritatea non-pashtună, din nord, domină Guvernul. Există o falie distinctă între Nord şi Sud, între Non-Pashtuni şi Pashtuni, cum există o reală problemă cu consumul de droguri. O mare cantitate de opiu rămîne în Afganistan creînd milioane de dependenţi. Pentru afganii familişti, dependenţa este o ruşine. În perioada de guvernare talibană multe culturi şi cantităţi importante de droguri au fost distruse, însă, chiar şi aceştia tolerau consumul de opiu pentru luptătorii proprii. Comerţul intern cu droguri a produs bogăţie la 10% din populaţie şi 50% din populaţie dependentă! Şi mai există una. Inoculată de talibani: islamul conservator care rezolvă toate problemele muritorului prin crearea unui paradis spiritual pe pămînt! În Emiratul Afganistan! Există temerea că după retragerea trupelor străine, Afganistanul să cadă pradă unui alt război, între Nord şi Sud, între bandele rivale. Acest conflict ar putea împărţi ţara pentru totdeauna! Pakistanul ar putea absorbi sudul Afganistanului, reunindu-i pe cei 20 de milioane de pashtuni care trăiesc în zonele tribale şi în sudul Afgan, într-un singur stat. Asta ar putea duce la o cerere de autodeterminare pashtună. O altă posibilitate, pusă în discuţie, este ca Afganistanul să se transforme într-o nouă Somalie, fără Guvern, fără legi, doar cu autoritatea lorzilor războiului.

Potrivit unor sondaje, 82% dintre afgani sînt deacord cu prezenţa talibanilor în guvern, iar 29% sprijină obiectivele talibane de instituire a unui emirat islamic radical în ţară. Procentul susţinătorilor fideli regimului taliban a scăzut, însă, în ultimii ani, după reconstrucţia ţării de către Coaliţia Multinaţională, de la 56% în 2009, la 56% anul trecut şi 29% acum! În timp ce trupele străine nu sînt o prezenţă populară pe străzile afgane, talibanii sînt consideraţi, tot mai mult, ca oameni depravaţi, care s-au alăturat "forţelor întunericului", fiind dependenţi acum de finanţarea traficanţilor de droguri. Loya Jirga are de luat hotărîri epocale: să se alăture talibanilor, să permită ruperea ţării şi crearea Pashtunistanului, sau să accepte un viitor ca al Somaliei. Dificilă alegere...

DUCEŢI-VĂ DRACULUI, PARTY

Moldova nu are priză la Preşedinţi. De aceea, cred, după ce Ştefan cel Mare şi Sfînt, mic la stat, mare la sfat, "un grande futadore", cum ar spune confraţii de gintă, s-a dus, ceilalţi nacialnici au fost doar interimari! Semn că în Republică e nevoie de DOMN STRĂIN! Să fie moskovit, să fie kievean sau bucureştean? Iete că pusei de o nouă Mioriţă. Unii ar spune că Kalman Miszei ar fi cel mai potrivit şi agreeat. Alţii...

