NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

joi, 10 noiembrie 2011

HAPPY BIRTHDAY U.S. MARINES

Dincolo de filme şi documentare, de istorii povestite pe nerăsuflate, de legendă, pentru mine, "relaţia" cu puşcaşii marini americani o reprezintă col. William R. Watson, U.S. Marine Corps, fost Deputy Coalition Operations, în Iraq. Colonelul a fost fondatorul Clubului fumătorilor de trabuc din Camp Victory, iar eu, invitatul lui special, dat fiind faptul că zilnic fumam ca un Şarpe sub geamul biroului său, în aşteptarea unor documente. Astăzi, probabil col. Watson fumează un trabuc special şi îl merită pe deplin. Pentru că, astăzi, Puşcaşii Marini Americani sînt în sărbătoare, 10 noiembrie fiind ziua de naştere a Corpului, cu o zi înaintea Zilei Veteranului, de care mă leagă o altă amintire. La sărbătoarea de la Pentagon, din urmă cu două zile, Comandantul Corpului, Gen. James F. Amos, a tăiat tortul aniversar cu sabia, o veche tradiţie a US Marines Corp care le aminteşte puşcaşilor că doar cu ajutorul sabiei naţiunea poate trăi în pace!

Pe 10 noiembrie 1775, în Philadelphia, căpitanul Samuel Nicholas a înfiinţat primele două batalioane de puşcaşi marini. DE atunci, misiunea puşcaşilor marini a evoluat împreună cu doctrina militară şi politica externă a Statelor Unite, US Marine Corp servind în fiecare conflict armat american. A fost forţa determinantă în Bătălia Pacificului, iar la mijlocul secolului XX domina lupta cu amfibii. Forţa şi viteza expediţionară a Corpului au pus în aplicare, de multe ori, şi au îndeplinit politica externă americană! USMC este o ramură a forţelor armate americane, cu forţă şi viteză de reacţie extrem de mari ce se bazează pe expeditionary combinate task-force şi este unul din cele 7 servicii militare americane.

Corpul Puşcaşilor Marini include (sfîrşitul anului 2010), doar 203.000 de militari activi şi 40.000 de rezervişti. Deşi este de cinci ori mai mare decît Garda de Coastă, bugetul reprezintă doar 6% din cel al Apărării! Costul pentru un puşcaş marin este de aproximativ 20.000 de dolari, mai puţin decît pentru un tehnician de la alte arme.

În ciuda reducerilor anunţate de la Apărare, Puşcaşii Marini rămîn corpul cel mai bine poziţionat în schema de personal.

La mulţi ani, băieţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu