ONOARE ŞI RESPECT, GENERALE!

Încerc să scriu, cîteva rînduri, despre volumul de memorialistică al generalului de brigadă (r.) ing. Adrian Marinescu. Nu în calitate de jurnalist, ci în cea de comandant de obuzier, 122 mm, model 1938, modernizat în 1979 la Reşiţa, în fabrica pe care Generalul a condus-o timp de două decenii. Şi, încercînd să ilustrez melancolia acestui volum, excelent redată aşezat şi molcom, parcă lunecînd direct de pe dealurile înverzite ale Moldovei, m-am oprit asupra unui pasaj, grăitor, din punctul meu de vedere, pentru întregul volum:

„Trăsnet şi tunet dintr-odată se dezlănţuie, ecourile zidurilor de beton îi răspund năuce, tunul cabrează nărăvaş şi se învăluie în colburile Bărăganului, stîrnite de gaze, şi nu mai vedeam nimic, doar stomacurile le simţeam unite parcă cu şira spinării, sub presiunea undei de şoc, şi urechile vuind ca după o zdravănă scatoalcă, ne conving că în faţă trebuie să fie tunul care a tras...

Doamne, la ce urgie poate fi supus oţelul!

Dar dacă cei neavizaţi îşi mai îngăduie răgaz, năuciţi de dezmăţul decibelilor, bătrînii poligonului lucrează. Praful se aşează cumva, se aud comunicări, ordine, rapoarte scurte, alte ordine:

-      Recul 850!

-      Încărcaţi!

-      Tun încărcat!

-      Gata! Ochit!

-      Foc!

Şi iar porneşte năprasnic alt proiectil de 47 kg, cu 900 metri pe secundă, către îndepărtata ţintă!

Şi iar, şi iar...

După 7 lovituri, tragerea de precizie la panou se încheie”.

Asta reprezintă, pentru mine, volumul ARME ŞI DESTINE – două decenii, director la fabrica de tunuri – apărut la Editura Semne în acest an. Şapte lovituri de precizie la panoul vieţii, o viaţă de artilerist, de inginer, de director, de Om, de împătimit al vorbelor şi slovelor, de reşiţean prin adopţie, şi, mai presus de toate, de MILITAR al armatei române!

Volumul scoate din negura vremurilor figuri legendare de ofiţeri români dedicaţi profesiei şi Patriei, precum generalul Ion Popescu, comandantul Artileriei, de njumele căruia se leagă direct înfiinţarea, în martie 1972, a Uzinei Mecanice Reşiţa, uzina de tunuri. Ion Popescu este tatăl regretatului general Mihail Popescu, cel mai tînăr şef de stat major general din Europa la primitrea ţării noastre în NATO! Din carte nu lipsesc nici generalul Valerian Nestorescu, generalul Vasile Bărboi, sau generalul Ioan Ion.

Generalul Marinescu, fost coleg de dormitor la internatul Liceului Nicu Gane, la Fălticeni, cu Nicolae Labiş, punctează 60 de ani de la absolvirea  Colegiului Militar Dimitrie Cantemir de la Predeal, coleg şi aici, cu un alt mare dispărut: Marin Sorescu, pasul spre cariera de inginer militar şi nu de...ziarist! Urmează, din septembrie 1954, Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie, de la Sibiu, şef de promoţie! Comandant de batrie la Brigada din Roman, aghiotantul comandantului Diviziei 17 Artilerie Rupere, din Tecuci... În 1965 absolvă Academia Tehnică Militară, şef de promoţie şi încep paşii spre Uzinele vii, oamenii industriei de apărare din România despre care generalul Adrian Marinescu vorbeşte inegalabil, cu vorbe atent meşteşugite, pornite din sufletul său de moldovean ambiţios şi priceput.

Istoria fabricii etalon a industriei militare româneşti, de la Reşiţa, a tunului AT de 100 mm, vedeta de necontestat a producătorilor artilerişti, bucuriile, necazurile, nopţile nedormite, pasiunea, focul interior şi... cel de la gura ţevii, caschetele şi căciulile implicate în procesul de producţie, uzinele vii – oamenii şi „loviluţia” din decembrie, toate sînt cuprinse în cele 235 de pagini ale unei cărţi scrisă inegalabil!

O proză molcomă, ca un poem delicat, un prozator de forţă, un militar devotat, răvăşit de amintirile păstrate în suflet.

Onoare şi respect, Domnule General!

EXPLOZIV: Paşol tî nahui!