Dar, mă luai cu lirismul şi uitai să vă spui news-urile: PCRM a pregătit un proiect de lege, care prevede că alegerile prezidenţiale să aibă loc pe data de 15 decembrie. E bine şi atunci, deşi cam răcoare! O declaraţie, în acest sens, a fost făcută de deputatul comunist, Sergiu Sârbu, după şedinţa Comisiei speciale privind alegerea şefului statului, de ieri. Am să traduc româneşte ceea ce fostul jurist al PCRM se chinuia să spună pre moldoveneşte: ,, Parlamentul ar trebui dizolvat, dar pentru că sîntem în cadrul alegerilor ordinare şi nici un candidat nu a fost înregistrat la funcţia de şef al statului, atunci ar trebui stabilită o nouă dată în termen de 30 de zile. Noi propunem data de 15 decembrie. Dacă deputaţii din alianţa de guvernare nu vor accepta acest termen, atunci vor deveni infractori, recidivişti şi uzurpatori ai puterii”, a declarat Sergiu Sârbu. Adînc, nenicule! "Infractori recidivişti şi uzurpatori ai puterii"! Dă bine fraza asta! Voronin Vladimir, la rîndul lui, a înviat şi a mai indemnat la proteste "la nivel naţional", pentru a cere demisia actualului guvern de la Chişinău. Liderul comunist consideră că AIE nu mai are nici dreptul moral, nici juridic de a se afla la guvernare. “De azi începem procedura de declanşare a protestelor la nivel naţional. Cerinţa noastră este demisia regimului. PCRM este gata să preia puterea, ştim cum să asigurăm stabilitatea, să oprim criminalitatea şi să scăpăm de datorii”, a spus Vladimir Voronin, într-o declaraţie pe care o consider un ultimatum la negocierile cu Filat, actualul premier. “Tot ce vedem acum nu este decît intrigă şi nu politică. AIE şi trădătorii au avut 62 de voturi, dar ei nici măcar nu au înaintat o candidatură la funcţia de preşedinte. Pentru PCRM evenimentele de ieri reprezentau un tablou previzibil. Sursa crizei nu constă în faptul că nu se alege preşedintele. Totul este invers. Preşedintele nu este ales din cauza aflării la guvernare a forţelor crizei, reprezentanţii haosului. Este evident că atîta timp cît la guvernare se va afla aceasta Alianţă, preşedintele nu va fi ales, nu va fi niciun fel de stabilitate”, a adaugat liderul comuniştilor din Moldova. Luni a fost termenul limită pentru înregistrarea candidaţilor pentru funcţia de preşedinte al ţării. AIE, grupul Dodon şi PCRM nu au ajuns la un compromis în acest dosar şi nu a fost înregistrat nici un candidat. În cazul în care coaliţia de guvernare nu reuşeşte alegerea preşedintelui din două încercări, în Moldova vor fi organizate noi alegeri parlamentare anticipate. Din păcate, bătrînul miliţian are dreptate. Lăcomia lui Filat a împins AIE spre ringul de box şi nu spre o gestionare eficientă a treburilor ţării. Pe de altă parte, acuzele repetate ale liderului PLDM la dresa preşedintelui MIhai Ghimpu au creat o stare de tensiune permanentă. La acest "obicei" s-a prins şi Dodon care spunea ieri: "Laudele şi încurajarea dlui Voronin aduse unionistului Ghimpu sînt de-a dreptul revoltătoare. Cu regret, am ajuns să vedem şi asemenea mutaţii politice. Observăm reapariţia în Republica Moldova a fenomenului ipocrit de cooperare dintre extrema stîngă (PCRM) şi extrema dreaptă (PL). Iar cînd extremele se cultivă reciproc, trebuie să ne aşteptăm la alte crize politice". Parcă i le-a scris Filat pe hîrtie!

În acest răstimp, tinerii din Moldova s-au cam săturat de jivinele care se prefac că-i reprezintă. Mai mulţi tineri au început deja să protesteze împotriva eventualelor alegeri anticipate din Republica Moldova. Pe reţeaua de socializare Facebook a fost creat un eveniment, "Duceţi-vă dracului party", care are scopul de a îndeamna cetăţenii cu drept de vot să boicoteze alegerile. Mesajul este adresat clasei politice din Republica Moldova.

Participaţii la eveniment îşi propun să organizeze în ziua alegerilor "un frigărui" al tuturor moldovenilor, în loc să meargă la urna de vot. E o soluţie!

FULGER - speţialnoe naznacenia moldovenească, La mulţi ani!

