"SEPTEMBRIE NEGRU"

Prinsă între contestarea vehementă a regimului său de către SUA şi UE, susţinut, însă, de Rusia tandemului Putin-Medvedev, şi odată cu căderea de la putere a colonelului Muammar el-Ghaddafi, în Libia, Siria a devenit "capul de afiş" al POLITICII mondiale şi germenele Noului Orient Mijlociu. "Assad va cădea pînă la sfîrşitul Ramadanului", spun contestatarii săi. Adică, pînă la începutul lui septembrie! Assad nu oboseşte să spună că Occidentul este implicat în revoltele populare. DEşi este evident, nu-l crede şi nu-l ascultă nimeni! Chair extrem de prudentul Sultan, de la Riad, i-a retras sprijinul politic, trăgînd un semnal decisiv între ţările arabe. Dar, se ştie că Arabia Saudită a jucat un rol central şi în debarcarea de la putere a lui Saddam Hussein, salvîndu-şi astfel monarhia wahabbită în faţa valului expansionist al şiismului iranian şi... allawit... Tunisia, Egiptul şi Libia, menţionate, de-a lungul ultimelor luni, drept ţări în care revoltele populare ar putea inspira mişcări similare şi în alte ţări vecine, cu insinuare directă la regimul saudit, au oferit scuza perfectă pentru atragerea în vîrtejul unor revolte sociale a Siriei, una dintre cele mai stabile ţări din regiune, alături de Iran. Pentru că, nici una dintre ţările menţionate nu are capacitatea Siriei de a aprinde tot Orientul Mijlociu! Siria este de o importanţă vitală pentru stabilitatea regiunii – şi se confruntă cu o "revoltă populară" pe care o înăbuşă în sînge. Libanul, Teritoriile Palestiniene, Turcia, Iraqul şi Iranul, toate vor fi afectate de ce se întîmplă la Damasc în perioada urmatoare.

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, afirma că ţara sa se confruntă cu "un complot" şi se află într-un "moment de răscruce", conform unui discurs rostit la Universitatea din Damasc şi televizat de postul public de televiziune sirian, informează AFP. Prezent în faţa deputaţilor, aşteptat să anunţe reforme democratice, liderul de la Damasc a preferat să insiste asupra dejucării unui presupus plan de dezmembrare a ţării. Assad le-a spus parlamentarilor că protestele sînt un amestec între nevoia autentică de reformă şi acţiunile instigatorilor influenţaţi din exterior. “Avem de-a face cu un complot în vederea dezmembrării Siriei. A început prin incitări pe internet şi pe Facebook, după care acţiunile s-au mutat în mass-media şi în stradă. Am reuşit să dejucăm un complot americano-israelian”, a declarat al-Assad, potrivit cotidianului “Jerusalem Post”.
Adresînduse poporului, preşedintele, confruntat cu un val de contestare fără precedent, a declarat că nu pot exista reforme în contextul "actelor de sabotaj şi al haosului". Peste 10.000 de sirieni au fugit în Turcia în contextul confruntărilor armate din ultimele luni. Confruntat cu embargoul asupra exporturilor de petrol, de către SUA şi UE, exporturi care asigură 25% din eniturile ţării, Bashar al-Assad a anunţat că economia siriană este pe cale să se prăbuşească. "Trebuie să lucrăm pentru a reda încrederea în economia siriană, deoarece există riscul prăbuşirii acesteia".

Oponenţii regimului politic al lui Bashar al-Assad, militanţii pro-democraţie şi manifestanţii sirieni solicită îndepărtarea de la putere a regimului, alegeri libere şi anularea supremaţiei partidului Baas care guvernează ţara de 40 de ani. În plan internaţional, nu trece nici o zi fără ca un înalt oficial american sau european să-i ceară oftalmologului-preşedinte să părăsească puterea. Reprezentantul Rusiei la NATO însă, Dmitri Rogozin, susţine că Alianţa planifică o campanie militară în Siria, avînd ca obiectiv pe termen lung pregătirea unui atac asupra Iranului, informeaza RIA Novosti, în pagina electronică. “Se strînge laţul în jurul Iranului. Planificarea militară împotriva Iranului este în curs. Şi, desigur, sîntem îngrijoraţi de escaladarea situaţiei către un război pe scară largă în această regiune uriaşă“, a spus el, transmiţînd semnalele de la Moscova, aşa cum a făcut-o în mai multe ocazii. Surprinzător, sau nu!, Israelul pare că are interesul ca Bashar al-Assad să rămînă la putere, după cum susţine Gabriel Ben-Dor, director de studii de securitate naţională la Universitatea din Haifa. Potrivit lui Ben-Dor, atît statul evreu, cît şi Autoritatea Palestiniană se tem că înlăturarea de la putere a actualului lider sirian, relativ predictibil, ar putea fi urmată de o perioadă de instabilitate. Chiar dacă Damascul îi susţine pe doi dintre cei mai activi duşmani ai Israelului, gruparea libaneză Hezbollah şi mişcarea palestiniană Hamas, trebuie luat în calcul un scenariu şi mai sumbru: dacă regimul lui Bashar al-Assad cade, locul său ar putea fi luat de un regim sunnit radical. Ideea că regimurile arabe contestate vor fi înlocuite de “democraţii liberale sună prea bine pentru a fi adevărată”, apreciază, la rîndul său, Moshe Ma’oz, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Din punctul meu de vedere, instalarea unui regim sunnit - wahabit, este cheia în care trebuie citit gestul Casei De Saud, populaţia Siriei fiind predominant sunnită - trebuie precizat că ţara adăposteşte 34 de etnii şi 16 religii! - doar elita conducătoare fiind şiită-allawită, reprezentînd o minoritate, dominantă, ce-i drept, de 40 de ani!

Împreună cu principalii săi aliaţi, Iranul şi mişcarea de rezistenţă islamică şiita Hezbollah, Siria poate aprinde, în următoarea perioadă, atît Libanul cît şi Teritoriile Palestiniene, cele din urmă fiind "depunătoarele" unei cereri, la ONU, de recunoaştere a Statului Palestinian, în frontierele din 1967. Sînt ferm convins că Statul Evreu nu va rămîne cu mîinile în sîn, iar un nou conflict în regiune ar putea fi motorul desţelenirii situaţiei economice în Israel. Instabilitatea şi confuzia din lumea arabă servesc de minune agenda unei puteri radicale precum Iranul! Privită de la distanţa geografică şi politică, situaţia descrisă pare a fi germenele perfect pentru apariţia Noului Orient Mijlociu, concept lansat încă din 2006, la Tel Aviv de către fostul secretar de stat american, Condoleezza Rice. Şi, dacă îmi amintesc bine, această schimbare în frazeologia politicii externe a coincis cu inaugurarea Terminalului Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), în Mediterana de Est! În principiu, acest proiect, care s-a aflat în fază de planificare timp de mai mulţi ani, consta în crearea unui arc de instabilitate, haos, violenţă din Liban, Palestina, Siria, Iraq, Golful Persic, Iran, pînă la graniţele "garnizoanei" de Est a NATO, Afganistan. Evident, planificatorii de atunci, neo-conservatorii americani, britanici şi israelieni nu au luat în calcul extraordinara afirmare politico-economică a Turciei! Turcia este sincer interesată de o soluţie cu două state pentru disputa israeliano-palestiniană şi de un sistem regional de securitate, în vreme ce Iranul şi Hezbollahul sînt hotărîte să deranjeze ordinea pentru a face imposibilă, pentru Israel, pacea cu lumea arabă, care ar izola Iranul, susţine Shlomo Ben-Ami, fost ministru israelian de Externe, actualmente vicepreşedinte al Centrului Internaţional Toledo pentru Pace, pentru Project Syndicate. Să mai spun doar că în cartea sa "Marea tablă de şah", Zbigniew Brzezinski, fost US National Security Advisor, a făcut aluzie la "modernizarea Orientului Mijlociu" ca o pîrghie de control al spaţiului Eurasia-Balcani, Eurasia fiind formată din Caucaz (Georgia, Republica Azerbaidjan, şi Armenia) şi Asia Centrală (Kazahstan, Uzbekistan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Afganistan, şi Tadjikistan), precum şi într-o anumită măsură, Iranul şi Turcia.

Spectrul diviziunilor şiiţi/sunniţi, în Liban, domină temerile observatorilor, care spun ca odată ce este deschisă această cutie a Pandorei, un război civil este foarte aproape. Turcia priveşte şi ea cu îngrijorare spre Damasc. Relaţiile bilaterale au devenit înfloritoare în ultimii ani, pe masură ce relaţia Turcia – Israel s-a răcit. Una din ambiţiile Turciei este să creeze un bloc economic care să cuprindă Turcia, Siria, Libanul şi Iordania, însă o dezmembrare a Siriei şi apariţia unui stat kurd la frontiera cu Turcia - şi o posibilă reunificare cu Kurdistanul iraqian care a depus la ONU o cerere de independenţă încă din 26 decembrie 2004! - ar fi inacceptabile pentru Ankara şi ar zădărnici acest proiect şi altele, viitoare. Să spunem că şi acesta ar putea fi un interes "colateral"...

Aşadar, o sumedenie de fronturi ce s-ar deschide odată cu căderea regimului de la Damasc "pînă la sfîrşitul Ramadanului", adică pînă în septembrie: Iran, Iraq, Turcia, Liban, Teritoriile Palestiniene, Israel. Şi nu trebuie ignorat pericolul cel mai mare care mocneşte în zonă şi este amplificat de actuala criză economică mondială: a creşterii problemei sectariene în interiorul, şi exteriorul, statelor. Orientul Mijlociu este clădit pe un mozaic de religii vechi, secte şi grupuri etnice ţinute laolaltă de guvernele centrale. Pe de altă parte, tensiunile sociale şi economice acumulate în ultimele luni au nevoie doar de o masă critică pentru a se transforma în conflicte violente, un "haos constructiv", care ar putea da naştere la un Nou Orient Mijlociu, sau cum spunea filozoful neo-conservator Michael Ledeen, fost consilier al Preşedintelui Bush jr., "o forţă revoluţionară minunată" pentru distrugerea creatoare ... " E interesant de urmărit evoluţiile din perioada următoare din Siria şi dacă ele vor confirma acest Nou Orient Mijlociu. Prin această prismă spun că ne putem aştepta la un septembrie de foc în Orientul Mijlociu.

DON’T SHOOT! WE’RE NOT ON PRIME TIME!

Ceea ce s-a întîmplat ieri, la Damasc, susţine încă o dată afirmaţia că presa NU mai este demult UN OBSERVATOR al conflictelor internaţionale, ci este PARTE COMBATANTĂ  la acestea. În aceste condiţii, aşa cum spuneam şi cu alte ocazii, "bătrînele" Convenţii de la Geneva nu mai fac doi bani, iar măsurile de protecţie pe care jurnaliştii trebuie să şi le însuşească devin tot mai apropiate de cele militare. Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa în atacul comis miercuri asupra sediului unui post de televiziune sirian proguvernamental, potrivit unui nou bilanţ, informează Associated Press. Cele şapte persoane ucise erau angajaţi ai postului de televiziune. În cursul atacului alte cîteva persoane au fost răpite. Canalul Al-Ikhbariya este particular, dar susţine regimul preşedintelui Bashar Al-Assad. Ziarişti proguvernamentali au fost atacaţi în cîteva rânduri în cursul revoltei ce afectează de 15 luni ţara. Poate, nu întîmplător, jurnalistul sirian Shukry Abu Burghol, de 56 de ani, care a murit luni, 2 ianuarie 2012, în urma rănilor provocate, prin împuşcare, într-o suburbie a Damascului, Daryia, în timpul unor proteste anti-guvernamentale, este PRIMUL jurnalist căzut la datorie în anul 2012, şi poate nu întîmplător, în Siria, o oală sub presiune a Orientului Mijlociu, care de cîteva luni fierbe puternic, lansînd semnale despre ce va veni anul acesta! Abu Burghol a fost de mai multe ori ameninţat cu moartea din cauza articolelor sale publicate în presa oficială siriană. Potrivit radioului la care lucra, AL-THAWARA, Abu Burghol "a fost un jurnalist activ în apărarea patriei sale"! Pentru că, rolul mass-media în propagarea mesajului de teroare este covîrşitor. Arta comunicării în cadrul fenomenului terorist a evoluat, post 11 septembrie, ajungînd la un nivel atît de ridicat, încît teroriştii pot controla întreg procesul de producţie al comunicării – îi pot determina conţinutul, contextul, mediul de emitere a mesajului, emiţătorul. Implicaţiile acestei evoluţii sînt semnificative. Chiar dacă publicitatea, media, sînt esenţiale pentru supravieţuirea şi dezvoltarea insurgenţei, există însă şi cazuri în care acestea sînt ocolite sau scoase din scenă, violent, din cauza influenţei pe care o au în opinia publică, defavorabilă grupărilor insurgente- unii terorişti îşi ascund identitatea, evită să revendice anumite atentate, precum cel de ieri, – este situaţia terorismului militar şi paramilitar – al terorismului care generează epurare etnică, rasială, depopulare, PENTRU A PUTEA REVENI IN LUMINA REFLECTOARELOR CA PROTAGONISTI RESPECTABILI. Momentul seamănă izbitor cu bombardarea de către NATO a Televiziunii Sîrbe! Mass-media au un rol important în generarea şi răspîndirea terorii! Îmi amintesc de lunile petrecute în 2003, în Baghdad, cînd transmiteam, împreună cu alte zeci de televiziuni şi posturi de radio din lume, de pe terasa hotelului Palestina. La ora 18, cînd primele televiziuni intrau în emisie, şi pînă la ora 22, cînd ultimele părăseau tronsonul de ştiri, cerul era acoperit de rachete, exploziile erau constante, războiul era război! Intensitatea luptelor era sporită. Înainte de acest interval orar, parcă o voce necunoscută le spunea beligeranţilor: DON’T SHOOT! WE’RE NOT ON PRIME TIME!