La ruşi, e mai simplu: dacă spun celebra formulă paşol tî nahui, poţi să ştii că ai atins nivelul maxim de nesimţire, tupeu jegos şi alte din astea. La noi, la români, e mai complicat, atîta timp cît ne-o pasăm mai mereu şi cu o voioşie de nedescris, "prin gură" unii altora, fără nici un efect!

Mă gîndeam că nu e kosher să scrii despre necazul altuia, mai ales atunci cînd îţi este coleg de breaslă. Am să renunţ la "grosolănii lipsite de haz", şi la "aforismele de bodegă tipic pentru nivelul postărilor de pe Facebook", toate astea numai ca cititorii mei de la Londra - care se indignează între două traduceri la judecătorie, sau la poliţie,- să fie mulţumiţi pe deplin! În acest fel, cu audienţa decimată, mă voi sacrifica intelectual pe altarul interesului naţional.

M-am revoltat cînd Iulian Fota a introdus mass-media în Strategia Naţională de Apărare! "Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspîndirea de informaţii false despre activitatea acestora" este considerat, în document, una dintre vulnerabilităţile României. Pe zi ce trece, însă, o spun cu riscul de a deveni un "paria" al breslei, constat că amatorismul, minciuna şi interesele primează în mass-media privată şi publică, deopotrivă! Profesionalismul poate fi astăzi, doar un moft. Există posturi de radio locale, conduse de personaje mediocre care s-au înconjurat doar de “ghiocei”, fără personalitate. "Cine a spus? A, ăla de la Floarea din Grădină? Păi, de cînd se pricepe el la mersul pe bicicletă"? E departe vremea cînd o voce ca a lui Gyorgy Szepesi, de exemplu, a creat istorie şi credibilitate radioului! Alte personaje, aciuite de prin diverse instituţii agro-alimentare, îşi dscoperă, cu ajutorul politicului, calităţi de mari jurnalişti, vizînd direct posturi de conducere în diverse redacţii!

Pe de altă parte, vulnerabilizarea instituţiilor publice se face fie prin omisiune sau incompetenţă, fie prin rea-voinţă şi interese. Procesul de degradare a conținuturilor jurnalistice a devenit tot mai acut, mai ales în mediul on-line. Adeseori, aceste articole s-au transformat în instanțe de judecată, asumîndu-și deschis poziții partizane, fie că acestea au fost asumate de angajați sau au fost exprimate de invitați, în multe cazuri, echilibrul relatării fiind viciat. Slaba documentare a subiectelor, precum și competența uneori îndoielnică a interlocutorilor au contribuit la subminarea actelor jurnalistice. Acuratețea informației a fost deseori sacrificată în favoarea unor zvonuri și speculații.

Chiar dacă unii colegi vor fi revoltaţi de aceste observaţii, mi s-a părut kosher să le semnalez, în contrapartidă la "deviaţiile editoriale" la care făceam referire!

Bătălia de la Nassiriyah de Ziua Presei Militare

În noaptea de 14 spre 15 mai a anului 2004, militari din Armata României angajau prima luptă de după Al doilea război mondial: bătălia de la Nasiriyah. Documentarul, marca RRA, realizat de Mario Balint şi Ilie Pintea, producător: Nicu Popescu, va fi comentat din studio de plt. maj. Nicolae Radu, veteran al teatrelor de operaţii din Irak şi Afganistan, fost component al Batalionului 812 Infanterie Şoimii Carpaţilor, astăzi de Ziua Presei Militare. Joi, 23 iulie 2015, ora 18:00, pe www.radioresita.ro şi VestTv Reşiţa.

PIAŢA DE SECURITATE PRIVATĂ DIN ROMÂNIA

Industria de securitate privată este un sector agreat la nivelul Uniunii Europene. În ultimii 30 de ani, sectorul de securitate privată în cele 27 state membre a cunoscut o creştere importantă atît în ceea ce priveşte numărul societăţilor cît şi a numărului şi nivelului personalului de securitate. În cele mai multe dintre statele membre, la ora actuală, numărul angajaţilor din sectorul de securitate privată corespunde, mai mult sau mai puţin, cu numărul angajaţilor din poliţia publică, iar în cîteva state, acesta se dovedeşte a fi chiar mai mare ca forţele publice. În raport cu populaţia se poate afirma că reprezentativitatea sectorului de securitate privată corespunde în medie unui raport de 1/500 locuitori. Numărul personalului de securitate din sectorul privat îl depăşeşte pe al poliţiştilor în şapte state UE, între care şi România, aflată pe locul doi, potrivit unor date ale CoESS, organizaţie europeană a companiilor de securitate privată, de la Bruxelles, relatează publicaţia electronică EUObserver, citată de Mediafax. 54% din militarii din Iraq şi Afganistan sînt contractori, nu mercenari. Companiile de securitate private joacă un rol important în operaţiunile internaţionale de gestionare a crizei din Afganistan, protejînd oamenii şi echipamentul militar al UE din aceste zone. Aceste companii ar putea fi, în curînd, în Libia! Evident, prin această dinamică spectaculoasă, industria de securitate privată schimbă norme, obiceiuri şi repere. Inevitabil, detractorii vor face apel la "morală" şi la "lege". VINA majoră a industriei, mai ales cea din România, este aceea că nu colaborează suficient cu ONG-urile profilate pe securitate şi nu îşi fac publice realizările şi implicaţiile în viaţa societăţii.