Batalionul cu Destinaţie Specială „FULGER” a marcat la sfîrşitul săptămînii trecute cea de-a 19-a aniversare de la crearea unităţii. BDS FULGER a fost fondat la 1 noiembrie 1992, prin decret prezidenţial. La 7 ianuarie 1993, militarii din această unitate depuneau primul jurămînt militar. Avînd drept deviză „Forţă şi onoare în aer şi pe pămînt”, BDS FULGER este destinat desantării în spatele liniilor inamice şi îndeplinirii misiunilor cu caracter special. Primele salturi cu paraşuta au avut loc la 25 mai 1993, fiind efectuate din elicopterul MI-8. Semnificative rămîn şi primele trageri de luptă, care datează cu ziua de 27 mai 1993. În aceeaşi zi, a avut loc şi prima conducere a maşinii de luptă MLD-1.

Pe parcursul anilor, militarii din cadrul Batalionul cu Destinaţie Specială FULGER au participat la o serie de aplicaţii multinaţionale precum: „COOPERATIVE OSPREY-96”, „COOPERATIVE NIGGET-97”, „COOPERATIVE KEY-98, 2003, 2005”, „Cooperative Lancer Longbow 2006”, „Sea Breeze 2010”, „Sea Breeze 2011” etc. Totodată, este de menţionat şi participarea cu succes a militarilor batalionului la acţiunile post conflict din Iraq şi în calitate de observatori militari în misiunile de menţinere a păcii sub egida ONU din Liberia, Sudan şi Coasta de Fildeş.

Potrivit oficialilor Ministerului Apărării din Republica Moldova, “prestaţia militarilor din unitate a fost întotdeauna apreciată înalt la orice fel de activităţi, militarii fiind decoraţi cu distincţii de stat şi militare: Medalia „Meritul Militar”, „Pentru vitejie”, „În Slujba Patriei”“. La eveniment au asistat oaspeţi din conducerea de vîrf a Armatei Naţionale, ataşaţi militari, foşti veterani ai unităţii, precum şi rude ale militarilor care îşi îndeplinesc serviciul în unitate. Prezent la eveniment, generalul de brigadă Igor Cutie, comandantul Comandamentului Forţe Terestre, a menţionat contribuţia militarilor Batalionului cu Destinaţie Specială la promovarea unei imagini pozitive a Armatei Naţionale în societate. Generalul a declarat că aniversarea a 19-a de la crearea unităţii este nu doar un eveniment de bilanţ, dar şi un un stimul pentru a atinge noi performanţe pentru viitor. Comandatul Batalionului „FULGER”, maiorul Radu Burduja, a apreciat efortul fiecărui militar la menţinerea prestigiului unităţii. „Totul se antrenează pe exemplul personal al ofiţerilor, aceasta este cheia succesului nostru. Fiind o unitate de elită, demonstrăm pregătirea noastră — sîntem o forţă şi ne executăm misiunile în mod profesionist”, a specificat Burduja. „Militarii noştri au studii peste hotare şi menţinem o colaborare sănătoasă cu diferite departamente şi structuri de forţă din Republica Moldova”, a menţionat comandantul unităţii.

Programul festiv a fost urmat de exerciţii demonstrative cu arma şi procedee de luptă corp la corp, elemente din tactica specială, exerciţii de alpinism, tehnici avansate de trageri şi alte activităţi specifice evenimentului desfăşurat cu ocazia aniversării a 19-a de la crearea Batalionului „FULGER”. Totodată, publicul prezent la eveniment s-a familiarizat cu infrastructura, baza materială de instrucţie, tehnica militară, armamentul şi patrimoniul din dotarea unităţii.

ZIUA VETERANILOR

În spatele şepcii din imagine, o dată: 11.11. 2008, o locaţie: sudul Iraqului, o sărbătoare: Ziua Veteranilor Armatei Statelor Unite, o surpriză. Am fost invitaţi de PR-ul Brigăzii Aeropurtate care urma să se retragă în următoarele zile, împreună cu militari din Coaliţia Internaţională, să luăm parte la o ceremonie dedicată Veteranilor. Sala de mese a fost decorată cu panglici de hîrtie, roşii, albastre şi albe, militarii americani - soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri - purtau uniformele de sărbătoare. Deodată, intrarea în sală se întunecă. Apare un negru de cel puţin doi metri douăzeci şi 150 de kg. Pălărie rotundă, uniforma impecabilă, şnur galben la buzunare, de care atîrnă un fluier. Sergentul instructor. Instantaneu, zîmbetele ofiţerilor şi subofiţerilor prezenţi îngheaţă, iar degetele înfrigurate caută să-şi aranjeze cutele uniformelor, privirea să se oglindească în cizme, iar nasturii buzunarelor laterale ale pantalonilor de deşert să fie încheiaţi. E un reflex necontrolat atunci cînd îl văd pe sergentul instructor, omul care i-a făcut militari de elită. Apare generalul, începe ceremonia, la final toată lumea primeşte o şapcă şi un inel din oţel, iar big-bandul aeropurtatelor interpretează un concert de soul şi swing de toată frumuseţea. Emoţii, cît cuprinde în sala de mese, de la un capăt la celălalt. Atunci mi-am spus că Armata americană ŞTIE să-şi cinstească veteranii, pentru care are un cult, iar PR-ul militar ŞTIE să arate asta partenerilor de coaliţie şi, implicit, lumii întregi!

11 noiembrie este o zi în care americanii îşi onorează veteranii pentru ce au făcut ca ţara lor să rămînă sigură. Cunoscută iniţial sub numele de Ziua Armistiţiului, ziua festivă a fost dedicată bărbaţilor şi femeilor care s-au sacrificat în Primul Război Mondial. Conform Departamentului pentru problemele Veteranilor, după celebrarea din 1918, a doua zi ambele părţi au încetat focul. După Al Doilea Război şi Războiul din Coreea, Congresul a schimbat denumirea în Ziua Veteranilor, cu scopul de a onora veteranii din fiecare epocă. Fostul preşedinte Dwight D. Eisenhower a scris, "În ziua aceasta, să ne amintim, în mod solemn, jertfele tuturor celor care au luptat vitejeşte pe uscat, pe mare, în aer, şi pe teritorii străine, pentru a păstra moştenirea noastră de libertate ..."

America nu uită această zi. Municipalităţile organizează parade, magazinele acordă reduceri pentru veterani, iar vecinii arborează drapelul american în curtea caselor.

Ziua Veteranilor reprezintă un bun prilej de meditaţie despre SERVICIUL ÎN SLUJBA ŢĂRII şi SACRIFICIUL celor care au jurat să apere această ţară, Statele Unite, împotriva tuturor duşmanilor, externi şi interni! Este un contract de muncă SEMNAT CU SÎNGE! Pentru asta, întreaga naţiune americană îi celebrează pe cei care au luptat în Coreea, Vietnam, Panama, Somalia, Iraq, Afganistan şi în multe alte locuri.

România are sub arme – conform unei estimări relativ recente – circa 10.000 de profesionişti gata de luptă şi rulaţi prin teatrele de operaţii. Alte cîteva sute sînt acum în rezervă. Lor li se adaugă Veteranii din ultimul război mondial – în jur de 9.000 de conaţionali! Să-i cinstim la fel! Sau, poate, cer prea mult? Oricum, LA MULŢI ANI, TUTUROR VETERANILOR!

P.S. Dacă tot am dat-o pe festivisme în ultimele două zile, vă mai spun că mîine, 12 noiembrie, este Ziua Cercetaşului Militar, o armă admirabilă care şi-a recîştigat respectul şi poziţia de frunte în Armata română, în aceşti ultimi 10 ani de cînd militarii români se află în teatrele de operaţii din Iraq şi Afganistan. La mulţi ani!