În toamna anului trecut, în cadrul unui interviu acordat ziarului Sunday Telegraph, Bashar al-Assad a afirmat că “Siria este acum un nod în această regiune. Este o linie tectonică şi, dacă te joci cu pămîntul, poţi provoca un cutremur”, a spus el. “Orice problemă în Siria va incendia întreaga regiune. Dacă planul este de divizare a Siriei, acesta va diviza întreaga regiune”, a declarat preşedintele sirian, adăugînd: “Vreţi să vedeţi alt Afganistan sau zeci de Afganistanuri?”. Bashar al-Assad a descris revolta drept “o luptă între islamism şi pan-arabism”, afirmînd că “luptă împotriva Frăţiei Musulmane din anii 1950 şi lupta continuă”. Membrii Ligii Arabe au transmis vineri “un mesaj urgent” pentru guvernul sirian, denunţînd “uciderea civililor” care iau parte la proteste. Şi aici s-a vorbit de prezenţa luptătorilor Al Qaida, infiltraţi între protestatari. Evident, Guvernul de la Damasc, fidel pan-arabismului laic NU este un susţinător al grupării adepte a Shariei, cum nu a fost, niciodată, nici Saddam Hussein. Dar, mediatic, prezenţa Al Qaida ŞI în Siria, "dă bine"! Unele manifestări militante sau teroriste ţin de sentimentul de insecuritate şi, în consecinţă, de criza de identitate naţională, religioasă, etnică, culturală şi chiar individuală. Altele ţin de criza de sistem politic, destructurat violent şi rapid, în ultimul timp, de procesul de globalizare economică şi regionalizare. Odinioară, statul asimila. Astăzi, el purifică! Revoltele se pot radicaliza şi, de multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu delincvenţa, crima organizată, corupţia, traficul de bunuri şi persoane, ce afectează, deopotrivă grupurile neo-tribale, dar şi capacitatea societăţilor de a derula relaţii sociale normale, pozitive. De la găştile de cartier, la gherila urbană sau grupările teroriste, nu e decît un pas! Asociate cu rate înalte ale divorţului, avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se numeşte anomie socială şi reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui Ionel Nicu Sava, „din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat”, statul-naţiune incapabil să apere organizaţia de efectele globalizării. Ca urmare a proceselor de dislocare socială şi naţională, determinate de globalizare şi de integrarea europeană (în cazul Europei!), majorităţile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minorităţile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste! Traseul extremist este cu un singur sens, sens unic!, şi conduce la: TERORISM, SECESIONISM şi, în cele din urmă, la FORMAREA DE NOI STATE!, o rearanjare pe harta globalistă a comunităţilor şi intereselor acestora.

În condiţiile de mai sus, o întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecărui jurnalist român: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”! Dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, sau seara, cînd obosit de viermuiala de peste zi ţi-ai dori o lume numai a ta, constaţi cu amărăciune că tranziţia în care te zbengui nu e ceva trecător, că existenţa e ceva la limita hazardului şi că singurele certitudini sînt, şi de acum încolo, schimbarea şi nesiguranţa! Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate. Lumea aşezată şi predictibilă pe care o cunoşteai a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudineşi frica zilei de mîine. Trăieşti acum într-o societate destructurată, incapabilă să se opună agresiunilor interne şi externe de orice fel! Acesta este mediul în care acţionează, de multe ori, colegii mei. Jurnaliştii!

TRANSNISTRIA, DRAGOSTEA MEA!

Transnistria…o parte de Moldovă! Un teritoriu pe care la 27 iunie 1941, Armata Română, la ordinul Mareşalului Antonescu, trecînd Nistrul, l-a adus, pentru o scurtă perioadă de timp, la ROMÂNIA.  Teritoriul cuprins între Nistru şi Bug, la sud fiind Marea Neagră. Acest ţinut, se numea, în vechime Moldova Nouă, denumit mai tîrziu şi Transtyrana (numele provine de la Tyros, vechea denumire a Nistrului) sau Transnistriana. Transnistria este considerată drept zonă de conflict îngheţat de la încheierea războiului din 1991, iar negocierile pentru reglementarea statutului regiunii separatiste sînt mediate de Rusia, Ukraina şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în timp ce Uniunea Europeană şi Statele Unite au statut de observatori. Deşi, alături de Ukraina, România este al doilea stat cu fronteră directă cu Republica Moldova, negociatorii au refuzat de fiecare dată implicarea ţării noastre în procesul de reglementare al diferendului. După dezmembrarea URSS, conflictul a fost declanşat tocmai de temerea Tiraspolului că Republica Moldova se va uni cu România.

După o perioadă de ignorare reciprocă, tensiunile din regiune au revenit după ce Alianţa pentru Integrare Europeană, pro-occidentală, a preluat puterea la Chişinău. Fostul preşedinte român al Republicii Moldova, MIhai Ghimpu, a cerut ferm retragerea trupelor ruse din ţară şi înlocuirea actualului contingent de menţinere a păcii cu o misiune multinaţională cu mandat internaţional.

Ca răspuns la aceste cereri, Transnistria a solicitat Rusiei sporirea efectivelor actualei forţe de menţinere a păcii, regimul separatist afirmînd că se teme că Republica Moldova ar putea încerca să recurgă la o intervenţie armată pentru a prelua controlul asupra regiunii separatiste.
Negocierile privind statutul Transnistriei, desfăşurate în formatul 5 + 2, sînt practic blocate din februarie 2006 şi şi-au dovedit ineficienţa în decursul timpului. Tiraspolul insistă asupra declarării independenţei şi chiar a integrării în Rusia, sau în Ukraina, de ce să nu respectăm adevărul istoric, în timp ce Republica Moldova vrea să ofere Transnistriei statut de autonomie extinsă.

După întâlnirea de la Praga, între preşedinţii American şi Rus, Barack Obama şi Dimitrii Medvedev, a putut fi observată o anumită tăcere în privinţa abordării raporturilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, tăcere spartă, însă, de discursul secretarului de stat Hillary Clinton, la Tblisi, cu un mesaj clar – trupele străine trebuie retrase de pe teritoriile statelor independente, chiar dacă acestea se confruntă cu regiuni separatiste. Un mesaj aproape identic a venit şi de la Berlin. Preşedintele României, Traian Băsescu, a propus, în Strategia de Apărare a României, adoptată de CSAT şi trimisă spre aprobare Parlamentului, ca armatele străine cantonate pe teritoriul statelor vecine ţării noastre să fie considerate ca potenţial ostile.  În acelaşi timp, avem o aglomerare de grupări criminale în regiunea separatistă, care au folosit la origine faptul că aceasta este un adevărat “safety heaven” (paradis de securitate), în acord cu autorităţile separatiste, pentru cei certaţi cu legea în alte state "normale". Nu este exclus ca statutul de „gaură neagră” al acestui teritoriu să alimenteze, încă, interesele directe ale unor grupuri interesate în păstrarea incertitudinilor, în întregul spaţiu de negociere (Moldova, Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană).


Scurtă istorie agitată

Conflictul din Transnistria este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistriană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stîng al râului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi rîu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor separatiste care au atacat şi ocupat sediul poliţiei din Dubăsari, din stînga Nistrului, în cursul nopţii. Separatiştii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În timpul conflictului, forţele fostei Armate a 14-a (care a aparţinut, pe rând, URSS, CSI şi Federaţiei Ruse) dislocate în Transnistria au luptat în numele forţelor armate transnistrene. O parte însemnată dintre ofiţerii acestei armate figurau în concediu, în realitate fiind instructori şi comandanţi ai plutoanelor separatiste. Pe 17 martie 1992, Republica Moldova a fost vizitată de un grup de deputaţi din Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, care s-au întîlnit cu preşedintele Mircea Snegur şi au căzut de acord să ofere Transnistriei statutul de „zonă economică liberă”, precizînd că: „Transnistria trebuie să aibă toate garanţiile ca în cazul reunirii Moldovei cu România să nu se pomenească teritoriu al statului reunificat România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.77). În acele luni, guvernul moldovean, sprijinit de autorităţile române, au accentuat exclusiv calea dialogului şi negocierilor paşnice. S-a creeat formatul cvadripartit de negocieri politice din care făcau parte miniştri de externe ai României, Moldovei, Rusiei şi Ucrainei. Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ucrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei...Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (op.cit. pag.96). La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului, iar „Conflictul transnistrean” a „îngheţat”, transformîndu-se, pentru analişti, în „diferend”.

De la încheierea ostilităţilor, zeci de întâlniri, negocieri, discuţii, au avut loc, sute de tratate şi angajamente, toate structurile trans-naţionale importante (ONU, NATO, OSCE, Crucea Roşie, CSI etc) au fost implicate, fără succes, în soluţionarea problemelor acestui spaţiu, o zonă gri, în care foarte multă lume are interese din cele mai diverse. Mii de declaraţii contradictorii au fost înregistrate de către jurnalişti şi sute de manevre militare, provocări, schimbări ale raporturilor de forţă şi influenţe au balansat firav, într-o parte, sau în cealaltă situaţia din regiune. Ca de exemplu, declaraţia liderului de la Tiraspol, Igor Smirnov, făcută în aprilie 1997 şi redată în cotidianul „Kievskie Vedomosti” - „Noi ardem de dorinţa să ne unim cu Ucraina!” De ce nu ar fi luate în serios declaraţiile liderului separatist, de atunci, aflat în căutarea unui „tutor”, mai ales dacă ne gândim că o treime din populaţia Transnistriei e formată din ucrainieni? Sau era, la momentul acela, o propunere voalată din partea Moscovei, de cedare a Transnistriei contra Sevastopol unde ancorează flota rusă la Marea Neagră...Cert este că de la acea declaraţie, Kievul începe să aibă un rol tot mai activ în încercarea de soluţionare a diferendului. De 18 ani, situaţia a rămas aceeaşi. În pofida dezbaterilor şi conferinţelor OSCE, a devenit evident că Rusia nu intenţionează să-şi retragă patrimoniul militar din Transnistria. Strategia politică de ocolire a deciziei OSCE s-a bazat cu precădere pe liderii comunişti de la Chişinău. Nedorind executarea reală a acestui angajament, Federaţia Rusă şi-a asigurat o conducere politică în Republica Moldova, care să-i asigure legalizarea prezenţei militare în Moldova. Vladimir Voronin a fost garantul ducerii la îndeplinire a unui proiect rusesc în care, sub pretextul soluţionării conflictului transnistrean, Republica Moldova ar deveni un fel de „stat comun”, o confederaţie cu doi membri (Chişinău, Tiraspol), sau chiar trei (dacă se adaugă şi Comratul) subiecţi egali în drepturi. Au fost elaborate diverse mecanisme de garantare a înţelegerilor dintre Chişinău şi Tiraspol care fixau rolul Moscovei şi calitatea de arbitru în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. Prezenţa militară a Federaţiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova ar fi fost pretextul constituirii „mecanismului de garantare”.