Cele mai populate ţări din Uniunea Europeană au şi cele mai mari "contingente" de securitate privată, Germania numără 170.000 de agenţi de securitate privaţi, Polonia 165.000, Franţa - 160.000, iar Marea Britanie 120.000. Pe de altă parte, România are 107.000 de agenţi, iar Ungaria 105.121. Turcia are, însă, cele mai numeroase trupe de securitate privată din Europa, cu un personal de 257.192 de membri, dar şi cele mai mari probleme pe linia asigurării securităţii inter-statale! Acestea au, însă, cîteva puncte comune: • Sectorul de securitate privată este bine delimitat în statele membre UE; • Cele mai multe societăţi de securitate privată sînt implicate în paza statică; • Sectorul de securitate privată angajează în general bărbaţi; • Vârsta medie a personalului de securitate este 35 ani; • Cele mai multe state beneficiază de un sistem de pregătire organizat în societate sau în afara acesteia; • Cîinii sînt utilizaţi frecvent în activităţile de securitate privată; • Persoanele din securitatea privată lucrează în general în uniforme; • Ziua de muncă medie: de la 8 la 12 ore

În clipa de faţă, 20%-30% din societăţile licenţiate nu îşi desfăşoară activitatea în toate segmentele. Unii sînt specializaţi pe tehnică, alţii pe pază sau pe gărzi de corp. Tariful ar trebui să se stabilească pornind de la asigurarea unui salariu motivant pentru agent. De obicei, profitul se negociază cu beneficiarul şi este mai mic. Un tarif bun este de 12-15 lei pe oră. Dar, în ultimul an, acest "barem minim" a fost încălcat de nenumărate ori, mai ales companiile din provincie făcînd rabat de la calitate. Puţini beneficiari înţeleg că un agent de securitate NU mai este paznicul din perioada comunistă! Pe lîngă cele cîteva firme serioase de pază şi protecţie există sute de societăţi încropite la repezeală. Oamenii lor pot avea, cu indulgenţă, statutul de paznici. Îmbrăcaţi cu nişte uniforme amărîte, au cel mult un spray la capitolul „dotări". Sînt mai ales în parcuri sau prin parcări. Înspiră mai mult milă decît siguranţă şi protecţie. Cei mai mulţi fac zilnic naveta pentru cîteva sute de lei pe lună. Sînt şi muncitori disponibilizaţi de pe la fabricile închise, dar şi pensionari. Noua lege ar putea să protejeze angajaţii, să le asigure un alt statut şi condiţii mai bune de muncă, dar să asigure şi o triere corespunzătoare a personalului!

La acestă oră, în România există o reţinere în legătură cu Companiile Private de Securitate. Dacă privim în ansamblul ei, însă, constatăm că aceasta este prezentă în toate industriile unui stat modern prin: servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, a transporturilor, gardă personală, proiectare şi instalare de sisteme de securitate, supraveghere şi alarmare, servicii de dispecerat, monitorizare şi intervenţie, detectivi particulari, învăţămînt, cercetare şi audit, training tehnic şi operaţional. Această industrie se guvernează după legi statale şi se autoguvernează după standarde, regulamente interne, proceduri operaţionale. Aria de cuprindere şi de intersecţie a activităţii sale cu alte industrii ale statului este atît pe verticală, cît şi pe orizontală, furnizînd ea însăşi producţie şi servicii protejînd, deja, obiective strategice, inclusiv prin informaţii de nivel C4!, însă cu deosebită reţinere în România, prin lipsa unui program guvernamental clar de externalizare a serviciilor militare, în ciuda dificultăţilor economice evidente.