HAPPY BIRTHDAY U.S. MARINES

Dincolo de filme şi documentare, de istorii povestite pe nerăsuflate, de legendă, pentru mine, "relaţia" cu puşcaşii marini americani o reprezintă col. William R. Watson, U.S. Marine Corps, fost Deputy Coalition Operations, în Iraq. Colonelul a fost fondatorul Clubului fumătorilor de trabuc din Camp Victory, iar eu, invitatul lui special, dat fiind faptul că zilnic fumam ca un Şarpe sub geamul biroului său, în aşteptarea unor documente. Astăzi, probabil col. Watson fumează un trabuc special şi îl merită pe deplin. Pentru că, astăzi, Puşcaşii Marini Americani sînt în sărbătoare, 10 noiembrie fiind ziua de naştere a Corpului, cu o zi înaintea Zilei Veteranului, de care mă leagă o altă amintire. La sărbătoarea de la Pentagon, din urmă cu două zile, Comandantul Corpului, Gen. James F. Amos, a tăiat tortul aniversar cu sabia, o veche tradiţie a US Marines Corp care le aminteşte puşcaşilor că doar cu ajutorul sabiei naţiunea poate trăi în pace!

Pe 10 noiembrie 1775, în Philadelphia, căpitanul Samuel Nicholas a înfiinţat primele două batalioane de puşcaşi marini. DE atunci, misiunea puşcaşilor marini a evoluat împreună cu doctrina militară şi politica externă a Statelor Unite, US Marine Corp servind în fiecare conflict armat american. A fost forţa determinantă în Bătălia Pacificului, iar la mijlocul secolului XX domina lupta cu amfibii. Forţa şi viteza expediţionară a Corpului au pus în aplicare, de multe ori, şi au îndeplinit politica externă americană! USMC este o ramură a forţelor armate americane, cu forţă şi viteză de reacţie extrem de mari ce se bazează pe expeditionary combinate task-force şi este unul din cele 7 servicii militare americane.

Corpul Puşcaşilor Marini include (sfîrşitul anului 2010), doar 203.000 de militari activi şi 40.000 de rezervişti. Deşi este de cinci ori mai mare decît Garda de Coastă, bugetul reprezintă doar 6% din cel al Apărării! Costul pentru un puşcaş marin este de aproximativ 20.000 de dolari, mai puţin decît pentru un tehnician de la alte arme.

În ciuda reducerilor anunţate de la Apărare, Puşcaşii Marini rămîn corpul cel mai bine poziţionat în schema de personal.

La mulţi ani, băieţi!

EUROPA IN-SECURITĂŢII

Preşedintele Traian Băsescu are dreptate: Europa nu are nici o şansă de supravieţuire în viitor dacă proiectul politic nu se concretizează în Statele Unite ale Europei, proiect nerealizabil, în opinia mea, decît cu preţul unui conflict armat sîngeros! Preşedintele României nu este un vizionar! Pur şi simplu, cu agilitatea-i politică recunoscută şi de adversari, simte momentul oportun. Trei condiţii sînt indispensabile, însă, ca Uniunea Europeană să acţioneze cu adevarat ca un singur actor pe scena internaţională: moneda unică, armata europeană şi o decizie unică atît în ceea ce priveşte politica internă a Uniunii cît, mai ales, cea externă! Deocamdată, numai prima condiţie este îndeplinită şi asta parţial: moneda europeană e şchioapă, nu este utilizată pe întregul teritoriu şi nu este susţinută de o politică fiscală unitară, ba mai mult, unii spun că ar fi pe cale de dispariţie! Este exact ce încearcă să facă cei doi lideri ai UE, Szarkozi şi Merkel, deşi eforturile sînt din ce în ce mai dificile. Europa se comportă ca "un corp foarte mare cu un cap foarte mic" pe care nici măcar o "vacă grasă" nu-l poate revigora! Am citat din premierul italian Silvio Berlusconi, aflat, zilele acestea, în pragul demisiei, iar ţara pe marginea prăpastiei! În acest moment, este mai mult decît evident că Uniunea s-a divizat pe trei paliere: palierul superior compus din, Franţa şi Germania, membrii zonei Euro şi palierul inferior compus din ceilalti membri, non euro, din care face parte şi România. Mulţi dintre cei aflaţi în zona non-euro nici nu mai doresc să audă de moneda unică. România, însă, îşi doreşte asta mult mai repede!