Ce este Transnistria şi de ce este ea atît de disputată?

Transnistria este o regiune geografică din Republica Moldova, situată pe malul stîng al râului Nistru. Numele de Transnistria desemnează aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană, regiune separatistă aflată de jure în componenţa Republicii Moldova. Autorităţile separatiste ale Republicii Moldoveneşti Nistrene controlează teritoriul Republicii Moldova aflate la est de râul Nistru, cu excepţia a şase comune, precum şi municipiul Tighina şi două comune la vest de Nistru. Regiunea are o populaţie majoritar slavă, care se teme de reunificarea cu România. Populaţia regiunii la recensământul din 1989 era de 546.000 de locuitori. La recensământul din 2004, procentele de populaţie în fâşie arătau astfel: moldoveni (români): 32%; ucrainieni: 29%; ruşi: 30%; bulgari, găgăuzi, evrei, germani, belaruşi, polonezi şi alţii: 8%. Transnistria are 147 localităţi dintre care 1 municipiu, 9 oraşe, 69 comune şi 68 sate. Suprafaţa regiunii este de 3362,33 km², iar PIB-ul este de 1,182 miliarde USD, adică 3.030USD pe cap de locuitor.

Rolul militar al regiunii transnistrene este, în general, mult diminuat, faţă de 1992, când unităţile ruseşti din Transnistria reprezentau capul de pod al Rusiei spre Balcani. Multă tehnică militară a fost retrasă, multă a dispărut. Un singur exemplu - protocolul şedinţei de lucru al experţilor ministerelor Apărării ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, cu privire la aspectul tehnic al retragerii trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, din 27 aprilie 1994, a determinat volumul total de vagoane/platforme necesare pentru această operaţiune de amploare- 11.233 unităţi (inclusiv 1485 vagoane pentru retragerea muniţiilor). După şase ani, în cadrul Summit-ului de la Viena, din iulie 2000, reprezentantul Federaţiei Ruse a declarat oficial că pentru retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova sunt necesare 3000 vagoane grupate în 177 transporturi militare. Rezultă că între timp, din 1994 pînă în 2000, au dispărut 7000 de vagoane. În ceea ce priveşte trupele, evaluările arată că potenţialul forţelor militare din Transnistria este identic cu cel din 1992, operîndu-se doar schimbări de denumiri, treceri ale cadrelor ruse sub serviciul militar al unităţilor transnistrene, precum şi a tehnicii din dotare la înzestrarea acestora. Ca să nu fie nici un dubiu, astăzi, în caz de necesitate, autorităţile Transnistriei sunt apte să pună sub arme peste 20 mii de oameni, la care se mai pot adăuga şi 7-8 000 de membri ai unităţilor de cazaci din Rusia. „Ministerul Apărării" de la Tiraspol dispune de tancuri T-64 - 18 bucăţi; TAB (diferite tipuri) - 69 bucăţi. tunuri "Gaubits-122" – 18; tunuri 85mm – 12; "Alazan" – 3; lansatoare de mine – 69. Aviaţia include: 6 elicoptere MI-8T, 2 - MI-2, un avion AN-26, 2 - AN-2, două - IAK-18. Elicopterele MI-8T sînt dotate cu lansatoare de rachete.

În ceea ce priveşte „importanţa” economică, principalele uzine de interes sînt:

Uzina mecanică din Bender
Produce în serie, din anul 1995, sisteme de lansare a proiectilelor reactive cu 20 de ţevi (montate pe caroserii de automobile); aruncătoare de grenade antitanc pe afet (din anul 1995); aruncătoare de mine (de calibrul 82-mm, 120-mm, din anul 1996); aruncătoare de grenade antitanc portative (din anul 1996); pistoale de calibrul 5,45 mm; instalaţii de lansare a proiectilelor reactive de tip „Grad".

Uzina metalurgică din Rîbniţa şi cele afiliate
Din 1997, a fost începută producerea aruncătoarelor de mine de calibrul 82-mm. Testarea primelor aruncătoare şi tragerile de control au fost efectuate la 17 mai 1997. Tot în 1997, la uzină a fost produs primul lot experimental (100) de mine antipersonal în carcasă de lemn. Ulterior s-a trecut şi la producerea minelor antitanc.

Uzina de pompe
Produce aruncătoare de grenade antipersonal (cu fixare sub ţeavă) GP-25 de calibrul 40-mm.

Uzina “Electromas” (Tiraspol)
Produce în serie: - pistoale mitralieră de 9-mm, pistoale Macarov de 9-mm, pistoale de 5,45-mm, arme de vânătoare şi arme de luptă speciale fabricate în baza acestora. Partenerii principali sunt agenţi economici din Europa occidentală.

Nerecunoscută pe plan internaţional, enclava separatistă s-a înarmat până în dinţi şi a devenit o placă turnantă pentru traficul ilegal de arme către Abhazia, Cecenia, fosta Yugoslavie, Orientul Mijlociu, unele regiuni de pe continentul african. După cum am descris anterior, sursa acestui trafic cu arme o reprezintă atât arsenalul militar al Armatei a 14-a, cât şi uzinele care produc lansatoare pentru „Ciornaia Akula”, KA-50. În aceste condiţii, se pune întrebarea, firească, dacă este cineva interesat de reglementarea statutului acestei „Fîşii Ghaza” europene!

ASMA: SOŢUL MEU ESTE VICTIMA UNUI COMPLOT

În ultimii 10 ani, odată cu conflictele recente din Iraq şi Afganistan, multe lucruri s-au schimbat. Un impuls pentru producţia de noi tehnologii, dezvoltarea şi utilizarea de echipamente tehnice, precum şi proiectarea şi utilizarea de noi tipuri de armament individual a făcut din aceste teatre de operaţii un adevărat test general. Dar, nu numai atît! Guvernele au descoperit că pot utiliza "personal civil" fără a fi direct implicate. Au fost utilizaţi, pe scară largă, "operatori economici" militari care au excelat în intelligence şi în analiza de date. Că vrem, sau nu, contractorii de securitate există, literalmente, în centrul scenei, au "mînă" liberă şi uşurează activitatea militară mondială.

Statisticile sînt clare. Şi analizate cu atenţie, oferă o imagine a sectorului privat, în relaţia de parteneriat civil-militar care depăşeşte toate aşteptările. În timpul Războiului Civil american raportul de forţe a fost egal cu 1:6. Valoare care rămâne constantă, aproape, şi în Războiul mexicano-american, dar scade uşor (1:5) în Războiul Civil. Numai de la începutul războiului coreean, raportul de forţe se apropie de cel prezent. Raportul, în acest caz a fost 1:2,5 faţă de o valoare egală cu 1:1, astăzi. Războiul în care numai personalul privat a fost folosit, pe o bandă destul de îngustă, este Războiul din Golf din 1991, aparent, pentru că tipul de război pus în aplicare, nu s-a bazat pe menţinerea trupelor în zona de la sfîrşitul ostilităţilor. Piaţă a fost, însă, întotdeauna deschisă, spaţioasă şi accesibilă!  Astăzi, am ajuns la o valoare de 37,3%, procentul de contractori "non-militari", folosit în acţiuni de mare risc, de securitate privată. După unele statistici, între  2001 - 2011 au existat 175.000 de contractori în teatrele de operaţii. Unii dintre ei, astăzi sînt "veterani civili". Veteranii, în străinătate sînt respectaţi, amintiţi şi sărbătoriţi.  De cele mai multe ori, însă, guvernele nu-i acceptă, din raţiuni politice. Cum ar fi, de exemplu, contrabanda cu arme din Turcia, peste frontiera "poroasă" cu Siria, pentru rebelii care luptă împotriva regimului Al-Assad, operaţiune coordonată de CIA şi sprijinită de serviciile de intelligence arabe din regiune.

În urmă cu cîteva săptămîni, chiar Prima Doamnă a Siriei, Asma Al-Assad, declara unor publicaţii, că soţul său este victima unui complot internaţional. Potrivit "The New York Times", care citează "oficiali americani şi ofiţerii de informaţii arabi", opoziţia "democrată" este aprovizionată cu mine antitanc, grenade propulsate de rachete (RPG), şi puşti automate, pînă în prezent, întreaga operaţiune fiin girată de către guvernele din Turcia, Qatar şi Arabia Saudită, şi pusă în practică de contractori privaţi. Publicaţia americană remarcă faptul că sprijinul SUA pentru rebelii sirieni este minim, în comparaţie cu LIbia, asta şi din cauza sprijinului ferm acordat de Rusia forţelor guvernamentale siriene. Contractori americani, aflaţi sub oblăduirea CIA se află, potrivit unor informaţii, în Siria de mai multe săptămîni, pentru a ajuta rebelii să-şi constituie un nucleu rudimentar de serviciu de informaţii. Revista "Wired" a cerut Departamentului Apărării al SUA, să precizeze dacă arme americane sînt astăzi în mîinile rebelilor sirieni. Răspunsul a fost că "Pentagonul "nu oferă asistenţă letală opoziţiei siriene". Pe de altă parte, cel puţin "un batalion" al Fraţilor Musulmani luptă împotriva forţelor guvernamentale siriene.

SIRIA: ORA 12 FĂRĂ DOUĂ MINUTE

Consiliul Atlanticului de Nord - reprezentanţii permanenţi ai statelor membre - se va reuni marţi, la cererea Turciei - un actor extrem de important (în opinia mea) în rezolvarea situaţiei din Siria! - , după doborîrea vineri unui avion de vînătoare al armatei turce de către Siria, transmite Reuters. "Turcia a cerut consultări în conformitate cu articolul 4 din Tratatul fondator al NATO. Potrivit articolului 4, orice aliat poate solicita consultări oridecâteori, în opinia sa, îi este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea", a declarat purtătoarea de cuvînt a NATO, Oana Lungescu. Avionul de vînătoare turc doborît de Siria se afla în spaţiul aerian internaţional, la o distanţă de 13 mile marine de Siria, şi nu în spaţiul sirian, a declarat duminică ministrul turc de externe, Ahmet Davutoglu, precizînd că avionul F-4 Phantom efectua, fără arme, o misiune de antrenament şi de testare a unui sistem radar în Mediterana. Evenimentul are loc după ce un avion sirian de lupta MIG 21 a aterizat în Iordania joi, fiind, potrivit activiştilor opozitiei, primul caz de acest gen în care este implicată o aeronava militară, după începerea protestelor populare împotriva presedintelui Bashar al-Assad, informează Reuters. Pilotul, un colonel sunna, a solicitat azil politic în Iordania, iar Amman-ul i l-a acordat, pe loc. Defectarea unui pilot sirian mi se pare esenţială pentru starea de spirit a armatei siriene care, probabil, nu mai este atît de fidelă regimului, aviaţia fiind încadrată exclusiv cu militari sunniţi şi allawiţi, extrem de fideli. Cele două momenete pot declanşa un atac internaţional asupra regimului de la Damasc, acuzat de masacrarea propriei populaţii. Cel puţin 15.026 de persoane au fost ucise în Siria de la jumătatea lui martie 2011, cînd a început revolta împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, potrivit Obervatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), relatează AFP. Cel puţin 10.480 de civili, 3.716 militari şi 830 de dezertori au murit în timpul represiunii sau al luptelor. OSDO consideră civili şi bărbaţii înarmaţi care luptă împotriva regimului şi care nu sînt foşti militari.