Dl. Marius Grigore, Director General la Astra Nova Security Romania, a provocat apariţia acestui text printr-o analiză financiară a sistemului de Securitate private pe anul 2014, cînd numarul de angajati din acest sector, conform cu  datele declarate în bilanţurile firmelor din acest sector, este aproximativ 107.000 angajati, în marea lor majoritate direcţi. În general angajatii directi, cu mici excepţii sînt plătiţi cu salariul minim pe economie şi practic reprezintă cam 8% din totalul angajaţilor din România care sînt plătiţi cu salariul minim pe economie!

Problema principală a acestor angajaţi o reprezintă munca la negru şi tot ce poate rezulta din aceasta practică. Desigur sînt companii, precum Mike Security Group, care respectă legislatia muncii, altele pe jumatate şi unii deloc. “Din această cauză rezultă şi problema principală în acest sector, în care societăţile care respectă legea şi plătesc corect angajaţii şi taxele aferente, sînt „pierzătorii” pe de o parte pentru că, net plătesc mai puţin angajaţii lor, iar pe de altă parte pentru ca sînt nevoite să transfere aceste costuri în tariful de pază şi astfel au tarife pe servicii mai mari”, scrie Marius Grigore în analiza sa.

Numărul firmelor de securitate, din România, rămîne constant, deşi în fiecare an se înfiinţează şi desfiinţează firme. În România desfăşoară activităţi de securitate privată peste 1300 de firme, conform statisticilor oficiale Politiei Romane – Directia de ordine publica. Conform statisticilor ANAF, însă,  “firmele înregistrate în acest sector de activitate (firme de securitate), sînt 1627 firme (pază, monitorizare, transport valori, evenimente)”, aminteşte managerul Astra Nova Security.

Ce observăm este în primul rînd discrepanţa dintre statistica Poliţiei Române, cu firmele licenţiate si cea ANAF dupa cod caen declarat. Potrivit lui Marius Grigore, “sînt inregistrate 414 firme care au 0 (zero), angajaţi declaraţi dar care au cumulat o cifră de afaceri de 149 milioane lei noi! Orice firmă din domeniu are cel puţin un contract de servicii declarant, minim un post să spunem tot ar trebui să aibe 2-4 agenti declarati! În aceste cazuri avem ori situaţia în care firmele respective au contracte de servicii, dar au subcontractat în totalitate serviciile către alte firme de securitate, ori încalcă flagrant legea şi au angajaţi care muncesc la negru…

Cele mai multe firme din domeniu au declarati 10- 50 angajaţi aproximativ 428, sau niciunul 414.Firme medii cu angajati intre 500 -1000 doar 20 de firme, la nivel naţional, iar peste 1000 doar 12 anul trecut, şi de regula aceste două categorii formeaza top 50 firme de Securitate.

25% din numarul de angajaţi din industrie este deţinut de cele mai mari 12 firme de Securitate”.

Directorul Astra Nova Security, a avut curiozitatea să analizeze marja de profit net declarată, şi a constatat că “47 de firme au o marjă de profit de peste 50%, unele ajungînd chiar la 97,98%, din care una are declarat un singur angajat”! 121 de firme din totalul celor 1600 au marja netă de profit declarată în bilanţ între 20-50%, cea mai importantă din acest tot este Nei Guard (firma de top 10, după cifra de afaceri) cu o marjă de aproape 50% a profitului net.

Aceste statistici pot sugera că este un sector de activitate foarte profitabil, şi în revenire după criza economică.     

507 companii au declarate pierderi, în total au declarat o pierdere de -159 milioane lei, cu pierderi pe peste un milion lei 37 de companii în 2014, între care giganţii internaţionali: ROSEGUR, G4S SECURE SOLUTION sau SHEKLTER SECURITY.  

Acest amănunt poate ascunde două realităţi: sau marile companii internaţionale cîţtigă bani negri din contracte nedeclarate, sau bilanţurile sînt corecte şi, în aceste condiţii, avem imaginea CONTRACTANTULUI de servicii de Securitate care prefer “paznici” în locul calităţii, iar licitaţiile sînt cîştigate de companii fantomă ce operează cu preţuri imposibil de acoperit economic.

 Firmele de securitate din Germania au stabilit un tarif minim de 6-8 euro pe oră, cu o grafică de creştere pentru următorii trei ani. Tarife similare sînt şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene! Un tarif mai mic înseamnă şi servicii pe măsură, adică de proastă calitate!

Salariul minim într-o astfel de companie, în România, este de 0,98 euro pe oră, în timp ce afară ajunge şi la 12 euro pentru acelaşi timp de lucru, în acest sector de activitate, raportul dintre angajări şi plecări este de 45% anual. O altă statistică a PSS arată că, în România, forţele de securitate privată distribuie un om la 235 de cetăţeni!