Pînă atunci, însă, formarea Statelor Unite ale Europei, rapid, peste noapte, aşa cum îşi doreşte Traian Băsescu, se împiedică în mici detalii. Acestea sînt: criza economică şi financiară europeană, care îndreaptă atenţia membrilor mai mult spre problemele lor interne, decît spre cele externe, securitatea energetică (dependenţa de Rusia!), care acutizează ciocnirea dintre abordarea colectivă şi cea individuală în rezolvarea chestiunilor legate de aprovizionarea cu energie a ţărilor membre, şi multipolarismul spre care se îndreaptă sistemul internaţional. Sub spectrul crizei, Europa nu numai că nu se uneşte, dar pare că se fărîmiţează monetar, iar frontierele naţionale redevin importante, tendinţa de re-naţionalizare a unora dintre politicile declarate comune devenind o realitate mult mai apropiată. Aşa stînd lucrurile, constat cu amărăciune că din nou între Istorie şi Realitatea românească există un decalaj de cîţiva ani! Războiul din Libia a încercat să suplinească o politică externă comună şi de apărare coerente. Ţările europene nu au altă opţiune decît cooperarea dacă nu vor să piardă o parte din capacităţile lor de apărare, a afirmat joi, la Washington, şi directoarea executivă a Agenţiei Europene de Apărare (EDA), Claude-France Arnould, citată de AFP. Arnould, aflată al conducerea agenţiei create în 2004 pentru a coordona mijloacele de apărare între ţările membre ale UE (Cei 27 mai puţin Danemarca), şi-a exprimat îngrijorarea din cauza reducerii cheltuielilor la care s-au angajat ţările europene confruntate cu criza financiară. "În prezent, toţi recunosc că nu mai au de ales. Fie pierdem capacităţile de apărare şi tehnologia, fie ne unim. Europenii recunosc fără probleme că dacă nu cooperează, anumite capacităţi de apărare pot dispărea", a declarat ea la o întrunire a centrului de reflexie Brookings din Washington. Ea a mai ţinut să sublinieze că în timpul intervenţiei în Libia europenii au fost nevoiţi "să se sprijine foarte mult pe Statele Unite" pentru aprovizionarea în zbor sau în misiunile lor de supraveghere şi recunoaştere. Deşi lipsite de forţa militară a Statelor Unite, numeroase sînt vocile europene, mai ales în acest an pre-electoral european, care critică, însă, dependenţa europeană de securitatea comună Euro-Atlantică. Forţa economică a Uniunii Europene nu este dublată de o forţă militară pe măsură, menită, evident, să confere o altă greutate politicii externe comune. De aceea, noţiunea esenţială în cadrul acestei analize este aceea de competiţie. Analizînd situaţia, trebuie scoase în evidenţă cauzele. Dacă ne amintim raţiunile ce au stat la baza constituirii NATO, unul din răspunsuri ar fi: pentru a asigura o pace necesară în vederea prezervării democraţiei în Europa. Alianţa a dat dovadă de o implicare substanţială în Europa în timpul Războiului Rece. Dacă aş fi răutăcios, aş spune că Europa şi-a asumat încă de la naşterea Alianţei, poziţia de “asistat” în materie de securitate!