Rusia a demarat aplicarea planului său secret pentru salvarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, scrie Sunday Times, preluat, în această dimineaţă, de AGERPRES. Moscova i-a propus liderului de la Damasc să organizeze alegeri anticipate, dat fiind faptul că rebelii au ajuns să controleze cel puţin o treime din teritoriul ţării, iar autorităţile ruse conştientizează că rămînerea lui al-Assad la putere devine pe zi ce trece tot mai problematică, a declarat, sub rezerva anonimatului, un diplomat rus apropiat negocierilor dintre Rusia şi Siria, conform publicaţiei menţionate. Mai mult, partea rusă consideră că desfăşurarea de alegeri în timpul apropiat ar putea fi percepută ca un pas făcut în întÎmpinarea opoziţiei siriene şi ar îndepărta astfel perspectiva unei intervenţii occidentale în Siria. Cu toate acestea, sursa Sunday Times în Ministerul rus de Externe a declarat că Moscova nu este sigură că Bashar al-Assad va accepta convocarea alegerilor anticipate. "Organizarea unor eventuale alegeri este un proces lung şi obositor. Poate că el (liderul sirian) va accepta, dar noi credem că el se va lupta până la ultima picătură de sÎnge", a spus diplomatul citat de ziarul britanic. Acesta i-a asigurat pe jurnaliştii de la Sunday Times că Rusia nu intenţionează să trimită trupe în Siria, deşi autorităţile siriene şi-ar dori acest lucru. Preşedintele Bashar al-Assad a format sÎmbătă un nou guvern, lăsÎndu-i în acelaşi timp în poziţiile-cheie pe foştii miniştri la Externe, Apărare şi Interne.

De-a lungul perioadei de conflict, Rusia a blocat în mod repetat, împreună cu China, în Consiliul de Securitate al ONU o serie de rezoluţii ce condamnau regimul de la Damasc pentru violenţele din Siria, soldate cu mii de morţi în rÎndul civililor. Potrivit Moscovei, adoptarea unor astfel de rezoluţii ar fi creat premisele pentru o intervenţie occidentală în conflictul din Siria, aşa cum s-a întîmplat recent în Libia.

Eu, cînd mă gîndesc la Siria, primele imagini care îmi vin în minte sînt cele din dimineaţa în care am intrat în Damasc, venind din Deşertul Sirian, şi am fost copleşit de albul imaculat al cartierului aramaic de pe colinele de cretă de la intrarea în marea metropolă. Siria, cu miile de ani de istorie fascinantă, este, însă, un mozaic fragil de grupuri etnice şi religioase, care includ: arabi, kurzi, druzi şi umeroase secte creştine. Imaginaţi-vă un Liban, la fel de agitat, dar mai mare şi mai încorsetat de un stat poliţienesc, destul de fragil, însă! Ultimele ştiri despre Siria nu sînt, însă, deloc idilice! În ciuda eforturilor Rusiei, comunitatea internaţională se întoarce împotriva Siriei ŞI pe fondul ştirilor referitoare la violenţele guvernamentale împotriva demonstranţilor "pro-reformişti". Chiar doi dintre cei trei susţinători importanţi ai regimului Assad i-au retras sprijinul: Turcia şi Iraqul. Israelul, mult prea preocupat de problema palestiniană şi demonstraţiile interne anti-recesiune, aşteaptă, nervos, pe margine. Schimbarea de macaz a Iraqului este surprinzătoare şi nu prea. Se ştie, de ani de zile, regimul şiit al llui Assad a fost susţinut de Iran împotriva Iraqului sunnit. Între 2003 şi 2008, Siria a adăpostit pe teritoriul său baze ale insurgenţilor sunniţi care luptau împotriva guvernului şiit instalat la Baghdad. Astăzi, odată cu revenirea la o normalitate relativă, s-a sperat într-o îmbunătăţire a relaţiilor între guvernele şiite. Iată, însă, că lucrurile nu stau aşa, Baghdadul fiind influenţat, probabil, şi de Statele Unite, în această direcţie. Încurajaţi de ce se întîmplă în Libia şi Yemen, rezistenţa siriană nu dă semne de oboseală, în ciuda represiunii extrem de violente a trupelor regimului. În ultimele săptămîni s-a constatat, însă, că natura violenţei s-a schimbat! Dacă pînă acum, protestatarii se aflau sub ploaia de gloanţe a forţelor de securitate pro-guvernamentale, acum, poliţiştii srieni sînt ţintele preferate ale protestatarilor. Această schimbare de roluri este pusă, mai mult, pe seama numărului mare de dezertori din rîndul trupelor guvernamentale, care au trecut de partea reformiştilor cu... arme şi bagaje, şi mai puţin pe livrarea clandestină de arme, echipament şi training "gherilelor democratice", care includ sunniţi din Frăţia Musulmană, cei mai aprigi duşmani ai Allawiţilor.

Există informaţii, potrivit cărora Bashar Al-Assad nu se mai poate baza pe cei 400.000 de militari şi poliţişti, gata oricînd să întoarcă armele, ci doar pe cei 100.000 din Garda Republicană şi serviciile speciale, la care se adaugă luptători Hezbollah sosiţi din Liban(! interesant, nu?!). Deşi pare că a pierdut şi sprijinul Iranului (la începutul acestei luni, Mahmoud Ahmadinejad i-a cerul lui Assad să înceteze reprimarea manifestanţilor!), clanul Assad pare, totuşi pregătit să lupte pînă la capăt, sprijinit de structurile tribului său şiit Allawit, care reprezintă doar 10% din structura Siriei, riscînd un război regional în care să atragă TOATE ţările Orientului Mijlociu plus Iranul! Atît Turcia şi NATO, dar şi Iranul au, în momentul de faţă, interesul ca Siria să NU se dezintegreze, chiar dacă Siria şi actualul regim, reprezintă platforma cea mai potrivită şi apropiată de luptă împotriva Israelului, iar pro-reformiştii sirieni au dat "aripi" noi contestatarilor regimului de la Teheran. Pe de altă parte, NATO ar dori să elimine capetele de pod Iraniene din regiune, fără însă o intervenţie armată directă, care ar presupune, ulterior, o blocare a forţelor armate în misiuni directe de pacificare. Pericolul dezintegrării Siriei, în perioada imediat următoare, este, însă, enormă! Există riscul apariţiei unei mulţimi de micro-state sectare şi a unui triunghi kurd chiar "sub burta" Turciei!

Totuşi, un raport elaborat de două centre de analiză a situaţiilor de criză, Centrul Internaţional de Cercetare şi de Studii asupra Terorismului şi de Ajutor al Victimelor Terorismului (CIRET-AVT) şi Centrul Francez de Cercetare asupra Informaţiilor (CF2R), raport publicat recent în urma unei misiuni efectuate în Siria în luna decembrie 2011, semnaleaza faptul că actuala criză siriană dă naştere la o îngrijorătoare dezinformare şi la o falsificare a faptelor care deformează total realitatea situaţiei. Raportul de 55 de pagini, elaborat de experţii de la cele două centre în urma misiunii de evaluare, detaliază toate aspectele crizei siriene şi nu se limitează în a desemna care sunt ''băieţii buni'' şi care sînt ''cei răi'', aşa cum fac cei mai mulţi din mass-media, scrie AgoraVox. Deşi regimul de la Damasc nu este un model democratic, totul este pus în mişcare de către adversarii săi pentru a întuneca şi mai mult tabloul şi a asigura astfel susţinerea opiniei internaţionale pentru opozitia externă şi a justifica măsurile luate faţă actuala conducere siriană, în speranţa căderii acesteia, se arată în raport. Potrivit documentului, ''influenţele străine joacă un rol esenţial în criza siriană iar amestecul actorilor internaţionali se observă zilnic atît în susţinerea unei părţi a opoziţiei cît şi în războiul informaţional declanşat împotriva Damascului de către mass-media arabă şi anglo-americană.

POLITICA DE TABLOID

Tragedia fostului premier Adrian Năstase scoate în evidenţă, din păcate, mostre relevante de infantilism politic sau dovezi incontestabile de intelect limitat. Pasiunile pro şi contra au monopolizat discuţiile între "cluburi" în aşa fel, încît, nici o altă temă nu mai răzbeşte în terenul confruntărilor. Ca, de exemplu: NĂSTASE ESTE VINOVAT, DAR PROCURORII SÎNT INCAPABILI SĂ DOVEDEASCĂ ACEST LUCRU! Din păcate, cantitatea de procurori extrem de slab pregătiţi şi activaţi la comandă politică, depăşeşte orice imaginaţie. Nici nu e de mirare din moment ce, o instituţie ce ar trebui să fie "Biciul lui Dumnezeu" se comportă precum Inchiziţia care acuza de vrăjitorie şi ardea pe rug fără să dovedească nimic, doar în baza unor simple acuzaţii răutăcioase, denunţuri, zvonuri. Pierderea încrederii populaţiei în instituţiile statului şi în justiţie se datorează şi acestui tip de comportament tendenţios. Am mai spus-o, DNA este "mobilată" cu procurori NKVD-işti, proveniţi din tribunalele poporului, care ar putea activa, probabil cu succes, ca folclorişti, culegători de folclor, etno-botanişti, asta pentru că pun botul la tot ce li se cîntă, mai grav, sau mai subţire, la urechile, uneori, amorţite de prea mult alcool. DOVADA, DOVADA, striga şi Elena Ceauşescu din boxa unei acuzări la fel de injustă şi tendenţioasă. Şi avea dreptate! Cum gestul de samurai al lui Adrian Năstase poate fi perceput ca un protest extrem faţă de o justiţie strîmbă şi incapabilă de dovezi. Şcoala românească, sistemul de angajări clientelar, promovarea incompetenţei şi servilismului, au făcut ca prof. univ. dr. în DREPT Adrian Năstase să încerce să fie judecat doar de Dumnezeu!

Nu pot să nu remarc că tragedia lui Adrian Năstase survine, relativ legat, de scandalul anonimului care se substituie în comisie academică şi-l acuză de plagiat pe premierul Ponta, fără să observe că doctorul în ştiinţe militare Elena Udrea, cu lucrări ştiinţifice despre securitatea în regiunea Mării Negre extinse, adică şi Caucazul, nici nu ştie să arate pe hartă Abhazia, sau Karabahul de MUnte. De altfel, mergînd pe aceeaşi logică a condamnării lui Adrian Năstese: "nu există dovezi directe, dar ştim noi, tovarăşi, că în 2004 corupţia din România a fost patronată de Năstase şi vrem să dăm un exemplu, doar, doar ne-or retrage bulangiii ăia de la UE monitorizarea pe justiţie în urma ejaculărilor makoviene de pe la Bruxelles", aşadar, mergînd pe aceeaşi logică, e normal că Udrea e o plagiatioare ordinară pentru că NU O AJUTĂ FAŢA să fie doctor în ştiinţe militare. Poate, doar, sutienul, în accepţiunea franţuzească a termenului - şi nu mă refer la sărutul franţuzesc...

Precedentul scandal a fost provocat de disputa care l-a înviat pe Traian Băsescu: cine merge la BRuxelles, îl bate mămica! Evident, preşedintele, obişnuit cu comportamentul patern faţă de linghimoţul de la Cluj - care a mers mai puţin pe la Europa, că nu ajunge să vadă pe hublou, doar la Europa după hîinuţe şi pantofiori! - se sacrifica el să discute probleme de buget, finanţe, creştere economică, stagnare, inflaţie, deflaţie, impostor, compostor, şi să le comunice, la întoarcere, obedientului său fidel. Chestia e că Victor Ponta are cu un metru jumate peste Cluj cel Mic şi e mai greu să-i "bagi" biberonul şi să-ţi faci de cap...

Toate aceste "întîmplări de muzică şi poezie" ne definesc ca un popor veşnic pastoral şi uşor imbecil! Temele seriosa şi fundamentale lipsesc din dezbaterile politice şi, evident, publice. Ţara noastră, se confruntă cu probleme uriaşe, cum ar fi cele ale instabilităţii crescînde, ale manifestării unei concurenţe tot mai acerbe şi neprietenoase pentru acapararea totală a României de către companiile private, o concurenţă europeană între ţările foste comuniste de afirmare la nivel european, ale redefinirii stetelor care aspiră la un statut de putere în Europa şi chiar ale nostalgiilor, tot mai evidente, pentru harta Europei dinainte de 1918! O întrebare de bun simţ: este sistemul nostru politic pregătit sdă facă faţă acestor probleme? Este suficient de elastic pentru a putea suporta toate şocurile care vor veni, dar, în acelaşi timp, suficient de complex pentru a oferi alternative? Acestea sînt, în opinia mea, întrebări la care singurul răspuns ţine de necesare SCHIMBARE A ABORDĂRII POLITICE ŞI A MODULUI DE A FACE POLITICĂ.

