DON’T SHOOT! WE’RE NOT ON PRIME TIME!

Ceea ce s-a întîmplat ieri, la Damasc, susţine încă o dată afirmaţia că presa NU mai este demult UN OBSERVATOR al conflictelor internaţionale, ci este PARTE COMBATANTĂ  la acestea. În aceste condiţii, aşa cum spuneam şi cu alte ocazii, "bătrînele" Convenţii de la Geneva nu mai fac doi bani, iar măsurile de protecţie pe care jurnaliştii trebuie să şi le însuşească devin tot mai apropiate de cele militare. Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa în atacul comis miercuri asupra sediului unui post de televiziune sirian proguvernamental, potrivit unui nou bilanţ, informează Associated Press. Cele şapte persoane ucise erau angajaţi ai postului de televiziune. În cursul atacului alte cîteva persoane au fost răpite. Canalul Al-Ikhbariya este particular, dar susţine regimul preşedintelui Bashar Al-Assad. Ziarişti proguvernamentali au fost atacaţi în cîteva rânduri în cursul revoltei ce afectează de 15 luni ţara. Poate, nu întîmplător, jurnalistul sirian Shukry Abu Burghol, de 56 de ani, care a murit luni, 2 ianuarie 2012, în urma rănilor provocate, prin împuşcare, într-o suburbie a Damascului, Daryia, în timpul unor proteste anti-guvernamentale, este PRIMUL jurnalist căzut la datorie în anul 2012, şi poate nu întîmplător, în Siria, o oală sub presiune a Orientului Mijlociu, care de cîteva luni fierbe puternic, lansînd semnale despre ce va veni anul acesta! Abu Burghol a fost de mai multe ori ameninţat cu moartea din cauza articolelor sale publicate în presa oficială siriană. Potrivit radioului la care lucra, AL-THAWARA, Abu Burghol "a fost un jurnalist activ în apărarea patriei sale"! Pentru că, rolul mass-media în propagarea mesajului de teroare este covîrşitor. Arta comunicării în cadrul fenomenului terorist a evoluat, post 11 septembrie, ajungînd la un nivel atît de ridicat, încît teroriştii pot controla întreg procesul de producţie al comunicării – îi pot determina conţinutul, contextul, mediul de emitere a mesajului, emiţătorul. Implicaţiile acestei evoluţii sînt semnificative. Chiar dacă publicitatea, media, sînt esenţiale pentru supravieţuirea şi dezvoltarea insurgenţei, există însă şi cazuri în care acestea sînt ocolite sau scoase din scenă, violent, din cauza influenţei pe care o au în opinia publică, defavorabilă grupărilor insurgente- unii terorişti îşi ascund identitatea, evită să revendice anumite atentate, precum cel de ieri, – este situaţia terorismului militar şi paramilitar – al terorismului care generează epurare etnică, rasială, depopulare, PENTRU A PUTEA REVENI IN LUMINA REFLECTOARELOR CA PROTAGONISTI RESPECTABILI. Momentul seamănă izbitor cu bombardarea de către NATO a Televiziunii Sîrbe! Mass-media au un rol important în generarea şi răspîndirea terorii! Îmi amintesc de lunile petrecute în 2003, în Baghdad, cînd transmiteam, împreună cu alte zeci de televiziuni şi posturi de radio din lume, de pe terasa hotelului Palestina. La ora 18, cînd primele televiziuni intrau în emisie, şi pînă la ora 22, cînd ultimele părăseau tronsonul de ştiri, cerul era acoperit de rachete, exploziile erau constante, războiul era război! Intensitatea luptelor era sporită. Înainte de acest interval orar, parcă o voce necunoscută le spunea beligeranţilor: DON’T SHOOT! WE’RE NOT ON PRIME TIME!

În toamna anului trecut, în cadrul unui interviu acordat ziarului Sunday Telegraph, Bashar al-Assad a afirmat că “Siria este acum un nod în această regiune. Este o linie tectonică şi, dacă te joci cu pămîntul, poţi provoca un cutremur”, a spus el. “Orice problemă în Siria va incendia întreaga regiune. Dacă planul este de divizare a Siriei, acesta va diviza întreaga regiune”, a declarat preşedintele sirian, adăugînd: “Vreţi să vedeţi alt Afganistan sau zeci de Afganistanuri?”. Bashar al-Assad a descris revolta drept “o luptă între islamism şi pan-arabism”, afirmînd că “luptă împotriva Frăţiei Musulmane din anii 1950 şi lupta continuă”. Membrii Ligii Arabe au transmis vineri “un mesaj urgent” pentru guvernul sirian, denunţînd “uciderea civililor” care iau parte la proteste. Şi aici s-a vorbit de prezenţa luptătorilor Al Qaida, infiltraţi între protestatari. Evident, Guvernul de la Damasc, fidel pan-arabismului laic NU este un susţinător al grupării adepte a Shariei, cum nu a fost, niciodată, nici Saddam Hussein. Dar, mediatic, prezenţa Al Qaida ŞI în Siria, "dă bine"! Unele manifestări militante sau teroriste ţin de sentimentul de insecuritate şi, în consecinţă, de criza de identitate naţională, religioasă, etnică, culturală şi chiar individuală. Altele ţin de criza de sistem politic, destructurat violent şi rapid, în ultimul timp, de procesul de globalizare economică şi regionalizare. Odinioară, statul asimila. Astăzi, el purifică! Revoltele se pot radicaliza şi, de multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu delincvenţa, crima organizată, corupţia, traficul de bunuri şi persoane, ce afectează, deopotrivă grupurile neo-tribale, dar şi capacitatea societăţilor de a derula relaţii sociale normale, pozitive. De la găştile de cartier, la gherila urbană sau grupările teroriste, nu e decît un pas! Asociate cu rate înalte ale divorţului, avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se numeşte anomie socială şi reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui Ionel Nicu Sava, „din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat”, statul-naţiune incapabil să apere organizaţia de efectele globalizării. Ca urmare a proceselor de dislocare socială şi naţională, determinate de globalizare şi de integrarea europeană (în cazul Europei!), majorităţile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minorităţile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste! Traseul extremist este cu un singur sens, sens unic!, şi conduce la: TERORISM, SECESIONISM şi, în cele din urmă, la FORMAREA DE NOI STATE!, o rearanjare pe harta globalistă a comunităţilor şi intereselor acestora.

În condiţiile de mai sus, o întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecărui jurnalist român: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”! Dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, sau seara, cînd obosit de viermuiala de peste zi ţi-ai dori o lume numai a ta, constaţi cu amărăciune că tranziţia în care te zbengui nu e ceva trecător, că existenţa e ceva la limita hazardului şi că singurele certitudini sînt, şi de acum încolo, schimbarea şi nesiguranţa! Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate. Lumea aşezată şi predictibilă pe care o cunoşteai a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudineşi frica zilei de mîine. Trăieşti acum într-o societate destructurată, incapabilă să se opună agresiunilor interne şi externe de orice fel! Acesta este mediul în care acţionează, de multe ori, colegii mei. Jurnaliştii!