Deşi trec neobservaţi,europarlamentarii români, în general, fostul ministru al apărării Ioan Mircea Paşcu constituie excepţia. Domnia Sa rămîne o voce importantă în securitatea europeană, mai ales pentru analizele tăioase expuse cu lejeritate. Dovada vine, din nou, de la Berlin, unde europarlamentarul român vorbeşte despre incoerenţa politicilor europene de apărare:Vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European (AFET), Ioan Mircea Paşcu a avertizat ieri la Berlin, în cadrul intervenţiei sale din Forumul „Viitorul politicii de securitate şi apărare comună” din cadrul celui de al 10-lea Congres de Securitate si Apărare Europeană: “Criza a adus ameninţările mai aproape de casa noastră, într-un moment în care am început să fim mai egoişti şi să privim mai mult înăuntru, la problemele noastre interne. Cred că ar trebui mai degrabă să revizuim importanţa ameninţărilor “vechi”, tradiţionale, cum ar fi agresiunea, în paralel cu atenţia pe care o acordăm ameninţărilor mai sofisticate cum ar fi atacurile cibernetice, schimbarea climatică sau altele asemănătoare”. “Politica europeană de securitate şi apărare a luat naştere ca reacţie la slăbiciunea europeană în criza din fosta Iugoslavie. Apoi am vrut să avem o voce egală cu NATO şi nu un instrument care să răspundă provocărilor noastre reale. Atunci ne-am planificat şi instrumentele de astăzi, care par din ce în ce mai puţin relevante pentru tipul de probleme cu care ne confruntăm în prezent. Mai mult, acum suntem în mijlocul unei crize profunde şi persistente” a punctat europarlamentarul PSD. Ioan Mircea Paşcu a evaluat apoi sintetic: “Desfăşurarea noastră actuală impresionantă de forţe, în mod particular în Afganistan, pare să fie lumina de la o stea care se stinge, dacă nu s-a stins deja. Misiunea contra-pirateriei din Oceanul Indian poate fi interpretată mai degrabă ca un substitut pentru lipsa de entuziasm în tratarea sursei problemei, care este pe uscat. Totodată, Libia, un test perfect pentru politica comună de securitate şi apărare, a fost expresia interesului inegal al statelor membre ale Uniunii şi a demonstrat dificultatea realizării chiar şi a unei minime poziţii comune, atît de aproape de graniţele noastre. În aceste condiţii mă întreb care va fi impactul actualei concentrări a deciziei UE la nivelul statelor din zona EURO asupra aforturilor viitoare ale tuturor celor 27 de state membre pentru a realiza acel nivel al perspectivei comune necesar acţiunii noastre în acest domeniu?” a concluzionat vicepreşedintele AFET.