Dacă ideea de DREAPTA  a fost compromisă de şleahta de impostori furăcioşi ai lui Boc şi Băsescu, STÎNGA lui Victor Ponta are şansa de a redesena, credibil, parcursul spre viitor, al ţării. Şi, am să citez un "sfat" dat de Adrian Năstase în ... 1993, într-o "Scrisoare "închisă" către membrii BEC", publicată în volumul (cu dedicaţie!) "Ideea politică a schimbării" (1996), la pag.11 (asta ca să nu zică unii că aş fi plagiat): "Nucleul acţiunii noastre trebuie să îl constituie ideea social-democrată care, în spaţiul Europei postcomuniste, nu poate fi înţeleasă decît ca o împletire funcţională între societatea civilă (baza oricărui proiect de schimbare eficientă) şi Welfare State (pentru a aduce protecţia socială la nivelul de protecţie concurenţială, la care Occidentul a ajuns în anii 70, după ce a depăşit momentul Welfare Stete-ului)". Extrem, extrem de actual acest citat ce poate rămîne ca linie de forţă a guvernării USL!

O temă fundamentală ce a fost oarecum disputată anul trecut, dar îngropată, din nou, este legată de Legile siguranţei naţionale. Este vorba de cinci proiecte legislative: legea siguranţei, legile privind organizarea SRI, respectiv a SIE, statutul ofiţerului de informaţii şi legea privind activitatea de informaţii şi contrainformaţii. Pachetul de legi a fost discutat deja în CSAT şi în 2009, şi în 2010. La acest moment, serviciile de informaţii ale României operează în interiorul şi în afara ţării, în baza unor legi din 1991, care acum, citite atent, se dovedesc a fi chiar împotriva NATO! USL s-a grăbit atunci să ia în dezbatere aceste legi, de teamă că Guvernul Boc îşi va angaja răspunderea şi pentru aceste proiecte. Fuziunea SRI cu SIE, sporirea puterilor ofiţerilor de informaţii, inclusiv cu dreptul de a efectua anchete premergătoare urmăririi penale, includerea tuturor serviciilor într-o Comunitate de Informaţii care să fie coordonată de consilierul prezidenţial pe probleme de apărare, legiferarea dreptului serviciilor de informaţii de a întreprinde activităţi comerciale şi dreptului foştilor ofiţeri şi a foştilor şefi de servicii de a face politică, toate aceste chestiuni fac parte din pachetul de legi privind siguranţa naţională, care este promis de politicieni de cîţiva ani buni. Serviciile de informaţii lu­crea­ză cu secrete şi ele sînt eficiente atîta timp cît păstrează secretul unei operaţiuni. Nu metodele şi mijloacele sînt secrete, ci operaţiunile şi oa­me­nii pe care trebuie să-i protejezi, pentru că, altfel, ei şi familiile lor devin ţinte pentru adversari. Şi, har Domnului, numai de adversari nu ducem lipsă acum! Din păcate, noi nu avem în România o şcoală de gîndire şi de cercetare în dome­niul intelligence-ului sau al culturii de securitate. Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul", care săptămîna trecută a împlinit 20 de ani de viaţă, sau Academia Naţională de Apărare, două instituţii de învăţămînt presigioase care se încăpăţînează să ţină stindardul calităţii la cote foarte înalte, nu sînt suficiente pentru a modela un întreg curent de gîndire în domeniul siguranţei şi securităţii naţionale. Analizele şi comentariile pe această temă, în limba română, se bazează pe tradu­ceri şi pe sinteze din străinătate, nu pe cercetări proprii, decît în foarte mică mă­sură. De altfel, societatea civilă trebuie să construiască şi în România structuri de cercetare în probleme de securitate. Am mai spus-o şi am să repet cît va fi necesar: nu face nimeni nimic pentru securitatea statului, nici măcar o lege! Pînă cînd pachetul de legi în domeniul securităţii nu va intra în vigoare, eu, ca observator al fenomenului, consider că cei responsabili o fac cu premeditare! Lipsa unei Comunităţi Naţionale de Informaţii face ca produsul de intelligence să scape, de multe ori, decidentului politic. Unul normal la cap! Dar, ce este siguranţa naţională de este atît de hulită şi tratată ca o sperietoare? Evident, există cercuri de putere interesate care doresc ca siguranţa naţională să nu existe, serviciile să fie decimate etc.

 „Securitatea naţională este rezultanta sinergică a acţiunilor întreprinse prin mijloacele şi reglementările instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele şi valorile fundamentale ale României, contracarînd factorii interni şi internaţionali care ameninţă aceste interese şi valori“. Ori, fără bani şi fără o protecţie personală adecvată, acest enunţ rămîne doar în DEX! În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional. Sigur, se poate spune că SRI sau a fost mort, sau plecat din ţară cînd s-au încheiat diverse contracte oneroase împotriva interesului naţional! Greşit! SRI a informat "decidentul politic" care, hăhăind singur la glumele lui, a ignorat analizele şi avertismentele Serviciului, care, conform Legii din 1991, nu are altă competenţă decît aceea de a informa un decident politic, de multe ori, interesat în obţinerea de foloase personale din devalizarea statului! Modificarea legii, ar stopa acest derapaj!

Nu ştiu ca aceste legi să fi provocat o dezbatere la nivelul societăţii civile. Lipsa de reacţie a societăţii româneşti (unii analişti europeni ne numesc chiar "plantele agăţătoare al Comunităţii Europene") este determinată, în special, de comportamentul infantil şi interesat al clasei politice, tabloidizată în exces, capabilă doar de teme facile şi apariţii mediatice. Temele fundamentale NU EXISTĂ. Doar GÎLCEAVĂ, PROASTĂ ADMINISTRARE ŞI STAT POLIŢIENESC, cum spunea FRunzăverde.

ZIUA CEA MAI LUNGA ŞI NOAPTEA CUŢITULUI LUNG

Astăzi, este ziua cea mai lungă din an. Începe solstiţiul de vară. Nu pot, însă, să nu remarc, că aceasta a fost precedată de o noapte a cuţitului lung, o noapte de coşmar care mă duce cu gîndul la asasinate politice, la mascarada judiciară care a culminat cu uciderea lui Nicolae Ceauşescu, la regimurile sud-americane, la Ukraina cu Timoşenko în puşcărie. Este, dacă vreţi, primul foc de armă tras într-un război ce mocnea demult, un război cu victime, adevărat, în care nimeni nu mai este în siguranţă. Şi nu pot să nu fac o paralelă, poate uşor forţată, cu "Noaptea cuţitelor lungi", în care Adolf Hitler a scăpat de adversarii săi politici. Adrian Năstase a fost condamnat definitiv şi irevocabil la doi ani cu executare. Motivul condamnării: strîngerea de fonduri ilegale pentru campania electorală, decizie care leagă automat sentinţa de aspectul politic. În aceeaşi logică, în această dimineaţă, mii de dube ale poliţiei ar trebui să-i salte din aşternuturile calde, pe toţi primarii de comune din ultimii 20 de ani, pe toţi preşedinţii de Consilii Judeţene, să nu mai vorbesc de parlamentari, şefi locali de partid, miniştrii, sau preşedinţi de ţară. Mă uluieşte motivaţia sentinţei care recunoaşte, în chiar prima propoziţie că "nu există nici o probă directă" care să-l incrimineze pe Adrian Năstase, dar, jurnalistic vorbind, din folclor se ştie că Adrian Năstase a patronat corupţia din România, deci, este vinovat! Judecătoarea care l-a condamnat pe fostul premier nu are decret prezidenţial de numire în funcţie ca judecător, ci doar ca procuror, fapt ce duce la atacarea sentinţei pentru viciu de procedură sau incompatibilitate  la CEDO cu şanse clare de cîştig pentru Năstase. Mi se zbîrleşte părul cînd mă gîndesc cîte vieţi, cîte cariere a distrus, distruge şi va mai distruge o astfel de justiţie, în care procurorii nu sînt capabili să aducă probe ci doar să culeagă folclor la comandă!

"Noaptea cuţitelor lungi" a avut loc în Germania între 30 iunie şi 2 iulie 1934, cînd regimul nazist a executat cel puţin 85 de oameni din motive politice. Majoritatea celor ucişi erau membri ai „Batalioanelor de asalt” (SA). Adolf Hitler a acţionat împotriva SA şi împotriva liderului său, Ernst Röhm, deoarece vedea în independenţa SA o ameninţare directă asupra puterii sale. Hitler a dorit să prevină o eventuală înlăturare a sa de la putere. Pe de altă parte, Hitler s-a folosit de această epurare pentru a acţiona împotriva criticilor conservatorilor la adresa regimului său, precum şi pentru a-şi regla conturile cu duşmani ai săi mai vechi. Hitler a denunţat „cea mai mare trădare din istoria lumii”. Hitler a spus mulţimii că „personajele indisciplinate şi elementele anti-sociale bolnave” aveau să fie anihilate.

Numărul membrilor SA crescuse rapid la începutul anilor 1930. SA şi-a datorat creşterea dramatică în parte datorită declanşării marii crize economice, cînd mulţi germani şi-au pierdut încrederea în instituţiile tradiţionale. Deşi nu era exclusiv — nici măcar în primul rînd — un fenomen al clasei muncitoare, SA a îndeplinit aspiraţiile multor muncitori atît pentru solidaritate socială cît şi pentru mîndrie naţionalistă.

Revenind în actualitate, Traian Băsescu, în lupta sa cu Adrian Năstase şi PSD (USL) este Adolf Hitler care luptă cu SA şi Ernst Röhm! O caricatură de instanţă, l-a condamnat într-o mascaradă de proces, pe duşmanul mai vechi al preşedintelui jucător, pentru o corupţie nedovedită, dar clamată public. „Personajele indisciplinate şi elementele anti-sociale bolnave” aveau să fie anihilate, clama Hitler în faţa mulţimii. "Adrian Năstase va intra în puşcărie", spunea Traian Băsescu, transmis de televiziuni, unui auditoriu mult mai mare! Mîrşăvia a fost pusă în operă în an electoral, cînd SA-PSD ia cu asalt poziţiile politice din România, cînd "conservatorii" critică politica prezidenţială. MI se pare hilar că, deşi avea răgaz 24 de ore pentru a se prezenta la Rahova, în cîteva ore, doi poliţişti au fost trimişi să pună sentinţa în executare. AFP face o comparaţie între Adrian Năstase şi fostul preşedinte al Consiliului italian Bettino Craxi, condamnat definitiv la închisoare, în anii '90, în diferite dosare, dar care a părăsit Italia pentru a nu-şi ispasi pedeapsa. Graba poliţiştilor să fi fost motivată de acest precedent? Nu pot să nu remarc şi faptul că pe 2 iulie, la directiva lui Hitler, Theodor Eicke, care mai tîrziu a ajuns comandant al lagărului de concentrare de la Dachau, şi ofiţerul SS Michel Lippert l-au vizitat pe Röhm. Cînd au ajuns în celula acestuia, i-au înmînat acestuia un pistol încărcat şi i-au spus că are zece minute să se sinucidă. 

"Noaptea cuţitelor lungi" a reprezentat un triumf pentru Hitler, şi un punct de cotitură pentru guvernul german. L-a stabilit pe Hitler ca „suprem judecător al poporului german,” aşa cum a spus chiar el în discursul din 13 iulie din faţa Reichstag-ului, iar epurarea a instituit o practică de abuz care avea să caracterizeze regimul nazist. Şi aici, similitudinea cu Traian Băsescu este... emoţionantă!

L-am însoţit pe Adrian Năstase de cîteva ori, inclusiv la ultima întîlnire pe care premierul sîrb Djindjici a avut-o cu vreun oficial. Programul "Laptele şi cornul" eu l-am dezvăluit, pentru prima dată, în judeţul Arad, datorită tehnicii performante de radio. Mi s-a părut un personaj angajat, meticulos, cu simţul umorului. Am scris de mai multe ori despre Domnia Sa.

Născut la 22 iunie 1950, în Bucureşti, Adrian Năstase are o cariera universitară de peste trei decenii, la catedre din ţară şi străinătate. Din 1990 face parte din echipa didactică a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, precum şi a universităţilor „Dimitrie Cantemir” şi „Titu Maiorescu”, iar din 1994, este profesor asociat la Universitatea Pantheon Sorbonne din Paris. Adrian Năstase a urcat toate treptele de expertiză academică şi universitară, devenind, din octombrie 1996, profesor universitar de drept internaţional public, iar din 1999, conducător de doctorat. Este autor a 250 de studii şi articole ştiinţifice, publicate în reviste din ţară şi străinătate şi a peste 300 de comunicări şi expuneri, prezentate la întîlniri internaţionale sau în România. A susţinut comunicări şi conferinţe în mai toate centrele universitare din ţară şi în peste 50 de capitale ale lumii. Să nu vă mire, însă, dacă săptămîna viitoare veţi afla că este un plagiator notoriu!

În anul 1992, în urma câştigării alegerilor, Adrian Năstase este ales preşedinte al Camerei Deputaţilor. În anul 2000, România ajunsese în pragul incapacităţii de plată. În anul 2001, înregistra deja o creştere economică de circa 4%. Acest trend a fost menţinut şi în anii următori. În anul 2000, inflaţia în România depăşea 40%. La finalul mandatului, Cabinetul Adrian Năstase a redus inflaţia de patru ori, coborînd-o la 9,2%.
Pe plan extern, Cabinetul Adrian Năstase a reuşit schimbarea statutului internaţional al României. În mandatul 2000-2004, România a obţinut ridicarea vizelor pentru cetăţenii care călătoresc în străinătate, şi a devenit membru cu statut deplin al NATO. Reprezentanţii Guvernului României au exercitat, în interiorul acestui interval,  conducerea OSCE şi preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU.

Adrian Năstase are relaţii personale puternice cu lideri importanţi ai lumii. La momentul respectiv, în 2004, parcă, fiica premierului turc Recep Tayyip Erdogan, Esra, s-a căsătorit cu Berat Albayrak, băiatul unui ziarist turc. Martor la cununia civilă a fetei lui Erdogan a fost, chiar premierul Adrian Nastase. Alături de Domnia Sa au mai avut calitatea de martori regele Abdallah al Iordaniei, premierul grec, Costas Caramanlis şi preşedintele pakistanez, Perverz Musharaf. Imaginaţi-vă că "naşii" fac parte dintr-o mare familie, ale cărei relaţii excelente aveau ecouri importante şi în schimburile economice şi comerciale dintre ţările lor! Pe cine a năşit Băsescu? Interlopi şi prinţi de carton? Da, asemănarea este... izbitoare. Şi net în defavoarea României!

Sînt speriat de ce va urma. Sînt speriat de sistemul ticăloşit, aplaudat de la Bruxelles de Ana Monika Pauker Makovei, dar sînt îngrozit de impotenţa noastră de a opri evoluţia hidoasă a aunui astfel de personaj.

INTERESANT... (SPECULEZ!)

Bătălia politică surdă din România a revenit la cotele pe care le cunoşteam din vremea cînd Elena Udrea scotea din chiloţi bileţelul roz care-l incrimina pe Tăriceanu, sau ICR-istul anti-român Horia-Roman Patapievici îi "producea" un sex oral lui MIrcea Geoană - care de necaz s-a relaxat în butoiul cu bulbuci al Vîntului - ! Astăzi, adversarul politic al lui Traian Băsescu este "dovedit", pe surse anonime, plagiator de o revistă de popularizare a ştiinţei, americană, preluată de FAZ-ul german al Cancelarei de Fier. În spatele acestor reprezentaţii zgomotoase, se ascund şi alte informaţii şi ştiri trecute la capitolul "fapt divers", sau "de umplutură, ca să aibă şi ăia cu ce să umple ziarul"!

În calitatea auto-declarată de "analist de gang", am să încerc să emit nişte "aberaţii" pe baza informaţiilor extrase EXCLUSIV din surse deschise, fără să am acces la informaţii confidenţiale, ce par fără legătură între ele, dar care mă duc cu mintea (aia puţină şi lejeră de care dispun!) la un proces de disoluţie accentuată pînă la DEZMEMBRARE a actualului stat cunoscut sub denumirea de România. Textul va fi scurt, pentru că, habar nu am cum să spun ceea ce gîndesc, pe româneşte. Cu atît mai puţin să scriu, pentru a nu fi acuzat de plagiat de "colegii" de peste Prut, cu "dublă subordonare". Sau triplă... Mă rog, am tot citat din încă preşedintele TB!

Din evoluţia radionovelei "dottore - plagiatore", căreia un post public de interes strategic îi acordă de 48 de ore AMPLE SPAŢII DE EMISIE, de exemplu 7 minute într-un buletin de ştiri de 10!, fără să "auditio ad altera...", deduc că serviciile de informaţii româneşti au fost împărţite între Guvern şi Preşedintie, conform disputei: cine merge la BRuxelles. "Internele" lucrează mai mult, mai bine şi în interesul Guvernului (ceea ce este logic şi normal), iar "externele", decapitate de un ex-ex premier, actualmente coagulant de dreaptă, rămîn cu un TB director interimar...

Radionovela perspirează în FAZ de teamă că Tandemul Hollande-Ponta va cîştiga la poker în faţa dublului mixt Merkel-Băsescu, iar România va redeveni francofagă de linii directoare parisiene, e drept, ÎN interesul naţiunii române!

Pentru a demonstra că USL are mari probleme economice, iar politicile de dreapta, respectiv PRIVATIZARE TOTALĂ şi AUSTERITATE CETĂŢENEASCĂ sînt cele mai utile, CINEVA a declanşat procedura de insolvenţă la HIDROELECTRICA... Adică, a oprit toate apele care învîrt turbinele ţării, pe care, în paranteză fie spus, Ceauşescu şi şleahta aia de comunişti obtuzi şi de kkt le-au montat! În meta-limbaj de gang, utilizat de analistul-patron de blog, asta se numeşte SABOTAJ şi pe vremea comuniştilor ăia obtuzi şi de kkt, era pedepsit cu ani grei la canalul Dunăre - Bucureşti, sau la canalul de irigaţii Siret-Prut-Dunăre. NU există? Înseamnă că pînă azi nu au mai existat sabotori. În consecinţă, e vremea să ne apucăm de alte canale... Pînă atunci, "băieţii deştepţi" au hotărît că e vremea să cumpere toată vaca, nu doar ţîţa dreaptă pe care o mulg vîrtos de ani de zile, sub patronajul unui preşedinte care veghează atent la securitatea României!

ICR-ul patapievician, care a umplut cu rahat, zvastici şi homosexuali cultura română, a reuşit să "coaguleze" din nou, indignarea intelectualilor civili din societate împotriva PSD-ului ca în vremurile bune cînd "motanul arpagic" miorlăia isteric împotriva lui Ion ILiescu, după care, sub înaltul patronaj al preşedintelui României, Emil Constantinescu, NATO i-a bombardat pe românii din Banatul Sîrbesc! Subtil şi aprig, în acelaşi timp, protestul intelectualoid de la ambasada Canadei. De ce Canada? Vă voi spune altă dată!

Fără nici o legătură cu varza de Bruxelles expusă mai sus, astăzi, Ziarul "Adevărul" publică un interviu cu arheologul Ion Motzoi-Chicideanu care spune că "Dacii se înrudeau cu celţii, nu cu geţii!". Dacii erau cei din Transilvania, înrudiţi cu popoarele EUROPEI CENTRALE, geţii, cei din RESTUL ACTUALULUI TERITORIU ROMÂNESC. Deci, nu erau neamuri! Teoria pare să fie susţinută şi de  Iosif Ferencz cercetător ştiinţific în ale trecutului românismului.

Şi tot fără nici o legătură, aşa, îmi amintesc de "filmuleţul" de prezentare al Transilvaniei, difuzat de TELEVIZIUNEA PUBLICĂ BRITANICĂ , în care Prinţul Charles, stirpe regală, şi nu Antonio Banderas, actoraş de hollywood, spune că este urmaşul lui Vlad Ţepeş...

Ce au, totuşi, în comun, aceste alegaţii? Aş greşi grobian şi aş simplifica tîmpit dacă aş spune că Societatea Deschisă la minte, de sorginte sorosiană, este lipiciul între mandatul portocaliu neo-liberal de la Cotroceni - băieţii deştepţi - şi anti-românismul intelectualilor (total în opoziţia curentului de patriotism, din ce în ce mai anemic!). În consecinţă, NU SPUN ASTA. Dar, totuşi...

Şi ca să închei "ancorat în realitate" mă gîndesc că dacă în vara asta PSD-ul nu scapă de Băsescu, în toamnă, după alegeri, un pol de centru dreapta va guverna românia. Poate în tandem PDL cu PNL. Sau MRU cu SF? Cine dracu mai ştie Care Românie...

NATO - REPUBLICA MOLDOVA: UN PARTENERIAT EXTINS ŞI BINE ARTICULAT

Nu este un secret pentru nimeni, diplomaţia militară şi gesturile întreprinse de oficialii Ministerului Apărării din România (George Maior este unul dintre ei!) au cîntărit greu în eforturile de integrare ale României în NATO şi Uniunea Europeană. Participarea militarilor români în teatrele de operaţii din Balcani, Afganistan şi Iraq au demonstrat voinţa Bucureştiului de a fi un partener predictibil şi corect.

Această experienţă poate constitui o „lecţie învăţată” şi pentru oficialităţile de la Chişinău, iar diplomaţia militară moldoveană poate deveni vîrful de lance al eforturilor Republicii Moldova de apropiere la Spaţiul European, fără a periclita statutul de „stat neutru”, prevăzut de Constituţie, mai ales în această perioadă, extrem de favorabilă, cînd în fruntea ministerului se află un excelent ministru, gen. bg. Vitalie Marinuţă, pentru care "şcoala americană" şi conceptele NATO fac parte din educaţia şi formarea sa, pe care a împrumutat-o cu succes, în ultimii ani, în Parteneriatul cu NATO. De altfel, dezvoltarea parteneriatului NATO, cu state situate în cele patru colţuri ale lumii, are în vedere o securitate mai mare pentru aliaţi, pentru partenerii din PfP şi, implicit, pentru comunitatea internaţională. Aşa stînd lucrurile, construirea Parteneriatului Forţelor Speciale, luna trecută, la Tampa, în Florida (un loc comun actualului ministru Marinuţă!), poate activa şi structura similară a Republicii Moldova, în forme şi cu misiuni stabilite de comun accord cu aliaţii. Două gesturi pot fi făcute, însă, cu efect maxim, în prima fază: constituirea batalionului mixt de menţinere a păcii româno-moldovenesc, parte a SHIRBRIG, forţa ONU în aşteptare, şi a Politicii Europene Comune de Apărare şi Securitate, PESAC, ca un prim pas de integrare în arhitectura de securitate europeană, despre care nu voi înceta să vorbesc pînă la constituirea sa! Cel de-al doilea gest îl reprezintă trimiterea unui contingent militar în Afganistan, ca parte la efortul comun al Comunităţii Internaţionale de stabilizare a Afganistanului prin Forţa Internaţională de Securitate şi Asistenţă, ISAF, asta în afara elicopterelor de la AIM ce operează, deja la Kandahar în sprijinul ISAF! Să le iau pe rînd.

Batalionul mixt de menţinere a păcii româno-moldovenesc, propus de România cu mult timp în urmă, poate dovedi, dincolo de aspectul militar, că relaţiile corecte între cele două ţări favorizează destinderea şi cooperarea la frontierele estice ale NATO şi UE. Tratatul din 2000 între România şi Republica Moldova este fundamentul relaţiilor de bună vecinătate şi cooperare între cele două ţări, dar şi de cooperare în Europa de Est şi de Sud-Est. Relaţiile României cu Republica Moldova se bazează pe comunitatea de limbă, cultură şi tradiţii. În urma schimbării politicii externe a autorităţilor moldovene, autorităţile de la Bucureşti şi-au definit noua orientare diplomatică privind relaţiile româno-moldovene ca fiind bazată pe pragmatism şi pe sprijin total în relaţiile economice, sociale, culturale şi politice, în vederea integrării rapide a Republica Moldova în marea familie europeană. Din punct de vedere militar, batalionul mixt româno-moldovenesc este o punte de interoperabilitate între armata Republica Moldova şi NATO, posibilitatea de a obţine experienţă în teatre de operaţii reale, va spori credibilitatea ţării în cadrul Parteneriatului pentru Pace, la care Moldova a aderat în 1994, şi mai multe şanse de alăturare pachetului Balcanii de Vest în procesul de aderare la UE.