Se ştie că diferendele şi diviziunile care au dezbinat Alianţa în 2003, anul invaziei Iraqului, au fost puternice şi profunde. Au existat dezbateri privind legitimarea folosirii forţei, tactica prevenirii, rolul Naţiunilor Unite în administrarea conflictelor globale, precum şi natura ameninţării prezentate de armele de distrugere în masă. În ceea ce priveşte NATO, dezbaterea s-a concentrat asupra rolului S.U.A. în lume şi asupra a ceea ce unii europeni au perceput ca fiind o folosire unilaterală a forţei. De cealaltă parte a Atlanticului, unii americani erau sceptici în legătură cu capacitatea unei Europe divizate de a face faţă problemelor care ameninţă pacea mondială. Odată cu izbucnirea crizei din Iraq, analişti de pe ambele maluri ale Atlanticului au indicat că relaţiile trans-atlantice precum şi NATO se află într-un moment de răscruce. S-a considerat că legăturile care au unit cele două continente după sfîrşitul Războiului Rece, preţ de două generaţii, începeau să slăbească. Coaliţiile ad-hoc de state părea soluţia pentru securitatea Mileniului III. De fapt, criza iraqiană nu este singura ce a intervenit între NATO şi statele europene. Să amintesc de conflictul în privinţa Suezului, intervenţia din Vietnam, criza rachetelor din Cuba, precum şi diferendele privind strategia aplicată în Bosnia, la începutul anilor ’90. Şi, fără îndoială, nu va fi nici ultima! Totuşi, divergenţele pot fi analizate şi dintr-o altă perspectivă – aceea a diferenţelor referitoare la capacităţi, amintită şi de Doamna Arnould! Permanenta crevasă dintre capacitatea militară a SUA şi cea a Aliaţilor ar trebui să constituie un motiv de îngrijorare pentru Europa. În situaţia în care NATO s-a angajat deja în campanii pe termen lung în Afganistan, sau menţinerea EULEX în Kosovo, aliaţii europeni sînt nevoiţi să mărească progresiv cheltuielile militare şi nu să le reducă, aşa cum se întîmplă astăzi, avînd ca pretext criza economică. În fapt, dacă stăm să analizăm, în ultimii 50 de ani, apetenţa pentru "confruntări militare" ale tot mai prosperelor state europene s-a diminuat constant, iar cheltuielile militare, pe măsură. Aşa se face că diferenţa de capacitate militară dintre SUA şi aliaţii europeni este imensă şi se află în continuă creştere. În această situaţie România, stat membru NATO, alocă cel mai mic buget pentru apărare din istorie. Nici vorbă de 2% din PIB cît s-a angajat la intrarea în Alianţă. Slaba dotare tehnică şi de protecţie individuală, blocarea programelor de înzestrare şi incoerenţa acestora, toate “opere” ale decidentului politic au darul să-i nemulţumească pe militarii români, în primul rînd, şi pe cei din Alianţă, evident. Este încă un motiv pentru care militarilor nu le plac oamenii politici! Problema nu constă doar în discrepanţa dintre bugetele alocate apărării, dar şi în faptul că SUA investesc tot mai mult în cercetare şi dezvoltare, în timp ce Aliaţii europeni folosesc încă o mare parte a bugetului pentru apărare teritorială şi pentru costuri ridicate legate de personal. Diferenţele de strategie şi de spaţiu vital îşi spun cuvîntul!
Pentru a cerceta măsura în care Europa este dispusă spre schimbări, este indicată analiza organismelor care s-au constituit pînă în acest moment: o adunare a 46 de state în cadrul Consiliului de Parteneriat Euro-Atlantic (EAPC); un parteneriat cuprinzînd 41 de state în cadrul Parteneriatului pentru Pace (PpP); un forum alcătuit din şapte state mediteraneene (Mediterranean Dialogue) şi o alianţă militară cuprinzînd 28 de membri (NATO). Cum spuneam deja, în acest stadiu intervine problema conceptelor, precum şi dilema vizînd rolul pe care îl au, în viziunea Statelor Unite, aliaţii europeni în cadrul politicii de apărare. De fapt, SUA şi Aliaţii au susţinut că se angajează să sporească importanţa părţii europene în cadrul NATO prin intermediul Identităţii de Securitate şi Apărare Europeană (ESDI). Continua dezvoltare a ESDI va îmbunătăţii parteneriatul trans-Atlantic permiţînd aliaţilor europeni să contribuie mai coerent şi coeziv în cadrul misiunilor şi acţiunilor Alianţei, precum şi să adopte o poziţie proprie atunci cînd este necesar, fapt demonstrat deja de opoziţia aderării Georgiei la Alianţă în ciuda lobbyului aproape furibund al reprezentanţilor americani. Procesul prin care ESDI s-a dezvoltat în cadul NATO a avut loc gradual, de-a lungul a aproximativ zece ani!

Politica Europeană de Securitate şi Apărare are menirea de a susţine Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), aparţinînd UE. Totuşi, statele membre UE au încă păreri împărţite: pe de o parte, unele consideră că dezvoltarea politicii europene de apărare ar trebui să aibă un caracter generalizat, în timp ce alte state optează pentru limiterea acestei politici la managementul crizelor. Structurile politico-militare necesare – Comisia Politică şi de Securitate (PSC), Comisia Militară a UE (EUMC) şi Comandamentul Militar al UE (EUMS) au fost dezvoltate, utilizîndu-se, în principal, experienţa statelor membre din NATO. Cel mai important aspect este Scopul final: capabilitatea UE de a pregăti, într-un interval de maxim 60 de zile o forţă de 60.000 de militari care să poată fi menţinuţi în stare operativă timp de un an cu tot suportul de comandă şi control necesar, precum şi prin includerea de forţe navale şi aeriene. Obiectivul a rămas în stadiul de "target"! Poate doar Statele Unite ale Europei să reuşească să definitiveze politici militare şi de externe comune. Din păcate, proiectul "povestit" destul de des în ultimele zile de Traian Băsescu, este deja obosit. Din naştere!