Afganistanul este şi va rămîne în următorii ani, un punct important pe agenda internaţională de securitate. De aceea, prezenţa contingentului moldovenesc în ISAF poate dovedi că Republica Moldova înţelege problematica de securitate la nivel european şi global şi este gata să-şi asume responsabilităţi. Asumarea acestora va rezona pozitiv atît la Washington cît şi la Bruxelles. Pe 4 februarie 2010, ministrul moldovean de externe, Iurie Leancă, amintea jurnaliştilor prezenţi la o conferinţă de presă, că între cele 5 priorităţi de politică externă ale Republica Moldova se află şi relaţia cu SUA. După vizita la Washington a premierului Vlad Filat, SUA au dovedit că sînt un partener care sprijină nu doar la nivel diplomatic, dar şi prin fapte, integrarea Republica Moldova şi procesele de reformare profundă ale statului moldovean. Afganistanul poate reprezenta şansa ca SUA să se implice major în soluţionarea unor dosare spinoase pentru Moldova! DE asemenea, integrarea în UE este de interes strategic pentru Moldova, iar apropierea de Bruxelles nu se face doar la nivel politic şi economic. Implicarea Moldovei în Afganistan va contribui (alături de batalionul mixt!) la realizarea strategiei de securitate a Uniunii Europene, care pe lîngă contingentele naţionale, are dislocată în Afganistan o puternică forţă a EUROPOL.

Sigur, există deja voci care condamnă trimiterea de trupe în Afganistan, uitînd să menţioneze, însă că astăzi, Moldova nu mai face parte din forţa de invazie, ca în 1979, ci din efortul internaţional de pacificare şi reconstrucţie a Afganistanului, sub mandatul Consiliului de Securitate al ONU. Moldova este prezentă deja cu cinci elicoptere care au sprijinit efortul umanitar al ONU. În al doilea rînd, militarii trimişi în teatrul de operaţiuni sînt profesionişti şi nu recruţi ca în 1979.

Crearea Batalionului Mixt şi trimiterea de trupe în Afganistan vor confirma tendinţa de emancipare strategică în spaţiul post-sovietic a Republicii Moldovaşi şi va dovedi voinţa de articulare a interesului naţional pe termen lung. Iar diplomaţia militară îşi va dovedi eficienţa!

CÎNTECUL DE LEBĂDĂ

Cică SuperBoc Emil, împreună cu fluturii şi oltenii săi, au demisionat, ieri, după şapte ore, din partid, după baia de sînge provocată de alegerile locale. După Emil, rezultatele erau previzibile după "reformele dure dar corecte", pe care GUvernul său le-a luat. După alţii, este semnalul că Traian (nu cel din Imn!), şi-a luat mîna de pe partid şi şi-a scos saxofonul din gura celor ce-i transpunneau în practică partiturile! Spuneam, mai demult, că Preşedintele va muri cu partidul de gît, iar cînd mandatul acestuia, de 10 ani, va fi la final, şi PDL va fi istorie pe scena politică românească. Acum, spun că Traian Băsescu are un comportament de faraon ce va fi îngropat (politic, fireşte, în sensul de ieşire din scenă!) cu toţi "supuşii lui". Noul Partid Democrat, ce se va naşte pe cadavrul celui prezent nu va mai răspunde comandamentelor de la Cotroceni!

Buna guvernare administrată de Emil Boc şi neo-liberalii săi NU a salvat România, ci a îngropat-o, ca în poveste, pînă la brîu, urmînd să mai scoată sabia şi să-i taie capul!  Dincolo de cosmeticele aruncate peste cifrele statistice, economia României arată ca după un război! Criza economică din 1929-1933 a dus la scăderea producţiei economice mondiale cu 25%. În România, producţia economică a scăzut sub 50% după 1989, cu toate acestea nici o analiză nu o numeşte CATASTROFICĂ! România a abandonat economia în uraganul pieţelor internaţionale liberale care, aşa cum spune Buzan: "... încearcă să recreeze acel coşmar al subordonării totale a valorilor sociale de către valorile pieţei"! Şi, cel puţin în România, a reuşit deplin! Avem de-a face cu UN CAZ UNIC ÎN ISTORIE, cînd, din punctul de vedere al analizei de securitate, O ÎNTREAGĂ CLASĂ POLITICĂ SE ÎNTOARCE ÎMPOTRIVA PROPRIEI SALE ECONOMII! Exact invers faţă de ceea ce ar fi trebuit să facă! Societăţile în care proiectul modernizării a eşuat devin surse de riscuri la nivel regional. Dilentantismul şi impostura, promovate de Emil Boc, au invadat întreaga viaţă publică, de la Deconcentrate, la Parlament, Preşedinţie, instituţii de forţă. Din fericire, cunoscînd destul de mulţi români patrioţi, ştiu că marile acte de subminare economică a resurselor de subzistenţă a naţiunii sînt cuantificate şi documentate. Din nefericire, DECIDENTUL POLITIC a fost DUŞMANUL NAŢIUNII! Numai caracteristicile transpartinice şi transnaţionale ale vinovaţiilor fac ca dosarele să fie blocate. "O mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul", mi-a spus cîndva, dezamăgitor de sincer, un lider marcant al PNŢCD!

PDL este o structură hibridă. Născut ca un partid social-democrat, s-a desprins de eternul "loc 2" prin geniala ideie a lui Frunzăverde de a se transforma în Partid Popular. PDL se revendică popular, dar este socialist în fiecare fibră a sa! Este un personaj nefericit pe scena politică românească, în interiorul căruia se dă o veşnică luptă pentru identitate. Este precum o locatară de la "Crucea de Piatră", care nu ştia exact ce este: domnişoară de pension sau curvă! Din păcate, nu se ştie exact nici cine a fost Ion Căcat: Emil Boc, acest Ion Căcat cu acte, adică preşedinte, sau Traian Băsescu, fostul Căcat rămas să tragă sforile din umbră! De la această "dilemă" trebuie reformat partidul care-şi cîntă acum, cîntecul de lebădă!

TICĂLOŞII

2003, Baghdad, Iraq. După 24 de ani de conducere dictatorială, Sadam Husein Abd al-Majid al-Tikriti este înlăturat de la putere de către o coaliţie ad-hoc. Considerat întemeietorul Iraq-ului modern, Saddam Husein a transformat ţara dintr-o colonie a BP într-o putere regională considerabilă. Costurile interne au fost, însă, fantastice! Sclavia, umilinţa şi opresiunea majorităţii poporului iraq-ian au atins cote greu de imaginat sau povestit. Dorinţa sa personală de înavuţire, opulenţa afişată, sfida chiar statutul colaboratorilor apropiaţi. Din afara graniţelor, aceste "detalii", care defineau caracterul acestui dictator, răzbăteau mai greu. Regimul instaurat era unul al fricii şi terorii. Nimeni nu putea vorbi în afara sistemului, iar cei ce vorbeau erau aspru pedepsiţi. Opresiunea a ajuns atît de puternică, încît "Sindromul Stockholm" era la el acasă. Cei ce-l cunoşteau îl caracterizau pe loc ca o personalitate remarcabilă, bun profesionist, chiar religios, devotat ţării sale, de pe urma căreia cîştiga lunar zeci de milioane de dolari! A trebuit să dispară de la putere pentru ca un AUDIT EXTERN să dovedească jaful în interes personal al FAMILIEI! Saddam nu a reuşit să lase urmaşii la tron să constituie o dinastie după modelul Nord-Coreean, însă s-a pregătit pentru asta, urmaşii săi fiind, uneori, mai cruzi decît capul familiei.

2012, Reşiţa, România. După 17 ani de conducere dictatorială, Doru Dinu Glăvan este înlăturat de la putere de către o coliţie ad-hoc. Considerat întemeietorul radioului în Reşiţa, Doru Glăvan a transformat instituţia, dintr-un post de provincie, într-o putere regională considerabilă. Costurile interne au fost, însă, fantastice! Sclavia, umilinţa şi opresiunea majorităţii angajaţilor şi colaboratorilor au atins cote greu de imaginat sau povestit. Dorinţa sa personală de înavuţire, opulenţa afişată, sfida chiar statutul colaboratorilor apropiaţi. Din afara graniţelor, aceste "detalii", care defineau caracterul acestui dictator, răzbăteau mai greu. Regimul instaurat era unul al fricii şi terorii. Nimeni nu putea vorbi în afara sistemului, iar cei ce vorbeau erau aspru pedepsiţi. Opresiunea a ajuns atît de puternică, încît "Sindromul Stockholm" era la el acasă. Cei ce-l cunoşteau îl caracterizau pe loc ca o personalitate remarcabilă, bun profesionist, chiar religios, devotat instituţiei sale sale, de pe urma căreia cîştiga lunar mii de euro! A trebuit să dispară de la putere pentru ca un AUDIT EXTERN să încerce să dovedească posibilul jaf, suspectat, în detrimentul banului public, în interesul personal al FAMILIEI! Glăvan nu a reuşit să lase urmaşii la tron să constituie o dinastie după modelul Nord-Coreean, însă s-a pregătit pentru asta, urmaşii săi fiind, uneori, mai cruzi decît capul familiei.

CE spuneţi? Seamănă? Eu spun că da, deşi alăturarea - forţată, evident! - este net în favoarea lui al-Tikriti! Aceste abuzuri nu se puteau întinde pe o perioadă atît de lungă de timp, dacă cei doi nu ar fi avut "un spate" asigurat! Amestecul politicului reprezintă întotdeauna cancerul societăţii democratice, iar cînd intervenţiile, sacoşele, portbagajele cu vodkă Cardinal şi icre negre, blănurile şi cojoacele de Orăştie, sau cincizecile de mii de euro şpăgi, dau greş, "pupilele" pot cere desfiinţarea chiar a unor job-uri. Cum a fost în urmă cu ceva vreme cînd prea-cucernicul DDG umbla să desfiinţeze frecvenţa Radio TImişoara, sau postul de corespondent local...

Aceste anomalii genetice sînt posibile datorită unor indivizi de teapa lui Traian Băsescu (şi a sugătorilor de pulă prezidenţială, precum R.T. de LABEUNU), care ieri, a atacat extrem de dur Televiziunea Publică, cerînd desfiinţarea acesteia, odată cu pierderea controlului politic asupra ei! Băsescu recidivează. Nu demult spunea că dacă doctorii nu sînt mulţumiţi de România, ar trebui să plece. Şi a desfiinţat unele spitale! Urmînd aceeaşi logică, mîine-poimîine, ticălosul ăsta de la Cotroceni va dori să desfiinţeze şi România!

Mulţi ticăloşi! Tuturor le vine vremea, mai devreme sau mai tîrziu...

FUNDAMENTALISM, RADICALIZARE, JIHAD

Trei termeni uzitaţi de analiştii, consultanţii şi luptătorii împotriva terorismului, din întreaga lume. I-aţi întîlnit, cu siguranţă, frecvent, timp de mai mulţi ani, pe acest blog.

Fundamentalismul se poate considera un curent radical fanatic, intolerant, un ataşament strict la o doctrină anume. Radicalizarea, conform DEX, este starea de intransigenţă a unei persoane sau a unui grup, în raport cu o acţiune, o opinie etc. Jihadul (jihād جهاد), este un cuv]nt de origine arabă, din rădăcina jahada, care înseamna „a (se) lupta, a se strădui, a se zbate“. Sensul fundamental al cuvîntului este străduinţa musulmanului, în particular, şi a comunităţii, în general, de a se lupta cu propria fiinţă în vederea desăvîrşirii spirituale. Acest Jihad este înlăuntrul fiinţei şi este baza Jihadului profund, adică aducerea Maruf (dreptăţii) şi înlăturarea Munkar (răului) din viaţă şi din societate. Şi ortodoxia creştină are o astfel de luptă cu ispitele vieţii, doar că aceasta nu este la fel de celebră. Rădăcina cuvîntului – JHD – înseamnă „a se strădui, a se zbate, a se sili”! Potrivit Dicţionarului religiilor - "djihád subst. Războiul sfînt islamic, obligaţie a comunităţii musulmane de a lupta cu necredincioşii şi de răspîndi islamismul, cei morţi într-un astfel de război mergînd direct în rai. – Cuv. arab". Şi va fi aşteptat de 40 de fecioare! Este principala "explicaţie" a atentatorilor sinucigaşi musulmani, alături de dorinţa de a "trage după ei, în Paradis", pe cît mai mulţi necredincioşi.

Una dintre componentele semnificative ale sistemului lor de convingeri este imaginea duşmanului. Dezumanizarea acestuia este tema dominantă, el (duşmanul) fiind văzut în termeni depersonalizaţi drept capitalist, comunist, burghez sau imperialist. Sau mogul, opoziţie etc. Cel împotriva căruia luptă nu e fiinţă umană ci mai degrabă un „monolit dezumanizat”. Conform studiilor unui grup de cercetători, pentru astfel de personaje, duşmanul nu este destul de bun, de uman, nici erou şi nici prieten cu eroul. Inamicii acestor terorişti lor pot fi jurnalişti, avocaţi, studenţi, intelectuali sau profesori care sînt priviţi de terorişti ca fiind de stînga sau comunişti (Iliescu Sorina, "Elemente de psihologia terorismului suicidar", Universitatea Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, 2006). Conform cercetătorilor terorismului, acţiunile teroriste nu sînt guvernate de motivaţii bazate pe perceperea clară a realităţii ci sînt fundamentate pe o interpretare subiectivă, personală, diferită de cea reală şi a societăţii. Unul din multitudinea de scopuri urmărite de către terorişti este acela de a convinge publicul, societatea, pe aceia care iau la cunoştinţă, direct sau indirect, de acţiuni, să îşi însuşească modul lor de gîndire.

Deci, conform tiparului specialiştilor în domeniu, expus în rîndurile de mai sus cît mai curat şi fără expresii licenţioase, TRAIAN BĂSESCU ESTE TERORIST, FUNDAMENTALIST RADICAL care a declanşat JIHADUL în propria ţară!

Fundamentalismul lui Traian Băsescu a ieşit la iveală în momentul în care l-a învins pe Petre Roman la şefia Partidului DEmocrat, excluzîndu-l, apoi, din cărţile unei formaţiuni politice pe care acesta a fondat-o! La fel s-a întîmplat şi cu "locotenenţii" care nu credeau orbeşte în linia roşie trasată de fostul comandant de navă. De radicalizat, Traian Băsescu s-a radicalizat în timp, la fel ca Anders Behring Breivik, tînărul care a comis atacurile sîngeroase din Norvegia. Pericolul RADICALIZĂRII şi AUTORECRUTĂRII în Europa a fost dezbătut la Bruxelles, la sfîrşitul lui 2010, de comisarul european Cecilia Malmstrom... Prea tîrziu pentru Traian Băsescu, care s-a auto-recrutat la momentul "dragă Stolo" şi s-a radicalizat cînd Călin Popescu Tăriceanu nu a vrut să-i facă pe plac şi să demisioneze! Asaltat şi criticat din toate părţile, cu o societate care altădată îl adula, strigînd în pieţele publice BĂSESCU AKBAR, iar astăzi cerîndu-i capul, cu un partid de suflet, văzut astăzi ca sursă principală de insatisfacţie, Traian Băsescu a declanşat Jihadul şi prin atentatul sinucigaş politic pe care-l derulează îşi doreşte să tragă după el cît mai multe feţe politice, altădată prietenoase, astăzi neutre, dacă nu ostile. 40 de fecioare îl vor aştepta în Paradisul post-guvernare portocalie!

Potrivit GHIDULUI PRIVIND ABORDAREA COMUNĂ ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA TERORISMULUI "terorismul este una dintre cele mai importante provocări comune cu care se confruntă comunitatea internaţionala. Lupta împotriva terorismului rămîne una din cele mai mari priorităţi ale Uniunii Europene", deci şi a noastră, a României şi a românilor! "Terorismul constituie o ameninţare la adresa securităţii interne... Uniunea Europeană consideră actele teroriste ca fiind acte infracţionale săvîrşite în scopul intimidării grave a populaţiei, sau în scopul obligării ilegale a unui Guvern să îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui act, sau în scopul destabilizării grave sau a distrugerii structurilor politice, constituţionale, economice sau sociale fundamentale ale unei ţări". Lupta împotriva terorismului necesită o acţiune concertată! Dacă admitem că Traian Băsescu manifestă un comportament terorist, radical şi fundamentalist "în scopul intimidării grave a populaţiei şi a destabilizării sociale sau a distrugerii structurilor politice constituţionale", prin atacurile repetate la Parlament şi la alte instituţii fundamentale ale Democraţiei, atunci, lupta împotriva acestui FLAGEL are nevoie de o acţiune concertată!

SUCCESURI!

MOLDOVO, TE APĂRĂ MIŞÎN!

Încerc de ceva vreme să revin la obiceiurile bune dobîndite în şcoală: să scriu un text analitic, curat, ţintit, fără devieri de subiect, paranteze şi, mai ales, cu un limbaj care să califice eventual, observaţiile mele, în categoria celor de luat în seamă. Din păcate, emoţiile sînt mult mai puternice decît luciditatea şi, de fiecare dată, deviez sau de la subiect, sau de la limbaj, sau de la ambele. Scuza cea mai bună pe care mi-am găsit-o ar fi legată de faptul că atorită muncii mele sînt mereu pe stradă, în contact cu personajele despre care scriu, cu oficialii, cu simplii cetăţeni care sînt făcuţi din carne, sînge şi emoţii. DE aceea textele mele sînt pline de emoţiile preluate, în parte, şi de la „partenerii de trafic”, ca să mă exprim mai pe ocolite. Dacă aş vieţui într-un mediu salubru, academic, poate, fără contacte directe cu împricinaţii, doar prin intermediul, septic, al televizorului sau monitorului de computer, cu siguranţă, textele plasate pe acest blog ar fi accesibile unui public mai larg şi mai...elevat! Asta e, îmi asum condiţia de analist de gang!

După Stepaniuc, Ţurcanu, Lupu şi Dodon, venerabilul Vadim Mişîn l-.a părăsit pe bătrînul Cioroi Vladimir Nicolaevici şi şi-a tras partid. Rusofon, pe faţă, de data asta, pentru că bătrînul Vadim e de modă veche şi habar nu are că războiul rece s-a încheiat. „Partidul Forţelor de Stînga. Renaşterea", aşa cum se numeşte noua formaţiune politică, de parcă e seria a doua a filmului "Alien VS Predator", îi va avea printre fondatori şi pe deputaţii fost-comunişti Tatiana Botnariuc şi Oleg Babenco, şi, după cum se zvoneşte pe malul Bîcului, bani de la ... Ilan Shor!  "Vom face un partid care va avea încredere şi în Transnistria, Rusia, dar şi în Moldova", spunea Mişîn într-o emisiune la PublikaTV. Sincer, la fel ca Tkaciuk Mark, sînt surprins de această mişcare pentru că îl credeam pe Mişîn lipit de Voronin pe viaţă, ca marca de scrisoare. Dacă această mutare s-a petrecut, însă, probabil, pe Voronin îl vor apuca tramurăturile sfîrşitului politic. La Chişinău, KGB-işti bătrîni sau mai tineri – cu rezultate bune în „munca anti-românească” -, fie că lansează un nou proiect Moldova, sau ciocnesc un pahar cu Barroso, nu-şi uită misiunea nici o secundă. Şcoala KGB, şcoală serioasă! Oameni serioşi, instruiţi, devotaţi!

Mişîn îşi face partid să-i apere pe rusofoni şi să apere "statalitatea" Republicii Moldova.  Şi a făcut-o, chiar în vîrful picioarelor! Pe de altă parte, există şi elemente extrem de vocale, care spun că Romania „s-a epuizat ca sens” şi a venit timpul divizării internaţionale după criteriul naţional. Vă sună cunoscut? Este refrenul pe care îl auzim din 1990, cîntat cu percuţie pe carîmbul cizmei de o anumită etnie. „Popoarele, care se află în componenţa României, trebuie să se autodetermine singure – în care anume state ele doresc să-şi realizeze viitorul, scrie excelenta Agenţie KARADENIZ-PRESS, citîndu-l, în mai 2011, pe liderul Mihail Garbuz (un apropiat de Vasile Stati, Stepaniuc, chiar Mihail Formuzal, găgăuzul "consiliat" de specialişti maghiari trimişi de "europeanul" Kalman Miszei!) „Patrioţii Moldovei”, a lansat, cu o zi înainte ca Traian Băsescu să vorbească de "regionalizare" anul trecut, un apel către comunitatea mondială, solicitînd “inapoierea Patriei-mamă – Moldova a tuturor teritoriilor istorice ale statului moldovenesc, aflate în componenţa României”. „Partidul ‘Patrioţii Moldovei’, care întruneşte ideologic patrioţii Moldovei de pe amblel maluri ale Prutului, în mod conştient îşi asumă iniţiativa şi anunţă iniţierea procesului între naţiuni de retragere unilaterală a tuturor semnăturilor şi angajamentelor, asumate de autorităţile Moldovei în timpul creării statului cu denumirea România”, spunea atunci, Mihail Garbuz. El a explicat că este vorba despre retragerea semnăturilor din 1859 de pe documentul de unire a celor două principate, Molodva şi Valahia, scrie Newsmoldova. „Iniţiînd procesul retragerii Moldovei din cadrul acestor acorduri, poporul moldovenesc, în acest mod anunţă începutul procesului "de destrămare" a statului România, care a încălcat angajamentele acordului şi n-a îndreptăţit speranţele şi aspiraţiile poporului Moldovei”, a explicat Garbuz.

Republica Moldova, stat aflat încă în sfera de influenţă, mentală cel puţin, a Federaţiei Ruse, se regăseşte pe harta geopolitică europeană ca punte de legătură între Carpaţi şi Marea Neagră, în spaţiul vital de securitate al Federaţiei Ruse. După dizolvarea Uniunii Sovietice, la sfîrşitul secolului trecut, puterile străine s-au stabilit în zonă pentru a se folosi de economia rusă şi creînd o epocă a haosului şi sărăciei. O economie este compusă din pămînturi, forţă de muncă şi capital, ori tocmai acesta din urmă a lipsit în această zonă de tranzit. Revoluţia portocalie din Ukraina, care a durat din decembrie 2004 pînă în ianuarie 2005, cu mari şanse ca tulburările sociale să se extindă şi în România portocalie!, a constituit momentul pregătitor menit să slăbească şi să dezintegreze, în final, Rusia, presupunere deloc departe de adevăr dacă luăm în considerare şi atacurile permanente şi, uneori, gratuite, ale lui Traian Băsescu la adresa politicii Kremlinului, în calitate de unic exponent al puterii portocalii în regiune. Problema României şi a preşedintelui său este că Rusia s-a repliat, iar conform documentelor de securitate ale Kremlinului, grija primordială a acesteia va fi ca pînă în 2020 să reformeze şi să reimpună puterea în regiune. Explicaţia este simplă şi ţine de spaţiul vital de securitate a Rusiei: din România şi pînă la Ţările Baltice se întinde o regiune caracterizată de frontiere nesigure şi conflicte frecvente. În Nord se află o cîmpie lungă şi îngustă, care se întinde de la Pirinei pînă la St. Petersburg, despre care strategii ruşi nu au amintiri deosebit de plăcute. Există puţine bariere naturale, iar ruşii trebuie să-şi împingă graniţele spre Vest pentru a crea o zonă tampon! Lucru pe care Federaţia Rusă îl face atît prin impunerea influenţei sale politice şi energetice, dar şi printr-o diplomaţie activă în relaţia cu Uniunea Europeană, în general, dar, mai ales cu entităţile statale importante - Germania! - din componenţa acesteia. De aceea, pierderea Moldovei în favoarea Uniunii Europene se face prin negocieri directe între Moscova şi Berlin, nicidecum prin intermediul Bucureştiului, care a implementat şi la Chişinău exerciţiul: AVEM O ŢARĂ, CE FACEM CU EA?! Vai de capul nostru de „lideri regionali”! Insinuăm în tot felul de publicaţii termenul „Basarabia. România de Est”, dar legătura între noi se reduce la circ! Circul este singura viziune coerentă a României în raport cu Republica Moldova. La Chişinău, Circul de Stat s-a închis. Concursul de clowni şi taxatoare a rămas deschis. Poate se înscriu Băsescu, Anastase şi Compania!